Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 9 mai 2014  privind aplicarea unitară a prevederilor art. 18 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 9 mai 2014 privind aplicarea unitară a prevederilor art. 18 "Pensii" al Convenţiei dintre România şi Canada pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, în ceea ce priveşte tratamentul fiscal al veniturilor din pensii şi/sau al sumelor plătite din asigurări sociale obţinute din România de un rezident al Canadei

EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 15 mai 2014

    În aplicarea art. 18 "Pensii" din Convenţia dintre România şi Canada pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, denumită în continuare convenţie, se fac următoarele precizări:
    1. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 18 "Pensii" din convenţie, pensiile, inclusiv sumele primite din asigurările sociale, provenind din România şi plătite unui rezident al Canadei, pot fi impuse în Canada.
    2. Potrivit prevederilor alin. 2 al art. 18 "Pensii" din convenţie, pensiile, inclusiv sumele din asigurări sociale, provenind din România şi plătite unui rezident al Canadei, pot fi, de asemenea, impuse în statul din care provin şi potrivit legislaţiei acelui stat, respectiv în România, dar în cazul sumelor periodice impozitul astfel stabilit nu va depăşi 15% din suma brută a plăţilor periodice plătite unui beneficiar în anul calendaristic vizat, care depăşeşte 12.000 de dolari canadieni sau echivalentul în moneda română.
    3. Astfel, suma brută a plăţilor periodice, respectiv a veniturilor din pensii şi/sau a sumelor din asigurări sociale plătite unui beneficiar rezident al Canadei, în anul calendaristic vizat, care depăşeşte 12.000 de dolari canadieni sau echivalentul în moneda română este impozabilă în România, cota de impozit fiind de 15%.
    4. Pentru stabilirea echivalentului în moneda română a venitului neimpozabil din pensie şi/sau din asigurări sociale de 12.000 de dolari canadieni se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ziua de 15 a lunii anterioare lunii în care se efectuează plata pensiei către nerezident.
    5. Pentru a beneficia de prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi Canada, nerezidentul beneficiar al venitului din pensie şi/sau al sumelor din asigurări sociale din România are obligaţia să prezinte certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea competentă din Canada.
    5.1. Certificatul de rezidenţă fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plăţile este valabil şi în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă.
    5.2. Nerezidentul beneficiar al venitului din pensie şi/sau al sumelor din asigurări sociale din România va depune la plătitorul de venit originalul sau copia legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală, însoţit de o traducere autorizată în limba română.
    5.3. În certificatul de rezidenţă fiscală, prezentat de nerezidentul care a obţinut din România venituri din pensie şi/sau sume din asigurări sociale, trebuie să se ateste că acesta a fost rezident în Canada, în anul/perioada obţinerii veniturilor din pensie şi/sau a sumelor din asigurări sociale.
    5.4. Forma şi conţinutul certificatului de rezidenţă fiscală pentru rezidentul canadian este cea emisă de autoritatea competentă canadiană. Certificatul de rezidenţă fiscală trebuie să cuprindă, în principal, elemente de identificare ale nerezidentului, precum şi a autorităţii care a emis certificatul de rezidenţă fiscală, de exemplu: numele, adresa, codul de identificare fiscală, menţiunea că este rezident fiscal în Canada, precum şi data emiterii certificatului.
    6. Exemple de calcul:
    6.1. Exemplul 1: O persoană fizică rezidentă în Canada primeşte din România o pensie plătită în baza legislaţiei române şi/sau sume din asigurări sociale, în cuantum de 2.559 lei/lună. Pentru aplicarea prevederilor Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi Canada, plafonul anual neimpozabil de 12.000 de dolari canadieni şi a impozitului datorat în România de nerezident se va stabili după cum urmează:

 ┌───────────────────────┬───────────────┬─────────┬─────────────┬────────────┐
 │ Anul 2011 │Cursul de │Venitul │Venitul brut │Valoarea │
 │ │schimb │brut din │din pensii │cumulată a │
 │ │leu/dolar │pensii │şi/sau suma │venitului │
 │ │canadian*) │şi/sau │din asigurări│brut din │
 │ │ │suma din │sociale │pensii │
 │ │ │asigurări│(dolari │şi/sau a │
 │ │ │sociale │canadieni) │sumei din │
 │ │ │(lei) │ │asigurări │
 │ │ │ │ │sociale │
 │ │ │ │ │primite de │
 │ │ │ │ │la începutul│
 │ │ │ │ │anului │
 │ │ │ │ │(dolari │
 │ │ │ │ │canadieni) │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 = 3:2 │ 5 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │ianuarie │ 3,1994 │ 2559 │ 799,8375 │ 799,84 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │februarie │ 3,2042 │ 2559 │ 798,6393 │ 1598,48 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │martie │ 3,1888 │ 2559 │ 802,4962 │ 2400,98 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │aprilie │ 3,0527 │ 2559 │ 838,2743 │ 3239,25 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │mai │ 2,9419 │ 2559 │ 869,8460 │ 4109,10 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │iunie │ 2,9823 │ 2559 │ 858,0626 │ 4967,16 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │iulie │ 3,0101 │ 2559 │ 850,1379 │ 5817,30 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │august │ 3,1420 │ 2559 │ 814,4494 │ 6631,75 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │septembrie │ 3,0471 │ 2559 │ 839,8149 │ 7471,56 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │octombrie │ 3,1426 │ 2559 │ 814,2939 │ 8285,85 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │noiembrie │ 3,0821 │ 2559 │ 830,2781 │ 9116,13 │
 ├───────────────────────┼───────────────┼─────────┼─────────────┼────────────┤
 │decembrie │ 3,1369 │ 2559 │ 815,7735 │ 9931,91 │
 └───────────────────────┴───────────────┴─────────┴─────────────┴────────────┘

-----
    *) S-a utilizat cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ziua de 15 a lunii anterioare lunii în care se efectuează plata pensiei către nerezident.

    Suma brută a plăţilor periodice, respectiv a veniturilor din pensii, şi/sau a sumelor din asigurări sociale plătite din România unui beneficiar rezident în Canada, în anul calendaristic 2011 nu a depăşit 12.000 de dolari canadieni şi, prin urmare, acest venit nu este impozabil în România.
    6.2. Exemplul 2: O persoană fizică rezidentă în Canada primeşte din România o pensie plătită în baza legislaţiei române şi/sau sume din asigurări sociale, în cuantum de 3.740 lei/lună. Pentru aplicarea prevederilor Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi Canada plafonul anual neimpozabil de 12.000 de dolari canadieni şi a impozitului datorat în România de nerezident se va stabili după cum urmează:

 ┌───────────┬───────────┬─────────┬─────────────┬─────────────────────────────┐
 │ Anul 2011 │Cursul de │Venitul │Venitul brut │Valoarea cumulată a │
 │ │schimb │brut din │din pensii │venitului brut din pensii │
 │ │leu/dolar │pensii │şi/sau suma │şi/sau a sumei din asigurări │
 │ │canadian*) │şi/sau │din asigurări│sociale primite de la │
 │ │ │suma din │sociale │începutul anului (dolari │
 │ │ │asigurări│(dolari │canadieni) │
 │ │ │sociale │canadieni) │ │
 │ │ │(lei) │ │ │
 ├───────────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────────────────┤
 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 = 3:2 │ 5 │
 ├───────────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────────────────┤
 │ianuarie │ 3,1994 │ 3740 │ 1168,9692 │ 1168,97 │
 │februarie │ 3,2042 │ 3740 │ 1167,2180 │ 2336,19 │
 │martie │ 3,1888 │ 3740 │ 1172,8550 │ 3509,04 │
 │aprilie │ 3,0527 │ 3740 │ 1225,1450 │ 4734,19 │
 │mai │ 2,9419 │ 3740 │ 1271,2873 │ 6005,48 │
 │iunie │ 2,9823 │ 3740 │ 1254,0657 │ 7259,54 │
 │iulie │ 3,0101 │ 3740 │ 1242,4836 │ 8502,02 │
 │august │ 3,1420 │ 3740 │ 1190,3246 │ 9692,35 │
 │septembrie │ 3,0471 │ 3740 │ 1227,3965 │ 10919,75 │
 │octombrie │ 3,1426 │ 3740 │ 1190,0974 │ 12109,84 │
 │ │ │ │ │12109,84 - 12000 = 109,84 CAD│
 │ │ │ │ │ 109,84 x 3,1426 = 345,18 lei│
 │ │ │ │ │ 345,15 x 15% = 52 lei │
 └───────────┴───────────┴─────────┴─────────────┴─────────────────────────────┘

-----
    *) S-a utilizat cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ziua de 15 a lunii anterioare lunii în care se efectuează plata pensiei către nerezident.

    Suma brută a plăţilor periodice, respectiv a pensiilor şi/sau a sumelor din asigurări sociale plătite din România unui beneficiar rezident în Canada în anul calendaristic 2011 a depăşit 12.000 de dolari canadieni în luna octombrie. Prin urmare, suma brută a pensiei, inclusiv a sumei din asigurări sociale care a depăşit 12.000 de dolari canadieni sau echivalentul în moneda română se impozitează în România cu o cotă de 15%.

 ┌───────────┬────────────┬────────────┬────────────┬─────────────────────────┐
 │noiembrie │ - │ 3740 │ - │ 3740 x 15% = 561 lei │
 ├───────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────────────────┤
 │decembrie │ - │ 3740 │ - │ 3740 x 15% = 561 lei │
 └───────────┴────────────┴────────────┴────────────┴─────────────────────────┘


    Plătitorul de venituri din pensii şi/sau al sumelor din asigurări sociale are obligaţia de a calcula pentru luna noiembrie, respectiv pentru luna decembrie impozitul aferent acestor venituri, potrivit prevederilor convenţiei. Impozitul astfel calculat se reţine şi se virează la bugetul de stat potrivit art. 70 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    7. Plătitorul de venituri din pensii şi/sau al sumelor din asigurări sociale va solicita anual persoanei fizice rezidente în Canada care obţine din România venituri din pensii şi/sau sume din asigurări sociale, o declaraţie pe propria răspundere în care respectiva persoană va menţiona dacă obţine venituri din pensii şi/sau sume din asigurări sociale şi de la alt/alţi plătitor/plătitori de venituri din pensii din România.
    8. Dacă în perioada în care persoanele rezidente canadiene au prezentat certificatele de rezidenţă s-au făcut reţineri de impozit care au depăşit prevederile din convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi Canada, acestea au dreptul să solicite restituirea impozitului reţinut în plus, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016