Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 8 decembrie 2021  privind funcţionarea Laboratorului vamal central şi modalitatea de efectuare a analizelor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 8 decembrie 2021 privind funcţionarea Laboratorului vamal central şi modalitatea de efectuare a analizelor

EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 11 din 5 ianuarie 2022
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 1947 din 8 decembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 5 ianuarie 2022.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Prezentele norme stabilesc metodologia de urmat de către autoritatea vamală pentru prelevarea, gestionarea şi analiza probelor prelevate, în condiţiile legii, din mărfurile supuse controlului autorităţii vamale.
    (2) Laboratorul vamal central funcţionează în cadrul Direcţiei generale a vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    (3) Sediul Laboratorului vamal central este în municipiul Bucureşti, Str. Vulturilor nr. 2, sectorul 3.

    ART. 2
    Laboratorul vamal central efectuează analiza probelor:
    a) prelevate, în condiţiile legii, de autoritatea vamală, din mărfurile supuse reglementărilor vamale, în vederea clasificării acestora în Tariful vamal integrat;
    b) din categoria mărfurilor care fac obiectul politicii agricole comune, prelevate, în condiţiile legii, de autoritatea vamală sau de alte autorităţi, în scopul stabilirii drepturilor de import şi al asigurării controlului mărfurilor pentru care sunt solicitate restituţii la export;
    c) pentru care există suspiciunea de a conţine droguri, aşa cum sunt ele definite de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prelevate în condiţiile legii de autoritatea vamală sau de alte autorităţi din mărfurile supuse controlului autorităţii vamale;
    d) din categoria mărfurilor accizabile, prelevate, în condiţiile legii, de autoritatea vamală sau de alte autorităţi, pentru identificarea corespunzătoare a produselor în raport cu prevederile titlului VIII „Accize şi alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) prelevate, în condiţiile legii, de alte autorităţi, din mărfurile supuse controlului autorităţii vamale, în vederea identificării acestora şi aplicării reglementărilor legale specifice.


    CAP. II
    Prelevarea probelor
    ART. 3
    (1) Prelevarea probelor care urmează a fi analizate în Laboratorul vamal central se efectuează de către biroul vamal care efectuează controlul, în prezenţa declarantului, cu respectarea prevederilor art. 189 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările ulterioare, şi ale art. 240 alin. (1), (3) şi (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii.
    (2) În situaţia în care biroul vamal decide să procedeze la prelevarea de probe, în cadrul procedurii normale de declarare a mărfurilor prezentate la biroul vamal şi după acceptarea declaraţiei vamale, are obligaţia de a notifica în scris această decizie declarantului, precizând data, ora şi locul de desfăşurare a operaţiunii de prelevare. În cazul în care declarantul nu se prezintă pentru efectuarea operaţiunii, biroul vamal poate proceda direct la prelevare, cu respectarea, în prealabil, a procedurii prevăzute la art. 240 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii.
    (3) Pentru prelevarea probelor, autoritatea vamală foloseşte ca suport tehnic manualul de eşantionare pentru autorităţile vamale şi fiscale SAMANCTA, publicat pe site-ul Comisiei Europene - Impozitare şi Uniune Vamală.

    ART. 4
    (1) Pentru fiecare partidă de marfă pentru care autoritatea vamală solicită analize de laborator se prelevă trei probe identice cu următoarele destinaţii:
    a) proba 1 - pentru efectuarea analizelor în Laboratorul vamal central;
    b) proba 2 - pentru efectuarea unei a doua analize, tot în cadrul Laboratorului vamal central, în situaţia în care declarantul solicită acest lucru. Această probă se depozitează în condiţii corespunzătoare în Laboratorul vamal central. Termenul de păstrare a probei 2 este de 3 luni de la data expirării termenului legal pentru solicitarea unei a doua analize;
    c) proba 3 - pentru eliberare la eventuala solicitare a instanţelor de judecată. Această probă se depozitează în condiţii corespunzătoare la biroul vamal care efectuează controlul. Termenul de păstrare a probei 3 este de 3 luni de la data la care declarantul ia cunoştinţă de decizia luată de biroul vamal, pe baza rezultatelor probei 1, dacă declarantul nu contestă această decizie sau nu solicită efectuarea unei a doua analize. În cazul în care declarantul solicită efectuarea unei a doua analize, proba 3 se păstrează 3 luni de la comunicarea către declarant a rezultatului analizei probei 2 sau, după caz, a refuzului de a efectua această analiză. Dacă se depune o contestaţie împotriva deciziei autorităţii vamale, luate pe baza rezultatelor analizelor, acest termen se prelungeşte până la soluţionarea definitivă a cauzei.

    (2) În toate cazurile termenul de păstrare nu va depăşi termenul de valabilitate a produsului.

    ART. 5
    (1) Probele prelevate se sigilează şi se etichetează. Pentru etichetare se folosesc etichete conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Prelevarea se efectuează conform prevederilor legale în vigoare.
    (3) Operaţiunea de prelevare se încheie prin întocmirea unui proces-verbal de prelevare, conform modelului prezentat în anexa nr. 2. Procesul-verbal de prelevare se întocmeşte în două exemplare, un exemplar fiind transmis declarantului.
    (4) Prin semnarea procesului-verbal de prelevare, declarantul recunoaşte reprezentativitatea, pentru întreaga partidă de marfă, a probelor prelevate.

    ART. 6
    Solicitarea efectuării analizelor de laborator pentru probele prelevate se face pe baza unei cereri de analiză. Modelul cererii de analiză este prevăzut în anexa nr. 3.

    ART. 7
    (1) În cazul mărfurilor a căror prelevare necesită utilizarea unor dispozitive speciale, biroul vamal va colabora cu echipele mobile în desfăşurarea activităţilor de prelevare de probe.
    (2) Direcţiile regionale vamale efectuează demersuri pentru asigurarea necesarului de dispozitive, materiale şi recipiente de prelevare pentru birourile vamale şi echipele mobile din subordine.
    (3) În cazul mărfurilor periculoase sau când autoritatea vamală nu dispune de personal special instruit sau de dispozitive, materiale sau recipiente necesare prelevării, prelevarea probelor se poate face, sub supravegherea autorităţii vamale, direct de către declarant sau de o altă persoană împuternicită în acest sens.

    CAP. III
    Trimiterea probelor
    ART. 8
    (1) Proba 1 şi proba 2 se trimit la Laboratorul vamal central însoţite de următoarele documente.
    a) cererea de analiză;
    b) copia documentelor administrative privind statutul mărfurilor;
    c) copia facturii, pentru partida de marfă din care s-au prelevat probele;
    d) copiile buletinelor de analiză emise de producător sau ale oricăror alte documente care conţin informaţii referitoare la caracteristicile, compoziţia şi utilizarea mărfurilor.

    (2) Probele şi documentele însoţitoare conform alin. (1) se trimit la Laboratorul vamal central prin grija şefului biroului vamal unde s-a făcut prelevarea sau a persoanelor împuternicite de acesta prin ordin de serviciu.

    ART. 9
    (1) Probele se transportă la Laboratorul vamal central prin grija direcţiilor regionale vamale, cu respectarea prevederilor legale pentru transportul anumitor categorii de mărfuri cum ar fi cele periculoase, inflamabile, precursori şi altele asemenea, precum şi asigurarea integrităţii probelor, a sigiliilor aplicate şi a documentelor însoţitoare. În acest sens, în situaţiile în care se impune, direcţiile regionale vamale vor asigura achiziţia de servicii de transport conform prevederilor legale.
    (2) Documentele care însoţesc probele se introduc în plicuri etichetate, iar pe timpul transportului se depozitează separat de acestea.

    ART. 10
    Pentru fiecare transport de probe trimise Laboratorului vamal central, birourile vamale întocmesc o listă de expediţie a probelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.

    CAP. IV
    Gestionarea probelor, efectuarea analizelor în Laboratorul vamal central şi emiterea certificatelor de analiză
    ART. 11
    (1) Probele şi documentele însoţitoare se recepţionează la Laboratorul vamal central în ordinea sosirii lor şi se înregistrează în registrul de evidenţă al probelor.
    (2) Dacă la recepţie se constată lipsa unor probe sau a unor documente, documente deteriorate, probe neetichetate sau cu etichete deteriorate, probe fără sigilii sau cu sigilii rupte, probe cu ambalaje deteriorate sau probe într-o stare alterată, aceste neconformităţi se menţionează în rubrica „Observaţii“ din lista de expediţie a probelor. În aceste cazuri Laboratorul vamal central trimite o copie a acestui document biroului vamal emitent.

    ART. 12
    Pentru probele pentru care documentele însoţitoare sunt deteriorate, şeful laboratorului poate cere biroului vamal care a solicitat analiza transmiterea unui alt set de copii ale acestor documente.

    ART. 13
    (1) Laboratorul vamal central efectuează analiza probei 1 în ordinea înregistrării în registrul de evidenţe al probelor.
    (2) Nu se efectuează analize pentru probele:
    a) pentru care cererea de analiză nu conţine toate datele menţionate ca fiind obligatorii şi la rubrica „Observaţiile biroului vamal“ nu sunt evidenţiate consecinţele vamale/fiscale/de altă natură care să justifice cererea de analiză;
    b) care au codul tarifar susceptibil înscris de biroul vamal în cererea de analiză acelaşi cu cel declarat în declaraţia vamală şi pentru care nu există alte motive temeinice care să justifice cererea de analiză;
    c) care nu sunt etichetate sau sunt etichetate necorespunzător;
    d) care nu sunt sigilate sau sunt sigilate necorespunzător;
    e) care se prezintă într-o stare alterată;
    f) care au ambalaje deteriorate şi există suspiciunea violării integrităţii conţinutului;
    g) care conţin o cantitate de probă insuficientă pentru efectuarea analizelor necesare pentru soluţionarea obiectului cererii de analiză;
    h) care au la data recepţiei în Laboratorul vamal central mai puţin de 75 de zile din termenul de valabilitate înscris în cererea de analiză.

    (3) Decizia privind neefectuarea analizei pentru probele menţionate la alin. (2) se comunică în scris biroului vamal care a transmis cererea şi va conţine în mod obligatoriu motivele pe care se întemeiază. Probele şi documentele însoţitoare se preiau de la Laboratorul vamal central prin grija şefului biroului vamal care a transmis cererea sau a persoanelor împuternicite de acesta prin ordin de serviciu.
    (4) Se analizează în regim de urgenţă probele pentru care în cererea de analiză sau în adrese înregistrate la Direcţia generală a vămilor este înscris că:
    a) sunt prelevate în cauze penale;
    b) sunt prelevate din partide de marfă reţinute la biroul vamal;
    c) se solicită analiza acestora de către instanţele de judecată sau de către Ministerul Public.


    ART. 14
    (1) Atunci când doar una din probele 1 sau 2 se află în situaţia prevăzută la art. 13 alin. (2) lit. f) şi cantitatea de probă este suficientă, Laboratorul vamal central poate proceda la divizarea probei corespunzătoare pentru obţinerea probelor 1 şi 2. Această operaţiune se face în prezenţa declarantului, cu acceptarea reprezentativităţii probelor astfel obţinute prin semnarea unui proces-verbal încheiat în acest sens.
    (2) Când intenţionează să efectueze o operaţiune de divizare a unei probe, Laboratorul vamal central are obligaţia de a notifica acest lucru în scris declarantului cu cel puţin 48 de ore înainte. În cazul în care declarantul nu se prezintă pentru efectuarea operaţiunii de divizare, Laboratorul vamal central poate proceda direct la divizarea probei.
    (3) Cele două probe obţinute prin divizare se sigilează, se etichetează şi se gestionează conform dispoziţiilor prezentelor norme.
    (4) În cazul în care probele aflate în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. c)-g) sunt prelevate din partide de marfă pentru care se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator pentru acordarea liberului de vamă, se procedează la prelevarea altor probe care să le înlocuiască pe cele neconforme, cu respectarea dispoziţiilor prezentelor norme.

    ART. 15
    Pentru analizarea probelor, Laboratorul vamal central utilizează metodele de analiză menţionate în reglementările vamale, metodele de analiză prevăzute în reglementările unionale sau, după caz, în reglementările naţionale specifice, metodele de analiză standardizate internaţionale, regionale sau naţionale şi metodele de analiză dezvoltate la nivelul laboratoarelor vamale europene sau la nivel propriu.

    ART. 16
    (1) În urma efectuării analizelor, Laboratorul vamal central emite un certificat de analiză conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
    (2) Certificatul de analiză se emite în trei exemplare, având următoarele destinaţii:
    a) exemplarul 1 - pentru biroul vamal care a solicitat analiza;
    b) exemplarul 2 - pentru declarant;
    c) exemplarul 3 - pentru arhiva laboratorului.

    (3) Exemplarele 1 şi 2 se trimit prin poştă biroului vamal care a solicitat analiza, cu confirmare de primire.

    ART. 17
    (1) Pe baza informaţiilor din certificatul de analiză, biroul vamal ia deciziile privind măsurile tarifare, netarifare şi/sau fiscale pentru partida de marfă din care s-au prelevat probele şi transmite declarantului exemplarul 2 al certificatului de analiză, cu confirmare de primire. Biroul vamal va notifica Laboratorului vamal central data la care certificatul de analiză a fost comunicat declarantului, în cel mult 15 zile de la data comunicării.
    (2) În luarea deciziilor prevăzute la alin. (1), rezultatele cuprinse în certificatul de analiză emis de Laboratorul vamal central prevalează în faţa informaţiilor sau datelor cuprinse în documentele de analiză emise de alte laboratoare, precum şi în alte documente care conţin informaţii privind caracteristicile fizico-chimice ale mărfii, atunci când acestea sunt contradictorii.
    (3) În situaţia în care certificatul de analiză nu conţine toate informaţiile necesare, biroul vamal poate solicita completarea certificatului cu datele lipsă, în cel mult 30 de zile de la data primirii certificatului de analiză.

    ART. 18
    (1) Atunci când Laboratorul vamal central nu poate efectua un anumit tip de analiză, acesta va solicita efectuarea acestor analize în laboratoare acreditate.
    (2) Dacă solicitarea implică costuri de analiză, aceasta se va face cu aprobarea conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În acest sens Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va achiziţiona, în condiţiile prevăzute de lege, servicii de analiză fizico-chimică a mărfurilor.
    (3) În situaţiile în care analizele sunt efectuate în alte laboratoare, Laboratorul vamal central emite certificate de analiză pe baza rezultatelor obţinute de laboratorul care a efectuat analiza.

    CAP. V
    Contestaţii
    ART. 19
    (1) În cazul în care declarantul nu este de acord cu rezultatele analizei probei 1 din certificatul de analiză emis pentru această probă, acesta are dreptul de a solicita motivat efectuarea analizei probei 2.
    (2) Solicitarea se face prin depunerea unei cereri scrise la biroul vamal în termen de 30 de zile de la data primirii certificatului de analiză pentru proba 1.
    (3) Cererile depuse în condiţiile prevăzute la alin. (2) se transmit imediat de către biroul vamal la Laboratorul vamal central.

    ART. 20
    (1) În cazul în care Direcţia generală a vămilor aprobă efectuarea analizei probei 2, Laboratorul vamal central comunică în scris biroului vamal data la care se va efectua această analiză, în vederea notificării declarantului. La stabilirea datei, Laboratorul vamal central va avea în vedere ca notificarea cu privire la data efectuării analizei să poată fi transmisă declarantului cu cel puţin 48 de ore înainte.
    (2) Declarantul poate asista la efectuarea analizei probei.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică pentru efectuarea analizei probei 2 în condiţiile prevederilor art. 18.

    ART. 21
    Dacă Direcţia generală a vămilor nu aprobă efectuarea analizei probei 2, Laboratorul vamal central comunică în scris biroului vamal motivele refuzului.

    ART. 22
    (1) În urma efectuării analizei probei 2, Laboratorul vamal central emite un nou certificat de analiză.
    (2) Rezultatele celei de-a doua analize sunt definitive.
    (3) Pentru comunicarea certificatului de analiză pentru proba 2 se aplică în mod corespunzător prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 17 alin. (1).

    CAP. VI
    Probe pentru care există suspiciunea de a conţine droguri
    ART. 23
    (1) Pentru probele prelevate de autoritatea vamală pentru care există suspiciunea de a conţine droguri se prelevă o singură probă.
    (2) Gestionarea şi analizarea acestor probe se supun prevederilor legale specifice.

    ART. 24
    (1) Laboratorul vamal central analizează în regim de urgenţă probele pentru care există suspiciunea de a conţine droguri şi emite buletine de analiză.
    (2) Buletinele de analiză emise ca urmare a analizei probelor pentru care există suspiciunea de a conţine droguri sunt transmise de Laboratorul vamal central, în regim de urgenţă, biroului vamal care a solicitat analiza.

    CAP. VII
    Returnarea probelor
    ART. 25
    (1) Cu excepţia cazului în care probele sunt distruse în procesul de analiză sau examinare amănunţită, acestea se restituie declarantului la cererea şi pe cheltuiala sa, imediat ce se constată că ele nu mai trebuie păstrate de autorităţile vamale, în special după ce declarantul a epuizat toate mijloacele de contestare împotriva deciziei luate de autorităţile vamale pe baza rezultatelor analizei sau a examinării amănunţite.
    (2) În cazul în care declarantul solicită returnarea probelor după efectuarea analizei probei 1, autoritatea vamală va proceda la eliberarea acestora numai în baza unei declaraţii scrise a declarantului prin care acesta declară că este de acord cu rezultatele şi concluziile cuprinse în certificatul de analiză emis pentru proba 1. Declaraţia se depune la biroul vamal unde se efectuează controlul, care va trimite o copie a acesteia şi la Laboratorul vamal central.
    (3) În cazul în care declarantul nu solicită restituirea probelor, acestea pot fi distruse sau păstrate de către autorităţile vamale. Cu toate acestea, în anumite cazuri, autorităţile vamale pot cere declarantului să ridice probele rămase.

    CAP. VIII
    Dispoziţii finale
    ART. 26
    Certificatele de analiză emise de Laboratorul vamal central pentru probele prelevate pentru aplicarea reglementărilor vamale au caracter tehnic, iar declarantul poate contesta deciziile autorităţii vamale, luate pe baza informaţiilor din certificatele de analiză, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează contestarea acestor decizii.

    ART. 27
    Dispoziţiile prezentelor norme se aplică în mod corespunzător şi pentru probele prelevate de orice structură a autorităţii vamale împuternicită să efectueze controlul fizic al bunurilor.

    ART. 28
    (1) În scopul verificării corectitudinii datelor conţinute în declaraţia vamală acceptată, biroul vamal poate lua în considerare rezultatele analizelor prezentate de declarant pentru probele prelevate, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările ulterioare, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele:
    a) probele sunt prelevate sub supraveghere vamală;
    b) analizele sunt efectuate de laboratoare acreditate conform standardului SR EN ISO/IEC 17025;
    c) documentele de analiză conţin toate informaţiile necesare pentru luarea deciziilor privind măsurile tarifare, netarifare şi/sau fiscale pentru partida de marfă din care s-au prelevat probele.

    (2) Atunci când, în scopul verificării corectitudinii datelor conţinute în declaraţia vamală acceptată, biroul vamal are suspiciuni privind documentele de analiză menţionate la alin. (1) şi identificarea corectă a mărfurilor, procedează la prelevarea de probe conform dispoziţiilor prezentelor norme.

    ART. 29
    Pentru probele prelevate de alte autorităţi:
    a) prelevarea şi trimiterea probelor, utilizarea certificatelor de analiză şi luarea deciziilor pe baza acestora, soluţionarea contestaţiilor şi a solicitărilor de efectuare a analizei probei 2 se efectuează conform procedurilor specifice autorităţii care prelevă probele şi solicită analiza;
    b) se trimite la Laboratorul vamal central proba 1, contraprobele se păstrează la autoritatea care a efectuat prelevarea şi a solicitat analiza;
    c) se aplică corespunzător art. 11, art. 13 alin. (1), alin. (2) lit. c)-h) şi alin. (4) lit. a) şi c);
    d) în urma efectuării analizelor, Laboratorul vamal central emite un certificat de analiză conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, în două exemplare, având următoarele destinaţii: exemplarul 1 - pentru autoritatea care a solicitat analiza şi exemplarul 2 - pentru arhiva laboratorului;
    e) nu se aplică art. 14, art. 18-22 şi art. 25;
    f) dacă autoritatea care a efectuat prelevarea şi a solicitat analiza probei 1 solicită Laboratorului vamal central efectuarea analizei probei 2, această solicitare se transmite însoţită de proba 2. În urma efectuării analizei probei 2, Laboratorul vamal central emite un certificat de analiză conform lit. d);
    g) solicitările de analiză se primesc şi analizele se efectuează în limitele capacităţii de analiză a Laboratorului vamal central şi ale resurselor disponibile.


    ART. 30
    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme.

    ANEXA 1

    la norme
    ETICHETE
    pentru probele prelevate

┌──────────────────────┬───────────────┐
│Biroul vamal/ │Cod birou │
│instituţia: │vamal: │
└──────────────────────┴───────────────┘

    Număr cerere de analiză:
    Număr sigiliu vamal:
    Declarant:
    Document administrativ:
    Denumirea comercială a mărfii:

┌──────────────────────────────────────┐
│Conţinutul probei: │
├─────────────────────────┬────────────┤
│Observaţii: │Data: │
├────────────┬────────────┼────────────┤
│Declarant: │Prelevator: │Lucrător │
│Nume în clar│Nume în clar│vamal: │
│şi semnătură│şi semnătură│Nume în clar│
│ │ │şi semnătură│
└────────────┴────────────┴────────────┘


    ANEXA 2

    la norme
    PROCES-VERBAL DE PRELEVARE
    Nr. ............../.............
    Încheiat astăzi, ......................, la ......................................, dată la care s-a procedat la prelevarea a trei probe reprezentative în greutate netă totală de/volum net total/nr. bucăţi ................... din partida de marfă cu documentul administrativ nr. ................. .
    Cele trei probe au destinaţia conform art. 4 alin. (1) din Normele privind funcţionarea Laboratorului vamal central şi modalitatea de efectuare a analizelor, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.947/2021.
    Probele au fost prelevate conform normativelor în vigoare în România, şi anume: ........................................ .
    Probele au fost ambalate, etichetate şi sigilate cu sigilii nr:
    proba 1 ..........................., proba 2 ..........................., proba 3 ........................... .

    Prezentul proces-verbal a fost încheiat în ........ exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

┌─────────────┬──────────────┬─────────┐
│Partea │Numele şi │Semnătura│
│semnatară │prenumele │ │
├─────────────┼──────────────┼─────────┤
│Autoritatea │ │ │
│vamală │ │ │
├─────────────┼──────────────┼─────────┤
│Declarant │ │ │
├─────────────┼──────────────┼─────────┤
│Prelevator* │ │ │
└─────────────┴──────────────┴─────────┘

    * Se completează în situaţiile în care prelevarea se face sub supraveghere vamală de către o altă persoană desemnată de către declarant, caz în care se întocmeşte un exemplar şi pentru acesta.

    ANEXA 3

    la norme
    *) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.
    CERERE DE ANALIZĂ
    Nr.^1
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 4

    la norme
    Biroul vamal ......................
    LISTĂ DE EXPEDIŢIE A PROBELOR
    Nr. ............ data ..............

┌────┬───────┬──────────┬─────────────┬───────┬───────┬─────────┬───────────┐
│Nr. │Nr. │Descrierea│Nr. document │Nr. │Nr. │Nr. │ │
│crt.│cerere │mărfii │administrativ│sigiliu│sigiliu│registru*│Observaţii*│
│ │analiză│ │ │proba 1│proba 2│ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────┼─────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴──────────┴─────────────┴───────┴───────┴─────────┴───────────┘

    * Se completează de către Laboratorul vamal central la recepţia probelor.
    Şef Birou vamal,
    .....................
    Şef Laborator vamal central,
    ......................

    ANEXA 5

    la norme
    *) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.
    AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
    DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR
    LABORATORUL VAMAL CENTRAL
    BUCUREŞTI, STR. VULTURILOR NR. 2, SECTORUL 3
    CERTIFICAT DE ANALIZĂ
    Nr. ............ data ..................
 (a se vedea imaginea asociată)

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016