Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 4 iunie 2019  privind asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 4 iunie 2019 privind asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 482 din 13 iunie 2019
──────────
    Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 114 din 4 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 482 din 13 iunie 2019.
──────────
    ART. 1
    Prezentele norme stabilesc condiţiile, termenele şi procedura pentru asigurarea de răspundere civilă profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    (1) Răspunderea civilă a judecătorilor şi procurorilor, inclusiv a celor care nu mai sunt în funcţie, poate interveni pentru eroarea judiciară cauzată în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în condiţiile legii.
    (2) Fiecare judecător şi procuror este obligat să se asigure profesional, prin încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă profesională, pentru riscurile rezultate ca urmare a erorilor judiciare cauzate de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, conform legii.
    (3) Contractul de asigurare de răspundere civilă profesională nu acoperă riscurile rezultate ca urmare a erorilor judiciare cauzate de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.
    (4) Judecătorii şi procurorii eliberaţi din funcţie până la data intrării în vigoare a prezentelor norme pot încheia contracte de asigurare de răspundere civilă profesională pentru evenimentele şi riscurile produse într-o perioadă anterioară, convenită cu asigurătorul.

    ART. 3
    În înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii:
    a) asigurat - persoana care îndeplineşte sau a îndeplinit funcţia de judecător sau procuror, în conformitate cu Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) asigurător - societatea de asigurare autorizată în condiţiile legii să practice clasa de asigurări de răspundere civilă generală;
    c) beneficiar al despăgubirii - statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice;
    d) contractant - persoana care încheie contractul de asigurare de răspundere civilă profesională şi se obligă faţă de asigurător să plătească sau, după caz, să reţină şi să vireze primele de asigurare în cuantumul şi la termenele precizate în contract; contractant poate fi asiguratul, în cazul în care încheie contractul de asigurare de răspundere civilă profesională individual, sau instanţa ori parchetul cu personalitate juridică, în cazul în care contractul se încheie de către această instituţie în numele şi pentru angajaţii care au obligaţia legală să încheie asigurarea de răspundere civilă profesională, urmând a reţine şi vira primele de asigurare;
    e) contractul de asigurare - contractul prin care asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului, în cuantumul şi la termenele convenite, în schimbul preluării de către acesta a riscului asigurat;
    f) perioada retroactivă - perioada maximă, cu începere de la o dată exactă de referinţă, anterioară intrării în vigoare a poliţei de asigurare, în care se pot produce evenimentele asigurate;
    g) despăgubire - plata sumei datorate de către asigurător, în cazul producerii riscului asigurat, potrivit condiţiilor contractului de asigurare, în scopul reparării prejudiciului;
    h) franşiză - partea din prejudiciu, stabilită ca valoare fixă sau ca procent din despăgubirea totală, care rămâne în sarcina exclusivă a asiguratului;
    i) grava neglijenţă - nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual de către judecător sau procuror;
    j) limita de despăgubire - suma maximă prevăzută în contractul de asigurare pe care asigurătorul o plăteşte în caz de producere a riscului asigurat;
    k) obiectul asigurării - răspunderea civilă profesională a judecătorului sau procurorului pentru despăgubirile pe care este obligat să le plătească prin hotărârea definitivă a instanţei pronunţată în acţiunea în regres a statului;
    l) perioada de asigurare - intervalul de timp pentru care asigurătorul încasează prima de asigurare şi preia răspunderea pentru consecinţele producerii riscului asigurat, corespunzător următoarelor tipuri de acoperire a riscurilor:
    (i) producerea prejudiciului - acel tip de acoperire a evenimentelor produse în perioada de valabilitate a poliţei, precum şi a consecinţelor directe ale acestora, manifestate ulterior expirării poliţei, dacă au fost cauzate în mod cert de acele evenimente petrecute în perioada de valabilitate a poliţei şi dacă persoana prejudiciată îşi valorifică pretenţiile de despăgubire în termenul de prescripţie;
    (ii) avizarea prejudiciului - acel tip de acoperire a pretenţiilor de despăgubire formulate în scris împotriva asiguratului în perioada de valabilitate a poliţei, chiar dacă acestea au fost determinate de fapte săvârşite într-o perioadă retroactivă; data daunei este data când a fost formulată în scris cererea de despăgubire împotriva asiguratului.

    m) prejudiciu - dauna evaluată în suma de bani stabilită prin hotărârea definitivă a instanţei pronunţată în acţiunea în regres exercitată de stat împotriva judecătorului sau procurorului asigurat care a cauzat eroarea judiciară în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, indiferent de titlul cu care aceasta a fost acordată în acţiunea directă a persoanei prejudiciate împotriva statului român;
    n) prima de asigurare - suma datorată de asigurat, prevăzută în contractul de asigurare, în schimbul asumării riscului de către asigurător;
    o) rea-credinţă - încălcarea cu ştiinţă de către judecător sau procuror a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane;
    p) riscul asigurat - evenimentul viitor, posibil, dar incert, pentru ale cărui consecinţe se încheie contractul de asigurare.


    ART. 4
    (1) Contractul de asigurare se încheie pe o perioadă de 12 luni, dacă părţile nu au stabilit o altă durată. Contractul de asigurare poate fi încheiat şi pentru o perioadă de mai mulţi ani. Dovada încheierii contractului de asigurare se face prin poliţa de asigurare, care poate fi emisă inclusiv prin mijloace electronice.
    (2) Plata primelor de asigurare se face de către judecător sau procuror, integral sau în rate, conform acordului dintre asigurat şi asigurător. Contractul de asigurare produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit, dacă asigurătorul nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului.

    ART. 5
    (1) Contractul de asigurare se încheie individual de către judecătorul sau procurorul asigurat.
    (2) Contractul poate fi încheiat, cu acordul judecătorului sau procurorului, şi de către instanţa sau parchetul cu personalitate juridică care are calitatea de angajator pentru judecătorul sau, după caz, procurorul asigurat. Contractul se încheie în numele şi pentru fiecare persoană asigurată, care va fi menţionată într-un tabel anexat la poliţă, cu precizarea limitelor de răspundere şi a primelor de asigurare aferente fiecăreia, conform opţiunii exprimate. În acest caz, angajatorul reţine şi virează primele de asigurare în numele şi pentru fiecare persoană asigurată.
    (3) În cazul în care se intenţionează încheierea contractului de către instanţa sau parchetul cu personalitate juridică, în numele şi pentru fiecare persoană asigurată, alegerea asigurătorului şi a ofertei de asigurare ce va face obiectul contractului se realizează printr-o procedură transparentă, cu consultarea tuturor judecătorilor sau procurorilor din cadrul instanţei sau parchetului respectiv.
    (4) În cazul în care pe parcursul derulării contractului de asigurare intervine detaşarea, delegarea, transferul sau promovarea judecătorului sau, după caz, a procurorului asigurat, contractul continuă să îşi producă efectele, iar instanţa, parchetul sau, după caz, instituţia la care acesta urmează să îşi desfăşoare activitatea reţine şi virează primele de asigurare, în urma informării acestora.

    ART. 6
    Dovada contractului de asigurare se depune la compartimentul de resurse umane al angajatorului, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia.

    ART. 7
    Drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege, prin prezentele norme şi prin contractul de asigurare.

    ART. 8
    (1) Asigurarea acoperă prejudiciul constatat prin hotărârea definitivă a instanţei pronunţată în acţiunea în regres exercitată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva judecătorului sau procurorului asigurat care a cauzat erori judiciare în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă, precum şi cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, conform art. 2.223 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
    (2) În condiţiile alin. (1), asigurătorul suportă prejudiciul cauzat de asigurat prin erorile judiciare săvârşite în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare, inclusiv consecinţele directe ale acestora produse ulterior expirării poliţei, precum şi pretenţiile de despăgubire formulate împotriva asiguratului de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în perioada de valabilitate a poliţei, determinate de erori judiciare săvârşite de asigurat într-o perioadă retroactivă, convenită de părţi.

    ART. 9
    La încheierea contractului de asigurare, asiguratul îl informează pe asigurător de existenţa oricărei acţiuni în regres exercitate împotriva sa în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată pe rolul instanţelor, precum şi de existenţa unor hotărâri definitive pronunţate anterior în acţiuni în regres de acest fel, în ultimii 3 ani.

    ART. 10
    (1) Asiguratul notifică asigurătorul imediat ce a fost legal citat în litigiul determinat de acţiunea în regres a statului şi îi comunică ulterior o copie a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în cadrul acţiunii în regres, în cazul în care asigurătorul nu a fost parte în acest litigiu.
    (2) În cazul producerii riscului asigurat, asiguratul îl informează pe asigurător de existenţa altor contracte de asigurare pe care le-a încheiat pentru acelaşi risc.

    ART. 11
    În limitele sumei asigurate stabilite prin acordul părţilor, asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit statului român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

    ART. 12
    (1) Suma asigurată şi primele de asigurare se stabilesc prin contractul de asigurare. Limita de despăgubire se poate stabili pentru întreaga perioadă asigurată, cumulat, pentru toate evenimentele asigurate intervenite pe durata de valabilitate a asigurării. Părţile pot negocia şi stabilirea unor sublimite de despăgubire pentru fiecare eveniment asigurat în parte.
    (2) Părţile pot negocia clauze referitoare la franşiză, precum şi la alte elemente contractuale.

    ART. 13
    În cuprinsul contractelor de asigurare se face trimitere expresă la regulile stabilite prin prezentele norme.

    ART. 14
    Prevederile prezentelor norme se completează cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016