Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 20 iulie 2017  pentru desemnarea reprezentanţilor auditorilor financiari la Conferinţa pentru alegerea membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România şi membrilor Comisiei de auditori statutari a Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în data de 23 septembrie 2017    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 20 iulie 2017 pentru desemnarea reprezentanţilor auditorilor financiari la Conferinţa pentru alegerea membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România şi membrilor Comisiei de auditori statutari a Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în data de 23 septembrie 2017

EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 623 din 1 august 2017

──────────
    Aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 69 din 20 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 623 din 1 august 2017.
──────────

    ART. 1
    Prezentele norme reglementează modalitatea de desemnare a reprezentanţilor auditorilor financiari la Conferinţa pentru alegerea membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România şi membrilor Comisiei de auditori statutari a Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR sau Camera), organizată în data de 23 septembrie 2017.

    ART. 2
    Conferinţa Camerei este organul superior de conducere al CAFR, formată din toţi membrii cu drept de vot ai acesteia.

    ART. 3
    (1) Se stabileşte ziua de 23 septembrie 2017 ca dată la care se va întruni Conferinţa pentru alegerea membrilor Consiliului Camerei şi membrilor Comisiei de auditori statutari a CAFR (Conferinţă).
    (2) Locul, ora de desfăşurare, precum şi ordinea de zi a Conferinţei se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Camerei.

    ART. 4
    La Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017 norma de reprezentare este de 1 (un) reprezentant la 1 (un) auditor financiar.

    ART. 5
    Membrii Camerei cu drept de vot la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017 sunt auditorii financiari înscrişi în Registrul public electronic la data de 31 iulie 2017 şi care şi-au îndeplinit obligaţiile către Cameră, după cum urmează:
    a) au achitat integral cotizaţia fixă la termenele stabilite de Cameră pentru anul 2016, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2016;
    b) au achitat integral cotizaţia variabilă conform raportului de activitate pentru anul 2016 la termenele stabilite de Cameră pentru anul 2016, dar nu mai târziu de 31 iulie 2017;
    c) au depus raportul anual de activitate pentru anul 2016/declaraţia privind lipsa activităţii pentru anul 2016, după caz, până cel târziu la 31 iulie 2017;
    d) au efectuat pregătirea profesională structurată (obligatorie) aferentă Programului de pregătire profesională continuă pentru anul 2016.


    ART. 6
    (1) Lista membrilor Camerei cu drept de vot la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017, conform art. 5, se publică pe site-ul CAFR la data de 7 august 2017.
    (2) Orice persoană interesată poate formula contestaţie împotriva listei prevăzute la alin. (1) cel târziu până la data de 9 august 2017. Nerespectarea termenului de formulare a contestaţiilor atrage decăderea din dreptul de a contesta lista prevăzută la alin. (1).
    (3) Contestaţiile se depun, în scris, la sediul Camerei Auditorilor Financiari din România cel târziu până la data de 9 august 2017, ora 16,00, sau prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa sediului Camerei din Bucureşti, Str. Sirenelor nr. 67-69, sectorul 5. În cazul transmiterii prin poştă, contestaţiile se consideră a fi formulate în termen dacă sunt depuse la oficiul poştal cel târziu până la data de 9 august 2017.

    ART. 7
    (1) Contestaţiile formulate conform art. 6 vor fi soluţionate de o comisie formată din 3 membri, după cum urmează: un membru al Consiliului Camerei desemnat în acest scop de către Consiliu, un membru din cadrul Departamentului de servicii pentru membri desemnat de directorul executiv şi directorul executiv al Camerei.
    (2) Termenul de soluţionare a contestaţiilor este de două zile lucrătoare de la data expirării termenului stabilit la art. 6 alin. (2), respectiv până la data de 11 august 2017, ora 16,00. Rezultatul contestaţiilor este definitiv.
    (3) Lista membrilor Camerei cu drept de vot la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017, stabilită în urma soluţionării contestaţiilor formulate conform art. 6, se înaintează spre aprobare Consiliului Camerei.

    ART. 8
    (1) Lista membrilor Camerei cu drept de vot la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017, întocmită conform art. 5 şi art. 6 alin. (1), rămasă definitivă în urma soluţionării contestaţiilor formulate conform art. 6 alin. (2) şi (3) şi aprobată de către Consiliul Camerei conform art. 7, reprezintă lista finală a membrilor Camerei cu drept de vot la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017.
    (2) Lista finală prevăzută la alin. (1) se publică pe site-ul Camerei până la data de 18 august 2017.

    ART. 9
    (1) Au calitatea de reprezentanţi ai auditorilor financiari la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017 auditorii financiari înscrişi în lista prevăzută la art. 8.
    (2) Dreptul reprezentanţilor auditorilor financiari prevăzuţi la alin. (1) de a participa la lucrările Conferinţei CAFR din data de 23 septembrie 2017, de a dezbate subiectele înscrise pe ordinea de zi şi de a exercita dreptul de vot pe baza acestora nu poate fi exercitat prin mandatar.

    ART. 10
    Auditorii financiari cuprinşi în lista prevăzută la art. 8 sunt convocaţi în scris prin scrisoare sau electronic prin e-mail, cel târziu la data de 22 august 2017, să participe la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017.

    ART. 11
    (1) Auditorii financiari convocaţi de Cameră conform art. 10 şi care doresc să participe la Conferinţă confirmă participarea până cel târziu la data de 11 septembrie 2017, ora 16,00, prin unul dintre următoarele mijloace de corespondenţă: fax: nr. 031.433.59.40, e-mail: conferinta@cafr.ro, poştă: la adresa: Str. Sirenelor nr. 67-69, Bucureşti, sectorul 5.
    (2) Auditorul financiar care a confirmat prezenţa la Conferinţă, însă se află în imposibilitatea de a fi prezent la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017 trebuie să înştiinţeze Camera privind absenţa sa, până cel târziu la data de 18 septembrie 2017, ora 16,00.
    (3) Auditorul financiar înscris în lista prevăzută la art. 8, care a confirmat prezenţa la Conferinţă şi care absentează fără să înştiinţeze Camera, conform alin. (2), poate fi obligat la plata cheltuielilor cu cazarea şi masa efectuate de Cameră pentru asigurarea prezenţei sale la Conferinţă.
    (4) În cazul în care auditorii financiari înscrişi în lista prevăzută la art. 8 şi care au fost convocaţi de Cameră conform art. 10 nu confirmă participarea la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017 în termenul prevăzut la alin. (1), vor putea participa la Conferinţă fără asigurarea de către Cameră a serviciilor de cazare şi masă.
    (5) Prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul în care o persoană care a fost înscrisă în lista prevăzută la art. 8 şi a fost convocată de Cameră conform art. 10, după caz, pierde dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar până la data de 23 septembrie 2017, data organizării Conferinţei CAFR, atunci persoana respectivă nu are dreptul de a participa la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017.

    ART. 12
    Auditorii financiari care se regăsesc pe lista prevăzută la art. 8 participă la Conferinţa CAFR din data de 23 septembrie 2017 şi aleg prin vot secret, conform Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii Consiliului Camerei şi membrii Comisiei de auditori statutari, adoptat de CAFR, membrii Consiliului Camerei şi membrii Comisiei de auditori statutari a CAFR.

    ART. 13
    Prezentele norme se completează cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011, şi cu prevederile Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii Consiliului Camerei şi membrii Comisiei de auditori statutari, adoptat de CAFR.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016