Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 2 iunie 2021  privind utilizarea standardelor pentru proiectarea, implementarea, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemelor de protecţie fizică pentru instalaţiile nucleare, materialele nucleare şi alte surse de radiaţii ionizante aferente acestora    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 2 iunie 2021 privind utilizarea standardelor pentru proiectarea, implementarea, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemelor de protecţie fizică pentru instalaţiile nucleare, materialele nucleare şi alte surse de radiaţii ionizante aferente acestora

EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 610 din 18 iunie 2021
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 59 din 2 iunie 2021, publicat ]n Monitorul Oficial, Partea I, nr. 610 din 18 iunie 2021.
──────────
    CAP. I
    Domeniu, scop, definiţii
    SECŢIUNEA 1
    Domeniu şi scop
    ART. 1
    (1) Prin prezentele norme se stabilesc cerinţele privind utilizarea standardelor pentru proiectarea, implementarea, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemelor de protecţie fizică pentru instalaţiile nucleare, incluzând protecţia fizică a materialelor nucleare şi a altor surse de radiaţii ionizante aferente acestora.
    (2) Prevederile prezentelor norme se aplică atât titularilor, cât şi solicitanţilor de autorizaţie, pentru fazele de proiectare, construcţie şi montaj, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare a unei instalaţii nucleare, după caz.

    ART. 2
    Prezentele norme se aplică instalaţiilor nucleare, sistemelor şi activităţilor aferente protecţiei fizice a acestora, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia fizică a materialelor nucleare şi a altor surse de radiaţii ionizante aferente instalaţiilor nucleare.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Definiţii şi abrevieri
    ART. 3
    (1) În înţelesul prezentelor norme, sistemul de protecţie fizică reprezintă ansamblul măsurilor tehnice, organizatorice şi administrative stabilite pentru prevenţia, detecţia, întârzierea şi contracararea acţiunilor de sustragere, sabotaj, acces neautorizat, activităţi neautorizate, care vizează instalaţiile nucleare şi radiologice, materialele nucleare şi alte surse de radiaţii ionizante.
    (2) Abrevierea SSCE se utilizează pentru a face referire în mod generic la sistemele, structurile, componentele şi echipamentele instalaţiei nucleare, inclusiv software-ul aferent acestora.
    (3) Abrevierea CNCAN se utilizează pentru a face referire la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.

    CAP. II
    Cerinţe generale privind utilizarea standardelor pentru proiectarea, implementarea, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a protecţiei fizice
    ART. 4
    (1) Titularul de autorizaţie trebuie să identifice, să stabilească, să documenteze şi să menţină actualizată lista de standarde aplicabile proceselor, activităţilor şi SSCE ale instalaţiei nucleare care sunt importante pentru sistemul de protecţie fizică, cu menţionarea domeniilor specifice de aplicare a acestora.
    (2) Lista de standarde prevăzută la alin. (1) trebuie să includă:
    a) standardele utilizate la stabilirea bazelor de proiectare pentru SSCE care fac parte din sistemul de protecţie fizică a instalaţiei nucleare;
    b) standardele utilizate la stabilirea cerinţelor pentru amplasarea, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, exploatarea, supravegherea, testarea, întreţinerea şi inspecţia în exploatare a SSCE care fac parte din sistemul tehnic de protecţie fizică a instalaţiei nucleare;
    c) standardele utilizate pentru stabilirea cerinţelor privind protecţia împotriva ameninţărilor cibernetice, pentru SSCE care fac parte din sistemul tehnic de protecţie fizică a instalaţiei nucleare;
    d) standardele utilizate în analizele şi evaluările de risc care stau la baza proiectării şi modernizării sistemului tehnic de protecţie fizică a instalaţiei nucleare;
    e) alte standarde care stabilesc cerinţe importante pentru sistemul de protecţie fizică a instalaţiei nucleare, care nu au fost incluse în categoriile de la lit. a)-d) şi care fac parte din bazele de autorizare pentru instalaţia nucleară respectivă;
    f) standardele emise de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică/International Atomic Energy Agency în domeniul protecţiei fizice, care conţin cerinţe şi recomandări aplicabile sistemelor de protecţie fizică pentru instalaţiile nucleare, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia fizică a materialelor nucleare şi a altor surse de radiaţii ionizante aferente instalaţiilor nucleare, menţionate în anexa la prezentele norme, precum şi orice nouă revizie a acestora;
    g) alte standarde tehnice relevante, utilizate pentru proiectarea, implementarea, evaluarea şi îmbunătăţirea sistemului de protecţie fizică a instalaţiei nucleare.

    (3) Pentru fiecare standard din lista prevăzută la alin. (1) trebuie menţionată ediţia utilizată, atât în ceea ce priveşte utilizarea iniţială a standardului, cât şi utilizarea standardului actualizat, pentru modificări de proiect sau pentru alte activităţi, după caz.
    (4) Titularul de autorizaţie trebuie să deţină o bibliotecă de standarde care să includă toate standardele din lista stabilită conform cerinţelor de la alin. (1) şi (2), atât ediţiile utilizate iniţial şi incluse în bazele de proiectare şi bazele de autorizare pentru instalaţia nucleară, cât şi cele mai noi ediţii ale standardelor respective.
    (5) Lista de standarde întocmită conform prevederilor de la alin. (1) şi (2) trebuie supusă aprobării CNCAN.

    ART. 5
    Titularul de autorizaţie trebuie să utilizeze standardele din lista stabilită conform prevederilor art. 4, la ultima revizie aprobată de CNCAN, pentru dezvoltarea, evaluarea, implementarea, actualizarea şi îmbunătăţirea continuă a proceselor, activităţilor şi procedurilor importante pentru sistemul de protecţie fizică, inclusiv pentru următoarele:
    a) menţinerea conformităţii cu bazele de proiectare ale SSCE care fac parte din sistemul de protecţie fizică a instalaţiei nucleare;
    b) menţinerea conformităţii cu bazele de autorizare curente;
    c) activităţile de proiectare, dezvoltare şi/sau utilizare de software, aprovizionare, fabricaţie, construcţie şi montaj, instalare, punere în funcţiune, operare, testare, verificare, supraveghere, inspecţie, modificare, întreţinere şi reparare, retehnologizare, controlul configuraţiei şi managementul îmbătrânirii pentru SSCE care fac parte din sistemul de protecţie fizică a instalaţiei nucleare;
    d) activităţile de evaluare a sistemului de protecţie fizică, inclusiv efectuarea şi verificarea analizelor de risc, analiza experienţei interne şi internaţionale privind evenimentele de protecţie fizică şi verificarea conformităţii cu cerinţele din autorizaţiile, normele şi documentele care definesc ameninţările bază de proiect pentru sistemul de protecţie fizică, emise de CNCAN;
    e) măsurile şi activităţile de descurajare, detecţie, evaluare, întârziere şi răspuns la evenimente de protecţie fizică;
    f) pregătirea, planificarea, supervizarea, coordonarea şi conducerea activităţilor prevăzute la lit. a)-e);
    g) pregătirea profesională a personalului direct responsabil pentru activităţile prevăzute la lit. a)-f);
    h) dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă a culturii de siguranţă nucleară;
    i) gestionarea interfeţelor dintre cerinţele, măsurile şi activităţile din cadrul sistemului de protecţie fizică şi cerinţele, măsurile şi activităţile relevante pentru securitatea nucleară, securitatea radiologică, protecţia împotriva ameninţărilor cibernetice şi controlul de garanţii nucleare.


    ART. 6
    (1) Titularul de autorizaţie trebuie să analizeze orice nouă ediţie a unui standard din lista stabilită conform prevederilor art. 4, în decurs de cel mult un an de la apariţie, pentru:
    a) identificarea şi evaluarea noilor cerinţe şi recomandări;
    b) identificarea necesităţilor de îmbunătăţire a sistemului de protecţie fizică şi a modificărilor de proiect fezabile;
    c) stabilirea acţiunilor de îmbunătăţire şi implementarea lor.

    (2) Titularul de autorizaţie trebuie să actualizeze lista de standarde stabilită conform prevederilor art. 4 ori de câte ori este necesar, pentru a include standardele utilizate în implementarea oricăror modificări de proiect sau activităţi noi.
    (3) Titularul de autorizaţie trebuie să informeze periodic CNCAN, în scris, cel puţin o dată pe an, despre stadiul activităţilor de utilizare a standardelor din lista stabilită conform prevederilor art. 4 pentru evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de protecţie fizică, inclusiv în ceea ce priveşte acţiunile iniţiate, în curs de implementare sau finalizate. Prima informare de acest fel trebuie făcută în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentelor norme.

    CAP. III
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 7
    (1) În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, titularii de autorizaţie pentru instalaţiile nucleare aflate în faza de exploatare trebuie să transmită la CNCAN, spre evaluare, un raport care să prezinte analiza conformităţii cu cerinţele prezentelor norme şi acţiunile întreprinse pentru asigurarea implementării integrale a acestor cerinţe.
    (2) Analiza cerută la alin. (1) va include evaluarea conformităţii cu standardele specificate în anexa la prezentele norme, aplicabile pentru sistemul de protecţie fizică a instalaţiei nucleare şi pentru activităţile aferente protecţiei fizice din faza de exploatare, precum şi eventualele îmbunătăţiri identificate ca aplicabile şi necesare pentru alinierea la aceste standarde.
    (3) Îndeplinirea prevederilor din prezentele norme se verifică de către CNCAN în cadrul procesului de autorizare, precum şi prin evaluări şi inspecţii periodice pe toată durata de valabilitate a unei autorizaţii.

    ART. 8
    Anexa face parte integrantă din prezentele norme.

    ANEXA 1

    la norme
    Standarde emise de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică aplicabile în domeniul protecţiei fizice a instalaţiilor nucleare
    1. Nuclear Security Recommendations on Physical Protection of Nuclear Material and Nuclear Facilities (INFCIRC/225/Revision 5), Recommendations, IAEA Nuclear Security Series No. 13, 2011
    2. Establishing the Nuclear Security Infrastructure for a Nuclear Power Programme, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 19, 2013
    3. National Nuclear Security Threat Assessment, Design Basis Threats and Representative Threat Statements, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 10-G (Rev. 1), 2021
    4. Identification of Vital Areas at Nuclear Facilities, Technical Guidance Reference Manual, IAEA Nuclear Security Series No. 16, 2012
    5. Preventive and Protective Measures Against Insider Threats, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 8-G (Rev. 1), 2020
    6. Engineering Safety Aspects of the Protection of Nuclear Power Plants Against Sabotage, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 4, 2007
    7. Handbook on the design of physical protection systems for nuclear material and nuclear facilities, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 40-T, 2021
    8. Computer Security at Nuclear Facilities, Technical Guidance Reference Manual, IAEA Nuclear Security Series No. 17, 2011
    9. Security of Nuclear Information, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 23-G, 2015
    10. Use of Nuclear Material Accounting and Control for Nuclear Security Purposes at Facilities, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 25-G, 2015
    11. Nuclear Security Culture, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 7, 2008
    12. Self-assessment of Nuclear Security Culture in Facilities and Activities, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 28-T, 2017
    13. Enhancing Nuclear Security Culture in Organizations Associated with Nuclear and Other Radioactive Material, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 38-T, 2021
    14. Educational Programme in Nuclear Security, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 12, 2010
    15. Building Capacity for Nuclear Security, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 31-G, 2018
    16. Security during the Lifetime of a Nuclear Facility, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 35-G, 2019
    17. Preparation, Conduct and Evaluation of Exercises to Test Security Contingency Plans at Nuclear Facilities, IAEA-TDL-008, 2018
    18. Conducting Computer Security Assessments at Nuclear Facilities, IAEA-TDL-006, 2016
    19. The interface between safety and security at nuclear power plants: a report by the International Nuclear Safety Group, INSAG series no. 24, IAEA, 2010
    20. Management of the interface between nuclear safety and security for research reactors, TECDOC series no. 1801, International Atomic Energy Agency, IAEA, 2016
    21. Security of Radioactive Material in Transport, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 9-G (Rev.1), 2020
    22. Security of Nuclear Material in the Transport, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 26-G, 2015
    23. Security of Radioactive Sources, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 11, 2009
    24. Security of Radioactive Material in Use and Storage and of Associated Facilities, Implementing Guide, IAEA Nuclear Security Series No. 11-G (Rev.1), 2019
    25. Establishing a System for Control of Nuclear Material for Nuclear Security Purposes at a Facility during Use, Storage and Movement, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 32-T, 2019
    26. Handbook on the physical protection of nuclear materials and facilities, TECDOC Series no. 1276, International Atomic Energy Agency, IAEA, 2002
    27. Developing a Nuclear Security Contingency Plan for Nuclear Facilities, Technical Guidance, IAEA Nuclear Security Series No. 39-T, 2019
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016