Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME din 13 noiembrie 2020  privind supravegherea şi controlul îndeplinirii atribuţiilor delegate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME din 13 noiembrie 2020 privind supravegherea şi controlul îndeplinirii atribuţiilor delegate

EMITENT: Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1138 din 26 noiembrie 2020
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 393 din 13 noiembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1138 din 26 noiembrie 2020.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Obiect
    Prezentele norme reglementează supravegherea şi controlul modului în care Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR, îndeplineşte atribuţiile delegate, în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 162/2017, şi cu reglementările specifice emise de Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, denumită în continuare ASPAAS.

    ART. 2
    Competenţă
    (1) Autoritatea competentă responsabilă pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 162/2017 este ASPAAS.
    (2) În situaţia delegării atribuţiilor prevăzute la art. 3 spre a fi îndeplinite, parţial sau în totalitate, de către CAFR, responsabilitatea finală pentru îndeplinirea acestor atribuţii revine ASPAAS.

    ART. 3
    Atribuţii care pot fi delegate
    Atribuţiile asupra cărora ASPAAS îşi exercită competenţa de supraveghere şi control care pot fi delegate CAFR spre îndeplinire sunt următoarele:
    a) autorizarea ca auditori financiari a persoanelor fizice, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 162/2017;
    b) autorizarea ca firme de audit a entităţilor, potrivit prevederilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 162/2017;
    c) înregistrarea firmelor de audit autorizate în alt stat membru, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 162/2017;
    d) retragerea autorizării unui auditor financiar sau a unei firme de audit, potrivit prevederilor art. 3 alin. (6) şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 162/2017;
    e) organizarea examenului de competenţă profesională, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 162/2017;
    f) organizarea testului de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu, precum şi verificarea desfăşurării stagiului de pregătire practică, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 162/2017;
    g) organizarea programelor de formare continuă, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 162/2017;
    h) autorizarea auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 162/2017;
    i) înregistrarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit în Registrul public electronic, potrivit prevederilor art. 14 alin. (2), (5) şi (7) din Legea nr. 162/2017;
    j) actualizarea informaţiilor cuprinse în Registrul public electronic, potrivit prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 162/2017;
    k) traducerea şi publicarea Codului etic, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 162/2017;
    l) traducerea şi publicarea Standardelor internaţionale de audit, potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 162/2017;
    m) asigurarea respectării principiilor de etică profesională de către auditorii financiari şi firmele de audit, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 162/2017;
    n) efectuarea inspecţiilor pentru asigurarea calităţii la auditorii financiari şi firmele de audit, care efectuează audit statutar la alte entităţi decât cele de interes public.


    CAP. II
    Condiţii generale şi specifice de delegare
    ART. 4
    Condiţii de delegare
    (1) Atribuţiile prevăzute la art. 3 pot fi delegate sub rezerva respectării de către CAFR a următoarelor condiţii generale:
    a) raportarea anuală sau ori de câte ori ASPAAS consideră necesar asupra modului de exercitare a atribuţiei sau a atribuţiilor delegate;
    b) asigurarea condiţiilor de lucru pentru personalul ASPAAS care supraveghează şi controlează exercitarea atribuţiei sau atribuţiilor delegate, inclusiv a accesului la informaţii şi comunicării cu angajaţii CAFR;
    c) aplicarea reglementărilor aplicabile atribuţiilor delegate;
    d) cooperarea permanentă cu ASPAAS;
    e) punerea în aplicare a recomandărilor ASPAAS;
    f) îndeplinirea condiţiilor specifice de delegare.

    (2) Condiţiile specifice de delegare prevăzute la alin. (1) lit. f) se stabilesc prin ordinul de delegare emis de către preşedintele ASPAAS, în funcţie de atribuţia delegată.

    CAP. III
    Supravegherea şi controlul îndeplinirii atribuţiilor delegate
    ART. 5
    Supravegherea îndeplinirii atribuţiilor delegate
    (1) ASPAAS supraveghează îndeplinirea atribuţiei/atribuţiilor delegate printr-un control eficace şi permanent, prin echipe constituite în acest scop din care fac parte cel puţin 2 reprezentanţi ai ASPAAS, denumite în continuare echipe de supraveghere şi control.
    (2) ASPAAS solicită CAFR orice informaţii necesare pentru atingerea obiectivelor urmărite referitoare la atribuţia/atribuţiile delegată/delegate.
    (3) Documentaţia întocmită de CAFR trebuie să fie suficientă, astfel încât echipa de supraveghere şi control să înţeleagă natura, plasarea în timp şi amploarea activităţilor efectuate, rezultatele obţinute, precum şi aspectele semnificative ce au apărut în timpul exercitării atribuţiei delegate.
    (4) Supravegherea prevăzută la alin. (1) constă în:
    a) verificarea respectării de către CAFR a condiţiilor generale şi a celor specifice de delegare, stabilite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2);
    b) verificarea respectării prevederilor Legii nr. 162/2017, ale normelor specifice atribuţiei delegate şi ale prezentelor norme;
    c) verificarea modului în care CAFR a îndeplinit atribuţia delegată, urmărind dacă au fost respectate, în totalitate, reglementările aplicabile;
    d) verificarea înscrisurilor şi analiza informaţiilor furnizate de personalul CAFR, precum şi a celor solicitate de echipa de supraveghere şi control;
    e) verificarea raportărilor anuale sau a celor periodice transmise de CAFR asupra modului de îndeplinire a atribuţiei sau a atribuţiilor delegate;
    f) asistarea CAFR în exercitarea atribuţiei delegate, atunci când echipa de supraveghere şi control consideră necesar, cu scopul de a obţine o înţelegere rezonabilă cu privire la modul de desfăşurare a acesteia;
    g) verificarea traducerii Codului etic şi a Standardelor Internaţionale de Audit;
    h) efectuarea oricărei alte verificări cu privire la atribuţiile delegate.

    (5) Constituirea echipelor prevăzute la alin. (1), aria de cuprindere a activităţii de supraveghere şi control, precum şi orice alte informaţii specifice se stabilesc prin decizie a preşedintelui ASPAAS.
    (6) Echipa de supraveghere şi control, odată constituită conform alin. (5), înştiinţează CAFR cu privire la începerea procedurii de supraveghere a îndeplinirii atribuţiei delegate.
    (7) La începutul activităţii de supraveghere, echipa ASPAAS prezintă reprezentanţilor CAFR decizia prevăzută la alin. (5) şi ordinul de deplasare, după caz.
    (8) În cazul în care CAFR nu se supune supravegherii şi/sau nu răspunde la solicitările de informaţii sau documente ale ASPAAS, în scopul îndeplinirii obiectivelor sale, se aplică prevederile art. 43 din Legea nr. 162/2017.
    (9) Comunicarea de informaţii eronate sau incomplete constituie abatere administrativ-disciplinară în sensul art. 43 din Legea nr. 162/2017.
    (10) În aplicarea prevederilor alin. (2), termenele de răspuns se stabilesc în funcţie de natura şi volumul informaţiilor sau al documentelor solicitate, acestea neputând fi mai mici de 3 zile.

    ART. 6
    Documentaţia întocmită de echipa de supraveghere şi control
    (1) Ca urmare a verificărilor efectuate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4), echipa de supraveghere şi control întocmeşte o notă de constatare, în două exemplare, în care sunt consemnate observaţiile şi constatările rezultate din verificări.
    (2) Un exemplar al notei de constatare se comunică reprezentanţilor CAFR pentru luare la cunoştinţă.
    (3) Activitatea de supraveghere şi control al îndeplinirii atribuţiei delegate se finalizează cu întocmirea de către echipa de supraveghere şi control a unui raport, denumit în continuare raport de supraveghere şi control, în termen de 30 de zile de la încheierea activităţii.
    (4) Raportul de supraveghere şi control conţine următoarele informaţii:
    a) obiectivele echipei de supraveghere şi control;
    b) constatările şi observaţiile echipei de supraveghere şi control;
    c) deficienţele şi abaterile de la normele aplicabile;
    d) recomandările şi termenele de implementare;
    e) măsurile şi perioada de remediere;
    f) alte informaţii de interes.

    (5) Nota de constatare prevăzută la alin. (1) se anexează la raportul de supraveghere şi control şi face parte integrantă din acesta.
    (6) Raportul de supraveghere şi control se înaintează preşedintelui ASPAAS în vederea aprobării.
    (7) Raportul de supraveghere şi control, aprobat în condiţiile alin. (6), se comunică CAFR, în vederea implementării recomandărilor şi a remedierii deficienţelor constatate.
    (8) După expirarea termenelor stabilite prin raportul de supraveghere şi control, echipa de supraveghere şi control verifică modul de implementare a recomandărilor şi de remediere a deficienţelor.
    (9) În urma verificării prevăzute la alin. (8) se întocmeşte un proces-verbal de constatare care va face parte integrantă din raportul de supraveghere şi control.
    (10) În situaţia reînnoirii delegării, echipa de supraveghere şi control va efectua şi o evaluare privind capacitatea operaţională a CAFR, care se concretizează printr-un raport care va sta la baza emiterii ordinului preşedintelui ASPAAS privind reînnoirea delegării.

    ART. 7
    Termene şi consecinţele nerespectării acestora
    (1) Pentru implementarea recomandărilor echipei de supraveghere şi control se acordă CAFR un termen de implementare de maximum 30 de zile de la data comunicării acestora. În situaţii justificate, termenul poate fi prelungit până la 60 de zile.
    (2) Pentru remedierea deficienţelor constatate de echipa de supraveghere şi control se acordă CAFR o perioadă de remediere a acestora, cuprinsă între 30 şi 120 de zile, în funcţie de gravitatea deficienţelor.
    (3) În situaţia în care se constată încălcarea condiţiilor de delegare, precum şi în situaţia în care deficienţele nu sunt remediate în termenele stabilite, se aplică prevederile art. 53 şi ale art. 43 din Legea nr. 162/2017.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 8
    Dispoziţii finale
    (1) Termenele stabilite prin prezenta normă se calculează potrivit modului de calcul al termenelor procedurale prevăzut de art. 181 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În exercitarea atribuţiilor delegate, CAFR aplică prevederile prezentelor norme, precum şi pe cele ale normelor specifice fiecărei atribuţii delegate.
    (3) O sinteză a rezultatelor supravegherii va fi inclusă în raportul anual de activitate al ASPAAS, raport care se publică pe site-ul propriu, conform legii.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016