Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMATIV din 28 mai 2014  cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii    Twitter Facebook
Cautare document

 NORMATIV din 28 mai 2014 cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 2 iunie 2014

    ART. 1
    (1) Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, efectuează prestări de servicii în domeniul relaţiilor de muncă la cererea persoanelor fizice, juridice, persoanelor fizice autorizate şi a altor entităţi constituite în condiţiile legii.
    (2) Contravaloarea prestărilor de servicii efectuate în condiţiile prevăzute de prezentul normativ se suportă de către beneficiarii acestora şi se virează în contul de trezorerie sau la casieria inspectoratului teritorial de muncă ce efectuează prestarea serviciului.
    ART. 2
    (1) Prestările de servicii prevăzute în prezentul normativ se efectuează numai după confirmarea achitării tarifului.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în condiţiile în care prin lege se precizează că prestările de servicii trebuie efectuate de îndată ce au fost solicitate de beneficiarii legali, achitarea tarifului poate fi ulterioară realizării acestora.
    ART. 3
    Tariful care se percepe de la persoanele fizice, juridice, de la persoanele fizice autorizate şi de la alte entităţi constituite în condiţiile legii pentru categoria de servicii prestate este de 20 lei/document, pentru fiecare dintre serviciile care pot fi prestate de inspectoratele teritoriale de muncă, respectiv:
    - eliberarea de certificate/adeverinţe/duplicate de adeverinţe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entităţi care au dreptul legal de a solicita şi de a obţine aceste informaţii, conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, şi Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002;
    - eliberarea de certificate cu informaţii extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu registrele generale de evidenţă a salariaţilor transmise de angajatori;
    - furnizarea datelor din Registrul general de evidenţă a salariaţilor pentru refacerea conţinutului său la angajator, prin eliberarea unor extrase pe suport hârtie din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare.
    ART. 4
    Prin excepţie de la prevederile art. 2, nu se percep tarife pentru prestarea de servicii de către:
    a) instituţiile care funcţionează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Informaţiile furnizate se utilizează numai în scopul menţionat în mod expres în solicitarea adresată de către aceste instituţii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) instanţele de judecată, organele de cercetare penală, organele fiscale, precum şi oricare alte instituţii pentru care actele normative prevăd scutirea de taxe, tarife şi comisioane;
    c) instituţiile cu care Inspecţia Muncii a încheiat protocoale de colaborare privind efectuarea de prestări de servicii cu titlu gratuit, necesare realizării atribuţiilor acestora, potrivit legii.

                                  ----------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice