Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORME METODOLOGICE din 20 ianuarie 2020  pentru vizarea actelor de studii, a anexelor la actele de studii şi a documentelor şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 NORME METODOLOGICE din 20 ianuarie 2020 pentru vizarea actelor de studii, a anexelor la actele de studii şi a documentelor şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior din România

EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 55 din 28 ianuarie 2020
──────────
    Aprobate prin ORDINUL nr. 3.067 din 20 ianuarie 2020, pubicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 28 ianuarie 2020.
──────────
    ART. 1
    Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, denumit în continuare C.N.R.E.D., din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, are competenţa vizării actelor de studii, a anexelor la actele de studii şi a documentelor şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din România.

    ART. 2
    În sensul prezentelor norme metodologice, prin vizare se înţelege procedura prin care se verifică şi se certifică autenticitatea şi legalitatea actului de studii, precum şi legalitatea anexelor la actele de studii sau a documentelor şcolare universitare.

    ART. 3
    (1) C.N.R.E.D. realizează următoarele activităţi în procesul de vizare:
    a) verifică autenticitatea actelor de studii, precum şi legalitatea actelor de studii, anexelor la actele de studii şi a documentelor şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior din România;
    b) verifică existenţa autorizaţiei provizorii de funcţionare sau a acreditării pentru programul de studii/specializarea, forma de învăţământ, locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare înscrise în actul de studii, anexa la actul de studii sau documentul şcolar universitar emis de instituţia de învăţământ superior;
    c) verifică existenţa acreditării unui program de studii universitare de licenţă/a unei specializări acreditate din acelaşi domeniu de licenţă cu programul de studii universitare de licenţă/specializarea autorizată să funcţioneze provizoriu pentru care instituţia de învăţământ superior acreditată a organizat examen de finalizare a studiilor;
    d) verifică modul de completare a actelor de studii, a anexelor la actele de studii sau a documentelor şcolare universitare conform reglementărilor naţionale în vigoare;
    e) verifică respectarea legalităţii înmatriculării cetăţenilor Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană şi a cetăţenilor din state terţe;
    f) verifică aplicarea sigiliului oficial al instituţiei emitente pe actele de studii, pe anexele la actele de studii sau pe documentele şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior acreditate sau a ştampilei instituţiei pe anexele la actele de studii sau pe documentele şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu;
    g) aplică viza pe actele de studii, pe anexele la actele de studii sau pe documentele şcolare universitare originale. Pentru solicitările de vizare primite prin punctul de contact unic electronic, denumit în continuare PCUe, aplică semnătura electronică calificată pe copia actului de studii, a anexei la actul de studii sau a documentului şcolar universitar, în format PDF.

    (2) Actele de studii, anexele la actele de studii şi documentele şcolare universitare emise de către instituţiile de învăţământ superior acreditate din România pentru absolvenţii înmatriculaţi anterior începerii anului universitar 2011/2012 sunt recunoscute, în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2015 privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 143/2016.

    ART. 4
    Documentele şcolare universitare care pot fi vizate de către C.N.R.E.D. sunt:
    a) suplimentul la diplomă;
    b) foaia matricolă;
    c) situaţia şcolară;
    d) programa analitică;
    e) adeverinţa privind şcolarizarea/absolvirea;
    f) adeverinţa care atestă calitatea de student;
    g) adeverinţa privind finalizarea studiilor;
    h) adeverinţa de autenticitate.


    ART. 5
    (1) Aplicarea vizei pe actele de studii poate fi solicitată de următoarele categorii de persoane:
    a) titularul actului de studii;
    b) soţul/soţia titularului actului de studii ori o rudă până la gradul II cu titularul actului de studii;
    c) orice altă persoană fizică care prezintă procură notarială sau împuternicire avocaţială, în original;
    d) o persoană juridică care a încheiat cu titularul actului de studii un contract având ca obiect realizarea în numele acestuia a procedurilor necesare pentru aplicarea vizei, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens;
    e) o misiune diplomatică, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens, pentru cetăţenii proprii care au efectuat sau finalizat studiile în România;
    f) instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, pentru absolvenţii proprii şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu care au susţinut examenul de finalizare a studiilor în cadrul respectivei instituţii de învăţământ superior acreditate, prin reprezentant care prezintă delegaţie în acest sens.

    (2) În cazul în care procura notarială a fost întocmită pe teritoriul altui stat se prezintă o traducere legalizată în limba română. Procura trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autorităţile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepţia statelor cu care România a încheiat tratate sau convenţii bilaterale în acest sens.

    ART. 6
    Dosarele pentru vizarea actelor de studii, a anexelor la actele de studii sau a documentelor şcolare universitare emise de instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din România se pot depune:
    a) la sediul oricărei instituţii de învăţământ superior de stat;
    b) la sediul C.N.R.E.D.;
    c) electronic, de către titular, prin intermediul PCUe.


    ART. 7
    (1) În vederea aplicării vizei, dosarul trebuie să cuprindă următoarele documente:
    1. cerere;
    2. actul de studii, anexa la actul de studii sau documentul şcolar universitar pentru care se solicită aplicarea vizei, în original şi copie;
    3. actul de identitate al titularului, în copie, şi dovada schimbării numelui titularului, dacă este cazul, în copie. În cazul în care solicitantul nu este titularul, trebuie să prezinte, după caz, şi următoarele:
    a) actul de identitate, în copie;
    b) documente care atestă calitatea de soţ/soţie sau de rudă până la gradul II cu titularul actului de studii;
    c) procura notarială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia din partea instituţiei de învăţământ superior, a misiunii diplomatice sau a persoanei juridice, în original;

    4. adeverinţă de autenticitate a actului de studii, eliberată de instituţia de învăţământ superior emitentă a actului de studii, în original; adeverinţa de autenticitate trebuie să fie emisă cu maximum 90 de zile calendaristice înainte de data la care se solicită vizarea actului de studii;
    5. dovada achitării taxei;
    6. alte documente, dacă este cazul.

    (2) Adeverinţa de autenticitate prevăzută la alin. (1) pct. 4 nu este obligatorie în următoarele situaţii:
    a) pentru dosarele depuse pentru vizare de către instituţiile de învăţământ superior acreditate din România, pentru absolvenţii proprii şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu care au susţinut examenul de finalizare a studiilor în cadrul respectivei instituţii de învăţământ superior acreditate;
    b) pentru actele de studii emise absolvenţilor care au susţinut examenul de finalizare a studiilor începând cu sesiunea iunie 2017 şi care sunt înregistrate în sistemul informaţional aferent învăţământului superior din România care asigură gestiunea integrată a datelor privind studenţii universităţilor de stat şi particulare din România, denumit în continuare RMUR;
    c) pentru actele de studii vizate de C.N.R.E.D. conform Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.436/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru vizarea actelor de studii şi a anexelor la actele de studii emise de instituţiile de învăţământ superior din România, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. 8
    (1) Actele de studii, anexele la actele de studii sau documentele şcolare universitare vizate se eliberează în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de vizare.
    (2) În cazul în care C.N.R.E.D. constată că dosarul nu cuprinde toate documentele prevăzute la art. 7, înştiinţează solicitantul în scris, prin serviciile poştale, poşta electronică sau mesageria internă a PCUe. Dosarul trebuie completat în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii înştiinţării; în caz contrar, C.N.R.E.D. returnează solicitantului actul de studii, anexa la actul de studii sau documentul şcolar universitar, în original, şi clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.
    (3) Termenul de soluţionare prevăzut la alin. (1), respectiv alin. (2) se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind informat în acest sens, în scris, prin serviciile poştale, poşta electronică sau mesageria internă a PCUe.

    ART. 9
    (1) În cazul în care instituţia de învăţământ superior emitentă nu respectă legislaţia în vigoare la care se face referire la art. 3 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) şi f) şi nici nu se încadrează în prevederile art. 3 alin. (2), C.N.R.E.D. nu aplică viza şi comunică motivele solicitantului, în mod direct la sediul C.N.R.E.D. sau în scris, prin serviciile poştale, poşta electronică sau mesageria internă a PCUe. Refuzul aplicării vizei se poate contesta la C.N.R.E.D. o singură dată, în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare.
    (2) Decizia menţionată la alin. (1) poate fi contestată conform dreptului comun în vigoare.

    ART. 10
    Procedura de vizare se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 şi a legislaţiei naţionale privind protecţia şi securitatea datelor personale în vigoare.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016