Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ÎNCHEIERE din 11 februarie 2014  privind judecarea cererilor de apel formulate de apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) şi de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) împotriva Hotărârii arbitrale din 23 aprilie 2013    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ÎNCHEIERE din 11 februarie 2014 privind judecarea cererilor de apel formulate de apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) şi de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) împotriva Hotărârii arbitrale din 23 aprilie 2013

EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 7 ianuarie 2015

    Dosar nr. 4.233/2/2013

    Curtea constituită din:

    Preşedinte - Melania Stanciu
    Judecător - Alina Petruţa Buculei
    Grefier - Mihaela Lăcătuşu


    Pe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) şi de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) împotriva Hotărârii arbitrale din 23 aprilie 2013 pronunţate de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în Dosarul nr. 3/2013.
    La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) reprezentată de avocaţi Gabriela şi George Dimofte cu împuternicire avocaţială nr. 0084018/2013 şi apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) reprezentată de avocat Bîrlog Mihaela Ramona, cu împuternicire avocaţială nr. 206855/08.10.2013, şi de avocat Andreea Stratulă, cu împuternicire avocaţială la dosar.
    Procedura de citare este legal îndeplinită.
    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că la data de 07.02.2014 apelanta ADPFR a depus un set de înscrisuri, arătând că le-a comunicat apelantei UPFR.
    Apărătorii apelantei UPFR depun un set de înscrisuri şi comunică un exemplar al acestora apelantei ADPFR.
    Apărătorii apelantei ADPFR depun un set de înscrisuri, precum şi precizări referitoare la situaţia marcajelor holografice şi comunică un exemplar al acestora apelantei UPFR.
    Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra cererilor de apel.
    Apelanta ADPFR, printr-un apărător, arată că motivele de apel privesc două chestiuni de procedură, respectiv excepţia de nelegalitate a Deciziei ORDA care a fost invocată de către UPFR la Completul de arbitraj. Consideră că, în mod greşit, Completul arbitral s-a considerat competent material să se pronunţe la această excepţie de nelegalitate a Deciziei ORDA nr. 250/2011. Susţine că se referă la competenţa pe care o are Completul de arbitraj, atribuţiile acestuia jurisdicţionale fiind stabilite în Legea nr. 8/1996 şi aceştia au clar şi strict limitativ prevăzut de lege să stabilească printr-o hotărâre arbitrală metodologiile dintre OGC-uri şi să stabilească criteriile de repartizare a remuneraţiei între OGC-uri. Susţine că legea spune clar care sunt atribuţiile acestora. Mai mult, avem în Regulamentul Corpului de arbitri de pe lângă ORDA, se precizează în art. 9 că se completează atribuţiile, procedură de arbitraj, cu cele de la procedură civilă, în condiţiile în care sunt compatibile în natura procedurii reglementată tot de Legea nr. 8. Totodată, susţine că, chiar cu modificările care au fost aduse la Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze o astfel de excepţie de nelegalitate, şi nicidecum un complet de arbitraj.
    Mai arată că pe baza acestei decizii - 250/2011, remuneraţiile între cele două OGC-uri au fost realizate. În prezent au avut loc fluctuaţii de membri între ADPFR şi UPFR, deci practic o reîntoarcere, o rediscutare sau o reapreciere a procentajului stabilit în decizia 250 nu ar face altceva decât să atingă securitatea raporturilor juridice, pentru că, dacă s-ar lua sume de bani din cadrul membrilor ADPFR care sunt cu totul alţii decât cei din 2011, aceştia ar fi afectaţi.
    Mai mult, arată faptul că sunt în prezenţa unui act administrativ care a stabilit o perioadă 2011. În condiţiile în care instanţa ar admite o astfel de excepţie de nelegalitate şi ar lăsa să nu se mai producă efecte acestui act administrativ şi ar stabili un cu totul alt procent, ar fi în situaţia în care ar avea două acte, unul administrativ - decizia aceasta ORDA şi o hotărâre a instanţei de judecată, care practic ar stabili pentru aceeaşi perioadă 2011 procente diferite, ceea ce este imposibil de pus în executare.
    Un alt motiv a fost excepţia de inadmisibilitate pe care a invocat-o şi care e strâns legată de anul 2011. UPFR-ul la arbitraj a solicitat, printr-o cerere precizatoare, să se stabilească procentele pe anul 2011. Partea pe care o reprezintă a invocat excepţia inadmisibilităţii acestei cereri precizatoare, pe motiv că nu au avut loc negocieri. Aşa cum a arătat, există o anumită procedură reglementată de Legea 8, care trebuie parcursă, o procedură obligatorie. Astfel, face o paralelă cu art. 720^1 din vechiul Cod de procedură civilă, unde legea prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, pe care dacă nu o parcurgea, se respingea acţiunea ca inadmisibilă, iar astăzi, cu noile modificări, este vorba de procedura medierii, pe care dacă nu o realizează, la fel, se respinge cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. Pe acelaşi raţionament a mers în momentul în care a solicitat respingerea acestei cereri, completări, pe anul 2011, ca inadmisibilă, pe motiv că nu s-a parcurs procedura de negociere pe anul 2011. Nici nu avea cum să aibă loc această negociere, pentru că părţile au avut în vedere această decizie. Susţine că nu există o decizie de anulare a deciziei ORDA. Ea astăzi este valabilă şi a fost pusă în aplicare.
    Referitor la excepţia de inadmisibilitate, arată că hotărârea arbitrală admite acest punct de vedere, în sensul că a respins cererea de a se stabili pe 2011 procente, dar în considerente şi în dispozitiv o respinge fără să menţioneze "ca inadmisibilă". Ca inadmisibilă au considerat că nu este cazul. A fost respinsă probabil ca nefondată. Astfel, arată că acest complet de arbitraj le-a dat câştig de cauză, dar nu ca fiind o excepţie de inadmisibilitate, ci pe fondul chestiunii. Într-un fel s-a apropiat de apărarea pe care a făcut-o, numai că, din punctul său de vedere, trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă.
    Apelanta-pârâtă, printr-un alt apărător, arată că un alt motiv de apel se referă la modul de stabilire a criteriilor de repartizare şi la modul de aplicare a acestora.
    Astfel, arată că, în realitate, apelul formulat cu privire la aceste motive se datorează faptului că în hotărârea arbitrală nu se precizează în mod explicit cum se calculează criteriile de repartizare şi modalitatea de aplicare a acestor criterii. Atât ADPFR, cât şi UPFR au formulat cereri de lămurire a dispozitivului, întrucât ambele organisme aveau puncte diferite de vedere cu privire la punerea în executare a hotărârii arbitrale. Or, deşi completul arbitral a admis aproape în proporţie de 90% criteriile solicitate de ADPFR, existând aceste neînţelegeri cu privire la modul de punere în executare a acestei hotărâri, partea pe care o reprezintă a solicitat lămurirea dispozitivului; la fel şi UPFR. Ambele cereri de lămurire au fost respinse de către completul arbitral şi motivele de apel cu privire la acest lucru se referă în principal la explicarea acestor criterii de repartizare şi a modalităţii de aplicare a criteriilor.
    În ce priveşte cel de-al patrulea motiv de apel al ADPFR, precizează că, în mod greşit, completul arbitral a făcut aplicarea criteriului utilizării reale, în sensul că, deşi ambele părţi au susţinut ca surse de difuzare pentru comunicare publică, 3 surse: TV, radio şi colecţie proprie, completul arbitral, în hotărârea arbitrală, a reţinut surse de difuzare: TV, radio şi colectare proprie. Schimbând denumirea din colecţie proprie, denumire care apare şi în cererea de arbitraj ADPFR şi în cererea de arbitraj a UPFR, dar şi în studiile depuse de ambele organisme la procedura arbitrală, completul arbitral a permis interpretarea echivocă a remuneraţiilor aferente acestei surse de difuzare - colectare proprie, astfel că, UPFR, care este organismul colector, a dat o interpretare proprie, în bază căreia a făcut până în acest moment repartizări pentru acea perioadă. Faptul că interpretările sunt diferite rezultă din adresele comunicate între părţi în toată această perioadă când fiecare parte îşi comunică procente calculate în mod diferit. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sursa TV şi sursa radio, completul arbitral a admis ca şi criterii de repartizare utilizarea reală a fonogramelor, conform playlisturilor organismelor de televiziune şi organismelor de radiodifuziune.
    Prin motivul de apel a solicitat, şi prin cererea de lămurire, să fie mai explicit, în sensul că criteriul trebuia să se refere la playlisturile tuturor organismelor de televiziune, respectiv la playlisturile tuturor organismelor de radiodifuziune. Nefăcând această precizare tuturor organismelor de radiodifuziune, care se comunică, bineînţeles, în ambiental şi în televiziune, organismul colector UPFR face calcule numai raportându-se la un număr limitat de posturi TV şi un număr limitat de posturi radio, respectiv 9, 13 sau 26, cum susţin dumnealor în motivele de apel.
    Pe de altă parte, în ceea ce priveşte colectarea proprie, a solicitat, având în vedere studiul realizat de Centrul de studiere a opiniei şi pieţei, ca această sursă de difuzare în comunicare publică să fie reglementată prin două criterii, şi anume: în condiţiile în care difuzarea pentru colecţie proprie se realizează de pe CD-uri, DVD-uri originale, atunci criteriul de repartizare să fie criteriul hologramelor, conform hologramelor achiziţionate de cele două organisme de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Precizează că acest criteriu este folosit şi în repartiţia internă a UPFR pentru această sursă de colectare, respectiv comunicare publică.
    În ceea ce priveşte unităţile de memorie, şi anume: hard diskuri, unităţi de calculator, laptopuri, memory-stickuri, există reglementată printr-o metodologie separată procedura de emitere a licenţelor de reproducere, respectiv metodologia privind reproducerea fonogramelor publicate în scop comercial, destinate exclusiv comunicării publice în scop ambiental şi lucrativ, în baza Deciziei ORDA nr. 192/2007. Adică, tot ce se difuzează în spaţiul public, în comunicare publică ca urmare a reproducerii pe unităţi de calculator, de memory-stickuri, de hard diskuri se realizează doar în baza unor licenţe elaborate conform acestei metodologii. Completul arbitral a reglementat pentru sursa de colecţie proprie, a reglementat criteriul de repartizare, criteriul nr. 2 propus de ADPFR, şi anume cel referitor la ponderea încasărilor conform licenţelor emise de cele două organisme în acest scop.
    Ceea ce a solicitat ADPFR şi în cererea de lămurire şi în motivele de apel este ca acest criteriu să fie explicitat în sensul ca ponderea încasărilor fiecărui OGC să fie avută în vedere conform licenţelor emise în baza metodologiei publicate în baza Deciziei ORDA 192/2007, pentru că, dacă nu se face trimitere efectiv la licenţele de reproducere emise în baza acestei decizii pentru comunicare publică, organismul colector face interpretări proprii cu privire la aplicarea acestui criteriu şi se observă din cererea de lămurire depusă de dumnealor în procedură arbitrală.
    De asemenea, a solicitat să se facă trimitere la această metodologie, pentru că în această metodologie, în art. 1, se menţionează "utilizatorii persoane fizice autorizate sau juridice care produc fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, în scopul comunicării publice (adică ceea ce este supus judecăţii dumneavoastră) au obligaţia să obţină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme o licenţă neexclusivă pentru reproducerea fonogramelor în schimbul unei remuneraţii". Aşadar, comunicarea publică legală se poate face doar în baza deţinerii unei asemenea licenţe de reproducere. În consecinţă, ponderea încasărilor trebuie să aibă în vedere licenţele de reproducere. Despre orice alte încasări care se fac în afara acestui cadru legal, este vorba de o comunicare publică ilegală şi, în consecinţă, de o infracţiune prevăzută de Legea nr. 8 în acest sens, respectiv art. 140 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 8/1996. Utilizând aceste criterii de repartizare, se poate observa că, aplicând criteriile ADPFR pentru anul 2012 (şi ADPFR a depus în acest sens un calcul), în cazul în care se vor stabili cote procentuale, solicită a se avea în vedere că rezultă pentru ADPFR o cotă de 20,75% pentru anul 2012 şi pentru UPFR o cotă de 79,25%. De asemenea, pentru anul 2011, în cazul în care se va admite apelul, solicită instanţei să observe că procentul cuvenit ADPFR este de 22,94%, iar procentul cuvenit UPFR este de 76,25%. Dacă se va reţine totuşi ca şi legale criteriile stabilite de completul arbitral, arată că acestea se apropie, ca şi procente calculate, de criteriile propuse de ADPFR. Şi anume, dacă se vor menţine criteriile completului arbitral, pentru anul 2011: ADPFR i se cuvine o cotă de 31,02% din încasări, iar UPFR o cotă de 68,98% din încasări, iar pentru anul 2012, pentru ADPFR o cotă de 27,74% din încasări şi pentru UPFR o cotă de 72,26% din încasări.
    Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că completul arbitral nu a stabilit modalitatea de aplicare a criteriilor. În comunicare publică, aşa cum s-a menţionat, există trei surse de difuzare: TV, radio şi colecţie proprie. Or, completul arbitral nu a menţionat în ce procent se va calcula cota revenind sursei de difuzare televiziuni, cât la sută din comunicarea publică se face prin televizor, cât la sută se face prin radio, cât la sută se face prin colecţie proprie. ADPFR a calculat aceste cote de difuzare şi lea depus la dosarul arbitral printr-un studiu realizat de CSOP, din care a rezultat că pentru sursa de difuzare radio se foloseşte un procent de 28,8%, pentru sursa de difuzare TV se foloseşte un procent de 22,83%, sursa de difuzare colecţie proprie, în proporţie de 48,37%. Atât ADPFR, cât şi UPFR au solicitat lămuriri în acest sens, cu privire la procentul sursei de difuzare, atât prin cererile de lămurire, cât şi prin motive de apel. În încheierea de şedinţă, ca urmare a cererii de lămurire din 7.05.2013, completul arbitral a respins cele două cereri de lămurire dispozitiv şi a motivat că părţile urmează fie să stabilească împreună, fie să recurgă la un studiu comun obiectiv efectuat de un terţ agreat de ambele părţi, pentru determinarea întinderii proporţiilor remuneraţiilor datorate celor două organisme de gestiune colectivă. Or, ADPFR tocmai asta a solicitat completului arbitral, respectiv să analizeze modalitatea şi procentele în care se vor avea în vedere fiecare sursă de difuzare pe de o parte, iar pentru perioada viitoare a solicitat să oblige UPFR şi ADPFR la realizarea unui studiu anual, referitor numai la sursele de comunicare, respectiv cât e TV, cât este radio, cât este colecţie proprie. Acelaşi motiv de apel îl are şi UPFR-ul, respectiv la proporţia în care se vor avea în vedere sursele de comunicare publică.
    Un alt motiv de apel se referă la faptul că acest complet arbitral a respins ca premature cererile părţilor formulate pentru perioada 2013-2014, privind stabilirea de procente de remuneraţie cuvenite UPFR şi ADPFR. Prin ambele cereri de arbitraj, atât UPFR, cât şi ADPFR, care au stabilit şi cadrul procesual în această procedură, au solicitat reglementarea modalităţii de repartizare a remuneraţiilor pe perioada 2012-2014. Completul arbitral s-a pronunţat numai pe 2012 şi a respins ca prematură pronunţarea pe perioada 2013-2014, evident, fără a avea în vedere şi fără a indica niciun text legal în acest sens. Or, indică atât prevederile art. 133^2 alin. 3 lit. c, cât şi prevederile art. 133^2, 133^4 şi art. 134 alin. 2 lit. d din Legea nr. 8/1996, conform cărora sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularului de drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului acestuia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării. Aşadar, având în vedere şi textele legale anterior menţionate, cât şi acest text de lege, UPFR, în calitate de organism colector, trebuie să aibă un cadru legal, care să-i permită repartizarea remuneraţiilor către titularii de drepturi şi pentru o perioadă ulterioară, respectiv 2013-2014, astfel că, deşi s-au colectat remuneraţiile din comunicare publică, de exemplu pe 2013, până în prezent UPFR nu a făcut aplicarea acestui text de lege, pentru că completul arbitral nu a înţeles să se pronunţe şi pentru perioada următoare. Din acest motiv solicită instanţei să se pronunţe şi pentru perioada 2013-2014, numai în stabilirea unor criterii de repartizare, şi nu a unor cote procentuale, având în vedere că pentru această perioadă există migrări de repertorii, migrări de membri de la un organism la altul; de asemenea, există dosare pe rolul instanţelor cu privire la colectarea remuneraţiilor de la utilizatori şi de abia după ce se soluţionează în timp şi nu se pot stabili cote procentuale, motiv pe care l-a avut şi UPFR-ul de altfel şi cu care a fost de acord.
    În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, acesta se referă la comisionul de colectare stabilit de către completul arbitral, care a hotărât că ADPFR datorează organismului colector cheltuielile reale, cheltuielile de colectare care au fost realizate de către UPFR, într-un procent de maximum 12%. Solicită cenzurarea acestui comision şi limitarea acestui procent la 8%, având în vedere, pe de o parte, activitatea care se desfăşoară pentru colectarea remuneraţiilor din această sursă şi arată că atât prin întâmpinare, cât şi prin motivele de apel depuse de UPFR se observă că volumul de activitate al acestui departament de colectare se raportează în general la activităţi de birou, şi anume: introducere în baza de date, emitere de notificări, introducerea în baza de date a contractelor, emiterea înştiinţărilor de plată, înregistrarea plătitorilor, emiterea notificărilor pentru plată, corespondenţă electronică şi telefonică, adică în majoritate doar activităţi de birou. Pentru acestea UPFR solicită un procent de 12%, adică aproximativ 15 miliarde din remuneraţii, ceea ce ni se pare exagerat. Pe de altă parte, văzând şi practica instanţelor de judecată de până acum, arată că ar fi cel mai mare comision de colectare acordat unui organism de gestiune colectivă, având în vedere că pe sursa televiziune procentul este de 7%, pe sursa radio procentul este de 7%, pe sursa cablu procentul este de 6%, dar şi deciziile ORDA emise pe acest domeniu, respectiv pe comunicare publică în anul 2011 şi 2012, în care a limitat cheltuielile de colectare ale UPFR la 5%. Or, 12%, aşa cum a stabilit completul arbitral, este mult disproporţionat faţă de cheltuielile reale efectuate de către UPFR. Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere şi prevederile art. 134 alin. 1 lit. b din Legea nr. 8/1996, care stabilesc faptul că comisionul colectorului unic cumulat cu comisionul de administrare nu poate depăşi 15%. Or, dacă s-ar aproba un comision de 12% pentru UPFR ar însemna o reducere a comisionului de administrare aferent ADPFR la doar 3%, ceea ce ar crea părţii pe care o reprezintă dificultăţi reale de funcţionare, Or, legiuitorul din acest motiv a limitat cele două comisioane cumulate la 15%, având în vedere o dată prejudicierea titularilor de drepturi şi, pe de altă parte, posibilitatea de funcţionare a organismului de gestiune colectivă. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului.
    Apelanta ADPFR, printr-un alt apărător, în concluzie, susţine că hotărârea arbitrală, în proporţie de 90%, este legală şi temeinică. Ceea ce a atacat prin acest apel se referă numai la chestiuni de nuanţă, şi anume anumite cuvinte care sunt interpretate diferit de către UPFR şi ADPFR. Astfel, criteriile, în proporţie de 90%, sunt corect stabilite de completul arbitral. În momentul în care spune "pentru sursele de colectare radio şi TV", ADPFR a interpretat radio şi a stabilit cum se face la radio, a doua liniuţă cum se face la TV. Completul de arbitraj le-a adus pe amândouă la aceeaşi liniuţă. Este vorba despre discuţii referitoare la punerea în executare a acestui dispozitiv. Asta a atacat ADPFR, de fapt asta a solicitat şi prin lămurirea dispozitivului, iar calea de atac era apelul, prin care să clarifice acest aspect. Deci, pentru sursele de colectare radio şi la următorul paragraf pentru sursele de colectare TV, nu amândouă odată. Un alt aspect se referă la playlisturile comunicate de televiziuni şi radiouri şi a apreciat că este vorba despre playlisturile tuturor radiourilor şi TV-urilor; doar cuvântul acesta lipseşte din hotărârea arbitrală - tuturor, pentru că, dacă nu se introduce acest cuvânt, UPFR consideră că trebuie doar 10 radiouri sau TV, iar ADPFR consideră că trebuie tuturor. Din punctul său de vedere, în momentul în care nu se distinge într-un dispozitiv dacă sunt 5, 10 sau 100, e clar că ar fi toate. Dar pentru a înlătura orice dubiu de punere în executare, consideră că instanţa ar putea să adauge cuvântul tuturor.
    Un alt aspect, privitor la criterii, se referă la sursa de colectare proprie şi susţine că este un cuvânt greşit. ADPFR şi UPFR au considerat (şi este motiv de apel şi pentru ambele părţi) că nu este corect cuvântul colectare, ci colecţie. Deci este vorba doar de un singur cuvânt, care poate, la fel, să pună în dificultate punerea în executare şi un alt cuvânt "conform proporţiei încasărilor aferente licenţelor emise", fără să se spună ce fel de licenţe. "Licenţe de reproducere" - un alt cuvânt care lipseşte. Astfel, completul de arbitraj s-a referit clar la licenţe de reproducere, dar, la fel, pentru a nu avea greutăţi în punerea în executare, acestea sunt motivele sale de apel. În mod corect s-a respins anul 2011, dar ADPFR, din exces de zel, a solicitat respingerea ca inadmisibilă, iar completul arbitral a respins ca nefondat, iar ca prematur pe 2013 şi pe 2014, ani pe care i-a solicitat şi UPFR-ul şi care, în mod corect, aceleaşi criterii care s-au stabilit pentru 2012 este corect să fie stabilite şi pentru 2013 şi 2014. Consideră că, practic, în hotărârea arbitrală sunt doar nuanţe de punere în executare. Solicită admiterea apelului cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
    Curtea acordă cuvântul apelantei UPFR cu privire la apelul formulat de ADPFR.
    Apelanta UPFR, printr-un apărător, cu privire la apelul formulat de ADPFR, solicită respingerea acestuia în parte, menţionând cele trei puncte comune ale apelului său şi ale apelului ADPFR, şi anume cele legate de modalitatea de repartizare de cote procentuale pentru 2011 şi 2012, acesta ar fi un punct comun, să se stabilească în mod exact cota procentuală. De asemenea, al doilea punct comun este stabilirea modalităţii de aplicare a acestor criterii, precum şi criteriile de repartizare între cele două OGC-uri, din perioada 2013-2014. Totodată, invocă erorile care sunt foarte importante. În primul rând, solicită instanţei să aibă în vedere faptul că ADPFR a luat în considerare ca repertoriu al upfr-ului un număr de 2.953 de fonograme la nivelul anului 2012. Arată faptul că UPFR are repertoriu pentru anul 2012 într-un număr de 4.064.771 de fonograme, iar aceştia au luat în considerare doar 3.861.818 fonograme. Este un număr foarte mare. Arată că este de 5 ori mai mare decât repertoriul lor. Este evident că din moment ce nu au luat 200.000 de fonograme în calcul, din repertoriul UPFR, rezultatul este eronat şi nu se poate ca repertorii de acest gen să nu fie luate în considerare. Mai arată că în anul 2011 proporţia fonogramelor este realizată greşit, întrucât ADPFR s-a raportat la număr fonograme/membri ADPFR; număr fonograme/UPFR, şi nu pentru membri UPFR şi nemembri cum ar fi fost corect. De asemenea, sumele din încasările din reproducere pe anul 2011 sunt ambele greşite în situaţiile ADPFR. De asemenea, arată că una dintre cele mai importante erori este concernul din televiziune, în care ambele părţi suntem de acord că se difuzează fonograme în ambiental. Însă, susţine că în toate variantele de calcul, pe cele pe care lea făcut ADPFR, conform hotărârii arbitrale, pe cele pe care le-au făcut conform propriilor criterii şi-au alocat din TV 16% ca utilizare a repertoriului ADPFR, în condiţiile în care există o hotărâre definitivă şi irevocabilă a curţii de apel, care prevede o utilizare a repertoriului ADPFR de 2,41% şi care se aplică în fiecare an, inclusiv UPFR. Este vorba de Decizia curţii de apel 107A/2012. Nu se poate nesocoti în acest mod o hotărâre a curţii de apel. Trebuie calculat exact procentul care se cuvine părţii pe care o reprezintă. Deci, pentru toate aceste motive, solicită să fie înlăturate toate calculele făcute de ADPFR.
    Apelanta ADPFR, având cuvântul în replică, pentru că s-au făcut referiri la calculele făcute de partea pe care o reprezintă, arată că nu a luat în calcul un număr de 200.000 de fonograme în minus din repertoriul UPFR. Susţine că prin repertoriile pe care le-a depus la dosar şi prin calculul procentelor pe care l-a depus la termenul de judecată de astăzi rezultă clar că s-a avut în vedere tot repertoriul UPFR. Într-adevăr, în momentul arbitrajului, a sesizat UPFR acest lucru, atunci au fost calculate alte cote, iar în cadrul procedurii de apel au fost stabilite alte cote, conform repertoriului integral. Susţine că UPFR-ul încearcă să demonstreze faptul că deţine membri din Londra sau din alte ţări, care oricum trebuiau să le facă repartiţiile, pentru că sunt organismul cu cel mai mare număr de membri şi colectează şi pentru nemembri. În ceea ce priveşte numărul de holograme, partea adversă a susţinut că pentru anul 2011 ADPFR a folosit un alt număr de holograme. Arată că a solicitat în mod special de la ORDA, în cadrul acestui arbitraj, numărul de holograme, care a fost depus de către UPFR la termenul din 14.01.2014 şi de către ADPFR la acest termen, iar calculul pe care l-a prezentat ca fiind făcut în baza numărului de holograme raportat a fost comunicat de către ORDA. În ceea ce priveşte sumele din încasări cu referire la licenţele de reproducere, partea adversă susţine că ar fi cu TVA sau nu ar fi cu TVA. Dacă ar fi calculate cu TVA, procentul este acelaşi, pentru că ar adăuga 24% TVA şi pentru ADPFR, 24% şi pentru UPFR. Dar, la termenul de astăzi, în acest calcul procentual pe care l-a stabilit, s-a calculat efectiv situaţia încasărilor, aşa cum a fost comunicată de către UPFR, la termenul din 14.01.2014, deci în prezentul apel, de asta sunt şi refăcute calculele. În ceea ce priveşte susţinerea părţii adverse, în sensul că pentru sursa TV ar trebui să fie avută în vedere, în mod necenzurat, Decizia Curţii de Apel Bucureşti 107/2012, prin care se atribuie 2,41% către ADPFR, arată că este vorba de cu totul altceva. În acea decizie se reglementează sursa TV şi s-au avut în vedere playlisturile din anul 2010, pentru că dosarul a fost în 2011, în timp ce atât ADPFR, cât şi UPFR au solicitat pentru sursa TV criteriul de repartizare conform playlisturilor TV, ceea ce presupune o analiză şi o prelucrare a acestor playlisturi. Dacă UPFR ar fi solicitat ca pentru sursa TV criteriul de repartizare să se facă conform Deciziei 107/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv un procent de 2,41%, ar fi înţeles că acesta era criteriul solicitat de UPFR. Or, UPFR ştia foarte bine că ADPFR este într-un alt cadru procesual, cu alte considerente care se au în vedere la calculul surse de difuzare TV şi a solicitat exact acelaşi criteriu pe care l-am solicitat şi noi - prelucrarea playlisturilor TV în funcţie de repertoriile gestionate de ambele organisme de gestiune colectivă. Aşadar, în mod eronat se încearcă acum a se arunca o umbră de îndoială asupra calculelor făcute de ADPFR pentru a justifica procentul infim pe care UPFR îl susţine, respectiv 1% care intră în contradicţie cu orice mod de prelucrare. Dar acest procent de 1% a fost calculat raportându-se la cu totul alte criterii de repartizare, nici pe cele pe care le-au susţinut UPFR-ul în apelul lor şi nici pe cele stabilite de completul arbitral, ci cu totul alte criterii de repartizare.
    Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, cu privire la felul în care ADPFR a înţeles să îşi calculeze ponderea de utilizare a propriului repertoriu în playlisturile TV, arată că a avut în vedere faptul că ADPFR nici la acest moment nu înţelege să determine în mod corect ponderea utilizării acestui repertoriu, întrucât elimină, în mod conştient, secundele de muzică utilizate de către televiziuni, dar care nu au fost declarate încă de membri. Deci ei şi-au mărit practic, artificial, de la 2,41%, cât a stabilit instanţa, la 16% ponderea de utilizare a propriului repertoriu, raportându-se la o bază mai mică de secunde de muzică, raportându-se numai la cele identificate. Prin această modalitate, practic se încalcă dispoziţiile art. 129^1 din Legea nr. 8/1996, care stabileşte dreptul producătorilor de fonograme de a-şi revendica remuneraţia aferentă utilizării propriilor fonograme, chiar dacă acestea nu au fost la un moment dat declarate, dar au fost utilizate, fiindcă se regăsesc în playlisturile TV. Deci nu pot fi înlăturate, fiindcă în acest caz producătorii de fonograme care nu şi-au declarat în prezent fonogramele, dar au fost utilizate în playlisturile TV nu pot să îşi mai ceară remuneraţiile cu 3 ani în urmă pentru aceste fonograme utilizate, dar nedeclarate în prezent. Dar în apel a făcut dovada, printr-un set de înscrisuri, a faptului că în mod constant se identifică noi fonograme din listele de fonograme neidentificate, aşa cum acestea sunt postate pe site-ul UPFR. Deci, trimestrial, UPFR postează pe site o listă de fonograme neidentificate din playlisturi radio şi TV, pe 3 ani în urmă, şi în mod constant sunt producători de fonograme care îşi identifică propriile fonograme utilizate în playlisturile TV şi cer bani. De unde ar trebui să dea UPFR aceste sume, dacă proporţia de utilizare a repertoriului ar fi raportată numai la secundele identificate în prezent. Deci aceasta este modalitatea prin care ADPFR înţelege să îşi crească artificial procentul, raportându-se la o bază mai mică şi nereală de secunde de muzică utilizate.
    Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, arată că este evident că calculele depuse pe 14 ianuarie au fost eronate. Astfel care ar fi raţiunea depunerii la termenul de astăzi de calcule refăcute. De asemenea, referitor la calculele depuse astăzi, ADPFR are 16,44, în vreme ce curtea de apel a decis 2,41%. Susţine că s-a referit la repertoriul UPFR pe care ADPFR l-a avut în vedere la calcule, tot în 14 ianuarie, şi partea adversă a relevat faptul că a considerat un minus de 200.000 de fonograme, nu cele depuse în arbitraj, dar nu se referă la calculele respective, ci la cele depuse acum în apel.
    Curtea acordă cuvântul apelantei UPFR pe propriul apel.
    Pe propriul apel, apelanta UPFR, printr-un apărător, solicită admiterea apelului, modificarea în parte a Hotărârii arbitrale din data de 23 aprilie 2013, pentru perioada trecută, respectiv pentru 2011 şi 2012, să se stabilească cotele procentuale, pentru anul 2011 - ADPFR - 1,26% şi UPFR - 98,74% şi pentru anul 2012 - ADPFR - 1,10% şi UPFR - 98,90%. Pentru perioada viitoare, în măsura în care instanţa va considera că este întemeiată şi admisibilă şi solicitarea părţii pe care o reprezintă şi a apelantei ADPFR şi în situaţia în care va adopta soluţia, ca fiind aceea luată prin Decizia 107A/2012, care prevede un procent, nelimitat în timp, până la noi negocieri între părţi. Solicită stabilirea doar de criterii, şi nu cote procentuale. Referitor la comision, solicită un cuantum de 14% pentru perioada 2011-2014, în cazul în care se va considera întemeiată susţinerea şi de fapt admisibilă pentru perioada 2012-2014.
    Solicită instanţei ca în această analiză să fie avut în vedere atât repertoriul ADPFR, cât şi al UPFR-ului aşa cum a fost depus în arbitraj la termenul din 10 aprilie 2013 şi este vorba despre 54.614 fonograme. Solicită să fie avută în vedere migrarea membrilor, care este foarte bine probată, atât în dosarul de arbitraj, cât şi de apel, inclusiv acum în apel a plecat un membru, este vorba despre Electrecord. Mai arată că în dosarul arbitral există două studii depuse de către UPFR ale surselor de utilizare a muzicii în ambiental, pe categorii de utilizatori plătitori, şi un studiu depus de ADPFR. În ceea ce priveşte sursa radio, ce radiouri sunt utilizate în ambiental pentru muzică, studiul UPFR relevă 10 posturi de radio pentru anul 2012. Susţinerea părţii adverse este că trebuie luate în considerare toate radiourile şi solicită instanţei să aprecieze dacă se iau în considerare 10 radiouri sau toate radiourile, ca fiind potenţial difuzate în ambiental. Precizează că în anul 2012 radiourile se folosesc în ambiental în proporţie de 38%, iar conform studiului ADPFR, în proporţie de 28%. Deci consideră că procentele sunt asemănătoare, în jur de 35% este utilizată sursa radio în scop ambiental. Astfel, 82% din fonogramele ce fac parte din repertoriul ADPFR sunt manele şi folclor. Solicită, de asemenea, să fie avut în vedere faptul că partea pe care o reprezintă colectează în ambiental în proporţie de 48% de la supermarketuri şi hipermarketuri, magazine (Zara, Bershka, ş.a.m.d.), iar 9,73% avem încasări din hoteluri.
    Apelanta ADPFR, printr-un apărător, susţine că partea pe care o reprezintă nu difuzează doar manele.
    Apelanta UPFR susţine că difuzează şi alt gen muzical, indicând-o pe Paula Seling, arătând că este singurul alt gen de muzică.
    Apelanta ADPFR, printr-un apărător, solicită cenzurarea acestor afirmaţii.
    Apelanta UPFR, printr-un apărător, referitor la colecţia proprie, solicită să se stabilească această sursă. Pentru ADPFR în anul 2011 - 1,44%, iar în anul 2012 - 1,37%. Susţine că este vorba despre încasări pe o altă metodologie decât cea care face obiectul prezentului dosar şi solicită instanţei să aibă în vedere că acea metodologie 192/2007 este o metodologie de gestiune facultativă. Din punctul său de vedere, acest criteriu pe care ADPFR îl susţine este de natură a induce în eroare instanţa de judecată, astfel, aceştia şi-au calculat că proporţia încasărilor în ceea ce priveşte ADPFR este 42% pentru 2012 şi 46% pentru 2011. În structura încasărilor există unităţile de alimentaţie publică, unde s-ar putea utiliza acest repertoriu al ADPFR-ului şi utilizarea ar fi în proporţie de 38% din încasări. Atât înseamnă restaurante, baruri ca încasări din totalul încasărilor UPFR. Dar în niciun caz nu se ajunge la 45% pe criteriul încasărilor. Arată că nu există informaţii cu privire la achitarea remuneraţiei din ambiental, care face obiectul prezentului dosar. Arată că s-a invocat confidenţialitatea în ceea ce priveşte utilizarea. Solicită respingerea acestui criteriu al încasărilor din licenţele de reproducere.
    Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, referitor la criteriul proporţiei încasărilor din licenţele de reproducere pe care completul arbitral şi ADPFR le consideră relevante pentru împărţirea remuneraţiei aferente sursei colecţie proprie, arată că acest criteriu nu reflectă în niciun caz proporţia utilizării repertoriilor celor două OGC-uri. Şi partea adversă a arătat că 45%, cu aproximaţie, ar reveni ADPFR, potrivit proporţiei încasărilor din reproducere. Acest lucru nu reflectă utilizarea, întrucât ar fi total contradictorie această utilizare faţă de utilizarea care rezultă din TV şi din radio. Din radio, repertoriul ADPFR este utilizat în proporţie de 0,6%, iar în TV cu 2,41% 2,5%. Diferenţa provine din faptul că, potrivit metodologiei invocate şi publicate prin Decizia 192/2007, utilizatorii care vor să îşi obţină licenţă de reproducere plătesc o sumă unică şi fixă - 1.200 lei plus TVA, care le permite să reproducă oricât din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă. Astfel, utilizatorul care ia licenţă de reproducere de la ADPFR poate să reproducă maximum 54.614 fonograme. Iar utilizatorul care ia licenţă de reproducere de la UPFR poate să reproducă 4.000.000 de piese. Dacă se prezumă că toţi utilizatorii care au obţinut licenţă de reproducere de la ADPFR au reprodus tot repertoriul şi că toţi utilizatorii care au obţinut licenţă de reproducere de la UPFR au reprodus tot repertoriul UPFR şi se face proporţia acestei reproduceri a fonogramelor, rezultă tot un procent foarte mic, de 2,54%, întrucât trebuie să se raporteze la numărul de fonograme care au fost reproduse şi care pot fi reproduse în limita acestei încasări fixe pentru ambele organisme de gestiune colectivă. De aceea, de aici şi diferenţa, foarte mare, între 45% cât solicită ADPFR că i se cuvine din colecţia proprie din proporţia încasărilor şi de fapt utilizarea care reiese din radio şi din TV, întrucât proporţia încasărilor nu reflectă decât proporţia încasărilor, nu reflectă proporţia utilizării repertoriilor. De aici şi marea eroare şi se vede foarte clar, fiindcă există discordanţă între utilizări. Nu se poate pretinde că pe radio se utilizează 0,2%, iar utilizatorii care vor să reproducă repertoriul ADPFR şi care plătesc comunicare publică îl utilizează în proporţie de 45%. Este total eronat, nu poate exista aşa ceva.
    Apelanta UPFR, printr-un alt apărător, arată că pentru utilizarea publică în ambiental, genul manele se difuzează până în 10%. Totodată, arată că nu poate ADPFR să solicite 18%, 25%, 35%. Arată că repertoriul ADPFR pe acest gen de manele şi folclor reprezintă o treime din repertoriul UPFR. În ceea ce priveşte susţinerea ADPFR privind admiterea excepţiei de nelegalitate, invocă Sentinţa civilă numărul 6.700/2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal privind anularea Deciziei ORDA nr. 21/2012.
    În ceea ce priveşte comisionul de administrare arată că este în proporţie de 20%, nu de 14% (ex.: OMV PETROM). Cu cheltuieli de judecată.
    Apelanta ADPFR, printr-un apărător, în replică faţă de susţinerile părţii adverse, arată că la hotelul Hilton sau la Bershka sau alte magazine sunt difuzate melodii şi din cadrul ADPFR şi manelele din repertoriul UPFR-ului. Pentru că şi UPFR-ul deţine astfel de melodii - manele. Potrivit art. 470 şi 471 Cod procedură civilă, unde este specificat, în cererea de apel, care sunt elementele pe care trebuie să le conţină, motive de fapt, de drept şi probe şi că în termenul de 15 zile se poate face modificarea cererii de apel. La termenul de judecată de astăzi, în cadrul dezbaterilor au avut loc modificări ale cererii de apel. Pe 2013 şi 2014 s-a modificat criteriul de repartizare a remuneraţiilor între cele două OGC-uri. Solicită respingerea acestui aşa-zis motiv de apel. Deci există o lipsă de consecvenţă în ceea ce îi priveşte pe aceştia. Mai mult, arată că există cote procentuale care au fost calculate de UPFR, ADPFR. În realitate, completul de arbitraj a fost pus în aceeaşi situaţie cum am fost puşi de nenumărate ori în arbitraje. Este imposibil ca instanţa de judecată şi chiar noi ca jurişti să facem un calcul exact, la virgulă, al procentelor care se cuvin. Sunt chestiuni de tehnică care pot fi calculate corect şi cu precizie, printr-o expertiză tehnică. Dar completul de arbitraj s-a văzut pus în aceeaşi situaţie imposibilă, de a stabili un procent, pentru că, chiar dacă ar fi un procent de 30% sau 28%, trebuie să existe un raţionament matematic şi un calcul la baza acestuia şi trebuie să fie făcută o verificare corectă, ceea ce, din punctul său de vedere, este destul de greu.
    Apelanta ADPFR, printr-un alt apărător, în ce priveşte criteriile de repartizare susţinute de UPFR, arată că în cadrul arbitrajului s-au solicitat nişte criterii, în cadrul cererii de apel acestea au fost modificate şi schimbate şi în faza dezbaterilor, pentru perioada 2013-2014 s-au solicitat alte criterii. În cererea de arbitraj s-a solicitat pentru sursa radio criteriul utilizării reale a repertoriului ADPFR, astfel cum acesta este reflectat din playlisturile provenite de la organismele de radiodifuziune. În cererea de arbitraj s-a solicitat un alt criteriu, astfel cum este reflectat din playlisturile provenite de la organismele de televiziune, pentru posturile de radio difuzate în locaţiile destinate publicului de către utilizatorii plătitori, proporţia utilizării repertoriului ADPFR se va face la nivelul fiecărui post de radio prin raportarea numărului de secunde radiodifuzate din repertoriul ADPFR la total secunde de muzică radiodifuzate de postul respectiv. Criteriul este cu totul altul şi sunt chestiuni de nuanţă. Constatând că acest criteriu pe care l-au solicitat în arbitraj le este defavorabil, au venit direct în apel şi au cerut un alt criteriu, prin raportarea repertoriului ADPFR la total secunde din playlisturile radio. Consideră că au făcut acest lucru pentru a nu mai fi obligaţi să aibă în vedere şi repertoriile UPFR şi nemembrilor şi pentru a introduce în discuţie piesele aflate în divergenţă care nu au fost soluţionate niciodată de vreun complet de judecată, remuneraţii aferente cărora nu se pot împărţi decât după ce sunt soluţionate de completele de judecată. La sursa TV este aceeaşi situaţie. Se schimbă în apel criteriul de repartizare. În ceea ce priveşte sursa de utilizare colecţie proprie, arată că toate principiile avute în vedere de Legea nr. 8 referitor la principiul utilizării reale a repertoriului, prevăzut în art. 127, dar şi în art. 134 şi susţinut şi de UPFR cu privire la celelalte două criterii, nu se mai aplică la criteriul nr. 3. Pentru că criteriul la colecţie proprie propus de UPFR este criteriul proporţiei repertoriului, şi nu criteriul proporţiei utilizării repertoriului. UPFR a susţinut că au un repertoriu de 4.000.000 de fonograme. Dar în spaţiul public nu se difuzează 4.000.000 de fonograme. La radio se difuzează aceleaşi fonograme zi de zi, la TV aceleaşi fonograme zi de zi. Efectiv, ADPFR a făcut o analiză a repertoriului activ care a fost depusă la completul arbitral, din care a rezultat că din aceste 4.000.000 de fonograme, fonograme unice care se difuzează o singură dată, respectiv cele care se difuzează efectiv în playlisturile radio şi în ambiental sunt 35.993, şi nu 4.000.000. Aşadar, ar trebui avut în vedere un repertoriu activ, care este mult mai mic decât 4.000.000. 35.000 reprezintă 0,01%. Acesta este repertoriul utilizat, iar dacă ar solicita un alt criteriu decât cel stabilit de completul arbitral şi de către ADPFR, ar trebui să fie corecţi şi să solicite criteriul proporţiei utilizării repertoriului, şi nu a repertoriului, pentru că altfel, evident, repertoriul nostru fiind mai nou, noi înfiinţându-ne în 2006, este de 50.000 de fonograme. Repertoriul UPFR cuprinde muzică internaţională: armenească, din ţări africane, care nu se difuzează niciodată la noi, din Australia, din America de Sud. Deci, în acest repertoriu au melodii de toate genurile, din toată lumea, care nu se difuzează în România. Or, aplicând 56.000 de fonograme ale ADPFR, cu 4.000.000 de fonograme care sunt pentru tot mapamondul, evident procentul este mic. Efectul este că la acest al treilea criteriu, raportat la sursa de utilizare colecţie proprie, ni se coboară cota utilizării reale, de la 45%, aşa cum este reflectată în calculul depus conform criteriului completului arbitral şi solicitărilor ADPFR, la 0,76%. UPFR, din arbitraj şi până acum a folosit aceleaşi cote, chiar dacă a modificat criteriile, pentru a arată că sunt constanţi, ADPFR le-a modificat, pentru că în perioada de arbitraj nu au depus situaţia licenţelor de reproducere şi le-a cerut şi în apel şi s-au opus să le prezinte şi abia în data de 14 ianuarie le-au prezentat. Or, în toată această perioadă a solicitat repartizarea remuneraţiilor după datele pe care le aveam din darea de seamă UPFR. Ţinând cont de datele transmise în 14.01.2013, a recalculat şi au rezultat procentele pe care noi le-am prezentat dumneavoastră. În altă ordine de idei, se susţine că ADPFR ar avea un procent de 80% din muzica populară şi manele. Conform studiului CSOP depus, două treimi din manelişti sunt la UPFR, la ADPFR sunt o treime. Dacă ar fi aşa, conform studiului CSOP România, pe genuri muzicale în ambiental este următoarea: 59,54% folclor. Este vorba de 60% acest gen muzical, iar dacă ar fi să se ia în considerare că o treime este la ADPFR, i s-ar cuveni tot 20%, exact cum a solicitat. În altă ordine de idei, Universal, despre care a susţinut partea adversă că deţine 1.000.000 de fonograme, deţine doar 15% din încasări, adică dacă Universal are doar 15% din încasări şi are 1.000.000 de fonograme din repertoriu este evident că acest repertoriu nu este folosit. Or, criteriul propus de UPFR în reglementarea colecţiei proprii este un criteriu nelegal, pentru că el se referă doar la proporţia repertoriului, şi nu la proporţia utilizării repertoriului. În ceea ce priveşte criteriul propus de noi este cel mai acurat pentru că aceasta se raportează efectiv la reproducerile făcute în scop de comunicare publică. Decizia 192/2007 se referă exact la reproducere în scop de comunicare publică, adică exact la această sursă de colecţie proprie. Din acest motiv, cei 5 arbitri, de comun acord, au stabilit că singurul criteriu legal şi care reflectă utilizarea reală, şi nu un criteriu aleatoriu şi arbitrar. Şi UPFR susţine că acest criteriu al proporţiei repertoriului pentru sursa colecţie proprie aşa cum l-a propus nu reflectă de fapt nimic. Or, Legea nr. 8 spune că trebuie să se identifice utilizarea reală. În ceea ce priveşte studiile la care se face referire de către partea adversă, arată că sunt două studii. Un studiu Dedalus realizat în perioada aprilie 2010, raportat la utilizatorii plătitori din 2009. Or, noi cum putem să împărţim remuneraţiile din 2011 sau cum ar dori partea adversă să le împartă, pe bază unui studiu, raportat la utilizatorii din 2009. Susţine partea adversă că există un protocol referitor la acest studiu agreat de părţi. Nu, doamnă preşedinte, vă induce în eroare. Precizează că protocolul se referă la necesitatea efectuării unui astfel de studiu. În momentul în care s-a pus problema întrebărilor şi categoriilor care vor fi vizate de studiu din 2009, care oricum nu are nicio relevanţă în prezentul cadru procesual, atunci ADPFR a spus că este incorect ceea ce face UPFR-ul. Raportat şi între cele două studii există întrebări diferite, adică UPFR ar dori să aveţi în vedere un studiu din 2009 pentru reglementarea anului 2011, raportat la utilizatori plătitori pe categorii de plăţi, şi pentru 2012 să aveţi în vedere un alt studiu, care este raportat pe categorii conform metodologiei pe comunicare publică. Oricum, categoriile şi întrebările sunt diferite. Ce bază de date li s-a pus la dispoziţie sau ce bază de date a avut la dispoziţie UPFR-ul când a făcut acest studiu pentru anul 2012. Cu ocazia negocierilor a prezentat o situaţie a utilizatorilor plătitori de 5.100 de utilizatori plătitori, care a fost depusă la dosar. Ulterior, au prezentat completului arbitral o altă situaţie, de 6.169. Ulterior, la un alt termen, la completul arbitral au prezentat o altă situaţie şi în faţa acestei instanţe au susţinut cifre diferite cu privire la utilizatorii plătitori. Astfel, dacă studiul Reveal Marketing Research comandat de UPFR a avut în vedere 5.100 de utilizatori, şi nu 7.600, este evident că s-au scos din baza de calcul 2.500 de utilizatori, adică o treime, aproape 35% dintre utilizatori nu au fost avuţi în vedere de acest studiu. ADPFR-ul a depus un studiu propriu la dosar, un studiu făcut de CSOP, care reflectă doar sursa de difuzare şi care este şi solicitarea UPFR-ului referitor la un alt motiv de apel, şi anume că acest studiu să reflecte doar sursa de difuzare. C
e reflectă studiul UPFR-ului? Se pune întrebarea: ce post de radio urmăriţi şi se dau 9 posturi. Evident că la o întrebare cu 9 răspunsuri, în condiţiile în care sunt 125 de posturi de radio, din care să aleagă, respondenţii au răspuns unul din cele 9 posturi. Ce post de radio utilizaţi în ambiental? Şi în acest studiu sunt 13 posturi. La fel, 13 posturi agreate de UPFR, din totalul de 100 posturi TV. Or, dacă răspunsul nu a fost multiplu şi deschis, ci a fost un răspuns indicat din 9 posturi de radio, respectiv 13 posturi de radio, cum putem să luăm în considerare un studiu făcut la comandă, plătit de UPFR, într-un cadru extraprocesual, anterior arbitrajului, cu nişte date eronate, cu un număr de utilizatori mult mai mic şi cu răspunsuri preconfigurate. Criteriile depuse de UPFR au fost schimbate în toate cele trei faze procesuale. Iar în prezent, în dezbatere au susţinut că pentru 2013, 2014 să se aibă în vedere ca repartiţia să se facă doar în conformitate cu două criterii, şi anume: playlisturile TV şi playlisturile radio. De parcă, colecţia proprie, care şi în studiul ADPFR reprezintă 50% din sursa de difuzare comunicare publică şi în studiul lor reprezintă 50% din sursa de difuzare comunicare publică, nu ar mai exista în 2013-2014. De asemenea, în ceea ce priveşte comisionul de colectare şi cheltuielile de 14%, arată că în justificarea acestora s-au depus înscrisuri referitoare la cheltuieli de funcţionare. UPFR-ul foloseşte comisionul de colector unic pentru cheltuielile de funcţionare ale UPFR, care trebuie să fie suportate din comisionul separat prevăzut de art. 131 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996, respectiv din comisionul de administrare al propriilor membri, şi nicidecum ADPFR nu are de ce să plătească chirii pentru UPFR, nu are de ce să plătească toţi angajaţii UPFR-ului, ci doar cei angajaţi pentru colectare publică. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelului formulat de către UPFR, iar în măsura în care motivele de apel sunt similare cu cele ale ADPFR, admiterea acestuia, aşa cum a solicitat şi prin apelul propriu.
    Apelanta ADPFR, printr-un apărător, arată că s-au agreat companiile, dar nu întrebările. Întrebările nu au fost reglementate în acel protocol.
    Curtea reţine cauza în pronunţare.
    Ambele apelante, prin apărător, solicită amânarea pronunţării cauzei, pentru a depune concluzii scrise.

                                    CURTEA,
    având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a dispune amânarea pronunţării cauzei.

                                    DISPUNE:

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18 februarie 2014.
    Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 februarie 2014.


                                   PREŞEDINTE
                                MELANIA STANCIU

                                   Judecător,
                             Alina Petruţa Buculei

                                    Grefier,
                                Mihaela Lăcătuşu

                                   -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016