Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 4 septembrie 2024  de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2024-2025    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 4 septembrie 2024 de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2024-2025

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 913 din 10 septembrie 2024
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 6.595 din 4 septembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 10 septembrie 2024.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Prezenta metodologie reglementează organizarea şi desfăşurarea evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2024-2025, denumite în continuare EN-2025.

    ART. 2
     EN-2025 cuprind: Evaluarea rezultatelor învăţării elevilor la finalul clasei a II-a, denumită în continuare EN II, Evaluarea rezultatelor învăţării elevilor la finalul clasei a IV-a, denumită în continuare EN IV, respectiv Evaluarea rezultatelor învăţării elevilor la finalul clasei a VI-a, denumită în continuare EN VI.

    CAP. II
    Coordonarea EN-2025
    ART. 3
    (1) Coordonarea la nivel naţional a proiectării, organizării şi desfăşurării EN-2025, precum şi valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educaţiei, denumit în continuare ME, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, denumit în continuare CNPEE.
    (2) Elaborarea procedurilor specifice evaluării se realizează de către CNPEE, prin consultarea direcţiilor de specialitate din ME.

    ART. 4
    Pentru organizarea şi desfăşurarea EN-2025, CNPEE îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) elaborează Manualul de administrare, care cuprinde procedurile pentru asigurarea calităţii administrării la nivel de sistem educaţional a evaluărilor, document care orientează administratorul de test asupra modului de administrare a EN-2025 şi care conţine un set de documente standardizate;
    b) organizează procesul de selecţie a membrilor grupurilor de lucru, cadre didactice care au responsabilitatea elaborării şi a validării itemilor, a probelor şi a criteriilor de evaluare pentru EN-2025, în strictă conformitate cu procedurile asumate;
    c) organizează stagii de formare specifice pentru membrii grupurilor de lucru;
    d) organizează sesiuni de instruire în format online pentru preşedinţii comisiilor judeţene de organizare şi desfăşurare a EN-2025, după caz;
    e) elaborează instrumentele de evaluare necesare desfăşurării EN-2025: testele, caietele cadrului didactic, fişele de evaluare;
    f) asigură confidenţialitatea instrumentelor de evaluare din momentul efectiv al elaborării acestora până în momentul în care acestea devin publice;
    g) elaborează procedura de transmitere în unităţile de învăţământ a instrumentelor de evaluare şi coordonează simulările tehnice organizate în vederea aplicării cu succes a acesteia;
    h) asigură transmiterea către inspectoratele şcolare a Manualului de administrare a EN-2025 şi monitorizează modul în care se realizează distribuirea în şcoli, de către comisiile de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ, a instrumentelor de evaluare;
    i) propune, împreună cu direcţiile de specialitate din ME, delegaţi pentru monitorizarea activităţilor prevăzute în cadrul EN-2025, după caz;
    j) configurează aplicaţia Evaluări naţionale 0246, după primirea bazelor de date privind unităţile de învăţământ şi elevi de la inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti (ISJ/ISMB), şi asigură funcţionalitatea aplicaţiei în condiţiile stabilite prin prezenta metodologie şi în baza prevederilor din procedurile specifice;
    k) elaborează raportul tehnic al EN-2025 şi prezintă factorilor de decizie din cadrul ME concluziile şi recomandările rezultate;
    l) propune ME strategia de comunicare şi de valorificare a rezultatelor evaluărilor pentru diferitele categorii de beneficiari: inspectori şcolari, directori ai unităţilor de învăţământ, cadre didactice, elevi, părinţi/reprezentanţi legali ai elevului, comunităţi locale.


    ART. 5
    (1) Coordonarea la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a organizării EN-2025, precum şi valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratul şcolar.
    (2) La nivelul inspectoratului şcolar, prin decizie a inspectorului şcolar general, se desemnează comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025.
    (3) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 se compune din:
    a) preşedinte - inspectorul şcolar general/inspectorul şcolar general adjunct/inspector şcolar;
    b) 1-3 secretari - informaticieni/inspectori şcolari/directori de unităţi şcolare;
    c) 3-7 membri - inspectori şcolari pentru învăţământul primar şi de la ariile curriculare „Limbă şi comunicare“ şi „Matematică şi Ştiinţe ale naturii“, metodişti.

    (4) În situaţii bine justificate, numărul de secretari şi de membri ai comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 poate fi suplimentat, prin decizie a inspectorului şcolar general.
    (5) În judeţele în care funcţionează unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, unul dintre membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 este inspectorul şcolar pentru minorităţi.

    ART. 6
    (1) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 de la nivelul inspectoratului şcolar are următoarele atribuţii:
    a) transmite către unităţile de învăţământ toate informaţiile necesare organizării evaluărilor în condiţii optime;
    b) răspunde de organizarea şi de administrarea evaluărilor în condiţiile stabilite prin prezenta metodologie şi în conformitate cu procedurile şi precizările transmise de CNPEE, pe tot teritoriul judeţului/municipiului Bucureşti;
    c) coordonează formarea comisiilor din unităţile de învăţământ pentru organizarea şi administrarea evaluărilor EN-2025 şi avizează componenţa acestora;
    d) monitorizează asigurarea de către unităţile de învăţământ a resurselor materiale şi umane necesare pentru buna organizare şi administrare a EN-2025;
    e) transmite procedurile şi precizările pentru valorificarea rezultatelor EN-2025 către unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi elevi în clasele a II-a, a IV-a, respectiv a VI-a;
    f) monitorizează administrarea evaluărilor, în condiţiile stabilite prin prezenta metodologie şi în baza prevederilor din procedurile transmise;
    g) propune conducerii inspectoratului şcolar, în situaţii justificate, schimbări ale membrilor comisiilor din unităţile de învăţământ;
    h) centralizează rapoartele primite de la unităţile de învăţământ;
    i) întocmeşte raportul inspectoratului şcolar şi îl transmite la CNPEE în termenele solicitate, după avizarea acestuia de către inspectorul şcolar general;
    j) analizează şi prelucrează, la solicitarea inspectorului şcolar general, datele oferite de rapoartele şcolilor şi de raportul inspectoratului şcolar, în vederea fundamentării unor decizii educaţionale la nivel de judeţ/al municipiului Bucureşti.

    (2) Preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 participă la sesiunile de formare organizate de CNPEE, după caz.
    (3) Preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 realizează formarea comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti şi a comisiilor din unităţile de învăţământ cu privire la organizarea şi administrarea evaluărilor.

    ART. 7
    (1) În unităţile de învăţământ în care funcţionează clasele a II-a, a IV-a, respectiv a VI-a se constituie comisia de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ.
    (2) Comisia de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ se compune din:
    a) preşedinte - directorul sau directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
    b) secretar - informaticianul/un cadru didactic care are competenţe digitale/secretarul unităţii de învăţământ;
    c) membri - cadre didactice din unitatea de învăţământ: profesori pentru învăţământul primar şi profesori de la ariile curriculare „Limbă şi comunicare“ şi „Matematică şi Ştiinţe ale naturii“ din învăţământul gimnazial;
    d) administratorii de test şi asistenţii lor, numiţi de preşedintele comisiei - cadre didactice care au responsabilitatea administrării testării la clasă;
    e) profesori-evaluatori - cadre didactice care evaluează testele şi completează fişele de evaluare, pe baza Caietului cadrului didactic.

    (3) În situaţia în care în unitatea de învăţământ se susţin probe redactate într-o limbă a minorităţilor naţionale, cel puţin unul dintre membrii comisiei de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ trebuie să fie cadru didactic de specialitate, cunoscător al limbii respective.
    (4) În situaţii excepţionale, bine justificate, în care un cadru didactic nu poate participa la administrarea EN-2025, acesta va fi înlocuit cu un alt cadru didactic, numit de preşedintele comisiei de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ.
    (5) În situaţia în care directorul şi directorul adjunct al unităţii de învăţământ nu pot participa la EN-2025, din motive bine justificate, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 numeşte alt cadru didactic în funcţia de preşedinte al comisiei de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ.

    ART. 8
    (1) Comisia de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ are următoarele atribuţii:
    a) răspunde de organizarea şi de administrarea EN-2025, la nivelul unităţii de învăţământ, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii; asigură condiţiile şi resursele materiale şi umane necesare procesului de preluare şi tipărire a instrumentelor de evaluare;
    b) asigură confidenţialitatea instrumentelor de evaluare până în momentul în care acestea devin publice şi răspunde de securitatea şi integritatea acestora;
    c) distribuie testele administratorilor de test, în număr egal cu numărul elevilor din fiecare clasă, conform precizărilor din proceduri şi răspunde de administrarea testelor în conformitate cu Manualul de administrare;
    d) asigură evaluarea testelor în conformitate cu prevederile prezentei metodologii şi cu precizările din Caietul cadrului didactic;
    e) asigură încărcarea datelor în aplicaţia Evaluări naţionale 0246;
    f) întocmeşte raportul şcolii şi îl înaintează comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025, pe bază de adresă de înaintare;
    g) comunică imediat comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 orice situaţie specială sau de încălcare a prevederilor legale.

    (2) Directorul unităţii de învăţământ în care s-a susţinut EN-2025 asigură păstrarea fişelor de evaluare în arhiva unităţii de învăţământ pe toată durata şcolarizării elevului.

    CAP. III
    Structura şi durata testelor
    ART. 9
    (1) Testele pentru EN-2025 se elaborează de către CNPEE, ţinând seama de următoarele cerinţe:
    a) să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu;
    b) să aibă un nivel mediu de dificultate.

    (2) Testele pentru EN-2025 au un format de tip „broşură de test“.
    (3) Criteriile de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la stabilirea nivelurilor de performanţă atinse sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic, document-tip elaborat de CNPEE şi transmis către unităţile de învăţământ care organizează EN-2025.

    ART. 10
    (1) Testele elaborate pentru EN II, administrate elevilor care au urmat cursurile clasei a II-a în limba română, sunt structurate astfel:
    a) primul test vizează evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise;
    b) al doilea test vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite;
    c) al treilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică şi explorarea mediului.

    (2) Testele elaborate pentru EN II, administrate elevilor aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă, sunt structurate astfel:
    a) primul test vizează evaluarea competenţelor de receptare-producere a mesajelor scrise-citite în limba română;
    b) al doilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică şi explorarea mediului;
    c) al treilea test vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite în limba maternă;
    d) al patrulea test vizează evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise în limba maternă.

    (3) Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică şi explorarea mediului atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

    ART. 11
    (1) Testele elaborate pentru EN IV, administrate elevilor care au urmat cursurile clasei a IV-a în limba română, sunt structurate astfel:
    a) primul test vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română;
    b) al doilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică şi ştiinţe ale naturii.

    (2) Testele elaborate pentru EN IV, administrate elevilor aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile clasei a IV-a în limba maternă, sunt structurate astfel:
    a) primul test vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română;
    b) al doilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică şi ştiinţe ale naturii;
    c) al treilea test vizează evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba maternă.

    (3) Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică şi ştiinţe ale naturii atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

    ART. 12
    (1) Testele elaborate pentru EN VI sunt structurate astfel:
    a) primul test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare“ - Limba română;
    b) al doilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare“ - Limba maternă;
    c) al treilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii“.

    (2) Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testul care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii“ atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

    ART. 13
    Durata alocată rezolvării testelor de evaluare este după cum urmează:
    - de câte 45 de minute pentru fiecare test administrat la EN II;
    – de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV;
    – de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI.


    ART. 14
    (1) Modalitatea de transmitere către unităţile de învăţământ a instrumentelor de evaluare pentru desfăşurarea EN-2025 este reglementată prin procedură separată.
    (2) Instrumentele de evaluare pentru EN-2025 sunt confidenţiale din momentul demarării acţiunii de elaborare a acestora şi până în momentul în care sunt publicate pe website-ul www.subiecte2025.edu.ro. Toate persoanele care au acces la aceste documente semnează un angajament de confidenţialitate, în condiţiile legii.

    CAP. IV
    Desfăşurarea EN-2025
    ART. 15
    (1) EN-2025 se desfăşoară conform calendarului aprobat, în timpul orelor de curs, în funcţie de programul fiecărei unităţi de învăţământ.
    (2) Pentru EN VI, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 stabileşte un interval orar unic pentru desfăşurarea testelor, pentru toate unităţile de învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti.
    (3) În cadrul EN II, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile clasei a II-a în limba maternă, testul de evaluare a competenţelor de receptare-producere a mesajelor scrise-citite în limba română, menţionat la art. 10 alin. (2) lit. a), se administrează în aceeaşi zi în care se desfăşoară evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite, menţionată la art. 10 alin. (1) lit. b).
    (4) Responsabilitatea administrării la clasă a EN II aparţine administratorului de test - învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă, conform procedurilor din Manualul de administrare.
    (5) Responsabilitatea administrării la clasă a EN IV şi a EN VI aparţine administratorului de test, un cadru didactic care nu predă la clasa respectivă, conform procedurilor din Manualul de administrare.
    (6) Pe toată durata administrării testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă şi care are rolul de a susţine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare, în conformitate cu Manualul de administrare.
    (7) Manualul de administrare este elaborat de CNPEE, este transmis inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti cu zece zile înainte de data primei EN programate conform calendarului şi cuprinde scenariul de administrare a acestora, împreună cu alte precizări referitoare la desfăşurarea evaluării.

    ART. 16
    (1) Sălile în care se susţine EN-2025 sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării.
    (2) Administratorul de test, cu sprijinul asistentului, pregăteşte evaluarea, urmărind aşezarea obişnuită a elevilor în bănci, în sala lor de clasă.
    (3) Înainte de începerea testului, administratorul de test realizează, într-o manieră motivantă, instructajul elevilor cu privire la proceduri şi la importanţa acestei evaluări.
    (4) Fiecărui elev i se distribuie testul din ziua respectivă, pe care îşi scrie numele, prenumele şi unitatea de învăţământ.
    (5) Înregistrarea şi monitorizarea timpului de rezolvare a testelor se fac de către administratorul de test.
    (6) Pe durata evaluării, administratorul de test asigură respectarea ordinii şi a liniştii în sala de clasă.
    (7) Se interzice administratorului de test să le ofere elevilor indicaţii referitoare la rezolvarea testelor, să facă modificări ale testelor sau să realizeze completări ale rezolvărilor testelor.

    ART. 17
    (1) La încheierea timpului alocat rezolvării testului, administratorul de test recuperează testele de la elevi, conform procedurilor.
    (2) La încheierea perioadei de administrare a fiecărui test, administratorii de test predau testele, pe bază de proces-verbal, preşedintelui comisiei de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ.

    CAP. V
    Asigurarea egalităţii de şanse
    ART. 18
    (1) Elevii cu deficienţe, integraţi în învăţământul de masă, precum şi cei din învăţământul special, care parcurg curriculumul de masă, susţin EN-2025 în condiţiile prezentei metodologii.
    (2) Elevii cu deficienţe, integraţi în învăţământul de masă sau şcolarizaţi în învăţământul special, care parcurg curriculumul de masă adaptat, precum şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale care parcurg curriculumul specific învăţământului special susţin EN-2025, la solicitarea scrisă a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului, prin adaptarea procedurii specifice de administrare a evaluării.
    (3) Situaţia specială a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale este menţionată atât în lista elevilor comunicată de către unitatea de învăţământ, cât şi în fişa de evaluare a acestora.

    ART. 19
    (1) Comisia de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ asigură condiţii de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe, prin adaptarea procedurilor în funcţie de particularităţile individuale şi de cele specifice deficienţei respective.
    (2) Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de egalitate a şanselor pentru elevii cu deficienţe sunt următoarele:
    a) asigurarea posibilităţii de comunicare prin utilizarea sistemului Braille pentru elevii nevăzători, respectiv a limbajului mimico-gestual pentru elevii cu deficienţe de auz (inclusiv posibilitatea asigurării, după caz, a unui interpret autorizat);
    b) mărirea adecvată a timpului destinat efectuării lucrării scrise pentru elevii cu deficienţe motorii sau neuromotorii (care îi împiedică să scrie normal) sau pentru cei cu deficienţe vizuale grave;
    c) asigurarea testelor scrise cu caractere mărite pentru elevii ambliopi;
    d) transmiterea prin dictare, pentru elevii cu anumite deficienţe, a informaţiilor din teste;
    e) realizarea sarcinilor de lucru prin dictarea rezolvărilor de către elevul cu deficienţe către un al doilea cadru didactic, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă, pe parcursul desfăşurării testului.

    (3) Elevii cu deficienţe din unităţile de învăţământ pot beneficia, după caz, de măsurile prevăzute la alin. (2), în baza certificatului de încadrare în gradul de handicap sau a unei adeverinţe medicale.
    (4) Elevii şcolarizaţi la domiciliu susţin testele de evaluare la domiciliu, în baza prevederilor Manualului de administrare.

    CAP. VI
    Evaluarea testelor
    ART. 20
    (1) Testele de la EN-2025 se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ de către cadrele didactice din respectiva unitate.
    (2) În cazul în care numărul de cadre didactice din unitatea de învăţământ este insuficient şi nu permite respectarea condiţiei prevăzute la alin. (1), preşedintele comisiei de organizare şi de administrare a EN din unitatea de învăţământ solicită comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 nominalizarea unor cadre didactice din alte unităţi de învăţământ.
    (3) Înainte de începerea procesului de evaluare a testelor, preşedintele comisiei de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ are obligaţia de a asigura o sesiune de instruire pentru profesorii-evaluatori pentru aplicarea unitară a criteriilor de evaluare din caietele cadrului didactic.

    ART. 21
    (1) Fiecare test de la EN II şi EN IV este evaluat de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă.
    (2) Pentru EN VI, testele care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare“ sunt evaluate de echipe formate din două cadre didactice, având specialitatea limba şi literatura română.
    (3) În cazul elevilor care au urmat studiile într-o limbă a minorităţilor naţionale, testele sunt evaluate de o echipă formată din două cadre didactice, având specialitatea limba şi literatura maternă.
    (4) Pentru EN VI, testele care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii“ sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice, unul cu specialitatea matematică, al doilea cu specialitatea fizică, al treilea cu specialitatea biologie.

    ART. 22
    (1) Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a criteriilor de evaluare şi a instrucţiunilor cuprinse în Caietul cadrului didactic.
    (2) Pentru a facilita analiza rezultatelor şi comunicarea acestora către elevi şi părinţi/reprezentanţi legali ai elevului, în timpul evaluării testelor, profesorii-evaluatori pot face pe acestea sublinieri sau menţiuni.

    ART. 23
    (1) Rezultatele evaluării se stabilesc de cadrul didactic evaluator/în cadrul echipei de evaluatori, prin completarea fişei de evaluare pentru fiecare test, fişă care se semnează de către evaluator/evaluatori.
    (2) Evaluarea testelor pentru fiecare din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a se finalizează în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test de la clasa respectivă.

    ART. 24
    (1) Directorul unităţii de învăţământ asigură încărcarea rezultatelor testelor în aplicaţia informatică dedicată şi transmite fişele de evaluare şi testele către cadrele didactice de la clasele a II-a, a IV-a, respectiv a VI-a, în vederea analizării rezultatelor împreună cu elevii şi părinţii/reprezentanţii legali ai elevului. Scopul analizării rezultatelor este comunicarea punctelor tari şi a aspectelor care necesită remediere/consolidare/ aprofundare în cazul fiecărui elev.
    (2) Până la sfârşitul anului şcolar, fişele de evaluare şi testele pentru EN-2025 ale elevilor fiecărei clase se depun de către cadrele didactice la secretariatul unităţii de învăţământ.

    CAP. VII
    Încărcarea rezultatelor în aplicaţia Evaluări naţionale 0246
    ART. 25
    (1) Încărcarea şi gestionarea informaţiilor referitoare la rezultatele obţinute de elevi la EN-2025 şi care se reglementează prin procedură separată se realizează în aplicaţia Evaluări naţionale 0246.
    (2) Aplicaţia vizează facilitarea gestionării datelor referitoare la elevi şi la testele susţinute de aceştia, precum şi generarea de rapoarte necesare analizei rezultatelor la nivelul unităţii de învăţământ, la nivelul ISJ/ISMB şi la nivel central.

    ART. 26
    (1) Încărcarea rezultatelor obţinute de elevi în urma EN-2025 se realizează individual, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de clasă şi de testul susţinut, respectând strict numărul de itemi din fiecare test, precum şi punctajele aferente itemilor, conform instrucţiunilor din caietele cadrului didactic şi din fişele de evaluare.
    (2) Încărcarea rezultatelor obţinute de elevi în urma EN-2025 se realizează de către informaticianul unităţii de învăţământ/ secretar, responsabili cu încărcarea datelor.

    ART. 27
    Punctajul alocat unui item se completează în tabelul existent în aplicaţie, ţinându-se cont de punctajele posibile pentru notarea rezultatului obţinut în urma evaluării.

    CAP. VIII
    Valorificarea rezultatelor EN-2025
    ART. 28
    (1) Rezultatele individuale obţinute la EN-2025 nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obţinute se pot echivala în calificative/note şi pot fi trecute în catalog. Rezultatele sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:
    a) elaborarea planurilor individualizate de învăţare;
    b) informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

    (2) Rezultatele individuale la EN-2025 cuprinse în fişele de evaluare sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/ orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării.
    (3) Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la EN-2025 cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.
    (4) Planurile individualizate de învăţare ale elevilor sunt comunicate părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor.
    (5) Comisia de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ urmăreşte procesul de informare a elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali, în condiţii de confidenţialitate.
    (6) Accesul la documente şi la informaţiile transmise se limitează la corpul profesoral implicat în procesul educaţional, la elev şi la familia acestuia.
    (7) După informarea părinţilor/reprezentanţilor legali, se întocmeşte un proces-verbal, în care aceştia semnează pentru luarea la cunoştinţă a informaţiilor referitoare la rezultatele elevului la EN-2025 şi la măsurile prevăzute în planul individualizat de învăţare.
    (8) Valorificarea rezultatelor EN-2025 la nivelul unităţii de învăţământ şi planurile de acţiune pentru remediere/menţinere/ dezvoltare/accelerare, după caz, sunt monitorizate de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025.

    ART. 29
    În termen de 5 zile de la finalizarea evaluării testelor din cadrul EN-2025, comisia de organizare şi de administrare a EN-2025 din unitatea de învăţământ elaborează un raport al unităţii de învăţământ, în care sunt analizate rezultatele înregistrate care fundamentează planul de acţiune pentru remediere/menţinere/dezvoltare/accelerare, după caz.

    ART. 30
    (1) În termen de 7 zile de la finalizarea încărcării datelor în aplicaţia dedicată, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a EN-2025 elaborează raportul ISJ/ISMB, în care sunt centralizate rezultatele şi planurile de acţiune pentru remediere/menţinere/dezvoltare/ accelerare de la nivelul unităţilor de învăţământ aflate în subordine.
    (2) După finalizarea EN-2025, inspectoratele şcolare comunică măsurile educaţionale necesar a fi luate la nivelul judeţului/al municipiului Bucureşti în vederea remedierii, menţinerii, dezvoltării, accelerării rezultatelor învăţării.

    ART. 31
    (1) CNPEE întocmeşte raportul tehnic al EN-2025 până la data de 30 noiembrie.
    (2) Raportul tehnic cuprinde analize statistice ale datelor colectate la nivel de sistem educaţional, concluzii şi recomandări, propuneri de modificare a metodologiei şi a procedurilor, precum şi măsuri educaţionale în vederea ameliorării rezultatelor învăţării, identificate ca bune practici la nivel de sistem.

    ART. 32
    Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare pot descărca rapoartele specifice din aplicaţia dedicată.

    CAP. IX
    Dispoziţii finale
    ART. 33
    (1) Respectarea întocmai a metodologiei de organizare şi desfăşurare a EN-2025 şi a procedurilor corespunzătoare este obligatorie pentru toate persoanele implicate în activităţile subsecvente.
    (2) În vederea respectării prevederilor din prezenta metodologie şi pentru asigurarea corectitudinii administrării EN-2025, preşedinţii comisiilor solicită fiecărui membru al comisiei completarea unui angajament de confidenţialitate.

    ART. 34
    Testele administrate în cadrul EN-2025 şi documentele întocmite pentru buna administrare a acesteia se păstrează timp de doi ani în arhiva unităţii de învăţământ care a organizat evaluarea.

    ART. 35
    (1) După evaluarea testelor pentru EN-2025, prin procedură separată, CNPEE poate realiza monitorizarea calităţii procesului de evaluare şi de introducere a datelor în aplicaţie, printr-o selecţie a unităţilor de învăţământ. Lista unităţilor de învăţământ selectate în eşantion este comunicată ulterior inspectoratelor şcolare/unităţilor de învăţământ.
    (2) Pentru unităţile de învăţământ selectate în eşantion, fişele de evaluare corespunzătoare testelor administrate în cadrul EN-2025 şi documentele întocmite pentru buna administrare a acesteia se transmit la CNPEE, în conformitate cu o procedură separată.
    (3) Rezultate monitorizării calităţii procesului de evaluare şi de introducere a datelor în aplicaţie din unităţile de învăţământ eşantionate pot fi utilizate în vederea întocmirii raportului tehnic naţional.

    ART. 36
    Conducerile unităţilor de învăţământ aduc la cunoştinţa celor interesaţi prevederile prezentei metodologii prin următoarele activităţi:
    a) afişarea pe website-ul unităţii de învăţământ;
    b) prezentarea în cadrul consiliului profesoral;
    c) prezentarea în colectivele de elevi de la clasele a II-a, a IV-a, respectiv a VI-a;
    d) organizarea unor întâlniri cu părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor, în vederea informării acestora cu privire la rolul acestor evaluări naţionale de susţinere a procesului de învăţare la nivel individual, la nivelul clasei, la nivelul unităţii de învăţământ.


    ART. 37
    Centralizarea rezultatelor EN-2025 în vederea prelucrării, interpretării şi efectuării unor analize de sistem se realizează prin aplicaţia informatică dedicată.

    ART. 38
    Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi sunt trecute în portofoliul educaţional al elevului.

    ART. 39
    Cheltuielile materiale de organizare şi de desfăşurare a EN-2025 se suportă de unitatea de învăţământ din finanţarea de bază/complementară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016