Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 3 martie 2017  de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare pentru clasa a V-a în anul şcolar 2017-2018 (Anexa 1)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 3 martie 2017 de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare pentru clasa a V-a în anul şcolar 2017-2018 (Anexa 1)

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 8 martie 2017
──────────
    Aprobată de Ordinul nr. 3.411 din 3 martie 2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 8 martie 2017
──────────


    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) Prezenta metodologie reglementează cadrul general de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare, în vederea utilizării lor în învăţământul preuniversitar pentru clasa a V-a.
    (2) În unităţile de învăţământ se utilizează doar manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, denumit în continuare MEN.
    (3) Manualul şcolar este un instrument de lucru al elevului, elaborat în conformitate cu programa şcolară. În sistemul de învăţământ preuniversitar pentru clasa a V-a, manualele şcolare se prezintă în fiecare dintre următoarele forme:
    a) varianta tipărită;
    b) varianta digitală, accesibilă pe dispozitiv de stocare extern şi pe platforma www.manuale.edu.ro
    (4) În baza libertăţii iniţiativei profesionale, cadrele didactice selectează şi recomandă elevilor, pentru utilizarea în procesul de predare-învăţare-evaluare, doar manuale şcolare aprobate de MEN.
    ART. 2
    Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, denumit în continuare CNEE, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în coordonarea MEN, asigură cadrul general privind regimul manualelor şcolare pentru clasa a V-a.
    ART. 3
    (1) Sesiunile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pot fi iniţiate în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) au fost operate modificări la nivelul curriculumului naţional şi au fost introduse discipline/module de pregătire noi;
    b) s-au elaborat programe şcolare noi pentru anumite discipline/module de pregătire;
    c) există discipline/module de pregătire fără manuale şcolare aprobate în sesiunile anterioare;
    d) au fost modificate în proporţie de minimum 25% programele şcolare la anumite discipline/module de pregătire.
    (2) Pentru organizarea evaluării, aprobării şi achiziţionării manualelor şcolare, CNEE elaborează Calendarul pentru achiziţionarea manualelor şcolare pentru clasa a V-a în anul şcolar 2017-2018, denumit în continuare Calendar. Acest document cuprinde termene în conformitate cu Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, pentru procedura de licitaţie deschisă.
    (3) Proiectele de manuale şcolare aprobate în urma procesului de licitaţie sunt cuprinse în Catalogul manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar, denumit în continuare Catalog.
    ART. 4
    În sensul prezentei metodologii se definesc următorii termeni:
    a) ofertanţi - autori individuali/grupuri de autori/unităţi economice care au capacitate de realizare şi distribuţie a manualelor şcolare;
    b) pagină de gardă - prima pagină a manualului şcolar, care cuprinde, în ordine, numele disciplinei/al modulului de pregătire, în limba română sau, după caz, în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, clasa/nivelul de studiu, filiera, profilul, specializarea, numele autorilor, numărul ordinului ministrului educaţiei naţionale pentru aprobarea programei, numărul ordinului ministrului educaţiei naţionale prin care proiectul de manual şcolar a fost aprobat;
    c) platforma www.manuale.edu.ro - aplicaţie software dedicată, care cuprinde, într-o bibliotecă virtuală, variantele online ale manualelor şcolare pentru toate disciplinele/modulele de pregătire şi care oferă posibilitatea accesării publice a acestora, asigurând un mediu unitar de distribuţie pentru varianta digitală a manualului şcolar şi deservind diferite tipuri de utilizatori, cum ar fi: elevi, profesori, părinţi, cadre didactice de specialitate, experţi în formare profesională;
    d) proiect de manual şcolar - propunere de manual şcolar, prezentată în conformitate cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, depusă de către un ofertant, în vederea evaluării şi a aprobării prin ordin al ministrului educaţiei naţionale;
    e) titlu de manual şcolar - ansamblu de informaţii care conduc la identificarea manualelor şcolare după denumirea disciplinei/a modulului de pregătire, clasa/nivelul de studiu, filieră, profil, specializare, numărul ordinului ministrului educaţiei naţionale cu care a fost aprobat, ofertant;
    f) variantă digitală a manualului şcolar - formă electronică a manualului şcolar, distribuită pe dispozitiv de stocare extern, care este utilizată atât în procesul de predare-învăţare-evaluare, cât şi în mod individual;
    g) varianta online a manualului şcolar - varianta digitală şi formatul pdf ale manualului şcolar incluse/disponibile pe platforma www.manuale.edu.ro
    h) catalogul manualelor şcolare aprobate pentru învăţământul preuniversitar - listă oficială care cuprinde titlurile de manuale şcolare aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, denumit în continuare Catalog.

    CAP. II
    Aprobarea manualelor şcolare

    ART. 5
    (1) Proiectele de manuale şcolare selectate în urma licitaţiei deschise se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
    (2) Pe pagina de gardă a manualului şcolar se înscrie următorul text: "Manualul şcolar a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. ...... din ............, în urma evaluării, şi este realizat în conformitate cu programa şcolară, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. ...... din ................ ."
    (3) Pe pagina a doua a manualelor şcolare apare numărul de telefon european 116.111, de asistenţă pentru copii.
    (4) Pe pagina a treia a tuturor proiectelor de manuale şcolare apare textul imnului naţional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    ART. 6
    (1) Viabilitatea manualelor este de patru ani şcolari, începând cu primul an şcolar de după încheierea sesiunii de evaluare, cu posibilitate de extindere pentru încă doi ani şcolari, cu condiţia reevaluării lor.
    (2) Un exemplar din fiecare manual şcolar devine exemplar de referinţă, care se păstrează la CNEE până la ieşirea din uz a manualului respectiv.
    ART. 7
    Pentru fiecare manual şcolar aprobat, ofertanţii au obligaţia de a menţiona numele a doi referenţi: un referent din învăţământul preuniversitar, cu doctorat sau cu gradul didactic I, şi un referent, cadru didactic universitar, având cel puţin funcţia didactică de lector, cu titlul ştiinţific de doctor.

    CAP. III
    Evidenţa manualelor şcolare

    ART. 8
    (1) La nivel naţional, CNEE coordonează evidenţa manualelor şcolare aprobate.
    (2) Evidenţa manualelor şcolare se realizează prin Catalog şi printr-o aplicaţie electronică, disponibilă pe platforma www.manuale.edu.ro
    ART. 9
    (1) Catalogul cuprinde titlurile de manuale şcolare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, pe clase/nivel de studiu, filieră, profil, specializare, ofertanţi, precum şi modul de achiziţionare a acestora.
    (2) Catalogul este actualizat anual de către CNEE, în conformitate cu documentele oficiale care atestă aprobarea lor pentru utilizare în sistemul de învăţământ preuniversitar şi/sau suspendarea/retragerea temporară/radierea titlurilor de manuale şcolare.
    (3) Catalogul este publicat pe website-urile MEN şi CNEE.
    ART. 10
    CNEE gestionează platforma www.manuale.edu.ro, care cuprinde varianta online a fiecărui manual şcolar.

    CAP. IV
    Gestionarea manualelor şcolare

    ART. 11
    La nivelul inspectoratelor şcolare, gestionarea manualelor şcolare este coordonată de către un responsabil cu manualele şcolare şi de către şeful depozitului de carte şcolară constituit la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.
    ART. 12
    Responsabilul cu manualele şcolare, de la nivelul inspectoratelor şcolare, are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte baza de date pentru evidenţa manualelor şcolare, în conformitate cu informaţiile furnizate de fiecare unitate de învăţământ;
    b) acordă asistenţă unităţilor de învăţământ în evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare;
    c) actualizează anual baza de date a manualelor şcolare existente la nivel local;
    d) generează raportul comenzilor pe judeţ, în urma procesului de selecţie şi comandă a manualelor şcolare, desfăşurat prin aplicaţia de selecţie a necesarului de manuale şcolare (SNMS);
    e) avizează rapoartele generate de către aplicaţia SNMS, asigurându-se de înregistrarea comenzilor tuturor şcolilor de pe raza judeţului/a municipiului Bucureşti;
    f) monitorizează distribuirea manualelor şcolare noi din depozitele de carte şcolară către unităţile şcolare, precum şi redistribuirea celor existente, între unităţile de învăţământ, conform solicitărilor.
    ART. 13
    Atribuţiile şefului de depozit de carte şcolară sunt următoarele:
    a) gestionează manualele şcolare la nivelul depozitului de carte şcolară;
    b) participă la procesul de completare a stocurilor cu manuale şcolare reeditate;
    c) monitorizează, pe edituri/titluri de manuale şcolare şi clase/niveluri de studiu, rulajul de manuale şcolare în/din depozit;
    d) primeşte în depozit, de la edituri, manualele şcolare comandate de către unităţile şcolare/inspectoratele şcolare;
    e) realizează distribuirea manualelor şcolare din depozitul de carte şcolară în unităţile de învăţământ.
    ART. 14
    (1) La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare este coordonată de către un responsabil, care face parte din personalul didactic sau din cel didactic auxiliar, numit prin decizie internă a unităţii de învăţământ.
    (2) Responsabilul cu manualele şcolare la nivelul unităţii de învăţământ are următoarele atribuţii:
    a) întocmeşte şi păstrează evidenţa manualelor şcolare existente în unitatea de învăţământ, pe care o transmite responsabilului cu manualele şcolare de la nivelul inspectoratului şcolar;
    b) actualizează anual baza de date a manualelor şcolare;
    c) întocmeşte evidenţa privind deficitul de manuale şcolare, în vederea redistribuirii între unităţile de învăţământ, de către inspectoratele şcolare, a manualelor şcolare existente;
    d) casează manualele şcolare care nu mai pot fi utilizate, din cauza gradului de uzură fizică şi/sau morală, precum şi pe cele a căror viabilitate a expirat.

    CAP. V
    Dispoziţii finale

    ART. 15
    (1) Pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, MEN asigură manuale şcolare care pot fi:
    a) manuale elaborate în limba de predare a minorităţilor naţionale;
    b) manuale traduse din limba română;
    c) manuale de import, avizate de MEN pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus.
    (2) În cadrul ciclului gimnazial din cadrul învăţământului preuniversitar se asigură manuale şcolare realizate direct în limbile minorităţilor, în vederea desfăşurării activităţii de predare şi de învăţare la limba şi literatura maternă, la istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale respective şi la educaţia muzicală pentru minorităţi.
    (3) În situaţia în care există solicitări privind achiziţionarea manualelor şcolare aprobate, traduse din limba română în limbile minorităţilor naţionale, ofertanţii asigură această traducere, fiind responsabili de calitatea şi acurateţea traducerii.
    (4) Pentru situaţiile de la alin. (3) în care traducerea nu poate fi asigurată de către ofertanţi, traducerea manualului solicitat de minoritatea respectivă va fi asigurată de autoritatea contractantă, cu sprijinul MEN.
    ART. 16
    (1) În învăţământul special se utilizează manuale şcolare aprobate din învăţământul de masă, adaptate conform gradului şi tipului de dizabilitate.
    (2) Pentru elevii cu dizabilităţi, în activitatea didactică se utilizează manuale şcolare aprobate, elaborate conform curriculumului din învăţământul de masă, adaptate în funcţie de tipul şi gradul deficienţei sau manuale şcolare aprobate, elaborate conform unui curriculum specific.
    (3) Pentru învăţământul special se urmăreşte:
    a) adaptarea manualelor şcolare aprobate pentru învăţământul de masă;
    b) aprobarea unor noi proiecte de manuale şcolare, realizate exclusiv pentru a fi utilizate în învăţământul special.
    (4) Elevii cu deficienţă mintală din şcolile speciale studiază după un curriculum specific, utilizând manuale şcolare aprobate, adaptate nevoilor de dezvoltare, instruire şi formare, în raport cu gradul deficienţei.
    (5) Elevii cu deficienţă de vedere studiază după curriculumul din învăţământul de masă, utilizând manuale şcolare aprobate din învăţământul de masă, dar adaptate din punctul de vedere al tehnoredactării, după cum urmează:
    a) elevii ambliopi utilizează manuale realizate în baza unor mijloace asistive specifice - suporturi vizuale aparte (contrast text-imagine-pagină şi spaţiere a textului, caractere şi dimensiuni compatibile cu gradul deficienţei, imprimare cromatică adecvată) şi suporturi audio;
    b) elevii nevăzători utilizează manuale tipărite transcrise în alfabetul Braille, iar cele digitale sunt adaptate în consecinţă.
    (6) Elevii cu deficienţă de auz studiază după curriculumul din învăţământul de masă, adaptat în funcţie de tipul şi gradul deficienţei sau după un curriculum specific, utilizând manuale şcolare aprobate, adaptate în funcţie de tipul şi gradul deficienţei.
    (7) Pentru toate categoriile menţionate la alin. 3-6 se asigură variante traduse pentru elevii din unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, unde este cazul.
    ART. 17
    Contractele de achiziţie publică a manualelor şcolare, având ca obiect furnizarea/achiziţionarea de manuale şcolare noi, se încheie între CNEE şi ofertanţii interesaţi, în concordanţă cu prevederile acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare şi în condiţiile prevăzute de Procedura de achiziţie a manualelor şcolare pentru clasa a V-a în anul şcolar 2017-2018, cuprinsă în anexa nr. 2 la ordin.
    ART. 18
    Contractele de achiziţie publică pentru completarea necesarului de manuale şcolare, având ca obiect completarea stocului de manuale şcolare prin reeditare, se încheie între inspectoratele şcolare şi ofertanţii interesaţi, în concordanţă cu prevederile acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare şi în condiţiile prevăzute de Procedura de achiziţie a manualelor şcolare pentru clasa a V-a în anul şcolar 2017-2018, cuprinsă în anexa nr. 2 la ordin.
    ART. 19
    (1) Respectarea prevederilor prezentei metodologii este obligatorie pentru toate persoanele implicate în activităţile de asigurare şi de gestionare a manualelor şcolare pentru clasa a V-a.
    (2) Încălcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară, conform legii.
    (3) În cazul în care este angajată răspunderea disciplinară, persoanele implicate sunt sancţionate disciplinar, în raport cu gravitatea abaterilor, conform legislaţiei în vigoare.


                                      ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016