Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 25 ianuarie 2007  de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

METODOLOGIE din 25 ianuarie 2007 de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu

EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2007

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta metodologie stabileşte principiile, criteriile şi nivelurile de performanţã, precum şi condiţiile tehnice necesare elaborãrii scenariilor de securitate la incendiu.
ART. 2
Scenariul de securitate la incendiu estimeazã condiţiile tehnice asigurate conform reglementãrilor în vigoare şi acţiunile ce trebuie întreprinse în caz de incendiu pentru îndeplinirea cerinţei esenţiale "securitatea la incendiu".
ART. 3
Prevederile prezentei metodologii se aplicã pentru analizarea şi evaluarea interdependenţei nivelurilor de performanţã cu mãsurile tehnico-organizatorice, condiţiile de asigurare a intervenţiei şi mijloacele tehnice de apãrare împotriva incendiilor.

CAP. II
Elaborarea scenariului de incendiu

ART. 4
Scenariul de incendiu se elaboreazã pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajãri stabilite prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajãri care se supun avizãrii şi/sau autorizãrii privind securitatea la incendiu, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 995 din 13 decembrie 2006.
ART. 5
Pot fi elaborate scenarii de securitate la incendiu şi pentru alte categorii de construcţii, instalaţii şi amenajãri decât cele prevãzute la art. 4, la solicitarea proprietarului sau a beneficiarului pentru evaluarea riscului de incendiu ori pentru stabilirea unor mãsuri de optimizare a protecţiei la incendiu.
ART. 6
(1) Pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajãri menţionate la art. 4 scenariul de securitate la incendiu se elaboreazã de proiectanţi, în baza prevederilor prezentei metodologii.
(2) Scenariile de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajãri menţionate la art. 5 pot fi elaborate şi de personalul serviciilor de urgenţã profesioniste care a obţinut acest atribut prin conferirea brevetului de pompier specialist, în condiţiile legii.
ART. 7
(1) Scenariile de securitate la incendiu constituie acea parte a pieselor scrise ale proiectului construcţiei, instalaţiei sau amenajãrii, care sintetizeazã regulile şi mãsurile de apãrare împotriva incendiilor stabilite prin documentaţiile tehnice de proiectare/execuţie elaborate.
(2) Mãsurile adoptate prin scenariul de securitate la incendiu trebuie sã se reflecte în piesele desenate ale documentaţiilor de proiectare/execuţie.
ART. 8
Structura scenariului de securitate la incendiu este prezentatã în anexa care face parte integrantã din prezenta metodologie.
ART. 9
Scenariile de securitate la incendiu se includ în documentaţiile tehnice ale construcţiilor şi se pãstreazã de cãtre utilizatori (investitori, proprietari, beneficiari, administratori etc.) pe toatã durata de existenţã a construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a altor amenajãri.
ART. 10
(1) Scenariile de securitate la incendiu se actualizeazã atunci când intervin modificãri ale proiectului sau destinaţiei construcţiei.
(2) Scenariile de securitate la incendiu îşi pierd valabilitatea atunci când nu mai corespund situaţiei pentru care au fost întocmite.
ART. 11
În baza prevederilor prezentei metodologii şi cu respectarea legislaţei în vigoare, organele administraţiei publice centrale şi alte instituţii abilitate potrivit legii pot emite dispoziţii specifice privind scenariile de securitate la incendiu pentru construcţiile, instalaţiile şi alte amenajãri aflate în domeniul lor de competenţã, în funcţie de tipul, destinaţia, categoria şi clasa de importanţã a acestora.

ANEXĂ
la metodologie

STRUCTURA SCENARIULUI
DE SECURITATE LA INCENDIU

1. Caracteristicile construcţiei sau amenajãrii
1.1. Datele de identificare
A. Se înscriu datele necesare identificãrii construcţiei/ amenajãrii: denumire, proprietar/beneficiar, adresã, nr. de telefon, fax, e-mail etc.
B. Se fac referiri privind profilul de activitate şi, dupã caz, privind programul de lucru al obiectivului, în funcţie de situaţia în care se elaboreazã scenariul de securitate la incendiu.
1.2. Destinaţia
Se menţioneazã funcţiunile principale, secundare şi conexe ale construcţiei/amenajãrii, potrivit situaţiei pentru care se întocmeşte scenariul de securitate la incendiu.
1.3. Categoria şi clasa de importanţã
A. Se precizeazã categoria de importanţã a construcţiei, stabilitã conform Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanţã a construcţiilor, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 10 decembrie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în conformitate cu metodologia specificã.
B. Se precizeazã clasa de importanţã a construcţiei potrivit reglementãrilor tehnice, corelatã cu categoria de importanţã.
1.4. Particularitãţi specifice construcţiei/amenajãrii
A. Se prezintã principalele caracteristici ale construcţiei/ amenajãrii privind:
a) tipul clãdirii: civilã, înaltã, foarte înaltã, cu sãli aglomerate, de producţie sau depozitare, monobloc, blindatã, cu funcţiuni mixte etc., precum şi regimul de înãlţime şi volumul construcţiei;
b) aria construitã şi desfãşuratã, cu principalele destinaţii ale încãperilor şi ale spaţiilor aferente construcţiei;
c) numãrul compartimentelor de incendiu şi ariile acestora;
d) precizãri referitoare la numãrul maxim de utilizatori: persoane, animale etc.;
e) prezenţa permanentã a persoanelor, capacitatea de autoevacuare a acestora;
f) capacitãţi de depozitare sau adãpostire;
g) caracteristicile proceselor tehnologice şi cantitãţile de substanţe periculoase, potrivit clasificãrii din <>Hotãrârea Guvernului nr. 95/2003 privind controlul activitãţilor care prezintã pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 25 februarie 2003;
h) numãrul cãilor de evacuare şi, dupã caz, al refugiilor.
B. Precizãri privind instalaţiile utilitare aferente clãdirii sau amenajãrii: de încãlzire, ventilare, climatizare, electrice, gaze, automatizare etc., precum şi a componentelor lor, din care sã rezulte cã acestea nu contribuie la iniţierea, dezvoltarea şi propagarea unui incendiu, nu constituie risc de incendiu pentru elementele de construcţie sau obiectele din încãperi ori adiacente acestora, iar în cazul unui incendiu se asigurã condiţii pentru evacuarea persoanelor.
2. Riscul de incendiu
A. Identificarea şi stabilirea nivelurilor de risc de incendiu se fac potrivit reglementãrilor tehnice specifice, luându-se în considerare:
a) densitatea sarcinii termice;
b) clasele de reacţie la foc, stabilite potrivit criteriilor din Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, aprobat prin Ordinul comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.822/394/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 27 ianuarie 2005, din reglementãrile tehnice specifice, precum şi din caracteristicile şi proprietãţile fizico-chimice ale materialelor şi substanţelor utilizate;
c) sursele potenţiale de aprindere şi împrejurãrile care pot favoriza aprinderea şi, dupã caz, timpul minim de aprindere, precum şi timpul de atingere a fazei de incendiu generalizat.
B. Nivelurile riscului de incendiu se stabilesc pentru fiecare încãpere, spaţiu, zonã, compartiment, potrivit reglementãrilor tehnice, în funcţie de densitatea sarcinii termice, funcţiunea spaţiilor, încãperilor, respectiv de natura activitãţilor desfãşurate, de comportarea la foc a elementelor de construcţii şi de caracteristicile de ardere a materialelor şi substanţelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, şi se precizeazã în scenariul de securitate la incendiu întocmit pentru clãdirea în ansamblu, amenajarea ori compartimentul de incendiu.
C. Pentru situaţiile prevãzute la art. 10 alin. (1) din metodologie se stabilesc, dupã caz, mãsuri alternative pentru reducerea riscului de incendiu, pentru încadrarea în nivelul prevãzut în reglementãrile tehnice.
3. Nivelurile criteriilor de performanţã privind securitatea la incendiu
3.1. Stabilitatea la foc
Stabilitatea la foc se estimeazã potrivit prevederilor normelor generale de apãrare împotriva incendiilor şi reglementãrilor tehnice, în funcţie de:
a) rezistenţa la foc a principalelor elemente de construcţie (în special a celor portante sau cu rol de compartimentare), stabilitã potrivit criteriilor din Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, reglementãrilor tehnice şi standardelor europene de referinţã;
b) gradul de rezistenţã la foc a construcţiei sau a compartimentului de incendiu, conform reglementãrilor tehnice.
3.2. Limitarea apariţiei şi propagãrii focului şi fumului în interiorul construcţiei
Pentru asigurarea limitãrii propagãrii incendiului şi efluenţilor incendiului în interiorul construcţiei/ compartimentului de incendiu se precizeazã:
a) compartimentarea antifoc şi elementele de protecţie a golurilor funcţionale din elementele de compartimentare;
b) mãsurile constructive adaptate la utilizarea construcţiei, respectiv acţiunea termicã estimatã în construcţie, pentru limitarea propagãrii incendiului în interiorul compartimentului de incendiu şi în afara lui: pereţii, planşeele rezistente la foc şi elementele de protecţie a golurilor din acestea, precum şi posibilitatea de întrerupere a continuitãţii golurilor din elementele de construcţii;
c) sistemele de evacuare a fumului şi, dupã caz, a gazelor fierbinţi;
d) instalarea de bariere contra fumului, de exemplu uşi etanşe la fum;
e) sistemele şi instalaţiile de detectare, semnalizare şi stingere a incendiului;
f) mãsurile de protecţie la foc pentru instalaţiile de ventilare-climatizare, de exemplu: canale de ventilare rezistente la foc, clapete antifoc etc.;
g) mãsurile constructive pentru faţade, pentru împiedicarea propagãrii focului la pãrţile adiacente ale aceleiaşi clãdiri.
3.3. Limitarea propagãrii incendiului la vecinãtãţi
Pentru asigurarea limitãrii propagãrii incendiilor la vecinãtãţi se precizeazã:
a) distanţele de siguranţã asigurate conform reglementãrilor tehnice sau mãsurile alternative conforme cu reglementãrile tehnice, atunci când aceste distanţe nu pot fi realizate;
b) mãsurile constructive pentru limitarea propagãrii incendiului pe faţade şi pe acoperiş, de exemplu performanţa la foc exterior a acoperişului/învelitorii de acoperiş;
c) dupã caz, mãsuri de protecţie activã.
3.4. Evacuarea utilizatorilor
A. Pentru cãile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu se precizeazã:
a) alcãtuirea constructivã a cãilor de evacuare, separarea de alte funcţiuni prin elemente de separare la foc şi fum, protecţia golurilor din pereţii ce le delimiteazã;
b) mãsuri pentru asigurarea controlului fumului, de exemplu prevederea de instalaţii de presurizare şi alte sisteme de control al fumului;
c) tipul scãrilor, forma şi modul de dispunere a treptelor: interioare, exterioare deschise, cu rampe drepte sau curbe, cu trepte balansate etc.;
d) geometria cãilor de evacuare: gabarite - lãţimi, înãlţimi, pante etc.;
e) timpii/lungimile de evacuare;
f) numãrul fluxurilor de evacuare;
g) existenţa iluminatului de siguranţã, tipul şi sursa de alimentare cu energie electricã de rezervã;
h) prevederea de dispozitive de siguranţã la uşi;
i) timpul de siguranţã a cãilor de evacuare şi, dupã caz, a refugiilor;
j) marcarea cãilor de evacuare.
B. Dacã este cazul, se precizeazã mãsurile pentru accesul şi evacuarea copiilor, persoanelor cu dizabilitãţi, bolnavilor şi ale altor categorii de persoane care nu se pot evacua singure în caz de incendiu.
C. Se fac precizãri privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor, a animalelor şi evacuarea bunurilor pe timpul intervenţiei.
3.5. Securitatea forţelor de intervenţie
A. Se precizeazã amenajãrile pentru accesul forţelor de intervenţie în clãdire şi incintã, pentru autospeciale şi pentru ascensoarele de incendiu.
B. Se precizeazã caracteristicile tehnice şi funcţionale ale acceselor carosabile şi ale cãilor de intervenţie ale autospecialelor, proiectate conform reglementãrilor tehnice, regulamentului general de urbanism şi reglementãrilor specifice de aplicare, referitoare la:
a) numãrul de accese;
b) dimensiuni/gabarite;
c) trasee;
d) realizare şi marcare.
C. Pentru ascensoarele de pompieri se precizeazã:
a) tipul, numãrul şi caracteristicile acestora;
b) amplasarea şi posibilitãţile de acces, sursa de alimentare cu energie electricã de rezervã;
c) timpul de siguranţã a ascensoarelor de pompieri.
D. Se fac precizãri privind asigurarea condiţiilor de salvare a persoanelor, a animalelor şi evacuarea bunurilor pe timpul intervenţiei.
4. Echiparea şi dotarea cu mijloace tehnice de apãrare împotriva incendiilor
A. Se precizeazã nivelul de echipare şi dotare cu mijloace tehnice de apãrare împotriva incendiilor, conform prevederilor normelor generale de apãrare împotriva incendiilor, a normelor specifice de apãrare împotriva incendiilor, precum şi a reglementãrilor tehnice specifice.
B. Pentru sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu se specificã:
a) tipul şi parametrii funcţionali specifici instalaţiilor respective;
b) timpul de alarmare prevãzut;
c) zonele protejate/de detectare la incendiu.
C. Pentru sistemele, instalaţiile şi dispozitivele de limitare şi stingere a incendiilor se specificã:
a) tipul şi parametrii funcţionali: stingere cu apã, gaze/aerosoli, spumã, pulberi; acţionare manualã sau manualã şi automatã; debite, intensitãţi de stingere şi stropire, cantitãţi calculate de substanţã de stingere, concentraţii de stingere proiectate pe duratã de timp normatã, presiuni, rezerve de substanţã de stingere, surse de alimentare etc.;
b) timpul normat de funcţionare;
c) zonele, încãperile, spaţiile, instalaţiile echipate cu astfel de mijloace de apãrare împotriva incendiilor.
D. Pentru stingãtoare, alte aparate de stins incendii, utilaje, unelte şi mijloace de intervenţie se specificã:
a) tipul şi caracteristicile de stingere asigurate;
b) numãrul şi modul de amplasare în funcţie de parametrii specifici: cantitatea de materiale combustibile/volumul de lichide combustibile, suprafaţa, destinaţia, clasa de incendiu etc.;
5. Condiţii specifice pentru asigurarea intervenţiei în caz de incendiu
În funcţie de categoria de importanţã a construcţiei, tipul acesteia, riscurile de incendiu, amplasarea construcţiei sau a amenajãrii, se specificã:
a) sursele de alimentare cu apã, substanţele de stingere şi rezervele asigurate;
b) poziţionarea racordurilor de alimentare cu energie electricã, gaze şi, dupã caz, alte utilitãţi;
c) date privind serviciul privat pentru situaţii de urgenţã, conform criteriilor de performanţã;
d) zonele, încãperile, spaţiile în care se gãsesc substanţele şi materialele periculoase şi pentru care sunt necesare produse de stingere şi echipamente speciale (se precizeazã inclusiv cantitãţile respective şi starea în care se aflã), precum şi tipul echipamentului individual de protecţie a personalului.
6. Mãsuri tehnico-organizatorice
A. Se stabilesc condiţiile şi mãsurile necesar a fi luate, potrivit reglementãrilor tehnice, în funcţie de situaţia existentã.
B. Se apreciazã modul de încadrare a construcţiei sau amenajãrii în nivelurile de performanţã prevãzute de reglementãrile tehnice şi, dupã caz, se stabilesc mãsuri pentru îmbunãtãţirea parametrilor şi a nivelurilor de performanţã pentru securitatea la incendiu, dupã caz.
C. Se precizeazã condiţiile sau recomandãrile care trebuie avute în vedere la întocmirea documentelor de organizare a apãrãrii împotriva incendiilor, aferente construcţiei ori amenajãrii respective.

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016