Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 3.568 din 22 decembrie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1260 din 28 decembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României Pilonul IV, Componenta C5 - Valul Renovării (a se vedea imaginea asociată) Introducere Schimbările climatice şi economia de resurse naturale reprezintă una dintre direcţiile principale de acţiune la nivel european. Pactul verde european (European Green Deal), care reprezintă foaia de parcurs a UE pentru a ajunge la o economie durabilă, invită statele membre să îşi concentreze eforturile comune pentru a contribui la obiectivul de zero emisii de gaze cu efect de seră până în 2050. În acest sens, unul dintre domeniile ce necesită acţiuni imediate este renovarea şi consolidarea fondului construit european, din perspectiva atingerii obiectivelor de climă şi energie, clădirile fiind responsabile pentru aproximativ 40% din consumul total de energie al UE şi pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. În Europa se estimează că 14% din clădirile existente au fost construite înainte de 1919, în timp ce 26% datează dinainte de 1945. În România, un procent de 31% din clădiri datează dinainte de 1961, formând parcul de clădiri istorice. Chiar dacă doar o parte dintre acestea sunt listate ca monumente istorice, fondul construit existent este esenţial pentru identitatea locală a comunităţilor şi trebuie protejat şi gestionat ca atare. Importanţa acestei cerinţe europene impune ca protejarea monumentelor istorice să fie susţinută prin parteneriate eficiente între instituţiile responsabile, precum şi între sectorul public şi cel privat, ca formă de asumare comună a importanţei sale pentru identitatea naţională şi coeziunea socială. În acest sens, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cadrul Pilonului I. Tranziţia verde, Componenta C5 - Valul Renovării este tratată tema protejării monumentelor istorice, inclusiv în contextul mai larg al creşterii eficienţei energetice a fondului construit cu valoare istorică fără a se degrada substanţa istorică şi culturală a acestuia. Astfel, prin intermediul PNRR, se vizează asigurarea tranziţiei către un fond construit rezilient şi verde prin intermediul unui set de reforme prin care să se accelereze renovarea clădirilor, inclusiv a celor cu valoare istorică şi arhitecturală, din perspectiva eficienţei energetice şi a consolidării seismice, inclusiv introducerea practicilor de economie circulară în construcţii. Investiţiile vizează, în principal, finanţarea de lucrări de renovare energetică moderată şi aprofundată a fondului construit existent (clădiri rezidenţiale, clădiri publice), precum şi realizarea unor proiecte demonstrative integrate – consolidare seismică şi eficienţă energetică, fără ca lucrările de consolidare să depăşească 10% din suma bugetată. În plus, în mod complementar este avută în vedere şi consolidarea capacităţii profesionale a specialiştilor şi lucrătorilor din domeniul construcţiilor, pentru realizarea de construcţii cu performanţe energetice sporite, precum şi dezvoltarea aptitudinilor profesionale în vederea intervenţiilor asupra clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală. Pentru a răspunde acestor cerinţe, prezenta metodologie are ca scop: ● facilitarea înţelegerii comportamentului şi caracteristicilor clădirilor istorice în raport cu intervenţiile de eficientizare energetică, sănătatea spaţiilor şi creşterea nivelului de confort; ● fundamentarea cadrului metodologic de intervenţie pe clădiri istorice, prin detalierea etapelor de analiză şi de alegere a soluţiilor în cadrul proiectelor în vederea optimizării şi eficientizării costurilor pe termen mediu şi lung; ● crearea unei analize comparative în privinţa diferenţelor şi asemănărilor dintre diferite soluţii, în raport cu tipologia şi sistemul constructiv al clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală; ● susţinerea măsurilor de reducere a efectelor climatice prin încurajarea utilizării tehnologiilor de energie regenerabile şi digitale de optimizare a consumului; ● identificarea de legi şi norme existente care necesită actualizare sau completare în vederea adaptării legislative la cerinţele de eficienţă energetică pentru clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală (cadru legislativ, norme tehnice în construcţii, înfiinţarea de laboratoare, monitorizarea parametrilor energetici rezultaţi în urma lucrărilor de intervenţie non- invazivă, realizarea de teste de la laborator pe materiale şi tehnici istorice); ● susţinerea cercetării şi dezvoltării competenţelor profesionale pentru îndeplinirea cerinţelor de eficienţă energetică; ● identificarea de măsuri complementare pentru susţinerea intervenţiilor non-invazive de eficienţă energetică (laborator de cercetare, centru de recuperare materiale provenite din demolări legale, centru de pregătire pentru formare profesională ş.a.). Această metodologie urmăreşte astfel crearea cadrului de intervenţie în vederea optimizării performanţei energetice atât a clădirilor care sunt listate ca monumente istorice, cât şi a celor cu valoare ambientală şi culturală. Documentul se adresează atât celor care au putere de decizie în definirea cadrului normativ şi metodologic, cât şi celor care implementează programe locale, regionale, naţionale şi internaţionale de eficienţă energetică, dar şi proprietarilor şi administratorilor de clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală. Acesta nu urmăreşte tratarea exhaustivă a problematicilor aferente optimizării energetice a clădirilor istorice, nici să ofere soluţii unice, ci să ofere principii de bună practică şi soluţii cadru, astfel încât utilizatorii clădirilor istorice să fie informaţi în alegerile pe care le realizează. Soluţiile oferă însă un cadru de replicabilitate pe sisteme constructive sau tipologii de clădiri, care să pună în context fiecare caz de intervenţie în parte. Direcţiile strategice propuse prin elaborarea acestei metodologii, pentru a răspunde cerinţelor cadrului actual, sunt următoarele: ● actualizarea conţinutul cadru al studiului istorico-arhitectural pentru fundamentare a intervenţiilor arhitecturale şi urbanistice pentru a răspunde inclusiv cerinţelor de eficienţă energetică a monumentelor; ● actualizarea conţinutului cadru al auditului energetic la necesitatea conservării valorii istorice a monumentelor; ● crearea unei Fişe de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală şi crearea unor criterii de intervenţie care să stabilească cadrul de intervenţie şi care să devină obligatorie în documentaţia tehnico-economică depusă spre avizare la Ministerul Culturii pentru investiţii realizate pe fonduri publice, respectiv ca urmare a solicitării din partea Direcţiilor pentru cultură; ● adaptarea cadrului de elaborare a documentaţiei tehnico-economice de intervenţie în vederea creşterii eficienţei energetice a monumentelor istorice prin identificarea de studii preliminare, studii şi expertize necesare fundamentării corecte a intervenţiilor de eficienţă energetică; ● stabilirea principiilor de intervenţie pe tipuri de ansambluri şi sisteme constructive tradiţionale sau cu valoare istorică şi arhitecturală; ● realizarea de cursuri de formare profesională dedicate profesioniştilor din domeniu; ● crearea unei baze de date şi bune practici privind proiectele realizate pe clădiri monumente istorice şi monitorizare a acestora; ● crearea unei baze de date privind soluţiile tehnice dezvoltate şi utilizare, cu analiză de impact. I. Fundamentarea nevoii de eficienţă energetică a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală în România România deţine un fond construit îmbătrânit, care necesită lucrări de renovare energetică şi consolidare seismică, cu accent pe intervenţii care să asigure atât creşterea performanţei energetice, cât şi stabilitatea structurală şi funcţională, din perspectiva unei abordări integrate care să asigure tranziţia către un parc imobiliar verde şi rezilient, ce conservă valorile culturale şi care să conducă la obiectivele de reducere a consumului de energie. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală este necesar ca lucrările să fie realizate cu respectarea principiilor de conservare-restaurare, astfel încât tranziţia să asigure salvgardarea valorilor culturale. În acelaşi timp, clădirile istorice au fost realizate cu resursele şi tehnologiile disponibile la momentul construirii lor, prin urmare prezintă deficienţe în utilizarea contemporană, care urmăreşte alte standarde de confort. Adaptarea acestora la noile cerinţe s- a realizat treptat, pe măsura evoluţiei tehnicilor de construire şi a materialelor, dar care utilizau tehnologii pe bază de combustibili fosili şi pe ideea de resurse nelimitate. Tranziţia de la o economie liniară, care consideră resursele nelimitate, la o economie circulară are impact asupra mediului construit, existent sau nou, care va urmări durabilitatea şi performanţa energetică a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, posibilitatea de prelungire a duratei de utilizare şi adaptarea comportamentului uman la noile condiţii de reducere a consumului de resurse, fie acestea primare, secundare sau obţinute prin tehnologii. II. Contextul intervenţiilor non-invazive din punct de vedere al eficienţei energetice Din punct de vedere energetic, clădirile istorice înmagazinează energie şi dioxid de carbon în structura lor. „Cea mai verde clădire este cea care există deja” a devenit sintagma explicativă pentru iniţiativele de promovare a reutilizării clădirilor existente, ca măsură principală de reducere a impactului industriei construcţiilor asupra mediului construit. Totodată, clădirile istorice sunt expresia locală a cunoştinţelor, practicilor şi tehnicilor de construire testate, optimizate şi adaptate pentru a deservi cât mai bine resurselor şi condiţiilor locale. Analiza domeniului la nivel european în privinţa intervenţiilor de eficientizare energetică a clădirilor existente realizată identifică lacunele din mediul actual de intervenţie, respectiv: ● subliniază lipsa de înţelegere a beneficiilor eficientizării energetice a clădirilor; ● identifică percepţia asupra proiectelor de eficientizare ca fiind costisitoare, dificil de organizat şi cu durată mare de implementare; ● semnalează insuficienţa fondurilor şi greutatea de combinare a surselor de finanţare pentru implementarea de proiecte de eficientizare energetică; ● reclamă obstacolele şi greutăţile în reglementare; ● sesizează lipsa de capacitate a autorităţilor publice de a gestiona şi monitoriza intervenţiile de eficientizare energetică. Tehnicile şi soluţiile contemporane şi viitoare vizează de asemenea dezvoltarea de soluţii locale, care să asigure durabilitatea în timp a construcţiilor istorice. Din punct de vedere al utilizării clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, acestea servesc unei palete largi de funcţiuni: locuire individuală, locuinţe colective, spaţii administrative, sedii de instituţii şi servicii sociale, spaţii de învăţământ şi sănătate, spaţii comerciale sau de producţie. Dacă pentru o parte a fondului construit existent s-a menţinut funcţiunea iniţială, multe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală au fost adaptate la noi utilizări, cu un set nou de nevoi şi cerinţe de utilizare a spaţiilor. Dacă aceste transformări au fost realizate coerent cu structura şi tipologia acestora, aceste readaptări le-au permis prelungirea duratei de viaţă. Atunci când aceste transformări şi modernizări s-au realizat contrar caracteristicilor specifice clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, acestea au condus la scăderea calităţii în utilizare a acestora, au creat probleme de confort sau au distrus substanţa istorică în mod iremediabil (ex. aplicarea termosistemului la exterior pe o faţadă cu decoraţie). III. Cadrul legislativ de intervenţie pe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală Sintagma „clădiri cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită” provine din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire care face referire la construcţii cu valoare istorică şi arhitecturală deosebită în art. 10. "Autorizaţiile de construire/desfiinţare în vederea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora este instituit un anumit regim de protecţie prevăzut în documentaţiile de amenajare a teritoriului sau documentaţiile de urbanism aprobate sau stabilite prin acte normative se emit numai cu condiţia obţinerii în prealabil a avizelor şi acordurilor specifice din partea autorităţilor care au instituit respectivele restricţii, după cum urmează: a) pentru lucrări de construcţii care se execută la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform Listei monumentelor istorice actualizată, inclusiv la anexele acestora identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, în zona de protecţie a monumentelor istorice şi în zone construite protejate, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, autorizaţiile de construire/desfiinţare se emit cu avizul conform al autorităţii administraţiei publice centrale ori judeţene, după caz, competentă în domeniul protejării patrimoniului cultural." Astfel, autorizarea intervenţiilor de eficientizare energetică a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală se realizează cu avizul Ministerul Culturii, conform legislaţiei din domeniu. Conform legislaţiei naţionale, clasificarea clădirilor de patrimoniu se realizează conform Legii nr. 422/2001, acestea fiind de tip monument, ansamblu sau sit, fie ca zone construite protejate în condiţiile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Monumentul este definit de lege ca fiind o construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din aceasta, precum şi lucrările artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic. Ansamblul este definit de lege ca un grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic. Situl reprezintă un teren delimitat topografic, cuprinzând acele creaţii umane în cadrul natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural. Zona protejată este de două tipuri: zona de protecţie a monumentului istoric din legea 422/2001 şi zona construită protejată din legea 350/2001, fiind definită ca o zonă naturală ori construită, delimitată geografic şi/sau topografic, determinată de existenţa unor valori de patrimoniu natural şi/sau cultural a căror protejare prezintă un interes public şi declarată ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare şi reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă protejată creează asupra imobilelor din interiorul zonei servituţi de intervenţie legate de desfiinţare, modificare, funcţionalitate, distanţe, înălţime, volumetrie, expresie arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări şi plantaţii şi este stabilit prin documentaţii de urbanism specifice aprobate. Principalul act normativ care reglementează eficienţa energetică este Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, cu completările şi modificările ulterioare, însă cerinţele nu se aplică la clădiri şi monumente protejate prin legislaţia de patrimoniu. Aplicarea acestor cerinţe ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior. În România, elaborarea auditului energetic al unei clădiri este stipulată în reglementarea Mc001/2010 care, la pct. 2.1.1. „Prevederi generale” precizează următoarele: "Cerinţele stabilite în metodologie nu se aplică următoarelor categorii de clădiri: a) clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior; b) clădiri utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios;" În prezent, conform metodologiei de audit energetic anumite tipuri de clădiri (monumente istorice, clădiri de cult etc.) sunt exceptate de la obligativitatea efectuării şi implementării unor soluţii de intervenţie termoenergetică, dar nu se interzice elaborarea unor astfel de studii sau intervenţii dacă acestea nu dăunează aspectului sau valorii clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală. Aceeaşi prevedere se regăseşte în mai multe ţări din cadrul Uniunii Europene, acestea având autonomie în legiferarea intervenţiilor pe clădiri protejate. Pentru toate aceste clădiri istorice se solicită însă elaborarea Certificatul de Performanţă Energetică, iar cerinţele de creştere a confortului interior impun abordarea unor măsuri de creştere a eficienţei energetice pe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, sau chiar monumente istorice, mai ales dacă acestea sunt utilizate de administraţia publică sau deţin funcţiuni de interes public (educaţie, sănătate, servicii publice etc). Majoritatea programelor actuale de finanţare dezvoltate prin PNRR, POR sau programe de finanţări publice de eficientizare energetică solicită în mod obligatoriu elaborarea raportului de expertiză tehnică şi a auditului energetic pe toate categoriile de clădiri, fără indicaţii specifice privind tratarea clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală. În schimb, lipsesc studiile care să identificare, după caz, valoarea istorică şi culturală a clădirii asupra căreia se intervine. Dintre deficienţele/lipsurile reglementării actuale care îngreunează procesul de auditare energetică al unei clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, se pot aminti următoarele: ● lipsa de corelare cu studii şi expertize care au rolul de a identifica valoarea istorică şi culturală ca bază a definirii intervenţiei de eficienţă energetică (ex. studiul istorico- arhitectural, studii componente artistice etc); ● lipsa unor grile energetice de referinţă pentru încălzire, apă caldă menajeră, climatizare, ventilare, iluminat, detaliate pe funcţiuni de clădiri; ● lipsa unor valori ale permeabilităţilor termice ale materialelor de construcţie folosite în vechime sau existente (chirpici, lut etc.); corecţia acestor valori funcţie de umiditatea relativă a materialului; ● lipsa unor valori ale rezistenţelor termice unidirecţionale ale unor elemente constructive specifice, pentru soluţii folosite în vechime sau existente (ferestre, uşi etc.); ● lipsa unor valori ale coeficienţilor de pierderi termice liniare şi punctuale; ● lipsa unor valori ale randamentelor instalaţiilor arhaice/ tradiţionale de încălzit (sobe, sobe înzidite, godin etc); ● lipsa unor valori ale consumurilor unitare specifice unui număr convenţional de utilizatori. Se constată, de asemenea, că există un deficit de specialişti, publicaţii de specialitate, cercetări ştiinţifice pe această temă, respectiv o lacună în ceea ce priveşte programa universitară la universităţile de profil. La nivel instituţional se pot aminti câteva dintre proiectele derulate prin INCERC, UTCB, ICECON, care derulează programe de cercetare menite să fundamenteze soluţii non-invazive de eficientizare energetică şi care identifică principalele erori recurente în elaborarea proiectelor de eficientizare energetică ce conduc la alterarea valorii istorice şi arhitecturale sau contribuie la degradarea ambientului interior. De aceea, trebuie înţeles faptul că atunci când ne referim la clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, termenul de „eficienţă energetică” nu presupune obţinerea de economii energetice similare unei construcţii noi, ci optimizarea comportamentului energetic al acesteia. Se estimează că în urma intervenţiei non-invazive de eficienţă energetică, consumul energetic va putea fi redus cu cca 20 - 50% faţă de valorile iniţiale. Sub acest procent de 20%, se va considera că proiectul realizat nu are o componentă semnificativă de reducere a consumului energetic. Pentru evaluarea corectă a rezultatelor, este foarte important ca recepţia finală a lucrărilor de eficienţă energetică să se facă pe baza termogramelor în infraroşu realizate cu camere de termoviziune. Astfel, scopul acestei metodologii este încurajarea adoptării de măsuri de optimizare care să vizeze principalele măsuri de eficientizare energetică, respectiv optimizarea caracteristicilor anvelopantei clădirilor, cât şi a instalaţiilor acesteia în vederea reducerii consumului şi a creşterii calităţii de confort interior. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală se impune o abordare metodologică distinctă a proceselor de eficientizare energetică. Atingerea obiectivelor de climă şi energie impune identificarea unor măsuri care să concilieze măsurile de protecţie a patrimoniului construit cu anumite măsuri de eficientizare energetică care să îmbunătăţească performanţele energetice şi calitatea vieţii în clădiri fără a afecta valoarea arhitecturală şi istorică. De aceea, pentru a se păstra caracterul de patrimoniu, intervenţia va avea în vedere în principal: ● definirea intervenţiilor necesare la nivel de anvelopantă a clădirii, cu respectarea valorii istorice şi culturale; ● îmbunătăţirea sistemului de instalaţii, considerate cu grad ridicat de invazivitate, prin identificarea de soluţii care să permită optimizarea tehnologică şi scăderea consumului prin utilizarea de energii regenerabile; ● creşterea confortului termic al utilizatorului ● controlul umidităţii relative a mediului interior şi al elementelor constructive la valori care nu afectează durabilitatea construcţiei; ● optimizări complementare de natură funcţională, structurală, de protecţie la foc, acustice etc. IV. Obiect şi domeniu de aplicare Obiectul metodologiei constă în pregătirea etapelor necesare pentru intervenţia non-invazivă de eficientizare energetică pe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală. Domeniul de aplicare al reglementării îl reprezintă promovarea măsurilor de îmbunătăţire a performanţei energetice a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală în vederea creşterii calităţii vieţii şi a durabilităţii zonelor istorice. Acesta se pot aplica la intervenţii care vizează instituţii publice sau clădiri private. Metodologia se adresează tuturor factorilor implicaţi, prevăzuţi în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a veni în sprijinul acestora în aplicarea obligaţiilor legislative în domeniu. V. Terminologie I. Categorii de intervenţii specifice acestui document: Clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală – construcţie existentă, care prin caracteristicile sale tehnice, urbanistice, istorice, arhitecturale şi artistice, se distinge ca reprezentând valoare de patrimoniu; Fişe de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală – anexă la prezenta metodologie pentru evaluarea valorilor culturale în vederea fundamentării intervenţiilor de eficienţă energetică; (Abordare) non-invazivă - lucrări de construire, teste, încercări sau alte activităţi care, prin natura lor, nu afectează structura, substanţa sau valoarea istorică şi arhitecturală; Restaurare/ conservare - ansamblul de măsuri, activităţi şi intervenţii care au ca obiectiv prezervarea şi valorificarea clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, păstrarea semnificaţiei şi, după caz, a caracteristicilor sale fizice într-o stare cât mai apropiată de autenticitatea clădirii (înţeleasă ca sumă a evoluţiei în timp a clădirii), în scopul valorificării acestuia pentru generaţiile prezente şi al transmiterii către generaţiile viitoare; aceste operaţiuni nu exclud, ci definesc intervenţiile de eficienţă energetică prin prisma restricţiilor şi permisivităţilor identificate, în funcţie de fiecare caz în parte; Reabilitare/ modernizare - set de măsuri care vizează creşterea performanţei unor componente nestructurale ale clădirilor fără valoare istorică sau arhitecturală în vederea îmbunătăţirii comportamentului acestora; domeniul eficienţei energetice creează cadrul pentru realizarea lucrărilor de construire, cu înţelegerea integrată a ansamblului constructiv şi adaptarea soluţiilor tehnice la tipologia, programul şi caracteristicile clădirii; Consolidare/ optimizare structurală - set de măsuri care vizează creşterea siguranţei la seism; în cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, acestea se vor adopta în funcţie de tipologie şi sistem constructiv; optimizarea structurală se referă la măsuri minimale de consolidare; Refuncţionalizare/ reutilizare adaptivă - procesul de conversie/ reconversie funcţională a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală pentru adaptarea acestora la utilizări contemporane; limitele intervenţiei sunt date de evaluarea valorică a clădirii care va urmări compatibilitatea funcţională, rezolvarea exigenţele de utilizare prin intervenţii non invazive sau cu grad redus de invazivitate; Întreţinere/ mentenanţă - planificarea periodică a verificării stării de conservare a clădirii, cu realizarea reparaţiilor de reparaţii astfel încât să se prelungească durata de viaţă a intervenţiei; Desfacere/ Desfiinţare/ Demolare/ Postutilizare - cuprinde acţiunile de desfacere şi demontare a structurilor existente parţial sau total, din prisma posibilităţii de reutilizare şi reciclare a componentelor; Ciclu de viaţă al clădirii (LCA) - cuprinde totalitatea operaţiunilor care definesc existenţa unei construcţii şi cuprinde extragerea materiilor prime necesare; prelucrarea şi fabricarea materialelor de construcţie şi a componentelor de construcţie; transportul şi instalarea materialelor şi componentelor de construcţie; exploatarea, întreţinerea şi repararea clădirilor; eliminarea materialelor la sfârşitul ciclului de viaţă al clădirii sau reciclarea; clădirile cu statut protejat din punct de vedere al legislaţiei de patrimoniu nu sunt vizate de faza de eliminare; Bilanţ energetic al clădirii - bilanţul energetic este o formă de exprimare a principiului conservării energiei şi pune în evidenţă egalitatea între energia consumată de-a lungul ciclului de viaţă al clădirii pe durata de viaţă a acesteia, inclusiv pierderile de energie pentru utilizarea actuală şi alegerea intervenţiile de eficienţă energetică atât pe linie energetică, cât şi pe linie tehnologică în vederea eliminării sau reducerii pierderilor de energie şi valorificarea resurselor existente refolosibile, cu includerea măsurilor de economisire. II. Noţiuni elementare de eficienţă energetică Anvelopa clădirii (Mc001, C107-1, C107-3): totalitatea elementelor de clădire perimetrale care delimitează spaţiul interior al unei clădiri de mediul exterior şi, dacă e cazul, de spaţiile neîncălzite/ neclimatizate sau mai puţin încălzite/climatizate; Audit energetic (Mc001) - totalitate a activităţilor specifice, inclusiv elaborarea raportului de audit energetic, prin care se obţin date despre consumul energetic al unei clădiri/unităţi de clădire/grup de clădiri existente, se identifică soluţiile rentabile de economisire a energiei prin creşterea performanţei energetice, se cuantifică economiile de energie şi se evaluează eficienta economică a soluţiilor propuse, estimând costurile şi durata de recuperare a investiţiei; Barieră contra vaporilor de apă (C107-0) - componentă a unui element de construcţie, dispusă perpendicular pe direcţia de migrare a vaporilor de apă, cu rezistenţă neglijabilă la transfer de căldură dar cu o foarte mare rezistenţă la permeabilitate la vapori, având rolul de a reduce riscul de condens al vaporilor de apă în structura elementului; Calitatea aerului interior - factor determinant pentru stabilirea confortului interior al clădirilor; calitatea aerului din interiorul clădirilor şi este legată de sănătate, confort si abilitatea de a lucra. Pentru a defini CAI, parametrii precum rata de ventilaţie şi expunerea la mucegai sau chimicale trebuie luaţi în consideraţie. Poluarea aerului interior este cauzată de surse din interiorul clădirilor, dar poate fi cauzată şi din exterior. De exemplu, poluarea este cauzată de operaţiunile de curăţenie sau de combustibilul folosit pentru gătit şi încălzire. Chiar mobila şi materialele de construcţie, la fel ca igrasia, ventilaţia inadecvată sau poluarea aerului exterior pot fi cauzele unei calităţi slabe al aerului din interiorul clădirilor; Certificat de performanţă energetică (Mc001) - document tehnic legal care indică performanta energetică calculată în condiţii prestabilite de confort a obiectivului evaluat. Documentul cuprinde date cu privire la consumurile de energie primară şi finală, inclusiv din surse regenerabile de energie, precum şi cantitatea de emisii echivalente de CO2. Pentru clădirile existente certificatul include măsurile recomandate atât pentru reducerea consumurilor energetice cât şi pentru creşterea ponderii utilizării surselor regenerabile de energie în consumul total; Clădire (Mc001, C107-1) - ansamblu de spaţii cu funcţiuni precizate, delimitate de elementele de clădire care alcătuiesc anvelopa clădirii, inclusiv instalaţiile aferente, în care energia este utilizată pentru reglarea climatului interior. Definiţia se referă la clădirea privită ca un întreg, sau la unităţi ale acesteia utilizate separat, inclusiv la sistemele tehnice (instalaţiile) ale clădirii/unităţii de clădire considerate la evaluarea performanţei energetice; Coeficientul global de izolare termică a unei clădiri (G) (C107-3) - un parametru termoenergetic al anvelopei clădirii pe ansamblul acesteia şi are semnificaţia unei sume a fluxurilor termice disipate (pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă) prin suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între interior şi exterior de la 1K, raportată la volumul clădirii, la care se adaugă cele aferente reîmprospătării aerului interior, precum şi cele datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece; COP (coeficient de performanţă) - eficienţa energetică a unui echipament pentru producerea căldurii, definit ca raport între puterea termică livrată şi puterea electrică absorbită efectiv de echipament; Condens - fenomen care apare atunci când aerul cald şi cel umed intră în contact cu o suprafaţă sau volum de aer rece şi aerul cald nu poate îngloba aceeaşi cantitate de umiditate, iar apa este eliberată fie în aerul rece sub forma de picături de apă, fie pe cea mai rece dintre suprafeţe, determinând astfel formarea condensului atât pe suprafaţa unui material, cât şi în interiorul unui ansamblu format din mai multe materiale; Cogenerare/producere combinată de electricitate şi căldură – proces de generare simultană a energiei termice şi a energiei electrice sau mecanice; Energie primară - energie rezultată din sursele de energie regenerabile şi neregenerabile, care nu a fost supusă niciunui proces de conversie sau transformare; Energie totală - energia provenită atât din surse regenerabile, cât şi neregenerabile; Energie finală - energia în etapa finală a lanţului de transformare a energiei, adică în etapa utilizării sale de către consumatorul final; Energie din surse regenerabile - energie obţinută din surse regenerabile nefosile, precum: energia eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energia hidraulică, biomasa, gazul de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit, şi gazul de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz; Etanşeitate - capacitatea unui material de a nu permite traversarea aerului sau a vaporilor atât de la faţa exterioară către faţa interioară, cât şi de la faţa interioară către faţa exterioară a materialului; Evaluare termografică - tehnică non-invazivă de diagnostic pentru clădirile de patrimoniu eficientă în identificarea punctelor cheie de intervenţie precum şi în identificarea paşilor premergători în combaterea acestor probleme, fiind şi mai util atunci când este realizată în combinaţie cu alte forme de investigaţie; Flux termic φ - cantitatea de căldură transmisă la sau de la un sistem, raportată la timp; Densitatea fluxului termic q (C107-3) - fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii; Radiaţie solară - flux de lumină direct de la soare; poate fi de mai multe tipuri (directă, difuză, reflectată sau globală (care include primele trei tipuri); HVAC pentru clădiri istorice - totalitatea sistemelor de încălzire, ventilare şi aer condiţionat pentru controlul confortului interior, integrate într-un imobil; Igrasie - umezeală persistentă a pereţilor de zidărie ai unei construcţii, datorată apei reţinute în porii materialelor din care sunt executaţi; Inerţie termică – v. stabilitate termică (a unui element de construcţie) - reprezintă capacitatea acestuia de a acumula o anumită cantitate de căldură din mediul cu care vine în contact; Indice PMV (Vot Mediu Previzibil) - este un indice care urmăreşte să prezică valoarea medie a voturilor unui grup de ocupanţi pe o scară de senzaţie termică de şapte puncte de la -3 (foarte rece) la +3 (foarte cald); Intensitatea radiaţiei solare - raport dintre fluxul solar radiant incident pe o suprafaţă şi aria suprafeţei respective [W/mp]; Încălzire centralizată sau răcire centralizată - distribuţie a energiei termice, sub formă de abur, apă fierbinte sau lichide răcite, de la o sursă de producere centralizată - centrală electrică de termoficare, centrală termică de zonă/cvartal sau punct termic - prin intermediul unei reţele, către mai multe clădiri sau locaţii, în vederea utilizării sale pentru încălzire sau răcire în clădiri; Material permeabil - proprietatea unui material de a permite transferul de vapori între cele două suprafeţe ale acestuia; Material impermeabil - proprietatea unui material de a nu permite transferul de vapori între cele două suprafeţe ale acestuia; Performanţa energetică a clădirii (PEC) (Mc 001) - mărime calculată (sau măsurată), care defineşte o caracteristică energetică a unui obiectiv evaluat; indicatorii PEC sunt utilizaţi pentru încadrarea în clasele de performanţă energetică, pentru verificarea respectării cerinţelor de performanţă energetică şi/sau pentru completarea certificatului de performanţă energetică. Un indicator PEC se poate referi atât la performanţa energetică globală (pentru toate utilităţile), cât şi la performanţa energetică parţială (pentru o anumită utilitate); Performanţă energetică a clădirii de referinţă – performanţa energetică a unei clădiri virtuale având caracteristici geometrice identice cu cele ale clădirii reale, cerinţele termotehnice recomandate pentru clădiri NZEB şi pentru clădiri renovate major, şi respectiv, cerinţe de performanţă energetică şi niveluri de poluare. Performanţa energetică a clădirii de referinţă este utilizată pentru completarea certificatului de performanţă energetică şi pentru verificarea conformităţii cu cerinţele reglementare; Permeabilitate la aer (C107-0) - proprietatea materialelor de construcţie de a permite trecerea fluxului de aer, exprimată prin fluxul de aer care străbate prin unitatea de suprafaţă un strat omogen, cu grosimea de un metru, din cadrul unui element de construcţie plan, când diferenţa dintre presiunile aerului pe cele două suprafeţe ale stratului este egală cu unitatea; Permeabilitate la vapori (C107-0) - proprietatea materialelor de construcţie de a permite trecerea vaporilor de apă, exprimată prin fluxul de vapori care străbate prin unitatea de suprafaţă un strat omogen, cu grosimea de un metru, din cadrul unui element de construcţie plan, când diferenţa dintre presiunile vaporilor pe cele două suprafeţe ale stratului este egală cu unitatea; Pompă de căldură - echipament care preia căldura dintr-un mediu la o anumită temperatură mai scăzută şi o transferă unui mediu la o temperatură mai ridicată; poate funcţiona în regim de încălzire (când furnizează căldură) sau în regim de răcire (în cazul pompelor reversibile); Punct de rouă - este un indicator care determină temperatura de răcire a aerului înconjurător la care vaporii de apă pe care îi conţine începe să se condenseze şi formează roua, temperatura condensului; Punte termică (C107-3) - porţiune din anvelopa unei clădiri, în care rezistenţa termică, altfel uniformă, este sensibil modificată ca urmare a faptului că izotermele nu sunt paralele cu suprafeţele elementelor de construcţie; Punte termică liniară - punte termica cu secţiunea uniformă în lungul uneia din cele trei axe ortogonale; Radiaţia solară, intensitatea radiaţiei solare (Mc001) - fluxul de energie care este primit de soare sub formă de unde electromagnetice de diferite frecvenţe. Printre frecvenţele pe care le găsim în spectrul electromagnetic avem cea mai cunoscută sub numele de lumină vizibilă, infraroşie şi ultravioletă; radiaţia solară care atinge solul are o frecvenţă cuprinsă între intervalele de 0.4 μm şi 0.7 μm, fiind un tip de radiaţie detectabil de ochiul uman, cunoscută drept banda de lumină vizibilă; Recuperator de căldură - sistem care are rolul de a evacua aerul viciat dintr-o încăpere, de a introduce aer proaspăt, de a filtra aerul proaspăt introdus şi de a realiza transferul de energie termică între cele două schimburi de aer. Rezistenţă termică R (C 107-3) - diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar; Schimbător de căldură sol-aer - denumit şi puţ-canadian este un sistem de utilizare a căldurii pământului pentru încălzirea/răcirea aerului introdus în clădire; Sistem de climatizare - combinaţie a componentelor necesare asigurării unei forme de tratare a aerului interior, prin care temperatura este controlată sau poate fi coborâtă. Prin climatizare se poate realiza şi controlul umidităţii şi purităţii aerului; Sistem de încălzire - combinaţie a componentelor necesare pentru a asigura o formă de tratare a aerului interior prin care este asigurată creşterea temperaturii; Sistem de ventilare centralizat - este compus dintr-o singură unitate centrală care cu ajutorul unui sistem de tubulaturi extrage aerul utilizat din baie şi din bucătărie, introduce aer proaspăt în camera de zi si în dormitoare, astfel aerul proaspăt preia temperatura aerului evacuat, cu acelaşi debit de volum ca al aerului evacuat; Sistem de ventilare descentralizat - este compus din unităţi individuale de ventilare amplasate în funcţie de configuraţia imobilului, cu scopul de a extrage aerul utilizat din baie şi din bucătărie, introducând aer proaspăt în camera de zi si în dormitoare, astfel aerul proaspăt preia temperatura aerului evacuat, cu acelaşi debit de volum ca al aerului evacuat; Strat de aer ventilat (C107-0) - componentă a unui element de construcţie prin care se permite circulaţia aerului prin tiraj termic şi/sau vânt şi care are drept scop principal evacuarea vaporilor de apă în exces spre mediul ambiant; poate fi realizat continuu sau sub formă de canale; Transmitanţă termică (C107-3) - Fluxul termic în regim staţionar, raportat la suprafaţa şi la diferenţa de temperatură dintre temperaturile mediilor situate de-o parte şi de alta a unui sistem; este inversul rezistenţei termice; Umiditatea este cantitatea de vapori de apă conţinută într-un eşantion de aer. Există trei moduri de a exprima umiditatea: umiditatea absolută, umiditatea relativă şi umiditatea specifică. Umiditatea absolută este cantitatea de vapori de apă (în grame) conţinută într-un volum de aer egal cu unitatea. Umiditatea relativă (abreviat RH) este raportul dintre cantitatea de umezeală conţinută în aer raportată la cantitatea maximă care poate fi continuată în aceeaşi cantitate de aer în teorie. Umiditatea relativă depinde de temperatură şi presiune. Ventilare naturală - aerisirea unei clădiri cu aer natural, fără utilizarea un ventilator sau alt sistem mecanic. Ventilarea naturală poate fi organizată sau neorganizată. În cazul ventilării organizate, sistemul de ventilare (deschideri, conducte) este conceput pentru a realiza cerinţele de calitate a aerului interior. Ventilarea neorganizată, numită şi aerisire, se face ca urmare a neetanşeităţilor clădirii sau prin deschiderea ferestrelor. Ventilare mecanică - introducerea unor debite de aer controlate realizată prin sisteme centralizate sau descentralizate; se realizează prin mijloace mecanice (ventilatoare). În cazul ventilării hibride, pe circuitul de evacuare naturală, mijloacele mecanice sunt puse automat în funcţiune atunci când factorii naturali nu pot asigura tirajul. VI. Abordarea metodologică non-invazivă a clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală 1. STABILIREA OPORTUNITĂŢII INTERVENŢIEI Bunăstarea fizică a celor care utilizează clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, indiferent de tipul de utilizare (rezidenţială, administrativă, servicii etc) depinde în mod direct proporţional de gradul de confort în exploatare, de estetica clădirii şi de gradul de confort. Cele mai frecvente probleme ale clădirilor istorice sunt cauzate de prezenţa umidităţii şi lipsa măsurilor de eliminare a acesteia (infiltraţii, umiditate ascensională) şi efectele intervenţiilor realizate cu materiale sau soluţii tehnice incompatibile din punct de vedere al caracteristicilor fizice şi chimice cu substanţa originară a clădirii şi care contribuie la agravarea problemelor specifice de conservare ale clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală. Abordarea greşită a intervenţiilor reiese preponderent din lipsa de corelare a tipurilor de materiale şi înţelegerea redusă a modului de comportament al clădirilor istorice, precum şi principiile de intervenţie care să favorizeze conservarea clădirilor istorice în bune condiţii de utilizare. De exemplu, aplicarea termosistemului care utilizează materiale impermeabile la vaporii de apă pe clădiri care au pereţii realizaţi din zidărie de cărămidă arsă şi/sau piatră cu liant pe bază de mortar de var gras (cu grad de permeabilitate la vapori mare) creează mediul propice pentru apariţia condensului şi a mucegaiului în urma diferenţelor de temperatură dintre exterior şi interior. Un efect similar îl provoacă şi soluţiile de consolidare sau reabilitare structurală cu materiale impermeabile la vapori (ex. beton), care la diferenţe de temperatură între exterior şi interior cauzează în timp foarte scurt apariţia condensului şi umidităţii, respectiv a petelor de mucegai şi a degradărilor specifice mortarelor şi tencuielilor istorice. Din punct de vedere al înţelegerii viabilităţii intervenţiilor pe clădiri existente, acestea depind de durata de viaţă a acestora în relaţie cu trei factori: factorul timp, factorul energie şi factorul valoric. Acestea vor sta la baza oportunităţii intervenţiei şi se vor regăsi în notei de fundamentare aferente documentaţiei tehnico-economice: Factorul timp analizează: ● primul cost: înglobează bilanţul energetic al clădirii, respectiv costul şi efortul depus pentru realizarea construcţiei şi presupune costurile iniţiale de extragere a materiei prime, prelucrarea acesteia şi punerea în operă. Prin urmare, o construcţie deja existentă, indiferent în stadiul în care se află, înmagazinează un nivel de CO2 care s-a adăugat la valoarea totală de CO2 existentă; ● ciclul de viaţă: cuprinde întreţinerea, reparaţii degradări, diferite intervenţii necesare pentru menţinerea performanţei clădirii în condiţii optime de utilizare; ● postutilizare, reglementată ca “activităţi de desfiinţare a construcţiilor în condiţii de siguranţă şi de recuperare eficientă a materialelor şi protecţie a mediului”, postutilizarea, în cazul clădirilor valoroase această măsură nu se aplică integral, ci vizează ă măsuri de recuperare a materialelor în vederea reutilizării sau reciclării a materialelor şi de protecţie a mediului Factorul energie va avea în vedere: ● stadiul actual, respectiv momentul în viaţa clădiri în care se intervine şi care poate cuprinde intervenţiile realizate anterior. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, factorul timp este un lucru care trebuie dezbătut. Recomandarea actuală stabilită prin politicile publice europene şi internaţionale care vizează combaterea urgenţelor climatice este de păstrare a clădirilor existente, inclusiv clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, iar cum proiectarea se face pe o durată de viaţă, trebuie să ne raportăm la durată de viaţă estimată; durata de viaţă a intervenţiei propuse, respectiv pentru cât timp faci asta. În acest sens, se vor considera oportune intervenţiile care sunt reversibile în defavoarea celor definitive şi soluţiile care să permită revizuirea periodică, deoarece ceea ce astăzi este considerat oportun poate dispărea sau poate deveni indisponibil în următorii 30 de ani. De exemplu, soluţiile de instalaţii trebuie să fie revizitabile/ reversibile, având o durată de viaţă în general mai redusă (de circa 10 ani). Factorul valoric presupune: ● analiza valorilor de patrimoniu, ce porneşte de la recunoaşterea valorii culturale şi identitare a clădirii, ca fundament al dezvoltării durabile a societăţii, fiind astfel necesare studii de identificare atât a valorilor existente, cât şi a direcţiilor potenţiale de intervenţie pentru optimizarea esteticii şi performanţei clădirii; ● stabilirea restricţiilor şi permisivităţilor de intervenţie, rezultate din analizele, investigaţiile şi expertizele de specialitate, realizate de colectivul de specialişti, pe fiecare domeniu subsecvent. 2. DIRECŢII METODOLOGICE Intervenţiile pasive de optimizare a performanţei energetice se bazează pe tratarea exhaustivă a aspectelor care influenţează confortul în modul de utilizare al clădirii. Însă acest obiectiv al performanţei energetice trebuie articulat cu măsurile optime de intervenţie asupra clădirilor şi din punct de vedere arhitectural şi structural, atât din punct de vedere al funcţionării, cât şi al întreţinerii şi transmiterii spre viitor al clădirii. Şi în acest caz, lucrările de creştere a eficienţei energetice sunt lucrări de intervenţie cu o componentă de restaurare, consolidare şi valorificare a clădirilor cu valoare istorică şi ambientală. Prin urmare, Metodologia urmăreşte în primul rând promovarea bunelor practici în ceea ce priveşte intervenţiile non-invazive pe clădiri cu valoare istorică şi ambientală, care la nivel general se pot sintetiza astfel: ● fundamentarea intervenţiei pe buna cunoaştere a clădirii, respectiv înţelegerea sistemului constructiv al clădirii prin realizarea de studii şi analize necesare cerinţelor de intervenţie; ● înţelegerea sistemului constructiv istoric ca sistem integrat, care urmăreşte să adere la soluţii care răspund deopotrivă cerinţelor de performanţă în toate dimensiunile acesteia, de la restaurarea componentelor artistice la amplasarea traseelor de instalaţii; ● reversibilitatea intervenţiilor, care se referă la recunoaşterea necesităţii de a permite în viitor soluţii mai bune pentru clădiri, odată cu creşterea disponibilităţii acestora pe piaţă, respectiv de a permite ca evoluţia tehnologiei şi a domeniului construcţiilor să găsească mereu soluţii viitoare mai potrivite pentru problemele actuale; ● compatibilitatea generală a materialelor, care vizează alegerea unor materiale cu comportament similar sau optimizat, fără a afecta substanţa istorică. De exemplu, soluţiile de termoizolant permeabil la vapori sunt valabile pentru structuri de cărămidă arsă, în schimb acestea nu sunt compatibile cu termoizolante pe bază de polistiren; ● minima intervenţie, care urmăreşte adaptarea soluţiilor la necesitatea reală, acest principiu având impact direct asupra economicităţii proiectului; deseori sunt adoptate intervenţii care nu sunt necesare, având ca efect creşterea valoarii de investiţie, fără ca acestea să aibă o justificare reală; ● menţinerea autenticităţii şi diferenţierea intervenţiei, care se referă la înţelegerea modificărilor prin care orice clădire a trecut ca fiind parte a istoriei clădirii şi societăţii, nefiind astfel nerecomandată revenirea la o forma iniţială a clădirii (respectiv favorizarea nejustificată a unei singure faze istorice, în detrimentul altor faze istorice) sau preluarea prin analogie a unor elemente decorative (în principal) care ar putea crea premisele falsificării arhitecturii (fals istoric); ● mentenanţa şi întreţinerea curentă, care încurajează prevenirea degradărilor şi atenţia constantă pentru buna funcţionare a clădirii, va reprezenta o prioritate în viitor, în contextul majorării constante a costurilor de materiale, reducerea accesibilităţii la forţa de muncă calificată, respectiv reducerea generală a resurselor; lucrările de mentenanţă preced şi reduc amploarea şi costurile lucrărilor de restaurare; Proiectele de eficienţă energetică vor lua în considerare atât valoarea culturală a clădirilor, cât şi a contextului în care acestea se află (istoric, urbanistic, teritorial, peisagistic) şi vor avea ca scop buna conservare a clădirii şi posibilitatea transmiterii acesteia în formă cât mai autentică. Prin urmare, sunt de evitat atât atitudinile care ignoră valoare arhitecturală şi ambientală (ex. placări exterioare care distrug decoraţiile), cât şi cele care ignoră cerinţele actuale de confort (ex. lipsa unor tratamente de termoizolare de bază, care să optimizeze utilizarea spaţiului) şi care să echilibreze cele două direcţii prin tratarea integrată a clădirii. Din aceste considerente, ştiinţa construcţiilor a evoluat suficient pentru a servi nevoilor actuale de utilizare a clădirilor. Multiplele proiecte de eficientizare energetică şi cercetare a subiectului, realizate în special la nivelul Uniunii Europene, reprezintă o paletă de soluţii cadru de intervenţie, detaliate pe situaţii specifice clădirilor istorice, care vor fi prezentate în capitolele următoare ale metodologiei dedicate soluţiilor cadru eficiente non-invazive de eficienţă energetică din punct de vedere asigurării confortului: ● eliminarea cauzelor principale ale degradării şi pierderilor de energie (umiditate, punţi termice, infiltraţii, deficienţe constructive structurale sau funcţionale etc); ● tratarea părţilor opace şi vitrate ale anvelopantei (adaptarea la pereţi cu decoraţii/ tencuieli speciale sau fără decoraţii, acoperişuri, terase, planşee peste spaţii neîncălzite); ● soluţii tehnologice de optimizare a consumului şi condiţiilor interioare, pornind de la soluţiile tehnice existente, dar vizând compatibilitatea cu soluţiile tehnologice noi. Nu în ultimul rând, componenta economică şi financiară a proiectelor de intervenţie de eficientizare energetică reprezintă un factor determinant al definirii soluţiei finale. Trebuie avut în vedere însă că orice intervenţie pe clădiri reprezintă o investiţie şi nu o cheltuială. Prin urmare, se recomandă alegerea unor soluţii reversibile, care să poată asigura cerinţele de calitate şi performanţă în exploatare pe perioada de valabilitate a investiţiei propuse. Acestea vor răspunde atât condiţiilor tehnice şi de amplasament, cât şi restricţiilor şi permisivităţilor identificate, prin studiile de fundamentare evitându-se soluţii-tip neadaptate sau care oferă soluţii mai economice pe termen scurt, dar ireversibile şi cu efecte nocive pe termen mediu şi lung. Sinteza acestor evaluări se va utiliza, după caz, în elaborarea Notei conceptuale şi a Temei de proiectare, respectiv a temei de proiect. 3. ANALIZE PRELIMINARE Lista analizelor preliminare are rol orientativ. Necesitatea acestora se va stabili prin Fişa de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, Anexă la Metodologia de intervenţie pentru abordarea non-invazivă a eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală. Lista analizelor şi investigaţiilor nu este exhaustivă şi poate fi completată în funcţie de necesităţile identificate în urma derulării evaluării clădirii. 3.1 Releveul (geometric, materiale, finisaje, degradări, instalaţii) Releveul este primul instrument de cunoaştere a clădirii şi cuprinde evaluarea şi diagnosticarea stării actuale a acesteia, aşa cum se prezintă la momentul deciziei de intervenţie. Acesta are rolul de bază de a identifica caracteristicile clădirii, dar şi de a anticipa finalitatea intervenţiei, respectiv a costurilor şi timpului investiţiei. Prin urmare, un releveu de calitate este elementar în definirea intervenţiilor pe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală. Evoluţia tehnologică permite, în prezent, dezvoltarea multiplelor direcţii de cercetare şi analiză. Abordarea optimă este considerată cea care integrează interpretarea critică umană cu diferitele tehnici de măsurare, fie acestea directe (releveu tradiţional, controlat de abilitatea umană), cât şi indirecte (fotogrametrie, scanare 3D etc). Releveul se va concretiza prin elaborarea de materiale grafice clare şi complete, realizate la scara considerată oportună pentru cunoaşterea clădirii. Din punct de vedere al informaţiei minime obligatorii, acesta trebuie să cuprindă: ● redarea corectă a amplasamentului în racord cu limitele de proprietate, vecinătăţile (funcţiune, regim de înălţime), acces etc; ● redarea cu precizie maximă a dimensiunilor reale, în toate formele de elaborare (planuri, secţiuni, vederi, detalii); ● identificarea tuturor materialelor din care se compune clădirea, atât la interior, cât şi la exterior; ● identificarea tuturor degradărilor existente, precum şi a cauzelor acestora, prin realizarea unor grafice relevante pentru cantitate şi calitatea acestora; ● relevarea tipurilor de instalaţii existente, respectiv urmărirea traseelor, gabaritelor şi a felurilor acestora în vederea formării temei de proiectare pe specialitatea instalaţii. Se va considera obligatorie notarea dimensiunilor de gabarit (grosimi, lungimi, lăţimi etc) pentru elementele constructive: pereţi, planşee, goluri de uşi sau ferestre, precum şi ale componentelor de şarpantă, după caz. Un set suplimentar de informaţii ştiinţifice se pot obţine prin utilizarea tehnologiilor non-invazive dedicate identificării caracteristicilor ascunse ale clădirii, precum termografie, georadar sau ultrasunete. Relevarea componentelor artistice necesită un grad mai ridicat de detaliere, capabil să surprindă detalii de profunzime, precum este cazul decoraţiilor murale şi vitrate, pardoselilor, tâmplăriilor, feroneriile, paramentelor aparente care prezintă o stereotomie specifică etc. În cazul în care anumite spaţii nu sunt accesibile pentru realizarea măsurătorilor, acestea se vor reprezenta minimal, prin trasarea principalelor părţi componente, în scopul înţelegerii sistemului constructiv, fără însă a specula informaţii care nu sunt susţinute prin date concrete (ex: adâncimi de fundaţii, îmbinări între diferite ansambluri constructive, şarpante etc). În ceea ce priveşte tehnica de redactare se recomandă evitarea haşurilor standardizate în situaţiile în care există informaţie disponibilă (ex. tip de parament de cărămidă şi piatră rămas aparent după desprinderea de tencuieli, se impune realizarea unui releveu riguros care să redea geometria materialelor de construcţie şi evitarea unor haşuri simplificatoare). 3.2 Documentar fotografic Documentarul fotografic este instrumentul care însoţeşte elaborarea releveului şi a studiilor de fundamentare şi are rolul de a extinde cunoaşterea clădirii de la nivel de ansamblu la cel de detaliu. Documentarul se va realiza în mod structurat, cuprinzând, fără a se limita la acestea: imagini cu perspectivă extinsă asupra contextului urbanistic şi peisajului, al percepţiilor multiple asupra clădirii, imagini de context, imagini exterioare şi interioare, elemente de detaliu, ortofotoplanuri, imagini aeriene, imagini de arhivă relevante pentru evoluţia istorică a clădirii, extrase din documente care atestă evenimente sau informaţii necesare înţelegerii evoluţiei clădirii, alte documente relevante. Din punct de vedere al redactării, acesta se va realiza cu marcarea locului şi al datei în care s- a realizat fotografia şi va conţine observaţii directe şi explicaţii asupra conţinutului imaginii, relevante pentru analiza clădirii. 3.3 Evaluarea parametrilor de confort interior Asigurarea confortului interior în clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală presupune buna cunoaşterea a factorilor care definesc confortul în ansamblu şi care pot fi grupaţi în factori higrotermici - temperatură şi umiditate - necesari în menţinerea echilibrului dintre organismul uman şi mediul înconjurător, respectiv de schimbul de căldură între om şi mediu. Evaluarea parametrilor de confort interior ia în calcul coeficientul de permeabilitate la vapori al materialelor de construcţie, respectiv fluxul de vapori raportat la coeficientul de difuzie a vaporilor de apă. Acest coeficient determină transferul prin elementele constitutive ale elementelor de construcţie datorită diferenţei de presiune parţială a vaporilor de apă la interiorul încăperilor şi la exteriorul acestora, ca urmare a diferenţei de conţinut de vapori de apă între cele două medii. Temperaturile din interiorul elementelor de construcţie neomogene se pot determina printr-un calcul numeric automat al câmpului bidimensional de temperaturi. Din punct de vedere al protecţiei termice şi al menţinerii integrităţii structurale a elementelor de construcţie, este important de stabilit comportamentul elementelor de închidere exterioară pe durata unui an de zile (sezon rece şi sezon cald). Prin utilizarea unui termosistem optim, se poate menţine un confort interior optim. În funcţie de tipul de amplasament şi de caracteristicile definitorii (tip de relief, zonă climatică etc), clădirea interacţionează cu mediul înconjurător exterior, rezultând astfel o serie de consumuri de energie diferite pentru fiecare clădire în parte, precum şi microclimate interioare diferite. Astfel, în relaţie de dependenţă cu parametrii climatici specifici amplasamentului, simularea modelului energetic al clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală va include consumul de energie al clădirii. În plus, performanţa energetică a unei clădiri trebuie corelată în strânsă legătură cu comportamentul termic şi modul de utilizare al clădirii. Acesta face referire la performanţa termică a imobilului ca ansamblu, protecţia termică prin anvelopă având rol de separare a spaţiilor cu diferenţe de temperaturi mai mari de 5°C, în condiţiile climatului exterior şi interior aferent. Totodată, umiditatea aerului interior are o influenţă redusă asupra percepţiei confortului termic atâta timp cât temperatura aerului este în limite normale (18- 26°C). Din punct de vedere al confortului interior, se vor lua în considerare cele patru tipuri de confort termic, acustic, olfactiv şi vizual astfel: a) Confortul termic este un factor cu caracter subiectiv, acesta depinzând de comportamentul fiecărui individ în raport cu mediul ambiant. Prin factori de confort termic se înţelege acel grup de factori legaţi de ambientul termic, care defineşte starea de confort la un moment dat, fiind aliniat standardului SR EN 15251:2007. Norma ISO 7730:2005 reglementează confortul termic în clădiri, precum şi indicele confortului termic PMV (vot mediu previzibil / Predicted Mean Vote), rezultat printr-o formulă de calcul, cu rezultate pe o scara de la -3 la +3, unde 0 reprezintă confortul termic ideal (dificil de atins), însă marja optimă regăsindu-se între - 0,5 şi + 0,5. Indicele de confort termic (PMV) se calculează în funcţie de 4 parametri fizici şi 2 parametri ce ţin de activitatea umană: ● temperatura aerului: se măsoară conform standardelor; ● temperatura radiantă: se măsoară cu ajutorul unei camere cu termoviziune temperatura suprafeţelor din spaţiu interior (tavan, pereţi, etc), după care se calculează temperatura medie radiantă; ● viteza curenţilor de aer: aceştia impactează confortul termic în toate tipurile de spaţiile (de locuit, birouri, funcţiuni publice), însă în clădirile de birouri sau clădirile publice acest parametru devine important; se măsoară utilizând enemometru; ● umiditatea relativă, se măsoară în procente (umiditate acceptabilă între 40-60%, ideal fiind de 50%); ● activitatea umană desfăşurată: ● metabolismul uman, pentru care se ia în calcul activitatea desfăşurată, care impactează confortul termic, acesta depinzând de activitatea desfăşurată în spaţiul interior; ● nivelul de vestimentaţie depinde de individ şi se măsoară utilizând indicele CLO (clothing), şi, în funcţie de cât de îmbrăcat este ocupantul în spaţiul interior, acesta va impacta indicele de confort termic PMV; Asigurarea confortului termic interior este realizată prin calitatea elementelor de construcţie şi a clădirii în ansamblu şi de capacitatea acestora de a amortiza şi a defini în structura lor efectului variaţiilor climatice exterioare, astfel încât temperatura pe faţa interioară a elementelor de construcţie şi temperatura aerului interior să se menţină relativ constante. De asemenea, atât în definirea, cât şi în măsurarea şi interpretarea datelor care fac referire la condiţiile optime de confort interior sunt multe aspecte care trebuie să fie luate în calcul, de la funcţiunea clădirii, destinaţia spaţiilor, modul de utilizare al acestora şi zonă climatică, până la tipul de activităţi desfăşurate de om şi tipul de vestimentaţie folosită. Pentru a evalua gradul de confort termic interior se folosesc indici cheie, sub formă de temperaturi înregistrate, gradul de CO2 prezent ori ca relaţii de calcul. Un alt indice reglementat prin ISO 7730:2005 este Procentul de persoane nemulţumite (PPD) care reprezintă o estimare a procentului de persoane dintr-un grup (care întreprind o activitate şi un anumit grad de izolare a îmbrăcămintei) care sunt nemulţumite cu condiţiile de confort în care se află. b) Confortul acustic se măsoară în decibeli (dB) şi analizează controlul propagării sunetului în spaţii închise, sunetele fiind fie absorbite, fie reflectate, pentru a crea o stare de echilibru pentru utilizatorii finali. În construcţii, obţinerea confortului acustic se rezumă la reducerea la minimum a sunetelor şi a zgomotului intruziv şi în menţinerea satisfacţiei locuitorilor în spaţii interioare (ex. tâmplării interioare care prezintă degradări minore şi care produc sunete neplăcute, finisaje cum este parchetul masiv care din cauza defectelor de structură provoacă scârţâit/ sunete, instalaţii vechi care curg, provoacă disconfort acustic dincolo de infiltraţiile în structură) Transmisia sunetelor prin structura exterioară clădirii şi prin compartimentări depinde de caracteristicile de izolare ale acestora şi poate fi controlată eficient. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, atenţia pentru confortul acustic este extrem de importantă, dat fiind că majoritatea acestor tipologii de clădiri dispun de interioare cu înălţimi înalte şi elemente decorative. Astfel, apare necesitatea unor soluţii de ameliorare a comportamentului acustic. Ca generatoare de probleme de disconfort acustic amintim: golurile în elementele de compartimentare, mici fisuri, rosturi sau neetanşeităţi ce pot conduce la reducerea calităţilor izolatoare ale elementelor de compartimentare sau uşi şi ferestre cu caracteristici izolatoare reduse, neetanşe, reducând semnificativ posibilităţile de obţinere a indicilor de izolare necesari. c) Confortul olfactiv este măsurat în OLF şi se referă la metabolismul omului uman şi la felul în care interacţionează sau se comportă în raport cu spaţiul închis. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, mirosurile provenite de la disfuncţii ale instalaţiilor sau efecte generale ale degradărilor (ex. miros de igrasie sau mucegai, de canalizare, guano etc. deja îmbibate în finisaje) sunt percepute în mod eronat în asociere cu vechimea clădirii , în schimb acestea necesită o justă raportare la efectele lipsei de întreţinere, a utilizării de materiale necorespunzătoare sau reparaţii improvizate Compoziţia aerului interior din clădirile administrative sau cu funcţiuni publice (şcoli, muzee, săli de conferinţă etc) diferă de compoziţia aerului exterior sau de compoziţia aerului din spaţiile de locuit. Astfel, limita maximă admisibilă a concentraţiei de CO2 în aerul respirat este de 1000 ppm (numărul lui Pettenkofer). Standardul EN 13725 este folosit pentru măsurarea emisiilor, iar Standardul SR EN 13725:2003 Calitatea aerului. Determinarea concentraţiei de miros prin olfactometrie dinamică defineşte o metodă pentru determinarea obiectivă a concentraţiei de miros a unei probe gazoase, prin utilizarea olfactometriei dinamice cu evaluatori umani şi determinarea vitezei de emisie a substanţelor mirositoare provenite de la surse punctiforme, surse de suprafaţă cu evacuare în exterior şi surse de suprafaţă fără evacuare în exterior. d) Confortul vizual exprimă interacţiunea vizuală directă între utilizatori şi mediul construit. Mediul ambiental vizual dintr-un spaţiu închis apare doar dacă acesta este iluminat (natural sau artificial). Din punct de vedere al evaluării, mediul vizual prezintă două componente: încăperea delimitată de suprafeţe opace sau transparente (componenta pasivă) şi lumina care face vizibilă încăperea (componenta activă). Rezultatele analizei vor determina soluţiile de umbrire, de iluminat sau de diminuare a contrastului vizual. Dacă oricare din cele patru tipuri de confort care compun confortul interior general nu sunt în parametri optimi, poate apărea disconfortul local – respectiv imposibilitatea corpului uman de a intra în stare de echilibru în microclimatul interior. Astfel, pentru a creşte confortul interior pentru clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală se pot propune următoarele măsuri, în funcţie de tipul de confort pe care vrem să-l atingem: Recomandări pentru creşterea confortului termic: ● utilizarea rezultatelor obţinute în cadrul Auditului şi Certificatului energetic, pentru a estima amplasarea consumatorilor şi estimarea necesarului de consum, corelat cu funcţiunea clădirii; ● identificarea sistemelor electrice existente şi studierea soluţiilor optime în care sistemele existente pot fi înlocuite şi/sau optimizate într-un mod non-invaziv; ● alegerea unor soluţii pentru termoizolarea ferestrelor şi optimizarea iluminatului natural prin înlocuirea ferestrelor cu totul sau după caz, păstrarea tâmplăriei şi înlocuirea sticlei pentru îmbunătăţirea aportului solar. Recomandări pentru creşterea confortului acustic: ● realizarea unui Studiu acustic pentru optimizarea influenţei poluanţilor fonici (ex: îmbunătăţirea tâmplăriei, înlăturarea factorilor poluanţi fonici sau a traficului exterior); ● alegerea unor materiale fonoacustice integrate în termosistem; ● intervenirea la nivelul pardoselii prin utilizarea unui strat de material termoizolant pentru diminuarea transferului acustic. Recomandări pentru creşterea confortului olfactiv: ● asigurarea unui nivel corect de ventilare şi crearea unor fluxuri de aer care să permită aerisirea în condiţii optime; ● alegerea unor echipamentele locale (umidificator sau dezumidificator) în funcţie de gradul de confort olfactiv dorit pentru păstrarea condiţiilor de confort optime, pentru programul de arhitectură deservit. Recomandări pentru creşterea confortului vizual: ● păstrarea aparatajului final valoros pentru valoarea istorică şi arhitecturală (aparatajul final se referă la perifericele de la instalaţii: întrerupătoare, prize etc în cazul clădirilor istorice care au design special); ● înlocuirea aparatajului final cu modele smart, cu design integrat şi racordat la stilul arhitectural în care este integrată clădirea aferentă; ● alegerea unor lămpi de iluminat corecte, corespunzătoare activităţilor desfăşurate; ● adăugarea de sisteme exterioare sau interioare de umbrire, după caz, în cazul faţadelor cu expunere sudică; Dacă oricare din elementele care compun confortul interior prezentate mai sus nu sunt în parametri optimi poate apărea disconfortul termic local. Pentru calcului confortului interior se recomandă consultarea normativelor dedicate programelor de arhitectură vizate, pentru a utiliza temperaturile şi indicii recomandaţi în funcţie de specificul clădirii, în normativul I5-2010 pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare şi în normativul I7-2011 privind aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor” acoperă în detaliu parametrii tehnici necesari. 3.4 Investigaţii de laborator În funcţie de caracteristicile descoperite şi relevate despre clădirea studiată se va stabili tipul de intervenţie pe care clădirea o poate suporta la nivel structural şi arhitectural, precum şi tipul de materiale şi aliaje care alcătuiesc anvelopa şi elementele de compartimentare ale clădirii aferente. Selecţia materialelor pentru realizarea testelor de laborator se va stabili astfel încât să nu afecteze caracterul istoric şi arhitectural. Scopul analizelor este de a identifica proprietăţile fizice şi chimice pentru reducerea riscului de neconcordanţă între materializarea clădirii pe care se realizează intervenţia şi materialele şi procesele noi care compun intervenţia. În calculul energetic sunt folosiţi cei 3 parametri termodinamici ai materialelor de construcţie: conductivitatea termică (măsurată în W/(mK), densitatea (măsurată în kg /m3) şi capacitatea termică (măsurată în J/(kg deg). Conductivitatea termică este o mărimea fizică care defineşte capacitatea unui material de a transmite căldura prin conducţie termică, în momentul în care este expus unei diferenţe de temperatură. Este determinată de porozitatea şi densitatea specifică, fiind relevantă la compunerea termosistemului, în selecţia materialelor pentru realizarea izolaţiei termice a clădirilor. Ca principiu de funcţionare, cu cât densitatea este mai mică, cu atât conductivitatea termică a materialului este mai mică. Prin urmare, conductivitatea termică scăzută este caracteristică materialelor poroase uşoare, cu cât conductivitatea termică a unui material este mai mică, acesta este mai termoizolant. Conductivitatea termică de calcul se stabileşte pe baza conductivităţii termice declarate, avându-se în vedere condiţiile reale de exploatare referitoare la temperatura şi umiditatea materialului (document recomandat SR EN ISO 10456). În ceea ce priveşte studierea tipurilor de poluanţi din mediul înconjurător, prezent şi la interiorul clădirilor, menţionăm radonul, un poluant de mediu cancerigen. Acesta este un gaz nobil radioactiv, care ridică riscurile îmbolnăvirii populaţiei şi dezvoltarea cancerului pulmonar. Prin directiva CE 2013/59 EURATOM, HG 526/25.07.2018, precum şi prin Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a României 2030, Pactul Verde European şi PNRR, apare obligativitatea măsurării concentraţiei de radon în clădirile publice, limita recomandată de legislaţie pentru concentraţia de radon în aerul interior fiind de 300 Bq/m3, prin ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) nr. 185/22.07.2019. În acest sens, ca perspective de viitor, construirea unui laborator de cercetare specializat în studierea radonului este o soluţie necesară şi obligatorie pentru cercetarea aprofundată cu privire la identificare de soluţii optime pentru gestionarea concentraţiilor de radon în interiorul clădirilor. Pentru determinarea acestuia, se recomandă realizarea Analizei de determinare a concentraţiei de radon utilizând metoda pasivă, respectiv se montează o serie de senzori în zone bine delimitate, lăsaţi pentru 3 luni în interiorul clădirii, fără a li se modifica poziţia iniţială, ulterior fiind transmişi către un laborator acreditat de către CNCAN pentru identificarea concentraţiei de radon. Astfel, propunerea de a fonda o serie de laboratoare de cercetare pe direcţii precum eficienţa energetică sau studiul concentraţiilor de radon, este în concordanţă cu principiul Do No Significant Harm (DNSH),pe care se bazează proiectul PNRR. Pentru a menţine concentraţiile de radon în condiţii optime, recomandăm următoarele: ● izolarea accesului şi micşorarea zonelor de transfer; ● utilizarea unui sistem de ventilaţie mecanică sau unui sistem cu recuperare de căldură; ● izolarea pardoselii şi a pereţilor cu folii protectoare pentru minimizarea transferului; ● etanşeizarea şi/sau refacerea podelei; ● menţinerea presiunii negative sub clădire prin sistem de depresurizare; Fondarea unor laboratoare de cercetare pentru studierea eficienţei energetice, focusat atât de analizarea prin tehnici de studiu şi experimentale a materialelor vechi pentru a le putea identifica parametrii termodinamici (conductivitate, densitate şi capacitatea termică - cei trei parametri folosiţi în calcului energetic), precum şi a unor materiale noi, inovatoare, va face posibilă evaluarea unui întreg pachet de materiale şi soluţii de protejare a zidăriei. Acesta reprezintă un instrument indispensabil pentru îmbunătăţirea performanţei energetice şi va crea oportunităţi noi de intervenţie non-invazivă asupra clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, în timp ce va facilita accesul la cercetare de calitate, conturând astfel un ecosistem de cercetare şi proiectare sustenabil. 3.5 Analiza consumului (colectarea datelor privind consumul energetic) În realizarea Analizei de consum, sunt două tipuri de consumuri importante: consumul electric şi cel de combustibil fosil, în strânsă legătură cu funcţiunea clădirii, utilizatorii şi obiectele din interiorul imobilului. Pentru o bună identificarea a consumului se recomandă monitorizarea datelor de consum pe ultimii 2-3 ani. Aceasta analiză se regăseşte în Auditul Energetic al clădirii, unde performanţa energetică a imobilului rezultă din studierea principalilor consumatori energetici şi anume: prepararea apei calde, sistemul de iluminat, de ventilare, de climatizare şi cel de încălzire. Acestea vor fi detaliate fiecare în parte în capitolele viitoare. Consumurile de energie înainte de intervenţia de eficienţă energetică sunt calculate astfel încât să se afle clasa de eficienţă energetică a clădirii, dar şi pentru a putea stabili clasa de eficienţă energetică care poate să fie atinsă cu intervenţiile ulterioare asupra clădirii. Se recomandă realizarea unei Analize adiţionale a consumurilor energetice prin utilizarea facturilor lunare, pe o durată de minim 1 an, însă pentru realizarea unui studiu comparativ complex, recomandăm ca studiul să fie extins pe o durată de 2-3 ani. Traseul energiei de la sursă până la consumatorul final urmăreşte evaluarea modului în care este folosită energia care se produce natural pe planetă, neprelucrată pentru conversie sau transformare (energie primară) şi se găseşte în diferite forme. Pentru a putea fi utilizată în activităţile zilnice, aceasta este transformată prin procese de conversie într-o formă utilizabilă (energie electrică, energie termică, combustibili de diferite feluri etc.), iar către consumatorul final ajungând în forma de energie finală (cantitatea de energie necesară pentru a acoperi consumul de energie utilă, acesta fiind cantitatea de energie livrată către consumatorul final). O clădire poate sa fie alimentată termic cu diferite tipuri de combustibili, dintre care amintim conform ordinului de ministru nr. 2641/2017: lignit, huilă, păcură, gaz natural, deşeuri, biomasă (lemne de foc), biomasă (brichete/peleţi), energie electrică din SEN, termoficare (cogenerare), energie termică produsă cu panouri termice solare, energie electrică produsă cu panouri fotovoltaice, energie termică pentru răcire şi energie termică pentru încălzire furnizată de pompe de căldură alimentate electric, fiecare cu factori diferiţi de conversie a energiei finale în energie primară. Pentru o mai bună înţelegere a cerinţelor minime pentru calculul energetic se vor respecta prevederile Ordinului nr. 2641/2017 privind modificarea şi completarea reglementării tehnice „Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor", aprobată prin Ordinul Ministrului Transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007. 4. STUDII ŞI EXPERTIZE Lista studiilor şi expertizelor are rol orientativ. Necesitatea acestora se va stabili prin Fişa de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, Anexă la Metodologia de intervenţie pentru abordarea non-invazivă a eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală. Lista studiilor şi expertizelor nu este exhaustivă şi poate fi completată în funcţie de necesităţile identificate în urma investigării clădirii. 4.1 Studiu istorico arhitectural de fundamentare a intervenţiei Studiul istorico-arhitectural este introdus prin Ordinul MC nr. 2682/2003 actualizat prin Ordinul MC nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice şi anexele acesteia (Fişa analitică de evidenţă a monumentelor istorice şi Fişa minimală de evidenţă a monumentelor istorice) şi se elaborează de profesionişti atestaţi de Ministerul Culturii. Acest tip de studiu este adaptat şi pentru studiul istorico-arhitectural de intervenţie (în curs de reglementare la nivel de conţinut-cadru) şi, parte a documentaţiilor tehnico-economice prin Dispoziţia MC nr. 4300/VN/2005 privind măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării, fiind obligatoriu pentru toate tipurile de investiţii şi prin HG 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice care se realizează pentru monumente istorice. Studiul centralizează şi interpretează informaţiile obţinute prin analizele preliminare şi studiile de specialitate preliminare (arheologic, biologic, componente artistice, geotehnic etc), cu scopul de a defini cadrul de intervenţie şi soluţiile tehnice compatibile cu caracteristicile tehnice şi funcţionale ale clădirii. Studiul istorico-arhitectural este compus din analiza istorică şi evoluţia clădirii şi a contextului acesteia, descrierea caracteristicilor tehnice, identificarea intervenţiilor anterioare, analiza stării de conservare, evaluarea valorilor clădirii din punct de vedere al vechimii, al valorilor arhitecturale, urbanistice şi artistice, frecvenţei şi valorii memoriale. Cel mai important, studiul va furniza o listă de restricţii şi permisivităţi, formulate clar şi exhaustiv care vor sta la baza alegerii soluţiilor de consolidare, restaurare, readaptare funcţională şi valorificare a clădirilor istorice. În vederea adaptării conţinutului pentru fundamentarea intervenţiilor de eficienţă energetică, studiul istorico-arhitectural va include concluzii ale studiilor de fundamentare care vizează evaluarea clădirii din punct de vedere energetic, oferind în mod clar şi riguros privind restricţiile şi permisivităţile cadrului de intervenţie non-invazivă de eficienţă energetică Studiul istorico-arhitectural va sta la baza definirii scenariilor de intervenţie a Expertizei Tehnice. 4.2 Fişa de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală (Anexă) În vederea fundamentării intervenţiilor non-invazive pe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală se propune utilizarea Fişei de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, anexă la metodologie, care să ofere un cadru de fundamentare a documentaţiilor tehnico-economice de eficientizare energetică şi se va elabora de profesionişti atestaţi de Ministerul Culturii. Analiza preia din criteriile de clasare a monumentelor istorice prevăzute în OMCC 2260/2008, creând premisele unui formular actualizat pentru fundamentarea unei intervenţii care să nu afecteze valoarea culturală a imobilului. Totodată, fişa va oferi o evaluare preliminară a tipurilor de intervenţie şi a studiilor de fundamentare necesare pentru definirea temei de proiectare. Fişa de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, Anexă la Metodologia de intervenţie pentru abordarea non-invazivă a eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală se va utiliza în mod obligatoriu pentru obţinerea avizului Ministerului Culturii şi va realiza evaluarea valorii culturale, fundamentarea intervenţiei de eficienţă energetică a clădirilor şi identificarea de studii necesare pentru clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală cu următoarele condiţii: 1. finanţate prin fonduri publice; 2. la cererea Direcţiilor pentru Cultură, ca organisme deconcentrate ale Ministerului Culturii. Fişe de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală nu va înlocui Studiul istorico- arhitectural pentru fundamentarea intervenţiilor, respectiv Fişa analitică de evidenţă a monumentelor istorice şi Fişa minimală de evidenţă a monumentelor istorice pentru clădiri cuprinse în Lista Monumentelor Istorice. Pentru acestea, Fişa va fi utilizată pentru identificarea tipologiei constructive şi a intervenţiilor cadru, precum şi a studiilor necesare pentru elaborarea/ fundamentarea documentaţiilor tehnico-economice. 4.3 Studiu componente artistice Studiul pe componente artistice face parte din documentaţia tehnico-economică realizată de restauratori specializaţi pe tipul de componente artistice şi stabileşte criteriile de intervenţie pe componente artistice considerate valoroase, urmărind conţinutul cadru al Metodologiei de restaurare a componentelor artistice (MC / I-A/ 2000 aprobata prin OM nr. 2325 / 04.08.2006) aflată în vigoare. Acesta se realizează de profesionişti atestaţi de Ministerul Culturii din domeniul de elaborare de studii, cercetări şi inventariere monumente istorice şi se realizează pe domenii specifice, după caz: conservare/restaurare pictură murală, conservare/restaurare pictură pe lemn, restaurare lemn/ lemn policrom, conservare/restaurare decoraţii piatră, stucatură şi/sau ceramică, conservare/restaurare metal, conservare/restaurare vitralii şi sticlă.. Indiferent de material pe care se realizează, studiul va fi fundamentat în baza analizelor şi investigaţii de laborator pe materiale, de releveul de identificare a materialelor, degradărilor şi intervenţiilor anterioare. Acesta va fundamenta ulterior Proiectul de restaurare a componentelor artistice şi va detalia soluţia de intervenţie, tipurile de tratament, precum şi consumul de material, tipul de manoperă, utilaj şi transport prin detalierea tratamentelor şi a planului de control al execuţiei lucrărilor. Lucrările pe componente artistice se realizează de restauratori atestaţi de Ministerul Culturii în baza proiectelor avizate în comisiile de specialitate. Atât elaborarea acestui studiu, cât şi a proiectului de componente artistice - Fază Unică se poate solicita în cazul în care clădirea istorică deţine valori de patrimoniu identificate. În vederea realizării intervenţiilor care vizează tencuieli/mortare istorice sau speciale se recomandă realizarea unui Studiu de parament, cu analizele şi investigaţiile aferente. Acesta realizează o analiză privind variaţia cromaticii faţadelor pe componente (planul faţadei, ancadramente, brâuri, decoraţie etc) şi fi folosit şi în cazul în care se urmăreşte eliminarea intervenţiilor anterioare (realizate prin decaparea decoraţiei) în vederea restaurării corecte a clădirilor istorice mutilate. Restaurarea paramentului va stabili prin studiul istorico- arhitectural, în cazul în care au fost identificate componente artistice care nu mai sunt vizibile din cauza unor intervenţii inadecvate. Similar, se vor trata tencuieli de faţadă pe care s-a intervenit cu materiale care nu au respectat criteriile de compatibilitate menţionate. În acest caz se va realiza, studiul de parament va defini soluţiile de intervenţie (reţeta mortarelor, mod de aplicare, control al calităţii etc). 4.4 Studiu biologic Solicitat prin Dispoziţia MC nr. 4300/V5/2005 privind măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării, studiul biologic şi expertiza biologică au rolul de a diagnostica componente ale clădirii din punct de vedere al riscurilor pe care le prezintă în faţa degradărilor cu caracter biologic ce poate afecta atât substanţa lemnoasă din clădire, cât şi componente minerale afectate de umiditate (lemn, piatră, cărămidă etc). Studiul biologic se realizează la faţa locului, prin observaţii, sondaje, prelevare de probe şi efectuare de fotografii relevante pentru identificare patologiilor existente. Expertiza biologică se va realiza de biologi atestaţi de Ministerul Culturii. Cercetările realizate în domeniul lemnului istoric au confirmat caracteristicile superioare ale acestuia în comparaţie cu lemnul tăiat recent. În contextul necesităţii reducerii consumului de lemn în construcţii, se va urmări menţinerea pe cât posibil a soluţiilor tehnice care conservă în stare bună componente de lemn (tâmplării de ferestre, uşi, dar şi planşee din grinzi de lemn sau şarpante). Dincolo de valoarea lor istorică, posibilitatea de restaurare a structurilor de lemn în vederea reutilizării a este una ridicată. Decizia de menţinere a acestora reprezintă o măsură durabilă de protejare a resurselor naturale şi de promovare modului în care restaurarea componentelor istorice va contribui major utilizarea responsabilă de resurse. 4.5 Studiu higrotermic Studiul higrotermic are scopul de a urmări cunoaşterea caracteristicilor reale ale componentelor constructive şi a parametrilor climatici interiori şi exteriori, identificând măsurile necesare reducerii umidităţii în elementele de construcţie pentru îmbunătăţirea comportării în timp şi sporirea rezistenţei termice a acestora. Acesta se va realiza de specialişti în evaluarea parametrilor de confort al clădirilor (ingineri, auditori energetici, arhitecţi etc). Pentru realizarea studiului se vor efectua încercări pe materialele din care este construită clădirea în vederea determinării valorilor reale ale permeabilităţii la vapori şi a conductivităţii termice. Studiul va fundamenta elaborarea proiectului din punct de vedere higrotermic pentru îndeplinirea unor exigenţe de performanţă şi a criteriilor asociate pentru: ● confortul termic, respectiv optimizarea omogenităţii şi constanţa parametrilor definitorii pentru ambianţă - temperatură, viteza aerului, umiditate; ● consumul de energie în utilizarea clădirilor la care criteriile de performanţă: coeficientul global de izolare termică, rezistenţă termică pe ansamblul anvelopei şi pe tipuri individuale de elemente, numărul de schimburi orare de aer; ● durabilitatea clădirii, prin limitarea condensului structural prin măsurarea cantităţii de apă rezultată din condens, acumulată pe durata unei ierni şi cea eliminată prin uscare vară, gradul real de umezire a materialelor din zona de condensare; ● calitatea aerului interior din clădire: conţinutul de agenţi nocivi pe unitatea de volum, numărul necesar de schimburi orare de aer al volumului încălzit; ● protecţia mediului: cantitatea de căldură necesară încălzirii, noxele eliminate în atmosferă prin producerea energiei, materialele utilizate şi reutilizate (cu accent pe utilizarea materialelor ecologice şi naturale etc; Se recomandă integrarea unui studiu higrotermic, aplicat pe problematică clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, în documentaţia tehnică de studiu şi diagnosticare pentru clădirilor în vederea îmbunătăţirii performanţei energetice, indiferent de tipologia, arhitectura sau gradul de degradare curent. Rezultatele studiului vor face parte din tema de proiectare transmisă specialităţilor instalaţii şi arhitectură. Prin grija arhitectului se vor transmite efectele privind soluţiile acceptabile şi specialităţii rezistenţă mecanică şi stabilitate. 4.6 Studiu geotehnic Studiul geotehnic este reglementat de normativul privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii indicativ NP 074-2014. Pentru intervenţiile pe clădiri cu valoare de patrimoniu se recomandă urmărirea etapizării indicate în fig. 1 din NP 074-2014 si se va evita de regula realizarea unui studiu geotehnic în fază unică. În urma studiului geotehnic preliminar se va redacta o temă de investigare de către proiectant/expert pe specialitatea rezistenţă mecanică şi stabilitate şi de către inginerul/expertul pe instalaţii termice. Tema va urmări atât obţinerea parametrilor fizico-mecanici ai terenului, cât şi caracterul pânzelor freatice întâlnire pentru a putea evalua eficienţa pompelor de căldura apă-apă sau sol-apă. În contextul lucrărilor de eficienţă energetică, studiul geotehnic are rolul de a investiga adaptabilitatea terenului la soluţii alternative de încălzire precum pompa de căldură sau la diferitele tipuri de energie (ex: geotermală). Stabilirea şi tipul forajelor se realizează în cadrul temei de proiectare pentru studiul geotehnic, realizat de colectivul de elaborare al proiectului de eficienţă energetică şi vizează analiza stratificată a tipului şi caracteristicile infiltraţiilor de apă şi nivelul pânzei freatice. Analiza se poate extinde, după caz, la cercetări cu privire la rezistenţa rocilor prin penetrometrie sau identificarea comportamentului solului la diferite tipuri de vibraţii. De asemenea studiul geotehnic va indica temperaturile solului începând cu adâncimea de 4.5 m şi se vor face citiri la intervale de 1 m. 4.7 Expertiza tehnică/ Raport de expertiză tehnică Expertiza tehnica este reglementată de HG 742 din 13 septembrie 2018 privind modificarea pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor. Codul de proiectare P100 - partea a III-a Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente poate fi aplicat şi în cazul clădirilor monument istoric doar în situaţia în care prevederile nu contravin principiilor/conceptelor/abordărilor de intervenţie pe aceste tipuri de clădiri. În vederea redactării expertizei tehnice se vor avea în vedere următoarele documentaţii: ● releveul clădirii existente (cu stratificaţia elementelor constructive, degradările vizibile, dimensiunile de gabarit pentru elemente, cote de nivel, instalaţii etc); ● documentarul fotografic (imagini de ansamblu si imagini de detaliu, cu localizarea punctului de observaţie); ● studiul istorico-arhitectural (cu informaţii privind etapele de construire, detalii privind momentele cheie din istoria clădirii si restricţii şi permisivităţii); ● studiul geotehnic (în funcţie de faza de redactare a expertizei); ● propuneri de intervenţii (în funcţie de faza de redactare a expertizei şi scopul efectuării expertizei); ● rapoarte de încărcări pe principalele materiale care intră în componenţa structurii de rezistenţă. Etapele cheie în redactarea Raportului de expertiză sunt: ● definirea scopului efectuării expertizei împreună cu beneficiarul si echipa de proiectare. Cu aceasta ocazie expertul prezinta opţiunile privind selectarea cerinţelor de performanţă; ● stabilirea activităţilor şi studiilor care trebuie desfăşurate pentru realizarea evaluării; ● identificarea documentelor şi informaţiilor ce trebuie colectate pentru evaluarea seismică a construcţiei. ● identificarea documentelor tehnice disponibile referitoare la clădirea care se evaluează, aflate în posesia beneficiarului. Se solicită punerea la dispoziţie a cărţii tehnice a construcţiei, dacă aceasta există sau a altor documente de arhivă relevante; ● identificarea naturii amplasamentului clădirii, vecinătăţile, drumuri de acces, adresă poştală, coordonate GPS etc; ● identificarea condiţiilor naturale care caracterizează amplasamentul, inclusiv sursele potenţiale de hazard natural sau antropic (caracterizarea terenului de fundare, adâncimea de îngheţ şi condiţii seismice); ● analiza clădirii existente, a sistemului structural şi a componentele nestructurale ale clădirii; ● analiza stării de degradare a clădirii existente şi marcarea pe releveu a degradărilor identificate. Acest releveu poate fi completat cu informaţii obţinute după decopertarea elementelor structurale în cazul în care se efectuează lucrări de intervenţie; ● identificarea eventualelor lucrări de intervenţie executate asupra clădirii în trecut, până la data efectuării expertizei tehnice. Pentru aceasta se analizează sistemul structural şi detaliile de alcătuire şi prindere a componentelor nestructurale prin comparaţie cu practica perioadei în care s-a realizat iniţial clădirea, se analizează documentele de arhivă, tehnici de construire; ● identificarea surselor bibliografice disponibile, cum sunt: legislaţia primară şi secundară, documentele tehnice normative, standardele în vigoare la data întocmirii expertizei si respectiv la data construirii, studii ştiinţifice, standarde internaţionale etc; ● identificarea vulnerabilităţii clădirii sub sursele de hazard existente (opţional se poate aplica procedura indicată de P100-3/2019 prin evaluarea factorilor R1, R2, R3) si se face încadrarea într-o clasă de risc seismic aşa cum sunt definite de P100-3; ● stabilirea, după caz, în funcţie de scopul expertizei, a naturii şi anvergurii măsurilor de intervenţie. ● redactarea concluziile evaluării; se redactează fişa cu datele sintetice privind expertiza tehnică. În cadrul evaluării clădirilor existente cu valoare de patrimoniu si stabilirea soluţiilor de intervenţii se va ţine seama de caracteristicile materialelor existente inclusiv din punct de vedere higrotermic astfel încât să se limiteze posibilitatea apariţiei condensului, a umidităţii sau a unor compuşi chimici cu caracter agresiv asupra materialelor existente. Soluţiile propuse vor avea un caracter reversibil astfel încât, în situaţia în care se identifică o comportare defectuoasă, să se poată reveni cât mai uşor la o situaţie similară cu cea iniţială. Se va acorda o atenţie sporită la efectul apei asupra materialelor din care este executată clădirea pentru a îmbunătăţi atât caracteristicile termice cât si comportarea în timp. Soluţiile de intervenţii, atât pentru consolidare cât şi pentru hidroizolare, vor ţine seama de compatibilitatea materialelor, iar materialele utilizate vor fi însoţite de documente care să ateste compatibilitatea cu cele existente în clădire. 4.8 Auditul energetic al clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală 1973 a fost anul în auditurile energetice au devenit importante în înţelegerea şi gestionarea consumurilor de energie, ca răspuns la criza energetică apărută în acea perioadă, impactul pe care societatea umană îl avea asupra planetei şi schimbărilor climatice devenind tot mai evidente. În România, auditul energetic apare ca urmare a introducerii legii nr. 372/2005 şi a art. 9 alin. (1) lit a) din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, referitor la auditul energetic pe întregul contur de consum energetic şi este realizat de auditori energetici atestaţi. Spre deosebire de auditul energetic care se realizează pe clădiri recente, auditul energetic realizat pe clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală va ţine cont de restricţiile şi permisivităţile identificate prin studiul istorico-arhitectural al clădirii. Realizarea Auditului Energetic este cunoaşterea punctelor vulnerabile care împiedică optimizarea spaţiul interior pentru desfăşurarea activităţilor umane, cu accent pe implementarea unor modificări atât la nivelul componentelor clădirii, cât şi în raport cu instalaţiile şi sistemul de producerede energie electrică. Acesta va urmări identificarea de scearii minimale şi maximale de intervenţie, pornind de la situaţiei existentă în care se afla clădirea şi soluţiile aferente oferă astfel posibilitatea dezvoltării de noi oportunităţi de intervenţie, pentru eficientizarea energetică, îmbunătăţirea condiţiilor de confort interior pentru utilizatori şi prelungirea duratei de viaţă estimată a clădirii în scopul stabilit prin Tema de proiectare. Activitatea de expertizare si auditare are drept scop: ● stabilirea caracteristicilor termotehnice reale ale componentelor clădirii şi identificarea instalaţiilor termice aferente şi a performanţei acestora; ● determinarea performanţelor energetice ale clădirii (consumuri anuale); ● determinarea consumurilor anuale de energie pentru căldură, prepararea apei de consum, iluminat; ● determinarea cantităţii anuale de CO2 echivalent emis şi a consumului total de energie primară; ● elaborarea certificatului de performanţă energetică a clădirii şi notarea energetică; ● identificarea de măsuri recomandate de creştere a performanţei energetice, pe elemente constructive; ● identificarea de măsuri de monitorizare şi evaluare a consumurile de căldură; ● analiza eficienţei economice a lucrărilor de intervenţie propuse pentru construcţie şi instalaţii; Pentru o mai buna înţelegere a întregului proces de îmbunătăţire a performanţei energetice sunt necesare monitorizări periodice, recomandate în anotimpul rece şi cel cald, pentru minim 30 de zile, pentru a putea verifica soluţiile folosite şi eficienţa acestora. Procesul de modernizare energetică pentru clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală reprezintă un proces complex, care trebuie îmbunătăţit constant. Clădirile existente sunt considerate resurse reutilizabile şi neregenerabile, argument tot mai prezent în discursul politic la nivel european şi mondial, ceea ce impune prelungirea vieţii acestora. Această măsură este racordată la principiile economiei circulare, la cerinţele de utilizare durabilă şi de gestiune eficientă a resurselor cu consecinţe benefice asupra mediului construit: prevenirii risipei de materie primă, reducerea efectelor cauzate de exploatarea şi prelucrarea nedurabilă a de resurselor naturale. 4.9 Certificarea energetică La nivel european şi a planurilor în domeniul energiei şi mediului a statelor europene cu privire la legislaţia privind patrimoniul cultural construit şi încercarea creşterii eficienţei energetice în clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală este o sarcină complexă, însă absolut necesară în contextul climatic actual şi în contextul importanţei clădirilor istorice. Certificarea energetică a clădirilor existente este o iniţiativă globală, menită sa analizeze şi să clasifice clădirile din punct de vedere al consumurile energetice şi a confortului termic interior. La nivel global, este un procedeu răspândit, folosit cu precădere pentru clădirile existente cu potenţial ridicat în modernizarea patrimoniului global existent. Există două direcţii de cercetare: pentru consumul de energie (definirea clasei energetice, cuprinsă între A şi G (clasa A fiind cea mai eficientă din punct de vedere energetic) şi pentru necesarul de energie. Certificarea are ca scop încadrarea clădirii în clasa energetică şi oferă informaţii legate de consumul de energie, măsurat în kWh/m2/an în baza căruia se vor stabili soluţii cât mai eficiente pentru îmbunătăţirea eficientei şi pentru scăderea cheltuielilor legate de energie. Este de subliniat faptul că directivele pentru protejarea patrimoniului nu urmăresc minimizarea consumurilor de energie similare unei clădiri noi construite conform cu cerinţele de eficienţă energetică, ci reducerea acestora prin măsuri de reabilitare inteligente care totodată ar proteja aceste clădiri împotriva efectelor temperaturilor extreme, a umidităţii sau a altor efecte. De asemenea, pentru toate măsurile de eficienţă energetică trebuie realizate teste, măsurători, simulări şi modele energetice pentru a se dovedi în primul rând că nu afectează substanţa istorică a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală şi nu afectează eventualele obiecte culturale din interiorul imobilelor. În prezent, pe piaţă există o serie de modele de calcul pentru realizarea Certificatului energetic al unei clădiri care să creeze modele optimizate strict în normele tehnice existente şi valabile pe teritoriul României. Certificarea energetică a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală este astfel un procedeu complex, care va luat în calcul o serie de principii de intervenţie. Din cauza faptului ca nu este reglementată de legile actuale ca fiind obligatorie, soluţiile de termoizolare acceptate sunt supuse unor restricţii date de caracterul clădirii. De aceea, este de precizat că nu există soluţii standard pentru modernizarea energetică a unei clădiri de cu valoare istorică şi arhitecturală, însă soluţiile existente pe piaţă sunt în dezvoltare continuă. Oportunitatea unui astfel de procedeu de intervenţie este evidentă în momentul în care sunt folosite materialele şi procedeele tehnice adecvate în funcţie de tipologia clădirii, cu impact direct asupra extinderii duratei de viaţă estimată a imobilului aferent (se poate reconsidera abordarea privind eficienţa energetică la o perioadă de 30 de ani), luând în calcul principii cradle to cradle (principiu de proiectare care permit minimum încă un ciclu de utilizare pentru materiale, fie prin dezmembrare, fie prin reutilizarea ca întreg) de intervenţie. Astfel de principii oferă posibilitatea de a revizita intervenţiile în următorul ciclu de viaţă al clădirii şi permit înlocuirea cu mai multă uşurinţă a soluţiilor de eficientizare la momentul respectiv. Niciun imobil nu poate fi vândut fără Certificatul Energetic valid (valabil 10 ani de la data eliberării). Pentru o mai bună înţelegere a cerinţelor, sancţiunilor în legătură cu Certificatul Energetic se recomandă parcurgerea Legii nr 272/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. 5. INTERVENŢII ARHITECTURALE ŞI STRUCTURALE 5.1 Reducerea umidităţii la clădirile istorice Principalul factor care conduce la scăderea nivelului de confort şi reduce durabilitatea în timp este umiditatea. Mai ales în contextul climei continental temperate în care se află România în prezent, umiditatea necontrolată poate cauza apariţia condensului şi degradărilor aferente (apariţia mucegaiului, lipsa de încălzire a aerului interior şi alte efecte nefavorabile locuirii în condiţii de confort). Prin urmare, este esenţială identificarea cauzelor care conduc la apariţia şi stagnarea umidităţii. Modul în care se manifestă umiditatea depinde de tipurile de degradare şi pot fi reversibile, de exemplu umezirea superficială şi uscarea sau ireversibile, în care umiditatea pătrunde în material, pe care îl traversează pentru a găsi alt mijloc de evacuare, iar traseu este afectat prin acţiunea apei asupra materiei cauzând exfolieri sau degradări structurale. În momentul în care apa parcurge zone de teren sau materiale de construcţie cu conţinut ridicat de săruri (ex. cimentul Portland şi derivatele sale), acesta dizolvă cu sine sărurile solubile conţinute de aceasta pe care ulterior le transportă şi le recristalizează în zonele în care reuşeşte să evapore apa. Acest eveniment ireversibil, des întâlnit la clădirile istorice sub forma unor pete la părţile superioare ale zonelor umezite, se manifestă deseori prin distrugerea materiei istorice (mortare şi tencuieli istorice, componente artistice, lemn, piatră etc). Umiditatea ascensională, infiltraţiile cauzate de apele pluviale sau stagnarea apei în interiorul sau în imediata apropiere a construcţiilor reprezintă principalele cauze ale menţinerii umidităţii ridicate în clădiri. Netratate, acestea riscă să facă ineficientă orice intervenţie de eficientizare energetică. Capacitatea de încălzire şi menţinere a căldurii depinde, printre altele, de calitatea aerului interior şi de coeficientul de umiditate. Doar în condiţiile în care este asigurată sănătatea sistemului constructiv se va asigura cadru optim de funcţionare al instalaţiilor şi soluţiilor de eficientizare energetică. O concepţie eronată care vizează intervenţia de eficienţă energetică a clădirilor existente şi a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală este tendinţa de etanşare totală, prin tâmplării şi/sau materiale impermeabile. Acest lucru este unul greşit din punct de vedere tehnic prin însuşi modul de manifestare al umidităţii interioare, inevitabil existentă la nivelul spaţiului interior, şi care are nevoie de un nivel corespunzător de ventilare, care se pot realiza natural sau mecanic, prin orificii de aerare sau canale realizate de-a lungul construcţiei. Soluţiile variază în funcţie de tipul de materiale şi sisteme constructive, însă principiile de intervenţie vizează: ● prevenţia, prin eliminarea din timp a surselor de umiditate (eliminarea infiltraţiilor, evitarea depozitării materialelor la baza clădirilor, blocarea căilor de ventilarea naturală, eliminarea vegetaţiei invazive etc), respectiv întreţinerea, prin reparaţii constante ale defecţiunilor; ● calitatea execuţiei, prin respectarea modului de punere în execuţie a materialelor şi tehnicilor constructive (evitarea punţilor termice, rezolvarea corectă a racordurilor, asigurarea rosturilor de ventilare la trotuare, dimensionarea corectă a sistemul de colectare a apelor pluviale etc); ● utilizarea de sisteme de tâmplarii interioare si exterioare ce permit ventilarea spaţiilor interioare; ● controlul fluxurilor de aer; ● utilizarea corectă a metodelor de reparaţie la nivel de componente constructive (compatibilitatea materialelor la nivel de permeabilitate şi rigiditate etc); ● proiectarea si executarea de sisteme de ventilaţie cu controlul umidităţii. 5.2 Tratarea punţilor termice Punţile termice reprezintă discontinuităţi din punct de vedere al rezistenţei termice între diferite componente ale sistemului constructiv, respectiv zonele vulnerabile ale clădirii care prezintă canale de scurgere a căldurii spre exterior. Reducerea punţilor termice se face prin remedierea deficienţelor sistemului constructiv existent, remedierea intervenţiilor care au favorizat apariţia punţilor termice, respectiv de optimizare a detaliilor de îmbinare, cu respectarea principiilor de compatibilitate, reversibilitate şi diferenţiere. Acestea pot fi de formă sau de structură şi se referă în mod convenţional la situaţii tipice. Punţile termice de formă se formează în zona de îmbinare a două zone realizate din acelaşi material cu proprietăţi geometrice diferite. De exemplu, zone unde se modifică grosimea aceluiaşi material, care duce la reducerea proprietăţilor termoizolante. Punţile termice structură apar în zonele de conexiune între elemente cu proprietăţi termice diferite şi care se regăseşte în mai multe situaţii, respectiv la: ● contactul dintre două tipuri de materiale diferite, în legătură directă cu mediul, care prezintă niveluri diferite de conductivitate termică; zonele cele mai vulnerabile sunt cele la contact cu solul sau în zona acoperişului; ● detalii de intersecţie cu tâmplăriile, acestea fiind montate fără respectarea indicaţiilor tehnice sau cu reparaţii care au dus în timp la slăbirea proprietăţilor. Structuri istorice pe care s-au operat lucrări de consolidare în sistem de cadre de beton armat/ planşee de beton armat/ cămăşuieli cu armătura şi unde nu s-a rezolvat problema punţilor termice. De exemplu, betonul se află pe lista printre materialelor cu cele mai scăzute rezistenţe termice, cu un indice de conductivitate ridicat, provocând punţi termice dacă nu este termoizolat corespunzător. Aceste intervenţii, considerate ireversibile, cauzează inclusiv menţinerea umidităţii în structurile istorice prin permeabilitatea la vapori foarte scăzută, apariţia condensului şi mucegaiului, cu impact asupra integrităţii structurii şi asupra proprietăţilor fizice şi chimice ale acestora. Punţile termice se manifestă în special iarna, prin faptul că duc la pierderi de energie termică şi produc riscul de apariţie a fenomenului de condens prin apariţia punctului de rouă în grosimea elementului constructiv, în special la interfaţa dintre beton şi zidărie. În perioada verii, acestea acţionează invers, producând aport de căldură la interior. Ambele situaţii produc efecte nefaste asupra caracteristicilor unei clădiri, atât asupra finisajelor, cât şi asupra sistemului constructiv în sine. Limitarea punţilor termice are ca scop reducerea punctelor/ zonelor cu conductivitate termică care permit pierderea de căldură. Aceasta se poate rezolva prin refacerea continuităţii şi protecţiei pe întreaga suprafaţă a clădirii, respectiv prin conceperea unor detalii ce asigura omogenitatea rezistenţei termice pe suprafaţa anvelopei. Clădirea va fi considerată ca un ansamblu integrat. De menţionat, indiferent de soluţia de tratare a clădirilor istorice, acestea nu vor performa la nivelul unor clădiri noi realizate cu material termoizolant, însă înţelegerea funcţionării acestora, inclusiv a inerţiei termice a acestora, eliminarea cauzelor de umiditate, respectiv buna ventilare a acestora va permite creşterea eficienţei energetice a acestora şi asigurarea unui climat interior adecvat. 5.3 Tratarea suprafeţelor cu decoraţii şi tencuielilor speciale Intervenţiile/ măsurile pasive de optimizare a performanţei energetice se bazează în principal pe controlul schimbului de energie termică al clădirii cu mediul exterior. În cazul tencuielilor aplicate pe zidărie sau structuri tradiţionale, acestea au îndeplinit de-a lungul timpului două funcţii: ● funcţia de protecţie, prin asigurarea unor straturi - numite generic de sacrificiu - care funcţionau în acord cu ciclurile de întreţinere periodică, cu refaceri periodice în cazul celor fără valoare; ● funcţia estetică, care corespunde unei tehnici specializate şi presupune valoare istorică pentru intervenţia non-invazivă de eficienţă energetică şi care necesită tratare la nivel de componentă artistică prin studii de parament sau investigaţii specifice. Cele două funcţii ale tencuielii necesită o bună înţelegere pentru definirea proiectului de intervenţie, întrucât practica renovărilor şi reabilitărilor din România din ultimii 30 de ani a ignorat aproape în totalitate valenţa estetică a tencuielilor, motiv pentru care s-au creat reţete de lucru care necesită însă o revizuire a înţelegerii şi adaptarea cerinţelor de piaţă. Identificarea valorii se va realiza în cadrul studiului istorico-arhitectural în baza unui studiu de parament sau de componente artistice, după caz. Din punct de vedere tehnic, tencuielile istorice realizate pe bază de var (var gras, var hidraulic etc) sunt permeabile la vapori. Iar pentru ca orice componentă a construcţiei să reziste umidităţii atmosferice, trebuie ca acesta să nu lase să pătrundă umezeala decât la nivel superficial, iar acest lucru se poate obţine doar prin utilizarea unor materiale cu porozitate convenabilă, la locul cuvenit. În acest sens, este important ca umezelii să i se acorde un traseu adecvat în ambele sensuri, atât din interior, către exterior, cât şi din exterior către interior. În cazul tencuielilor istorice, umiditatea superficială a ajutat, în timp, la consolidarea suprafeţei de tencuială, creând în timp o peliculă de protecţie, numită patină, care devine similară unei pietre şi care, bine executată şi bine întreţinută, poate asigura protecţia suprafeţelor verticale pe termen lung. În cazul în care prin tehnica originală de execuţie nu s-a respectat regula de punere în operă sau în situaţia în care lipsa de întreţinere ca cauzat desprinderea sau dezagregarea tencuielii, se poate opta pentru refacerea acesteia după modelul şi tehnica din epocă, inclusiv cu o componentă de termoizolare, menţinând în acelaşi timp nivelul permeabilităţii. În cazul în care tencuiala menţine valori artistice superioare, se va proceda prin realizarea unui proiect de componente artistice, care va urmări consolidarea zonelor păstrate, realizarea unor tencuieli noi care să corespundă criteriilor de compatibilitate, reversibilitate şi diferenţiere. În funcţie de prestigiul clădirii şi intenţiile proiectului, se va putea opta pentru menţinerea tencuielilor autentice, a aspectului original şi diferenţierea aferentă noii intervenţii, sau se va urmări o revopsire uniformă a faţadei. În aceste condiţii, intervenţiile de eficientizare energetică se vor lega de cele de restaurare. Dacă în cazul tencuielilor valoroase, eficientizarea se va realiza prin refacerea integrităţii straturilor de protecţie, cu recuperare a proprietăţilor fizice şi chimice ale materialelor, în cazul tencuielilor refăcute, practica curentă este de a verifica prin calcul termic cum se pot îmbunătăţi cerinţele termoizolatoare ale tencuielilor exterioare, respectiv cum se pot trata suprafeţele opuse. 5.4 Tratarea suprafeţelor opace fără decoraţii Investigarea stării de conservare a suprafeţelor verticale va porni de la identificarea cauzelor de degradare, a căror eliminare va condiţiona soluţia de intervenţie de eficienţă energetică. În cazul clădirilor existente care prezintă valori ambientale, măsurile de eficientizare energetică au scopul de a reduce schimbul de căldură între mediul interior şi mediul exterior, respectiv două medii diferite. Din acest motiv, proprietăţile termoizolante ale pereţilor depind, în general, de grosimea şi de conductibilitatea termică a materialelor din componenţa închiderilor. În acest sens, zidăriile istorice prezintă un nivel mediu de conductivitate termică, dar acesta creşte odată cu grosimea zidăriilor. În acest caz, se va urmări în principal reducerea infiltraţiilor şi îmbunătăţirea zonelor de închidere vitrată sau prin reducerea punţilor termice în cazul golurilor. Adăugarea de straturi termoizolante se va lua în considerare în cazul zidăriilor care permit această soluţie, astfel încât să se optimizeze coeficientul de conductivitate termică. Această intervenţie se va realiza cu respectarea tehnicilor de punere în operă a materialelor, cu evitarea apariţiei condensului, prin adăugarea de bariere de vapori care corespund cerinţelor sistemului constructiv. Alegerea materialelor termoizolante se va conforma cerinţelor de permeabilitate şi de comportament la umiditate a sistemului constructiv existent, sau se vor prevedea măsuri complementare de eliminare a umidităţii în exces prin sisteme de ventilare. Printre materialele termoizolatoare compatibile, în cazul clădirilor istorice se vor utiliza materialele bazate pe fibre naturale, fie organice (celuloză, lână, fibre vegetale etc) sau anorganice (perlit, silicat de calciu sau vermiculită, folosite în cazul tencuielilor termoizolante). Acestea prezintă o structură alungită a fibrelor care creează o reţea care menţine temperatura crescută, reducând totodată riscul de menţinere a umidităţii. Materialele termoizolante cu dimensiuni mai mari, precum cele bazate pe vată minerală sau bazaltică, se pot utiliza acolo unde suprafeţele o permit. Aceste soluţii necesită suplimentarea cu bariere de vapori sau spaţii de aer pentru ventilare. Modul de prindere a acestor materiale va trebui adaptat la condiţiile sistemului constructiv, cu evitarea punţilor termice, respectiv discontinuităţile dintre părţile componente ale sistemului constructiv, în principal cu golurile de ferestre şi uşi. Prin urmare, este necesară o bună cunoaştere a sistemului existent şi de adaptarea a acestuia la condiţiile de eficienţă energetică respectând principiile de intervenţie. Termoizolarea la exterior a pereţilor se poate realiza în cazul pereţilor fără decoraţie, respectiv pe faţade secundare sau care sunt direcţionate spre puncte mai răcoroase (nord, nord-vest), cu aplicarea tuturor măsurilor de evitare a condensului sau a impermeabilizării complete a structurii. Ignorarea acestor principii va conduce la revenirea sau menţinerea condensului în structură, formarea de mucegai între construcţia istorică şi materialul izolant, rezultatul fiind unul nociv la nivel de microclimat interior. Schimbările climatice favorizează în prezent variaţii mai mari de la zi la noapte, în cazul aceluiaşi sezon, decât de la un sezon la altul. Înţelegerea clădirii istorice ca sistem integrat, prin suplimentarea raţională şi fundamentată a măsurilor, va asigura creşterea confortului şi a sănătăţii mediului interior. 5.5 Tratarea acoperişurilor/ teraselor Acoperirile sunt cele mai vulnerabile părţi ale construcţiei, aceasta fiind permanent expusă atât la radiaţiile solare, cât şi la fenomenele meteorologice (ploaie, vânt, zăpadă etc). Acestea se manifestă în probleme de tip structural, mecanic şi chimic. Acoperirile se pot realiza atât în sistem şarpantă, cu pante (tradiţional realizate din lemn, ulterior metalice sau din prefabricate de beton), respectiv din acoperişuri orizontale de tip terasă şi reprezintă principala barieră termică între exterior şi interior în cazul clădirilor istorice. De-a lungul etapelor istorice, acestea au trecut prin diferite forme şi au primit elemente decorative distincte, precum lucarne, luminatoare sau cămine de evacuare a fumului. În cazul acoperişurilor în şarpantă, practicile de eficienţă energetică pot urmări două opţiuni: utilizarea podului, cu termoizolarea şarpantei, respectiv izolarea ultimului planşeu şi restrângerea spaţiului locativ la nivelurile inferioare. Problema principală a acoperişurilor o reprezintă infiltraţiile datorate fisurilor în sistemul de învelitoare, lipsa hidroizolaţilor, ineficienţa/ lipsa sistemului de colectare şi evacuare a apelor pluviale etc. În lipsa unei întreţineri curente, aceste infiltraţii vor cauza în timp redus degradări care pot afecta integritatea structurală. Prin urmare, principala acţiune care vizează acoperişurile, indiferent de tipul acestora, este asigurarea protecţiei complete la apele pluviale şi vânt puternic, prin sisteme de hidroizolare, inclusiv a dimensionării corespunzătoare a sistemului de colectare/ evacuare a apelor. Aceste măsuri vor fi integrate cu cele de eficienţă energetică şi cele privind procentul de utilizare a spaţiului. Măsurile curente de optimizare energetică a acoperişurilor se pot referi la încălzirea sau răcirea spaţiilor. Tipul de învelitoare va defini modul de acţiune. Materialele tradiţionale de învelitoare sunt ţiglele ceramice, tabla şi şindrila. Acestea prezintă caracteristici termice diferite şi vor fi analizate la nivel specific, pentru a răspunde corect cerinţelor. La nivel de principiu de intervenţie, în funcţie de caracteristicile învelitorii şi şarpantei existente, de modul de utilizare, tratarea se poate realiza prin: ● adăugarea unor straturi izolatoare pe extradosul şarpantei, cu sau fără ventilaţie; această metodă se poate aplica în cazul în care este permisă desfacerea învelitorii, cu remontarea sau înlocuirea acesteia, acolo unde este strict necesar; ● adăugarea unor straturi izolatoare pe intradosul acoperişului, acolo unde nu este permisă demontarea învelitorii, ca urmare a modificării detaliilor de prindere sau se modifică detaliile valoroase aferente lucarnelor sau luminatoarelor; în acest caz se va limita posibilitatea de reutilizare a spaţiului podului, prin reducerea înălţimilor. Intervenţia va lua în considerare încărcările rezultate din sistemul de termoizolare propus. Având în vedere creşterea în greutate, aceasta nu poate justifica înlocuirea sistemului structural valoros sau a învelitorii, dacă aceasta este specifică tipologiei clădirii. În proiectarea intervenţiilor se va lua în calcul atât rolul de tampon termic al şarpantelor, cât şi efectul favorabil al circulaţiei aerului în poduri. Diferenţele de temperatură de pe suprafeţele diferite ale şarpantei produc curenţi de aer care asigură ventilarea spaţiului condiţionat de existenţa unor goluri prin care circulaţia aerului să fie permisă. Din punct de vedere al coşurilor de fum, care reprezintă o marcă a identităţii clădirii, acestea se recomandă a fi păstrate, urmând tratamente de consolidare specifice şi pot fi refuncţionalizate pentru a asigura atât ventilarea naturală a clădirii, cât şi pentru a servi ca tuburi pentru traseele de instalaţii. 5.6 Tratarea plăcii de pe sol şi a pardoselilor În funcţie de perioada de construcţie, suprafeţele orizontale ale clădirilor istorice s-au realizat prin planşee de lemn cu grinzi şi scânduri, sisteme boltite din piatră sau cărămidă, grinzi metalice cu boltişoare de cărămidă, respectiv pe planşee de beton monolit, şi doar recent, din beton armat. Din punct de vedere al performanţei energetice, acestea pot reprezenta atât bariere termice orizontale între interior şi exterior, cât şi între spaţii interioare ale aceleiaşi clădiri. Prin urmare, pot fi folosite în gestiunea fluxurilor termice, respectiv de control al acumulării şi eliminării de căldură. O situaţia specifică o reprezintă placa peste sol şi planşeele care acoperă spaţii neîncălzite (pivniţe, beci, subsol, ganguri etc). În primul caz, ne referim atât la optimizarea energetică a planşeelor deja existente, cât şi la crearea de sisteme noi, care să corespundă funcţiunii dorite. Intervenţia pe sistem existent va urmări, pe cât posibil, asigurarea atât a unei bune hidroizolări a planşeului peste sol cât şi păstrarea unor zone cu permeabilitate la vapori pentru evacuarea apei cantonate în porii materialelor existente (ex. modul de racordare cu structurile verticale prin canale de aerisire sau alte sisteme). Acest demers se va racorda la soluţiile de tratare a fundaţiei pe exterior, respectiv de racord la trotuarul de gardă sau pardoseala curţii interioare. Nivelul de eficienţă energetică va depinde direct proporţional de nivelul de umiditate al spaţiului, astfel că soluţiile vor include eliminarea cauzelor care provoacă umiditatea, cu suplimentarea măsurilor de asanare sau utilizarea de aparate de ventilat sau dezumidificatoare. În cel de-al doilea caz, soluţia tehnică se va adapta sistemului structural, nefiind permise termoizolarea sistemelor de acoperire care prezintă valori arhitecturale. În general, spaţiile locuibile aflate peste spaţii neîncălzite (pivniţe, demisol, subsol) ce sunt acoperite cu sisteme de boltire din piatră sau cărămidă beneficiază de protecţie termică prin masa de zidărie a sistemului de boltire, altfel că soluţii de termoizolare propuse sunt minimale şi vor prioritiza menţinerea compoziţiei arhitecturale sau a aspectului. Soluţiile vor include opţiunea termoizolării pardoselii peste nivelul de călcare, acolo unde sistemul de planşeu permite. Soluţiile de dală flotantă se pot realiza în condiţiile de siguranţă structurală, întrucât noi încărcări pot provoca daune sistemului constructiv prin masa adăugată. În sistemul tradiţional, înlocuirea planşeelor din grinzi de lemn cu planşee de beton, fără o analiză de impact corectă, poate aduce la discontinuităţi, prin crearea de punţi termice care vor cauza fenomene de condens şi crearea de probleme de microclimat interior. Sistemele de încălzire în pardoseală, realizate în stratul de şapă, acolo unde este posibil, pot aduce îmbunătăţiri considerabile spaţiilor interioare. În cazul în care soluţia de încălzire nu se pretează la acest sistem, se va recurge la trasarea pe exterior a instalaţiilor, prin soluţii care adoptă materiale de calitate şi care sunt adaptate situaţiilor curente. Este importantă, şi în acest caz, adaptarea corectă a funcţiunii la caracteristicile clădirii, pentru ca cerinţele programului să nu contravină tipologiei de clădire. Buna înţelegere a sistemului existent va ajuta la prevenirea unor proiecte cu cerinţe de exploatare care nu se pot aplica clădirilor istorice, acestea necesitând o adaptare la condiţiile existente. Şi în cazul intervenţiilor pe pardoseli se solicită respectarea principiului de reversibilitate, acesta fiind necesar inclusiv în programul de mentenanţă al clădirii. Se vor avea în vedere soluţii de etanşare a terenului din imediata vecinătate a clădirii prin soluţii minim invazive. Menţionăm câteva variante acceptabile de intervenţie: ● injectarea terenului cu soluţii ce reduc permeabilitatea terenului; ● dispunerea de materiale hidroizolante perimetral. Prin materiale se înţelege inclusiv pământ cu permeabilitate redusă; ● îndepărtarea apei pluviale printr-o sistematizare corectă a terenului şi prin asigurarea îndepărtării scurgerilor sistemului de pluviale de la baza clădirii spre exterior. 5.7 Tratarea tâmplăriilor şi suprafeţelor vitrate Suprafeţele vitrate reprezintă principalul punct critic al performanţei energetice la clădirile istorice. Acesta poate varia în funcţie de caracteristicile geometrice, materiale şi sisteme de închidere. Intervenţiile asupra zonelor vitrate va avea în vedere importanţa acestora pentru valoarea clădirii istorice, respectiv pentru caracterul autentic al acesteia. Acestea au un rol esenţial atât pentru ventilarea, cât şi pentru iluminarea spaţiilor, dar contribuie şi la asigurarea vizibilităţii spre exterior şi au rol în stabilirea confortului acustic. Tâmplăriile istorice un rol estetic esenţial pentru imaginea fondului istoric. Totodată, acestea prezintă vulnerabilităţi din punct al eficienţei energetice datorită limitărilor termice ale tâmplăriilor şi a foilor de geam care se află printre materialele cu cea mai mica rezistenţă termică. Prin urmare, intervenţia de eficientizare energetică va trebui să ia în considerare tratarea tâmplăriilor ca fiind una din deciziile fundamentale care pot influenţa rezultatele intervenţiei. Printre cele mai uzuale soluţii de eficientizare energetică, se pot recomanda următoarele: ● restaurarea tâmplăriei originale, cu optimizarea etanşeităţii şi a sistemului de închidere, mai ales în cazul unor tâmplării cu feronerie valoroasă; părţile degradate se pot înlocui cu părţi realizate cu respectarea caracteristicilor; ● pentru tâmplării cu secţiuni mai generoase, o soluţie acceptată este înlocuirea foii de geam cu panou vitrat termoizolant, cu dimensiuni adaptate procesului de restaurare; ● în cazul în care tâmplăria nu mai poate fi recuperată, se poate opta pentru înlocuirea tâmplăriei cu sisteme noi, cu respectarea caracteristicilor tâmplăriei istorice; în acest caz, se recomandă menţinerea părţii fixe a tâmplăriei. În situaţia în care, prin realizarea acestor măsuri optime, se doreşte suplimentarea rezistenţei termice, se poate opta pentru soluţii complementare care constau în principal în dublarea sistemul existent cu un sistem nou de tâmplărie cu geam termoizolant, pe interior, care se poate realiza în acord cu tâmplăria existentă sau aplicarea de folii speciale termoizolante pe foile originale. Înlocuirea cu tâmplării realizate din materiale noi are, de cele mai multe ori, dezavantajul modificării imaginii clădirii prin faptul că secţiunea realizată prin tehnici industriale prezintă alte caracteristici de secţiune şi aspect. Astfel se va reduce din suprafaţa vitrată, în detrimentul iluminării naturale a spaţiului. Pe lângă această consecinţă care vizează reducerea confortului vizual, înlocuirea tâmplăriilor istorice cu tâmplării realizate necorespunzător va reduce din confortul olfactiv (lipsa ventilării corespunzătoare, apariţia mucegaiului) şi din confortul termic (favorizarea condensului şi menţinerea umidităţii), cu impact asupra bunăstării fizice. La nivel estetic, montarea unei tâmplării cu materiale noi va risca degradarea tencuielilor din jurul golurilor de fereastră, cu distrugerea decoraţiilor/ ancadramentelor. Simplificarea geometrică şi cromatica nepotrivită a tâmplăriilor dăunează semnificativ imaginii generale ale faţadelor. În prezent, tehnologia de realizare a tâmplăriilor permite realizarea în detaliu a tâmplăriilor istorice, din lemn care să ţină cont de dimensiunile şi secţiunile tâmplăriei istorice, de aceea releveul tâmplăriilor poate servi ca model în refacerea acestora. Aceste tâmplării se pot aplica şi în situaţia unor clădiri care la intervenţiile anterioare au înlocuit tâmplăriile vechi cu unele noi, realizate din materiale diferite sau cu geometrii necorespunzător. În acest caz se poate urmări revenirea la tâmplărie din lemn care să respecte totodată criteriile de eficienţă energetică prin introducerea unei sticle termoizolante. O măsură suplimentară şi necesară este adăugarea de obloane sau storuri, pe exterior sau interior, în funcţie de tipologia clădirii. În special în contextul încălzirii globale, aceste măsuri de umbrire vor reprezenta o soluţie de economie de energie pe perioada verii, evitându-se sisteme de ventilare costisitoare. 6. OPTIMIZAREA CONFORTULUI INTERIOR 6.1 Instalaţii de încălzire Sistemele tradiţionale de încălzire se realizau prin intermediul sobelor de lemne sau cărbuni sau a cazanelor din fontă, instalate în camerele tehnice cu un arzător pe gaz, păcură sau cărbuni, sau prin arderea de material vegetal uscat. Primele centrale termice de încălzire au fost montate în perioada interbelică, pe bază de păcură, având în epocă o durata de viaţă de aproximativ 20- 40 de ani. Ulterior, zonele urbane au trecut la un sistem de încălzire centralizat alimentat la reţeaua de gaz. Prin urmare, mare parte din clădirilor istorice deţin instalaţii perimate sau care nu asigură un consum optim. În restructurarea sistemului de încălzire trebuie avut în vedere zona climatică, tipologia clădirii, destinaţia, tipul constructiv şi forma clădirii, bugetul de implementare, indicatorii de eficienţă economică precum şi aspecte sociale şi profilul de consumator al utilizatorilor. Instalaţiile de încălzire se împart pe categorii şi deservesc tipologii de clădiri diverse, de la locuinţe până la clădiri publice şi administrative. Acestea se mai împart şi în funcţie de necesarul de consum în imobil, pentru a putea furniza aportul de căldură necesar. De aceea, fiecare soluţie în parte trebuie să fie aleasă în funcţie de tipul de economie de energie care va rezulta în urma implementării proiectului de eficienţă energetică, pentru a reduce sarcina de încălzire sau răcire a clădirii, precum şi în funcţie de acordarea priorităţii măsurilor ale căror costuri de investiţie se recuperează în termen optim prin economii la consumul de energie sau prin redirecţionarea către reţea a surplusului de energie. Indiferent însă de sistemul ales, noile trasee nu vor afecta părţi valoroase ale clădirii, se va opta pentru instalaţii aferente, integrate în stilul arhitectural al imobilului. Prin urmare, trasarea instalaţiilor va ţine cont de valoarea pardoselilor şi a zidăriei, inclusiv de restricţiile sistemului constructiv, fiind interzisă realizarea de canivouri sau crearea de culoare de trecere pentru traseele de instalaţii care să afecteze structura sau finisajele identificate ca fiind valoroase. De asemenea, în cazul în care spaţiile mai menţin sobe sau aparate tehnice valoroase, se recomandă menţinerea acestora în locul lor original, cu transformarea sau adaptarea la noul sistem de încălzire, respectiv, în caz extrem, cu demontarea atentă a acesteia în vederea restaurării/ refolosirii. Evaluarea cuprinde înţelegerea sistemului actual care asigură încălzirea, respectiv capacitatea, starea de conservare şi eficienţa acestora. Având în vedere că sistemele de încălzire istorice se păstrează încă în fondul construit, printre cele mai utilizate măsuri pentru optimizarea eficienţei instalaţiilor de încălzire utilizate la execuţia sistemelor de încălzire şi distribuţia energiei termice, se pot considera optimizarea instalaţiilor existente, înlocuirea acestora cu sisteme noi (inclusiv cu opţiunea unor surse de energie regenerabilă). În procesul decizional, se va urmări cu prioritate: ● identificarea corectă a traseelor de instalaţii existente, în corelare cu releveul clădirii; ● evitarea amplasării aparatelor de citit pe faţadele istorice, cu alegerea soluţiilor digitale de citire la distanţă; ● adaptarea/ refolosirea/ modernizarea instalaţiilor existente, dacă acestea prezintă valori identificate prin studiile de specialitate; ● verificarea performanţei instalaţiei existente şi identificarea zonelor de risc/ scurgeri, respectiv înlocuirea garniturilor şi repararea părţilor defecte; ● tratarea sistemelor de încălzire la comun, nu separare pe unităţi de locuit; ● recircularea apei în minim două fluxuri în cadrul instalaţiilor de încălzire; ● analiza posibilităţii de utilizarea surselor de căldură care utilizează resurse regenerabile sau sisteme minim invazive pentru mediu (ex. pompă de căldură etc); ● zonarea instalaţiilor de încălzire (ramuri separate de distribuţie eventual contorizate, reglaje locale). Din punct de vedere al eficientizării sistemelor de încălzire, se recomandă alegerea unor măsuri suplimentare precum implementarea sistem de management eficient al instalaţiilor termice pentru reducerea alimentării cu căldură (când clădirea nu este ocupată) sau angajarea unui responsabil energetic în cadrul instituţiei, care sa se ocupe în principal de eficientizarea în spaţiu. Propunerile de eficientizare şi modernizare a instalaţiilor termice, pentru a realiza o economie de energie în funcţie de specific, trebuie să ţină seama cont de toate aspectele şi parametrii care interacţionează în mod direct cu clădire şi utilizatorii. 6.2 Instalaţiile sanitare şi de preparare a apei calde menajere Abordarea instalaţiilor sanitare în clădirile istorice reprezintă un subiect care necesită o bună înţelegere a evoluţiei clădirii şi a funcţiunilor pe care aceasta le-a avut de-a lungul anilor. Pentru lungi perioade de timp, majoritatea clădirilor istorice, în special cele rezidenţiale şi unifamiliale, au fost transformate şi recompartimentate pentru a găzdui mai multe familii. Efectul asupra clădirilor a fost unul care a condus la o deficienţe în utilizare şi exces în consum. Printre probleme recurente care ţin de instalaţiile sanitare în clădiri istorice se referă la compartimentări ale spaţiilor pentru realizarea de grupuri sau bucătării, fără urmărirea coerenţei funcţionale, cu adăugarea unor instalaţii realizate improvizat sau neadecvat (fără ventilare mecanică, fără suprafeţe izolate corespunzător sau chiar cu mutilări ale unor elemente structurale şi decorative pentru trasarea, amplasarea şi întreţinerea instalaţiilor. Din acest motiv, o cauză frecventă a infiltraţiilor o reprezintă execuţia necalificată a instalaţiilor, cu efecte nocive dacă nu sunt tratate în timp util. Adaptarea spaţială la specificul încăperilor care utilizează apă menajeră (bucătării, băi etc), depinde în cazul instalaţiilor sanitare, de modul de alimentare cu apă caldă menajeră pentru nevoi ce ţin de activităţile casnice şi de tipul de comportament de consum al utilizatorului. Tipul de încălzire cel mai frecvent utilizată este, de regulă, realizat cu boilere electrice sau centrale cu gaze naturale, ceea ce conduce la creşterea umidităţii interioare cu consecinţe grave asupra condiţiilor igienico-sanitare şi de confort termic. Lipsa unei ventilări corespunzătoare a acestor spaţii creşte riscul condensului pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie şi dezvoltarea mucegaiului sau chiar atacuri biologice pe elemente structurale ale clădirii. Clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală se confruntă cu o serie de probleme care ţin atât de vechimea echipamentelor, cât şi de comportamentul de consum al utilizatorilor. Printre cele mai prezente probleme înregistrate pentru astfel de instalaţii amintim: deteriorarea izolaţiei termice şi coroziunea conductelor, randament scăzut şi eficienţa minimă ale schimbătoarelor de căldură, lipsa conductei de reciclare a apei de consum (ceea ce duce la risipa apei şi costuri suplimentare), infiltraţii de apă şi pierderea acesteia datorate armăturilor slabe din cămine şi a subsolurilor netratate, pierderi de apă datorate utilizării unor instalaţii depăşite ca model şi eficienţa pentru cerinţele actuale de confort interior, scurgeri ale instalaţiilor de canalizare, lipsa sifoanelor de scurgere, ghene necurăţate etc. Deseori, clădirile istorice deţin un sistem insuficient în raport cu cerinţele contemporane (număr insuficient de grupuri sanitare, grupuri sanitare realizate improvizat prin transformarea unor spaţii ale casei, cu compartimentări necorespunzătoare etc). Prin urmare, analiza performanţei instalaţiilor sanitare se va corela atât cu funcţiune originală a clădirii, cu tipul de intervenţii realizate în etape diferite ale construcţiei, precum şi cu funcţiunea curentă sau propusă. Se recomandă ca pentru optimizarea instalaţiilor sanitare şi de ACM, respectiv pentru adăugarea unor noi grupuri sanitare în clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală trebuie să urmărească buna identificarea situaţiei existente şi modul în care suplimentarea traseelor sau a spaţiilor sanitare au impact asupra clădirii. Printre măsurile care se pot considera oportune se enumeră: ● menţinerea/ reutilizarea traseelor existente, respectiv amplasarea noilor instalaţii astfel încât să fie realizat un racord ridicat faţă de sistemul existent, cu un nivel de minimă invazivitate la nivel de intervenţii pe sistem structural (perforaţii în zidărie sau planşee) şi decorativ; ● asigurarea nivelului de ventilare necesar; ● prioritizarea întreţinerii instalaţiilor de racord la canalizare; ● evitarea amplasării de noi grupuri sanitare sau bucătării în zone care nu pot asigura o bună canalizare a apelor menajere; mai ales în cazul clădirilor cu suprafaţă mare la sol, adăugarea de grupuri sanitare realizate în mod improvizat a dus la reducerea subsolurilor de clădire la nivel de spaţiu tehnic sau cu grad ridicat de insalubritate; ● utilizarea surselor regenerabile (solară, geotermală, etc) pentru prepararea apei calde de consum. Principiile de adaptare funcţională la noile necesităţi din punct de vedere al instalaţiilor sanitare vor ţine cont de calitatea spaţială specifică clădirii şi de posibilitatea alegerii unor soluţii care să permită adaptarea funcţională pe viitor, indiferent de programul propus. Având în vedere gradul ridicat de interes pentru reutilizarea clădirilor cu valoare istorică şl arhitecturală, adăugarea de noi funcţiuni în spaţiile existente sau de reconfigurare a celor actuale va avea în vedere o utilizare pe termen mediu şi lung, cu accent pus pe compatibilitatea funcţională a diferitelor utilizări. 6.3 Instalaţiile de climatizare şi ventilare În cazul clădirilor istorice, sistemul constructiv şi finisajele sunt realizate pentru o ventilare naturală optimă a spaţiilor interioare. Lipsa acesteia, în special prin utilizarea unor finisaje şi tâmplării impermeabile au dus la modificarea climatului interior, şi implicit, la reducerea calităţii aerului. Pe lângă acest aspect, lipsa etanşeităţii clădirile istorice la nivelul contactului cu solul prezintă riscuri în ceea ce priveşte coeficientul de gaze radioactive provenite din sol cum este radonul. Clădirile istorice sunt permisive pătrunderii gazelor din sol dat fiind faptul ca pivniţele nu sunt etanşeitate, podele fiind de multe ori construite din pământ compactat sau finisaje de pavare. Şi din acest motiv, ventilarea naturală a spaţiilor a reprezentat un criteriu esenţial în tehnicile tradiţionale de construcţie. Acestea asigurau spaţiile subsolului cu guri de aerisire realizate pentru ventilare, astfel că întreaga clădire se putea utiliza eficient tot timpul anului, fiind realizate pentru a fi răcoroase vara şi călduroase iarna. Există o serie de sisteme de climatizare care, după caz, pot obţine un grad de eficienţă care variază în funcţie de clădirile în care sunt instalate. Principalele categorii sunt sisteme de climatizare „numai aer”, sisteme de climatizare „aer - apă“, sisteme de climatizare „aer - agent frigorific”, sisteme de climatizare hibrid „aer - agent frigorific - apă”, fiecare la rândul lor împărţindu-se în diferite categorii. Sistemele de climatizare „numai aer” sunt sisteme care se bazează pe principiul de funcţionare al instalaţiilor clasice de climatizare cu centrală de tratare a aerului (CTA). Acest sistem a fost modernizat pe parcurs, în momentul actual acesta având şi conducta de aer cu debit variabil, care facilitează reducerea consumului de energie. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, acest sistem nu este neapărat indicat şi nu neapărat datorită volumului necesar de încălzit/răcit, ci datorită designului nepotrivit, incompatibil cu stilurile arhitecturale în care se încadrează clădirea aferentă. Cu toate acestea, sunt în curs de dezvoltare şi de cercetare o serie de prototipuri pentru astfel de echipamente, domeniul fiind în continuă dezvoltare. Sistemele de climatizare „aer - apă” sunt unele dintre cele mai răspândite modele, atât pentru clădiri cu consum limitat cât şi cu un consum necesar continuu. Acest sistem este mai complex faţă de cel prezentat anterior, acesta funcţionând printr-o serie de echipamente montate în poziţii cheie cu scopul de a deservi necesarul de încălzire şi răcire necesar pentru volumul aferent. De asemenea, acest sistem beneficiat de adaptări pe parcurs, în momentul actual existând sisteme de climatizare „aer-apă” cu ventiloconvectoare, cu grinzi de răcire sau cu pompe de căldură în buclă de apă. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, este o soluţie viabilă, datorită faptului că echipamentele au forme mult mai compacte, ceea ce oferă o oportunitate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de confort termic interior. Sistemele de climatizare „aer - agent frigorific” sunt potrivite pentru clădirile cu necesar termic mare, indiferent că ne referim la de consum necesar limitat, fie consum necesar continuu. Acest sistem a beneficiat de adaptări pe parcurs, în momentul actual existând sisteme de climatizare „aer - agent frigorific” de tip multisplit şi cu debit variabil de agent frigorific. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, ambele soluţii sunt considerate viabile pentru că sistemul este compatibil cu volumul mare de aer către trebuie tratat, însă nu şi din punct de vedere estetic sau de conservare a patrimoniului şi numai în anumite cazuri fiind o soluţie aplicabilă în proiecte de modernizare clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală. Cu toate acestea, sunt în curs de dezvoltare şi de cercetare o serie de prototipuri pentru astfel de echipamente, domeniul fiind în continuă dezvoltare. Sistemele de climatizare hibrid „aer - agent frigorific - apă” sau sistemele Hybrid VRF (HVRF) sunt printre cele mai eficiente sisteme, datorită faptului că au beneficiat de o serie de modernizări. Acestea funcţionează prin intercalarea unor schimbătoare de căldură între unităţile exterioare şi cele interioare, în cadrul sistemelor clasice de tip „VRF(VRF)”, înlocuindu-se traseele de agent frigorific cu reţele hidraulice (sistem apă). Sistemul reprezintă o alternativă inovatoare la sistemul clasic de climatizare „aer - agent frigorific” atât prin sistemul de funcţionare, dar şi prin aspect compact al elementelor care permite astfel integrarea sistemului în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, atât la exterior, cât şi în interiorul acesteia. Această soluţie, în funcţie de situaţiile aferente, poate fi viabilă atât pentru reducerea consumurilor şi îmbunătăţirea calităţii aerului interior, cât şi din punct de vedere arhitectural. Instalaţiile de climatizare cu ventilare cu recuperare de căldură sunt printre cele mai folosite modele pentru îmbunătăţirea performanţei energetice, atât pentru clădirile noi, cât şi pentru clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, datorită faptului că acest sistem menţine căldura în interiorul imobilului. Modul de funcţionare are la bază reducerea pierderilor de energie cu încălzirea constantă a aerului proaspăt din exteriorul clădirilor, pentru a putea fi introdus în spaţiu interior. Astfel, sistemul permite până la 70% reducere la consumul de energie electrică pentru încălzirea aerului, datorită acestui principiu. Aerul viciat din interiorul imobilului este extras prin grilele de ventilaţie unde, înainte de fi evacuat către exterior, trece printr-o serie de filtre care alcătuiesc schimbătorul de căldură, unde este extrasă căldura din aerul viciat; ulterior, aerul este evacuat. Pentru introducerea de aer proaspăt în interiorul clădirii se foloseşte acelaşi principiu, dar inversat: aerul proaspăt, dar incompatibil cu temperatura interioară necesară din interior, este trecut prin schimbătorul de căldură, unde primeşte căldură obţinută de la aerul evacuat anterior. De asemenea, sistemul este performant energetic, deoarece în anotimpul rece permite transferarea căldurii aerului viciat către aerul proaspăt introdus şi invers în anotimpul cald. Acest sistem de climatizare are avantajul că nu necesită o cantitate mare de energie pentru a funcţiona în parametrii optimi, în schimb, poate să fie destul de dificil de integrat în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, cu arhitectură bogată în decoraţii, la interior şi exterior. Un alt beneficiu pentru sistemele de climatizare cu recuperator de căldură este faptul ca este recomandat pentru orice tip de climă, acesta nemodificând presiunea aerului din interiorul clădirii, sistemul realizând un schimb echitabil între aerul viciat şi aerul proaspăt introdus la interior de aer între interior şi exterior. Din punct de vedere al modului de amplasare, este necesar ca aceste aparate să fie amplasate fără a se altera imaginea clădirii, respectiv se va evita montare de aparate pe faţadele principale ale clădirilor, mai ales în cazul celor cu decoraţie. Prin urmare se poate opta pentru amplasarea acestora pe faţade secundare, în balcoane, terase, poduri sau mansarde sau alte zone care nu sunt vizibile. Un alt factor predominant în performanţa energetică a clădirilor existente de energie îl reprezintă optarea pentru un sistem de climatizare ineficient sau incompatibil cu funcţiunea clădirii aferente. În principiu există două tipuri de sisteme de ventilaţie cu recuperare de căldură şi anume: sistemul centralizat şi sistem descentralizat; in acelaşi timp, în funcţie de necesitate, exista diverse modele de schimbătoare de căldură, fac ce denotă multitudinea utilizării acestui tip de sistem de climatizare pentru clădiri. Sistemul centralizat implică existenţa unei unităţi centrale care controlează toate intrările şi ieşirile, fie de aer viciat, fie de aer proaspăt din exterior, urmând ulterior sa distribuie aerul prin echipamentele instalate în încăperile cheie (în funcţie de dispunerea încăperilor în clădirea de intervenţie). Sistemul descentralizat este compus din unităţi de ventilare descentralizată cu recuperare de căldură, acest sistem fiind mult mai compact din punct de vedere al instalării, schimbătorul de căldură situat în fiecare unitate de acest tip. Acest tip de sistem poate să fie o soluţie viabilă în ceea ce priveşte clădirile istorice cu dispunerea încăperilor simetrică faţă de un ax central. În schimb, în ceea ce priveşte forma şi designul acestora, soluţiile sunt destul de robuste şi incompatibile pentru componentele artistice care se regăsesc la majoritatea clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală. O clădire eficientă energetică şi sănătoasă nu produce condens sau alte fenomene dăunătoare, indiferent de diferenţe de temperatură interior-exterior şi permite schimburi de aer între aerul viciat de la interior şi aerul proaspăt de la exterior. Fără măsuri în direcţia aceasta, aerul interior poate dobândi umiditate şi vapori poluanţi din mobilier, materiale textile, diverse activităţi umane, ceea ce se traduce prin posibile probleme de sănătate pe termen mediu şi lung pentru utilizatori. Totodată, pentru o mai bună integrare a soluţiilor de climatizare eficiente energetic pentru clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, se va urmări identificarea sistemelor existente de ventilare şi studierea modurilor în care sistemul existent va sa fie optimizat pentru a acomoda noul sistem de ventilaţie performantă energetic, într-un mod non-invaziv. Creşterea performanţei energetice a clădirilor constă totodată şi în efectuarea unor lucrări de reparaţii, completări sau înlocuiri de materiale, elemente de închidere, echipamente pentru îmbunătăţirea clădirii şi instalaţiilor la parametrii de performanţă energetică prevăzuţi iniţial, la momentul construirii clădirii. 6.4 Instalaţii electrice În prezent aproximativ 5% din energia electrică generată fiind consumată de sistemele electrice de iluminat. În cazul instalaţiilor electrice, problema nu se pune doar din punctul de vedere al consumului generat de către utilizatori, cât mai mult pe modul de funcţionare a instalaţiilor electrice şi optimizarea acestora pentru configuraţia şi destinaţia clădirilor pe care le deservesc. Instalaţii existente în clădirile istorice reflectă deseori necesitatea de consum a epocii în care a fost construită, cu un număr redus de aparate electrice. De aceea, se consideră că nu mai corespund standardelor actuale referitoare la siguranţa, ceea ce înseamnă automat o oportunitate de intervenţie spre îmbunătăţirea performanţei energetice. Cu excepţii care ţin de vechimea sau programul clădirii, majoritatea clădirilor istorice au fost concepute cu integrarea racordului la reţeaua electrică. Astfel, pentru a realiza o economie de energie în funcţie de specific, soluţiile de creştere a performanţei energetice şi modernizare a instalaţiilor electrice trebuie să ţină seama cont de toate aspectele şi parametrii care fluidizează activităţile umane în incinta clădirii. Astfel, se recomandă înlocuirea sistemelor existente de instalaţii electrice ca una dintre cele mai viabile soluţii pentru clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, cu prezervarea, după caz, a aparatajului final şi a obiectelor de iluminat, mai ales în cazul clădirilor care aparţin unor stiluri arhitecturale relevante. În plus, pentru o mai bună integrare a soluţiilor de optimizare sisteme electrice, se va urmări: ● identificarea sistemelor electrice existente şi studierea soluţiilor optime în care sistemele existente pot fi înlocuite şi/sau optimizate într-un mod non-invaziv; ● trasarea noilor instalaţii cu evitarea afectării structurii sau degradărilor de finisaje valoroase; ● se va opta pentru trasarea la exterior a instalaţiilor dacă acestea se suprapun pe parament aparent, nefiind recomandată trasarea de canale prin zidării care menţin paramentul aparent; ● păstrarea aparatajului final pentru valoarea istorică şi arhitecturală; ● înlocuirea aparatajului final cu modele inteligente, cu design integrat şi racordat la stilul arhitectural în care este integrată clădirea aferentă; ● păstrarea obiectelor arhitecturale de iluminat pentru valoarea istorică şi arhitecturală; ● înlocuirea obiectelor arhitecturale de iluminat cu modele smart, cu design integrat şi racordat la stilul arhitectural în care este integrată clădirea aferentă; ● utilizarea rezultatelor obţinute în cadrul Auditului şi Certificatului energetic, pentru a estima amplasarea consumatorilor şi estimarea necesarului de consum, corelat cu funcţiunea curentă a clădirii. Reconfigurarea instalaţiilor electrice va urmări identificarea soluţiilor pe termen mediu şi lung, cu posibilitatea adaptării acestora la diferite necesităţi. 6.5 Iluminatul artificial Iluminatul artificial se află în strânsă legătură cu percepţia spaţiului, indiferent de ora de utilizare, fiind cunoscută necesitatea corelării acestuia cu lumina naturală. În cazul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală, în funcţie de perioadă şi stil există diferite tipologii de suprafeţe vitrate. Vitraje ample cu orientare pentru un aport crescut de lumina naturală pe timpul zilei sunt amplasate cu precădere în pe faţadele principale ale casei, cu rol de reprezentare sau funcţiuni importante. În mod contrar, spaţiile sau faţadele secundare ale clădirilor pot prezenta ferestre de mai mici dimensiuni. Orientarea cardinală a influenţat modul de dispunere a golurilor. De exemplu, spre sud erau amplasate golurile vitrate mari ce asigură concomitent un aport de căldură la interior. Pe nord, acestea sunt de dimensiuni mai mici pentru a evita pierderile de căldură asociate orientării pe zone mai răcoroase. În acelaşi timp, pentru evitarea schimbului de căldură între interior şi exterior, indiferent de anotimp, s-a practicat amplasarea de obloane, storuri, jaluzele, perdele sau pergole, care încetinesc sau reduc considerabil transferul termic, asigurând o constantă a temperaturii interioare. Aceste caracteristici tipologice sunt importante pentru alegerea şi amplasarea unui sistem de iluminat artificial, acesta fiind pot aduce o serie de optimizări calităţii spaţiilor interioare şi exterioare pentru a răspunde unor categorii diferite de exigenţe. Din punct de vedere al performanţei energetice, este important ca acestea să nu suprasolicite sau să reducă vizibilitatea, prin asigurarea unui grad de iluminare optim. Astfel se va urmări alegerea unui spectrul de culori şi tonuri adaptate tipologiei şi funcţiunilor spaţiilor interioare şi nu în ultimul rând, relevante pentru calitatea istorică şi arhitecturală a clădirii. Astfel, pentru optimizarea iluminatului artificial şi utilizarea unor elemente non-invazive, se va urmări: ● analiza şi identificarea sistemului de iluminat existent, raportat la orientarea clădirii şi tipologia faţadelor, inclusiv prin evaluarea critică a soluţiei originale în raport cu exigenţele de eficienţă energetică; ● selectarea unui sistem de iluminat care permite un nivel înalt de performanţă vizuală, fără a crea disconfort pentru utilizatori. Calitatea iluminatului nu este direct măsurabilă, dar este determinată prin relaţia dintre mediu, spaţiu şi persoane; ● utilizarea de noi surse de lumină cu eficienţă luminoasă ridicată, în special cu sisteme de iluminat eficiente energetic şi cu rezistenţă ridicată în timp; ● alegerea soluţiilor complementare pentru a răspunde cerinţelor de reducere a iluminatului natural pe timpul zilei prin adăugarea de sisteme de umbrire adaptate calităţii ambientale a clădirilor; ● tratarea corectă a iluminatului exterior, în raport cu cerinţele de utilizare şi funcţiunea clădirii, asigurând calitatea ambientală a clădirii pe timp de noapte. Astfel, iluminatul exterior se va realiza ţinând cont de modul de utilizare a spaţiului public, cu evitarea punctelor de mare intensitate luminoasă care creează disconfort vizual sau care să accentueze. 6.6 Sisteme de producere a energiei regenerabile Optimizarea consumurilor de energie depinde atât de sistemul de alimentare, cât şi de comportamentul utilizatorului final. Modificarea modului de producere şi furnizare a energiei influenţează constant criteriile de eficienţă energetică, inclusiv pentru clădirile cu valoare istorică şi ambientală. În prezent, printre cele mai utilizate măsuri pentru producerea energiei regenerabile, se află soluţiile tehnologice de captare a diferitelor tipuri de energie: solară, eoliană, hidroelectrică, geotermală, energia oceanelor, biomasă şi biocombustibili. Înlocuirea sistemelor tradiţionale cu acest tip de sisteme alternative reprezintă o provocare în asigurarea durabilităţii patrimoniului istoric, prin urmare acest demers va lua în considerare atât factori de tip economic, cât şi de funcţiune şi program de utilizare astfel ca soluţia să răspundă cât mai eficient exigenţelor clădirii. Pentru instalarea unor sisteme de producere a energiei regenerabile pentru o clădire cu valoare istorică şi arhitecturală, sunt vizate următoarele activităţi: ● selectarea celei mai potrivite variante pentru specificul clădirii cu valoare istorică şi arhitecturală, în acord cu auditul energetic şi certificatul energetic al clădirii, pentru a identifica stadiul actual şi pentru a putea opta pentru varianta optimă în ceea ce priveşte intervenţia dorită; ● studierea contextului urban şi corelarea cu concluziile studiului istoric, pentru a identifica acele elemente cu valoare istorică şi arhitecturală care trebuie protejate, inclusiv a imaginii urbane care necesită o abordare minim invazivă la nivel vizual; ● identificarea măsurilor de reducere a nivelului actual de utilizare a energiei, de exemplu modificări ale modelelor de încălzire/răcire şi de iluminat, îmbunătăţirea echipamentelor, cum ar fi cazanele şi becurile, o mai bună izolare şi eliminarea curenţilor de aer (fără a împiedica o ventilaţie adecvată). Cea mai utilizată formă de energie verde este cea asigurată de panouri fotovoltaice iar experienţa altor state europene oferă o perspectivă completă asupra impactului amplasării colectoarelor solare pe acoperişurile situate în centre istorice sau în zone protejate. Buna practică presupune evitarea amplasării de panouri în zone de vizibilitate directă, care să interfereze cu imaginea clădirii, în acest sens fiind alese soluţii de amplasamente pe faţade secundare sau anexe situate pe proprietate. Acoperişurile clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală de cele mai multe ori sunt realizate din materiale şi în tehnici care oferă clădirii statutul de arhitectura de patrimoniu, de aceea, pe cât posibil, integrarea panourilor fotovoltaice sau a panourilor solare ori lângă construcţie ori pe un teren învecinat. Chiar şi aşa, în cazurile în care este posibil, se recomandă şi integrarea unor sisteme de panouri fotovoltaice la nivelul acoperişului, în funcţie de valoarea istorică şi arhitecturală a anvelopei clădirii. Pentru instalarea unor sisteme de producere a energiei regenerabile pentru o clădire cu valoare istorică şi arhitecturală, în cazul în care nici una din soluţiile listate mai sus nu sunt disponibile în zona în care este amplasată clădirea aferentă, venim cu următorul set de soluţii alternative: ● consultarea cu administraţia locală în vederea identificării unui ghid oficial de arhitectură şi de intervenţii pentru astfel de clădiri; ● identificarea de terenuri adiacente în apropierea imobilului pentru dispunerea unui set de panouri fotovoltaice pentru a genera necesarul electric pentru clădire: ● susţinerea unor cooperative locale de producere de energie care să includă comunitatea în crearea de sisteme alternative de energie. Industria sistemelor de producere a energie regenerabile este în continuă dezvoltare, ceea ce face ca în viitorul apropiat să poată fi disponibile, dar şi accesibile economic, o serie de sisteme de panouri fotovoltaice care se pot integra şi mai bine când sunt puse în operă în contextul clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală. În prezent, există o serie de panouri fotovoltaice performante, de dimensiuni reduse, cu un design minimal, menite să nu distragă atenţia de la valoare arhitecturală a clădirilor, însă să producă cantităţi optime pentru funcţionarea în condiţii optime a acestora. 6.7 Adaptarea la programul de consum al clădirii Modul de utilizare al clădirilor existente este esenţial în analiza tipului de consum, gestiunea acestuia şi definirea soluţiilor sustenabile de eficientizare energetică. Clădirile publice, în funcţie de destinaţie şi de necesităţi, au un consum mai redus, contrar clădirilor rezidenţiale sau a altor funcţiuni de consum continuu (spitale, cămine etc). Cunoaşterea nevoilor clădirii şi evidenţierea nevoilor de consum şi a comportamentului de utilizare se recomandă încă din faza incipientă a proiectului, mai ales pentru programe arhitecturale complexe. Fondurile publice dedicate eficienţei energetice se abordează mai mult din prisma programului clădirii şi mai puţin din cea a valorii istorice şi arhitecturale, astfel că există mai multe direcţii de abordare. Din perspectiva tipului de consum, se consideră necesară diferenţierea programelor de consum permanent (clădiri rezidenţiale, spitale etc) faţă de cele cu consum temporar. În această categorie se află clădiri cu: ● consum redus recurent/ ocupare continuă: clădiri administrative, comerciale, cultură, educaţie etc cu program de lucru permanent în timpul săptămânii, cu întreruperi totale sau parţiale la sfârşit de săptămână; (ex: gestiunea consumurilor de energie pe timp de noapte sau zi); în aceste clădiri se recomandă reducerea utilizării utilităţilor în afara orelor de program, cu impact considerabil asupra costurilor; ● consum redus intermitent/ ocupare discontinuă: clădiri de cult sau clădiri social culturale teatre, săli de spectacol etc, cu program de consum maxim bazat pe evenimente punctuale, în diferite momente ale zilei sau ale săptămânii, dar care necesită între timp perioade de utilizare la consum minim, pentru pregătirea activităţilor; prin urmare, adaptarea la cele două cerinţe funcţionale reprezintă o măsură prioritară de reducere şi eficientizare a consumului; Printre cele mai utilizate măsuri pentru optimizarea eficienţei în cadrul clădirilor social- culturale cu valoare istorică şi arhitecturală se numără: ● realizarea unui audit al consumului de energie existent, care să ia în considerare modul recurent de utilizare, energia încorporată şi carbonul din echipamentele existente şi noi şi să evalueze amprenta de carbon actuală a clădirii; ● identificarea măsurilor de reducere a nivelului actual de utilizare a energiei, de exemplu modificări ale modelelor de încălzire/răcire şi de iluminat, îmbunătăţirea echipamentelor, cum ar fi cazanele şi becurile, o mai bună izolare şi eliminarea curenţilor de aer (fără a împiedica o ventilaţie adecvată); ● considerarea posibilităţii de a trece la un furnizor de energie verde şi a altor echipamente de microgenerare; ● adaptarea tipului de instalaţie la modul de utilizare al clădirii şi crearea unui programului de alimentare la programul de utilizare, cu reducerea temperaturilor din încăperile neutilizate şi furnizarea căldurii conform graficului de reglaj, zonarea instalaţiilor de încălzire pe ramuri separate de distribuţie cu contorizare proprie şi posibilitatea reglajelor locale; ● implementarea sistemelor de tip Building Management Systems pentru asigurarea performanţei sistemului si monitorizarea consumurilor energetice; Performanţa sistemului de eficientizare energetică a clădirilor va depinde însă, în mare parte, de comportamentului utilizatorilor şi de adaptarea acestora la cerinţele de reducere a consumului. În cazul clădirilor existente, eficientizarea termică a clădirilor constă totodată în efectuarea unor lucrări de reparaţii, completări sau înlocuiri de materiale, elemente de închidere, echipamente pentru aducerea clădirii şi instalaţiilor la parametrii de performanţă energetică prevăzuţi iniţial, la momentul construirii clădirii. 6.8 Gestiunea deşeurilor rezultate din construcţii Gestionarea într-un mod optim a deşeurilor rezultate în urma intervenţiilor va urmări colectarea selectivă a deşeurilor pe tipuri de materiale, cu selectarea celor care pot fi reutilizate. În 2008 a fost emisă Directiva europeană 2018/851 pentru Directivei 2008/98/CE privind deşeurile în vederea definirii tipurilor de deşeurilor provenite din activităţi de construcţie şi demolări şi care precizează la art. 11 că „Deşi definiţia deşeurilor provenite din activităţi de construcţie soi demolări se referă la deşeurile rezultate din activităţi de construcţie şi demolare în general, aceasta include şi deşeurile provenite din activităţile minore de construcţie de tipul do-it- yourself şi demolare desfăşurate în gospodăriile private. Deşeurile provenite din activităţi de construcţie şi demolări ar trebui înţelese ca fiind corespunzătoare tipurilor de deşeuri incluse în capitolul 17 din lista deşeurilor stabilită prin Decizia 2014/955/UE din versiunea în vigoare la 4 iulie 2018. Din punct de vedere al tipurilor de acţiuni care vizează politicile şi legislaţia, fazele de prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor sunt prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operaţiuni de valorificare, precum valorificarea energetică, respectiv eliminarea. Urmărind aceste criterii, tratarea clădirilor existente ca materialele de construcţii şi eventual deşeuri reprezintă o schimbare necesară de paradigmă care marchează trecerea de la o economie liniară, bazată pe resurse infinite, la o economie circulară, care valorifică şl reutilizează. Astfel, încă de la începutul proiectului se recomandă realizarea unui Plan de Intervenţii care să conţină planificarea modului în care sunt gestionate materialele de construcţie şi deşeurile în timpul şantierului. Intervenţiile non-invazive pe clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală se bazează pe utilizarea maximă a materialelor existente, înţelese în acest context ca resurse regenerabile: lemn, cărămizi, pietre, tâmplării, ţigle, dale, pardoseli, ceramică, obiecte sanitare, obiecte de încălzit - sobe, calorifere vechi, cazane, sticlă, componente metalice, tencuieli, etc - respectiv orice componentă originală a clădirii propusă pentru înlocuire sau eliminare, precum şi materiale mai recente - gips carton, materiale plastice. Gama de deşeuri este una extrem de variantă, necesitând o capacitate gestiune reală atât din partea mediului public, cât şi a celui privat. Lipsa infrastructurii când vine vorba de gestiune deşeurilor în general, şi a deşeurilor de construcţii în particular prezintă, pe lângă ilegalităţi sau risipă, reale riscuri. O practică curentă este tratarea unitară a molozului ca teren de fundare, fiind utilizat greşit la crearea de noi terenuri, care însă nu sunt stabile şi nici recomandate pentru dezvoltarea unor activităţi ulterioare. Prin urmare, îngroparea molozului din construcţii, alături de depozitarea molozului în gropile de gunoi, fără o selecţia prealabilă, vor crea situaţii răspunzătoare de creşterea riscurilor pentru populaţie. În prezent, rata de selecţie şi reciclare a deşeurilor din construcţii este extrem de redusă. Aceasta reprezintă o problemă în principal pentru marile oraşe din România, care se confruntă cu diminuarea numărului de gropi de gunoi de la periferia oraşelor, ca urmare a extinderii zonelor rezidenţiale ce a condus la diminuarea capacităţii de stocare şi procesare. Abordarea gestiunii deşeurilor din construcţii reprezintă o prioritate naţională prin reorganizarea modului de definire, colectare şi gestionare a deşeurilor pentru ca acestea să contribuie la reducerea poluării şi a efectelor acesteia. Păstrarea, restaurare şi reutilizarea acestora, în cadrul aceluiaşi proiect sau a unor proiecte similare va contribui semnificativ la reducerea deşeurilor din construcţii. Pentru a respecta cerinţele care vizează gestiunea deşeurilor sunt propuse următoarele măsuri pentru gestiunea eficientă a deşeurilor în cadrul clădirilor cu valoarea istorică şi arhitecturală: ● evaluarea ansamblurilor clădirii din punct de vedere a proveninţei, a materiei prime, a procesării acesteia, a prelucrării, a punerii în operă şi a potenţialului de integrare în proiectul de eficientizare energetică, cu componentele implicite de restaurare şi consolidare specifice; ● realizarea unui plan de intervenţie care să indice operaţiunile de extragere a materialelor în vederea de restaurării, reutilizare sau reciclării; ● corelarea modului de selectare a deşeurilor rezultate în acord cu planul municipal de gestiune a deşeurilor; este esenţială, în acest caz, colectarea pe tipuri de materiale astfel încât preluarea şi prelucrarea acestora să fie facilitată şi valorificată; ● consultarea administraţiei locală în vederea identificării unui ghid oficial cu programul în care echipajele de gunoi vin să ridice deşeurile, precum şi ce se anume se reciclează sau în ce interval se ridică deşeuri specifice; ● existenţa unui plan de management prestabilit pentru fiecare etapă de intervenţie asupra modului de manipulare a molozului rezultat (spaţiul de depozitare pe şantier şi locul în care va fi dus spre reciclare); ● existenţa unei zone bine delimitate în spaţiile comune, unde sa fie selectate, pe fracţii resturile menajere; ● existenţa unei zone bine delimitate în care să se poată instala o zonă de compost, dacă funcţiunea clădirii permite şi are nevoie de un astfel de serviciu; ● existenţa unui responsabil în cadrul instituţiei sau clădirii care să se ocupe de acest aspect; Pentru identificarea soluţiilor cheie de gestiune a deşeurilor se recomandă gestionarea acestei în colaborare cu o serie de specialişti în domeniu managementului eficient al deşeurilor. 6.9 Alte intervenţii Acest subcapitol prezintă soluţii inovative existente sau care sunt în curs de dezvoltare şi de cercetare, precum şi automatizări propuse pentru clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală. O parte semnificativă a modernizării şi îmbunătăţirii condiţiilor de microclimat interior în clădirile existente, cu precădere clădirile cu valoare istorică şi arhitecturală, este reprezentat de automatizarea unor procese interioare, precum automatizarea climatizării, a aparatajului final (pe cât posibil), a electrocasnicelor sau aparatelor care folosesc energie, precum şi anumite obiecte sau instalaţii tip perdele sau iluminat smart. Trebuie avut grijă în schimb la specificul locului; în funcţie de situaţie, unele soluţii vor putea fi implementabile, în alte situaţii nu se pot aplica, atât pe considerente de păstrarea integrităţii arhitecturale, cât şi pe considerente financiare. În cazul clădirilor cu arhitectură bogată în decoraţii, unde sunt posibile doar intervenţii minimale, se poate opta pentru echipamente locale, non-invazive, care menţin aerul la temperatura optimă recomandată în funcţie de activităţile desfăşurate în interiorul clădirii în care sunt utilizate. Umiditatea relativă fiind acceptabilă între valorile de 40 - 60 % ideal fiind între 50% pentru confortul şi sănătatea umană O serie de factori intervin şi pot modifica climatul interior (ex: corpurile de încălzire, condiţiile meteo etc), de aceea se recomandă utilizarea unor echipamente speciale de climatizare, precum umidificatoare şi/sau dezumidificatoare; pentru a înţelege mai bine cum funcţionează fiecare, menţionăm: Umidificatoare pentru spaţiu interior: ● folosite în anotimpul rece, când aerul este uscat la interior, ceea ce reduce semnificativ transmiterea de bacterii; ● îmbunătăţesc confortul în timpul somnului, reduc efectul de disconfort şi previn disconfortul căilor respiratorii nazale şi cel al ochilor. Dezumidificatoare pentru spaţiu interior: ● tipuri de sisteme existente: cu agent de deshidratare (absorbant), cu agent frigorific (cunoscut si ca compresor), dezumidificatoarele prin efect Peltier sau cu granule absorbante (dezumidificatoare desicante); ● folosite în anotimpul cald când aerul este umed la interior. Sarcina eficientizării energetice a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală pentru creşterea performanţei energetice şi asigurarea prezervării/conservării valorii culturale patrimoniale implică o abordare holistică, cu accent pe specificul climatului în care este amplasată clădirea, caracteristicile acesteia şi stadiul de dezvoltare al industriei de construcţii la momentul pregătirii intervenţiei; de aceea, se recomandă gestionarea întregului proiect în colaborare cu o serie de specialişti în domeniu eficienţei energetice, pentru rezultate optime. Pe lângă utilizarea unor sisteme care automatizează şi eficientizează activitatea umană, sectorul construcţiilor eficiente energetic este în continua creştere, în momentul de faţă dezvoltându-se o serie de materiale smart (sticlă cu celule fotovoltaice transparente pentru captare energie solară în plus, tâmplărie eficientă energetic, diferite materiale care sporesc etanşeizarea fără sa schimbe aspectul exterior sau interior al clădirilor etc). Procesul de modernizare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală constă în revizitarea soluţiile aplicate în proiectul de execuţie, de la momentul în care clădirea a fost construită, precum şi alte intervenţii suferite pe parcurs. Ulterior, prin folosirea unor echipamente şi sisteme de instalaţii contemporane, gândite să acopere necesarele clădirii cu valoare istorică şi arhitecturală aferente, împreună cu elemente de izolare termică şi anvelopa eficientă permise, alături de extinderea contorizării, a reglării centralizate şi locale a energiei termice, a descentralizării alimentării cu căldură şi introducerea surselor de energie termica regenerabile in paralele cu surse clasice, se îmbunătăţeşte considerabil confortul termic interior, prelungind durata de utilizare a clădirii chiar şi cu 20-30 de ani 7. SPECIFICITĂŢILE SISTEMELOR CONSTRUCTIVE 7.1. Structuri cu pământ/ chirpici Pământul este un material care are multiple întrebuinţări ca material de construcţie, fiind utilizat atât ca material structural - terre pise/ pământ bătut, cărămizi uscate/ chirpici sau tencuieli. Sistem este folosit preponderent la clădiri de locuit din mediul rural. Acest sistem tradiţional a oferit de-a lungul anilor o variantă economică de construire. Sistemul structural este format din structură de lemn (popi, grinzi, contravântuiri), având ca umplutură cărămizi uscate sau umplutură de pământ cu liante organice şi vegetale. Acest tip de sisteme au deseori întregul sistem de construcţie tradiţional (fundaţie de piatră, pardoseli de lemn/ cărămizi de chirpici, şarpante de lemn cu acoperişuri de şiţă/ şindrilă, olane sau tablă plană etc). Tehnologiile recente pun accentul pe proprietăţile termoizolante excepţionale ale materialelor realizate pe bază de pământ. Pământul este un material compus din compuşi inerţi (pietriş, nisip) şi argilă. Amestecat cu apă, acesta poate fi pus în operă în diverse tehnici care pot fi utilizate pentru orice componentă a construcţiilor: pereţi, acoperire, panouri termoizolante, finisaje, pavaje etc. prelucrarea acestuia nu implică un consum de energie major, are proprietăţi termice şi acustice bune şi este complet reciclabil. Problemele preponderente care se regăsesc la acest tip constructiv sunt cauzate de umiditate (infiltraţii sau umiditate ascensională cauzate de lipsa unei bune izolaţi) a construcţiei ce au condus la degradarea finisajelor, cu desprinderi şi cu dezintegrarea materialelor sau la probleme structurale. Metodele recente de construcţie au adus şi modernizări cu materiale noi, de obicei acestea intrând în incompatibilitate cu materialele istorice. Din acest motiv, restaurarea acestor clădiri este vizează deseori revizitarea întregii structuri şi a materialelor de finisaje. O gamă specială de produse este dată de materialele termoizolante, în curs de omologare, care vizează amestecuri de pământ cu materiale fibroase (ex. lufa), dar pot fi folosite ca panouri modulare pentru izolarea structurilor tradiţionale. Din punct de vedere al reacţiei la umiditate, este recomandată protejarea structurii şi finisajelor prin sisteme de colectare şi evacuare a apelor pluviale, dar şi de hidroizolarea corectă împotriva umidităţii ascensionale, inclusiv prin sisteme de drenaj. Umiditatea cauzează, de cele mai multe ori, creşterea în volum a materialului. Fiind însă un material maleabil, acesta se poate reface utilizând corect tehnicile de lucru cu pământ sau a tencuielilor pe bază de var. Fisurile structurale nu sunt frecvente la acest tip de structură, însă acestea rezultă doar în cazul unor vicii de punere în operă. Printre avantajele utilizării pământului se numără echilibrarea umidităţii interioare a aerului (ajungând la coeficient optim de 50%), menţine căldura prin inerţie termică specifică, economiseşte energie la prelucrare şi este reutilizabil, protejează structura de lemn şi absoarbe agenţii poluanţi. 7.2 Structuri de cărămidă Structurile pe bază de zidărie portantă de cărămidă reprezintă cel mai utilizat sistem constructiv. Tehnicile constructive tradiţionale implică realizarea unor ziduri exterioare şi interioare, cu mortar pe bază de var gras. Din punct de vedere al infrastructurii, zidăria istorică nu a fost realizată cu sisteme adecvate de hidroizolare, prin urmare a necesitat măsuri complementare de gestiunea a umidităţii. Soluţiile utilizate în mod convenţional se referă la: - utilizarea lianţilor pentru zidărie permeabile, formula tradiţională se realiza pe bază de var gras şi nisip cu conţinut redus de săruri, cu adaosuri de agregate care imprimă un caracter hidraulic (praf de cărămidă, tăciuni, tuf vulcanic), dar să permită eliminarea apei prin evaporare; ● tencuirea exterioară şi interioară cu mortare permeabile; reţelele de mortare şi tencuieli au variat în timp la nivel de compoziţie, însă au menţinut acelaşi principiu al permeabilităţii, astfel încât zidăria să nu acumuleze umiditate; ● asigurarea evacuării corecte apelor pluviale cu evitarea stagnării apei la baza clădirii; ● asigurarea ventilării corecte a fundaţiei (prin evitarea trotuarelor de gardă care să etanşeze baza clădirii); lucrări edilitare desfăşurate la domeniul public, fără respectarea acestei reguli au contribuit semnificativ la menţinerea umidităţii în construcţie, apariţia mucegaiului şi alte probleme structurale; ● alegerea unor soluţii pentru tâmplării cu capacitate de ventilare. În condiţiile unor degradări structurale semnificative, soluţiile de consolidare uzuale, corespunzătoare tehnicilor tradiţionale, cu respectarea cerinţelor termice constau în: ● injectări ale zidăriei cu mortar de var hidraulic sau soluţii pe bază de silicaţi şi cu procent redus de săruri, pentru refacerea integrităţii mecanice a zidăriei; alte materiale folosite uzual pentru injectări (mortare pe bază de ciment Portland, cu conţinut ridicat de săruri) au contribuit semnificativ la degradarea şi dezintegrarea în timp a zidăriilor prin aportul de apă stocat şi efectele produse pe timp de iarnă; ● consolidare cu materiale permeabile (tencuieli cu var hidraulic armate cu materiale compatibile); deci practica normată pe zidării cu cămăşuiri pe bază de ciment cu armare de plasă metalică cresc riscul degradării structurii de zidărie pe termen lung, favorizează stagnarea umezelii şi apariţia condensului, astfel reducând durata de viaţă a clădirii. ● consolidarea cu tiranţi metalici, cu rolul de a lega zidării a reprezentat o soluţie istorică care se utilizează şi astăzi în zonele cu risc seismic datorită menţinerii unei elasticităţi optime a rezistenţei rezultate. Problemele structurale pot fundamenta decizii de reconstrucţie sau soluţii tehnice mai avansate. Urmărind criteriile de intervenţie pe clădiri istorice valoroase, acestea trebuie să prioritizeze soluţii reversibile (în mare măsură) şi compatibile cu schema statică a structurii. Premisele unei intervenţii corecte constau în reducerea la minim a modificărilor schemei structurale. Din punct de vedere al utilizării actuale, modificarea funcţiunilor solicită regândirea spaţialităţii interioare prin care se solicită reconfigurări interioare au cauzat modificarea multor clădiri istorice din zidărie portantă şi supradimensionarea lucrărilor de consolidare. Eliminarea structurii interioare şi reutilizarea exclusivă a pereţilor exteriori (deseori şi cu reconstrucţia integrală a acestora) eludează principiile de prezervarea a fondului construit istoric. Odată pierdută capacitatea portantă a zidăriei, prin adăugarea de structuri din alte materiale, au cauzat rupere ţeserii originale a zidăriei ce asigura rezistenţa zidăriei portante. Deşi tehnologiile care utilizează beton în restaurare se prezintă ca fiind cea mai economică soluţie pe termen scurt, ce nu necesită tehnologii avansate sau manoperă specializată, utilizarea ei pe scară mare, indiferent de valoarea clădirilor istorice, conduce la deprecierea generală a fondului construit istoric prin deprecierea zidăriilor istorice, cu efecte negative asupra acestora (apariţia condensului, lipsa soluţiilor de consolidare a rezistenţei zidăriei etc). Intervenţiile de acest tip sunt ireversibile şi invazive şi nu încurajează soluţiilor alternative de consolidare. La nivelul utilizării resurselor naturale, producerea de ciment este printre cele mai nocive şi poluante tehnologii din industria construcţiilor, alături de cea a prelucrării materialelor din petrol. Alegerea tehnologiilor de consolidare care evită producţia masivă de ciment reprezintă o măsură puternică de reducere a efectelor industriei construcţiilor asupra mediului. În privinţa sistemelor de acoperire şi planşeelor care utilizează cărămida (boltiri, bolţişoare pe grinzi metalice, pardoseli), soluţiile de eficientizare energetică vor urmări respectarea principiului de reversibilitate şi compatibilitate. Se recomandă ca, în cazul refacerii pardoselilor, să se asigure spaţiu de ventilare perimetral, care să permită ventilarea corespunzătoare a zidăriei. Soluţiile de consolidare se vor alinia la aceste cerinţe pentru a evita încărcările suplimentare sau consecinţele incompatibilităţii materialelor. Date fiind proprietăţile higroscopice ale zidăriilor de cărămidă, soluţiile de eficienţă energetică vor urmări suplimentarea cu materiale permeabile şi asigurarea ventilării. Prin urmare vor fi preferate tencuieli termoizolante, sau în cazul spaţiilor care au suprafeţe de utilizare generoase, opţiuni de termoizolare la interior, cu rezolvarea problemelor de condens. 7.3 Structuri de piatră Structurile de piatră reprezintă printre cele mai vechi tehnici constructive, fiind regăsite în prezent la clădiri realizate preponderent înainte de anul 1800. Prin urmare, valoarea acestora pentru istoria şi cultural mediului construit este incontestabilă. De altfel, acest sistem se regăseşte preponderent la clădiri de cult sau sisteme fortificate de apărare, dar şi la nivel rezidenţial în zone cu resurse accesibile de piatră. Aceste pot fi atât cu parament acoperit, cât şi cu parament aparent. Din punct de vedere al eficienţei energetice, structurilor portante de piatră beneficiază de grosimi generoase cu o bună inerţie termică, astfel că lucrările de eficientizare energetică pornesc de la principiul unei bune înţelegeri a structurii. Astfel că intervenţiile uzuale asupra structurilor de piatră vor avea impact atât asupra structurii şi arhitecturii clădirii, cât şi asupra performanţei energetice. Injectările cu mortare pe bază de var hidraulic reprezintă cele mai uzuale forme de consolidare, întrucât refac integritatea mecanică a zidăriei, necesară inerţiei termice. Şi în cazul acestor structuri se vor evita materialele pe bază de ciment sau care conţin săruri ce pot cauza distrugeri de material, apariţia eflorescenţelor, condens sau mucegai. În privinţa soluţiei de încălzire prin pardoseală, în cazul pardoselilor de piatră istorice, soluţia este una care trebuie aplicată cu rezerve, mai ales în cazul clădirilor cu picturi murale interioare. Deşi există o cerinţă la nivel general de a aplica acest sistem, din motive de costuri, implementarea acestuia este una invazivă, atât prin demontarea pardoselilor, dar şi asupra conservării microclimatului interior. Suprafeţele verticale prezintă condiţionări în ceea ce priveşte soluţiile de eficientizare energetică, acestea fiind limitate la soluţii permeabile şi compatibile. 7.4 Structuri de lemn Structurile de lemn sunt recurente la nivelul fondului construit istoric şi acoperă o serie de sisteme constructive: planşee cu grinzi şi scânduri sau din grinzi alăturate, structuri verticale în sistem fachwerk sau din grinzi orizontale cu sisteme de îmbinare, şarpante de lemn cu ferme tradiţionale sau sisteme mixte de susţinere, respectiv tâmplării. Vulnerabilitatea la umiditate a lemnului produce o serie de degradări de diferite profunzimi ce necesită abordări de rezolvare specifice. Principalele probleme ale structurilor de lemn provin de la dimensionarea necorespunzătoare a componentelor, respectiv la vicii de punere în operă în relaţie cu alte materiale. Acestora li se adaugă problemele derivate din lipsa întreţinerii, precum infiltraţiile sau atacurile biologice. Soluţiile de restaurare stabilite prin practici şi convenţii vizează diagnosticarea integrală a structurii şi înlocuirea exclusiv a materialului considerat degradat iremediabil. Prin structura sa, lemnul permite înlocuirea unor segmente de material cu prinderile corecte ce permit revenirea elementului la proprietăţile anterioare degradării. Acest principiu se poate aplica tuturor componentelor de lemn, ceea ce oferă o durată de viaţă lungă acestor tipuri de sisteme constructive. În situaţia înlocuirii elementelor este însă necesară recuperarea materialului şi utilizarea sa în alte contexte, pentru ca aportul adus de prelucrarea acestuia să nu se piardă. Suplimentar, sunt recunoscute proprietăţile superioare ale lemnului vechi, inclusiv prin faptul că nu necesită tratamente de biocidare. Din punct de vedere al creşterii eficienţei energetice, acestea se rezumă la adăugarea unor straturi suplimentare în zonele interstiţiale sau pe una dintre feţele sistemului constructiv. Se pot folosi materiale cu proprietăţi termo şi fonoizolante, care oferă în acelaşi timp şi protecţie antiincendiu. Se va lua în considerare rezolvarea punţilor termice, respectiv separarea cu materiale izolatoare a componentelor de lemn precum cele de zidărie. Lipsa acestor straturi de difuzie şi capete de aerisire sunt cauza degradării capetelor de grindă. Realizarea sistemelor de creştere a performanţei energetice a planşeelor de lemn reprezintă principala provocare a proiectelor de restaurare. Înlocuirea structurilor orizontale de lemn cu planşee de beton armat reprezintă o practică invazivă asupra conservării patrimoniului dacă este realizată din perspectiva aducerii clădirilor istorice la performanţele unei clădiri noi realizate convenţional pe structură din cadre de beton. Tratările uzuale de consolidare a planşeelor de lemn variază în funcţie de calitatea şi valoarea planşeului. Soluţiile variază de la consolidarea prin dublarea cu grinzi de lemn sau metalice, dublarea planşeului cu un nou rând de scânduri de lemn. Metoda variază în funcţie de cerinţele privind cotele de călcare şi de tipologia spaţială. Soluţiile umede, precum adăugarea de şape sau dale flotante trebuie să aibă în vedere gradul de invazivitate şi riscurile aferente unei supraîncărcări structurale. 7.5 Structuri de beton Maleabilitatea şi rapiditatea de execuţie a betonului a favorizat construcţia de spaţii cu deschideri mari, cu precădere în mediul industrial. Caracteristicile acestui material permit folosirea unei game mai mari de materiale termoizolante, unde cerinţa de permeabilitate nu este definitorie. În cazul construcţiilor valoroase pentru evoluţia istorică şi arhitecturală a patrimoniului construit, acestea beneficiază de o gamă largă de reutilizare, fiind posibil de adaptat pentru multiple funcţiuni. Deşi durata de viaţă a betonului este mult redusă faţă de materialele istorice, structurile de beton pot reprezenta resurse de identitate a căror reutilizare va servi atât ca măsură de reducere a consumului de materiale, cât şi ca motor de dezvoltare post-industrială. Din punct de vedere al exigenţelor energetice, structurile de beton solicită gestiunea unor volume mari de aer. Prin urmare, acestea necesită soluţii tehnice eficiente la nivel de consum, respectiv programe care să-i asigure dezvoltarea durabilă. Evaluarea bilanţul energetic în decizia de păstrare a unei structuri de beton existente va lua în considerare costul iniţial de construcţie al acesteia, precum şi valoare de reutilizare. O astfel de analiză racordată la prioritizare a reutilizării fondului existent va permite tratarea structurilor de beton provenite, în special, de la fostele ansambluri industriale. Politicile europene au lăsat la latitudinea comunităţilor locale decizia de păstrare a structurilor de beton, iar acest lucru s- a dovedit oportun din punct de vedere al dezvoltării durabile. În lipsa acestei viziuni, demolarea acestor structuri pentru utilizarea terenurilor se înscrie în modul de operare a economiei liniare. Or, scopul politicilor actuale este de a susţine economia circulară, reutilizarea resurselor şi dezvoltarea durabilă. Situaţia structurilor de beton care se regăsesc în hale, clădiri tehnice dar şi la clădiri rezidenţiale de dată recentă realizate din panouri prefabricate şi care reprezintă mare parte din stocul de clădiri de locuit din România va influenţa în viitor atât politicile de gestiune a fondului construit, cât şi a celor de economie de resurse. Prelungirea duratei de viaţă a acestor structuri care permit o readaptare facilă la alte programe funcţionale reprezentă o măsură verde. Eficientizarea energetică a locuinţelor colective a reprezentat o direcţie de investiţie la nivelul autorităţilor publice, însă acest proces necesar va trebui gestionat corespunzător pentru a fi evitate riscurile cauzate de alegere materialelor ieftine şi inflamabile. Acest demers trebuie realizat coerent, şi corespunzător, în acord cu cerinţele de calitate şi exigenţele de utilizare contemporane. Nu în ultimul rând, necesită o evaluare a aspectului urban pe care îl imprimă oraşelor. În contextul oraşelor istorice, structurile de beton, respectiv terasele acestora, se pot utiliza pentru rezolvarea problemelor de supraîncălzire a teraselor prin crearea de grădini urbane sau etaje dedicate comunităţi. Prin dispunerea de panouri fotovoltaice pe aceste terase, energia se va putea apoi utiliza în zonele istorice, fără ca presiunea utilizării resurselor regenerabile să contravină principiilor de conservare a centrelor istorice. Prin prisma structurilor de beton, oraşele beneficiază de structuri amplasate în apropierea zonelor centrale ce se pot fructifica în sensul producerii de energie regenerabilă. 7.6 Structuri metalice În mediul construit istoric, metalul a fost larg utilizat iniţial atât pentru consolidarea structurilor de zidărie (tiranţi metalici), cât şi pentru prinderi metalice (piese de feronerie sau tinichigerie, garduri, balustrade, grilaje, vitralii etc). La nivel structural, metalul a fost utilizat atât pentru realizarea pieselor structurale de tip industrial (ferme, structuri de sere sau alte construcţii tehnice, industriale sau de infrastructură precum poduri sau hale, sisteme de încălzire sau canalizare), cât şi comercial sau rezidenţial, de la stâlpi de fontă, la planşee de grinzi metalice din oţel cu bolţişoare de cărămidă, şi tablă de zinc sau cupru de acoperire sau scări şi luminatoare, ajungându-se până la realizarea, la începutul sec. XX, la structuri realizate integral din metal. În continuare se păstrează piese din metal realizate pentru clădiri financiare cu nevoi speciale de depozitare (seifuri, tezaure) sau de securitate în sectorul de apărare sau militar. Structurile de beton armat au extins ulterior utilizarea acestui material pentru armare. Caracteristicile acestui material uşor de prelucrat şi adaptabil fiind un material care a permis inovaţii şi a influenţat considerabil costurile şi timpul de execuţie. Restaurarea şi consolidarea componentelor realizate din metal necesită o abordare multidisciplinară şi soluţii tehnice şi de protecţie. Cerinţele de eficienţă vor lua în considerare utilizarea metalului aflat în componenţa ansamblurilor structurale care compun sau susţin anvelopanta clădirilor istorice. Umiditatea sau variaţiilor de temperatură prezentă principalele cauze ale degradării pieselor de metal, necesitând o bună dimensionare a structurii, tratamente de suprafaţă pentru protecţie anticorozivă, lucrări constante de mentenanţă adaptate tipului de material aducerea în bune condiţii de funcţionare pentru: ● tâmplării metalice/ închiderile vitrare cu structură metalică pot fi optimizate prin înlocuirea panourilor de sticlă cu geam termoizolant, odată cu refacerea etanşeităţii şi a mecanismelor de deschidere. Soluţiile suplimentare/ complementare de optimizare a comportamentului tâmplăriilor de lemn pot consta în dublarea cu tâmplării (pe interior, în cazul clădirilor cu aspect arhitectural valoros), realizate în tehnologie contemporană şi integrate ca aspecte în spaţiul interior sau adăugarea de draperii de protecţie tratate ignifug, sau asigurarea unor perdele de aer cald şi sisteme de ventilare dimensionate corespunzător. ● planşeele pe bază de grinzi metalice care prezintă valori de patrimoniu se vor trata prin adăugarea de materiale care să le păstreze valorile sau care sunt reversibile. ● panouri de închidere (orizontale sau verticale) realizate din panouri metalice se vor trata prin adăugarea de materiale performante care să reducă coeficientul de conductivitate termică aferent componentelor de metal, cu rezolvarea punţilor termice. Nu în ultimul rând, utilizările istorice prezintă model de lucru pentru intervenţiile non-invazive pe clădiri istorice. Consolidarea zidăriei istorice cu structuri metalice (tiranţi) reprezintă în continuare o practică uzuală şi este o alternativă compatibilă la practicile invazive de consolidare utilizate astăzi la scară extinsă în România. În funcţie de tipologia sau tehnica de execuţie, componentele de metal reprezintă o resursă culturală valoroasă a patrimoniului construit, iar modul său flexibil de utilizare oferă exemple de dezvoltare durabilă şi gestiune optimă a resurselor. Protejarea acestora va reduce atât costurile de înlocuire, cât şi utilizarea de noi resurse pentru producerea de materiale. BIBLIOGRAFIE Capitolul vizează atât referinţe utilizate pentru elaborarea Metodologia de intervenţie pentru abordarea non-invazivă a eficienţei energetice în clădiri cu valoare istorică şi arhitecturală, cât şi referinţe considerate utile ca bibliografie suplimentară, în funcţie de specificul intervenţiei de eficienţă energetică. I. Acte legislative 1. DIRECTIVA 2010/31/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor (reformare) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 153 2. DIRECTIVA 2012/27/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE (Text cu relevanţă pentru SEE) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 315 3. DIRECTIVA CE 2013/59 Euratom A CONSILIULUI din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante şi de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom 4. Concluzii ale Consiliului privind arhitectură: contribuţia culturii la dezvoltarea durabilă (2008/C 319/05) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C319 5. HG. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice. 6. LEGEA nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată; 7. LEGEA nr. 50/1991privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii 8. LEGEA nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii 9. Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor şi legislaţia subsecventă, inclusiv Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007 pentru aprobarea reglementării tehnice Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 3152/2013 pentru aprobarea Procedurii de control al statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale privind performanţa energetică a clădirilor şi inspecţia sistemelor de încălzire/climatizare - indicativ PCC 001- 2013 10. Legea nr. 121/2014 privind eficienta energetică, referitor la auditul energetic pe întregul contur de consum energetic 11. LEGEA nr. 157/1997, privind ratificarea convenţiei pentru protejarea Patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 03.10.1985 şi semnată de România la 22.06.1996, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 274 / 13.10.1997; 12. LEGEA nr. 285/ 2006 privind ratificarea celui de Al doilea Protocol la Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, adoptat la Haga la 26 martie 1999; 13. LEGEA nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate; 14. LEGEA nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000; 15. LEGEA nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul modificată şi completată cu Legea nr. 289 / 2006; 16. HG nr. 526/2018 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune la radon În vigoare de la 25 iulie 2018 17. HG nr. 584/2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici; 18. Ordinul preşedintelui CNCAN nr. 185/2019 pentru aprobarea Metodologiei pentru determinarea concentraţiei de radon în aerul din interiorul clădirilor şi de la locurile de munca; 19. Ordinul preşedintelui CNCAN nr. 237/2019 pentru aprobarea Normelor privind procedura de desemnare a laboratoarelor pentru domeniul nuclear, publicate în Monitorul Oficial al României nr.798 din data de 2 oct. 2019; 20. ORDONANŢA nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, cu modificările şi completările ulterioare; 21. HOTĂRÂREA nr. 610/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a creditelor necesare efectuării de lucrări de protejare la monumentele istorice deţinute de persoanele fizice sau juridice de drept privat; 22. HOTĂRÂREA nr. 1430/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind situaţiile în care Ministerul Culturii, respectiv autorităţile administraţiei publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor istorice, proporţia contribuţiei, procedurile, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul, municipiul, oraşul sau comuna; 23. ORDINUL nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, cu modificările şi completările ulterioare; 24. ORDINUL nr. 2495 din 26 august 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice; 25. OMDRT nr. 2.237/2010 Regulament privind atestarea auditorilor energetici pentru clădiri. 26. ORDINUL nr. 2237/2004 privind aprobarea normelor de semnalizare a monumentelor istorice; 27. HOTĂRÂREA nr. 493/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind monitorizarea monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial şi a Metodologiei privind elaborarea şi conţinutul-cadru al planurilor de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial; 28. HOTĂRÂREA nr. 1067/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pe ORDINUL nr. 2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric şi a conţinutului acesteia; 29. INSTRUCŢIUNILE Nr. 01/2016 privind exercitarea competenţelor de emitere a avizului Ministerului Culturii pentru intervenţiile de punere în siguranţă a elementelor şi părţilor de construcţie care reprezintă pericol public, elemente ale monumentelor istorice, construcţiilor din zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi din zonele construite protejate şi ale altor construcţii pentru care s-a instituit un regim de protecţie din punct de vedere cultural prin documentaţii de urbanism; 30. ORDIN nr. 2.797/2017 privind stabilirea tipurilor de intervenţii asupra monumentelor istorice, a imobilelor din zonele de protecţie a acestora sau din zonele protejate care afectează în mică măsură substanţa istorică şi/sau sunt temporare şi a condiţiilor în care se pot emite avize fără consultarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, respectiv a comisiilor zonale ale monumentelor istorice; Norme internaţionale 31. Carta de la Veneţia - International Charter for the Conservation and Restoration of Monuments and Sites (ICOMOS, Veneţia, 1964); 32. Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei (Consiliul Europei, Granada, 1985; ratificata de Romania prin Legea nr.157/1997); 33. ICOMOS Charter - Principles for the Analysis, Conservation and Structural Restoration of Architectural Heritage (ICOMOS, Victoria Falls, 2003); 34. ICOMOS Manual - European Quality Principles for EU-funded Interventions with potential impact upon Cultural Heritage - Revised edition November 2020. (ICOMOS International, Paris, 2020) 35. Carta de le Ename - ICOMOS Charter for the Interpretation and Presentation of Cultural Heritage Sites (ICOMOS, Quebec, 2008); II. Normative, Standarde, Reglementări tehnice Reglementări tehnice privind performanţa energetică a clădirilor *se vor utiliza în măsura în care soluţii rezultate nu contravin criteriilor de intervenţie pe clădiri cu valoare istorică şi ambientală 36. *Mc 001 Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădiri, prin *Mc 001/1-2006 Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor. Partea I - Anvelopa clădirii. *Mc 001/2-2006 Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor. Partea II – Performanţa energetică a instalaţiilor din clădiri. *Mc 001/3-2006 Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor. Partea III – Auditul şi certificatul de performanţă al clădirii. *Mc 001/4-2009 Breviar de calcul al performanţei energetice a clădirilor şi apartamentelor. Partea a IV-a. *Mc 001/5-2009 Model certificat de performanţă energetică al apartamentului. Partea a V- a. *Mc 001/6-2013 Parametrii climatici necesari determinării performanţei energetice a clădirilor noi şi existente, dimensionării instalaţiilor de climatizare a clădirilor şi dimensionării higrotermice a elementelor de anvelopă ale clădirilor. Partea a VI-a. *RTC 3 — Ghid privind implementarea măsurilor de creştere a performanţei energetice aplicabile clădirilor existente, în etapele de proiectare, execuţie şi recepţie, exploatare şi urmărire a comportării în timp pentru îndeplinirea cerinţelor nZEB 37. *Ordinul nr. 2641/2017 privind modificarea şi completarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor", aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 157/2007 38. *C 107/0-02 Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţie termică la clădiri 39. *C 107/1-05 Normativ privind calculul coeficientului global de izolare termică la clădiri de locuit 40. *C 107/2-05 Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică la clădiri cu altă destinaţie decât cele de locuit 41. *C 107/3-05 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor 42. *C 107/5-05 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţii în contact cu solul 43. *C 107/6-02 Normativ general privind calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de construcţie 44. *C 107/7-02 Normativ pentru proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale clădirilor 45. *SC 007-2013 Soluţii-cadru privind reabilitarea termo-higro-energetică a anvelopei clădirilor de locuit existente 46. *MP 012-2001 Metodologie privind stabilirea ordinii de prioritate a măsurilor de reabilitare termică a clădirilor social-culturale şi a instalaţiilor aferente acestora. 47. *MP 013-2001 Metodologie privind stabilirea ordinii de priorităţi a măsurilor de reabilitare termică a clădirilor şi instalaţiilor aferente. Program cadru al programului naţional anual de reabilitare şi modernizare termică a clădirilor şi instalaţiilor aferente. 48. *GT 038-2002 Ghid pentru determinarea performanţelor energetice ale instalaţiilor de încălzire şi de apă caldă de consum din clădirile social-culturale existente, în vederea reabilitării şi modernizării acestora. 49. *GT 036-2002 Ghid pentru efectuarea expertizei termice şi energetice a clădirilor de locuit existente şi a instalaţiilor de încălzire a apei calde de consum, aferente acestora. 50. *MP 019-2002 Metodologie privind reabilitarea şi modernizarea anvelopei şi a instalaţiilor de încălzire şi apă caldă de consum la blocurile de locuinţe cu structura din panouri mari. 51. *NP 060-2002 Normativ privind stabilirea performanţelor termo-higro-energetice ale anvelopei clădirilor de locuit existente în vederea reabilitărilor termice. 52. *MP 037-2004 Metodologie privind determinările termografice în construcţii. 53. *GP 109-2004 Ghid privind reabilitarea şi modernizarea termică a anvelopei şi a instalaţiilor de încălzire şi apă caldă de consum, la blocuri de locuinţe cu structură mixtă, realizate după proiecte tip. 54. *GP 110-2004 Ghid privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe cu regim de înălţime până la P+9E, realizate după proiecte tip, prin transformarea acoperişurilor tip terasă în acoperişuri înclinate, cu amenajarea de poduri neîncălzite sau mansarde. 55. *Gex 009-2013 Ghid privind inspecţia sistemelor de climatizare în clădiri. 56. *Gex 010-2013 Ghid privind inspecţia energetică a cazanelor şi a sistemelor de încălzire din clădiri. 57. *GP 123-2013 completare Ghid privind proiectarea şi executarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. 58. *GEx 011-2015 Ghid de bună practică pentru proiectarea instalaţiilor de ventilare/climatizare în clădiri. 59. *GEx 013-2015 Ghid privind utilizarea surselor regenerabile de energie la clădirile noi şi existente. 60. *GEx 012-2015 Ghid de bună practică pentru proiectarea instalaţiilor de iluminat/proiectare în clădiri. 61. *ISO/FDIS 11665-4:2020 - Measurement of radioactivity in the environment — air: Radon-222 — Part 4: Integrated measurement; 62. SR EN 16883 Conservarea Patrimoniului Cultural – Instrucţiuni pentru îmbunătăţirea performanţelor energetice a clădirilor istoric 63. prEN 17543 Conservation of Cultural Heritage - Finishes of built heritage - Investigation and documentation 64. EN 15757:2010 Conservation of Cultural Property - Specifications for temperature and relative humidity to limit climate-induced mechanical damage in organic hygroscopic materials 65. EN 15759-1:2011 Conservation of cultural property - Indoor climate - Part 1: Guidelines for heating churches, chapels and other places of worship 66. EN 15759-2:2018 Conservation of cultural heritage - Indoor climate - Part 2: Ventilation management for the protection of cultural heritage buildings and collections 67. EN 16085:2012 Conservation of Cultural property - Methodology for sampling from materials of cultural property - General rules 68. EN 16515:2015 Conservation of Cultural Heritage - Guidelines to characterize natural stone used in cultural heritage 69. EN 16572:2015 Conservation of cultural heritage - Glossary of technical terms concerning mortars for masonry, renders and plasters used in cultural heritage 70. EN 17187:2020 Conservation of Cultural Heritage - Characterization of mortars used in cultural heritage 71. RT2012 Reglementation thermique 72. UNI 11120:2004 Patrimoniu cultural. Măsurători de temperatură în câmp a aerului şi a suprafeţei artefactelor 73. UNI 11131:2005 Măsurători în domeniul umidităţii aerului 74. UNI 10829:1999 Beni di interesse storico e artistico - Condizioni ambientali di conservazione - Misurazione ed analisi 75. UNI 10586:1997 Documentazione - Condizioni climatiche per ambienti di conservazione di documenti grafici e caratteristiche degli alloggiamenti 76. UNI 10969:2002 Beni culturali - Principi generali per la scelta e il controllo del microclima per la conservazione 77. ISO 7730:2005 Ergonomics of the thermal environment — Analytical determination and interpretation of thermal comfort using calculation of the PMV and PPD indices and local thermal comfort criteria 78. ISO/FDIS 11665-4:2020 Measurement of radioactivity in the environment — air: Radon- 222 — Part 4: Integrated measurement method for determining average activity concentration using passive sampling and delayed analysis/ Metode de determinare integrata a concentraţiei de activitate de radon prin metode pasive 79. CEN EN 16798-1:2019 ‘Energy performance of buildings - Ventilation for buildings - Part 1: Indoor environmental input parameters for design and assessment of energy performance of buildings addressing indoor air quality, thermal environment, lighting and acoustics - Module M1-6’ standard III. Cărţi, articole, comunicări ştiinţifice 80. Corti L., Rigano E., CasaClima R. Edifici storici ad alta efficienza energetica, Overview Editori, Padova, 2013 81. Donnelly, J. (editor) 2010. Energy efficiency in traditional buildings, Dublin published by The Stationery Office, ISBN 978-1-4064-2444-7 82. Genova, E., Edifici storici ed efficienza energetica. Palermo come scenario di sperimentazione, 40Due Edizioni, 2017 83. Troi, A., Bastian, Z.,Energy Efficiency Solutions for Historic Buildings. A Handbook. Birkhδuser Verlag, 2016 84. Sroufe, R., Stevenson, C., Eckenrode, B., The power of the existing building, Save money, Improve Health and Reduce Environmental Impacts, Island Press, Washinghton, 2020 85. Broström T, Nilsen, L. (ed.), Efficiency Solutions in Historic Buildings, EEHB2018, The 3rd International Conference on Energy Efficiency in Historic Buildings Visby Sweden, 2018 86. Camuffo, D., Il clima storico per la conservazione dei beni culturali: materiali organici e variazioni microclimatiche, în U&C 9, 2014 87. Filippidou, F. and Jimenez Navarro, J.P., Achieving the cost-effective energy transformation of Europe’s buildings, EUR 29906 EN, Publications Office of the European Union, Luxembourg, 2019 88. Galan Gonzalez A., Stevanovic M., Acha Román C., Bouillard P. 2013. „Keepink the heritage alive: Methodology for the energy renovation of the historic residential stock of the east extension in Brussels” în PLEA2013 - 29th Conference, Sustainable Architecture for a Renewable Future, Munich, Germania 89. Johansson, P., Wahlgren, P., Eriksson, P., Interior super insulation in heritage buildings. Challenges and possibilities to conserve heritage values and increase energy performance. Chalmers University of Technology Report ACE 2020:2, Gothenburg, Suedie, 2020 90. Lidelöw, S., Örn, T., Luciani, A., Rizzo, A., Energy-efficiency measures for heritage buildings: A literature review, în Sustainable Cities and Society 45 (2019) 231–242, 2019 91. Lucchi, E., Efficienza energetica dei serramenti storici, în Ristrutturazioni, aprilie 2018 92. Lucchi, E., Garegnani, G., Maturi, L., Moser, D.,Architectural integration of photovoltaic systems in historic districts. The case study of Santiago de Compostela. în International Conference in Energy Efficiency in Historic Buildings, Madrid, 2014 93. Miran, F. D. Retrofitting of a historic public building for energy efficiency: exploring measurements and attitudes for heritage conservation professionals, în Journal of Building Performance Volume 11 Issue 1 2020 94. Murgul, V., Pukhkal, V. Saving the Architectural Appearance of the Historical Buildings due to Heat Insulation of their External Walls în Procedia Engineering 117 (2015) 891 – 899 95. A. Troi. Historic buildings and city centers – the potential impact of conservation compatible energy refurbishment on climate protection and living conditions, Int. Conference Energy Management in Cultural Heritage, Dubrovnik, 2011 96. Natasha Ginks, Birgit Painter - Energy retrofit interventions in historic buildings: Explorating guidance and attitudes of conservation professionals to slim double glazing in the UK, Energy and Buildings 149 (2017) 391-399 97. Lolli, Nicola; Haase, Matthias. Consequences of energy retrofitting on the daylight availability in Norwegian apartments.11th Nordic Symposium on Building Physics, NSB2017, 11-14 June 2017, Trondheim, Norvegia, 2017 98. Haase, Matthias; Grynning, Steinar. Optimized facade design. Energy efficiency, comfort and daylight in the early design phase. 11th Nordic Symposium on Building Physics, NSB2017, 11-14 June 2017, Trondheim, Norway, 2017 99. [58] Rohdin, Patrik; Molin, Andreas; Moshfegh, Bahram, Experiences from nine passive houses in Sweden -Indoor thermal environment and energy use. Building and Environment, 2014 100. Sofia Lidelöwa, Tomas Örnb, Andrea Lucianib, Agatino Rizzob, Sustainable Cities and Society Energy-efficiency measures for heritage buildings: A literature review, 2018 101. Catia Baldassarri, Fabrice Mathieux, Fulvio Ardente, Christoph Wehmann, Integration of environmental aspects into R&D inter-organizational projects management: application of life cycle-based method to the development of innovative windows, Journal of Cleaner Production (2015) 1-14 102. A. Galatioto, R. Ricciu, T. Salem, E. Kinab, Energy and economic analysis on retrofit actions for Italian public historic buildings, Energy 176 (2019) 58-66 103. C.M.Munoz Gonzales, A.L. Leon Rodriguez, R. Suarez Medina, J. Ruiz Jaramillo, Effects of future climate change on the preservation of artworks, thermal comfort and energy consumption in historic buildings. Applied Energy 276 (2020) 115483 104. Mihaela Teni, Ksenija Culo, Hrvoje Krsti, Renovation of Public Buildings towards nZEB: A Case Study of a Nursing Home, Faculty of Civil Engineering and Architecture Osijek, Josip Juraj Strossmayer University of Osijek, Vladimira Preloga 3, 31000 Osijek, Croaţia, 2019 105. Claudio Nageli, Abolfazl Farahani, Magnus Osterbring, Jan-Olof Dalenback, Holgen Wallbaum - A service-life cycle approach to maintenance and energy retrofit planning for building portfolios, Building and Environment 160, 2019 106. Edıte Biseniece, Gatis Zogla, Agris Kamenders, Thermal performance of internally insulated historic brick buildings in cold climate: a long case study, ENB 2017. 107. Mike Coillot, Mohamed El Mankibi, Richard Cantin, Heating, ventilating and cooling impacts of double windows on historic buildings in Mediterranean area, in: Science Direct, Energy Procedia 133, 2017 108. Z. Huijbregts, M.H.J. Martens, C.M.H. Conen, Damage risk assessment of museum objects in historic buildings due to shifting climate zones in Europe on IBPC, Olanda, 2012 109. Z. Huijbregts, R. Kramer, J. Van Schijndel, Computational modeling of the impact of climate change on the indoor environment of a historic building, 9th Nordin Symposium on Building Physics, Olanda, 2011 V. Proiecte de cercetare şi studii de caz În lipsa unor studii de caz relevante la nivelul României, care să acopere atât partea de identificare a soluţiilor tehnice prin studii şi investigaţii fundamentare prin analize de laborator din faza anterioară proiectului, cu componentă de monitorizare a parametrilor clădirii după implementarea măsurilor de eficienţă energetică, se vor consulta proiectele realizate la nivelul Uniunii Europene. Printre cele mai relevante, amintim: 110. 3ENCULT: Efficient Energy for EU Cultural Heritage, 2013 111. 4RinEU: Robust and Reliable technology concepts and business models for triggering deep Renovation and residential Buildings in EU, 2021 112. A2PBEER: Affordable and Adaptable Public Buildings through Energy Efficient Retrofitting, 2018 113. ACCEPT: Assistant for quality check during construction execution processes for energy efficient buildings, 2018 114. ADAPTIWALL: Multi-functional light-weight WALL panel based on ADAPTive Insulation and nanomaterials for energy efficient buildings, 2017 115. ALDREN: ALliance for Deep RENovation in buildings, H2020 116. AMANAC: Advanced Material and Nanotechnology Cluster, H2020 117. AMBASSADOR: Autonomous Management System Developed for Building and District Levels, 2016 118. AmbIENCe: Actively Managed Buildings with Energy Performance Contracting, H2020 119. ATLAS: Advanced Tools for Low-carbon, high-value development of historic architecture in the Alpine Space, 2020 120. BEAMS: Buildings Energy Advanced Management System, H2020 121. BioBuild: High Performance, Economical and Sustainable Biocomposite Building Materials, 2015 122. BRICKER: Energy-efficiency technologies in existing public buildings, 2015 123. BRITA in PuBs: Bringing Retrofit Innovation to Application in Public Buildings, 2008 124. BuildHEAT: Standardised approaches and products for the systemic retrofit of residential Buildings, focusing on HEATing and cooling consumptions attenuation, H2020 125. BUS-GoCircular: circular construction skills qualification framework, H2020 126. EFFESUS: Energy efficiency for EU Historic District Sustenability, 2016 127. Co2olBricks: Improving the energy efficiency of historic buildingsI, INTERREG Baltic Sea Region Programme, 2013 128. CULTURAL-E: Climate and cultural-based solutions for Plus Energy Buildings, H2020 129. DREEAM: Demonstrating an integrated Renovation approach for Energy Efficiency At the Multi-building scalem H2020 130. AIE-SHC Task 59: Solar Heating and Cooling programme, International Energy Agency. 131. HIBERATLAS: Advanced Tools for Low-carbon, high-value development of historical in the Alpine Space, European Regional Development Fund (ERDF), 2020 132. RIBuild: Internal Insulation in Historic Buildings, H2020 133. ROCK: Regeneration and optimisation of Cultural Heritage in creative and Knowledge cities, H2020 134. SensMat: Preventive solutions for Sensitive Materials of Cultural Heritage, H2020 135. e-SAFE: deep energy and seismic renovation, H2020 136. E2REBUILD: Industrialised energy efficient retrofitting of resident buildings in cold climates, 2014 137. EURAC: Energy retrofit of historic buildings, 2020 138. HeLLo: Heritage energy Living Lab onsite, Horizont 2020 139. Climate for Culture Project, 2014 140. EeB PPP: The Energy efficient Buildings Public Private Partnership, 2019RP3021u1: Renovate or Rebuild Pilot Project, 2019 VI. Ghiduri, bune practici 141. Conservazione preventiva e controllo microclimatico nel contesto degli standard museali, SMS Santa Maria della Scala – Siena, 2009 142. ENEA, Report Ricerca di Sistema Elettrico - Frau, C., Loria, E., Cau, G. Attivit\'e0 di diagnosi energetica sull'edificio vincolato: caso studio del centro ricerche sotacarbo, 2014 143. ENEA, Morandotti, M. (coordinatore), Studio, sviluppo e definizione di linee guida per interventi di miglioramento per l’efficienza energetica negli edifici di pregio e per la gestione efficiente del sistema edificio-impianto, 2011 144. Edifici Energeticamente Efficienti: un’opportunit\'e0, Ricerca sul Sistema Energetico – RSE SpA, 2015. 145. Linee di indirizzo per il miglioramento dell’efficienza energetica nel patrimonio culturale. Architettura, centri e nuclei storici ed urbani. Mibact (Ministero dei beni e delle attivit\'e0 culturali e del turismo), Aicarr (Associazione italiana Condizionamento dell’Aria, Riscaldamento, Refrigerazione), 2015 146. LINEE GUIDA alla presentazione dei progetti per il Programma per la Riqualificazione Energetica degli edifici della Pubblica Amministrazione Centrale. PREPAC (D.M. 16 Settembre 2016) 147. Cutting greenhouse gas emissions through circular economy actions in the buildings sector, European Environment Agency, 2019 148. Hartman V., Kirac, M., Scalet, M., Energy Efficiency and Energy Management in Cultural Heritage. Case Studies Guidebook. Zagreb, 2013. 149. Historic England, Energy Efficiency and Historic Buildings. Advice for Domestic Energy Assessors and Green Deal Advisors, 2015 150. Energy Efficiency and Historic Buildings. Energy Performance Certificates, Historic England, 2015 151. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Pitched Roofs at Rafter Level, Historic England, 2015 152. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Timber-Framed Walls, Historic England, 2016. 153. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Pitched Roofs at Ceiling Level, Historic England, 2016. 154. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Thatched Roofs, Historic England, 2016. 155. Energy Efficiency and Historic Buildings. Open Fires, Chimneys and Flues, Historic England, 2016. 156. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Solid Walls, Historic England, 2016. 157. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Dormer windows, Historic England, 2016. 158. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Early Cavity Walls, Historic England, 2016. 159. Energy Efficiency and Historic Buildings. Draught-proofing Windows and Doors, Historic England, 2016. 160. Energy Efficiency and Historic Buildings. Secondary Glazing for Windows, Historic England, 2016. 161. Energy Efficiency and Historic Buildings. Insulating Suspended Timber Floors, Historic England, 2016. 162. Understanding Historic Buildings. A Guide to Good Recording Practice, Historic England, 2016. 163. Energy Efficiency and Historic Buildings. Application of Part L of the Building Regulations to Historic and Traditionally Constructed Buildings, Historic England, 2017. 164. Traditional Windows: Their Care, Repair and Upgrading. Guidance, Historic England, 2017. 165. Energy Efficiency and Historic Buildings. How to Improve Energy Efficiency, Historic England, 2018. 166. Energy Efficiency and Historic Buildings. Solar Electric (Photovoltaics), Historic England, 2018. 167. Technical Conservation Guidance and Research, Historic England, 2019. 168. Planning responsible retrofit of traditional buildings. STBA, 2015 169. La qualit\'e0 delle prestazioni energetico – ambientali nella manutenzione dell’architettura storica. Lineea Guida, Progetto ATTESS, Metadistretto veneto dei Beni Culturali, Metadistretto veneto della Bioedilizia 170. Efficienza energetica attraverso la diagnosi e il servizio energia negli edifici. Linee Guida, AiCARR 171. Historic Buildings & Energy Efficiency. A Guide to Part F of the Northern Ireland Building Regulations, NIEA 2006. 172. Practical Conservation Guide for Heritage Properties, Region of Waterloo, Canada ANEXA 1 Fişa de evaluare a clădirilor cu valoare istorică şi arhitecturală I. DATE GENERALE
┌──────────────────────────────────────┐
│1. Date de identificare │
├──────────────────────────────────────┤
│Denumire clădire: │
├──────────────────────────────────────┤
│Adresă: │
├──────────────────────────────────────┤
│Beneficiar: │
├──────────────────────────────────────┤
│Titlu proiect: │
├───────────────┬──────────────────────┤
│Elaborator: │Data completării: │
├───────────────┴──────────────────────┤
│2. Regim de protecţie │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ] Lista Patrimoniului Mondial │
│[ ] Lista Monumentelor istorice │
│[ ] Sit arheologic │
│[ ] Zonă construită protejată │
│[ ] Zonă de protecţie a monumentului │
│istoric │
│[ ] Clădire cu valoare ambientală │
│identificată prin documentaţii de │
│urbanism │
│[ ] Clădire cu valoare ambientală │
│neidentificată prin documentaţii de │
│urbanism │
│[ ] Fără regim de protecţie │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Număr cod LPM, LMI, ZCP, RAN etc │
│(dacă este cazul): │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Tip de proprietate │
│[ ] proprietatea statului sau a │
│unităţilor administrativ-teritoriale │
│[ ] proprietatea cultelor religioase │
│[ ] privată │
│[ ] altă formă │
└──────────────────────────────────────┘
II. ANALIZA CONTEXTULUI
┌──────────────────┬───────────────────┐
│1. Tip de │ │
│amplasament │2. Tipologie │
│[ ]Municipiu │urbanistică │
│[ ]Comună │[ ]Ansamblu izolat │
│[ ]Sat │[ ]Clădire Izolată │
│[ ]Centru urban │pe parcelă │
│istoric │[ ]Clădire pe │
│[ ]Centru urban │limita de │
│[ ]Periferie │proprietate │
│urbană │[ ]Clădire la │
│[ ]zonă │aliniament │
│metropolitană │[ ]Clădire de colţ │
│[ ]Zonă locuinţe │[ ]Clădire cuplată │
│colective │[ ]Clădire cu │
│[ ]Zonă locuinţe │faţadă calcan │
│individuale │[ ]Clădire pe teren│
│[ ]Zonă │în pantă │
│industrială │[ ]Alt tip │
│[ ]Zonă comercială│.......... │
│[ ]Zonă mixtă │ │
│[ ]Alt tip .......│ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│3. Dimensiuni │ │
│generale │4. Dimensiuni │
│Suprafaţă teren │totale │
│(mp) │Lungimea (m) │
│Suprafaţă │Lăţimea (m) │
│construită clădire│H Cornişă (m) │
│( mp) │A construită/ nivel│
│Suprafaţă utilă │(mp) │
│clădire ( mp) │A desfăşurată (mp) │
│Suprafaţă │Volum (mc) │
│desfăşurată │ │
│clădire (mp) │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│5. Regim de │6. Tipologie plan │
│înălţime │[ ] Monobloc │
│[ ] Subsol │[ ] Bară │
│[ ] Demisol │[ ] Tip “C” │
│[ ] Parter │[ ] Tip “U” │
│[ ] Parter │[ ] Tip “L” │
│îngropat parţial │[ ] Tip „I” │
│[ ] Număr etaje │[ ] Formă în plan │
│...... │neregulată │
│[ ] Pod │[ ] Clădire cu │
│[ ] Mansardă │incintă interioară │
│ │[ ] Altă tipologie │
├──────────────────┴───────────────────┤
│Observaţii: │
│În cazul unui ansamblu de clădiri, │
│evaluarea se va realiza pentru fiecare│
│corp de clădire. │
│Se va adăuga, în acest caz, un plan de│
│situaţie cu identificarea clară a │
│tuturor clădirilor de pe sit. │
└──────────────────────────────────────┘
III. ANALIZA CARACTERISTICI TEHNICE ŞI CONSTRUCTIVE III.1. SISTEM EXTERIOR
┌───────────────────┬──────────────────┐
│ │2. Structură │
│ │orizontală - │
│ │niveluri │
│ │superioare │
│1. Structură │[ ] Bolţi de │
│orizontală - placă │cărămidă │
│pe sol │[ ] Planşeu - │
│[ ] Pământ bătut │grinzi metalice cu│
│[ ] Strat de rupere│bolţişoare │
│a capilarităţii │[ ] Planşeu - │
│[ ] Planşeu de │grinzi de lemn cu │
│grinzi de lemn │scânduri │
│[ ] Cărămidă │[ ] Planşeu - │
│[ ] Piatră │grinzi şi duşumea │
│[ ] Şapă turnată │de lemn │
│[ ] Planşeu de │[ ] Planşeu - │
│beton │beton (armat/ │
│[ ] Alt tip │monolit) │
│............. │[ ] Şape / │
│ │consolidare │
│ │recentă │
│ │[ ] Prefabricate │
│ │[ ] Alt tip │
│ │............. │
├───────────────────┼──────────────────┤
│3. Structură │4. Structură │
│supraterană sub │supraterană peste │
│cota 0.00 │cota 0.00 │
│[ ] Zidărie de │[ ] Zidărie de │
│piatră │piatră │
│[ ] Zidărie de │[ ] Zidărie de │
│cărămidă │cărămidă │
│[ ] Lemn │[ ] Lemn │
│[ ] Chirpici/ │[ ] Chirpici/ │
│pământ bătut │pământ bătut │
│[ ] beton (cadre) │[ ] beton (cadre) │
│[ ] Beton │[ ] Beton │
│(consolidare │(consolidare │
│recentă) │recentă) │
│[ ] Alt tip │[ ] Alt tip │
│............. │............. │
├───────────────────┼──────────────────┤
│ │6. Tip de │
│ │învelitoare │
│ │[ ] Ţiglă solzi - │
│5. Structură │istorice │
│acoperire │[ ] Ţiglă │
│[ ] Şarpantă de │glazurată │
│lemn │[ ] Ţiglă │
│[ ] Fermă de lemn │modernistă │
│[ ] Şarpantă de │[ ] Tablă fălţuită│
│metal │[ ] Ţiglă metalică│
│[ ] Terasă │[ ] Piatră │
│[ ] Mixt │[ ] Lemn (şiţă, │
│[ ] Alt tip │şindrilă) │
│........ │[ ] Paie │
│ │[ ] Stuf │
│ │[ ] Alt tip │
│ │............. │
├───────────────────┼──────────────────┤
│7. Tâmplării │8. Tâmplării │
│exterioare - uşi │exterioare - │
│[ ] Sistem X simplu│ferestre │
│X dublu │[ ] Sistem X │
│[ ] Lemn X istorice│simplu X dublu │
│X recente │[ ] Lemn X │
│[ ] Metal X │istorice X recente│
│istorice X recente │[ ] Metal X │
│[ ] Vitralii │istorice X recente│
│[ ] PVC │[ ] Vitralii │
│[ ] Alt tip │[ ] PVC │
│............. │[ ] Alt tip │
│ │............. │
├───────────────────┼──────────────────┤
│9. Componente │ │
│artistice de │ │
│exterior │ │
│[ ] Tencuieli │ │
│texturate │ │
│[ ] Tencuieli pe │ │
│bază de │ │
│similipiatră │ │
│[ ] Tencuieli din │ │
│praf de piatră │ │
│[ ] Parament │ │
│aparent (piatră, │10. Elemente │
│cărămidă, mixt) │exterioare │
│[ ] Mozaic │[ ] Terasă │
│[ ] Terasit/ │neacoperită │
│dolomit │[ ] Terasă │
│[ ] Plăci │acoperită │
│decorative │[ ] Atic │
│originale │[ ] Balustradă │
│[ ] Decoraţii │[ ] Balcon │
│profilate, │[ ] Bovindou │
│ancadramente │[ ] Lucarne │
│[ ] Fresce murale │[ ] Luminatoare │
│[ ] Decoraţii │[ ] Trotuar │
│feronerie acoperiş │[ ] Scări/ rampe │
│[ ] Decoraţii │[ ] Curţi de │
│feronerie tâmplării│lumină (curţi │
│[ ] Lucrări de │englezeşti) │
│tinichigerie - │[ ] Alt tip │
│jgheaburi şi │............. │
│burlane │ │
│[ ] Obloane, │ │
│storuri │ │
│[ ] Grilaje │ │
│[ ] Scări │ │
│[ ] Balustrade │ │
│[ ] Patrimoniu │ │
│tehnic mobil │ │
│[ ] Fără decoraţie │ │
│[ ] Alt tip │ │
│............. │ │
├───────────────────┴──────────────────┤
│11. Observaţii: │
└──────────────────────────────────────┘
III.2. SISTEM INTERIOR
┌─────────────────────┬────────────────┐
│1. Componente │ │
│artistice │ │
│arhitecturale │ │
│[ ] Decoraţii │ │
│profilate, │ │
│ancadramente │ │
│[ ] Tencuieli │ │
│texturate │ │
│[ ] Parament aparent │ │
│(piatră, cărămidă, │ │
│mixt) │2. Tâmplării │
│[ ] Plăci decorative │interioare - uşi│
│originale │[ ] Sistem X │
│[ ] Vopseluri │simplu X dublu │
│decorative │[ ] Lemn X │
│[ ] Decoraţii │istorice X │
│profilate/ stucaturi │recente │
│/ fresce │[ ] Metal X │
│[ ] Lambriuri │istorice X │
│[ ] Tâmplării │recente │
│structurale │[ ] Vitralii │
│[ ] Obloane, │[ ] PVC │
│Jaluzele, storuri │[ ] Alt tip │
│[ ] Feronerie │...... │
│[ ] Scări │ │
│[ ] Balustrade │ │
│[ ] Sobe │ │
│[ ] Radiatoare │ │
│[ ] Trasee de │ │
│instalaţii │ │
│[ ] Patrimoniu tehnic│ │
│mobil │ │
│[ ] Fără decoraţie │ │
│[ ] Alt tip .........│ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │3. Tâmplării │
│ │interioare - │
│ │ferestre │
│ │[ ] Sistem X │
│ │simplu X dublu │
│ │[ ] Lemn X │
│ │istorice X │
│ │recente │
│ │[ ] Metal X │
│ │istorice X │
│ │recente │
│ │[ ] Vitralii │
│ │[ ] PVC │
│ │[ ] Alt tip │
│ │...... │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │5. Tavane │
│4. Pardoseli │[ ] Decoraţii │
│[ ] Piatră (marmură │profilate │
│etc) │[ ] Fresce │
│[ ] Duşumea de lemn │murale │
│[ ] Parchet original/│[ ] Tavan │
│istoric │casetat │
│[ ] Mozaic │[ ] Planşeu de │
│[ ] Cărămidă │lemn aparent │
│[ ] Ceramică │[ ] Tencuieli │
│[ ] Şapă │texturate/ │
│[ ] Alt tip ...... │decorative │
│ │[ ] Alt tip │
│ │...... │
├─────────────────────┴────────────────┤
│6. Observaţii: │
└──────────────────────────────────────┘
III.3. SISTEM DE INSTALAŢII
┌─────────────────────┬────────────────┐
│1. Sistem electric │2. Alimentare cu│
│[ ] Branşat la │apă │
│utilităţi │[ ] Racordare la│
│[ ] Debranşat de la │utilităţi │
│utilităţi │[ ] Puţ forat - │
│[ ] Energie │sistem clasic │
│regenerabilă │[ ] Indisponibil│
│[ ] Indisponibil │[ ] Inexistent │
│[ ] Inexistent │[ ] Alt tip │
│[ ] Alt tip │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │4. Instalaţii │
│3. Instalaţii │termice - apă │
│sanitare │caldă │
│[ ] Racordare la │[ ] Racordare la│
│reţeaua de canalizare│reţeaua de gaz │
│[ ] Fosă septică - │[ ] Centrală pe │
│beton │gaz │
│[ ] Fosă septică │[ ] Boiler │
│ecologică │[ ] Pompă de │
│[ ] Toaletă de │căldură │
│exterior │[ ] Biomasă │
│[ ] Toaletă uscată │[ ] Energie │
│[ ] Indisponibil │geotermală │
│[ ] Inexistent │[ ] Indisponibil│
│[ ] Alt tip │[ ] Inexistent │
│ │[ ] Alt tip │
├─────────────────────┼────────────────┤
│5. Instalaţii termice│ │
│- încălzire │ │
│[ ] Radiatoare - │6. Ventilare │
│racord la reţeaua │[ ] Ventilare │
│locală │naturală │
│[ ] Radiatoare - │[ ] Sistem cu │
│centrală proprie pe │recuperare de │
│gaz │căldură │
│[ ] Radiatoare │[ ] Sistem │
│electrice │automatizat de │
│[ ] Sobă pe lemne │ventilare │
│[ ] Surse alternative│[ ] Indisponibil│
│de energie │[ ] Inexistent │
│[ ] Sistem AC │[ ] Alt tip: │
│[ ] Indisponibil │ │
│[ ] Inexistent │ │
│[ ] Alt tip: │ │
├─────────────────────┼────────────────┤
│7. Iluminat │8. Gestiunea │
│artificial │deşeurilor │
│[ ] Becuri │[ ] Colectare │
│incandescente (cu │neselectivă │
│filament ) / CFL │[ ] Colectare │
│[ ] Corp tub LED │selectivă │
│(neon) │[ ] │
│[ ] Becuri LED │Pre-colectare │
│[ ] Becuri economice │[ ] Colectare │
│(fluorescente) │deşeuri urbane │
│[ ] Inexistent │[ ] Compost │
│[ ] Alt tip: │[ ] Inexistent │
│ │[ ] Alt tip: │
└─────────────────────┴────────────────┘
IV. STARE DE CONSERVARE
┌────────────────────────────┬─────────┐
│1. Cauze ambientale ale │ │
│degradării │ │
│[ ]Tasări ale terenului în │ │
│evoluţie │ │
│[ ] Umiditate ascensională │Nivel de │
│[ ] Infiltraţii pluviale/ │degradare│
│lipsă sistem de colectare │[ ] │
│ape pluviale │Foarte │
│[ ] Alterări cauzate de │mare │
│agenţi meteorici │[ ] Mare │
│[ ] [ ]epozitări parazitare │[ ] Mediu│
│interioare/ exterioare │[ ] Mic │
│[ ] Vibraţii mecanice │[ ] │
│[ ] Mediu coroziv │Irelevant│
│[ ] Vandalism │ │
│[ ] Neutilizare avansată │ │
│[ ] Biofilm/ atac biologic/ │ │
│vegetaţie invazivă │ │
│[ ] Alt tip: ...... │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│2. Probleme structurale │ │
│[ ] Fisuri material │ │
│structural │ │
│[ ] Dezintegrare material │Nivel de │
│structural │degradare│
│[ ] Împingeri ale │[ ] │
│acoperişului │Foarte │
│[ ] Infiltraţii în acoperire│mare │
│[ ] Prăbuşiri interioare │[ ] Mare │
│[ ] Fisuri la golurile de │[ ] Mediu│
│tâmplărie │[ ] Mic │
│[ ] Fisuri la îmbinarea │[ ] │
│pereţilor │Irelevant│
│[ ] Degradări acoperiş │ │
│[ ] Consolidări ireversibile│ │
│[ ] Consolidări parazite │ │
│[ ] Alt tip: ...... │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│3. Finisaje │Nivel de │
│[ ] Intervenţii recente │degradare│
│incompatibile │[ ] │
│[ ] Racord inexistent de │Foarte │
│ventilare la nivelul │mare │
│trotuarului │[ ] Mare │
│[ ] Degradări structurale │[ ] Mediu│
│[ ] Degradări superficiale │[ ] Mic │
│[ ] infiltraţii │[ ] │
│[ ] Alterări cromatice │Irelevant│
│[ ] Alt tip: ...... │ │
├────────────────────────────┼─────────┤
│4. Tâmplării │Nivel de │
│[ ] Materiale │degradare│
│necorespunzătoare │[ ] │
│[ ] Geometrie │Foarte │
│necorespunzătoare │mare │
│[ ] Lipsă etanşeitate/ │[ ] Mare │
│ventilare │[ ] Mediu│
│[ ] Tâmplării uzate │[ ] Mic │
│[ ] Închideri de goluri │[ ] │
│[ ] Lipsă vitraje │Irelevant│
│[ ] Alt tip : ....... │ │
└────────────────────────────┴─────────┘
IV. SINTEZĂ VALORICĂ
┌─────────────────────┬────────────────┐
│1. Funcţiune iniţială│ │
│[ ]Rezidenţială │ │
│[ ]Comercială │ │
│[ ]Mixtă │2. Stil │
│[ ]Socio-culturală │arhitectural │
│[ ]Religioasă │(descriere │
│[ ]Specială/ militară│succintă) │
│[ ]Industrial-agrară │ │
│[ ]Tehnică │ │
│[ ]Altă funcţiune │ │
├─────────────────────┴─┬──────────────┤
│3. Vechime │ │
│[ ]imobil ridicat până │Evaluare │
│în anul 1775 │vechime │
│[ ]imobil ridicat între│[ ] │
│anii 1830-1870 │Excepţională │
│[ ]imobil ridicat între│[ ]Foarte mare│
│anii 1870-1920 │[ ]Mare │
│[ ]imobil ridicat între│[ ]Medie │
│anii 1920-1950 │[ ]Mică │
│[ ]imobil ridicat după │ │
│anul 1950 │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│4. Valoarea │ │
│arhitecturală, │ │
│artistică şi │ │
│urbanistică │ │
│[ ]coerenţa │ │
│planimetrică şi │ │
│structurală, precum şi │ │
│concepţia tehnică; │ │
│[ ]reprezentativitatea │ │
│în cadrul unui program,│ │
│unor politici urbane │Evaluare │
│sau al unor tipologii; │arhitecturală,│
│[ ]semnificaţia pentru │artistică şi │
│o anumită arie │urbanistică │
│istorico-geografică; │[ ] │
│[ ]reprezentativitatea │Excepţională │
│pentru o epocă │[ ]Foarte mare│
│istorică, un autor sau │[ ]Mare │
│stil; │[ ]Medie │
│[ ]plastica │[ ]mică │
│arhitecturală a │ │
│faţadelor şi a │ │
│interioarelor; │ │
│[ ]componente artistice│ │
│valoroase; │ │
│[ ]valoarea diferitelor│ │
│părţi componente şi │ │
│ponderea celor care │ │
│conferă imobilului un │ │
│anumit caracter; │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│5. Valoare prin │ │
│raritate şi unicitate │ │
│(frecvenţa) │ │
│[ ]unicitatea │ │
│imobilului, │ │
│componentelor sau │ │
│ansamblului; │ │
│[ ]reprezintă cap de │ │
│serie pentru o zonă │ │
│istorico-geografică, │ │
│etnografică sau pentru │Evaluare │
│un autor; │frecvenţă │
│[ ]raritatea sau │[ ] │
│apartenenţa la o serie │Excepţională │
│restrânsă pentru o zonă│[ ]Foarte mare│
│istorico-geografică, │[ ]Mare │
│etnografică sau pentru │[ ]Medie │
│o perioadă istorică; │[ ]mică │
│[ ]tipicitatea pentru o│ │
│zonă │ │
│istorico-geografică, │ │
│etnografică, pentru un │ │
│stil sau pentru o │ │
│epocă; │ │
│[ ]frecvenţa │ │
│obiectivelor valoroase │ │
│într-un ansamblu │ │
│istoric constituit. │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│6. Valoarea │ │
│memorial-simbolică │ │
│[ ]imobilele legate de │ │
│anumite momente şi │ │
│locuri istorice, │ │
│culturale, politice sau│ │
│sociale, precum şi cele│ │
│reprezentative pentru │ │
│anumite personalităţi; │Evaluare │
│[ ]construcţiile │memorială │
│anterioare dispărute, │[ ] │
│de importanţă istorică │Excepţională │
│recunoscută, atestate │[ ]Foarte mare│
│prin orice surse, │[ ]Mare │
│documentare sau │[ ]Medie │
│arheologice; │[ ]mică │
│[ ]prezenţa în memoria │ │
│comunităţii, la nivel │ │
│european, naţional sau │ │
│loCAL │ │
│[ ]dacă imobilul │ │
│respectiv este legat de│ │
│anumite tradiţii │ │
│locale. │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│7. Valori asociate │ │
│esenţiale pentru │ │
│intervenţia de │ │
│eficientizare │ │
│energetică │ │
│[ ]de autenticitate, │ │
│care menţine caracterul│ │
│originar al execuţiei │ │
│clădirii şi tehnicilor │ │
│constructive │Evaluare │
│caracteristice epocii │asociată │
│din care face parte; │[ ] │
│[ ]de identitatea │Excepţională │
│locală, relaţia cu │[ ]Foarte mare│
│contextul urban şi │[ ]Mare │
│natural, apartenenţa la│[ ]Medie │
│un ansamblu sau sit │[ ]mică │
│construit ori natural, │ │
│păstrat parţial sau │ │
│total; │ │
│[ ]De reutilizare, │ │
│având grad ridicat de │ │
│reutilizare adaptivă; │ │
│[ ]menţinerea unor │ │
│tehnici tradiţionale │ │
│deosebite; │ │
├───────────────────────┴──────────────┤
│8. Evaluarea totală │
│[ ]Excepţională │
│[ ]Foarte mare │
│[ ]Mare │
│[ ]Medie │
│[ ]Mică │
├──────────────────────────────────────┤
│9. Argumentare │
└──────────────────────────────────────┘
V. SOLUŢII CADRU DE EFICIENTIZARE ENERGETICĂ V.1. CERINŢE FUNCŢIONALE
┌──────────────────┬───────────────────┐
│1.a Funcţiune │1.b Funcţiune │
│existentă │propusă │
│[ ]Rezidenţială │[ ]Rezidenţială │
│[ ]Locuinţă │[ ]Locuinţă │
│individuală │individuală │
│[ ]Locuinţă │[ ]Locuinţă │
│colectivă │colectivă │
│[ ]Locuinţă │[ ]Locuinţă │
│temporară/ de │temporară/ de │
│vacanţă │vacanţă │
│[ ]Socio-culturală│[ ]Socio-culturală │
│[ ]clădire │[ ]clădire │
│administrativă │administrativă │
│[ ]corpul │[ ]corpul │
│diplomatic │diplomatic │
│[ ]învăţământ │[ ]învăţământ │
│educaţie │educaţie │
│[ ]activităţi │[ ]activităţi │
│culturale │culturale │
│[ ]sănătate │[ ]sănătate │
│[ ]socială │[ ]socială │
│[ ]retail │[ ]retail │
│[ ]Profesii │[ ]Profesii │
│liberale │liberale │
│[ ]turism cazare │[ ]turism cazare │
│[ ]sport │[ ]sport │
│[ ]Specială/ │[ ]Specială/ │
│militară │militară │
│[ ] │[ ] │
│Industrial-agrară │Industrial-agrară │
│[ ]Tehnică │[ ]Tehnică │
├──────────────────┼───────────────────┤
│2.a Grad de │2.b Grad de │
│utilizare existent│utilizare │
│[ ]permanent │preconizat │
│[ ]temporar │[ ]permanent │
│[ ]neutilizat │[ ]temporar │
│ │[ ]neutilizat │
├──────────────────┼───────────────────┤
│3.a Grad de │3.b Grad de ocupare│
│ocupare existent │preconizat │
│[ ]60-100% │[ ]60-100% │
│[ ]30-60% │[ ]30-60% │
│[ ]0-30% │[ ]0-30% │
├──────────────────┴───────────────────┤
│4. Observaţii │
└──────────────────────────────────────┘
V.2. RESTRICŢII ŞI PERMISIVITĂŢI - SISTEM CONSTRUCTIV
┌──────────────────────────────────────┐
│1. Tratarea structurii orizontale < │
│cota terenului │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Restaurare finisaj existent X da X │
│nu │
│[ ]Menţinere cotă de călcare existentă│
│X da X nu │
│[ ]Adăugare sistem de rupere a │
│capilarităţii X da X nu │
│[ ]Adăugare aerisire perimetrală X da │
│X nu │
│[ ]Adăugare soluţii de hidroizolare X │
│sub planşeu X peste planşeu │
│[ ]Adăugare soluţii de termoizolare X │
│sub planşeu X peste planşeu │
│[ ]Integrarea traseelor de │
│instalaţiilor în pardoseală X permisă │
│X interzisă │
│[ ]Alt tip │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Tratarea structurii orizontale │
│peste cota terenului, cu decoraţie X │
│da X nu │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Restaurare finisaj existent X da X │
│nu │
│[ ]Menţinere cotă de călcare existentă│
│X da X nu │
│[ ]Adăugare aerisire perimetrală X da │
│X nu │
│[ ]Adăugare soluţii de hidroizolare X │
│sub planşeu X peste planşeu │
│[ ]Adăugare soluţii de termoizolare X │
│sub planşeu X peste planşeu │
│[ ]Integrarea traseelor de │
│instalaţiilor în pardoseală X permisă │
│X interzisă │
│[ ]Alt tip: │
├──────────────────────────────────────┤
│3. Tratarea structură verticale < cota│
│0.00, cu decoraţie X da X nu │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Tratament de asanare X da X nu │
│[ ]Restaurare sistemul existent X da X│
│nu │
│[ ]Refacere finisaje X da X nu │
│[ ]Eliminare reparaţii │
│necorespunzătoare │
│[ ]Adăugare soluţii de hidroizolare X │
│exterioară X interioară │
│[ ]Adăugare soluţii de termoizolare X │
│exterioară X interioară │
│[ ]Soluţii de reconfigurare trotuar │
│exterior X da X nu │
│[ ]Alt tip: │
├──────────────────────────────────────┤
│4. Tratarea structură verticale > cota│
│0.00, cu decoraţie X da X nu │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Tratament de asanare X da X nu │
│[ ]Restaurare finisaje (zone de câmp) │
│X da X nu │
│[ ]Eliminare reparaţii │
│necorespunzătoare │
│[ ]Adăugare soluţii de hidroizolare X │
│exterioară X interioară │
│[ ]Adăugare soluţii de termoizolare X │
│exterioară X interioară │
│[ ]Aplicare tencuială termoizolantă pe│
│exterior, pereţi fără decoraţie X da X│
│nu │
│[ ]Aplicare tencuială termoizolantă pe│
│interior, pereţi fără decoraţie X da X│
│nu │
│[ ]Alt tip: │
├──────────────────────────────────────┤
│5. Tratarea structurii de acoperire │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Restaurare sistemul existent │
│[ ]Restaurare/ Înlocuire sistem │
│existent degradat │
│[ ]Adăugare soluţii de termoizolare │
│planşeu X inferior X superior │
│[ ]Adăugare soluţii de termoizolare │
│şarpantă X extrados X intrados │
│[ ]Menţinut cota/ forma existentă │
│[ ]Alt tip: │
├──────────────────────────────────────┤
│6. Tratarea învelitorii │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Restaurare finisaj existent │
│[ ]Înlocuire finisaj existent │
│[ ]Menţinut cota/ forma existentă │
│[ ]Alt tip: │
├──────────────────────────────────────┤
│7. Tratarea tâmplăriilor exterioare - │
│uşi │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Restaurare sistem existent │
│[ ]Înlocuire părţi vitrate cu geam │
│termoizolant │
│[ ]Înlocuire tâmplărie, reconstituire │
│[ ]Dublare sistem cu tâmplărie nouă pe│
│interior │
│[ ]Aplicare folii speciale │
│termoizolante │
│[ ]Adăugare obloane, storuri, pe │
│exterior │
│[ ]Adăugare obloane, storuri, pe │
│interior │
│[ ]Adăugare sistem de etanşare │
│[ ]Alt tip: │
├──────────────────────────────────────┤
│8. Tratarea tâmplăriilor exterioare - │
│ferestre │
├──────────────────────────────────────┤
│[ ]Restaurare sistem existent │
│[ ]Înlocuire părţi vitrate cu geam │
│termoizolant │
│[ ]Înlocuire tâmplărie, reconstituire │
│[ ]Dublare sistem cu tâmplărie nouă pe│
│interior │
│[ ]Aplicare folii speciale │
│termoizolante │
│[ ]Adăugare obloane, storuri, pe │
│exterior │
│[ ]Adăugare obloane, storuri, pe │
│interior │
│[ ]Alt tip: │
└──────────────────────────────────────┘
V.3. ANALIZE ŞI STUDII RECOMANDATE
┌──────────────────────────────────────┐
│1. Analize preliminare necesare │
│[ ]Releveu │
│[ ]Documentar fotografic │
│[ ]Studiu arheologic │
│[ ]Studiu istorico-arhitectural │
│[ ]Studiu componente artistice │
│[ ]Proiect componente artistice │
│[ ]Studiu biologic │
│[ ]Studiu higrotermic │
│[ ]Studiul geotehnic preliminar │
│[ ]Raport de expertiză tehnică │
│[ ]Audit energetic │
│[ ]Certificare energetică │
│[ ]Alte studii │
│[ ]Anexe │
├──────────────────────────────────────┤
│2. Restricţii şi permisivităţi │
└──────────────────────────────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
