Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 12 februarie 2018  pentru organizarea de proiecte proprii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 12 februarie 2018 pentru organizarea de proiecte proprii

EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 149 bis din 16 februarie 2018
──────────
        Aprobată prin Ordinul nr. 120 din 12 februarie 2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 16 februarie 2018
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    (1) Ministerul Tineretului şi Sportului organizează proiecte proprii de tineret şi studenţeşti prin structurile aparatului central al Ministerului Tineretului şi Sportului, denumit în continuare MTS şi prin Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare DJST/DSTMB, în cadrul programelor Ministerului Tineretului şi Sportului.
    (2) Prezenta Metodologie nu se aplică Programului de centre de tineret şi proiectelor desfăşurate în Casele de cultură ale studenţilor, respectiv Complexul Cultural-Sportiv Studenţesc Tei.

    ART. 2
    (1) În sensul prezentei Metodologii, următorii termeni se definesc astfel:
    a) proiect de tineret propriu: activităţi de tineret şi pentru tineri desfăşurate în procesul de implementare a programelor în domeniul tineretului, realizate de către Ministerul Tineretului şi Sportului sau de către DJST/DSTMB;
    b) activităţi de tineret: activităţi în beneficiul tinerilor, comunităţii, societăţii în general, în care sunt implicaţi numai tineri;
    c) activităţi pentru tineret: activităţi în beneficiul tinerilor, comunităţii, societăţii în general, în care nu sunt implicaţi numai tineri;
    d) proiect studenţesc propriu: activităţi studenţeşti şi pentru studenţi, în implementarea programelor în domeniul tineretului, realizate de către Ministerul Tineretului şi Sportului;
    e) activităţi studenţeşti: activităţi în beneficiul studenţilor, comunităţii, societăţii în general, în care sunt implicaţi numai studenţi;
    f) activităţi pentru studenţi: activităţi în beneficiul studenţilor, comunităţii, societăţii în general, în care nu sunt implicaţi numai studenţi.


    CAP. II
    Organizarea proiectelor
    ART. 3
    (1) Proiectele de tineret proprii şi proiectele studenţeşti proprii sunt proiecte realizate de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin direcţiile/compartimentele de specialitate, sau ale DJST/DSTMB.
    (2) Proiectele proprii pot fi realizate şi în colaborare cu autorităţi, instituţii, agenţii naţionale, organizaţii, organisme naţionale şi internaţionale, denumite în continuare "structuri", astfel:
    a) în cazul proiectelor organizate în colaborare cu structurile mai sus menţionate, cu excepţia organizaţiilor neguvernamentale, în baza unei scrisori de intenţie/invitaţii din partea Ministerului Tineretului şi Sportului/DJST/DSTMB şi a unui protocol de colaborare, conform Formularului nr. 1, în care vor fi stipulate detaliat obligaţiile şi drepturile părţilor;
    b) în cazul organizaţiilor neguvernamentale de/pentru tineret alegerea partenerului se face prin selecţie publică şi se realizează în baza unui protocol de colaborare, conform Formularului nr. 1, în care vor fi stipulate detaliat obligaţiile şi drepturile părţilor;

    (3) Proiecte proprii eligibile: stagii/cursuri; concursuri; tabere; festivaluri; campanii; caravane; expoziţii; târguri; manifestări sportive şi turistice; cluburi de tineret; seminarii; simpozioane; mese rotunde; dezbateri; conferinţe; centre de resurse; bănci de date; biblioteci electronice; conferinţe de presă; evenimente; întâlniri de lucru; ateliere de lucru; schimburi internaţionale de tineret, reprezentări internaţionale.

    ART. 4
    (1) În vederea finanţării proiectelor de tineret proprii şi a proiectelor studenţeşti proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi proiectelor de tineret proprii ale DJST/DSTMB, desfăşurate pe teritoriul României, fără componentă internaţională, sunt necesare:
    a) notă de fundamentare privind aprobarea calendarului întocmită la nivelul structurii iniţiatoare din cadrul MTS, respectiv al DJST/DSTMB;
    b) calendarul de proiecte proprii al structurii iniţiatoare din cadrul MTS, respectiv al DJST/DSTMB, aprobat de ordonatorul principal de credite;
    c) scrisoarea de intenţie/invitaţia MTS/DJST/DSTMB pentru structurile menţionate la art. 3, alin. (2), lit. a) sau procedură de selecţie pentru organizaţiile menţionate la art. 3, alin. (2), lit. b), în cazul proiectelor desfăşurate în colaborare;
    d) protocolul de colaborare, dacă este cazul;
    e) referat de necesitate;
    f) contract sau notă de comandă, dacă este cazul;
    g) documente de achiziţie publică întocmite de structura de specialitate, dacă este cazul;
    h) propunere de angajare şi angajament bugetar;
    i) decont de cheltuieli;
    j) ordonanţare de plată.

    (2) În vederea finanţării proiectelor de tineret proprii şi a proiectelor studenţeşti proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi a proiectelor de tineret proprii ale DJST/DSTMB, cu componentă internaţională, sunt necesare:
    a) documentele menţionate la alin. (1);
    b) pentru proiectele desfăşurate în alte ţări: invitaţie din partea organizatorilor redactată într-o limbă de circulaţie internaţională, însoţită de traducerea neoficială în limba română, realizată de către structura de specialitate cu atribuţii în relaţii internaţionale din cadrul MTS; invitaţia trebuie să includă condiţiile financiare în care urmează a se derula proiectul;
    c) pentru proiectele desfăşurate în România: lista participanţilor, cu menţionarea vârstei şi a apartenenţei la organizaţia neguvernamentală/instituţia. În vederea cazării oaspeţilor, va fi specificat sexul fiecărui participant;

    (3) Fiecare structură de specialitate din cadrul MTS va întocmi un calendar de proiecte proprii pe care le derulează, în baza unei note de fundamentare.
    (4) Fiecare DJST/DSTMB va întocmi un calendar de proiecte proprii, în baza unei note de fundamentare. Calendarul de proiecte proprii va fi supus aprobării conducerii MTS.
    (5) În cazul în care, după decontarea cheltuielilor din cadrul proiectelor care fac parte din calendarul de proiecte proprii se constată că rămân sume de bani necheltuite, structurile responsabile din cadrul MTS/DJST/DSTMB, după caz, pot propune modificarea calendarului de proiecte proprii. Aceasta se face pe baza unei note de fundamentare motivată. Nota de fundamentare se supune aprobării conducerii MTS şi este obligatorie pentru modificarea calendarului de proiecte proprii.
    (6) În situaţia în care, în urma desfăşurării Concursului Local de Proiecte organizat de DJST/DSTMB, rămân sume nealocate, acestea pot fi transferate pentru proiectele proprii, cu aprobarea conducerii MTS.
    (7) În cadrul aceluiaşi proiect se pot face redistribuiri între capitolele de cheltuieli fără a se depăşi bugetul total alocat proiectului, cu aprobarea conducerii MTS, în baza unei justificări.
    (8) În situaţia în care DJST/DSTMB nu respectă prevederile alin. (6), alin. (7) şi alin. (8) al prezentului articol, sumele aferente proiectelor implementate pentru care nu s-a obţinut aprobarea conducerii MTS, vor fi deduse din viramentele următoare care se vor efectua de către MTS către DJST/DSTMB.

    ART. 5
    (1) Criteriile minimale obligatorii pentru iniţierea unor propuneri de colaborare de către MTS sunt:
    a) tipul de activitate pentru care MTS propune colaborarea este prevăzut în atribuţiile/scopul/obiectivele/activităţile organizaţiei căreia i se propune colaborarea;
    b) structura cu care MTS îşi propune să colaboreze să aibă capacitatea de implementare a activităţilor în care este implicată (resurse umane, materiale, experienţă în domeniu);
    c) structura cu care MTS îşi propune să colaboreze a respectat obligaţiile prevăzute în convenţii/protocoale/contracte de finanţare încheiate cu MTS şi cu DJST/DSTMB, în ultimii doi ani, dacă este cazul.

    (2) Criteriile minimale obligatorii pentru iniţierea unor propuneri de colaborare de către DJST/DSTMB sunt:
    a) tipul de activitate pentru care DJST/ DSTMB propune colaborarea este prevăzut în atribuţiile/scopul/obiectivele/activităţile organizaţiei căreia i se propune colaborarea;
    b) structura cu care DJST/DSTMB îşi propune să colaboreze să aibă capacitatea de implementare a activităţilor în care este implicată (resurse umane, materiale, experienţă în domeniu) la nivel judeţean/local;
    c) structura cu care DJST/DSTMB îşi propune să colaboreze a respectat obligaţiile prevăzute în convenţii/protocoale/contracte de finanţare încheiate cu MTS şi cu DJST/DSTMB, în ultimii doi ani, dacă este cazul.

    (3) Iniţiativa colaborării aparţine doar MTS, DJST/DSTMB, după caz şi se formalizează printr-o scrisoare de intenţie/invitaţie şi un protocol de colaborare.
    (4) În cazul selecţiei unui partener organizaţie neguvernamentală, criteriile minimale de selecţie se stabilesc în cadrul anunţului privind informarea publică de selecţie a unui partener, organizaţie neguvernamentală, în funcţie de specificul proiectului.
    (5) Criteriile minimale obligatorii pentru selectarea colaboratorilor/partenerilor de către MTS/DJST/DSTMB nu se aplică instituţiilor publice.

    ART. 6
    (1) Protocolul de colaborare se încheie:
    a) după ce colaboratorul a depus în copie certificată "Conform cu originalul" documentele care să ateste personalitatea juridică şi calitatea de reprezentant legal a persoanei ce semnează protocolul de colaborare, în cazul organizaţiilor neguvernamentale;
    b) după aprobarea calendarului de proiecte proprii;
    c) după aprobarea referatului de necesitate;
    d) la încheierea protocolului de colaborare se va proceda şi la întocmirea angajamentului bugetar şi a propunerii de angajare a cheltuielii aferente.


    CAP. III
    Decontarea cheltuielilor
    ART. 7
    (1) Pentru justificarea cheltuielilor în cadrul proiectelor, organizatorul trebuie să prezinte următoarele:
    a) decontul de cheltuieli întocmit conform Formularului nr. 2;
    b) documente justificative: facturi fiscale, bonuri fiscale, bonuri de consum, NIR etc., în original;
    c) documente privind achiziţii publice, inclusiv contractul de achiziţie/comanda;
    d) lista de participanţi întocmită conform Formularului nr. 3, în original (este obligatorie, pentru toate tipurile de proiecte, cu excepţia proiectelor de promovare, festivalurilor, campaniilor de informare, monitorizare a activităţii de tineret şi celor din cadrul Programului de cercetare socială în domeniul tineretului);
    e) raportul de implementare, semnat de către responsabilul de proiect din cadrul MTS, respectiv DJST/DSTMB şi avizat de către conducătorul structurii (se va întocmi conform Formularului nr. 4).

    (2) În cazul proiectelor proprii, a celor cuprinse în Programele de cooperare bilaterală şi regională, negociate şi semnate de MTS, atunci când, la acţiunile interne şi internaţionale, participă şi persoane la nivel înalt (miniştri, secretari de stat, şefi de departamente, directori generali, reprezentanţi ai ţărilor oaspete în organismele internaţionale, continentale şi regionale, membri ai reprezentanţelor diplomatice străine acreditate la Bucureşti şi membri ai corpului diplomatic român), lista de participanţi şi pontajul de masă nu vor fi semnate nominal de către cei menţionaţi anterior, ci doar de către responsabilul de proiect.

    ART. 8
    (1) Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind alocaţia de masă (masă servită sau alimente) sunt:
    a) factura fiscală detaliată, conform contractului/notei de comandă, pentru masă servită;
    b) facturi sau bonuri fiscale până la valoarea stabilită de lege, pentru alimente;
    c) pontajul de masă, în original, întocmit conform Formularului nr. 5;
    d) proces verbal de recepţie a serviciilor sau NIR-uri, bonuri de consum pentru alimentele achiziţionate.

    (2) Alocaţia de masă pentru masa servită pe durata unei zile se recomandă a fi calculată astfel: mic dejun - 15%, dejun - 50%, cină - 35% din valoarea totală a acesteia.

    ART. 9
    (1) Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind cazarea participanţilor sunt:
    a) factura fiscală detaliată, conform contractului/notei de comandă;
    b) diagrama de cazare, în original, conform modelului prezentat în Formularul nr. 6;
    c) proces verbal de recepţie a serviciilor.

    (2) La stabilirea cheltuielilor de cazare care se decontează se iau în considerare taxa de parcare hotelieră, taxa de staţiune şi alte taxe prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

    ART. 10
    (1) Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind transportul sunt:
    a) bilete de tren pentru transportul pe calea ferată, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, fără a putea depăşi drepturile de această natură care se pot acorda salariaţilor instituţiilor publice şi un tabel cu participanţii, în original, care au beneficiat de contravaloarea biletelor de transport, întocmit conform Formularului nr. 7;
    b) bilete pentru transportul cu mijloace de transport auto în comun, la tarifele stabilite pentru aceste mijloace şi un tabel cu participanţii, în original, care au beneficiat de contravaloarea biletelor de transport, întocmit conform Formularului nr. 7;
    c) bilete şi tichete de îmbarcare pentru transportul cu avionul şi bilete pentru transportul pe căile de navigaţie fluvială, transport efectuat cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, potrivit dispoziţiilor legale şi un tabel cu participanţii, în original, care au beneficiat de contravaloarea biletelor de transport, întocmit conform Formularului nr. 7;
    d) factura fiscală detaliată şi foaia de parcurs/scrisoarea de transport în copie (cu menţiunea "copie conform cu originalul") pentru transportul cu mijloace de transport auto închiriate, potrivit dispoziţiilor legale.

    (2) Se decontează drept cheltuieli de transport şi:
    a) taxele pentru trecerea podurilor;
    b) taxele de traversare cu bacul;
    c) alte taxe privind circulaţia pe drumurile publice, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

    (3) Toate documentele menţionate la alin. (1) lit. a) - c) şi la alin. (2) al prezentului articol, precum şi documentele menţionate la art. 11 vor fi centralizate în cadrul aceluiaşi tabel, întocmit conform modelului prevăzut în Formularul nr. 7.
    (4) În cazul efectuării deplasărilor internaţionale cu avionul, participantul/participanţii va/vor face deplasarea dus-întors, de la domiciliul propriu până la destinaţia menţionată în invitaţie, sau în localitatea cea mai apropiată de locul de desfăşurare al proiectului. Perioada deplasării trebuie să concorde cu perioada de desfăşurare a proiectului, cu o marjă de timp rezonabilă în funcţie de orarul de zbor sau distanţa de la aeroport la locul de desfăşurare al proiectului.

    ART. 11
     Cheltuielile de transport se decontează pe bază de documente justificative, cu excepţia cazului în care deplasarea în şi din localitatea unde se desfăşoară activitatea se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul proprietate personală, se decontează pentru fiecare autoturism contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă, iar calculul şi valoarea decontată se completează în tabel conform Formularului nr. 7. Participantul va prezenta un bon fiscal, din perioada desfăşurării activităţii la care participă sau cu o zi în avans, cu privire la costul carburantului.

    ART. 12
        Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind închirierea de bunuri sunt:
    a) contract de închiriere de bunuri şi servicii;
    b) factură fiscală;
    c) proces verbal de predare-primire a bunurilor închiriate.


    ART. 13
        Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor pentru achiziţii bunuri şi servicii, altele decât serviciile de cazare, masă, transport şi serviciile menţionate în prezentul ordin, sunt:
    a) factură fiscală sau bon fiscal, până la valoarea stabilită de lege;
    b) proces verbal de recepţie a bunurilor sau serviciilor, după caz;
    c) notă de recepţie şi constatare de diferenţe pentru bunurile intrate în gestiunea instituţiei după caz;
    d) bonul de consum cu explicaţia destinaţiei pentru proiectul decontat, după caz.


    ART. 14
    (1) Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor pentru realizarea de tipărituri, multiplicări, inscripţionări şi altele asemenea sunt:
    a) factură fiscală sau bon fiscal, până la valoarea stabilită de lege;
    b) proces verbal de recepţie a produselor pentru tipărituri, inscripţionări;
    c) un exemplar din materialul multiplicat/imprimat, dacă este posibil. În caz contrar se vor ataşa imagini cu acesta;
    d) notă de recepţie şi constatare de diferenţe pentru bunurile intrate în gestiunea instituţiei;
    e) bonul de consum cu explicaţia destinaţiei pentru proiectul decontat.

    (2) Tipăriturile se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 15
        Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor pentru activităţi social - culturale sunt: factura fiscală sau alte formulare sau documente cu regim special, aprobate potrivit legii.

    ART. 16
        Documentele justificative pentru decontarea cheltuielilor privind studii: documentare, cercetare ştiinţifică, sondarea opiniei publice, realizarea materialelor audio-video, licenţe soft, traduceri oficiale sunt:
    a) contract prestări servicii sau contract de cesiune de drepturi de autor;
    b) factură fiscală sau stat de plată, în cazul contractului de cesiune de drepturi de autor;
    c) proces verbal de recepţie a rezultatului contractat: studii, lucrări etc.;
    d) o copie pe suport electronic CD/DVD/USB a rezultatului contractat: studii, lucrări etc.


    ART. 17
    (1) Documentele justificative privind decontarea cheltuielilor pentru trataţii (cafea, ceai, apă minerală etc.) sunt: factură fiscală sau bon fiscal, până la valoarea stabilită de lege.
        În situaţia în care produsele sunt achiziţionare de la unităţi de desfacere cu amănuntul (magazine, supermarket-uri etc) se va întocmi şi NIR şi bon de consum.

    (2) Suma alocată pentru fiecare participant este în cuantum de maximum 6,5 lei/zi.

    ART. 18
        Documentele justificative pentru decontarea premiilor, în obiecte, acordate de Ministerul Tineretului şi Sportului sau DJST/DSTMB, sunt:
    a) factură fiscală sau bon fiscal, până la valoarea stabilită de lege;
    b) notă de recepţie şi constatare de diferenţe pentru bunurile intrate în gestiune având confirmarea responsabilului de proiect;
    c) bonul de consum cu explicaţia destinaţiei pentru proiectul decontat;
    d) proces verbal de recepţie a bunurilor achiziţionate;
    e) proces verbal de acordare a premiilor conform Formularului nr. 8.


    ART. 19
        Decontarea altor cheltuieli prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 259/2006 cu modificările ulterioare, altele decât cele menţionate anterior, se va face prin documente justificative potrivit prevederilor legale în vigoare.

    ART. 20
    (1) Achiziţiile publice se efectuează în condiţiile legii, respectiv Legii nr. 98/2016, privind achiziţiile publice, ale Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În vederea realizării achiziţiei publice, structura de specialitate iniţiatoare a proiectului va transmite structurii cu atribuţii în achiziţiile publice, referatul de necesitate aprobat, în copie, însoţit de caracteristicile specifice pentru fiecare categorie de achiziţie.
    (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în situaţia în care bunurile sau serviciile sunt puse la dispoziţie de unităţile subordonate; în acest caz, procedura de achiziţie publică se va realiza de către structura iniţiatoare a proiectului.
    (4) În situaţia în care, în urma realizării unor proiecte, au rămas sume de bani necheltuite pentru anumite categorii de cheltuieli incluse în planul anual de achiziţii publice, realizarea de noi proiecte care presupun aceleaşi categorii de cheltuieli, prin introducerea ulterioară în calendarul de proiecte cu respectarea art. 4 alin. (3), se va face fără a fi necesară modificarea planului anual de achiziţie publică, în limita sumelor programate. În referatul de necesitate se va menţiona explicit acest aspect.

    ART. 21
        Documentele necesare decontării cheltuielilor pentru proiectele proprii ale MTS/DJST/DSTMB se întocmesc de către responsabilul de proiect, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la terminarea proiectului şi vor fi trimise în termen de 15 zile lucrătoare către direcţia de specialitate care realizează plăţile aferente.

    ART. 22
        Se acceptă spre decontare numai cheltuielile efectuate în perioada stabilită ca perioadă de derulare a proiectului.

    ART. 23
        Participarea salariaţilor MTS, respectiv ai DJST/DSTMB cu atribuţii în domeniul programelor de tineret la proiectele proprii ale MTS, respectiv DJST/DSTMB se face în următoarele condiţii:
    a) în baza dispoziţiei conducătorului instituţiei şi a ordinului de deplasare pentru proiectele desfăşurate în altă localitate;
    b) cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 259/ 2006 cu modificările ulterioare şi a Hotărârii Guvernului nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) în cazul proiectelor care vizează participarea exclusivă a salariaţilor MTS/DJST/DSTMB/CCS nu se aplică prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi lit. e).


    ART. 24
        În cazul proiectelor şi acţiunilor care presupun cheltuieli în valută se vor considera cheltuieli eligibile comisioanele bancare precum şi diferenţele nefavorabile de curs valutar.

    ART. 25
    (1) Sumele aferente Programului de susţinere a acţiunilor de tineret se virează lunar/trimestrial de către MTS în contul DJST/DSTMB, în baza solicitării transmise de către DJST/DSTMB, direcţiei de specialitate din cadrul MTS, până la data de 10 a lunii anterioare în care trebuie efectuate plăţile.
    (2) Direcţia de specialitate din cadrul MTS centralizează în termen de 5 zile solicitările şi le transmite la Direcţia responsabilă pentru operaţiunile financiare şi de contabilitate din cadrul MTS.

    ART. 26
     Formularele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta metodologie.


     Formular nr. 1




    PROTOCOL DE COLABORARE
                         NR. ............. din.................
    ART. 1
    BAZA LEGALĂ
        Având în vedere:
        Hotărârea Guvernului nr. ............ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului cu modificările şi completările ulterioare;
    Hotărârea Guvernului nr. 259/2006 privind aprobarea normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor Autorităţii Naţionale pentru Tineret în domeniul activităţii de tineret, cu modificările ulterioare;
        Calendarul de proiecte proprii aprobat la nivelul MTS/DJST/DSTMB;
        Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. ........ pentru aprobarea Metodologiei de finanţare a proiectelor proprii;
        Actul care certifică personalitatea juridică a colaboratorului

    ART. 2
    PĂRŢILE
        MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI cu sediul în Bucureşti, strada Vasile Conta nr. 16, sector 2, tel: +40 (0)21 318 90 32+41, fax: +40 (0)21 307 64 18, cod fiscal nr. 26604620, cont nr. R007TREZ23A670502590800X, deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, reprezentată prin domnul/doamna ..............., în calitate de Ministru
        sau
        DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET......... /DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
        şi
        <Partenerul/Colaboratorul>............, denumit în continuare Partenerul/Colaboratorul.
        Au convenit cele de mai jos:

    ART. 3
    OBIECTUL PROTOCOLULUI DE COLABORARE
        Realizarea în colaborare de către MTS/DJST/DSTMB şi .........., a proiectului de tineret/studenţesc ..............., înscris în calendarul de proiecte proprii al MTS/DJST/DSTMB, aşa cum este descris acesta în referatul de necesitate/nota de fundamentare realizat/realizată la nivelul MTS/DJST/DSTMB, anexă la prezentul protocol de colaborare.

    ART. 4
    DURATA PROTOCOLULUI DE COLABORARE
        Prezentul protocol de colaborare se încheie pentru perioada ..................

    ART. 5
    OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE PĂRŢILOR
    (1) OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE Ministerului Tineretului şi Sportului/Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret/Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti:
    a) în implementarea proiectului, MTS/DJST/DSTMB nu suportă decât cheltuielile generate de activitatea proprie.
    b) ...
    c) ...

    (2) OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE COLABORATORULUI
    a) în implementarea proiectului, colaboratorul suportă toate cheltuielile generate de activitatea proprie din surse proprii sau din surse atrase în bani şi/sau în natură.
    b) ...
    c) ...


    ART. 6
    MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA PROTOCOLULUI DE COLABORARE
    (1) Prezentul protocol de colaborare poate fi modificat doar prin Act adiţional semnat şi ştampilat de ambele părţi.
    (2) Prezentul protocol de colaborare poate înceta în următoarele cazuri:
    a) prin ajungerea la termen;
    b) prin acordul părţilor - cu menţionarea în scris a datei încetării prezentului protocol de colaborare;
    c) în cazul în care una dintre părţi nu respectă obligaţiile asumate prin protocolul de colaborare, cealaltă parte, printr-o notificare scrisă, poate rezilia protocolul de colaborare, rezilierea producând efecte de plin drept.


    ART. 7
    LITIGII
    (1) Litigiile ce pot apărea ca urmare a aplicării şi interpretării prevederilor prezentului protocol de colaborare se vor soluţiona pe cale amiabilă.
    (2) În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente.

    ART. 8
    DISPOZIŢII FINALE
    (1) Curtea de Conturi exercită controlul financiar asupra derulării activităţii finanţate din fondurile publice.
    (2) Prezentul protocol de colaborare reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală între acestea, anterioară încheierii sale.
    (3) Prezentul protocol de colaborare a fost încheiată în 2 (două) exemplare, în original, câte unul pentru fiecare parte.

        MINISTERUL TINERETULUI ŞI COLABORATORUL
        SPORTULUI/ DJST/ DSTMB
    Nume, prenume reprezentant legal Nume, prenume reprezentant legal
       Semnătura ..................... Semnătura.....................
           Data ............... Data ...............

     Formular nr. 2




        Antet MTS/DJST/DSTMB
                                  DECONT DE CHELTUIELI
                          Nr. ........... din ...............
        Denumirea proiectului de tineret/studenţesc. ..................
        Numele colaboratorului (dacă este cazul: ......................
        Locul de desfăşurare: ........................
        Perioada de desfăşurare: .....................
        Documente justificative de cheltuieli anexate:

┌────┬────────────┬───────┬──────────┬───────┐
│Nr. │Felul, nr. /│Emitent│Denumire │Valoare│
│crt.│data │ │cheltuieli│ │
│ │documentului│ │ │ │
├────┼────────────┼───────┼──────────┼───────┤
│ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴───────┴──────────┴───────┘


        Decontul mai cuprinde:
        Se vor preciza toate documentele care sunt anexate la decont (de exemplu, raport de evaluare, notă de intrare recepţie (NIR) listă participanţi, CD/DVD imagini etc.)

┌─────────────┬──────────┬─────┬──────────┐
│Subdiviziune │Disponibil│Suma │Disponibil│
│a │înaintea │de │după │
│clasificaţiei│efectuării│plată│efectuarea│
│bugetare │plăţii │-lei-│plăţii │
│ │-lei- │ │-lei- │
│ │ │ │ │
├─────────────┼──────────┼─────┼──────────┤
│P2 sau P4 │ │ │ │
├─────────────┼──────────┼─────┼──────────┤
│Buget │ │ │ │
│angajat pe │ │ │ │
│proiect: │ │ │ │
└─────────────┴──────────┴─────┴──────────┘


        Notă: Decontul înaintat spre aprobare respectă prevederile Ordinului ministrului tineretului şi sportului nr. .............. pentru aprobarea metodologiei de finanţare a proiectelor de tineret şi studenţeşti proprii ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi ale direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru programele în domeniul tineretului.

┌──────────────────────────────────────┐
│Vizat/Aprobat │
│ │
│Nume: .......................... │
│Funcţie: ....................... │
│Data .................... │
│Semnătura....................... │
├──────────────────────────────────────┤
│Verificat │
│ │
│Nume: .......................... │
│Funcţie: ....................... │
│Data .................... │
│Semnătura....................... │
└──────────────────────────────────────┘


     Formular nr. 3




    Antet MTS/DJST/DSTMB/al organizaţiei/instituţiei colaboratoare (dacă este cazul)
                                 LISTA DE PARTICIPANŢI
        Proiectul de tineret/studenţesc: ........................
        Localitatea: ......................
        Perioada: .........................

┌────┬───────┬──────────┬────────┬──────────┬────────┬───────┬─────────┐
│ │ │ │ │Seria şi │ │Adresă │ │
│ │Nume/ │ONG/ │ │numărul │Seria şi│de │ │
│Nr. │prenume│instituţia│Data │CI/Seria │numărul │e-mail │Semnătura│
│crt.│ │ │naşterii│şi │Carnet │şi │ │
│ │ │ │ │număr │de │număr │ │
│ │ │ │ │paşaport*)│student2│de │ │
│ │ │ │ │CNP**) │ │telefon│ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼──────────┼────────┼──────────┼────────┼───────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴──────────┴────────┴──────────┴────────┴───────┴─────────┘

                Semnătura responsabilului de proiect al MTS/DJST/DSTMB/sau a
          reprezentantului legal al organizaţiei/instituţiei colaboratoare (dacă este cazul)
                               şi ştampila (dacă se aplică)
──────────
        *) Pentru proiectele cu componentă internaţională
        **) În situaţia în care sunt participanţi care nu au împlinit 14 ani sau nu au CI
──────────

     Formular nr. 4




    RAPORT DE IMPLEMENTARE

┌───────────────────────┬──────────────────┐
│Denumirea proiectului │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Locul şi perioada de │ │
│desfăşurare │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Organizator │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Colaborator (dacă este │ │
│cazul) │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Participanţi │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Total cheltuieli │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Suma decontată din │ │
│bugetul │ │
│MTS/ DJST/ DSTMB │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Suma reprezentând │ │
│contribuţie proprie │ │
│şi sau atrasă │ │
├───────────┬───────────┼─────────┬────────┤
│ │Indicatori │ │Standard│
│ │stabiliţi │Denumire │/ │
│Indicatorii│pe │indicator│Realizat│
│proiectului│obiective │ │ │
│ ├───────────┼─────────┼────────┤
│ │Indicatori │ │ │
│ │calitativi │ │ │
│ ├───────────┼─────────┼────────┤
│ │Indicatori │ │ │
│ │cantitativi│ │ │
│ ├───────────┼─────────┼────────┤
│ │Indicatori │ │ │
│ │financiari │ │ │
├───────────┴───────────┼─────────┴────────┤
│Descrierea │ │
│activităţilor realizate│ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Rezultate obţinute (pe │ │
│obiective) │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│ │se vor ataşa în │
│ │mod obligatoriu │
│ │copii │
│ │după materialele │
│ │(articole în presa│
│ │scrisă şi/sau │
│Promovarea proiectului │on-line, │
│şi a │comunicate de │
│finanţatorului │presă, tipărituri,│
│ │materiale │
│ │promoţionale, în │
│ │situaţia în care │
│ │promovarea s-a │
│ │realizat în cadrul│
│ │unor │
│ │emisiuni radio sau│
│ │televizate, se vor│
│ │preciza postul, │
│ │data şi emisiunea │
│ │iar │
│ │pentru afişe se va│
│ │preciza locul │
│ │afişării) prin │
│ │care aceasta s-a │
│ │realizat. │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Probleme/obstacole în │ │
│desfăşurarea │ │
│proiectului, sugestii │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Concluzii, menţiuni │ │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│ │se va ataşa în mod│
│ │obligatoriu CD cu │
│ │fotografii │
│Lista documente, │concludente din │
│materiale ataşate │timpul │
│ │derulării │
│ │proiectului │
│ │(locaţie, │
│ │activităţi, │
│ │mijloace şi │
│ │materiale │
│ │folosite, │
│ │participanţi) │
├───────────────────────┼──────────────────┤
│Responsabil proiect din│Numele şi │
│cadrul MTS, │prenumele: │
│respectiv DJST/DSTMB │Semnătura: │
│ │Ştampila: │
└───────────────────────┴──────────────────┘


     Formular nr. 5




    Antet MTS/DJST/DSTMB
                                    PONTAJ DE MASĂ*1)
──────────
        *1) Prezentul ţine loc de proces verbal de recepţie a serviciului prestat. Semnarea lui de către responsabilul de proiect certifică faptul că serviciul a fost prestat în condiţiile solicitate.
──────────
        Proiectul de tineret/studenţesc .......................
        Perioada ..............................................
        Locul de desfăşurare ..................................
        Unitatea prestatoare de servicii*2) ...................
──────────
        *2) În situaţia mesei servite. În cazul achiziţionării de alimente nu se va trece unitatea prestatoare de servicii, iar pontajul va fi semnat şi ştampilat doar de ONGT/Instituţie
──────────


┌────┬───────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──────────┬───────────────┐
│ │ │ZIUA │ZIUA │ZIUA │ZIUA │ZIUA │Seria şi │Semnătura │
│Nr. │Nume │... │... │... │... │... │numărul CI│participanţilor│
│Crt.│Prenume│ │ │ │ │ │/ │ │
│ │ ├─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┤Seria şi ├───────────────┤
│ │ │M│D│C│M│D│C│M│D│C│M│D│C│M│D│C│număr │ │
│ │ │D│ │ │D│ │ │D│ │ │D│ │ │D│ │ │paşaport │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │*/CNP** │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──────────┼───────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──────────┴───────────────┘

         Semnătura responsabilului de proiect al MTS/DJST/DSTMB/sau a
         reprezentantului legal al organizaţiei/instituţiei partenere
                     (după caz) şi ştampila (dacă se aplică)
        Unitatea prestatoare de servicii
        Semnătură

     Formular nr. 6




    Antet MTS/DJST/DSTMB/ al organizaţiei/instituţiei colaboratoare (dacă este cazul)
                                 Diagrama de cazare*3)
──────────
        *3)Prezenta ţine loc de proces verbal de recepţie a serviciului prestat. Semnarea ei de către responsabilul de proiect certifică faptul că serviciul a fost prestat în condiţiile solicitate.
──────────
        Proiectul de tineret/studenţesc ...........................
        Perioada ..................................................
        Locul de desfăşurare ......................................
        Unitatea prestatoare de servicii ..........................

┌────┬───────┬───────────────┬─────┬────┬────────┐
│Nr. │Nr. │Numele şi │Tarif│Nr. │Valoare │
│Crt.│camerei│prenumele │/ zi │Zile│serviciu│
│ │ │participantului│ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼───────────────┼─────┼────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼───────────────┼─────┼────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴───────────────┴─────┴────┴────────┘

        Semnătura responsabilului de proiect al MTS/DJST/DSTMB/sau a
       reprezentantului legal al organizaţiei/instituţiei colaboratoare
             (după caz) şi ştampila (dacă se aplică)
        Unitatea prestatoare de servicii
        Semnătură

     Formular nr. 7




    Antet MTS/DJST/DSTMB/ al organizaţiei/instituţiei colaboratoare (dacă este cazul)
                                         TABEL
          cu participanţii care au beneficiat de contravaloarea transportului
        Proiectul de tineret/studenţesc ...........................
        Localitatea .............................
        Perioada ................................

┌────┬───────┬────┬─────┬────┬─────────┐
│Nr. │Nume/ │Rută│Serie│Suma│Semnătură│
│crt.│prenume│ │bilet│ │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼────┼─────┼────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼────┼─────┼────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴────┴─────┴────┴─────────┘

          Semnătura responsabilului de proiect al
       MTS/DJST/DSTMB/sau a reprezentantului legal
        al organizaţiei/instituţiei colaboratoare
         (după caz) şi ştampila (dacă se aplică)

     Formular nr. 8




                                    Proces Verbal*4)
──────────
        *4) Procesul verbal se va adapta în funcţie de specificul acţiunii.
──────────
        Încheiat astăzi......................cu ocazia premierii ................... la concursul ..................organizat în cadrul proiectului ..............
                                   JURIUL FORMAT DIN:

┌───────────────────────┬──────────────┐
│Numele/prenumele │Instituţia │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
├───────────────────────┼──────────────┤
│ │ │
└───────────────────────┴──────────────┘


                                      A DESEMNAT:
        Următorii câştigători:

┌─────────┬──────────────┬──────┬─────┬─────────┐
│Premiul │Numele/ │ │Nr./ │ │
│obţinut │prenumele │Vârsta│Seria│Semnătură│
│(obiectul│câştigătorului│ │BI/CI│ │
│/suma) │ │ │/CNP │ │
├─────────┼──────────────┼──────┼─────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
├─────────┼──────────────┼──────┼─────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
└─────────┴──────────────┴──────┴─────┴─────────┘



         Semnătura responsabilului de proiect al MTS/DJST/DSTMB/sau a
       reprezentantului legal al organizaţiei/instituţiei colaboratoare
                (după caz) şi ştampila (dacă se aplică)

                                 -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016