Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIE din 6 octombrie 2020  de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIE din 6 octombrie 2020 de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 962 din 20 octombrie 2020
──────────
    Aprobată prin ORDINUL nr. 1.822 din 6 octombrie 2020, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 962 din 20 octombrie 2020.
──────────
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Prezenta metodologie stabileşte cadrul de organizare şi desfăşurare a modului de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, astfel cum sunt prevăzute la art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 2
    În sensul prevederilor prezentei metodologii, prin autoritate responsabilă se înţelege Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.

    ART. 3
    Persoanele care au calitatea de observator în cadrul comisiilor de evaluare/contestaţii a dosarelor de candidatură pentru atribuirea în administrare pot emite puncte de vedere cu privire la modul de desfăşurare a activităţii comisiilor, pe care le transmit acestora, precum şi rapoarte care vor fi aduse la cunoştinţa conducătorului autorităţii responsabile.

    CAP. II
    Atribuirea în administrare a ariilor naturale protejate
    ART. 4
    (1) Ariile naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite se atribuie în administrare de către autoritatea responsabilă, pe bază de contract de administrare.
    (2) Până la atribuirea efectivă în administrare, responsabilitatea administrării categoriilor de arii naturale protejate aparţinând reţelei naţionale de arii naturale protejate revine autorităţii responsabile, potrivit legislaţiei în vigoare.

    ART. 5
    (1) În vederea atribuirii în administrare, autoritatea responsabilă revizuieşte periodic, prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile, lista ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite, în baza criteriilor de evaluare prevăzute în anexa nr. 1, coroborate cu analiza de oportunitate şi a capacităţii instituţionale a autorităţii responsabile de susţinere materială, ştiinţifică şi cu personal de specialitate a actului de administrare.
    (2) Lista ariilor naturale protejate, revizuirea listei ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite se realizează de către o comisie, special constituită prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile în baza procedurilor interne ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.
    (3) Ca rezultat al activităţii comisiei special constituite pentru realizarea/revizuirea listei ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite, pentru fiecare arie naturală protejată în parte, trebuie să se definească cel puţin:
    a) poziţiile din lista de arii naturale protejate pentru care se solicită atribuirea administrării;
    b) structura minimă de personal a structurii de administrare special constituite pentru fiecare poziţie din lista de arii naturale protejate pentru care se solicită atribuirea administrării;
    c) capacităţile tehnice şi financiare minime solicitate şi destinate exclusiv administrării ariei naturale protejate pentru fiecare poziţie din lista de arii naturale protejate pentru care se solicită atribuirea administrării.

    (4) Lista ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite cuprinde o succesiune de poziţii, fiecărei poziţii, în funcţie de rezultatele analizei prevăzute la alin. (3), putându-i reveni una sau mai multe arii naturale protejate care în mod individual sau în grup necesită administrare unitară exercitată printr-o structură de administrare special constituită.
    (5) În cazul suprapunerii ariilor naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite cu ariile naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite, administrarea se asigură de către structurile de administrare ale acestora, cu realizarea unui singur plan de management, astfel încât în zonele de suprapunere să existe o corelare a măsurilor de conservare, ţinând cont de respectarea categoriei celei mai restrictive de management.

    ART. 6
    (1) Pentru încheierea contractelor de administrare a uneia sau mai multor arii naturale protejate, autoritatea responsabilă organizează sesiuni de atribuire în administrare.
    (2) Sesiunile de atribuire se desfăşoară în etape, după cum urmează:
    a) realizarea/revizuirea listei ariilor naturale protejate care necesită structuri de administrare special constituite;
    b) afişarea la sediul autorităţii responsabile şi pe pagina proprie de internet a anunţului de lansare a sesiunii de atribuire care cuprinde lista ariilor naturale protejate ce pot fi atribuite în administrare, anunţul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, pentru fiecare poziţie în parte, elementele descrise la art. 5 alin. (3);
    c) constituirea comisiei de evaluare şi a comisiei de contestaţii aprobate prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile;
    d) depunerea la sediul autorităţii responsabile a dosarelor de candidatură pe suport hârtie şi în format electronic, legate sau îndosariate, cu opis şi paginaţie în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data afişării anunţului de lansare a sesiunii;
    e) după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice pentru depunerea dosarelor de candidatură nu se mai acceptă completări la dosarul depus;
    f) transmiterea de către autoritatea responsabilă a dosarelor de candidatură în format electronic, în termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor de candidatură, către membrii comisiei de evaluare;
    g) întrunirea comisiei de evaluare şi evaluarea dosarelor de candidatură;
    h) afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a rezultatelor evaluării;
    i) depunerea contestaţiilor pentru evaluarea dosarelor de candidatură;
    j) întrunirea comisiei de contestaţii în vederea analizării şi soluţionării contestaţiilor;
    k) întocmirea raportului de analiză a contestaţiilor de comisia de contestaţii, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile;
    l) afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a rezultatelor contestaţiilor şi a programării interviului;
    m) întrunirea comisiei de evaluare în vederea susţinerii interviurilor;
    n) întocmirea raportului de evaluare de către comisia de evaluare, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile şi afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a rezultatelor comisiei de evaluare ca urmare a evaluării dosarelor de candidatură şi susţinerii interviurilor;
    o) depunerea contestaţiilor pentru evaluarea dosarelor de candidatură;
    p) întrunirea comisiei de contestaţii în vederea analizării şi soluţionării contestaţiilor;
    q) întocmirea raportului de evaluare de către comisia de contestaţii, aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile şi afişarea pe site-ul autorităţii responsabile a rezultatelor dosarelor de candidatură pentru care s-au depus contestaţii;
    r) întocmirea raportului final de evaluare a sesiunii de administrare care include şi rapoartele comisiei de contestaţii şi aprobarea acestuia de către conducătorul autorităţii responsabile.


    ART. 7
    În vederea atribuirii în administrare a uneia sau mai multor arii naturale protejate, persoanele juridice interesate depun la sediul autorităţii responsabile un dosar de candidatură potrivit art. 14, pentru fiecare poziţie din lista de arii naturale protejate prevăzute la art. 5 alin. (1).

    ART. 8
    (1) Pentru atribuirea în administrare a ariilor naturale protejate, pentru fiecare sesiune de atribuire în administrare se organizează o comisie de evaluare, a cărei componenţă nominală se aprobă prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile şi care este alcătuită după cum urmează:
    a) 3 reprezentanţi cu atribuţii în domeniul ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii responsabile;
    b) un reprezentant din partea direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
    c) un reprezentant al Colegiului ştiinţific naţional pentru arii naturale protejate;
    d) un reprezentant al autorităţii publice locale; în cazul ariei/ariilor naturale protejate a/ale cărei/căror suprafaţă/ suprafeţe este/sunt situată(e) pe raza teritorială a mai multor judeţe reprezentantul menţionat va fi desemnat prin acordul conducătorilor unităţilor administrativ-teritoriale respective;
    e) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, cu atribuţii în domeniul biodiversităţii;
    f) 3 observatori, dintre care 2 reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei naturii şi un reprezentant al structurilor de administrare ale parcurilor naţionale/naturale şi/sau ale siturilor Natura 2000, din cadrul organizaţiilor/structurilor de administrare care nu au depus dosare de candidatură în vederea preluării în administrare în cadrul sesiunii în derulare;
    g) un reprezentant al Compartimentului juridic din cadrul autorităţii responsabile sau din cadrul structurilor de administrare existente care nu au depus dosare de candidatură în vederea preluării în administrare în cadrul sesiunii în derulare, fără drept de evaluare a dosarelor de candidatură şi de acordare a punctajului, având rol de asistenţă juridică privind legalitatea şi conformitatea documentelor depuse la dosar;
    h) câte un membru supleant pentru fiecare dintre poziţiile menţionate la lit. a)-g). Supleanţii participă la şedinţele comisiei de evaluare numai în situaţia în care membrii acesteia se află în imposibilitatea de participare datorită unui caz de incompatibilitate, caz fortuit sau forţă majoră;
    i) preşedintele şi secretarul comisiei de evaluare sunt desemnaţi din corpul personalului propriu, de autoritatea responsabilă, activitatea acestora fiind limitată la aspecte de organizare şi reprezentare.
    Secretarul comisiei de concurs are următoarele atribuţii:
    (i) gestionează păstrarea ofertelor/dosarelor de candidatură;
    (ii) constituie si gestionează dosarul sesiunii de atribuire;
    (iii) întocmeşte şi afişează înainte de data susţinerii probei interviului lista candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs;
    (iv) întocmeşte procesul-verbal cu rezultatele sesiunii de atribuire;
    (v) afişează graficul de desfăşurare a sesiunii de atribuire odată cu anunţul de lansare a sesiunii de atribuire, afişează rezultatele sesiunii de atribuire, precum şi toate celelalte informaţii necesare bunei desfăşurări a sesiunii de atribuire


    (2) Persoanele nominalizate la alin. (1) lit. a)-e) sunt membri cu drept de evaluare a dosarelor de candidatură şi de acordare a punctajului.

    ART. 9
    (1) Comisia de evaluare are următoarele atribuţii:
    a) deschiderea ofertelor/dosarelor de candidatură;
    b) verificarea îndeplinirii criteriilor de către solicitanţi, analiza şi selectarea dosarelor de candidatură pe baza documentelor conţinute de dosarul de candidatură;
    c) analizarea şi evaluarea dosarelor de candidatură;
    d) întocmirea listei cuprinzând dosarele de candidatură care au obţinut în etapa de evaluare minimum 120 (unasutădouăzeci) de puncte;
    e) comunicarea programării şi susţinerea interviului;
    f) întocmirea raportului de evaluare;
    g) întocmirea proceselor-verbale;
    h) desemnarea dosarelor de candidatură câştigătoare;
    i) îndeplinirea oricăror sarcini specifice necesare bunei desfăşurări a sesiunii de atribuire.

    (2) Fiecare membru al comisiei de evaluare trebuie să respecte regulile privind conflictul de interese aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare:
    a) înainte de a se declanşa etapa de evaluare a dosarelor de candidatură, fiecare membru al comisiei de evaluare trebuie să completeze şi să semneze pe propria răspundere o declaraţie, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, din care să rezulte că nu se află în conflict de interese;
    b) în cazul în care un membru al comisiei de evaluare se află în conflict de interese, definit potrivit legii, acesta nu participă la evaluarea dosarelor de candidatură care fac obiectul conflictului.

    (3) Preşedintele comisiei de evaluare desemnat de autoritatea responsabilă are dreptul de a înlocui membrii comisiei de evaluare cu membri supleanţi numai dacă persoana/persoanele care urmează să fie înlocuite nu are/nu au posibilitatea, din motive obiective, de a-şi îndeplini atribuţiile care rezultă din calitatea de membru al comisiei de evaluare.
    (4) După producerea înlocuirii prevăzute la alin. (3), calitatea de membru al comisiei de evaluare este preluată de membrul supleant, care îşi exercită atribuţiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire.

    ART. 10
    (1) Comisia de evaluare se întruneşte în mod legal în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii cu drept de evaluare a dosarelor de candidatură şi de acordare a punctajului, verifică dosarele de candidatură cu privire la documentele obligatorii prevăzute la art. 14 şi acordă punctajul pe baza fişelor individuale de punctaj prevăzute în anexa nr. 3, pentru etapa de evaluare a dosarului. Punctajul final acordat dosarelor de candidatură reprezintă media punctajelor acordate de membrii comisiei de evaluare cu drept de acordare a punctajului.
    (2) Dosarele de candidatură pe suport hârtie şi în format electronic, incomplete, precum şi cele pentru care există obiecţii cu privire la legalitatea sau conformitatea documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b)-f) şi k) sau care conţin caziere judiciare care atestă existenţa unor fapte ilegale de natură a cauza prejudicii în arii naturale protejate se resping fără a fi evaluate conform fişei de punctaj.
    (3) Solicitanţii ale căror dosare de candidatură au obţinut în etapa de evaluare minimum 120 de puncte vor participa la susţinerea interviului prin care se testează cunoştinţele şi scopul preluării în administrare a ariei naturale protejate, a persoanelor prevăzute la alin. (10).
    (4) Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de evaluare în ziua desfăşurării acestei etape, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea planului de interviu sunt:
    a) cunoaşterea bunurilor patrimoniului natural puse sub regim de protecţie din aria naturală protejată solicitată în administrare;
    b) principalele probleme cu care se confruntă aria naturală protejată şi modul de rezolvare a acestora;
    c) viziunea şi modul de implementare a planului de acţiuni al ariei naturale protejate respective;
    d) cunoaşterea aspectelor legislative specifice din domeniul biodiversităţii şi ariilor naturale protejate;
    e) scopul preluării în administrare a ariei naturale protejate.

    (5) Interviul se susţine, de regulă, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor evaluării dosarelor de candidatură.
    (6) Locul, data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele evaluării dosarelor de candidatură.
    (7) Fiecare membru al comisiei de concurs va adresa întrebări participanţilor la interviu.
    (8) Întrebările şi răspunsurile la interviu se consemnează întrun proces-verbal, care se semnează de toţi membrii prezenţi ai comisiei de evaluare şi de candidat sau sunt înregistrate; procesul-verbal sau suportul media care conţine înregistrarea interviului se anexează la raportul comisiei de evaluare.
    (9) În vederea susţinerii interviurilor, comisia de evaluare se întruneşte în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii cu drept de evaluare a dosarelor de candidatură şi de acordare a punctajului şi acordă punctaj pe baza fişei individuale de punctaj prevăzută în anexa nr. 3 la metodologie, pentru etapa de susţinere a interviului.
    (10) Susţinerea interviurilor se va face de către reprezentantul legal sau de către directorul şi/sau o persoană nominalizată propusă pentru structura de administrare, desemnat/desemnaţi de către reprezentantul legal al solicitantului.
    (11) Sunt declaraţi admişi la interviu solicitanţii care au obţinut minimum 30 de puncte.
    (12) Punctajul final se calculează prin însumarea punctajelor obţinute atât la etapa evaluării dosarelor de candidatură, cât şi la etapa de interviu, iar punctajul minim final necesar pentru încredinţarea în administrare trebuie să fie minimum 150 (unasutăcincizeci) de puncte.
    (13) Comisia de evaluare întocmeşte raportul de evaluare în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la expirarea termenului de depunere a dosarelor de candidatură, ca urmare a evaluării dosarelor de candidatură şi susţinerii interviurilor.
    (14) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet punctajele acordate de comisia de evaluare ca urmare a evaluării dosarelor de candidatură şi susţinerii interviurilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la aprobarea raportului de evaluare de către conducătorul autorităţii responsabile.
    (15) Aria naturală protejată se va atribui în administrare solicitantului care a obţinut cel mai mare punctaj final, cu condiţia ca acesta să fi obţinut punctajul minim final.
    (16) În cazul în care există două sau mai multe dosare de candidatură depuse pentru aceeaşi arie naturală protejată care au întrunit punctaje egale de calificare, administrarea va fi încredinţată solicitantului care are cel mai mare punctaj la capacitatea ştiinţifică.

    ART. 11
    (1) Solicitanţii pot contesta rezultatele comisiei de evaluare aferente propriilor dosare de candidatură, prin depunerea unei contestaţii scrise la sediul autorităţii responsabile, în termen de două zile lucrătoare din momentul afişării rezultatului evaluării.
    (2) Pentru soluţionarea contestaţiilor se organizează la sediul autorităţii responsabile o comisie de soluţionare a contestaţiilor, pentru fiecare sesiune de atribuire în administrare, a cărei componenţă nominală se aprobă prin decizie a conducătorului autorităţii responsabile şi care este alcătuită după cum urmează:
    a) 3 reprezentanţi cu atribuţii în domeniul administrării ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii responsabile;
    b) un reprezentant din partea direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul administrării ariilor naturale protejate din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
    c) un reprezentant al Colegiului ştiinţific naţional pentru arii naturale protejate;
    d) un reprezentant al autorităţii publice locale; în cazul ariei/ariilor naturale protejate a/ale cărei/căror suprafaţă/ suprafeţe este/sunt situată(e) pe raza teritorială a mai multor judeţe reprezentantul menţionat va fi desemnat prin acordul conducătorilor unităţilor administrativ-teritoriale respective;
    e) un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu cu atribuţii în domeniul biodiversităţii;
    f) 3 observatori, dintre care 2 reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în domeniul protecţiei naturii şi un reprezentant al structurilor de administrare ale parcurilor naţionale/naturale şi/sau ale siturilor Natura 2000, din cadrul organizaţiilor/structurilor de administrare care nu au depus dosare de candidatură în vederea preluării în administrare în cadrul sesiunii în derulare;
    g) un reprezentant al Compartimentului juridic din cadrul autorităţii responsabile sau din cadrul structurilor de administrare existente care nu au depus dosare de candidatură în vederea preluării în administrare în cadrul sesiunii în derulare, fără drept de evaluare a dosarelor de candidatură şi de acordare a punctajului, având rol de asistenţă juridică privind legalitatea şi conformitatea documentelor depuse la dosar;
    h) câte un membru supleant pentru fiecare dintre poziţiile menţionate la lit. a)-g), supleanţii participă la şedinţele comisiei de soluţionare a contestaţiilor numai în situaţia în care membrii acesteia se află în imposibilitatea de participare datorită unui caz de incompatibilitate, caz fortuit sau forţei majore;
    i) preşedintele şi secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor sunt desemnaţi din corpul personalului propriu, de autoritatea responsabilă, activitatea acestora fiind limitată la aspecte de organizare şi reprezentare;
    j) secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
    (i) primeşte de la secretariatul autorităţii responsabile contestaţiile depuse în termenul stabilit de la afişarea rezultatului;
    (ii) întocmeşte procesul-verbal care conţine rezultatele comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
    (iii) prezintă preşedintelui comisiei de concurs procesul-verbal cu privire la modul de soluţionare a contestaţiilor, împreună cu contestaţiile.


    (3) Persoanele nominalizate la alin. (2) lit. a)-e) sunt membri cu drept de analiză, de acordare a punctajului şi de soluţionare a contestaţiilor.
    (4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
    a) preia contestaţiile depuse la autoritatea responsabilă;
    b) preia de la comisia de evaluare ofertele/dosarele de candidatură şi procesul-verbal întocmit sau, după caz, înregistrarea rezultată în urma interviului, aferentă fiecărei contestaţii depuse în mod legal la autoritatea responsabilă;
    c) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la rezultatele dosarelor de candidatură şi probei interviu;
    d) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a sesiunii de atribuire.

    (5) Fiecare membru al comisiei de soluţionare a contestaţiilor trebuie să respecte regulile privind conflictul de interese aşa cum sunt definite de legislaţia în vigoare:
    a) înainte de a se declanşa etapa de evaluare a dosarelor de candidatură, fiecare membru al comisiei de soluţionare a contestaţiilor trebuie să completeze şi să semneze pe propria răspundere o declaraţie, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, din care să rezulte că nu se află în conflict de interese;
    b) în cazul în care un membru al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se află în conflict de interese definit potrivit legii, acesta nu participă la evaluarea dosarelor de candidatură care fac obiectul conflictului.

    (6) Preşedintele comisiei de soluţionare a contestaţiilor desemnat de autoritatea responsabilă are dreptul de a înlocui membrii comisiei de evaluare cu membri supleanţi numai dacă persoana/persoanele care urmează să fie înlocuită(e) nu are/au posibilitatea, din motive obiective, de a-şi îndeplini atribuţiile care rezultă din calitatea de membru al comisiei de evaluare.
    (7) După producerea înlocuirii prevăzute la alin. (6), calitatea de membru al comisiei de soluţionare a contestaţiilor este preluată de membrul supleant, care îşi exercită atribuţiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire.
    (8) Comisia de soluţionare a contestaţiilor se întruneşte în mod legal în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii cu drept de analiză şi soluţionare a contestaţiilor şi de acordare a punctajului, analizează şi soluţionează contestaţiile urmând aceeaşi procedură de evaluare prevăzută la art. 10, după care întocmeşte raportul de evaluare privind contestaţiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora. Prevederile art. 9 se aplică în mod corespunzător.
    (9) Comisia de soluţionare a contestaţiilor analizează conţinutul procesului-verbal întocmit sau, după caz, al înregistrării rezultate în urma interviului, conform criteriilor de evaluare prevăzute la art. 10 alin. (4).
    (10) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet rezultatele contestaţiilor, ulterior aprobării raportului de evaluare privind contestaţiile de către conducătorul autorităţii responsabile.
    (11) Conducătorul autorităţii responsabile aprobă raportul final de evaluare, care include şi raportul comisiei de soluţionare a contestaţiilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor comisiei de contestaţii.
    (12) Autoritatea responsabilă afişează la sediul său şi pe pagina proprie de internet rezultatele sesiunii de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, în termen de două zile lucrătoare de la aprobarea raportului final de evaluare a sesiunii de administrare de către conducătorul autorităţii responsabile.

    ART. 12
    (1) În termen de 15 zile de la afişarea la sediul său şi pe pagina proprie de internet a rezultatelor sesiunii de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, autoritatea responsabilă, prin decizie a conducătorului acesteia, înfiinţează pentru fiecare poziţie în parte comisia de preluare a ariilor naturale protejate. Comisia de preluare a ariilor naturale protejate, în conformitate cu procedurile interne ale autorităţii responsabile, realizează şi prezintă conducătorului instituţiei dosarul cu documentele aferente procesului-verbal de predare-primire a ariei/ariilor naturale protejate. Documentele aferente procesului-verbal de predare-primire a ariei/ariilor naturale protejate devin, alături de conţinutul ofertei/dosarului de candidatură, în mod obligatoriu anexe ale contractului de administrare.
    (2) În termen de 45 de zile lucrătoare de la afişarea raportului final de evaluare a sesiunii de administrare, candidatul declarat câştigător pentru fiecare poziţie aferentă art. 5 alin. (3) lit. a) trebuie să depună la secretariatul autorităţii responsabile un dosar care să conţină:
    a) numele structurii de administrare special constituite;
    b) opisul dosarului conform paginaţiei;
    c) lista ariilor naturale protejare care fac obiectul administrării de către structura de administrare special constituită;
    d) comisia condusă de conducătorul administraţiei special constituite, mandatată să încheie contractul de administrare şi să efectueze procedura de preluare în administrare a ariei/ariilor naturale protejate, şi datele de contact ale acestora;
    e) date de contact şi identificare aferente structurii special constituite;
    f) adresa sediului structurii special constituite;
    g) hartă lizibilă, maximum format A4, în care se evidenţiază poziţia sediului faţă de aria/ariile protejate şi căile de comunicaţii pentru acces şi utilizare în actul de administrare;
    h) lista de personal cu specificarea poziţiei fiecărui angajat, cazier judiciar, fişele de post şi curriculum vitae actualizate, datate şi semnate împreună cu documente care să ateste experienţa profesională. Nu sunt eligibile persoanele care au săvârşit sau sunt în curs de cercetare pentru fapte menţionate în legislaţia specifică ariilor naturale protejate şi/sau legislaţia silvică;
    i) documentele doveditoare (copii legalizate, după caz) prin care să demonstreze înfiinţarea, dotarea, selecţia de personal şi capacitatea de funcţionare a structurii de administrare special constituite în conformitate cu exigenţele fiecărei poziţii în parte. În mod obligatoriu se va face dovada respectării alocării faptice a prevederilor angajamentului bugetar pentru cel puţin primul an. Documentele doveditoare trebuie să fie cel puţin echivalente cu conţinutul ofertei aşa cum se solicită la art. 14.

    (3) În termen de 3 zile lucrătoare, autoritatea responsabilă predă comisiei de preluare dosarul menţionat la alin. (1).
    (4) În termen de 15 zile lucrătoare, comisia de preluare analizează dosarul menţionat la alin. (1) şi are dreptul să solicite documente, completări şi/sau clarificări cu privire la conţinutul şi calitatea documentelor cuprinse în dosar. Nedepunerea documentelor, completărilor sau a răspunsurilor la solicitarea de clarificări îndreptăţeşte autoritatea responsabilă să stopeze procedura de atribuire, iar solicitantul (singur sau în parteneriat) nu mai are dreptul să îşi depună candidatura la următoarea sesiune de atribuire.
    (5) Comisia de preluare încheie analiza dosarului menţionat la alin. (1), în termenul menţionat la alin. (3), cu un raport de analiză realizat în 3 exemplare cu valoare de original. Exemplarele raportului de analiză se vor distribui în termen de o zi lucrătoare astfel:
    a) un exemplar se ataşează dosarului evaluat menţionat la alin. (1) şi rămâne la autoritatea responsabilă;
    b) un exemplar se înmânează conducătorului autorităţii responsabile;
    c) un exemplar se înmânează conducătorului administraţiei special constituite împreună cu invitaţia pentru semnarea contractului de administrare;
    d) raportul de analiză se afişează în mod similar afişării rezultatelor sesiunii de atribuire.

    (6) În termen de 15 zile lucrătoare de la afişarea raportului de analiză se încheie contractul de administrare potrivit modelului- cadru prevăzut în anexa nr. 4. Alături de documentele aferente procesului-verbal de predare-primire al ariei/ariilor naturale protejate şi conţinutul ofertei/dosarului de candidatură, dosarul de analiză devine în mod obligatoriu anexă la contractul de administrare.
    (7) Contractele de administrare se încheie pe o perioadă de 10 ani.
    (8) În cazul în care solicitantul care a câştigat atribuirea administrării nu se prezintă în termenul stabilit pentru semnarea contractului de administrare, aria naturală protejată respectivă se include pe lista de arii naturale protejate a sesiunii următoare, iar solicitantul nu mai are dreptul să îşi depună candidatura la următoarea sesiune de atribuire.

    ART. 13
    (1) În termen de 15 zile de la data semnării contractelor de administrator, administratorii desemnaţi transmit autorităţii responsabile, în vederea avizării, legitimaţii de administrator, precum şi lista persoanelor pentru care se emit legitimaţiile respective îndreptăţite prin atribuţiile fişei postului.
    (2) În cazul suplimentării/înlocuirii personalului implicat în echipa de administrare peste termenul de 15 zile, administratorul desemnat solicită avizarea legitimaţiilor şi listei persoanelor pentru care se emit legitimaţii de administrator.
    (3) Lista trebuie să cuprindă nominalizarea şi funcţia fiecărei persoane pentru care se solicită avizarea, la care se anexează cazierul judiciar şi curriculum vitae semnat, pentru fiecare dintre persoanele respective.
    (4) Legitimaţiile de administrator, având modelul prevăzut în anexa nr. 5, se eliberează numai persoanelor angajate în cadrul structurii de administrare special constituite, implicate în activitatea de teren.
    (5) Autoritatea responsabilă avizează legitimaţiile şi lista persoanelor pentru care se eliberează legitimaţii de administrator, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
    (6) Personalul administratorului desemnat poate realiza controale pe teritoriul ariilor naturale protejate atribuite în administrare, pe baza legitimaţiilor de administrator.

    ART. 14
    (1) Pentru atribuirea administrării ariilor naturale protejate, persoanele juridice depun dosarul de candidatură pentru fiecare poziţie din lista de arii naturale protejate pentru care se solicită atribuirea administrării, în conformitate cu lista ariilor naturale protejate care pot fi atribuite în administrare afişată pe site-ul autorităţii responsabile, potrivit art. 5 alin. (1), în format hârtie legat cu opis şi paginaţie şi în format electronic, care trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente:
    a) cerere scrisă semnată de solicitant; în cazul în care solicitantul este un parteneriat, cererea va fi semnată de toţi partenerii; cererea scrisă trebuie să conţină în mod obligatoriu datele de contact (telefon, e-mail, fax, adresă poştală) ale persoanei desemnate să reprezinte ofertantul în sesiunea de atribuire;
    b) statutul, actul de înfiinţare, actul constitutiv sau hotărârea judecătorească de constituire, după caz. În cazul parteneriatelor se depun documentele tuturor partenerilor, certificate conform cu originalul;
    c) acordul de parteneriat semnat de toţi partenerii, cu evidenţierea poziţiei şi obligaţiilor asumate de către lider şi fiecare partener în parte, cu privire la înfiinţarea, susţinerea şi implicarea în cadrul structurii de administrare a ariei/ariilor protejate. Acordul de parteneriat trebuie să conţină indicaţii clare privind desemnarea reprezentantului parteneriatului pentru sesiunea de atribuire. Reprezentantul parteneriatului trebuie să fie acelaşi cu cel menţionat în cererea scrisă prevăzută la lit. a);
    d) angajamentul ferm prin care persoana juridică solicitantă prezintă sau se obligă să realizeze structura de administrare special constituită; în cazul parteneriatelor se vor evidenţia poziţia şi obligaţiile asumate de către lider şi fiecare partener în parte cu privire la înfiinţarea, susţinerea şi implicarea în cadrul structurii de administrare a ariei/ariilor naturale protejate;
    e) certificatul de cazier fiscal în original, aflat în perioada de valabilitate, al solicitantului sau al solicitanţilor, în cazul parteneriatelor; se acceptă copii conforme cu originalul doar în cazul în care candidatul depune mai multe solicitări pentru obţinerea administrării pentru arii naturale protejate diferite şi originalele se află în unul dintre dosarele depuse, cu menţionarea dosarului în care se regăsesc originalele;
    f) document eliberat de oficiul registrului comerţului din care să rezulte că persoana juridică nu se află în procedură de insolvenţă, faliment sau orice formă de reorganizare judiciară, după caz; pentru entităţi cu scop nepatrimonial se vor depune certificat de grefă sau adeverinţă de la instanţele judecătoreşti unde sunt înregistrate entităţile, care să ateste faptul că entitatea, subiect al dosarului de candidatură, nu se află în procedură de dizolvare/lichidare/radiere. Nu se acceptă declaraţii pe propria răspundere;
    g) certificatele de caziere judiciare în original ale reprezentantului persoanei juridice, obţinute în scopul depunerii dosarului de candidatură, aflate în perioada de valabilitate, de către solicitant/solicitanţi, în cazul parteneriatelor; se acceptă copii conforme cu originalul doar în cazul în care candidatul depune mai multe solicitări pentru obţinerea administrării pentru arii naturale protejate diferite şi originalele se află în unul dintre dosarele depuse, cu menţionarea dosarului în care se regăsesc originalele;
    h) prezentarea detaliată a obiectului de activitate din care să reiasă existenţa unor obiecte de activitate privind cel puţin unul dintre următoarele domenii: protejarea şi conservarea biodiversităţii, administrarea ariilor naturale protejate, activităţi de cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, activităţi de management durabil al resurselor naturale regenerabile, rezultate relevante aplicate obţinute în urma implementării unor proiecte;
    i) structura minimă de personal cu care solicitantul îşi propune să asigure administrarea ariei naturale protejate însoţită de propunerile de fişe de post, conform specificaţiilor anunţului sesiunii de atribuire. Minimal, în funcţie de specificul fiecărei arii naturale protejate, structura minimă de personal trebuie să asigure specialişti cu următoarele competenţe:
    1. specialist în ştiinţele vieţii potrivit Clasificării ocupaţiilor din România, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, după caz, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, al biodiversităţii;
    2. biolog;
    3. specialist în domeniul tehnologiei informaţiei, prezentând avantaj specializarea în GIS şi/sau baze de date;
    4. un număr adecvat de agenţi de teren/rangeri, în funcţie de suprafaţa şi specificul ariei naturale protejate; în cazul în care fondul forestier ocupă mai mult de 30% din suprafaţa ariei naturale protejate, personalul implicat în administrare va fi format din cel puţin o persoană cu studii superioare în domeniul silviculturii;
    5. economist, prezentând avantaj specializarea în economia mediului;
    6. jurist sau, după caz, avocat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare;
    7. şef rangeri/agenţi de teren. Structura minimă de personal este prevăzută în anexa nr. 3 la contractul de administrare, anexându-se la semnarea acestuia;
    8. voluntari în condiţiile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare, şi a Instrucţiunii nr. 7.364 din 19.06.2019 emisă de conducătorul autorităţii responsabile;
    9. pentru compartimentele/serviciile/departamentele (în funcţie de propunerea de organizare a structurii de administrare special constituite) sunt acceptate în faza de depunere a ofertelor/dosarelor de candidatură şi dovada externalizării serviciilor;

    j) autoritatea responsabilă, prin specificaţiile anunţului sesiunii de atribuire, va oferi indicatorii cantitativi minimali de orientare; în acest context se recomandă ofertanţilor realizarea unei propuneri minime a structurii de personal care să se încadreze în specificaţiile autorităţii responsabile, să prezinte o componenţă şi proporţionalitate în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
    k) descrierea capacităţilor tehnice existente destinate exclusiv administrării ariei naturale protejate (localizarea sediului în raport cu distanţa faţă de aria naturală protejată - hartă lizibilă, maximum format A4, în care se evidenţiază poziţia sediului faţă de aria/ariile protejate şi căile de comunicaţii, mijloace de transport cu număr şi tip adecvat specificului ariei protejate, birotică, mobilier, echipamente specifice etc.). Conform prevederilor art. 12 alin. (2) lit. h), capacitatea tehnică şi analiza acesteia devin anexă la contractul de administrare, anexându-se la semnarea acestuia;
    l) în condiţiile în care aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate beneficiază de plan de management aprobat, solicitantul va depune un plan de lucru detaliat, privind implementarea planului de acţiune/activităţi al planului de management a ariei/ariilor naturale protejate pe perioada de valabilitate a acestuia, precum şi viziunea de administrare a ariei/ariilor naturale protejate pentru perioada de valabilitate a contractului de administrare neacoperită de planul de management. Se au în vedere şi planificarea, şi corelarea planului de acţiune/activităţi cu elementele prevăzute la lit. m) şi evidenţierea cartografică (hartă lizibilă format maxim A4) a succesiunii de intervenţie propuse pentru implementarea planului de acţiune/activităţi al planului de management al ariei naturale protejate;
    m) în condiţiile în care nu există plan de management aprobat, solicitantul depune o propunere detaliată de plan de acţiune pentru exercitarea administrării ariei naturale protejate, elaborat pentru perioada de valabilitate a contractului de administrare, inclusiv modalitatea de a implica factorii-cheie interesaţi. Planul de acţiune trebuie elaborat în funcţie de valorile ariei/ariilor naturale protejate pentru care s-a făcut desemnarea şi de ameninţările şi presiunile antropice la care este supusă şi conţine modalitatea de a implica factorii-cheie interesaţi. Se au în vedere şi planificarea, şi corelarea planului de acţiune/activităţi cu elementele prevăzute la lit. n);
    n) angajamentul bugetar din surse proprii care se alocă pentru întreaga perioadă de valabilitate a contractului de administrare, respectiv 10 ani, ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al persoanei juridice, destinat exclusiv administrării ariei naturale protejate, cu defalcarea cuantumurilor alocate pe categorii de cheltuieli, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la contractul-cadru de administrare. Angajamentul bugetar va fi anexat la contractul de administrare, la semnarea acestuia;
    o) strategia de tarifare;
    p) în cazul în care o persoană poate îndeplini mai multe atribuţii specifice, pe baza calificărilor deţinute se va menţiona aceasta la dosarul de candidatură, depunându-se acordul scris al persoanei respective.

    (2) Planul de lucru detaliat prevăzut la alin. (1) lit. l) trebuie să cuprindă următoarele:
    a) prezentarea activităţilor prevăzute în planul de management implementate şi/sau în curs de implementare până la data lansării sesiunii de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate;
    b) prezentarea acţiunilor propuse pentru implementarea obiectivelor specifice prevăzute în planul de management şi prioritizarea activităţilor, ţinând cont de necesitatea asigurării unei stări de conservare favorabile a speciilor şi habitatelor sau a altor bunuri ale patrimoniului natural puse sub regim de protecţie conform prevederilor legale;
    c) prezentarea acţiunilor propuse pentru promovarea ariei şi a obiectului protecţiei;
    d) propunerea modalităţii şi a calendarului cooperării şi transferului datelor de progres către autoritatea responsabilă;
    e) prezentarea viziunii de administrare a ariei/ariilor naturale protejate pentru perioada de valabilitate a contractului de administrare ulterioară expirării valabilităţii planului de management;
    f) parteneri actuali, consultanţi şi colaboratori de specialitate, cu anexarea parteneriatelor încheiate în acest scop; acordul de parteneriat semnat de toţi partenerii, cu evidenţierea poziţiei şi obligaţiilor cuantificabile asumate de către lider şi fiecare partener în parte, cu privire la înfiinţarea şi susţinerea şi implicarea în cadrul structurii de administrare special constituite a ariei/ariilor naturale protejate;
    g) organizarea ştiinţifică a activităţii, modalitatea de monitorizare şi conservare a biodiversităţii şi geodiversităţii, modul de realizare a cartării habitatelor şi distribuţiei speciilor sălbatice de floră şi faună nou-identificate ca urmare a inventarierii habitatelor şi speciilor pentru care a/au fost declarat(e) aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate;
    h) alte tipuri de activităţi sau măsuri propuse.

    (3) Planul de acţiune prevăzut la alin. (1) lit. m) trebuie să cuprindă următoarele:
    a) descrierea stării actuale a ariei naturale protejate şi a eventualelor probleme identificate, descriere care trebuie să includă şi obiectivele de conservare care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate;
    b) acţiunile propuse pentru realizarea protecţiei efective (delimitare, marcaje, panouri, bariere, zone de campare, amenajări, patrulări, activităţi educaţionale, propuneri pentru mediatizare, implicare a comunităţii locale şi a altor persoane interesate), precum şi măsuri de conservare propuse pentru obiectivele care au stat la baza desemnării ariei naturale protejate, în măsura stadiului actual de cunoaştere, cu specificarea termenelor de realizare a acestora, a resurselor umane implicate şi a celor financiare alocate;
    c) parteneri actuali, consultanţi şi colaboratori de specialitate, cu anexarea parteneriatelor încheiate în acest scop. Acordul de parteneriat semnat de toţi partenerii, cu evidenţierea poziţiei şi obligaţiilor cuantificabile asumate de către lider şi fiecare partener în parte cu privire la înfiinţarea şi susţinerea şi implicarea în cadrul structurii de administrare a ariei/ariilor protejate;
    d) formele de vizitare practicate în prezent în aria naturală protejată şi, după caz, măsurile preconizate pentru reducerea/evitarea impactului negativ semnificativ asupra ariei naturale protejate;
    e) organizarea ştiinţifică a activităţii: modalitatea de inventariere, monitorizare şi conservare a biodiversităţii şi geodiversităţii, modul de realizare a cartării habitatelor şi distribuţiei speciilor sălbatice de floră şi faună pentru care aria a fost declarată;
    f) prezentarea acţiunilor propuse pentru promovarea ariei şi a obiectului protecţiei;
    g) propunerea modalităţii şi a calendarului cooperării şi transferului datelor de progres către autoritatea responsabilă;
    h) alte tipuri de activităţi sau măsuri propuse.

    (4) Dosarele de candidatură în format hârtie legate sau îndosariate cu opis şi paginaţie şi pe suport electronic cu opis şi paginaţie se depun în plic închis sau colet (după caz).
    (5) Pentru fiecare sesiune de atribuire, un candidat persoană juridică, în mod singur sau ca parte a unui parteneriat, nu poate depune mai mult de două oferte/dosare de candidatură. În cazul nerespectării numărului de maximum 2 (două) oferte/dosare de candidatură, autoritatea responsabilă va reţine spre analiză în ordinea numerelor de înregistrare primele două oferte/dosare de candidatură, restul fiind respinse.
    (6) În termen de 15 zile de la semnarea contractului de administrare se va proceda la predarea-primirea efectivă a ariei/ariilor naturale protejate ce face/fac obiectul contractului în conformitate cu procedura/instrucţiunea de preluare aprobată prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP).

    ART. 15
    (1) Persoana juridică este eligibilă pentru administrarea ariilor naturale protejate dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are capacitate tehnică, care se apreciază în funcţie de dotările pe care le deţine pentru buna administrare a ariei naturale protejate;
    b) are capacitate ştiinţifică, care se apreciază în funcţie de studiile, pregătirea şi calificarea personalului implicat în administrarea ariei naturale protejate şi de baza materială din dotare pentru a realiza studii şi cercetări privind resursele naturale, monitorizarea şi conservarea diversităţii biologice, a habitatelor naturale şi managementul durabil al acestora;
    c) are capacitate financiară care se apreciază în funcţie de posibilitatea de asigurare a resurselor financiare necesare dotării, cheltuielilor operaţionale, acoperirii salariilor şi activităţilor specifice de administrare a ariei naturale protejate, conform angajamentului bugetar.

    (2) În scopul dovedirii capacităţii tehnice, ştiinţifice şi financiare, solicitanţii pot depune, pe lângă documentele şi informaţiile prevăzute la art. 14, orice alte documente şi informaţii relevante, fiecare document fiind însoţit de opinia ofertantului referitoare la alocarea acestuia pentru dovedirea capacităţii tehnice, ştiinţifice sau financiare.

    ART. 16
    Nu sunt eligibile să depună dosare de candidatură în vederea preluării în administrare a ariilor naturale protejate persoanele juridice care au deţinut anterior calitatea de administrator al unei arii naturale protejate şi cărora li s-au reziliat contractele de administrare, pentru motivul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale din motive imputabile acestora şi/sau al încălcării legislaţiei în materie penală, în condiţiile în care faptele ilegale comise sunt de natură a cauza prejudicii în aria protejată.

    CAP. III
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 17
    În cazul parcurilor naţionale şi naturale, structura de personal rămâne cea stabilită prin actele normative de instituire a regimului de arie naturală protejată pentru aceste categorii de arii.

    ART. 18
    În cazul ariilor naturale protejate ale căror planuri de management se elaborează prin proiecte cu finanţare naţională/europeană pentru care este prevăzut în contractul de finanţare să se elaboreze planul de management pentru fiecare arie protejată în parte, chiar dacă există suprapuneri, se aprobă câte un plan de management pentru fiecare arie naturală protejată, cu condiţia să nu existe prevederi contrare celorlalte statute de protecţie existente pe suprafeţele respective.

    ART. 19
    (1) În cazul în care o arie naturală protejată de interes naţional care nu necesită structură proprie de administrare se suprapune total sau parţial cu alte arii naturale protejate care nu necesită structură proprie de administrare, administrarea se asigură de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, cu realizarea planului/planurilor de management, astfel încât în zonele de suprapunere să existe o corelare a măsurilor de conservare, ţinând cont de respectarea categoriei celei mai restrictive de management.
    (2) În cazul în care o arie naturală protejată de interes comunitar atribuită în administrare se suprapune total sau parţial cu alte arii naturale protejate care nu necesită structură proprie de administrare neatribuite, administrarea poate fi asigurată de către administratorul respectiv, dacă face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1).

    ART. 20
    (1) Autorităţile competente pentru protecţia mediului, denumite în continuare ACPM, care conduc procedurile de reglementare, notifică titularul să transmită administratorilor ariilor naturale protejate şi, după caz, autorităţii responsabile cu administrarea ariilor naturale protejate neatribuite în administrare o copie a documentaţiei depuse la ACPM, însoţită de informarea asupra etapei procedurale în care se află planul/programul/proiectul/activitatea, în vederea obţinerii avizului autorităţii responsabile/administratorilor ariilor naturale protejate de interes naţional/internaţional/comunitar pentru planuri/programe/proiecte/activităţi, după caz.
    (2) Modalitatea de emitere şi modelul avizului prevăzut la alin. (1) sunt reglementate prin decizie a preşedintelui ANANP.
    (3) ACPM notifică autoritatea responsabilă/administratorul ariei naturale protejate pentru participarea în cadrul comitetelor şi comisiilor aferente procedurii de reglementare.
    (4) Administratorii ariilor naturale protejate sau, după caz, autoritatea responsabilă exprimă puncte de vedere referitoare la aspectele relevante specifice domeniului lor de competenţă în cadrul procedurilor de reglementare şi emite avize favorabile/nefavorabile, fundamentând modul de abordare integrată a efectelor rezultate din implementarea planului/ programului/proiectului şi/sau din desfăşurarea activităţii asupra ariei/ariilor naturale protejate din zona de influenţă.
    (5) Procedurile de reglementare în care participă administratorii ariilor naturale protejate sau, după caz, autoritatea responsabilă sunt derulate de către ACPM în vederea emiterii avizului de mediu pentru planuri/programe, acordului de mediu pentru proiecte, autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţi, precum şi autorizaţiei pentru activităţile de recoltare, capturare, achiziţie şi comercializare a florilor de mină, fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică.
    (6) Documentele solicitate titularilor de planuri/programe/ proiecte/activităţi de către ACPM în cadrul procedurilor de reglementare vor fi transmise de către titular, la solicitarea ACPM, administratorilor/autorităţii responsabile în vederea emiterii avizelor.
    (7) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (6), administratorii ariilor naturale protejate/autoritatea responsabilă emit(e) avize înainte de emiterea actelor de reglementare menţionate la alin. (5). Avizele conţin principalele motive şi considerente care au stat la baza deciziei de emitere a avizului favorabil/nefavorabil al administratorilor ariilor naturale protejate/autorităţii responsabile.
    (8) În cadrul procedurilor de revizuire a actelor de reglementare emise anterior de către ACPM pentru care administratorul ariei naturale protejate/autoritatea responsabilă a emis avizul se solicită revizuirea acestuia din urmă dacă au intervenit modificări care pot afecta integritatea ariei naturale protejate sau obiectivele de conservare pentru care a fost desemnată.
    (9) Emiterea de documente de către administratorul ariei naturale protejate/autoritatea responsabilă ca urmare a analizei documentaţiei depuse de solicitant pentru alte activităţi decât cele cuprinse în procedura de reglementare se tarifează.

    ART. 21
    (1) Administratorii ariilor naturale protejate sau, după caz, autoritatea responsabilă emite, la solicitarea beneficiarului, aviz pentru desfăşurarea de activitate/activităţi care nu necesită parcurgerea unei proceduri de reglementare de către ACPM. Activitatea/Activităţile care nu necesită parcurgerea unei proceduri de reglementare va/vor începe în ziua următoare emiterii avizului.
    (2) Pentru eliberarea avizului se va depune o cerere însoţită de precizarea locaţiei, respectiv harta în format electronic vectorial, fişier de tip .shp în sistem stereografic de proiecţie 1970 şi descrierea detaliată a activităţii, inclusiv perioada de desfăşurare a acesteia.
    (3) Analizarea documentaţiei şi eliberarea avizului se vor tarifa conform legislaţiei în vigoare; sumele rezultate se fac venituri proprii la bugetul autorităţii responsabile/structurii de administrare special constituite.
    (4) Termenul de eliberare a avizului este de maximum 25 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

    ART. 22
    (1) La punerea în valoare a arboretelor din fondul forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, situate în arii naturale protejate, anterior emiterii delegaţiei de marcare a arborilor, respectiv a autorizaţiei de exploatare forestieră, ocoalele silvice solicită administratorilor ariilor naturale protejate sau, după caz, autorităţii responsabile:
    a) condiţiile specifice la punerea în valoare a arboretelor din fondul forestier naţional şi a vegetaţiei forestiere din afara acestuia, situate în ariile naturale protejate, la nivel U.P. (unitate de producţie), necesare menţinerii/îmbunătăţirii stării de conservare a speciilor/habitatelor, precum şi a celorlalte elemente naturale/de patrimoniu natural prezente în arboretele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată;
    b) condiţiile specifice pentru desfăşurarea activităţii de exploatare forestieră în ariile naturale protejate, care vor fi introduse în cuprinsul autorizaţiei de exploatare forestieră, în vederea menţinerii/îmbunătăţirii stării de conservare a speciilor/habitatelor, precum şi a celorlalte elemente naturale/de patrimoniu natural prezente în arboretele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată;
    c) condiţiile specifice aferente activităţilor de la lit. a) şi b), impuse în cazul masei lemnoase afectate de factori destabilizatori, biotici şi/sau abiotici, inclusiv pentru cea suprapusă marcării iniţiale.

    (2) Condiţiile specifice prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) au valabilitate pentru anul în curs şi sunt emise pe U.P. (unitate de producţie).
    (3) Condiţiile specifice prevăzute la alin. (1) lit. c) au valabilitate pentru anul în curs şi se emit pe unităţi amenajistice (u.a.).
    (4) Emiterea condiţiilor specifice prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) de către administratorul ariei naturale protejate/ autoritatea responsabilă se face, după caz, pe baza prevederilor planului de management şi regulamentului ariei naturale protejate respective, obiectivelor de conservare specifice şi măsurilor minime de conservare, precum şi ale legislaţiei specifice din domeniul biodiversităţii şi ariilor naturale protejate.
    (5) Termenele în care se solicită condiţiile specifice se conformează distincţiei prevăzute la alin. (1), după cum urmează:
    a) pentru cele aferente alin. (1) lit. a) şi b), cu cel puţin 30 de zile înainte de emiterea delegaţiei de marcare a arborilor ce urmează a fi puşi în valoare sau, după caz, a autorizaţiei de exploatare forestieră; cu cel puţin 5 zile înaintea demarării activităţii de marcare/exploatare forestieră, ocolul silvic solicitant invită un reprezentant al structurii de administrare a ariei/ariilor naturale protejate/autorităţii responsabile în vederea participării la desfăşurarea activităţilor menţionate. În caz de neparticipare, motivul care a stat la baza neparticipării se va transmite în scris şi va fi ataşat la dosarul partizii;
    b) pentru cele aferente alin. (1) lit. c), cu cel puţin 15 zile înainte de emiterea delegaţiei de marcare a arborilor afectaţi de factori destabilizatori, biotici şi/sau abiotici, sau, după caz, a autorizaţiei de exploatare forestieră, cu menţiunea că transmiterea invitaţiei mai sus enunţată constituie şi în acest caz obligaţia ocolului silvic solicitant.

    (6) Delegaţia de marcare, respectiv autorizaţia de exploatare forestieră se emite pe baza condiţiilor specifice.
    (7) În vederea emiterii condiţiilor specifice de la alin. (1) lit. a) şi b), ocoalele silvice vor transmite administratorilor de arii naturale protejate sau, după caz, autorităţii responsabile informaţiile şi datele necesare pentru îndeplinirea responsabilităţilor pe care le au potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, concretizate în următoarele documente:
    a) descrierea parcelară a unităţii/unităţilor amenajistice în care va avea loc punerea în valoare şi care va/vor fi supusă/supuse exploatării;
    b) o documentaţie ce va cuprinde elementele relevante ce vor fi inserate în delegaţia de marcare, respectiv felul tăierii şi natura produsului, parcela, subparcela, numele proprietarului, denumirea cantonului silvic, respectiv locaţia în care se marchează arborii ce urmează a fi puşi în valoare;
    c) o copie a hărţii unităţii/unităţilor amenajistice în care va avea loc punerea în valoare şi care va/vor fi supusă/supuse exploatării, în format .pdf sau electronic vectorial, fişier de tip .shp în sistem stereografic de proiecţie 1970;
    d) în cazul suprafeţelor de fond forestier pentru care legea nu obligă la întocmirea amenajamentului silvic, vor fi transmise descrierea parcelară din ultimul amenajament silvic întocmit pentru suprafaţa respectivă, o copie a hărţii cantonului silvic în a cărui arondare se află suprafaţa respectivă şi coordonatele geografice sau coordonate într-un sistem de proiecţie naţional (Stereo1970) pentru cel puţin un punct din interiorul fiecărui parchet şi pentru cel puţin un punct din platforma primară;
    e) pentru vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional va fi transmisă o schiţă cu evidenţierea de către proprietar/ocolul silvic a limitelor proprietăţii, conform actelor de proprietate, şi coordonatele geografice pentru cel puţin un punct din interiorul proprietăţii;
    f) pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), pentru punerea în valoare, se va transmite memoriul justificativ prin care este/sunt prezentat/prezentaţi factorul/factorii biotic/biotici sau abiotic/abiotici care a/au afectat arboretul/arboretele, în cazul în care este necesară modificarea prevederilor amenajamentului silvic în vigoare sau raportului pădurarului de semnalare a arborilor uscaţi, verificat de către şeful de district, respectiv actul/actele de punere în valoare în stadiul „APROBAT“, listat/e din Sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, pentru emiterea condiţiilor specifice la desfăşurarea activităţii de exploatare forestieră.

    (8) Termenul în care administratorii ariilor naturale protejate/autoritatea responsabilă transmit(e) ocoalelor silvice condiţiile specifice menţionate la alin. (1) lit. a) şi b), respectiv alin. (1) lit. c) este de 25 de zile, în primul caz, respectiv 5 zile, în cel de al doilea, şi curge de la data primirii documentaţiei corecte şi complete.
    (9) În cazul în care administratorii ariilor naturale protejate nu emit condiţiile specifice menţionate la alin. (1) lit. a)-c) în termenele prevăzute la alin. (8), ocoalele silvice notifică autoritatea responsabilă în acest sens. Conformitatea condiţiilor specifice cu documentaţia aferentă ariei naturale protejate, în funcţie de obiectivele de conservare a habitatelor şi speciilor de faună şi floră caracteristice fiecărei zone, coroborat cu transmiterea/netransmiterea condiţiilor specifice în termenele legale, constituie criteriu de evaluare a administratorilor ariilor naturale protejate, respectiv a administratorilor-parteneri ai ariilor naturale protejate.
    (10) Ocoalele silvice transmit o copie după autorizaţia de exploatare, ce va conţine condiţiile specifice menţionate la alin. (1) lit. b) şi c), în termen de 7 (şapte) zile de la emitere, către administratorii ariilor naturale protejate sau, după caz, către autoritatea responsabilă, în vederea monitorizării din punctul de vedere al conservării biodiversităţii.
    (11) Informaţiile şi datele cuprinse în documentele de la alin. (7) lit. a)-e) şi alin. (10) fac parte din cele specificate la art. 50 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, iar nefurnizarea lor se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (2) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
    (12) Analizarea informaţiilor şi datelor transmise, precum şi emiterea condiţiilor specifice se vor tarifa conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 23
    (1) Activitatea administratorilor ariilor naturale protejate se evaluează anual de către autoritatea responsabilă din punct de vedere tehnic, administrativ şi financiar, conform indicatorilor de performanţă stabiliţi prin decizia conducătorului autorităţii responsabile şi în baza raportului de activitate întocmit conform structurii prevăzute în anexa nr. 6 şi transmis către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.
    (2) La solicitarea autorităţii responsabile, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate face evaluări parţiale pe intervale de timp şi/sau pe subiecte definite de evaluator.

    ART. 24
    Pentru contractele de administrare aflate în derulare, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate va încheia acte adiţionale în vederea corelării cu modelul de contract prevăzut de prezenta metodologie.

    ART. 25
    Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta metodologie.

    ANEXA 1

    la metodologie
    CRITERII DE EVALUARE
    a ariilor naturale protejate în baza cărora se stabileşte necesitatea atribuirii în administrare a acestora
    Siturile sunt evaluate conform criteriilor de mai jos:
    I. Punctaje obţinute din caracteristicile ariei
    A. Situri de importanţă comunitară (SCI)
    1. Suprafaţa:
    a) 10.000-20.000 ha, 1 punct
    b) 20.001-30.000 ha, 2 puncte
    c) 30.001-40.000 ha, 3 puncte
    d) ≥ 40.001 ha, 4 puncte

    2. Număr de specii:
    a) 1-10 specii, 0 puncte
    b) 11-20 specii, 1 punct
    c) 21-30 specii, 2 puncte
    d) 31-40 specii, 3 puncte
    e) ≥ 40 specii, 4 puncte

    3. Număr de habitate:
    a) 1 habitat, 1 punct
    b) 2 habitate, 2 puncte
    c) 3 habitate, 3 puncte
    d) ≥ 4 habitate, 4 puncte

    4. Număr de habitate prioritare:
    a) 1-3 habitate prioritare, 0 puncte
    b) ≥ 4 habitate prioritare, 1 punct

    5. Număr de alte specii importante de floră şi faună:
    a) 1-30 specii, 0 puncte
    b) 31-60 specii, 1 punct
    c) ≥ 61 specii, 2 puncte

    6. Evaluare globală:
    a) B, 1 punct
    b) A, 2 puncte

    7. Număr de situri Natura 2000 care se suprapun:
    a) 1 sit, 1 punct
    b) 2 situri, 2 puncte
    c) ≥ 3 situri, 3 puncte

    8. Număr de rezervaţii naturale care se suprapun:
    a) 1 rezervaţie sau monument al naturii, 1 punct
    b) 2 rezervaţii sau monumente ale naturii, 2 puncte
    c) 3 rezervaţii sau monumente ale naturii, 3 puncte
    d) ≥ 4 rezervaţii sau monumente ale naturii, 4 puncte


    B. Arii de protecţie specială avifaunistică (SPA)
    1. Suprafaţa:
    a) 50.000-60.000 ha, 1 punct
    b) 60.001-70.000 ha, 2 puncte
    c) 70.001-80.000 ha, 3 puncte
    d) ≥ 80.001 ha, 4 puncte

    2. Număr de specii:
    a) 1-10 specii, 0 puncte
    b) 11-20 specii, 1 punct
    c) 21-30 specii, 2 puncte
    d) 31-40 specii, 3 puncte
    e) ≥ 40 specii, 4 puncte

    3. Evaluare globală:
    a) B, 1 punct
    b) A, 2 puncte

    4. Număr de situri Natura 2000 care se suprapun:
    a) 1 sit, 1 punct
    b) 2 situri, 2 puncte
    c) ≥ 3 situri, 3 puncte

    5. Număr de rezervaţii naturale sau monumente ale naturii care se suprapun:
    a) 1 rezervaţie sau monument al naturii, 1 punct
    b) 2 rezervaţii sau monumente ale naturii, 2 puncte
    c) 3 rezervaţii sau monumente ale naturii, 3 puncte
    d) ≥ 4 rezervaţii sau monumente ale naturii, 4 puncte



    II. Punctaje obţinute din analiza de oportunitate, bazată în mod obligatoriu, dar nerestrictiv pe:
    a) existenţa/inexistenţa planului de management;
    b) capacitatea instituţională a autorităţii responsabile;
    c) capacitatea materială, financiară şi de personal de specialitate dedicată actului de administrare;
    d) expertiza ştiinţifică;
    e) structura minimă de personal şi tipologia acesteia, necesară actului de administrare;
    f) capacităţile tehnice şi financiare minime solicitate şi destinate exclusiv administrării ariei naturale protejate.

    Analiza de oportunitate se realizează în conformitate cu prevederile procedurale la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.
    Pentru fiecare sesiune de atribuire, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate stabileşte punctajul minim pentru a include situl în listă.

    ANEXA 2

    la metodologie
    DECLARAŢIE
    privind conflictul de interese pe parcursul desfăşurării
    procedurii de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate
    - model -
    Subsemnatul/Subsemnata, ............................. (numele şi prenumele), în calitate de reprezentant al ................................ (denumirea instituţiei),
    deţinând funcţia de ............. în cadrul comisiei de evaluare/contestaţii a/ale dosarelor de candidatură, declar pe propria răspundere, sub sancţiunea prevăzută la art. 326 privind falsul în declaraţii din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, că pentru procedura de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate desfăşurată la data de ............... nu mă aflu în conflict de interese, astfel cum este definit de prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
    Data ....................
    Numele şi prenumele
    ..........................
    Semnătura
    ....................

    ANEXA 3

    la metodologie
    FIŞĂ DE PUNCTAJ
    pentru atribuirea administrării ariilor naturale protejate fără plan de management aprobat

┌──────────────────────────────┬─────────┬─────────────┐
│ │ │Punctajul │
│ │ │minim necesar│
│ │ │pentru │
│I. Etapa de evaluare a │ │participarea │
│dosarului de candidatură │Punctajul│la etapa de │
│Criterii de evaluare a │maxim │susţinere a │
│dosarului de candidatură │acordat │interviului, │
│ │ │defalcat pe │
│ │ │categorii de │
│ │ │criterii de │
│ │ │evaluare │
├─────────────┬────────────────┼─────────┼─────────────┤
│1 │2 │3 │4 │
├─────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Sediu, │ │ │
│ │caracteristicile│ │ │
│ │şi amplasarea │5 │ │
│ │acestuia faţă de│ │ │
│ │arie/arii │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Mijloace de │ │ │
│ │transport │ │ │
│ │adecvate, │ │ │
│ │destinate │ │ │
│ │exclusiv │ │ │
│ │administrării │5 │ │
│ │ariei naturale │ │ │
│ │protejate (se au│ │ │
│ │în vedere şi │ │ │
│1. Capacitate│aspecte legate │ │ │
│tehnică │de număr, tip, │ │20 │
│ │vechime etc.) │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Dotare dedicată,│ │ │
│ │necesară actului│ │ │
│ │de administrare,│ │ │
│ │birotică, │5 │ │
│ │mobilier, │ │ │
│ │utilaje şi │ │ │
│ │unelte etc. │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Structura minimă│ │ │
│ │de personal a │ │ │
│ │structurii de │10 │ │
│ │administrare │ │ │
│ │special │ │ │
│ │constituite │ │ │
├─────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Studiile şi │ │ │
│ │calificările │ │ │
│ │personalului │ │ │
│ │implicat în │ │ │
│ │domeniile │ │ │
│ │ştiinţelor │ │ │
│ │naturale │ │ │
│ │(biologie, │20 │ │
│ │ecologie, │ │ │
│ │geografie, │ │ │
│ │ştiinţa │ │ │
│ │mediului, │ │ │
│ │pedologie, │ │ │
│ │silvicultură şi │ │ │
│ │altele asociate)│ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Experienţa în │ │ │
│ │domeniul │ │ │
│2. Capacitate│conservării │ │ │
│ştiinţifică │biodiversităţii │20 │38 │
│ │(rezultă din │ │ │
│ │media punctării │ │ │
│ │individuale a │ │ │
│ │fiecărui expert)│ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Baza materială │ │ │
│ │pentru a realiza│ │ │
│ │studii şi │ │ │
│ │cercetări │ │ │
│ │privind │ │ │
│ │resursele │ │ │
│ │naturale, │10 │ │
│ │monitorizarea şi│ │ │
│ │managementul │ │ │
│ │durabil al │ │ │
│ │acestora şi │ │ │
│ │conservarea │ │ │
│ │diversităţii │ │ │
│ │biologice │ │ │
├─────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Descrierea │ │ │
│ │generală a ariei│ │ │
│ │naturale │ │ │
│ │protejate şi a │ │ │
│ │stării actuale a│5 │ │
│ │ariei naturale │ │ │
│ │protejate şi a │ │ │
│ │eventualelor │ │ │
│ │probleme │ │ │
│ │identificate │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Acţiunile care │ │ │
│ │se propun pentru│ │ │
│ │realizarea │ │ │
│ │protecţiei │ │ │
│ │efective │ │ │
│ │(delimitare, │ │ │
│ │marcaje, │ │ │
│ │panouri, │ │ │
│ │bariere, zone de│ │ │
│ │campare, │ │ │
│ │amenajări, │10 │ │
│ │patrulări, │ │ │
│ │activităţi de │ │ │
│ │prevenire şi │ │ │
│ │educaţionale, │ │ │
│ │propuneri pentru│ │ │
│ │mediatizare, │ │ │
│ │implicare a │ │ │
│ │comunităţii │ │ │
│ │locale şi a │ │ │
│ │altor persoane │ │ │
│ │interesate etc.)│ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│3. Planul de │Plan de │ │ │
│acţiune │monitorizare a │ │ │
│pentru │stării de │ │ │
│exercitarea │conservare a │ │37 │
│administrării│speciilor şi │10 │ │
│ariei │habitatelor │ │ │
│naturale │pentru care a │ │ │
│protejate │fost desemnată │ │ │
│ │aria naturală │ │ │
│ │protejată │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Parteneri │ │ │
│ │actuali, │ │ │
│ │consultanţi şi │2 │ │
│ │colaboratori de │ │ │
│ │specialitate │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Formele de │ │ │
│ │vizitare şi │ │ │
│ │măsurile │ │ │
│ │preconizate │ │ │
│ │pentru evitarea │3 │ │
│ │impactului │ │ │
│ │negativ asupra │ │ │
│ │ariei naturale │ │ │
│ │protejate │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Organizarea │ │ │
│ │ştiinţifică a │ │ │
│ │activităţii: │ │ │
│ │inventarierea şi│ │ │
│ │monitorizarea │ │ │
│ │florei, faunei │ │ │
│ │şi habitatelor │ │ │
│ │naturale, │20 │ │
│ │cartarea │ │ │
│ │habitatelor şi │ │ │
│ │distribuţia │ │ │
│ │speciilor, │ │ │
│ │inclusiv a celor│ │ │
│ │de interes │ │ │
│ │comunitar │ │ │
├─────────────┼────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Resurse │ │ │
│ │financiare │ │ │
│ │necesare │15 │ │
│ │acoperirii │ │ │
│ │managementului │ │ │
│ │biodiversităţii │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Resurse │ │ │
│ │financiare │ │ │
│ │necesare │ │ │
│4. Capacitate│acoperirii │15 │25 │
│financiară │activităţilor │ │ │
│ │specifice de │ │ │
│ │management şi │ │ │
│ │administrare │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Propuneri de │ │ │
│ │proiecte pentru │ │ │
│ │atragerea de │5 │ │
│ │fonduri pentru │ │ │
│ │aria naturală │ │ │
│ │protejată │ │ │
├─────────────┴────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │160 │120 │
├──────────────────────────────┼─────────┼─────────────┤
│II. Etapa interviului Criterii│Punctajul│Punctajul │
│de evaluare pentru susţinerea │maxim │minim │
│interviului │ │ │
├─────────────┬────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │Cunoaşterea │ │ │
│ │bunurilor │ │ │
│ │patrimoniului │ │ │
│ │natural puse sub│ │ │
│ │regim de │ │ │
│ │protecţie din │ │ │
│ │aria naturală │ │ │
│ │protejată │ │ │
│ │solicitată în │ │ │
│ │administrare │10 │ │
│ │Cunoaşterea │ │ │
│ │principalelor │ │ │
│ │probleme cu care│ │ │
│ │se confruntă │ │ │
│ │aria naturală │ │ │
│ │protejată şi │ │ │
│ │modul de │ │ │
│ │rezolvare a │ │ │
│ │acestora │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Cunoaşterea │ │ │
│ │aspectelor │ │30 │
│ │legislative │ │ │
│ │specifice din │ │ │
│ │domeniul │10 │ │
│ │biodiversităţii │ │ │
│ │şi ariilor │ │ │
│ │naturale │ │ │
│ │protejate │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Viziunea de │ │ │
│ │administrare şi │ │ │
│ │modul de │ │ │
│ │implementare a │ │ │
│ │planului de │10 │ │
│ │acţiuni al ariei│ │ │
│ │naturale │ │ │
│ │protejate │ │ │
│ │respective │ │ │
│ ├────────────────┼─────────┤ │
│ │Scopul preluării│ │ │
│ │în administrare │10 │ │
│ │a ariei naturale│ │ │
│ │protejate │ │ │
├─────────────┴────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │40 │30 │
├──────────────────────────────┼─────────┼─────────────┤
│ │ │Punctajul │
│ │ │minim final │
│ │Punctajul│necesar │
│ │maxim │pentru │
│Punctaj final │ │încredinţarea│
│ │ │în │
│ │ │administrare │
│ ├─────────┼─────────────┤
│ │200 │150 │
└──────────────────────────────┴─────────┴─────────────┘


    ANEXA 4

    la metodologie
    CONTRACT DE ADMINISTRARE
    Nr. ............. din ...............
    - Model -
    ART. 1
    Părţile contractante
    Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (denumită în cuprinsul contractului ANANP), cu sediul în Bucureşti, piaţa Walter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1, reprezentată prin domnul/doamna .................................., în calitate de preşedinte, şi ........................................, (denumirea structurii de administrare special constituite cu personalitate juridică căreia i se încredinţează administrarea ariei naturale protejate)
    în calitate de administrator, cu sediul în ......................., reprezentată prin .................., în calitate de ..............., consimt la încheierea prezentului contract de administrare.

    ART. 2
    Baza legală
    Prezentul contract este guvernat de prevederile ........................................... . (Se vor completa actele normative în baza cărora se realizează atribuirea în administrare a ariei/ariilor naturale protejate.)

    ART. 3
    Obiectul prezentului contract îl constituie atribuirea administrării .............................................. . (denumirea ariei/ariilor naturale protejate)

    ART. 4
    Obligaţiile şi drepturile părţilor contractante
    4.1. Obligaţiile administratorului ariei/ariilor naturale protejate .......................................... (denumirea structurii de administrare cu personalitate juridică căreia i s-a încredinţat administrarea ariei/ariilor naturale protejate) sunt:
    a) să administreze prin intermediul structurii de administrare special constituite în baza dispoziţiilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în cuprinsul contractului O.U.G. nr. 57/2007) şi în conformitate cu prevederile art. 12 din Metodologia de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.822/2020 (denumită în cuprinsul contractului Metodologie);
    b) să administreze aria/ariile naturală(e) protejată(e) în baza prezentului contract de administrare şi în acord cu planul de management/planul de acţiune, regulamentul ariei naturale protejate şi legislaţia specifică în vigoare;
    c) să asigure un buget care să permită buna administrare a ariei/ariilor naturale protejate, inclusiv a funcţionării consiliului ştiinţific şi a consiliului consultativ de administrare, conform angajamentului bugetar (angajament bugetar, depus de solicitant în dosarul de candidatură, conform art. 14 alin. (1) lit. n) din Metodologie, prevăzut în anexa nr. 1 la contract, care face parte integrantă din acesta);
    d) să transmită Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, la sfârşitul anului calendaristic, bugetul stabilit pentru anul următor, defalcat pe venituri şi cheltuieli, în vederea bunei administrări a ariei/ariilor naturale protejate; bugetul stabilit pentru anul următor trebuie să cuprindă în mod distinct şi informaţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007;
    e) să păstreze destinaţia oricărei construcţii, dotări ori amenajări ce se realizează din fonduri publice şi se utilizează în scopul bunei administrări a ariei/ariilor naturale protejate de către structura de administrare special constituită;
    f) să doteze personalul cu echipament adecvat activităţii de teren şi cu uniforme specifice aprobate conform legislaţiei în vigoare;
    g) să asigure capacitatea tehnică necesară administrării ariei/ariilor naturale protejate care face/fac obiectul prezentului contract, conform documentelor depuse de solicitant în dosarul de candidatură, documente prevăzute în anexa nr. 2 la contract, care face parte integrantă din acesta;
    h) să asigure ocuparea posturilor, conform anexei nr. 3 la contract, care face parte integrantă din acesta, cu respectarea condiţiilor de participare la atribuirea în administrare;
    i) să asigure instruirea necesară a personalului prin participări la cursuri, seminare, instruiri şi alte forme de perfecţionare;
    j) să transmită Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate raportul anual de activitate, în primul trimestru al anului următor, precum şi alte rapoarte la cererea ANANP. În cazul în care ANANP efectuează evaluări parţiale, administratorul ariei/ariilor naturale protejate va prezenta un raport de activitate aferent perioadei şi subiectelor supuse evaluării;
    k) să formuleze propuneri privind componenţa nominală a consiliului ştiinţific şi să le înainteze Academiei Române şi ANANP în vederea avizării, în termen de 3 luni sau, după caz, în termen de 6 luni de la încheierea prezentului contract de administrare;
    l) să formuleze propuneri privind componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale consiliului consultativ de administrare şi să le înainteze ANANP, în termen de 3 luni sau, după caz, în termen de 6 luni de la încheierea prezentului contract de administrare;
    m) să transmită spre avizare ANANP regulamentul ariei/ariilor naturale protejate sau actualizarea acestuia, în termen de 9 luni de la încheierea prezentului contract de administrare, însoţit de dovada implicării şi consultării consiliului consultativ de administrare şi avizul consiliului ştiinţific;
    n) să elaboreze planul de management sau actualizarea acestuia, prin implicarea şi consultarea factorilor interesaţi şi cu avizul consiliului ştiinţific, şi să îl transmită spre avizare ANANP, în termen de 2 ani de la încheierea prezentului contract de administrare sau în conformitate cu termenul-limită menţionat în contractul de finanţare naţională/internaţională/europeană, însoţit de decizia etapei de încadrare/avizul de mediu obţinut în procedura evaluării de mediu pentru planuri şi programe, emisă/emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor;
    o) să implementeze planul de management aprobat sau actualizarea acestuia;
    p) să aplice, până la elaborarea planului de management, planul de acţiuni prevăzut în dosarul de candidatură cu care a participat la sesiunea de atribuire în administrare;
    q) să promoveze acţiuni de conştientizare şi informare a populaţiei locale şi a vizitatorilor cu privire la necesitatea protecţiei şi conservării capitalului natural şi cultural şi cu privire la rolul ariilor naturale protejate în dezvoltarea durabilă locală;
    r) să asigure monitorizarea speciilor şi habitatelor naturale de interes naţional şi comunitar ce constituie obiectivele de conservare din aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate preluată/preluate în administrare;
    s) să realizeze cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ce constituie obiectivele de conservare din aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate preluată/preluate în administrare;
    ş) să înştiinţeze ANANP în termen de 24 de ore despre producerea oricărui eveniment ce a adus sau poate aduce prejudicii capitalului natural şi cultural de pe teritoriul ariei/ariilor naturale protejate preluate în administrare;
    t) să furnizeze informaţiile cerute de autorităţile de mediu în termenele precizate în solicitările acestora;
    ţ) să furnizeze semestrial informaţii în scopul actualizării bazelor de date ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, ale ANANP, în vederea îmbunătăţirii sistemului-suport de asistare a deciziilor în domeniul ariilor naturale protejate şi de raportare la instituţiile naţionale şi internaţionale;
    u) să transmită ANANP lista personalului implicat în administrarea ariei/ariilor naturale protejate, în vederea avizării, şi să emită legitimaţii de administrator pentru persoanele avizate de ANANP, conform prevederilor în vigoare;
    v) să solicite avizul ANANP pentru uniforma şi însemnele specifice pe care doreşte să le folosească în cazul în care nu le preia pe cele care sunt stabilite la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate care face/fac obiectul prezentului contract;
    w) să facă demersurile legale în vederea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilizărilor corporale care se procură şi/sau se realizează din fonduri publice, finanţări şi/sau cofinanţări în cadrul diferitelor proiecte naţionale/internaţionale/europene destinate administrării ariei/ariilor naturale protejate ce fac obiectul prezentului contract, pe perioada derulării acestuia;
    x) să controleze modul de respectare a prevederilor planului de management şi a regulamentului ariei/ariilor naturale protejate în baza legitimaţiei de administrator emise conform prevederilor legale în vigoare;
    y) să colaboreze cu beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri europene/naţionale/internaţionale, în cazul acelor proiecte care au ca obiectiv elaborarea planului de management/măsurilor de management al ariei/ariilor naturale protejate care face/fac obiectul prezentului contract, luându-se în considerare termenul de realizare a planului de management prevăzut de proiect;
    z) să integreze, dacă este cazul, planurile de management/ măsurile de management elaborate în cadrul proiectelor finanţate prin fonduri publice pentru aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate care face/fac obiectul prezentului contract, după care să elaboreze un singur plan de management, astfel încât în zonele de suprapunere să existe o corelare a măsurilor de conservare, ţinând cont de respectarea categoriei celei mai restrictive de management;
    aa) să transfere, la încetarea prezentului contract de administrare, conform prevederilor legale în vigoare, din patrimoniul său în patrimoniul ANANP activele fixe, corporale şi necorporale, bunurile de natura obiectelor de inventar care au fost procurate şi/sau realizate din fonduri publice, finanţări şi/sau cofinanţări în cadrul diferitelor proiecte naţionale/internaţionale/ europene, dacă au fost achiziţionate în scopul administrării ariei/ariilor naturale protejate pe perioada prezentului contract de administrare, urmând a fi transferate structurii de administrare următoare;
    bb) să nu cesioneze obligaţiile asumate şi drepturile dobândite prin prezentul contract, cu excepţia structurii de administrare;
    cc) să respecte destinaţia sumelor obţinute din tarifele practicate în aria/ariile naturală/naturale administrată/ administrate, în conformitate cu structura aferentă tarifului aprobat. Cotele aferente funcţionării ANANP şi realizării obiectivelor de conservare la nivel naţional se virează lunar, pentru luna anterioară, în contul ANANP;
    dd) să propună spre aprobare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor stabilirea sau modificarea politicii de tarifare aferente ariei/ariilor naturale protejate, cu avizul ANANP;
    ee) să informeze publicul prin panouri turistice şi pe site-ul administratorului sau, după caz, pe site-ul dedicat ariei/ariilor naturale protejate, cu privire la zonele de vizitare, restricţiile impuse, tarifele practicate şi alte informaţii prevăzute de lege;
    ff) în termen de maximum 10 zile lucrătoare să transmită ANANP, la adresa de e-mail menţionată de aceasta, vectorii în format .shp cu proiecţie stereo 1970, aferenţi localizării şi limitelor arealului pentru care administratorul ariei/ariilor naturale protejate ce face/fac obiectul prezentului contract a emis documente în cadrul sau în afara procedurilor de reglementare;
    gg) să ţină evidenţa condiţiilor specifice emise conform dispoziţiilor art. 22 din Metodologie.

    4.2. Obligaţiile Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate
    ANANP are obligaţia:
    a) să susţină proiectele iniţiate de administratorul ariei/ariilor naturale protejate ce face/fac obiectul prezentului contract de administrare;
    b) să cofinanţeze proiectele cu finanţare naţională/ internaţională/europeană al căror beneficiar este structura de administrare, conform legislaţiei în vigoare;
    c) să analizeze şi să evalueze rapoartele de activitate întocmite de structura de administrare, modul în care se respectă condiţiile şi clauzele prezentului contract şi să propună măsuri în consecinţă;
    d) să analizeze problemele raportate de administratorul ariei/ariilor naturale protejate ce face/fac obiectul prezentului contract de administrare şi să întreprindă măsurile necesare pentru soluţionarea operativă a acestora;
    e) să întreprindă demersurile necesare în vederea aprobării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor a tarifelor pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariei/ariilor naturale protejate, potrivit legislaţiei specifice în vigoare;
    f) să avizeze politica de tarifare propusă de către administratorul ariei/ariilor naturale protejate ce face/fac obiectul prezentului contract de administrare, astfel încât aceasta să corespundă nevoilor existente pentru realizarea obiectivelor de conservare în aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate, pentru susţinerea cheltuielilor de administrare şi a obiectivelor naţionale de conservare ale ANANP, dar şi capacităţii de suportabilitate a turiştilor, grupurilor-ţintă etc.


    4.3. Drepturile administratorului ariei/ariilor naturale protejate .................................................. (denumirea persoanei juridice sau, după caz, a structurii de administrare cu personalitate juridică căreia i s-a încredinţat administrarea ariei naturale protejate) are dreptul:
    a) să asigure promovarea imaginii ariei/ariilor naturale protejate prin înregistrarea unei mărci proprii a acesteia/acestora şi să urmărească respectarea regimului juridic aplicabil mărcii;
    b) să folosească uniforma şi însemnele specifice pentru structura de administrare menţionate la pct. 4.1 lit. f), în vederea promovării imaginii şi a conturării identităţii vizuale a structurii de administrare;
    c) să propună, în vederea aprobării autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor, în conformitate cu politica de tarifare avizată de ANANP conform pct. 4.1 lit. dd), tarife pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariei/ariilor naturale protejate ce face/fac obiectul prezentului contract, potrivit legislaţiei specifice în vigoare;
    d) să reprezinte aria/ariile naturală/naturale protejată/ protejate avută/avute în administrare în cadrul întâlnirilor la nivel internaţional şi naţional;
    e) să facă parte, în calitate de membru cu drepturi depline, din reţele sau organizaţii internaţionale şi naţionale de profil (de exemplu, Europarc, IUCN);
    f) să promoveze în mass-media - întâlniri, conferinţe şi altele asemenea - aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate avută/avute în administrare, activitatea proprie şi orice eveniment sau problemă care are legătură cu ariile naturale protejate;
    g) să solicite sprijinul ANANP, inclusiv în vederea atragerii de fonduri pentru aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate ce face/fac obiectul prezentului contract;
    h) să solicite şi să primească sprijinul compartimentelor cu atribuţii de control din cadrul ANANP şi din cadrul autorităţilor publice centrale pentru protecţia mediului, apelor şi pădurilor;
    i) să solicite sprijinul consiliului ştiinţific şi al consiliului consultativ de administrare în toate problemele ce vizează aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate avută/avute în administrare, prin realizarea a cel puţin două întâlniri anuale cu aceste structuri;
    j) să realizeze şi să implementeze proiecte ce vizează aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate ce face/fac obiectul prezentului contract;
    k) să încheie, cu avizul ANANP, protocoale de colaborare/ parteneriate cu terţe persoane fizice sau juridice în scopul bunei administrări a ariei/ariilor naturale protejate, realizării unor măsuri sau activităţi prevăzute în planul de acţiune, regulamentul sau planul de management al ariei/ariilor naturale protejate;
    l) să implice voluntari în acţiuni ce vizează aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate avută/avute în administrare;
    m) să contracteze sau să participe la contracte ce vizează aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate ce face/fac obiectul prezentului contract (de exemplu, prestări de servicii, angajare de sezonieri, investiţii, ghizi, consultanţă etc.);
    n) să dezvolte un plan de afaceri pentru administrarea ariei/ariilor naturale protejate.

    4.4. Drepturile Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate
    ANANP are dreptul:
    a) să solicite administratorului ariei/ariilor naturale protejate, ori de câte ori este necesar, informaţii/documente/rapoarte privind starea ariei/ariilor naturale protejate, modul de gestionare a eventualelor probleme apărute, acţiunile întreprinse în baza planului de management şi situaţia realizării obligaţiilor asumate;
    b) să controleze, ori de câte ori este necesar, inclusiv prin deplasări în teren, modul de respectare a obligaţiilor asumate de administratorul ariei/ariilor naturale protejate conform prezentului contract, modul de implementare a obiectivelor planului de management, respectarea regulamentului ariei/ariilor naturale protejate şi prevederilor actelor normative în vigoare şi să aducă la cunoştinţa structurii de administrare şi consiliului ştiinţific rezultatele controlului.



    ART. 5
    Durata contractului
    Prezentul contract se derulează pe o perioadă de 10 ani.

    ART. 6
    Modificarea contractului
    Pe perioada de valabilitate, prevederile prezentului contract pot fi modificate, cu acordul părţilor, prin act adiţional, la iniţiativa uneia dintre părţile semnatare.

    ART. 7
    Prelungirea contractului
    7.1. Prezentul contract poate fi prelungit prin act adiţional pe o perioadă determinată de maximum 10 ani, cu acordul părţilor, în următoarele condiţii:
    a) administratorul face dovada capacităţii tehnice, ştiinţifice, financiare, precum şi a personalului angajat, pentru administrarea eficientă a ariei/ariilor naturale protejate, şi depune documentele prevăzute în anexele nr. 1-3 la prezentul contract de administrare;
    b) administratorul este evaluat favorabil de către ANANP în baza unui raport final al activităţii desfăşurate pe parcursul derulării prezentului contract de administrare;
    c) administratorul prezintă un plan de acţiuni (asumat de reprezentantul legal) pentru perioada pentru care se solicită prelungirea contractului de administrare, cu precizarea acţiunilor, responsabililor, termenelor de realizare, bugetului aferent alocat (se va ţine cont de prevederile planului de management, dacă acesta este aprobat).

    7.2. Administratorul transmite ANANP solicitarea de prelungire a contractului de administrare, însoţită de documente care să ateste îndeplinirea cerinţelor prevăzute la pct. 7.1 lit. a)-c), cu maximum 3 luni înainte de termenul de expirare a contractului, dar nu mai târziu de o lună înainte de termenul de expirare a valabilităţii contractului de administrare. Solicitările de prelungire depuse la mai puţin de o lună înainte de termenul de expirare a valabilităţii contractului de administrare/prelungirii anterioare nu se mai acceptă.

    ART. 8
    Încetarea contractului
    Prezentul contract încetează în următoarele situaţii:
    a) de drept, prin ajungerea la termen a contractului;
    b) prin denunţare unilaterală de către administrator, în cazul în care, pe durata executării contractului, suprafaţa/suprafeţele ariei/ariilor naturale protejate se modifică, iar acesta declară că nu doreşte administrarea suprafeţelor suplimentare;
    c) prin reziliere de drept, după prealabila punere în întârziere a administratorului de către ANANP, fără intervenţia instanţei de judecată, pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4 pct. 4.1 lit. a)-d), g), h), j), m), n), r), s), t), w), cc) şi dd), dacă în termenul precizat în notificare obligaţia nu a fost îndeplinită/realizată;
    d) de drept, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, fără intervenţia instanţei de judecată, în cazul în care persoana juridică se află în procedură de faliment;
    e) în cazul în care prin modificarea legislaţiei specifice se va impune o altă modalitate de administrare;
    f) prin reziliere de drept, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, fără intervenţia instanţei de judecată, la constatarea oricăror prejudicii cauzate de administrator în aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate de către personalul cu atribuţii de control;
    g) prin reziliere de drept, după prealabila punere în întârziere a administratorului de către ANANP, fără intervenţia instanţei de judecată, în cazul în care reprezentantul legal al administratorului sau directorul structurii de administrare este condamnat penal, dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare administratorul nu îşi desemnează alt reprezentant/director al structurii de administrare special constituită;
    h) prin acordul părţilor, consemnat în scris;
    i) prin reziliere de drept, fără a fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, fără intervenţia instanţei de judecată, pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 4 pct. 4.1 lit. e), ş) şi ff).


    ART. 9
    Forţa majoră
    9.1. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
    9.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să comunice celeilalte părţi, în termen de 5 zile de la apariţia cazului de forţă majoră, existenţa acestuia, prin notificare scrisă, însoţită de actele doveditoare.
    9.3. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.

    ART. 10
    Litigii
    Orice litigiu apărut în exercitarea prezentului contract se va soluţiona pe cale amiabilă; în caz contrar, litigiile se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti în a căror rază teritorială îşi are sediul Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate.

    Prezentul contract s-a încheiat astăzi, .................. (data), în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, ambele având aceeaşi putere juridică.
    Părţi semnatare: Din partea Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, preşedinte ..................................
                                                                                                                                                    (numele şi prenumele)

    Din partea persoanei juridice căreia i s-a încredinţat administrarea ..................................................
                                                                                                                                           (denumirea ariei naturale protejate)
    .....................................................................
    (denumirea persoanei/persoanelor juridice solicitante)
    ....................................
    (preşedinte ANANP)

    ANEXA 1

    la contractul de administrare
    Angajamentul bugetar al administraţiei ariei/ariilor
    naturale protejate atribuite în administrare*)
    *) Angajamentul bugetar prezentat în dosarul de candidatură conform art. 14 alin. (1) lit. n) din Metodologie, prezentat în moneda naţională.

┌─────────────────┬──┬──┬───┬───┬───┬──┐
│ │An│An│An │An │An │An│
│ │I │II│...│...│...│X │
├─────────────────┴──┴──┴───┴───┴───┴──┤
│P1 Managementul biodiversităţii │
├─────────────────┬──┬──┬───┬───┬───┬──┤
│1.1. Inventariere│ │ │ │ │ │ │
│şi cartare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│1.2. │ │ │ │ │ │ │
│Monitorizarea │ │ │ │ │ │ │
│stării de │ │ │ │ │ │ │
│conservare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│1.3. Activitate │ │ │ │ │ │ │
│de teren, │ │ │ │ │ │ │
│control, │ │ │ │ │ │ │
│implementare │ │ │ │ │ │ │
│reglementări şi │ │ │ │ │ │ │
│măsuri specifice │ │ │ │ │ │ │
│de protecţie │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│1.4. Managementul│ │ │ │ │ │ │
│datelor │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│1.5. │ │ │ │ │ │ │
│Reintroducere │ │ │ │ │ │ │
│specii dispărute │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│1.6. │ │ │ │ │ │ │
│Reconstrucţie │ │ │ │ │ │ │
│ecologică │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┴──┴──┴───┴───┴───┴──┤
│P2 Turism │
├─────────────────┬──┬──┬───┬───┬───┬──┤
│2.1. │ │ │ │ │ │ │
│Infrastructura de│ │ │ │ │ │ │
│vizitare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│2.2. Servicii, │ │ │ │ │ │ │
│facilităţi de │ │ │ │ │ │ │
│vizitare şi │ │ │ │ │ │ │
│promovarea │ │ │ │ │ │ │
│turismului │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│2.3. Managementul│ │ │ │ │ │ │
│vizitatorilor │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┴──┴──┴───┴───┴───┴──┤
│P3 Conştientizare, conservare tradiţii│
│şi comunităţi locale │
├─────────────────┬──┬──┬───┬───┬───┬──┤
│3.1. Tradiţii şi │ │ │ │ │ │ │
│comunităţi │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│3.2. │ │ │ │ │ │ │
│Conştientizare şi│ │ │ │ │ │ │
│comunicare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│3.3. Educaţie │ │ │ │ │ │ │
│ecologică │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┴──┴──┴───┴───┴───┴──┤
│P4 Management şi administrare │
├─────────────────┬──┬──┬───┬───┬───┬──┤
│4.1. Echipament │ │ │ │ │ │ │
│şi infrastructura│ │ │ │ │ │ │
│de funcţionare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│4.2. Personal │ │ │ │ │ │ │
│conducere, │ │ │ │ │ │ │
│coordonare, │ │ │ │ │ │ │
│administrare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│4.3. Documente │ │ │ │ │ │ │
│strategice şi de │ │ │ │ │ │ │
│planificare │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│4.4. Instruire │ │ │ │ │ │ │
│personal │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──┼──┼───┼───┼───┼──┤
│Total cheltuieli │ │ │ │ │ │ │
│operaţionale │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────┴──┴──┴───┴───┴───┴──┘

    În cazul în care solicitantul atribuirii în administrare implementează proiecte finanţate prin fonduri publice/private, se va evidenţia acest fapt într-o notă de subsol. Dacă activităţile aferente uneia sau mai multor categorii de cheltuieli nu sunt necesare în perimetrul ariei/ariilor naturale protejate, atunci nu se prevăd cheltuieli pentru aceste activităţi.
    În cazul în care solicitantul atribuirii în administrare intenţionează să depună proiecte pentru atragerea de fonduri publice, sumele aferente proiectelor respective vor fi prezentate separat, cu menţiunea expresă că proiectele respective nu sunt aprobate.

    ANEXA 2

    la contractul de administrare
    Capacitatea tehnică a administraţiei ariei/ariilor
    naturale protejate atribuite în administrare
    Se vor prezenta în detaliu documentele prevăzute la pct. 4.1 lit. g) din contract şi care atestă deţinerea mijloacelor fixe şi mobile prezentate în dosarul de candidatură.
    Capacitatea tehnică presupune deţinerea şi utilizarea unui minim din următoarele resurse:
    - spaţii, clădiri, mobilier, birotică (se apreciază şi gradul de proximitate faţă de aria/ariile naturală/naturale protejată/protejate ce face/fac obiectul contractului de administrare);
    – mijloace de transport;
    – alte echipamente etc.

    Capacitatea tehnică se menţine cel puţin la nivelul minim prezentat mai sus şi se îmbunătăţeşte periodic.

    ANEXA 3

    la contractul de administrare
    Structura de personal a administraţiei ariei/ariilor
    naturale protejate atribuite în administrare prevăzută la pct. 4.1 lit. h)
    din contractul de administrare
    Este stabilită structura minimă de personal, aşa cum este prezentată în dosarul de candidatură, după cum urmează:
    a) director administraţie/departament, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii;
    b) specialist în ştiinţele vieţii care să se încadreze la codul 213 din Clasificarea ocupaţiilor din România, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii;
    c) specialist în domeniul educaţiei ecologice, cu experienţă în domeniul administrării ariilor naturale protejate sau, dacă nu este posibil, în domeniile protejarea şi conservarea biodiversităţii, managementul durabil al resurselor naturale regenerabile, activităţi de educare/conştientizare în domeniul conservării naturii, cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, biodiversităţii;
    d) specialist în domeniul tehnologiei informaţiei, prezentând avantaj specializarea în GIS şi/sau baze de date;
    e) între 6 şi 20 de agenţi de teren, respectiv un număr optim de personal cu atribuţii de teren în funcţie de suprafaţa şi specificul ariei naturale protejate, dintre care o persoană poate coordona activităţile de teren, control;
    f) economist, prezentând avantaj specializarea în economia mediului;
    g) jurist sau, după caz, avocat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare;
    h) şef activitate de teren, control.

    În cazul în care administratorul desemnat consideră că mai multe atribuţii specifice pot/este necesar să fie îndeplinite de o singură persoană, într-o anumită perioadă, aceasta se poate realiza, cu notificarea autorităţii responsabile. În acest caz, administratorul va face demersurile necesare pentru ocuparea completă a structurii de personal.

    ANEXA 5

    *) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.
    la metodologie
    Modelul legitimaţiei
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 6

    la metodologie
    Structura raportului de activitate a administratorilor ariilor naturale protejate
    RAPORT DE ACTIVITATE
    1. Date de identificare a administratorului şi ariei naturale protejate: denumirea administratorului, adresa sediului social, date de identificare fiscală şi, după caz, număr de înregistrare în registrul comerţului, numele şi prenumele reprezentantului legal, denumirea ariei naturale protejate, contractul de administrare nr./data, perioada de raportare
    2. Enumerarea obiectivelor de conservare care au stat la baza înfiinţării ariei naturale protejate
    3. Presiuni antropice şi naturale exercitate asupra ariei naturale protejate
    4. Se va face o evaluare sumară cu starea de conservare a ariei naturale protejate comparativ cu anul precedent.
    5. Nr. de avize favorabile/nefavorabile eliberate de administrator pentru planuri/proiecte/activităţi supuse procedurilor de reglementare de mediu
    6. Controale ale autorităţilor de mediu (nr. de controale, organul de control, aspecte constatate, măsuri impuse şi stadiu de realizare)
    P.1. Managementul biodiversităţii
    1.1. Inventariere şi cartare
    1.2. Monitorizarea stării de conservare
    1.3. Activitate de teren, control, implementare reglementări şi măsuri specifice de protecţie
    1.4. Managementul datelor
    1.5. Reintroducerea speciilor dispărute
    1.6. Reconstrucţie ecologică
    1.7. Implementarea setului de măsuri minime de conservare, respectiv a planului de management
    1.8. Baza de date geospaţială care cuprinde în mod obligatoriu, distinct, informaţii aferente managementului biodiversităţii şi istoricul vectorial al localizării şi limitelor arealelor pentru care s-a solicitat şi s-au eliberat documente în afara sau în cadrul procedurii de reglementare, la data de început şi la data realizării raportului de evaluare. Baza de date geospaţială poate cuprinde şi alte informaţii relevante aferente procesului de administrare (baza de date geospaţială se transmite la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate în format electronic în baza unui proces-verbal de predare-primire).
    1.9. Prevederile art. 22 din metodologie constituie criteriu distinct de evaluare a administratorilor ariilor naturale protejate, respectiv a administratorilor parteneri ai ariilor naturale protejate.

    P.2. Turism
    2.1. Infrastructura de vizitare
    2.2. Servicii, facilităţi de vizitare şi promovarea turismului
    2.3. Managementul vizitatorilor

    P.3. Conştientizare, conservare tradiţii şi comunităţi locale
    3.1. Tradiţii şi comunităţi
    3.2. Conştientizare şi comunicare
    3.3. Educaţie ecologică

    P.4. Management şi administrare*)
    *) Prezentarea secţiunii „Management şi administrare“ se realizează în format tabelar, comparativ cu anul anterior sau cu acţiunile stabilite în dosarul de candidatură, după caz.
    4.1. Echipament şi infrastructură de funcţionare
    4.2. Personal de conducere, coordonare, administrare
    4.3. Documente strategice şi de planificare (stadiul de realizare a regulamentului, planului de management, a unor proiecte cu finanţare europeană/alte surse de finanţare care vizează aria naturală protejată)
    4.4. Instruire personal
    4.5. Bugetul asigurat pentru administrarea ariei naturale protejate pentru anul în care se face raportarea (valoarea cheltuielilor efectuate în folosul ariei, valoarea tarifelor încasate)
    4.6. Bugetul alocat pentru anul următor (sursele de finanţare, valoare, activităţi propuse)



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016