Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   METODOLOGIA din 31 august 2011  privind organizarea procesului de învăţământ în cadrul Programului Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 METODOLOGIA din 31 august 2011 privind organizarea procesului de învăţământ în cadrul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar

EMITENT: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 721 din 13 octombrie 2011

──────────
    Aprobată de Ordinul nr. 5.248 din 31 august 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 13 octombrie 2011
──────────

    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar are ca scop sprijinirea copiilor/tinerilor/adulţilor pentru recuperarea învăţământului primar, fiind deschis tuturor celor care nu au finalizat acest nivel de studii şi care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei.

    ART. 2
    (1) Unităţile de învăţământ interesate pot înfiinţa clase în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar cu avizul inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
    (2) Pentru a se putea organiza o clasă în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar, numărul minim este de 12 elevi, dar nu mai mult de 20. În situaţii excepţionale se pot organiza clase cu un număr mai mic sau mai mare de elevi, cu aprobarea inspectoratelor şcolare. Pe durata standard a programului este permisă funcţionarea claselor sub sau peste efectivul prevăzut la constituirea lor, în scopul asigurării programului de pregătire individualizat al elevilor.
    (3) Clasele de elevi pot fi constituite pe nivel de studiu sau în regim simultan.

    ART. 3
    În funcţie de necesităţile locale, Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar se poate desfăşura în limbile minorităţilor naţionale, în condiţiile în care există minimum 12 solicitări în acest sens, consemnate în cererile de înscriere ale candidaţilor, şi dacă unitatea de învăţământ poate asigura resursele umane necesare şi traducerea, prin eforturi proprii, în limba minorităţii naţionale a pachetului de materialele elaborate în cadrul programului.

    ART. 4
    (1) Forma de organizare a procesului de învăţământ în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar poate fi în regim de zi, seral, comasat şi intensiv, conform deciziei luate de către consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, după consultarea elevilor înscrişi în program.
    (2) În cadrul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar, învăţământul primar poate fi parcurs în 2 ani. Durata de şcolarizare se poate micşora sau mări pentru fiecare elev, în funcţie de competenţele dovedite în domeniul educaţiei de bază, conform prevederilor prezentei metodologii.

    CAP. II
    Înscrierea în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar
    ART. 5
    (1) În Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar se pot înscrie persoane care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
    (i) nu au parcurs nicio clasă din învăţământul primar;
    (ii) au abandonat pe parcurs şi au depăşit vârsta maximă legală pentru reînscrierea în învăţământul primar.

    (2) Înscrierea elevilor se face la unităţile de învăţământ care organizează Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar, pe baza dosarelor de înscriere.
    (3) Pentru persoanele care solicită înscrierea în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar la nivelul I (corespunzător clasei pregătitoare şi clasei I) înscrierea se face automat, prin completarea cererii şi depunerea actelor solicitate.
    (4) Candidaţii care declară că au achiziţii peste nivelul I de studiu pot solicita unităţilor de învăţământ înscrierea într-un nivel superior. Acordul va fi dat de către Comisia de evaluare, în urma evaluării iniţiale, realizate conform art. 12.
    (5) Candidatul care optează pentru studierea programului în limba maternă consemnează opţiunea în cererea de înscriere.

    ART. 6
    (1) La nivelul unităţilor de învăţământ organizatoare ale Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar, directorul va constitui o comisie de înscriere în program, avizată de consiliul de administraţie al unităţii, alcătuită din:
    a) director/director adjunct;
    b) secretar/secretar-şef;
    c) un învăţător/profesor pentru învăţământ primar;
    d) mediator şcolar, dacă există;
    e) coordonatorul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar de la nivelul unităţii de învăţământ.

    (2) Atribuţiile Comisiei de înscriere în cadrul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar sunt următoarele:
    a) anunţă în comunitate începerea programului, condiţiile de organizare (numărul de locuri disponibile, documentele necesare înscrierii, planificarea activităţilor etc.);
    b) centralizează cererile de înscriere;
    c) verifică dosarele participanţilor;
    d) colaborează cu comisia de evaluare, prevăzută la art. 13, pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea procesului de evaluare a cunoştinţelor anterior dobândite;
    e) alcătuieşte clasele de elevi, după încheierea procesului de evaluare;
    f) analizează cazurile deosebite (cereri ale persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale) şi propune soluţii pentru integrarea acestora în program;
    g) propune alternative flexibile pentru derularea programului, în conformitate cu cerinţele educaţiei adulţilor şi cu nevoile personale ale participanţilor la program.

    (3) Activitatea desfăşurată de cadrele didactice care fac parte din comisiile de înscriere şi din comisiile de evaluare este retribuită în regim de plată cu ora.

    ART. 7
    (1) Un candidat se poate înscrie în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar la începutul anului de studiu, conform art. 8 alin. (4).
    (2) Înscrierea în program se face pe bază de cerere, depusă la secretariatul fiecărei unităţi de învăţământ organizatoare, însoţită de următoarele acte:
    a) certificatul de naştere, în copie şi în original; în cazul inexistenţei documentelor de naştere, o adeverinţă eliberată de autorităţile locale;
    b) certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie şi în original;
    c) actul de identitate, în copie şi în original;
    d) foaie matricolă sau adeverinţe care să ateste parcurgerea anumitor clase;
    e) fişa medicală; în cazul inexistenţei documentului, fişa va fi alcătuită ulterior înscrierii;
    f) adeverinţă de serviciu, dacă este cazul.

    (3) În cazul în care persoanele doritoare să se înscrie în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar nu au documente de identitate, acestea sunt acceptate, urmând să finalizeze procedurile pentru obţinerea documentelor până la sfârşitul nivelului IV. Unitatea de învăţământ se va adresa autorităţilor locale/poliţiei pentru a solicita sprijinul în vederea obţinerii documentelor de identitate.

    CAP. III
    Organizarea procesului de învăţământ în cadrul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar
    ART. 8
    (1) Programul se poate organiza în regim de zi/seral (cu frecventarea cursurilor zilnic, dimineaţa sau după amiază), în regim intensiv (la sfârşit de săptămână) sau comasat (în perioada vacanţelor şcolare).
    (2) Pentru organizarea programului în regim de zi/seral, fiecărui an de studiu îi corespunde un număr de 16 săptămâni. În acest mod, un elev care nu a frecventat niciun an din ciclul primar poate finaliza recuperarea învăţământului primar în 2 ani.
    (3) Pentru organizarea programului în regim comasat sau intensiv, pentru calcularea numărului de ore se ţine seama de numărul de săptămâni menţionat la alin. (2) şi de numărul de ore din planul-cadru.
    (4) Anul de studiu în Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar poate începe în luna octombrie sau februarie.
    (5) Perioada de acomodare (2 săptămâni) va fi programată la începutul nivelului I de studiu.

    ART. 9
    Forma de organizare şi data începerii cursurilor pot fi adaptate condiţiilor locale, decizia aparţinând consiliului de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, în urma consultării elevilor înscrişi în program, cu condiţia parcurgerii orelor prevăzute în planul-cadru.

    ART. 10
    Fiecare nivel de studiu include un număr de module/discipline de studiu obligatorii şi opţionale (conform planului-cadru prevăzut în anexă), definite pe baza curriculumului naţional şi a finalităţilor învăţământului primar, esenţializate, adaptate nevoilor elevilor, astfel încât să faciliteze învăţarea transdisciplinară.

    ART. 11
    (1) Frecventarea modulelor este obligatorie.
    (2) Absenţele se înregistrează în catalog. Motivarea absenţelor se poate face în baza unei scutiri medicale, a unei învoiri scrise din partea cadrului didactic sau în baza unei adeverinţe de la locul de muncă.

    CAP. IV
    Evaluarea iniţială
    ART. 12
    (1) La înscrierea în program, evaluarea iniţială se aplică doar acelor candidaţi care solicită înscrierea la alt nivel decât nivelul I.
    (2) În cadrul interviului care precedă evaluarea iniţială, candidatul se autoevaluează, în funcţie de numărul de clase primare urmate şi de competenţele personale, şi indică nivelul la care doreşte să fie (re)înscris.
    (3) Evaluarea iniţială constă în susţinerea unor probe scrise şi orale/practice.
    (4) Pentru cuprinderea candidatului la nivelul II, respectiv la nivelul III, evaluarea vizează doar achiziţiile fundamentale, corespunzătoare disciplinelor Limba şi literatura română şi Matematică.
    (5) Pentru cuprinderea candidatului la nivelul IV sau pentru încheierea studiilor corespunzătoare învăţământului primar, evaluarea iniţială vizează toate disciplinele corespunzătoare acestor niveluri, prevăzute în Planul-cadru de învăţământ pentru Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar.
    (6) Un elev cuprins în urma evaluării la nivelul III sau IV are responsabilitatea de a studia individual sau de a participa la orele de curs ale colegilor înscrişi la nivelurile anterioare, pentru a recupera modulele de limbă modernă corespunzătoare nivelurilor anterioare de studiu.
    (7) Probele de evaluare se construiesc pe baza standardelor de evaluare pentru fiecare nivel, standarde specificate în programele şcolare aprobate. Probele de evaluare sunt concepute de către comisiile de evaluare.
    (8) Rezultatele evaluării iniţiale se înregistrează în procesulverbal care se arhivează şi se ataşează ca anexă la registrul matricol pentru Programul "A doua şansă". Acesta rămâne în unitatea de învăţământ în care elevul urmează să frecventeze cursurile.
    (9) În cazul în care nivelul de pregătire a elevului pentru cele două discipline la care a fost evaluat este diferit (de exemplu, la Limba română nivelul III, la Matematică nivelul II), elevul se va înscrie pentru parcurgerea modulului de la nivelul inferior, cu posibilitatea de a urma cu o altă clasă de elevi modulul la care este evaluat ca avansat.

    ART. 13
    Evaluarea iniţială se face de către o comisie de evaluare numită de directorul unităţii de învăţământ, cu avizul consiliului de administraţie. Comisia de evaluare este alcătuită din:
    a) coordonatorul judeţean pentru Programul "A doua şansă" de la nivelul inspectoratului şcolar/metodist învăţământ primar;
    b) directorul şcolii;
    c) coordonatorul Programului "A doua şansă" de la nivelul unităţii de învăţământ;
    d) 2 învăţători/profesori pentru învăţământ primar;
    e) profesori pentru disciplinele Limba modernă şi TIC - prevăzute în Planul-cadru de învăţământ pentru Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar;
    f) profesor pentru limba maternă în cazul studierii disciplinelor prevăzute în planul-cadru în limba maternă.


    CAP. V
    Evaluarea curentă
    ART. 14
    (1) Pentru nivelurile corespunzătoare învăţământului primar evaluarea curentă se face folosind calificative.
    (2) Calificativul "Suficient" obţinut ca medie a evaluărilor curente la fiecare modul din trunchiul comun este condiţie pentru susţinerea evaluării finale de nivel.

    CAP. VI
    Evaluarea finală
    ART. 15
    (1) Evaluarea la sfârşitul fiecărui modul se va derula în sesiuni speciale, stabilite de consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ. La acestea vor participa toţi elevii, indiferent de forma de învăţământ parcursă.
    (2) Probele de evaluare pot fi probe scrise, orale/practice, concepute pe baza standardelor de evaluare corespunzătoare fiecărui modul. Ele sunt stabilite de învăţătorii/profesorii pentru învăţământ primar, respectiv profesorii care predau în cadrul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar şi anunţate elevilor de la începerea cursurilor.
    (3) Un modul se consideră promovat dacă se obţine minimum calificativul "Suficient".
    (4) Rezultatele finale vor fi consemnate în cataloage şi în registrul matricol.
    (5) Elevii care nu promovează testul de absolvire a unui modul pot solicita susţinerea evaluării finale într-o altă sesiune de examinare organizată de unitatea de învăţământ.
    (6) Elevii care nu promovează testul de absolvire a unui modul se pot reînscrie pentru frecventarea modului.

    CAP. VII
    Certificarea
    ART. 16
    (1) În urma promovării fiecărui modul se eliberează o "adeverinţă de promovare a modulului".
    (2) Promovarea nivelului este condiţionată de promovarea tuturor modulelor. În urma promovării fiecărui nivel se eliberează o "adeverinţă de promovare a nivelului".
    (3) În urma promovării tuturor nivelurilor corespunzătoare învăţământului primar se eliberează un "certificat de absolvire a învăţământului obligatoriu de nivel primar".
    (4) În cazul în care elevii absolvesc nivelul IV (corespunzător clasei a IV-a), aceştia au aceleaşi drepturi cu absolvenţii învăţământului primar de masă.
    (5) Portofoliul educaţional al cursantului de la Programul "A doua şansă" cuprinde: rezultatele evaluării iniţiale, adeverinţe de promovare a modulului, adeverinţe de promovare a nivelului, certificat de absolvire a învăţământului obligatoriu de nivel primar, precum şi alte înscrisuri obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite sau a participării la activităţi de învăţare în diferite contexte, produse sau rezultate ale acestor activităţi, în contexte de învăţare formale, nonformale şi informale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

    CAP. VIII
    Dispoziţii finale
    ART. 17
    (1) Cadrele didactice încadrate la clasele din Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar vor fi: cadre didactice calificate (titular sau suplinitor) care au participat la programele de formare continuă pe componenta de formare "A doua şansă" - învăţământ primar, au participat la alte programe de formare continuă specifice programului, au abilităţi de utilizare a calculatorului în activitatea didactică, susţinute de atestate sau certificate.
    (2) Disciplina de studiu Limba modernă (pentru nivelurile I-IV) va fi predată de către cadre didactice cu studii de specialitate.
    (3) Disciplina Tehnologia informaţiei şi comunicării (pentru nivelurile III şi IV) va fi predată de către învăţător/profesor pentru învăţământul primar cu abilităţi de utilizare a calculatorului în activitatea didactică, susţinute de atestate sau certificate; în cazul în care învăţătorul/profesorul de învăţământ primar încadrat la clasa de "A doua şansă" - învăţământ primar nu posedă certificarea solicitată, disciplina va fi predată de un profesor de specialitate.
    (4) Plata cadrelor didactice pentru clasele Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar se poate face pe post sau prin plata cu ora.
    (5) Crearea de posturi în cadrul Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar se face în urma unui studiu atent privind viabilitatea acelui post, cu asumarea răspunderii de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi cu acordul scris al cadrului didactic interesat.

    ART. 18
    (1) În fiecare unitate de învăţământ în care funcţionează Programul "A doua şansă" pentru învăţământul primar, consiliul de administraţie numeşte un coordonator al Programului "A doua şansă", atât pentru programul pentru învăţământul primar, cât şi pentru cel destinat învăţământului secundar inferior, dacă există.
    (2) Atribuţiile coordonatorului Programului "A doua şansă" pentru învăţământul primar de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ sunt următoarele:
    a) participă la activităţi de formare care au ca subiect programele de tip "A doua şansă";
    b) informează comunitatea în legătură cu beneficiile programului (împreună cu mediatorul şcolar);
    c) se implică în organizarea activităţii comisiei de înscriere şi a comisiei de evaluare;
    d) monitorizează intern desfăşurarea programului.

    (3) Activitatea coordonatorului Programului "A doua şansă" de la nivelul unităţii de învăţământ va fi monitorizată la nivelul inspectoratelor judeţene de către coordonatorul Programului "A doua şansă" de la nivel judeţean. Acesta va colabora cu persoanele abilitate de la nivel judeţean, precum inspectorii pentru minorităţi, inspectorul pentru învăţământul primar, inspectorul pentru învăţământul special, inspectorul pentru învăţământul profesional şi tehnic, formatori, directorul casei corpului didactic.


    ----------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016