Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: LEGEA Nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sanatatii populatiei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGEA Nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sanatatii populatiei

EMITENT: Marea Adunarea Nationala a Republicii Socialiste Romania
PUBLICAT: Buletinul Oficial nr. 54 din 10 iulie 1978
Comenteaza legea
Programul Partidului Comunist Roman de faurire a societãţii socialiste multilateral dezvoltate şi inaintare a României spre comunism situeaza în centrul întregii opere de edificare a noii orinduiri - factorul esenţial al dezvoltãrii economico-sociale -, satisfacerea în condiţii tot mai bune a cerinţelor sale de viata, dezvoltarea sa armonioasã, fizica, intelectualã şi morala, afirmarea deplina a capacitãţii de munca şi de creaţie a fiecãrui membru al societãţii. Telul suprem al politicii partidului şi statului, esenta însãşi a orinduirii noastre, este asigurarea bunastarii şi fericirii omului, progresul material şi spiritual al poporului.
În spiritul umanismului revolutionar ce caracterizeazã intreaga politica a partidului şi statului, în cadrul programului general de dezvoltare economicã şi socialã a tarii, de ridicare a gradului de civilizatie şi cultura a poporului, societatea asigura tuturor cetãţenilor condiţii tot mai bune pentru întãrirea continua a stãrii de sãnãtate, pentru ocrotirea şi consolidarea familiei, creşterea, pregãtirea şi educarea noilor generaţii, crearea unei ambiante generale cît mai favorabile dezvoltãrii sanatoase, menţinerii vigorii şi tineretii întregii natiuni.
Prevenirea şi combaterea cauzelor imbolnavirilor, prelungirea duratei activitãţii şi a vieţii omului, creşterea unor generaţii viguroase constituie principii de baza ale politicii, partidului şi statului în domeniul sãnãtãţii publice.
În acest scop, societatea aloca în parte importanta din mijloacele sale materiale pentru înfãptuirea unui complex de mãsuri economice, sociale, culturale şi sanitare, care sa conducã la dezvoltarea şi întãrirea continua a sãnãtãţii populaţiei, la valorificare factorilor naturali pentru consolidarea acesteia, la refacerea capacitãţii de munca, la perfecţionarea calitãţii asistenţei medicale, la ridicarea nivelului de pregãtire a personalului sanitar şi la îmbunãtãţirea continua a dotãrii unitãţilor sanitare.
Potrivit Constituţiei, statul garanteazã dreptul la ocrotirea sãnãtãţii şi asigura accesul neingradit al tuturor cetãţenilor tarii, fãrã deosebire de naţionalitate, rasa, sex sau religie, la asistenta medicalã.
Organele de conducere a activitãţii sanitare, unitãţile şi întregul personal sanitar rãspund de înfãptuirea politicii partidului şi statului în domeniul sãnãtãţii publice, de aplicarea programelor privind asigurarea sãnãtãţii şi a tuturor celorlalte mãsuri de imbunatatire permanenta a asistenţei medicale.
Medicii, întregul personal sanitar, trebuie sa fie militanti activi pentru asigurarea sãnãtãţii, sa manifeste dragoste pentru om, daruire şi pasiune în realizarea obligaţiilor ce le revin, sa fie oricind la dispoziţia cetãţenilor, sa aibã în intreaga lor activitate o inalta ţinuta morala, sa-şi ridice permanent nivelul pregãtirii profesionale.
În concordanta cu progresul tehnico-ştiinţific şi cu cerinţele pe care le impune evoluţia societãţii este necesar ca asistenta medicalã a populaţiei sa se perfecţioneze neintrerupt şi sa asigure cele mai corespunzãtoare mijloace şi metode de prevenire şi combatere a imbolnavirilor. Cercetarea ştiinţificã medicalã - factor de baza al progresului multilateral al activitãţii de asigurare a sãnãtãţii - trebuie sa fie legatã tot mai strins de om, de cunoaşterea proceselor fundamentale ale vieţii, de cerinţele practicii medicale.
Unitãţile sanitare, organizaţiile socialiste, intreaga colectivitate şi fiecare cetãţean în parte au obligaţia sa contribuie activ la crearea şi menţinerea condiţiilor corespunzãtoare de viata şi de munca în vederea apãrãrii şi dezvoltãrii stãrii de sãnãtate a populaţiei.
În scopul stabilirii cadrului juridic unitar de desfãşurare şi perfecţionare a activitãţii din domeniul asigurãrii sãnãtãţii populaţiei, intaririi rãspunderii ce revine organelor, unitãţilor şi personalului sanitar.
Marea Adunare Nationala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.
CAP. 1
Principii generale
ART. 1
Asigurarea sãnãtãţii populaţiei, afirmarea deplina a capacitãţii de munca şi creaţie a omului, creşterea şi educarea unor generaţii viguroase, capabile sa perpetueze şi sa ducã mai departe inaltele virtuti morale şi spirituale ale poporului, constituie obiective principale ale politicii partidului şi statului în procesul multilateral de dezvoltare şi inflorire a patriei, de ridicare a bunastarii şi prosperitatii întregii natiuni.
ART. 2
Statul asigura întregii populaţii apãrarea şi întãrirea sãnãtãţii, fãrã deosebire de naţionalitate, rasa, sex sau religie, precum şi asistenta medicalã gratuita, în condiţiile prevãzute de lege.
Asigurarea sãnãtãţii populaţiei se realizeazã potrivit unor mãsuri complexe - economice, sociale, culturale şi sanitare - integrate în planul naţional unic de dezvoltare economico-socialã.
Pe aceasta baza se creeazã condiţiile necesare pentru dezvoltarea fizica şi intelectualã sanatoasa a tuturor cetãţenilor, sprijinirea procesului de creştere a natalitatii, ocrotirea mamei şi copilului, întãrirea familiei, realizarea cerinţelor de igiena şi protecţie a muncii, prevenirea poluarii mediului înconjurãtor şi intensificarea acţiunilor de cultura şi de educaţie sanitarã.
Concomitent cu acţiunile de pãstrare şi intarire a sãnãtãţii populaţiei, de prevenire a imbolnavirilor, se asigura toate mijloacele pentru tratament şi refacere a sãnãtãţii în caz de imbolnavire, pentru recuperarea capacitãţii de munca, prelungirea duratei activitãţii şi a vieţii omului.
ART. 3
În concordanta cu dezvoltarea economico-socialã a tarii, statul aloca o parte importanta din venitul naţional pentru lãrgirea şi perfecţionarea reţelei de unitãţi sanitare, pentru îmbunãtãţirea continua a dotãrii acesteia cu medicamente, produse biologice, aparatura şi utilaje medicale, cu alte mijloace terapeutice şi profilactice, precum şi pentru valorificarea factorilor naturali pentru odihna, recrearea şi sãnãtatea oamenilor muncii, a întregii populaţii.
ART. 4
Statul asigura formarea medicilor, farmacistilor şi celuilalt personal sanitar, perfecţionarea continua, precum şi repartizarea corespunzãtoare a acestuia pe întreg teritoriul tarii.
În unitãţile administrativ-teritoriale locuite şi de populaţie de alta naţionalitate decît cea romana se va asigura încadrarea unitãţilor cu personal sanitar din rindul acesteia sau care cunoaşte limba şi felul de trai al populaţiei locale.
ART. 5
Intreaga activitate de apãrare a sãnãtãţii populaţiei se exercita prin unitãţile sanitare de stat, care asigura accesul neingradit al tuturor cetãţenilor la asistenta medicalã.
Unitãţile sanitare sînt obligate sa-şi organizeze activitatea astfel încît sa acorde asistenta medicalã necesarã în mod neintrerupt, ziua şi noaptea.
ART. 6
În aplicarea politicii partidului şi statului în domeniul sãnãtãţii publice, organele de conducere a activitãţii sanitare şi unitãţile sanitare, ca organe de execuţie, trebuie sa asigure realizarea urmãtoarelor obiective principale:
a) promovarea şi întãrirea sãnãtãţii poporului pentru pãstrarea şi dezvoltarea continua a capacitãţii sale de creaţie materialã şi spiritualã, pentru creşterea viguroasa, fizica şi intelectualã, a noilor generaţii;
b) îmbunãtãţirea permanenta a condiţiilor de igiena în mediul de viata al populaţiei şi la locul de munca, respectarea normelor de protecţie a mediului înconjurãtor, astfel ca oamenii sa fie feriti de îmbolnãviri sau accidente, sa-şi menţinã o cît mai buna stare de sãnãtate;
c) apãrarea şi întãrirea sãnãtãţii mamei, copilului şi tineretului, creşterea natalitatii, asigurarea unor proporţii corespunzãtoare în structura de virsta a populaţiei şi menţinerea tineretii naţiunii;
d) formarea deprinderilor sanatoase de viata şi munca, prin folosirea unei alimentatii rationale, practicarea culturii fizice, sportului şi turismului, utilizarea pe scara larga a factorilor naturali, respectarea unui regim echilibrat de activitate şi odihna;
e) organizarea unor largi acţiuni de profilaxie, identificarea şi evaluarea factorilor care influenţeazã negativ sãnãtatea publica şi luarea din timp a mãsurilor necesare pentru înlãturarea acestora;
f) acordarea unei asistente medicale de calitate, prompta şi eficienta, care sa asigure tratament medical corespunzãtor pentru apãrarea şi refacerea în termen cît mai scurt a sãnãtãţii cetãţenilor;
g) ridicarea continua a nivelului de educaţie sanitarã al întregii populaţii, astfel încît fiecare cetãţean sa devinã apãrãtorul sãnãtãţii proprii, a familiei şi a colectivitãţii.
ART. 7
Personalul sanitar are obligaţia sa asigure realizarea obiectivelor politicii sanitare în unitãţile în care îşi desfãşoarã activitatea şi acordarea asistenţei medicale preventive, curative şi de recuperare a capacitãţii de munca, în condiţiile prevãzute de prezenta lege.
În acest scop, personalul sanitar are obligaţia sa-şi consacre intreaga energie, putere de munca şi pricepere activitãţii de asigurare a stãrii de sãnãtate, de prevenire a imbolnavirilor şi de intarire continua a capacitãţii de munca a cetãţenilor, sa rãspundã cu promptitudine oricind se solicita îngrijire medicalã, sa manifeste spirit de abnegatie în îndeplinirea profesiei, sa respecte normele eticii şi echitãţii socialiste şi sa-şi desavirseasca pregãtirea profesionalã.
ART. 8
Pentru perfecţionarea continua a ocrotirii sãnãtãţii populaţiei, unitãţile şi întreg personalul sanitar au obligaţia sa introducã şi sa valorifice în practica medicalã cuceririle ştiinţei şi tehnicii.
Cercetarea ştiinţificã trebuie sa asigure practicii medicale noi metode şi mijloace pentru prevenirea imbolnavirilor, apãrarea şi refacerea sãnãtãţii, sa promoveze studierea multilaterala a organismului uman, sa urmãreascã dezvoltarea sanatoasa, echilibrata, fizica şi psihicã, a tuturor membrilor societãţii şi folosirea, în scopul intaririi sãnãtãţii, a factorilor naturali din ţara noastrã.
ART. 9
Înfãptuirea politicii partidului şi statului în domeniul sanitar, aplicarea unitarã a mãsurilor privind asigurarea sãnãtãţii, organizarea, îndrumarea şi controlul acestei activitãţi se realizeazã de Consiliul Sanitar Superior şi Ministerul Sãnãtãţii pe întreg teritoriul tarii, precum şi de consiliile populare în unitãţile administrativ-teritoriale în care funcţioneazã.
În comune, oraşe şi municipii, rãspunderea nemijlocitã pentru aducerea la îndeplinire a tuturor mãsurilor privind asistenta medicalã a populaţiei şi a colectivitãţilor revine unitãţilor sanitare teritoriale.
Unitãţile şi personalul sanitar, organele de conducere sanitarã au obligaţia sa raporteze periodic, potrivit legii, organelor de conducere colectivã ale unitãţilor socialiste, consiliilor populare comunale, orãşeneşti, municipale şi judeţene, altor organe de stat centrale şi locale, asupra activitãţii desfãşurate, a evoluţiei stãrii de sãnãtate şi a mãsurilor ce se impun pentru continua imbunatatire a acesteia.
ART. 10
Unitãţile socialiste rãspund de aplicarea întocmai a mãsurilor de asigurare a sãnãtãţii, de îndeplinirea sarcinilor ce le revin pentru protecţia muncii, a condiţiilor privind igiena individualã şi colectivã, protecţia sanitarã a aerului, solului, apei şi alimentelor.
ART. 11
Consiliile populare rãspund în unitãţile administrativ-teritoriale în care funcţioneazã de aducerea la îndeplinire a sarcinilor de asigurare a sãnãtãţii, de realizarea condiţiilor de igiena şi salubritate publica, de dezvoltarea şi modernizarea unitãţilor sanitare din subordine, de utilizare eficienta a bazei tehnico-materiale şi a personalului sanitar.
ART. 12
Ministerele şi celelalte organe centrale rãspund, fiecare în domeniul lor de activitate, de realizarea sarcinilor ce revin unitãţilor subordonate în domeniul sãnãtãţii şi de stabilirea mãsurilor necesare pentru continua imbunatatire a acesteia.
ART. 13
Uniunea Generalã a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist, Consiliul Naţional al Femeilor şi celelalte organizaţii obşteşti sînt obligate sa contribuie la asigurarea şi întãrirea sãnãtãţii populaţiei, la respectarea normelor de igiena şi de protecţie a muncii, la eliminarea factorilor nocivi de la locul de munca şi prevenirea bolilor profesionale, la respectarea stricta a prevederilor legale privind acordarea concediilor medicale, precum şi la ridicarea nivelului de educaţie şi cultura sanitarã al oamenilor muncii.
ART. 14
Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistã România trebuie sa participe activ, alãturi de organele de conducere şi unitãţile sanitare, la raspindirea cunoştinţelor sanitare, la formarea deprinderilor igienice în rindul populaţiei, la mobilizarea oamenilor muncii în vederea realizãrii mãsurilor de intarire a sãnãtãţii, precum şi la acţiunile de donare de singe.
ART. 15
Fiecare cetãţean are datoria sa respecte întocmai prevederile legale privind asigurarea sãnãtãţii populaţiei, sa apere sãnãtatea proprie, a familiei şi a colectivitãţii din care face parte, sa respecte normele de igiena, de prevenire şi combatere a poluarii mediului înconjurãtor şi sa participe activ la realizarea acţiunilor interesind sãnãtatea publica.
CAP. 2
Organizarea activitãţii de asigurare a sãnãtãţii populaţiei
Secţiunea 1
Unitãţile sanitare, atribuţiile şi rãspunderile acestora
ART. 16
Reţeaua unitãţilor sanitare de baza se compune din dispensare medicale, dispensare policlinici şi spitale, organizate pe principiul teritorial sau al locului de munca.
Unitãţile sanitare, ca organe de execuţie, rãspund, fata de consiliile populare şi organele de conducere sanitarã, de realizarea întregului complex de mãsuri, stabilit potrivit legii, pentru asigurarea sãnãtãţii populaţiei din raza lor de activitate.
Unitãţile sanitare din întreprinderi şi instituţii de învãţãmînt rãspund de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi în fata organelor de conducere colectivã ale acestora.
Fondurile necesare pentru funcţionarea unitãţilor sanitare, inclusiv cele pentru retribuirea personalului sanitar, se prevãd în bugetele consiliilor populare comunale, orãşeneşti, municipale, judeţene şi a municipiului Bucureşti. Unitãţile sanitare organizate pe lîngã întreprinderi beneficiazã şi de mijloace materiale asigurate, potrivit legii, din fondurile pentru acţiuni sociale ale acestora. De asemenea, întreprinderile sînt obligate sa asigure spaţiul şi celelalte mijloace necesare pentru întreţinerea şi buna funcţionare a unitãţilor sanitare respective.
ART. 17
Unitãţi sanitare se pot organiza în condiţiile prevãzute de lege şi în subordinea Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor.
Pentru activitatea medico-sanitarã, aceste unitãţi sînt subordonate şi Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 18
Normele unitare de structura pentru unitãţile sanitare se aproba prin decret al Consiliului de Stat.
Dispensarul medical şi dispensarul policlinic
ART. 19
Dispensarul medical constituie unitatea sanitarã de baza care se organizeazã în comune, oraşe şi municipii, întreprinderi şi instituţii de învãţãmînt, pentru aplicarea mãsurilor sanitare şi acordarea asistenţei medicale generale, profilactice sau curative, populaţiei din teritoriul stabilit.
În cadrul dispensarului medical funcţioneazã cabinete medicale de consultaţii şi tratamente de medicina generalã şi, dupã caz, cabinete de stomatologie, stationare de adulti şi copii, casa de naşteri, puncte sanitare, punct de laborator şi radiologie şi alte asemenea.
Dispensarul policlinic este unitatea sanitarã organizatã în oraşe şi municipii, care funcţioneazã cu cabinete de medicina generalã şi cabinete de consultaţii şi tratamente de specialitate.
ART. 20
În fiecare comuna se organizeazã un dispensar medical, care rãspunde de realizarea întregului complex de mãsuri pentru asigurarea sãnãtãţii populaţiei din toate localitãţile componente.
În comunele cu numãr mare de locuitori, dispensarele medicale se pot organiza şi cu cabinetele de specialitate.
Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarele conlucreaza cu spitalul cel mai apropiat, stabilit de direcţia sanitarã.
Dispensarele medicale comunale funcţioneazã în subordinea direcţiei sanitare judeţene sau a Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti.
În comunele unde sînt organizate spitale, acestea îndeplinesc şi atribuţiile dispensarului medical comunal.
ART. 21
În oraşe şi municipii se organizeazã unu sau mai multe dispensare medicale sau dispensare policlinici, în raport cu numãrul populaţiei şi teritoriul stabilit de direcţia sanitarã, corespunzãtor normelor unitare de structura.
Dispensarul medical din oraşe şi municipii funcţioneazã în subordinea direcţiei sanitare judeţene sau a Direcţiei sanitare a municipiului Bucureşti. Pentru acordarea asistenţei de specialitate, dispensarul medical conlucreaza cu spitalul stabilit de direcţia sanitarã.
Dispensarul policlinic se organizeazã în subordinea spitalului şi asigura atît asistenta de medicina generalã, cît şi cea de specialitate pentru populaţia din teritoriul stabilit.
ART. 22
Pe lîngã întreprinderi şi instituţii de învãţãmînt, în raport cu numãrul personalului muncitor sau, dupã caz, al elevilor ori studenţilor, se pot organiza, potrivit legii, dispensare medicale sau dispensare policlinici.
Dispensarele medicale sau dispensarele policlinici organizate pe lîngã întreprinderi sau instituţii de învãţãmînt sînt subordonate, dupã caz, direcţiei sanitare judeţene sau spitalului care asigura asistenta medicalã pentru unitatea respectiva.
ART. 23
Dispensarul medical îndeplineşte, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) urmãreşte respectarea stricta a normelor de igiena publica, asigurarea protecţiei sanitare a fintinilor, celorlalte surse de apa potabilã, a condiţiilor de igiena în alimentaţia publica, în colectivitatile de copii, tineret şi la locurile de munca;
b) aplica mãsurile de prevenire şi combatere a bolilor, precum şi celelalte mãsuri prevãzute în programele de sãnãtate;
c) asigura asistenta medicalã a femeii gravide, mamei şi copilului;
d) urmãreşte evoluţia stãrii de sãnãtate a personalului muncitor, a elevilor şi studenţilor şi, în funcţie de specificul activitãţii acestora, face propuneri organelor prevãzute de lege pentru aplicarea mãsurilor sanitare necesare;
e) desfãşoarã activitãţi de educaţie sanitarã şi antreneaza activul sanitar obştesc şi intreaga populaţie la realizarea mãsurilor profilactice;
f) efectueazã analiza imbolnavirilor care produc incapacitate temporarã de munca în întreprinderile fãrã dispensar propriu şi constata incapacitatea temporarã de munca;
g) acorda asistenta medicalã de urgenta în caz de boala sau accident;
h) acorda asistenta medicalã generalã, profilactica şi curativã, efectueazã tratamente în dispensar ori, dupã caz, la domiciliul bolnavilor, precum şi analize de laborator;
i) asigura continuarea ingrijirilor medicale de cãtre spitale în cazurile în care nu are posibilitãţi de diagnostic sau tratament, precum şi în cazul bolnavilor sau suspectilor de boli infectioase care necesita internarea obligatorie;
j) acorda ingrijirile medicale în stationarul cu paturi pentru cazurile de îmbolnãviri care necesita o supraveghere medicalã permanenta şi nu impun internarea în spital.
ART. 24
Dispensarul medical din întreprinderi, pe lîngã atribuţiile prevãzute de art. 23, controleazã respectarea condiţiilor igienice şi aplicarea mãsurilor privind înlãturarea factorilor nocivi de la locul de munca, efectueazã controlul medical periodic şi la încadrarea în munca, analizeazã imbolnavirile care determina incapacitate de munca, luind mãsuri pentru reducerea acestora şi întãrirea continua a stãrii de sãnãtate a personalului muncitor.
Spitalul
ART. 25
Spitalul este unitatea sanitarã care asigura asistenta medicalã completa - preventivã, curativã şi de recuperare - în zona teritorialã stabilitã de direcţia sanitarã sau Ministerul Sãnãtãţii, dupã caz.
Spitalul se organizeazã cu dispensar policlinic pentru asistenta medicalã generalã şi de specialitate a bolnavilor ambulatori, cu cabinete de specialitate şi tratamente, cu secţii pentru bolnavii internati, precum şi cu laboratoare medicale şi alte compartimente de specialitate, stabilite potrivit normelor unitare de structura.
ART. 26
În raport de necesitãţile medicale ale populaţiei şi de caracteristicile economico-sociale din unitãţile administrativ-teritoriale, funcţioneazã urmãtoarele spitale:
a) spitalul comunal, organizat, de regula, în centre inter-cooperatiste pentru populaţia din mai multe localitãţi apropiate, cu minimum 120 de paturi, cu secţii de medicina interna, pediatrie, obstetrica pentru naşteri normale;
b) spitalul orasenesc cu minimum 250 de paturi şi spitalul municipal cu minimum 400 de paturi, organizate în oraşe şi municipii, cu cel puţin urmãtoarele secţii; medicina interna, chirurgie, obstetrica-ginecologie, pediatrie;
c) spitalul judeţean, organizat în oraşe şi municipii resedinta de judeţ, cu minimum 700 paturi şi cu secţii de medicina interna, chirurgie, obstetrica-ginecologie, pediatrie, ortopedie, traumatologie, anestezie-terapie intensiva, oftalmologie, O.R.L. şi alte secţii cu activitãţi medicale de specialitate;
d) spitalul clinic, organizat în centre universitare medicale, fac parte din reţeaua unitãţilor sanitare şi desfãşoarã atît activitate de asistenta medicalã pentru populaţie, cît şi activitate de învãţãmînt şi cercetare ştiinţificã medicalã.
ART. 27
În vederea asigurãrii asistenţei medicale profilate pentru anume specialitãţi - tuberculoza, boli infectioase, psihiatrie, neuropsihiatrie şi alte asemenea - se pot organiza spitale pentru populaţia din mai multe judeţe sau de pe întregul teritoriu al tarii.
ART. 28
Spitalul se poate organiza, potrivit legii, şi la întreprinderile mari sau pe platformele industriale, pentru asigurarea asistenţei de medicina generalã şi de specialitate pentru personalul muncitor din unitãţile respective, precum şi pentru populaţia din teritoriul stabilit de direcţia sanitarã.
ART. 29
Spitalele se organizeazã în subordinea direcţiilor sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti. În condiţiile legii, se pot organiza spitale în subordinea directa a Ministerului Sãnãtãţii.
Spitalele rãspund fata de consiliile populare din unitatea administrativ-teritorialã în care funcţioneazã, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin în asigurarea sãnãtãţii populaţiei, de calitatea, promptitudinea şi eficienta asistenţei medicale acordate.
Spitalele care asigura asistenta medicalã în întreprinderi rãspund pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin şi fata de consiliile oamenilor muncii din întreprinderi.
ART. 30
Spitalul îndeplineşte, în principal, urmãtoarele atribuţii:
A. Cu privire la apãrarea sãnãtãţii populaţiei şi prevenirea imbolnavirilor
a) executa, împreunã cu unitãţile sanitare din raza sa teritorialã, sarcinile ce îi revin programele de sãnãtate;
b) supravegheazã starea de sãnãtate a populaţiei şi analizeazã calitatea asistenţei medicale, luind mãsurile corespunzãtoare pentru continua perfecţionare a acesteia;
c) stabileşte mãsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor cu pondere importanta şi a celor transmisibile şi rãspunde, ca organ de specialitate, pentru realizarea acestora;
d) asigura controlul stãrii de sãnãtate a unor grupe de populaţie supuse unui risc crescut de imbolnavire;
e) efectueazã examene de specialitate pentru controlul aplicãrii normelor de igiena;
f) organizeazã acţiuni de educaţie sanitarã şi de informare permanenta privind problemele medico-sanitare importante din teritoriu.
B. Cu privire la asistenta medicalã a populaţiei
a) acorda asistenta medicalã de urgenta, în caz de boala sau accident;
b) asigura asistenta medicalã generalã şi de specialitate bolnavilor ambulatori;
c) stabileşte, în condiţiile prevãzute de lege, incapacitatea temporarã de munca;
d) organizeazã şi efectueazã examene de specialitate şi investigaţii de laborator pentru încadrarea în munca şi executa controlul medical periodic al personalului muncitor, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Sãnãtãţii;
e) asigura îndrumarea de specialitate a creselor şi leaganelor de copii stabilite de direcţia sanitarã.
C. Cu privire la asistenta medicalã a bolnavilor internati
a) efectueazã, în cel mai scurt timp, investigaţiile pentru precizarea diagnosticului şi aplica tratamentul medical complet - curativ, preventiv şi de recuperare - individualizat şi diferenţiat în raport de starea bolnavului, natura şi stadiul evolutiv al bolii;
b) transmite diagnosticul şi indicaţiile terapeutice şi de recuperare pentru bolnavii externati dispensarelor medicale şi altor unitãţi sanitare în vederea continuãrii ingrijirilor medicale;
c) efectueazã investigaţiile necesare expertizarii capacitãţii de munca şi altor expertize, potrivit legii;
d) efectueazã studii şi cercetãri medicale în legatura cu aplicarea unor noi metode de investigaţii şi tratament, cu respectarea prevederilor legale;
e) asigura îndeplinirea sarcinilor ce-i revin din programele de formare, specializare şi perfecţionare a personalului sanitar.
Spitalul sau dispensarul policlinic care acorda asistenta medicalã în întreprinderi, în afarã atribuţiilor prevãzute la alin. 1, lit. A şi B, controleazã respectarea condiţiilor de igiena şi aplicarea mãsurilor privind eliminarea factorilor nocivi de la locurile de munca, efectueazã controlul medical periodic al personalului muncitor, analizeazã cauzele care duc la îmbolnãviri sau la incapacitate de munca, ia sau, dupã caz, propune mãsurile necesare pentru apãrarea şi întãrirea stãrii de sãnãtate a personalului muncitor.
Statia de salvare
ART. 31
Statia de salvare se organizeazã în structura spitalului judeţean, iar în municipiul Bucureşti, în subordinea direcţiei sanitare, pentru asigurarea, în condiţiile legii, a cerinţelor de transport cu mijloace speciale ale unitãţilor sanitare din raza sa de activitate şi a asistenţei medicale de urgenta. În acest scop, formaţiunile statiei de salvare au obligaţia de a rãspunde solicitãrilor cu promptitudine, de a acorda primele îngrijiri medicale şi de a asigura transportul sanitar.
ART. 32
Programul de munca al statiei de salvare este de 24 de ore, fãrã întrerupere, inclusiv duminica şi sãrbãtorile legale.
Centrul de recoltare şi conservare a singelui
ART. 33
Centrul de recoltare şi conservare a singelui se organizeazã în structura spitalului judeţean.
În municipiul Bucureşti, atribuţiile centrului de recoltare şi conservare a singelui se îndeplinesc de Centrul de hematologie din subordinea Ministerului Sãnãtãţii.
Centrul asigura recoltarea şi conservarea singelui, precum şi prepararea unor derivate din singe necesare asistenţei medicale. În acest scop efectueazã analize şi examene periodice ale donatorilor şi participa la acţiunile de educaţie sanitarã a populaţiei, în vederea donarii de singe.
Totodatã, centrul indruma activitatea de recoltare şi conservare a singelui, în teritoriul pe care îl deserveste.
Cresa şi leaganul de copii
ART. 34
Cresa este unitatea sanitarã care asigura, în condiţiile legii, creşterea, educarea şi asistenta medicalã a copiilor în virsta de pînã la 3 ani, ai cãror pãrinţi sau sustinatori legali sînt încadraţi în munca, se afla în perioada de studii ori în alte situaţii similare.
Leaganul de copii este unitatea sanitarã cu activitate permanenta prin care se asigura ocrotirea, creşterea, educarea şi îngrijirea medicalã a copiilor în virsta de pînã la 3 ani, fãrã sustinatori legali sau care prezintã anumite afecţiuni ori se afla în alte situaţii prevãzute de lege.
Cresa şi leaganul de copii funcţioneazã, în condiţiile prevãzute de lege, în subordinea consiliilor populare sau a spitalelor. Cresa de copii, organizatã potrivit normelor unitare de structura pe lîngã o unitate socialistã, funcţioneazã şi în subordinea acesteia.
ART. 35
Cresa şi leaganul de copii îndeplinesc, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) asigura un program educativ, complex, adaptat fiecãrei grupe de virsta, în vederea stimulãrii dezvoltãrii sanatoase a copiilor şi însuşirii deprinderilor igienice adecvate virstei;
b) acorda îngrijirea medicalã şi asigura mãsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor, în special a celor transmisibile;
c) asigura alimentaţia raţionalã şi individualizata, precum şi folosirea de mijloace specifice pentru creşterea rezistentei şi întãrirea organismului copiilor.
Sanatoriul şi preventoriul
ART. 36
În zonele cu factori naturali de cura de importanta şi eficienta deosebita se organizeazã sanatorii, pe grupe de afecţiuni, care asigura asistenta medicalã prin utilizarea, în principal, a factorilor naturali, în scopul recuperãrii integrale a bolnavilor, consolidãrii stãrii de sãnãtate şi a capacitãţii de munca a acestora.
ART. 37
Preventoriile se organizeazã în scopul recuperãrii integrale a celor care au suferit de unele boli contagioase, îndeosebi tuberculoza, precum şi pentru prevenirea imbolnavirilor persoanelor care provin din mediu favorizant apariţiei unor astfel de îmbolnãviri.
Reţeaua farmaceutica
ART. 38
Asigurarea cu medicamente a populaţiei şi a unitãţilor sanitare se realizeazã prin farmacii, oficii farmaceutice şi alte unitãţi ale comerţului socialist prevãzute de lege, repartizate pe întreg teritoriul tarii.
Farmaciile se organizeazã, potrivit normelor unitare de structura, în subordinea oficiului farmaceutic şi îndeplinesc, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) elibereazã şi, dupã caz, prepara medicamente şi alte produse farmaceutice cu respectarea stricta a dispoziţiilor legale;
b) rãspund de asigurarea necesarului de produse farmaceutice, de conservarea şi preschimbarea acestora în cadrul termenelor de valabilitate;
c) desfãşoarã acţiuni de combatere a automedicatiei şi a abuzului de medicamente.
ART. 39
Oficiul farmaceutic se organizeazã în judeţe şi în municipiul Bucureşti în subordinea direcţiilor sanitare.
Oficiul farmaceutic rãspunde fata de consiliul popular judeţean sau al municipiului Bucureşti de intreaga activitate de distribuire a medicamentelor, depozitare şi control al acestora, asigurind aprovizionarea ritmica cu produse farmaceutice, tehnico-medicale şi materiale sanitare a farmaciilor, unitãţilor sanitare şi a populaţiei, precum şi prepararea unor produse prin laboratoarele sale de specialitate.
Centrul sanitaro-antiepidemic
ART. 40
Centrul sanitaro-antiepidemic se organizeazã în structura direcţiei sanitare judeţene sau a municipiului Bucureşti. Centrul sanitaro-antiepidemic rãspunde de exercitarea controlului respectãrii normelor de igiena, precum şi de aplicarea mãsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, profesionale şi a celor cu larga raspindire, în care scop îndeplineşte, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) efectueazã investigaţii în legatura cu cauzele imbolnavirilor şi factorilor care influenţeazã sãnãtatea populaţiei;
b) controleazã şi ia mãsuri pentru respectarea de cãtre organizaţiile socialiste şi cetãţeni a normelor de igiena şi antiepidemice, precum şi a prescripţiilor din avizele sanitare;
c) recolteaza probe pentru analize de control sanitar, precum şi produse biologice pentru controlul medical;
d) asigura respectarea mãsurilor de protecţie sanitarã a frontierei de stat cu privire la bolile transmisibile;
e) indruma, controleazã şi rãspunde de intreaga activitate de igiena şi antiepidemica desfasurata de unitãţile sanitare din judeţ.
ART. 41
Centrul sanitaro-antiepidemic exercita, în raza sa teritorialã, funcţia de inspecţie sanitarã de stat, în care scop:
a) autoriza din punct de vedere sanitar funcţionarea obiectivelor economice şi social-culturale de orice fel;
b) retrage autorizaţia sanitarã de funcţionare şi dispune oprirea sau limitarea temporarã a activitãţii, în unitãţile de orice fel, în condiţiile prevãzute de lege;
c) dispune scoaterea din consumul public a alimentelor care nu corespund normelor de igiena;
d) dispune mãsuri antiepidemice privind bolnavii, suspectii şi purtatorii de germeni de boli transmisibile, precum şi alte mãsuri sanitare cu caracter obligatoriu pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi profesionale;
e) aplica sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de igiena, de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile.
Secţiunea 2
Organele de conducere colectivã ale unitãţilor sanitare
ART. 42
Organele prin care se exercita conducerea colectivã a unitãţilor sanitare sînt adunarea generalã a oamenilor muncii, consiliul oamenilor muncii şi biroul executiv al acestuia, care se organizeazã şi funcţioneazã, potrivit prevederilor legale, în unitãţile cu personalitate juridicã.
Colectivul oamenilor muncii al fiecãrei unitãţi sanitare poarta rãspunderea pentru rezultatele obţinute în apãrarea şi promovarea sãnãtãţii, întãrirea capacitãţii de munca a populaţiei, precum şi pentru buna gospodãrire a mijloacelor materiale încredinţate.
Fiecare om al muncii din unitãţile sanitare rãspunde în fata colectivului pentru îndeplinirea sarcinilor proprii de munca şi, împreunã cu întregul colectiv, pentru bunul mers al activitãţii generale a acestora.
ART. 43
Conducerea unitãţilor sanitare se asigura pe baza principiului conducerii colective, prin participarea nemijlocitã a personalului muncitor la dezbaterea şi soluţionarea problemelor sanitare, sociale şi economice, la elaborarea şi înfãptuirea mãsurilor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor privind ocrotirea sãnãtãţii populaţiei, precum şi pentru îmbunãtãţirea condiţiilor de munca şi de viata a întregului colectiv.
ART. 44
Adunarea generalã a oamenilor muncii din unitãţile sanitare îndeplineşte, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) analizeazã activitatea desfasurata de unitatea sanitarã şi personalul acesteia şi stabileşte mãsuri corespunzãtoare pentru continua imbunatatire a calitãţii asistenţei medicale acordate populaţiei;
b) urmãreşte întãrirea ordinii şi disciplinei, respectarea normelor de etica profesionalã şi de deontologie medicalã;
c) exercita controlul activitãţii organelor colective de conducere şi aproba darea de seama asupra activitãţii unitãţii;
d) analizeazã îndeplinirea sarcinilor ce revin unitãţii pe baza dãrii de seama prezentate de consiliul oamenilor muncii şi adopta mãsuri în vederea îmbunãtãţirii permanente a activitãţii acesteia;
e) aproba angajamentele colectivului de munca şi mãsurile tehnico-organizatorice care sa asigure îndeplinirea sarcinilor prevãzute în planul de munca;
f) alege reprezentanţii oamenilor muncii din unitate, membri în consiliul oamenilor muncii, şi hotãrãşte revocarea celor care nu au desfãşurat o activitate corespunzãtoare.
ART. 45
Consiliul oamenilor muncii din unitãţile sanitare este alcãtuit din director, secretarul organizaţiei Partidului Comunist Roman, directori adjuncţi, preşedintele comitetului sindicatului, secretarul organizaţiei Uniunii Tineretului Comunist, contabilul şef, şefii unor compartimente de munca, medici, farmacisti şi alţi reprezentanţi ai oamenilor muncii din unitatea sanitarã.
De asemenea, din consiliul oamenilor muncii fac parte reprezentanţi ai personalului muncitor din întreprinderile de pe teritoriul în care unitatea sanitarã îşi desfãşoarã activitatea, desemnaţi de organele de conducere colectivã ale unitãţilor împreunã cu organizaţiile de sindicat, femei şi tineret, precum şi cetãţeni desemnaţi în adunãrile cetãţenilor.
ART. 46
Preşedintele consiliului oamenilor muncii din unitãţile sanitare este secretarul organizaţiei Partidului Comunist Roman.
ART. 47
Consiliul oamenilor muncii are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) analizeazã periodic calitatea asistenţei medicale acordate populaţiei de unitatea sanitarã şi stabileşte mãsurile necesare pentru continua imbunatatire a acesteia;
b) analizeazã eficienta activitãţii unitãţii şi propune spre aprobare organelor ierarhic superioare mãsurile corespunzãtoare;
c) stabileşte mãsuri pentru îmbunãtãţirea organizãrii muncii şi utilizarea cît mai eficienta a personalului, asigura respectarea ordinii şi disciplinei în unitate, cunoaşterea şi respectarea legilor, a normelor de etica profesionalã, ia mãsuri pentru prevenirea încãlcãrii acestora şi sancţionarea celor vinovaţi de sãvîrşirea unor abateri;
d) stabileşte regulamentul de organizare şi funcţionare a unitãţii;
e) analizeazã periodic şi rãspunde de modul cum sînt folosite, întreţinute şi reparate fondurile fixe din dotare şi cum sînt gestionate bunurile materiale şi mijloacele financiare, ia mãsuri pentru utilizarea raţionalã a acestora;
f) analizeazã periodic, împreunã cu comitetul sindicatului, condiţiile de munca şi de viata a personalului din unitate, precum şi aplicarea mãsurilor de protecţie a muncii;
g) organizeazã periodic intilniri cu reprezentanţii cetãţenilor şi ai organizaţiilor socialiste din teritoriu şi ia mãsuri, pe baza propunerilor fãcute, pentru continua imbunatatire a activitãţii unitãţii;
h) analizeazã propunerile fãcute în adunãrile generale şi asigura aplicarea celor care se dovedesc eficiente.
ART. 48
Conducerea colectivã a activitãţii operative a unitãţii sanitare se exercita de biroul executiv al consiliului oamenilor muncii, care asigura aducerea la îndeplinire a hotãrîrilor consiliului.
Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii este alcãtuit din director, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte, directorii adjuncţi, contabilul şef, alţi specialişti din unitate.
ART. 49
Conducerea curenta a activitãţii unitãţilor sanitare şi aducerea la îndeplinire a hotãrîrilor organelor de conducere colectivã, precum şi a sarcinilor stabilite de organul cãruia îi este subordonata unitatea sanitarã, se realizeazã de directorul unitãţii sanitare ajutat de directorii adjuncţi.
Secţiunea 3
Îndrumarea, controlul şi coordonarea activitãţii de asigurare a sãnãtãţii
ART. 50
Pentru realizarea politicii partidului şi statului în domeniul asigurãrii sãnãtãţii populaţiei, Consiliul Sanitar Superior adopta, potrivit legii, hotãrîri sau face propuneri şi recomandãri organelor competente, pentru perfecţionarea, modernizarea şi creşterea eficientei asistenţei medicale, îmbunãtãţirea învãţãmîntului medical, pregãtirea şi folosirea raţionalã a personalului sanitar şi a bazei materiale.
ART. 51
Consiliul Sanitar Superior are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) analizeazã periodic starea de sãnãtate a populaţiei, dinamica indicatorilor demografici şi de morbiditate şi elaboreazã programe de sãnãtate pe termen lung;
b) analizeazã activitatea în domeniul producţiei de medicamente şi propune programe de dezvoltare a acestui sector de activitate în concordanta cu nevoile asistenţei medicale a populaţiei; urmãreşte modul în care unitãţile sanitare şi personalul medical folosesc şi recomanda medicamentele; asigura utilizarea eficienta a acestora şi ia mãsuri pentru prevenirea abuzului de medicamente şi altor factori ce pot influenta negativ sãnãtatea populaţiei;
c) dezbate şi adopta propunerile privind principalele direcţii de dezvoltare şi programele prioritare pentru cercetarea ştiinţificã în domeniul asigurãrii sãnãtãţii populaţiei, precum şi valorificarea în practica a rezultatelor obţinute;
d) analizeazã şi controleazã modul în care Ministerul Sãnãtãţii, celelalte ministere şi organe centrale, precum şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, asigura aducerea la îndeplinire a hotãrîrilor de partid şi de stat în domeniul asigurãrii sãnãtãţii populaţiei;
e) ia mãsuri pentru dezvoltarea asistenţei medicale preventive, curative şi de recuperare, a activitãţii de protecţie sanitarã a aerului, solului şi apei, precum şi a alimentelor destinate consumului;
f) urmãreşte îmbunãtãţirea permanenta a asistenţei medicale a populaţiei, mamei, copilului şi tineretului, precum şi asigurarea sãnãtãţii personalului la locul de munca;
g) orienteaza repartizarea şi utilizarea raţionalã a personalului sanitar şi ia mãsuri pentru asigurarea respectãrii prevederilor legale, a normelor eticii profesionale, precum şi pentru întãrirea ordinii şi disciplinei în unitãţile sanitare;
h) adopta planul unic de educaţie sanitarã a populaţiei.
ART. 52
Ministerul Sãnãtãţii rãspunde de înfãptuirea politicii partidului şi statului în domeniul asigurãrii sãnãtãţii, executa programele de sãnãtate şi celelalte mãsuri stabilite pentru întãrirea, apãrarea şi refacerea sãnãtãţii populaţiei.
ART. 53
Ministerul Sãnãtãţii poarta intreaga rãspundere pentru buna organizare a activitãţii în domeniul sãnãtãţii publice, pentru controlul şi îndrumarea de specialitate a tuturor unitãţilor sanitare în aplicarea prevederilor prezentei legi, în care scop îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
a) conduce, coordoneazã şi controleazã activitatea unitãţilor sanitare şi a personalului sanitar şi asigura perfecţionarea continua a acestei activitãţi;
b) rãspunde de aplicarea şi respectarea stricta a normelor de igiena şi sãnãtatea publica, a celorlalte norme referitoare la protecţia mediului de viata şi de munca şi la alimentaţia raţionalã;
c) asigura, împreunã cu celelalte organe de stat, utilizarea judicioasã a factorilor naturali, sprijinã şi indruma practicarea educaţiei fizice, sportului şi turismului, în vederea intaririi sãnãtãţii şi creşterii rezistentei organismului;
d) organizeazã şi controleazã aplicarea mãsurilor sanitare privind dezvoltarea sanatoasa, fizica şi intelectualã a copiilor şi tineretului;
e) organizeazã şi rãspunde de executarea mãsurilor pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi de protecţie sanitarã a populaţiei şi a teritoriului tarii;
f) îndeplineşte, prin organele sale, funcţia de inspecţie sanitarã de stat centrala;
g) organizeazã şi tine evidenta stãrii de sãnãtate a populaţiei, efectueazã analiza sistematica a indicatorilor stãrii de sãnãtate, acţioneazã pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor şi îmbunãtãţirea continua a sãnãtãţii populaţiei;
h) asigura, prin unitãţile sanitare, asistenta medicalã preventivã, curativã şi de recuperare şi ia mãsuri pentru continua imbunatatire a calitãţii acesteia;
i) conduce cercetarea ştiinţificã medicalã şi rãspunde de valorificarea în practica a rezultatelor acesteia; indruma activitatea cu caracter ştiinţific şi de informare a Uniunii societãţilor de ştiinţe medicale;
j) participa, în condiţiile legii, la îmbunãtãţirea continua a învãţãmîntului medical în vederea formãrii personalului sanitar, asigura perfecţionarea pregãtirii profesionale a acestuia, organizeazã documentarea de specialitate pentru toate unitãţile sanitare;
k) organizeazã, în condiţiile prevãzute de Statutul personalului sanitar, concursuri şi examene pentru ocuparea posturilor şi promovarea personalului sanitar;
l) asigura repartizarea judicioasã a personalului sanitar pe întreg teritoriul tarii şi ia mãsuri pentru întãrirea ordinii, disciplinei şi respectarea legilor în toate unitãţile sanitare, promovarea eticii şi echitãţii socialiste, a deontologiei medicale;
m) asigura utilizarea judicioasã a bazei materiale destinate asistenţei medicale;
n) elaboreazã norme tehnice de funcţionare a unitãţilor sanitare, baremurile de dotare cu aparatura, medicamente şi instrumentar, stabileşte rãspunderile ce revin personalului sanitar pentru buna gospodãrire şi utilizare a bazei materiale, organizeazã activitatea de verificare, precum şi reparatie şi întreţinere curenta a utilajelor şi aparaturii medicale; asigura împreunã cu Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, aprovizionarea cu piese de schimb şi executarea lucrãrilor de reparaţii capitale, prin unitãţile de profil ale acestui minister;
o) coordoneazã importul de medicamente şi asigura, în cazurile şi în condiţiile prevãzute de lege, rezervele de medicamente, aparatura şi materiale sanitare;
p) rãspunde, potrivit legii, de aplicarea mãsurilor sanitare speciale impuse de situaţii deosebite.
În unitãţile sanitare subordonate Ministerului Apãrãrii Naţionale şi Ministerului de Interne controlul activitãţii medicale se exercita de organele acestor ministere, potrivit normelor tehnice de specialitate stabilite de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 54
Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti se organizeazã ca organe locale de specialitate ale administraţiei de stat, subordonate consiliilor populare judeţene sau al municipiului Bucureşti şi Ministerului Sãnãtãţii.
Pentru dezbaterea problemelor importante de sãnãtate din judeţ şi municipiul Bucureşti, precum şi pentru avizarea mãsurilor sanitare ce se întreprind, pe lîngã direcţia sanitarã funcţioneazã consiliul sanitar judeţean sau al municipiului Bucureşti şi comisii pe domenii de specialitate.
ART. 55
Direcţia sanitarã îndeplineşte, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) asigura realizarea politicii sanitare a partidului şi statului în unitatea administrativ-teritorialã, respectarea prevederilor legale în domeniul sãnãtãţii, îndrumarea şi controlul activitãţii unitãţilor sanitare, indiferent de subordonarea acestora;
b) organizeazã şi asigura buna funcţionare a tuturor unitãţilor sanitare din subordine;
c) organizeazã, controleazã şi rãspunde de aplicarea mãsurilor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile, protecţia sanitarã a populaţiei şi a teritoriului;
d) controleazã aplicarea stricta a normelor de igiena, a celorlalte norme privind protecţia mediului de viata, de munca, precum şi alimentaţia raţionalã;
e) organizeazã asistenta medicalã profilactica, curativã şi de recuperare, rãspunde de promptitudinea şi calitatea acesteia, sprijinã introducerea în practica medicalã a rezultatelor cercetãrii ştiinţifice;
f) asigura elaborarea propunerilor de plan şi buget, precum şi desfãşurarea sarcinilor de plan în profil teritorial şi a prevederilor din bugetele locale pentru unitãţile sanitare din subordinea consiliilor populare, controleazã şi rãspunde de executarea acestora;
g) rãspunde de executarea sarcinilor ce îi revin din programele de sãnãtate, asigura evidenta stãrii de sãnãtate a populaţiei, analizeazã starea de sãnãtate şi ia mãsuri operative pentru întãrirea continua a acesteia şi reducerea incapacitãţii temporare de munca;
h) ia mãsuri pentru utilizarea intensiva a factorilor naturali de cura şi tratament, pentru dezvoltarea educaţiei fizice, sportului şi turismului, în vederea consolidãrii sãnãtãţii şi creşterii rezistentei organismului;
i) controleazã practica profesionalã a personalului sanitar, rãspunde de perfecţionarea pregãtirii profesionale şi de utilizarea judicioasã a acestuia, ia mãsuri pentru întãrirea ordinii, disciplinei, respectarea legilor în toate unitãţile sanitare, promovarea eticii şi echitãţii socialiste, a deontologiei medicale;
j) urmãreşte aprovizionarea cu medicamente, dotarea cu instrumentar, aparatura şi materiale sanitare a unitãţilor, controleazã utilizarea eficienta a întregii baze materiale a asistenţei medicale; asigura, prin unitãţile în subordine, verificarea precum şi reparaţia şi întreţinerea curenta a utilajelor şi a aparaturii medicale;
k) rãspunde de aplicarea mãsurilor prevãzute în planul unic de educaţie sanitarã;
l) indruma activitatea filialei Uniunii societãţilor de ştiinţe medicale şi a colegiului teritorial de disciplina a personalului sanitar; conlucreaza cu filialele Societãţii de Cruce Roşie în realizarea sarcinilor ce îi revin;
m) raporteazã periodic consiliului popular şi Ministerului Sãnãtãţii asupra rezultatelor obţinute şi a mãsurilor necesare pentru asigurarea sãnãtãţii populaţiei din unitatea administrativ-teritorialã respectiva.
ART. 56
În comune, oraşe, municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti, medicul şef al dispensarului medical comunal sau, dupã caz, directorul spitalului îndeplineşte şi funcţia de medic şef al comunei, oraşului municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti.
În oraşele şi municipiile unde funcţioneazã mai multe unitãţi sanitare, birourile sau comitetele executive ale consiliilor populare, împreunã cu direcţia sanitarã, desemneazã ca medic şef al localitãţii pe unul din conducãtorii acestor unitãţi sanitare, ţinînd seama de pregãtirea profesionalã şi experienta în problemele de sãnãtate publica.
Medicul şef al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti rãspunde fata de consiliul popular şi direcţia sanitarã pentru intreaga activitate din domeniul sãnãtãţii publice din unitatea administrativ-teritorialã în care îşi desfãşoarã activitatea şi are obligaţia sa raporteze periodic asupra evoluţiei stãrii de sãnãtate şi a mãsurilor ce se impun pentru continua imbunatatire a acesteia.
CAP. 3
Personalul sanitar
ART. 57
Asistenta medicalã a populaţiei se asigura de personalul sanitar format din:
a) personal sanitar cu pregãtire superioarã;
b) personal sanitar mediu;
c) personal sanitar auxiliar;
Profesiunea de medic, farmacist sau dentist se practica numai de persoanele cu diploma de absolvire a unui institut de învãţãmînt superior de specialitate şi care sînt autorizate, potrivit Statutului personalului sanitar, de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 58
Medicii, farmaciştii, întregul personal sanitar rãspund, potrivit legii, de calitatea asistenţei medicale acordate şi au obligaţia sa acţioneze cu inalta responsabilitate cetateneasca şi profesionalã pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor, sa aibã o atitudine profund umanã în intreaga lor activitate, sa-şi perfecţioneze continuu pregãtirea profesionalã.
Secţiunea 1
Învãţãmîntul medical şi farmaceutic
ART. 59
Prin învãţãmîntul medical şi farmaceutic se realizeazã formarea şi educarea personalului sanitar mediu şi cu pregãtire superioarã necesar asigurãrii sãnãtãţii populaţiei.
ART. 60
Personalul sanitar mediu se pregãteşte în licee sanitare, care se organizeazã, potrivit legii, în subordinea Ministerului Sãnãtãţii şi Ministerului Educaţiei şi Învãţãmîntului.
ART. 61
Procesul de pregãtire şi educare a elevilor se realizeazã prin lecţii, lucrãri practice, lucrãri de laborator, instruire practica şi alte activitãţi instructiv-educative, în unitãţi de învãţãmînt şi unitãţi sanitare, pe baza planurilor şi programelor de învãţãmînt elaborate de Ministerul Sãnãtãţii şi Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului.
ART. 62
Studiile liceului sanitar se încheie cu examenul de bacalaureat, care se desfãşoarã potrivit normelor stabilite de Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului.
Absolvenţii liceului sanitar, dupã efectuarea stagiului de practicant de 9-12 luni în unitãţi sanitare şi susţinerea examenului de calificare, vor exercita profesiunea de sora medicalã, laborant, tehnician şi alte funcţii prevãzute în nomenclatorul de funcţii pentru personalul sanitar cu pregãtire medie.
Absolvenţii liceului sanitar cu diploma de bacalaureat au dreptul sa participe la concursul de admitere în oricare instituţie de învãţãmînt superior.
ART. 63
Medicii, farmaciştii şi dentistii se pregãtesc în institute medico-farmaceutice sau facultãţi de medicina ori farmacie organizate, potrivit legii, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Învãţãmîntului şi Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 64
Instituţiile de învãţãmînt superior medical şi farmaceutic sînt obligate sa asigure pregãtirea multilaterala a studenţilor, pentru ca fiecare medic, farmacist şi dentist sa poatã îndeplini, în condiţii optime, obligaţiile de asigurare a asistenţei medicale generale - profilactice, curative şi de recuperare medicalã -, sa dea dovada de o inalta ţinuta morala în exercitarea profesiei.
ART. 65
Învãţãmîntul superior medical şi farmaceutic se desfãşoarã integrat cu asistenta medicalã şi cercetarea ştiinţificã medicalã, potrivit planurilor şi programelor de învãţãmînt elaborate de Ministerul Sãnãtãţii şi de Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului.
ART. 66
Studiile în învãţãmîntul superior medical şi farmaceutic se încheie printr-un examen de diploma.
Absolvenţii care au promovat examenul obţin diploma, pe baza cãreia pot exercita, în condiţiile legii, profesiunea de medic, farmacist sau dentist.
ART. 67
Personalul didactic, medici şi farmacisti, din învãţãmîntul superior medical şi farmaceutic are obligaţia sa desfãşoare activitate didactica integrata cu asistenta medicalã şi cu cercetarea ştiinţificã, sa participe la acţiunile de specializare şi de perfecţionare profesionalã a personalului sanitar, potrivit programelor elaborate de Ministerul Sãnãtãţii şi Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului.
ART. 68
În vederea asigurãrii calitãţii asistenţei medicale la nivel corespunzãtor şi a stabilizarii cadrelor medicale în comune, dupã absolvirea învãţãmîntului superior medicii vor efectua, în condiţiile prevãzute de lege, o perioada de practica în spitale sau alte unitãţi sanitare, pe baza unui program stabilit de Ministerul Sãnãtãţii, sub îndrumarea nemijlocitã a unor medici cu experienta şi competenta profesionalã deosebita, dupã care vor lucra în unitãţile în care au fost repartizaţi.
ART. 69
Organizarea, îndrumarea şi controlul desfãşurãrii procesului de învãţãmînt medical şi farmaceutic se asigura de cãtre Ministerul Sãnãtãţii împreunã cu Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului.
Secţiunea 2
Obligaţiile personalului sanitar cu pregãtire superioarã
ART. 70
Personalul sanitar cu pregãtire superioarã cuprinde medici, farmacisti, precum şi biologi, chimisti şi alt personal de specialitate cu pregãtire superioarã, care lucreazã în domeniul asigurãrii sãnãtãţii.
ART. 71
În exercitarea profesiei, medicul, indiferent de specialitatea şi unitatea în care îşi desfãşoarã activitatea, are urmãtoarele obligaţii principale:
a) sa aplice şi sa foloseascã procedeele şi mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru realizarea obiectivelor prevãzute în programele de sãnãtate şi prevenirea imbolnavirilor;
b) sa controleze aplicarea stricta a normelor de igiena, sa vegheze la menţinerea şi promovarea sãnãtãţii fiecãrui cetãţean, sa desfãşoare o susţinutã activitate de educaţie sanitarã;
c) sa urmãreascã modul cum sînt asigurate condiţiile igienice la locul de munca şi sa dispunã mãsurile corespunzãtoare pentru înlãturarea pericolelor de imbolnavire a personalului muncitor;
d) sa aplice cu promptitudine mãsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, profesionale şi a bolilor cronice;
e) sa asigure asistenta medicalã permanenta a bolnavilor pe care îi are în îngrijire, sa aplice tratamentul medical corespunzãtor şi sa promoveze mãsuri profilactice pentru prevenirea complicatiilor şi cronicizarea bolilor;
f) sa prescrie şi sa foloseascã numai medicamentele şi produsele biologice de uz uman necesare pentru efectuarea tratamentului, cuprinse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, sa previnã şi sa combata abuzul de medicamente, sa semnaleze organelor competente reactiile neprevãzute ale acestora;
g) sa foloseascã gimnastica medicalã pentru tratarea şi recuperarea medicalã a bolnavilor, corectarea deficienţelor fizice şi functionale şi sa recomande practicarea exerciţiilor fizice pentru întãrirea organismului şi menţinerea sãnãtãţii;
h) sa întocmeascã corect şi cu simt de rãspundere documentele medicale, potrivit normelor legale;
i) sa participe, în caz de producere a unor calamitati naturale, epidemii sau accidentari, la acţiunile de prim-ajutor şi de asistenta medicalã;
j) sa manifeste deplina înţelegere fata de bolnavi, sa evite orice atitudine care poate influenta negativ evoluţia bolii; sa nu primeascã sau sa conditioneze, în orice fel, acordarea ingrijirilor medicale ori îndeplinirea celorlalte atribuţii ce-i revin de obţinerea unor sume de bani ori alte avantaje materiale;
k) sa acorde primul ajutor şi sa asigure asistenta medicalã bolnavului pînã la disparitia stãrii de pericol pentru sãnãtatea sau viata acestuia ori pînã la internarea bolnavului într-o unitate sanitarã;
l) sa asigure continuitatea asistenţei medicale, sa rãspundã la solicitarile bolnavilor şi sa locuiascã în localitatea în care se afla unitatea sanitarã; în acest scop, consiliile populare vor sprijini cadrele medicale pentru obţinerea, potrivit legii, a locuinţelor necesare.
ART. 72
Farmacistul are urmãtoarele obligaţii principale:
a) sa participe, alãturi de medic, la activitatea de apãrare şi îngrijire a sãnãtãţii populaţiei, prevenirea abuzului de medicamente şi combaterea automedicatiei;
b) sa îndrume populaţia asupra modului de utilizare a medicamentelor, respectãrii dozelor prescrise şi a consecinţelor folosirii incorecte a acestora; sa popularizeze în rindul cetãţenilor folosirea plantelor medicinale în profilaxia şi tratamentul unor boli;
c) sa prepare şi sa elibereze medicamentele prevãzute în Farmacopeea romana, cu respectarea stricta a normelor tehnice, stabilite de Ministerul Sãnãtãţii;
d) sa urmãreascã în permanenta calitãţile fizico-chimice ale medicamentelor, sa sisteze consumul celor necorespunzãtoare şi sa semnaleze, de îndatã, organelor competente, modificãrile constatate;
e) sa asigure pãstrarea, conservarea şi securitatea medicamentelor, potrivit dispoziţiilor legale, şi sa nu elibereze medicamentele cu termen de valabilitate expirat;
f) sa colaboreze permanent cu medicul pentru utilizarea raţionalã şi eficienta a mijloacelor terapeutice şi sa-l informeze ori de cîte ori apar probleme deosebite în consumul de medicamente;
g) sa urmãreascã cu stricteţe respectarea riguroasã a tehnologiilor de fabricaţie şi a calitãţii produselor farmaceutice în cazul în care îşi desfãşoarã activitatea într-o unitate de producţie a medicamentelor.
ART. 73
Biologul, chimistul şi celãlalt personal de specialitate cu pregãtire superioarã din unitãţile sanitare au obligaţia sa participe, potrivit specialitatii lor, alãturi de medic şi farmacist, la activitatea de asistenta medicalã a populaţiei.
Secţiunea 3
Obligaţiile personalului sanitar mediu şi auxiliar
ART. 74
Personalul sanitar mediu este format din surori medicale, laboranti, tehnicieni medicali şi alte cadre cu pregãtire medie de specialitate.
ART. 75
Personalul sanitar mediu îşi desfãşoarã activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al medicului şi are, în principal, urmãtoarele obligaţii:
a) participa la acţiunile de prevenire şi combatere a imbolnavirilor, la activitatea de educaţie sanitarã;
b) asigura igiena individualã şi îngrijirea permanenta a bolnavului, administreazã alimentaţia şi medicamentele prescrise;
c) efectueazã, potrivit indicatiei medicului, tratamente şi îngrijiri medicale, recoltari de probe, analize de laborator şi alte prestaţii medicale; acorda primul ajutor medical;
d) supravegheazã în permanenta starea bolnavilor şi informeazã pe medic asupra evoluţiei bolii, rãspunde cu promptitudine la solicitarile acestora, fiindu-i interzis sa primeascã sau sa pretindã sume de bani ori alte avantaje materiale de la bolnavii pe care îi are în îngrijire;
e) rãspunde de buna pãstrare a aparaturii, utilajelor şi instrumentarului şi a celorlalte materiale din dotare şi executa pregãtirea şi sterilizarea instrumentarului şi materialului, cu respectarea normelor tehnice-sanitare.
În reţeaua farmaceutica personalul sanitar mediu îşi desfãşoarã activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al farmacistului şi executa operaţii de recepţie, preparare şi eliberare a medicamentelor sau produselor biologice de uz uman. Este interzisã manipularea de cãtre acest personal a produselor toxice sau stupefiante.
ART. 76
Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori şi alt asemenea personal care asigura curãţenia şi pãstrarea igienei unitãţilor sanitare, pregãtirea materialelor necesare activitãţii, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; îndeplineşte alte sarcini prevãzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a unitãţii.
Secţiunea 4
Disciplina personalului sanitar
ART. 77
Personalul sanitar are obligaţia sa aplice tratamentul medical corespunzãtor fiecãrei boli şi sa respecte normele medicale de tratament.
Nerespectarea normelor medicale de tratament, prescrierea de medicamente contraindicate sau aplicarea unor tratamente necorespunzãtoare care cauzeazã vãtãmarea integritãţii corporale sau a sãnãtãţii, provoacã o infirmitate permanenta ori pune în primejdie viata unei persoane sau are ca rezultat moartea, se pedepseşte potrivit legii penale.
ART. 78
Actele, datele şi informaţiile medicale obţinute de personalul sanitar în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisã.
Nu constituie divulgare a secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor sau informaţiilor prevãzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziţii legale.
ART. 79
Ministerul Sãnãtãţii poate suspenda dreptul de exercitare a profesiei de medic, farmacist sau dentist, precum şi schimba specialitatea acestora, în condiţiile prevãzute de Statutul personalului sanitar.
Personalului sanitar cãruia i s-a suspendat dreptul de exercitare a profesiunii îi este interzis sa dea consultaţii, sa prescrie retete, sa prepare medicamente, sa facã tratamente sau sa administreze orice mijloace de tratament din domeniul medicinei sau farmaciei, în calitate de medic, farmacist sau dentist, cu excepţia situaţiilor de acordare a primului ajutor.
ART. 80
În vederea asigurãrii respectãrii stricte a normelor eticii şi echitãţii socialiste de cãtre întregul personal sanitar, pe lîngã Ministerul Sãnãtãţii funcţioneazã Colegiul central de disciplina a personalului sanitar, iar pe lîngã direcţiile sanitare, colegiul judeţean şi al municipiului Bucureşti.
Colegiile judeţene de disciplina analizeazã abaterile de la normele de etica şi deontologie medicalã, precum şi alte abateri ce aduc atingeri prestigiului profesiunii şi pot aplica urmãtoarele sancţiuni:
a) avertismentul în fata colegiului de disciplina;
b) avertismentul în fata personalului sanitar din colectivul de munca din unitate;
c) mustrare cu avertisment, cu aducerea sancţiunii la cunostinta întregului personal sanitar din localitate sau judeţ.
În cazul unor abateri mai grave, colegiile judeţene de disciplina pot propune mustrarea cu avertisment în fata Colegiului central de disciplina, cu aducerea sancţiunii la cunostinta întregului personal sanitar.
În situaţii deosebite, colegiile judeţene şi al municipiului Bucureşti pot propune organelor în drept aplicarea sancţiunilor disciplinare prevãzute de lege, inclusiv desfacerea contractului de munca, suspendarea dreptului de exercitare a profesiei, iar în cazul sãvîrşirii unei infracţiuni în exercitarea profesiei au obligaţia sa sesizeze organele judiciare competente.
Colegiul central de disciplina soluţioneazã contestaţiile impotriva deciziilor aplicate de cãtre colegiile judeţene de disciplina. La propunerea colegiilor judeţene, poate aplica sancţiunea mustrãrii cu avertisment, cu aducerea sancţiunii la cunostinta întregului personal sanitar.
Colegiul central de disciplina hotãrãşte asupra propunerilor cu privire la suspendarea dreptului de practicare a profesiei şi, atunci cînd este cazul, le înainteazã spre aprobare Ministerului Sãnãtãţii.
Impotriva sancţiunilor aplicate Colegiul central se poate face contestaţie la Biroul executiv al Consiliului Sanitar Superior.
ART. 81
Normele privind disciplina personalului sanitar, organizarea şi funcţionarea colegiilor de disciplina, precum şi cele referitoare la încadrarea, promovarea, specializarea şi perfecţionarea personalului sanitar, se stabilesc prin Statutul personalului sanitar, aprobat prin decret al Consiliului de Stat.
CAP. 4
Întãrirea stãrii de sãnãtate a populaţiei şi prevenirea imbolnavirilor
Secţiunea 1
Igiena mediului de viata şi munca
ART. 82
Organele de conducere a activitãţii sanitare şi unitãţile sanitare, împreunã cu organizaţiile socialiste şi obşteşti, precum şi intreaga populaţie, sînt obligate sa contribuie la asigurarea condiţiilor igienice de viata şi de munca, a unui înalt grad de salubritate a localitãţilor şi locuinţelor, la prevenirea şi combaterea poluarii mediului înconjurãtor, condiţii de baza ale intaririi sãnãtãţii omului.
Prin normele de igiena se stabilesc condiţiile de asigurarea a calitãţii apei, aerului şi solului, de igiena la locul de munca şi în unitãţile de folosinta publica, de protecţie sanitarã a alimentelor, surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apa potabilã, de prevenire a contaminarii radioactive, de salubritate a localitãţilor, unitãţilor socialiste, mijloacelor de transport în comun şi locuinţelor, de îndepãrtare şi neutralizare a apelor uzate şi a reziduurilor solide.
Normele de igiena se aproba prin decret al Consiliului de Stat, la propunerea Ministerului Sãnãtãţii, şi sînt obligatorii la proiectarea şi executarea obiectivelor economico-sociale, precum şi în toate domeniile de activitate.
Ministerele, celelalte organe centrale, consiliile populare, unitãţile socialiste şi fiecare persoana rãspund de respectarea normelor de igiena şi de aplicarea mãsurilor necesare pentru prevenirea şi înlãturarea oricãror factori în mediul de viata şi munca ce ar putea dãuna sãnãtãţii publice.
ART. 83
Ministerul Sãnãtãţii indruma şi controleazã intreaga activitate de asigurare a condiţiilor de igiena a mediului de viata şi munca, în care scop:
a) studiazã calitatea factorilor de mediu în vederea valorificãrii în practica asigurãrii sãnãtãţii a influentei pozitive a acestora pentru dezvoltarea şi întãrirea sãnãtãţii;
b) urmãreşte dinamica stãrii de sãnãtate a populaţiei, organizeazã şi efectueazã investigaţii medicale de masa pentru cunoaşterea influentei factorilor nocivi şi stabileşte mãsuri pentru eliminarea acestora;
c) organizeazã şi efectueazã investigaţii pentru cunoaşterea stãrii igienico-sanitare a colectivitãţilor de copii şi tineri, propune mãsuri pentru ca procesul instructiv-educativ şi regimul de activitate şi odihna sa contribuie la dezvoltarea armonioasã, fizica şi intelectualã, a acestora;
d) elaboreazã şi supune spre aprobare normele de igiena, rãspunde de aplicarea şi respectarea stricta a acestora pe întreg teritoriul tarii;
e) ia mãsuri pentru aplicarea stricta a normelor de igiena la locurile de munca, organizeazã acţiuni în vederea prevenirii imbolnavirilor profesionale şi pentru înlãturarea cauzelor care determina îmbolnãviri cu incapacitate de munca;
f) urmãreşte şi ia mãsuri pentru respectarea normelor de igiena privind calitatea apei potabile, protecţia sanitarã a surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apa, a aerului, solului şi a sistemelor de îndepãrtare şi neutralizare a apelor uzate şi reziduurilor solide, precum şi pentru prevenirea contaminarii radioactive;
g) controleazã respectarea normelor de igiena la fabricarea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi desfacerea alimentelor, utilizarea colorantilor, conservantilor şi altor substanţe chimice folosite la prepararea alimentelor, precum şi aplicarea normelor de alimentaţie raţionalã.
ART. 84
Comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare rãspund de protecţia sanitarã a surselor de aprovizionare cu apa potabilã şi de îndepãrtarea apelor uzate, de întreţinerea salubritatii cãilor publice, a parcurilor, strandurilor, piscinelor, locurilor de agrement, a localurilor publice, mijloacelor de transport în comun, pieţelor, tirgurilor şi oboarelor, precum şi pentru prevenirea şi înlãturarea zgomotelor.
Aceleaşi raspunderi revin şi unitãţilor care exploateazã obiective dintre cele prevãzute la alin. 1.
Cetãţenii sînt obligaţi sa respecte întocmai mãsurile stabilite de consiliile populare pentru asigurarea igienei publice şi salubritatii în localitãţi, precum şi a regulilor de igiena în gospodãria sau locuinta proprie. Organele de militie sînt obligate sa urmãreascã aplicarea mãsurilor stabilite de consiliile populare şi sa sprijine, în caz de nevoie, organele sanitare.
Unitãţile care exploateazã instalaţiile de apa potabilã au obligaţia sa efectueze prin mijloace proprii controlul calitãţii apei şi sa o distribuie numai dacã este corespunzãtoare standardelor de stat.
Se interzice fumatul în sãlile de spectacole, în cele destinate procesului de învãţãmînt, în sãlile de şedinţe, cabinetele medicale şi saloanele de bolnavi, în mijloacele de transport în comun din localitãţi, în magazinele de desfacere cu amãnuntul şi în alte locuri publice stabilite de consiliul popular judeţean sau al municipiului Bucureşti.
ART. 85
Unitãţile economice şi social-culturale funcţioneazã pe baza autorizaţiei sanitare eliberate de organul sanitar judeţean sau al municipiului Bucureşti.
Pentru unitãţile nou construite, transformate sau sistematizate, recepţia obiectivului este condiţionatã de obţinerea în prealabil a autorizaţiei sanitare de funcţionare.
Retragerea autorizaţiei sanitare de funcţionare se face cu informarea consiliului popular şi atrage dupã sine obligaţia conducerii unitãţii de a dispune de îndatã realizarea condiţiilor de igiena şi de protecţie a muncii şi, dupã caz, oprirea activitãţii respective pînã la realizarea condiţiilor de igiena şi de protecţie a muncii şi eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare.
Pentru obiectivele industriale, încetarea activitãţii, ca urmare a retragerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, se face cu aprobarea Consiliului de Miniştri.
ART. 86
Unitãţile socialiste din activitatea cãrora pot rezulta poluanti de orice natura, cu riscuri de a provoca intoxicatii acute sau îmbolnãviri profesionale în rindul personalului muncitor ori de a pune în pericol sãnãtatea populaţiei, sînt obligate sa asigure periodic controlul concentratiei poluantilor la locurile de munca şi în mediul înconjurãtor din incinta unitãţii.
Conducerea unitãţii este obligatã sa aplice toate mãsurile de protecţie individualã la locurile de munca, iar în cazul cînd se constata ca sînt depasite limitele maxime admisibile pentru fiecare poluant, sa remedieze deficientele în termenul cel mai scurt posibil, dar nu mai mult de 30 de zile.
Dacã dupã expirarea termenului prevãzut în alineatul precedent se menţine depãşirea limitelor maxime admisibile, unitatea va sesiza imediat consiliul popular respectiv şi organul ierarhic superior, care va hotãrî mãsurile şi termenele de remediere ce trebuie îndeplinite de unitatea respectiva sau, dupã caz, încetarea activitãţii, informind despre aceasta Consiliul de Miniştri.
ART. 87
Unitãţile socialiste care utilizeazã surse de radiatii nucleare sau prelucreaza materiale ori minereuri radioactive au obligaţia sa aplice mãsurile corespunzãtoare şi sa aibã dispozitivele şi echipamentele necesare pentru protecţia fata de radiatii şi de eventuala contaminare radioactiva a personalului muncitor, a populaţiei şi a mediului, precum şi mijloacele necesare controlului permanent al iradierii şi contaminarii radioactive.
ART. 88
Unitãţile socialiste pot pune la circulaţie substanţe chimice pentru a fi folosite ca dezinfectante sau pesticide numai cu avizul Ministerului Sãnãtãţii şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Folosirea substanţelor prevãzute la alineatul precedent în sectoarele zootehnic şi de producţie vegetala se face potrivit reglementãrilor specifice acestor sectoare de activitate.
ART. 89
Unitãţile de proiectare sînt obligate ca la elaborarea studiilor şi proiectelor pentru orice fel de construcţii sa adopte soluţii tehnice eficiente pentru aplicarea normelor de igiena, de tehnica securitãţii muncii şi de protecţia mediului înconjurãtor, în vederea prevenirii imbolnavirilor şi accidentelor.
Elaborarea normativelor de proiectare şi a proiectelor pentru construcţii economice şi social-culturale, proiectelor de sistematizare a teritoriului şi localitãţilor, standardelor de stat sau normelor tehnice referitoare la condiţiile de calitate pentru produsele alimentare şi produsele cosmetice, precum şi la introducerea în procesele tehnologice de substanţe sau tehnologii pentru care nu sînt stabilite norme de igiena, se va face numai cu avizul Ministerului Sãnãtãţii. În scopul avizãrii, unitãţile şi organele interesate vor prezenta datele tehnice necesare evaluãrii eventualelor influente negative pentru sãnãtatea populaţiei.
ART. 90
Încadrarea în munca sau schimbarea locului de munca al personalului muncitor se face numai dupã examenul medical care atesta ca starea sãnãtãţii permite prestarea muncii în postul ce urmeazã sa fie ocupat. Examenul medical se efectueazã prealabil tuturor celorlalte forme de examinare.
De asemenea, examenul medical este obligatoriu la admiterea în licee, şcoli profesionale, ucenicie şi învãţãmînt superior, pentru orientarea profesionalã a tinerilor.
Personalul muncitor şi persoanele care efectueazã practica în producţie sînt obligate sa se prezinte la controlul medical periodic.
Conducerile unitãţilor socialiste sînt obligate sa asigure, cu sprijinul organelor sindicale şi al organizaţiilor de tineret, prezentarea personalului muncitor, elevilor şi studenţilor, la controlul medical periodic şi sa aplice recomandãrile rezultate din examenele efectuate.
ART. 91
Organele de conducere ale unitãţilor socialiste au obligaţia sa analizeze periodic, împreunã cu organele sanitare, cu organele de protecţie a muncii, sindicale şi de tineret, cauzele accidentelor de munca şi ale imbolnavirilor şi sa ia mãsuri eficiente în vederea inlaturarii factorilor nocivi pentru sãnãtatea personalului muncitor.
ART. 92
Personalul medical din unitãţile care funcţioneazã pe lîngã întreprinderi şi organizaţii economice trebuie sa se integreze organic în viata şi activitatea acestora, sa lucreze efectiv sub conducerea nemijlocitã a consiliilor oamenilor muncii.
Periodic, medicii din întreprinderi au obligaţia sa raporteze consiliilor oamenilor muncii asupra stãrii de sãnãtate a muncitorilor, dinamicii şi cauzelor incapacitãţii temporare de munca, noxelor care apar în întreprinderi, precum şi cu privire la mãsurile ce trebuie luate pentru eliminarea acestora şi celelalte mãsuri tehnico-organizatorice şi medico-sanitare necesare pentru prevenirea şi combaterea cauzelor imbolnavirilor.
Secţiunea 2
Apãrarea şi dezvoltarea sãnãtãţii mamei, copilului şi tineretului
ART. 93
Unitãţile şi personalul sanitar sînt obligate sa desfãşoare o activitate de educaţie sanitarã care sa conducã la formarea unei opinii favorabile creşterii natalitatii, precum şi sa asigure condiţiile optime medico-sanitare pentru îngrijirea femeii gravide, dezvoltarea sanatoasa a nou-nascutilor, copiilor şi tinerilor.
În acţiunea de apãrare a sãnãtãţii familiei, medicii, întregul personal sanitar, trebuie sa acorde o atentie deosebita intaririi sãnãtãţii femeii, astfel încît sa-şi poatã îndeplini importantul sau rol social de mama, privind creşterea şi educarea de copii sanatosi, bine dezvoltati fizic şi intelectual, în condiţiile imbinarii armonioase a acestui rol cu acela de participanta activa în procesul de producţie.
ART. 94
În activitatea de apãrare şi dezvoltare a sãnãtãţii mamei, copilului şi tineretului, unitãţile sanitare au urmãtoarele obligaţii:
a) sa desfãşoare acţiuni de ordin educativ şi medical - în familie, şcoli, la locul de munca - pentru pregãtirea tinerilor în vederea intemeierii familiei, asigurãrii unui comportament demografic favorabil naşterii şi creşterii unui numãr sporit de copii;
b) sa efectueze examenul medical în vederea cãsãtoriei şi, potrivit legii, sa elibereze certificatele prenuptiale;
c) sa aplice toate mãsurile de ordin medical pentru combaterea sterilitatii şi infertilitatii;
d) sa urmãreascã în toate unitãţile socialiste modul în care conducerile acestora aplica normele stabilite privind asigurarea condiţiilor necesare pentru protecţia femeii şi a tinerilor la locul de munca;
e) sa asigure supravegherea medicalã a femeii gravide, prin examene clinice şi de laborator, pe toatã durata graviditatii; sa efectueze un control medical diferenţiat şi sa ia mãsurile corespunzãtoare pentru gravidele a cãror sãnãtate este periclitata; sa asigure asistenta calificatã la naştere, sa supravegheze evoluţia stãrii de sãnãtate a femeii în perioada de dupã naştere;
f) sa efectueze periodic examinarea medicalã a nou-nascutilor, sugarilor şi copiilor şi sa asigure asistenta medicalã diferenţiatã a acestora;
g) sa supravegheze starea de sãnãtate şi sa organizeze regimul de viata al copiilor din crese, leagane şi alte colectivitãţi;
h) sa asigure asistenta medicalã a elevilor şi studenţilor, precum şi respectarea cerinţelor de igiena în procesul de învãţãmînt, în vederea asigurãrii dezvoltãrii lor armonioase fizice şi intelectuale;
i) sa asigure asistenta medicalã a copiilor cu deficiente în dezvoltarea fizica ori psihicã şi sa aplice tratamente diferenţiate în vederea recuperãrii şi integrãrii lor în activitatea socialã.
ART. 95
Unitãţile socialiste rãspund, potrivit legii, de aplicarea în procesul de producţie a tuturor mãsurilor de protecţie, tehnico-organizatorice şi sanitare, diferenţiate pe locul de munca şi în raport de necesitatea ocrotirii eficiente a sãnãtãţii femeii, mamei, copilului şi tineretului.
ART. 96
Femeile se bucura, potrivit legii, de mãsuri speciale pentru asigurarea sãnãtãţii şi pentru îngrijirea şi educarea copiilor.
Femeia gravida este obligatã sa se prezinte la examenele medicale prenatale şi sa respecte indicaţiile medicale.
Întreruperea cursului normal al sarcinii este interzisã. În cazurile de excepţie cînd, în condiţiile prevãzute de lege, este permisã întreruperea cursului sarcinii, aceasta se poate efectua numai în unitãţi sanitare de specialitate.
ART. 97
Pãrinţii sãi ceilalţi ocrotitori legali au obligaţia, la orice solicitare a unitãţilor sanitare, sa prezinte copilul pentru examinare medicalã şi aplicarea mãsurilor profilactice.
Secţiunea 3
Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile
ART. 98
Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile constituie o obligaţie permanenta pentru organele, unitãţile şi personalul sanitar, precum şi pentru unitãţile socialiste şi toţi cetãţenii.
În îndeplinirea acestei obligaţii organele, unitãţile şi personalul sanitar rãspund de:
a) declararea, tratamentul şi, dupã caz, izolarea obligatorie a bolnavilor, suspectilor de boli transmisibile şi al purtatorilor de germeni patogeni;
b) vaccinarea preventivã, efectuarea investigatiilor clinice, epidemiologice şi de laborator, aplicarea tratamentelor profilactice şi curative, precum şi urmãrirea realizãrii mãsurilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare;
c) supravegherea epidemiologica a foştilor bolnavi, suspectilor sau purtatorilor de germeni patogeni şi interzicerea primirii, încadrãrii, menţinerii sau reluarii activitãţii acestora în colectivitãţi de copii, în sectorul alimentar, la exploatarea instalaţiilor centrale de alimentare cu apa potabilã şi în alte unitãţi, dacã prezenta lor constituie pericol pentru sãnãtatea populaţiei;
d) aplicarea de mãsuri sanitare speciale, la punctele de trecere a frontierei de stat, în localitãţi şi unitãţi, pentru persoane, alimente, mãrfuri, vehicule şi altele.
ART. 99
Personalul sanitar care constata sau este informat de existenta unui caz de boala transmisibila are obligaţia de a lua imediat toate mãsurile pentru prevenirea rãspîndirii bolii în rindul populaţiei sau în colectivitãţi şi de a informa de îndatã unitatea sanitarã ierarhic superioarã.
De asemenea, personalul sanitar este obligat sa ia mãsuri de urgenta pentru izolarea bolnavului, efectuarea anchetei epidemiologice preliminare, identificarea sursei de infectie, înregistrarea şi supravegherea, prin examinari clinice şi de laborator, a persoanelor cu care bolnavul a venit în contact, precum şi alte mãsuri în raport de specificul bolii transmisibile.
ART. 100
În cazul apariţiei unui focar epidemic, în caz de iminenta de epidemie ori în situaţii de calamitate naturala, Ministerul Sãnãtãţii, unitãţile sanitare şi personalul sanitar au obligaţia sa dispunã urmãtoarele:
a) interzicerea consumului şi comercializãrii alimentelor, obiectelor, materialelor ori substanţelor contaminate sau provenite din mediu contaminat, ori reconditionarea sau distrugerea acestora;
b) efectuarea dezinfectiei, dezinsectiei sau deratizarii în anumite zone, localitãţi, locuri de munca, gospodãrii şi mijloace de transport;
c) stabilirea mãsurilor necesare cu privire la transportul sau interzicerea transportãrii cadavrelor în afarã localitãţii unde s-a produs decesul;
d) restrîngerea sau suspendarea, pe perioade limitate, în condiţiile legii, a activitãţii unitãţilor socialiste, a circulaţiei de persoane, vehicule, de mãrfuri, de alimente, de obiecte ori de alte bunuri din şi în spre anumite zone sau localitãţi;
e) stabilirea sarcinilor de intervenţie operativã ce revin unitãţilor de asistenta medicalã şi de cercetare ştiinţificã medicalã, cu privire la prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile.
ART. 101
Orice persoana care se afla pe teritoriul Republicii Socialiste România are obligaţia sa se supunã mãsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, dispuse de unitãţile sanitare.
Bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea este obligatorie se stabilesc de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 102
Organele de militie au obligaţia ca, la cererea personalului sanitar, sa acorde sprijin pentru aplicarea mãsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, fata de persoanele care refuza sau se opun acestor mãsuri.
ART. 103
Pentru intervenţia urgenta, în situaţia apariţiei unor focare de boli epidemice, se constituie la Ministerul Sãnãtãţii o rezerva antiepidemica de medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, aparate şi alte materiale specifice. Volumul rezervei antiepidemice se aproba anual prin planul naţional unic.
ART. 104
Ministerul Sãnãtãţii asigura schimbul de informaţii epidemiologice cu organele sanitare competente din alte state sau cu organizaţiile internaţionale corespunzãtoare, potrivit regulamentelor internaţionale, convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care Republica Socialistã România este parte.
Secţiunea 4
Prevenirea şi combaterea bolilor cronice netransmisibile
ART. 105
Pentru prevenirea şi combaterea bolilor cronice netransmisibile - cardiovasculare, cancer, reumatism, de nutritie şi alte boli -, precum şi pentru eliminarea factorilor ce favorizeazã apariţia acestora, organele, unitãţile şi personalul sanitar sînt obligate sa organizeze acţiuni largi de profilaxie, sa efectueze studii pentru cunoaşterea factorilor care influenţeazã negativ starea de sãnãtate, sa depisteze şi sa trateze imbolnavirile în faze precoce în vederea recuperãrii bolnavului.
ART. 106
Unitãţile sanitare sînt obligate sa ia în evidenta persoanele la care se depisteaza bolile cronice netransmisibile stabilite de Ministerul Sãnãtãţii şi sa asigure tratamentul de specialitate corespunzãtor.
ART. 107
În cazul imbolnavirilor cu incapacitate temporarã de munca, personalul medical este obligat sa stabileascã, concomitent cu indicaţiile de tratament, mãsurile de recuperare a capacitãţii de munca şi sa urmãreascã, împreunã cu unitãţile socialiste, respectarea acestora. Totodatã, unitãţile sanitare vor sprijini încadrarea persoanelor care suferã de asemenea boli într-o activitate corespunzãtoare capacitãţii lor de munca.
ART. 108
Bolnavii psihici care, din cauza stãrii de tulburare în care se afla, pot pune în pericol viata, sãnãtatea sau integritatea corporalã proprie sau a altora ori tulbura, în mod repetat şi grav, condiţiile normale de viata sau de munca sau pot savirsi fapte prevãzute de legea penalã, sînt supuşi obligatoriu la tratament medical într-o unitate sanitarã, potrivit legii.
Secţiunea 5
Educaţia fizica şi sportul
ART. 109
În scopul dezvoltãrii armonioase, fizice şi morale, a fiecãrui cetãţean, calirii şi fortificarii organismului, prevenirii imbolnavirilor, creşterii capacitãţii de munca şi de creaţie, precum şi pentru folosirea în mod util şi placut a timpului liber, conducerile unitãţilor socialiste au obligaţia sa dezvolte practicarea educaţiei fizice şi sportului, turismului de masa, excursiilor, drumetiilor, de cãtre preşcolari, elevi, studenţi şi întreg personalul muncitor, precum şi sa imbunatateasca conţinutul educativ al acestor activitãţi.
ART. 110
Unitãţile şi întregul personal sanitar au obligaţia sa sprijine şi sa orienteze activitatea de educaţie fizica şi sport a cetãţenilor, ţinînd seama de specificul muncii acestora, de starea de sãnãtate şi capacitatea lor fizica.
ART. 111
Instituţiile de învãţãmînt sînt obligate sa dezvolte şi sa asigure creşterea eficientei educaţiei fizice în învãţãmîntul de toate gradele, sa organizeze activitatea sportiva de masa a elevilor şi studenţilor, sa realizeze programe diversificate de educaţie fizica şi sport, în scopul intaririi organismului şi formãrii unor deprinderi sanatoase de munca şi viata.
Totodatã, instituţiile de învãţãmînt şi profesorii de educaţie fizica sînt obligaţi, la recomandarea medicului, sa aplice programe speciale de gimnastica pentru elevii şi studenţii care prezintã deficiente în dezvoltarea lor fizica.
ART. 112
Unitãţile socialiste sînt obligate sa desfãşoare o intensa activitate de atragere a oamenilor muncii la practicarea sistematica a educaţiei fizice şi sportului şi, cu sprijinul medicului de întreprindere, sa dezvolte gimnastica de reconfortare în producţie, în vederea inlaturarii oboselii şi creşterii randamentului în munca.
ART. 113
Ministerul Sãnãtãţii, împreunã cu Consiliul Naţional pentru Educatei Fizica şi Sport, elaboreazã norme igienico-sanitare pentru cultura fizica şi sport, dezvolta cercetãrile privind creşterea continua a capacitãţii fizice a organismului, organizeazã activitatea de medicina sportiva, asigura controlul şi asistenta medico-sanitarã a sportivilor de performanta.
Secţiunea 6
Educaţia sanitarã a populaţiei
ART. 114
Educaţia sanitarã are ca scop însuşirea de cãtre populaţiei a cunoştinţelor necesare cu privire la igiena individualã, a mediului, alimentaţia raţionalã, prevenirea imbolnavirilor, evitarea abuzului de medicamente, pentru formarea deprinderilor igienice, cunoaşterea principalelor semne de boala şi acordarea, în caz de nevoie, a primului ajutor.
ART. 115
Activitatea de educaţie sanitarã se desfãşoarã pe baza planului unic de educaţie sanitarã, adoptat de Consiliul Sanitar Superior, care cuprinde, în principal, urmãtoarele:
a) educarea copiilor şi tinerilor în probleme sanitare şi de prim-ajutor, precum şi în vederea formãrii deprinderilor igienice;
b) integrarea educaţiei sanitare în procesul general instructiv-educativ al instituţiilor de învãţãmînt de toate gradele;
c) dezvoltarea acţiunilor de educaţie sanitarã privind familia şi creşterea copiilor;
d) educaţia sanitarã a oamenilor muncii în vederea formãrii comportamentului igienic necesar prevenirii imbolnavirilor, bolilor profesionale sau accidentelor, precum şi a intaririi capacitãţii de munca, combaterii abuzului de medicamente, de alcool, a fumatului şi a altor deprinderi dãunãtoare sãnãtãţii;
e) diversificarea şi îmbunãtãţirea conţinutului materialelor educativ-sanitare prin presa, radioteleviziune, cinematografie sau alte modalitãţi;
f) antrenarea populaţiei la înfãptuirea programelor de sãnãtate pentru prevenirea şi combaterea imbolnavirilor.
ART. 116
Ministerul Sãnãtãţii coordoneazã, controleazã şi rãspunde de realizarea planului unic de educaţie sanitarã.
Ministerul Educaţie şi Învãţãmîntului, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, celelalte ministere, organe centrale şi locale, Uniunea Generalã a Sindicatelor din România, Uniunea Tineretului Comunist, Organizaţia Pionierilor, Radioteleviziunea Romana, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizica şi Sport, Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistã România, precum şi presa centrala şi localã, sînt obligate sa-şi aducã contribuţia, prin mijloace specifice, la realizarea acţiunilor de educaţie sanitarã.
CAP. 5
Asistenta medicalã a populaţiei
Secţiunea 1
Asistenta medicalã generalã şi de urgenta
ART. 117
Asistenta medicalã a populaţiei se acorda, de regula, în unitãţile sanitare.
Asistenta medicalã poate fi acordatã şi la locul de munca, la domiciliu sau la locul accidentului, dupã caz.
ART. 118
Toţi cetãţenii au dreptul la asistenta medicalã, asigurata de cãtre dispensarul medical, dispensarul policlinic sau, dupã caz, spitalul cel mai apropiat, în raza cãruia se afla domiciliul ori locul de munca.
ART. 119
Internarea bolnavului se efectueazã, în principal, în cazul bolilor transmisibile, al urgentelor sau al unor boli cronice care impun aplicarea unui tratament sau efectuarea unor investigaţii în condiţii de spitalizare.
Internarea în spital se face, de regula, la indicaţia medicului specialist sau, în situaţii deosebite, a medicului din dispensar. Aceştia sînt obligaţi, cu excepţia urgentelor medico-chirurgicale, sa asigure efectuarea analizelor necesare pentru stabilirea diagnosticului în condiţii de ambulator şi scurtarea perioadei de internare.
Dacã spitalul de care aparţine bolnavul nu poate asigura ingrijirile medicale necesare este obligat sa asigure internarea bolnavului într-un alt spital sau într-o unitate de specialitate.
ART. 120
Concediile medicale pentru incapacitate temporarã de munca a personalului muncitor se acorda de conducerea unitãţii socialiste pe baza certificatului medical.
Certificatele medicale pentru incapacitate temporarã de munca se elibereazã, în condiţiile prevãzute de lege, de cãtre unitatea sanitarã care deserveste personalul muncitor din unitatea socialistã respectiva.
În caz de urgenta medicalã, unitatea care acorda asistenta de urgenta este obligatã sa confirme în scris diagnosticul, tratamentul aplicat şi durata de spitalizare sau de imobilizare obligatorie la domiciliu; certificatul medical se elibereazã de unitatea sanitarã de care aparţine bolnavul, dupã verificarea datelor comunicate de unitatea care a acordat asistenta medicalã de urgenta şi a stãrii de sãnãtate a persoanei în cauza.
ART. 121
Spitalele au obligaţia sa comunice dispensarului, pentru bolnavii care au fost în tratamentul lor, toate datele necesare continuãrii tratamentului.
ART. 122
Unitãţile sanitare sînt obligate sa asigure permanent asistenta medicalã necesarã, programarea judicioasã pe ore şi specialitãţi a tuturor bolnavilor care solicita consultaţii sau tratament, în asa fel încît sa evite aglomeratia şi asteptarile indelungate ale acestora.
ART. 123
În vederea unei mai bune urmãriri a dinamicii stãrii de sãnãtate, a unei mai judicioase evidente a prestaţiilor medicale, precum şi pentru creşterea responsabilitãţii personalului medical fata de sãnãtatea oamenilor muncii, se introduce carnetul de sãnãtate individual.
Regimul carnetului de sãnãtate şi condiţiile de utilizare a acestuia se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.
ART. 124
Ingrijirile medicale se efectueazã cu consimţãmîntul bolnavului sau al persoanelor care, potrivit legii, sînt îndreptãţite a-şi da acordul.
În cazuri grave, în care pentru salvarea vieţii minorului, precum şi a persoanelor lipsite de discernamint ori în neputinţã de a-şi manifesta vointa, este necesarã o îngrijire medicalã de urgenta, iar consimţãmîntul sau încuviinţarea persoanelor în drept nu se poate obţine în timp util, îngrijirea medicalã va fi efectuatã de medic pe proprie rãspundere.
În cazul refuzului de îngrijiri medicale, se va solicita declaraţia scrisã în acest sens, medicul fiind obligat sa informeze bolnavul ori persoana indreptatita a-şi da consimţãmîntul asupra consecinţelor ce decurg din neacceptarea acestor îngrijiri.
Prevederile acestui articol nu se aplica în cazurile în care, potrivit legii, pentru apãrarea sãnãtãţii publice, îngrijirea medicalã este obligatorie.
ART. 125
Asistenta medicalã de urgenta se acorda de toate unitãţile sanitare permanent, la orice ora din zi sau noapte, indiferent de domiciliul persoanei.
Personalul sanitar este obligat sa acorde primul ajutor medical indiferent de specialitate, de locul unde se afla, sau dacã este în timpul ori în afarã programului de lucru.
Acordarea primului ajutor la locul accidentului sau imbolnavirii constituie o obligaţie şi pentru formaţiunile sanitare ale Crucii Roşii din Republica Socialistã România, de la locurile de munca, din comune, oraşe sau municipii, precum şi pentru echipele speciale de salvare.
ART. 126
Transportul de urgenta al accidentatilor, bolnavilor şi femeilor gravide, cu mijloace sanitare de transport rutiere, navale, şi aeriene, se asigura prin grija unitãţii sanitare teritoriale.
ART. 127
Toţi cetãţenii, începînd de la virsta şcolarã, sînt obligaţi sa-şi însuşeascã cunoştinţele privind acordarea primului ajutor.
Orice persoana care este de fata la producerea unei accidentari sau îmbolnãviri grave este obligatã sa acorde primul ajutor în limita posibilitãţilor sale, sa anunţe unitatea sanitarã cea mai apropiatã, sa sprijine personalul sanitar în acordarea primului ajutor medical, sa punã la dispoziţie mijloacele de transport de care dispune şi sa asigure transportul gratuit al accidentatilor şi bolnavilor pînã la unitatea sanitarã cea mai apropiatã. Aceste mãsuri se aplica şi pentru femeile gravide a cãror stare necesita asistenta medicalã de urgenta.
ART. 128
Unitãţile socialiste sînt obligate sa sprijine acţiunea de instruire şi educaţie sanitarã a populaţiei în probleme de prim-ajutor.
Ministerul Sãnãtãţii împreunã cu Societatea de Cruce Roşie din Republica Socialistã România şi Ministerul Educaţiei şi Învãţãmîntului asigura instruirea şi educaţia sanitarã a populaţiei în probleme de prim-ajutor.
Secţiunea 2
Terapia cu singe, plasma şi derivate de singe.
Prelevarea şi transplantarea de tesuturi şi organe umane
ART. 129
Donarea de singe uman pentru scopuri terapeutice, prepararea plasmei şi a derivatelor de singe uman, precum şi conservarea acestora, se fac în unitãţi sanitare specializate.
Recoltarea de singe uman de la donatori, imunizarile active la donatori în vederea obţinerii de seruri imune, plasmaforeza de producţie, terapia cu singe, plasma şi derivate de singe, se efectueazã numai de medici sau, sub controlul acestora, de alt personal sanitar.
Este interzisã recoltarea de singe, în scopul prevãzut la alin. 1, de la persoane minore, precum şi de la persoane adulte lipsite de discernamint.
Donatorii de singe beneficiazã de drepturile prevãzute de lege.
ART. 130
Cetãţenii, de la virsta de 14 ani, sînt obligaţi, potrivit legii, sa se supunã determinãrii grupei sanguine, ce se executa numai de medici autorizaţi. Grupa sanguina se înscrie, în mod obligatoriu, în buletinul de identitate şi în livretul militar al fiecãrui cetãţean.
ART. 131
Prelevarea de organe umane, ca şi transplantarea de tesuturi şi organe umane, se pot face în scop terapeutic, în condiţiile prezentei legi.
Prelevarea şi transplantarea tesuturilor şi organelor umane nu pot face obiectul vreunei tranzacţii.
ART. 132
Prelevarea de tesuturi şi organe de la persoane în viata se efectueazã numai dacã nu exista un pericol pentru viata donatorului, cu consimţãmîntul scris al acestuia, dat medicului şef al sectiei din unitatea sanitarã în care este internat donatorul, în prezenta a doi martori.
Consimţãmîntul donatorului poate fi dat numai dupã ce medicul l-a informat asupra eventualelor riscuri de ordin medical, care pot rezulta din faptul prelevarii. Donatorul poate sa revinã asupra consimtamintului dat.
ART. 133
Se interzice prelevarea de tesuturi şi organe de la minori, precum şi de la persoanele lipsite de discernamint. De asemenea, se interzice prelevarea de tesuturi şi organe de la persoanele care suferã de bolile stabilite de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 134
Prelevarea de tesuturi şi organe de la decedati se efectueazã numai dacã moartea biologica a fost confirmatã medical. În acest caz prelevarea se poate face cu consimţãmîntul scris al unuia dintre membrii majori ai familiei, în urmãtoarea ordine: soţ, pãrinte, copil, frate sau sora.
Elementele şi criteriile pe baza cãrora se face confirmarea morţii biologice şi datele pe care trebuie sa le conţinã actul constatator al morţii se stabilesc de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 135
Este interzisã prelevarea de tesuturi şi organe dacã în timpul vieţii persoana şi-a manifestat în scris vointa de a nu se face asemenea prelevãri sau atunci cînd prin prelevare s-ar compromite o autopsie medico-legalã.
ART. 136
Transplantarea de tesuturi şi organe umane se poate efectua numai dacã este singura în mãsura sa asigure salvarea sãnãtãţii sau integritatea corporalã a primitorului, cu consimţãmîntul scris al acestuia, dat în prezenta medicului şef al sectiei unde este internat şi a doi martori.
În cazul cînd primitorul este în imposibilitate de a-şi da consimţãmîntul, acesta poate fi dat în scris de cãtre unul din membrii familiei, în ordinea prevãzutã la art. 134. Pentru persoanele puse sub interdicţie, consimţãmîntul poate fi dat de pãrinţi sau tutore, dupã caz. Pentru minori, consimţãmîntul se poate da de pãrinţi sau ceilalţi ocrotitori legali ai acestora.
Consimţãmîntul poate fi dat numai dupã ce medicul a informat primitorul sau persoanele prevãzute la alineatul precedent asupra eventualelor riscuri de ordin medical.
Transplantarea de tesuturi şi organe umane se poate face fãrã consimţãmîntul prevãzut la alin. 1 şi 2 dacã, datoritã unor împrejurãri obiective, legatura cu familia ori ocrotitorii legali ai primitorului, care este în imposibilitatea de a-şi da consimţãmîntul, nu se poate lua în timp util, iar intirzierea ar duce inevitabil la moartea primitorului, fapt consemnat de medicul şef de secţie şi de doi martori.
ART. 137
Prelevarea şi transplantarea de tesuturi şi organe umane se efectueazã de medici şi numai în spitalele stabilite de Ministerul Snatatii.
Necesitatea prelevarii şi transplantarii, precum şi aprobarea efectuãrii acestora, se vor hotãrî de comisii special constituite de conducerea spitalului.
În cazul prelevarii de tesuturi şi organe de la decedati, confirmarea morţii acestora se face de cel puţin doi medici membri ai comisiei şi de un medic legist, concluziile consemnindu-se într-un proces-verbal.
CAP. 6
Asistenta medicalã, balneara şi climatica
Secţiunea 1
Organizarea asistenţei medicale în staţiunile balneare şi climatice
ART. 138
Pentru asigurarea sãnãtãţii populaţiei sînt utilizaţi, în scop profilactic, curativ şi de recuperare, factorii curativi naturali de pe teritoriul tarii, apele minerale, apele termale, lacurile, namolurile, gazele terapeutice şi factorii climatici.
ART. 139
Unitãţile sanitare au obligaţia de a utiliza factorii curativi naturali pentru pãstrarea şi promovarea stãrii de sãnãtate a populaţiei, creşterea puterii de apãrare a organismului, prevenirea imbolnavirilor, adaptarea mai adecvatã a acestuia la condiţiile de viata şi de munca, precum şi pentru asistenta medicalã de recuperare a capacitãţii de munca.
ART. 140
Staţiunile balneare sînt localitãţi care dispun de substanţe minerale eficiente în terapeuticã, ştiinţific recunoscute, avînd o organizare ce permite acordarea asistenţei medicale balneare.
Staţiunile climatice sînt localitãţi care dispun de factori climatici favorabili şi condiţii ce asigura reconfortarea, întãrirea sãnãtãţii şi capacitãţii de munca a cetãţenilor.
Stabilirea localitãţilor care dispun de factori naturali de cura şi se organizeazã ca staţiuni balneare, climatice sau balneoclimatice se face prin decret prezidential, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi a Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 141
Ministerul Sãnãtãţii rãspunde de utilizarea raţionalã a factorilor curativi naturali, conduce, organizeazã şi controleazã modul de asigurare a asistenţei medicale ce se acorda în unitãţile din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice.
De asemenea, Ministerul Sãnãtãţii stabileşte pentru fiecare staţiune în parte, în raport cu importanta acesteia şi calitãţile terapeutice ale factorilor curativi naturali, profilul de tratament al statiunii, tipul, capacitatea şi structura bazelor de tratament şi a unitãţilor sanitare din staţiunile balneare, baremurile de dotare cu instalaţii şi aparatura de specialitate, precum şi metodologia de tratament.
ART. 142
Personalul sanitar din staţiunile balneoclimatice are, în principal, urmãtoarele obligaţii:
a) stabileşte forma şi stadiul de boala a persoanelor venite în staţiune şi prescrie tratamentul preventiv, terapeutic sau de recuperare, folosind cu precãdere factorii curativi naturali specifici statiunii;
b) introduce în tratament, pe lîngã factorii curativi naturali specifici şi alţi factori asociaţi, odihna activa, miscarea, cultura fizica medicalã, regimul alimentar adecvat;
c) controleazã respectarea normelor de igiena în bazele de tratament, aplicarea corecta a metodologiei de cura stabilitã de Ministerul Sãnãtãţii, precum şi aplicarea normelor de exploatare, de protecţie sanitarã şi de gospodãrire a izvoarelor minerale, lacurilor şi namolurilor terapeutice;
d) efectueazã, cu sprijinul unitãţilor de cercetare, studii de eficienta şi fundamentare ştiinţificã a metodologiei de tratament cu factori naturali curativi specifici statiunii,în vederea largirii şi perfecţionãrii continue a utilizãrii acestora.
ART. 143
Sanatoriile, bazele de tratament şi celelalte unitãţi care asigura asistenta medicalã balneara şi climatica funcţioneazã în subordinea direcţiilor sanitare şi, dupã caz, a Ministerului Sãnãtãţii.
Casele de odihna cu baze de tratament care aparţin altor organe centrale, organizaţii de masa sau obşteşti din subordonate din punct de vedere al asistenţei medicale direcţiilor sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti sau, dupã caz, Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 144
Ministerul Sãnãtãţii împreunã cu Uniunea Generalã a Sindicatelor, Ministerul Turismului şi celelalte organe centrale şi locale vor asigura utilizarea integrala, pe toatã durata anului, a capacitãţilor de cazare şi tratament din staţiunile balneare şi climatice.
Secţiunea 2
Prospectarea, exploatarea şi protecţia factorilor naturali balneari şi climatici
ART. 145
Rãspunderea privind prospectarea, exploatarea şi protecţia factorilor naturali balneari şi climatici revine Ministerului Sãnãtãţii, Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, Consiliului Naţional al Apelor şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
ART. 146
Ministerul Sãnãtãţii rãspunde de cercetarea medicalã şi protecţia sanitarã a substanţelor minerale terapeutice, în care scop:
a) organizeazã, coordoneazã şi controleazã cercetarea medicalã, stabilind caracterul de factori curativi naturali, valoarea şi indicaţiile lor terapeutice;
b) elaboreazã norme tehnice privind stabilirea perimetrelor de protecţie sanitarã a staţiunilor balneoclimatice, precum şi norme unitare de utilizare a substanţelor minerale terapeutice şi controleazã modul de aplicarea a acestora;
c) stabileşte indicaţiile şi contraindicatiile în consumul alimentar al apelor minerale imbuteliate;
d) autoriza folosirea substanţelor minerale, terapeutice şi a derivatelor lor în tratamentul balnear, industrializarea şi comercializarea acestora.
ART. 147
Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei rãspunde de cercetarea geologica, extragerea raţionalã şi protecţia hidrogeologica a substanţelor minerale terapeutice, în care scop:
a) organizeazã, coordoneazã şi controleazã cercetarea geologica, în vederea identificarii rezervelor de substanţe minerale terapeutice şi stabilirii caracterului de zacamint al acestora, precum şi cercetãrile necesare instituirii perimetrului de protecţie hidrogeologica;
b) autoriza, cu acordul Ministerului Sãnãtãţii, punerea în exploatare, sistarea temporarã sau oprirea definitiva a exploatãrii de substanţe minerale terapeutice.
ART. 148
Consiliul Naţional al Apelor rãspunde de cercetarea şi exploatarea hidrologica a lacurilor terapeutice şi autoriza, cu acordul Ministerului Sãnãtãţii, punerea în exploatare sau sistarea temporarã ori definitiva a exploatãrii acestor lacuri.
ART. 149
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare rãspunde de valorificarea apelor minerale pentru consumul public şi asigura îmbunãtãţirea tehnologiei de imbuteliere, în scopul menţinerii calitãţilor naturale ale apelor minerale imbuteliate.
ART. 150
Exploatarea factorilor curativi naturali se face pe baza documentaţiei elaborate potrivit normelor de conţinut stabilite de Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei împreunã cu Ministerul Sãnãtãţii şi Consiliului Naţional al Apelor.
Documentaţiile de exploatare trebuie sa stabileascã condiţiile de protecţie, extragere şi menţinere a echilibrului natural al unui zacamint şi sa asigure folosirea cu maxima eficienta a substanţelor minerale din cadrul perimetrului de protecţie.
Rezervele de substanţe minerale terapeutice şi volumul exploatabil al acestora se confirma de cãtre Comisia Republicanã de Rezerve Geologice, pe baza documentaţiilor geologice întocmite de unitãţile care cerceteazã sau exploateazã zacamintele respective.
ART. 151
Documentaţia prevãzutã la art. 150 se întocmeşte de unitatea care exploateazã substanţe minerale terapeutice.
Documentaţia se avizeazã, în mod obligatoriu, de cãtre Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, Ministerului Sãnãtãţii şi Consiliul Naţional al Apelor şi se aproba de Consiliul de Miniştri.
Unitãţile care nu au întocmite documentaţiile privind exploatarea şi valorificarea substanţelor minerale terapeutice sînt obligate sa le elaboreze şi sa le supunã aprobãrii în termen de cel mult un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
ART. 152
Unitãţile care exploateazã factori curativi naturali rãspund de aplicarea întocmai a prevederilor documentaţiilor de exploatare a substanţelor minerale terapeutice şi au obligaţia sa asigure urmãrirea dinamica a parametrilor calitativi şi cantitativi ai zacamintului, sa menţinã în perfecta stare de funcţionare instalaţiile de captare, acumulare şi distribuţie a substanţelor minerale terapeutice şi sa sesizeze de îndatã organele competente în cazul apariţiei unor fenomene de degradare.
Unitãţile care cerceteazã sau exploateazã factori naturali curativi sînt obligate sa pãstreze echilibrul natural al zacamintului, sa respecte condiţiile stabilite prin perimetrele de protecţie hidrogeologica şi sanitarã, sa nu modifice condiţiile naturale şi terapeutice ale solului şi lacurilor.
ART. 153
Amplasarea oricãror construcţii sau executarea de lucrãri industriale şi edilitar-gospodãreşti în perimetrul de protecţie hidroenergetica se efectueazã pe baza documentaţiilor de sistematizare a localitãţilor balneoclimatice, aprobate potrivit legii. Elaborarea acestor documentaţii se face cu avizul prealabil al Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, iar în perimetrele de protecţie a lacurilor terapeutice, şi al Consiliului Naţional al Apelor.
ART. 154
Amplasarea de construcţii noi pentru dezvoltarea staţiunilor balneare şi balneoclimatice se avizeazã de Ministerul Sãnãtãţii şi se realizeazã potrivit schitelor de sistematizarea a acestora.
ART. 155
Consiliile populare judeţene sînt obligate, potrivit legii, sa ia mãsuri pentru interzicerea oricãror activitãţi sau lucrãri ce pot dãuna factorilor curativi naturali sau bunei desfasurari a tratamentului şi sa asigure condiţiile igienice şi edilitare de funcţionare necesare.
CAP. 7
Medicamentele, produsele biologice, aparatele şi produsele tehnico-medicale
ART. 156
În scopul intaririi şi refacerii sãnãtãţii populaţiei, asigurãrii desfãşurãrii acţiunilor de profilaxie a imbolnavirilor, stabilirii diagnosticului şi tratamentului bolilor, precum şi pentru protecţia populaţiei impotriva folosirii unor medicamente care nu au fost verificate de organele sanitare competente, medicii pot recomanda şi folosi medicamente şi produse biologice cuprinse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman, aprobat de Biroul executiv al Consiliului Sanitar Superior.
ART. 157
Medicament de uz uman este orice substanta sau amestec de substanţe chimice ori produse de origine vegetala sau animala, destinate combaterii bolilor şi intaririi sãnãtãţii, refacerii funcţiilor dereglate ale organismului.
Produs biologic de uz uman este preparatul de origine bacteriana, virala, fungica sau provenit din prelucrarea unor produse de provenienta umanã ori animala, ce se administreazã în scopul prevenirii imbolnavirilor, stabilirii diagnosticului sau pentru tratamentul unor boli.
ART. 158
Ministerul Sãnãtãţii stabileşte sortimentele şi cantitãţile de medicamente necesare pentru asigurarea asistenţei medicale, elaboreazã programe pentru orientarea şi dezvoltarea producţiei de medicamente, sprijinã efectuarea cercetãrii ştiinţifice în vederea diversificãrii şi creşterii eficientei profilactice şi terapeutice a medicamentelor şi produselor biologice.
ART. 159
Ministerul Industriei Chimice are obligaţia sa realizeze integral şi la termenele stabilite necesarul de medicamente, cuprins în planul aprobat, cu respectarea riguroasã a normelor de calitate.
Ministerul Sãnãtãţii controleazã întreprinderile de medicamente şi produse biologice de uz uman respectarea fazelor proceselor tehnologice de fabricaţie, asigurarea calitãţii materiilor prime, produselor intermediare şi finite.
ART. 160
Nomenclatorul de medicamente şi produse biologice de uz uman se elaboreazã de Ministerul Sãnãtãţii şi se revizuieste anual, în raport cu necesitãţile asigurãrii sãnãtãţii populaţiei şi în concordanta cu progresele realizate pe plan mondial în acest domeniu.
În nomenclatorul de medicamente şi produse biologice se cuprind numai medicamentele şi produsele biologice autorizate pentru fabricare şi înregistrate de Ministerul Sãnãtãţii.
Regimul de autorizare şi înregistrare prevãzut pentru medicamentele din producţia interna se aplica şi pentru medicamentele din import.
Medicamentele fabricate în strãinãtate nu se pot importa şi recomanda pentru utilizare decît dacã au aprobarea Biroului executiv al Consiliului Sanitar Superior şi au fost incluse în nomenclatorul de medicamente şi produse biologice.
ART. 161
Autorizarea medicamentului sau produsului biologic de uz uman este actul prin care se acorda organizaţiilor socialiste dreptul de a le fabrica în ţara.
Înregistrarea medicamentului sau produsului biologic de uz uman este operatia pe baza cãreia se emite actul prin care se permit circulaţia şi folosirea acestora, fie ca sînt fabricate în ţara, fie provenite din import.
ART. 162
Autorizarea fabricãrii şi emiterea certificatelor de înregistrare a medicamentelor se fac de Ministerul Sãnãtãţii cu avizul Comisiei medicamentului, iar în cazul produselor biologice, cu avizul Comisiei pentru produse biologice.
Organizarea şi funcţionarea Comisiei medicamentului şi Comisiei pentru produsele biologice se aproba prin decret al Consiliului de Stat.
ART. 163
Metodologia şi etapele cercetãrii medicamentelor şi produselor biologice de uz uman pentru autorizarea fabricãrii lor şi emiterea certificatului de înregistrare se stabilesc de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 164
Pentru obţinerea certificatului de înregistrare a medicamentului şi produsului biologic de uz uman, din ţara şi din import, producãtorul intern sau firma din strãinãtate va plati o taxa stabilitã, potrivit legii.
ART. 165
Sînt exceptate de la operaţiunea înregistrãrii medicamentele şi produsele biologice care fac obiectul cercetãrilor ştiinţifice aprobate de Ministerul Sãnãtãţii, medicamentele şi produsele biologice terapeutice importate sau primite pentru situaţii deosebite.
ART. 166
Suspendarea temporarã sau radierea certificatului de înregistrare a medicamentului şi produsului biologic de uz uman se face de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 167
Regimul substanţelor şi produselor stupefiante, precum şi regimul substanţelor şi produselor toxice, se stabilesc prin lege.
ART. 168
Condiţiile de calitate a medicamentelor, termenele de valabilitate, testele de toxicitate, subetaloanele naţionale şi substantele de referinta necesare controlului calitãţii medicamentelor, dozele maxime şi minime utilizabile se stabilesc prin Farmacopeea romana, elaborata de Ministerul Sãnãtãţii, care este obligatorie pentru toate unitãţile care produc, controleazã, distribuie şi depoziteaza medicamentele precum şi pentru întreg personalul sanitar.
ART. 169
Ministerul Sãnãtãţii, în colaborare cu organele centrale interesate, asigura informarea şi documentarea personalului sanitar asupra medicamentelor, produselor biologice de uz uman, aparatelor şi produselor tehnico-medicale, precum şi asupra noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în domeniul medicinei.
Publicitatea privind medicamentele, produsele biologice, aparatele şi produsele tehnico-medicale se face numai cu avizul Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 170
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Uniunea Nationala a Cooperativelor Agricole de Producţie au obligaţia sa extindã culturile de plante medicinale, sa imbunatateasca calitatea lor şi rãspund de asigurarea cantitãţilor de plante medicinale necesare satisfacerii cerinţelor populaţiei şi ale industriei de medicamente.
Ministerul Sãnãtãţii are obligaţia sa stimuleze cercetãrile cu privire la valoarea terapeuticã a plantelor medicinale din ţara şi la posibilitãţile de utilizare a acestora, inclusiv pentru fabricarea de noi medicamente.
ART. 171
Aparatele şi produsele tehnico-medicale ce se folosesc în investigaţiile şi tratamentul medical şi în alte activitãţi în legatura cu asistenta medicalã, protezele ortopedice, dentare, oculare, auditive, mijloacele speciale de mişcare şi alte asemenea se autoriza de Ministerul Sãnãtãţii.
ART. 172
Punerea în circulaţie, utilizarea sau experimentarea pe om a medicamentelor, produselor biologice de uz uman, aparatelor şi produselor tehnico-medicale care nu sînt autorizate sau, dupã caz, înregistrate de Ministerul Sãnãtãţii, sînt interzise şi se sancţioneazã potrivit legii.
CAP. 8
Cercetarea ştiinţificã medicalã
ART. 173
Cercetarea ştiinţificã medicalã are ca obiective principale aprofundarea cunoaşterii fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viata moderna, prevenirea imbolnavirilor, frinarea proceselor degenerative ale organismului, prelungirea duratei vieţii şi a perioadei de activitate a omului, aplicarea de noi metode şi tehnici de profilaxie, diagnostic, tratament şi recuperare, utilizarea intensiva a resurselor indigene, a plantelor medicinale şi a factorilor naturali de cura.
ART. 174
Ministerul Sãnãtãţii împreunã cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţa şi Tehnologie rãspund de orientarea cercetãrii ştiinţifice medicale pentru rezolvarea problemelor esenţiale ale asigurãrii sãnãtãţii populaţiei, de legarea acestora de cerinţele dezvoltãrii armonioase, fizice şi psihice, a omului, de realizarea obiectivelor planului unic de cercetare ştiinţificã medicalã.
Ministerul Sãnãtãţii conduce activitatea de cercetare ştiinţificã medicalã şi rãspunde de promovarea noului în domeniul medicinei, de ridicare permanenta a calitãţii asistenţei medicale în toate unitãţile sanitare prin aplicarea şi generalizarea rezultatelor ştiinţifice.
ART. 175
Cercetarea ştiinţificã este integrata cu activitatea de asistenta şi de învãţãmînt medical şi se desfãşoarã în cadrul planului unic de cercetare ştiinţificã medicalã.
Planul unic de cercetare trebuie sa cuprindã urmãtoarele orientãri prioritare:
a) aprofundarea cunoaşterii multilaterale a organismului uman, a proceselor şi mecanismelor care conditioneaza starea de sãnãtate şi a celor care provoacã îmbolnãviri;
b) creşterea posibilitãţilor de adaptare ale organismului şi colectivitãţii la factorii mediului ambiant, la condiţiile noi de viata şi de munca;
c) prevenirea şi combaterea imbolnavirilor prin identificarea şi reducerea factorilor de risc şi îmbunãtãţirea metodelor şi mijloacelor de depistare precoce, de tratament şi de recuperare;
d) perfecţionarea asistenţei medicale a populaţiei, în raport cu evoluţia stãrii de sãnãtate şi cu dezvoltarea social-economicã a tarii;
e) dezvoltarea producţiei de medicamente şi de aparatura medicalã, prin valorificarea resurselor indigene şi asigurarea cercetãrilor pentru introducerea lor în practica medicalã.
La cercetarea ştiinţificã în domeniul ocrotirii sãnãtãţii participa şi unitãţi de cercetare din alte domenii şi ramuri de activitate.
ART. 176
Academia de Ştiinţe Medicale, potrivit statutului sau, organizeazã şi controleazã intreaga activitate de cercetare ştiinţificã medicalã şi rãspunde de realizarea planului unic de cercetare la nivelul dezvoltãrii stiintelor medicale pe plan mondial, precum şi de obţinerea unor rezultate cu aplicabilitate practica, care sa ducã la perfecţionarea asistenţei medicale.
În acest scop, Academia de Ştiinţe Medicale are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) elaboreazã planul unic de cercetare ştiinţificã medicalã şi îl adapteaza periodic la necesitãţile asigurãrii sãnãtãţii, pe baza dinamicii stãrii de sãnãtate a populaţiei şi în raport cu nivelul stiintelor medicale;
b) organizeazã, indruma şi controleazã activitatea de cercetare ştiinţificã inclusã în planul unic de cercetare medicalã, indiferent de subordonarea unitãţilor sau colectivelor care desfãşoarã aceasta activitate;
c) organizeazã concentrarea potenţialului de cercetare pentru înfãptuirea obiectivelor prevãzute în planul unic de cercetare şi scurtarea perioadei de cercetare-valorificare;
d) organizeazã şi coordoneazã, pe domenii, activitatea de cercetare, astfel încît sa se asigure aplicarea unor metodologii unitare de cercetare şi obţinerea de rezultate utile pentru practica medicalã şi cercetarea ştiinţificã;
e) face propuneri de valorificare a rezultatelor cercetãrii în activitatea practica şi urmãreşte rezultatele obţinute;
f) ia mãsuri pentru utilizarea raţionalã a bazei materiale, organizeazã laboratoare centrale dotate cu aparatura de virf în vederea utilizãrii acesteia în comun de cãtre cercetare, învãţãmînt şi practica medicalã;
g) organizeazã şi asigura, prin colectivele de cercetare, îndrumarea tehnica şi metodologicã a unitãţilor sanitare, potrivit programului stabilit de Ministerul Sãnãtãţii;
h) organizeazã şi controleazã perfecţionarea pregãtirii profesionale a personalului de cercetare, precum şi utilizarea judicioasã a acestuia în activitãţile integrate, de cercetare, învãţãmînt şi practica medicalã;
i) stimuleaza activitatea creatoare a întregului personal sanitar şi sprijinã introducerea de noi tehnici şi mijloace în cercetarea ştiinţificã şi practica medicalã.
ART. 177
Institutele, centrele şi colectivele de cercetare medicalã, instituţiile de învãţãmînt superior medical şi farmaceutic, spitalele clinice sînt obligate sa realizeze obiectivele ce le revin prin planul unic de cercetare, sa urmãreascã valorificarea în practica medicalã şi activitatea de microproducţie a rezultatelor cercetãrii ştiinţifice şi sa acorde asistenta tehnica de specialitate pentru unitãţile de profil din reţeaua sanitarã, sa asigure şi, dupã caz, sa sprijine activitãţile de formare şi perfecţionare a cadrelor.
ART. 178
Personalul de cercetare ştiinţificã medicalã este obligat sa cunoascã temeinic problemele de sãnãtate publica din domeniul sau de activitate, sa-şi perfecţioneze continuu pregãtirea profesionalã, sa-şi aducã contribuţia la descoperirea de noi metode şi mijloace pentru îmbunãtãţirea asistenţei medicale a populaţiei.
ART. 179
Ministerul Sãnãtãţii stabileşte unitãţile şi condiţiile în care se pot experimenta mijloace şi metode noi de profilaxie, diagnostic, tratament şi recuperare medicalã şi aproba introducerea în practica medicalã a rezultatelor cercetãrii ştiinţifice.
ART. 180
Uniunea societãţilor de ştiinţe medicale, organizaţia obsteasca, ştiinţificã şi profesionalã a personalului sanitar, trebuie sa contribuie, potrivit statutului sau, la dezbaterea şi difuzarea rezultatelor cercetãrii ştiinţifice şi practicii medicale, la organizarea unui larg schimb de experienta în scopul perfecţionãrii continue a pregãtirii profesionale şi al creşterii calitãţii asistenţei medicale.
ART. 181
Academia de Ştiinţe Medicale şi Uniunea societãţilor de ştiinţe medicale asigura schimbul de informaţii ştiinţifice în domeniul asigurãrii sãnãtãţii publice şi contribuie la afirmarea ştiinţei şi practicii medicale româneşti pe plan internaţional.
CAP. 9
Activitatea medico-legalã
ART. 182
Asistenta medico-legalã consta în efectuarea de expertize, examinari, constatãri, examene de laborator şi alte lucrãri medico-legale asupra persoanelor în viata, a cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevãrului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integritãţii corporale şi a sãnãtãţii persoanelor, precum şi în alte situaţii prevãzute de lege.
ART. 183
Decesul unei persoane sau faptul ca copilul s-a nãscut mort se constata şi se certifica de medic, cu excepţia cazurilor în care, potrivit legii, constatarea se poate face de alte organe.
ART. 184
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare care exercita atribuţii de stare civilã vor inregistra decesul unei persoane constatat potrivit art. 183, numai pe baza certificatului constatator de moarte, eliberat de unitatea sanitarã.
ART. 185
În cazul decesului survenit în unitãţile sanitare, autopsierea este obligatorie în scopul precizarii sau confirmãrii cauzei decesului. Autopsierea se face de medicul legist sau de medicul desemnat în acest scop de direcţia sanitarã, în unitatea sanitarã respectiva, cu excepţia cazurilor medico-legale care fac necesarã efectuarea autopsiei în alt loc.
În situaţia în care se constata ca decesul a survenit din culpa personalului sanitar, medicul legist sau cel desemnat de direcţia sanitarã sa efectueze autopsia este obligat sa sesizeze organele judiciare competente.
Ori de cîte ori exista suspiciuni ca moartea unei persoane a fost cauzatã din culpa medicalã, la efectuarea autopsiei este obligatorie şi prezenta procurorului. De asemenea, procurorul are dreptul sa ceara, atunci cînd este necesar, refacerea autopsiei de cãtre o comisie medico-legalã, în prezenta sa.
Directorul unitãţii sanitare poate aproba, cu avizul medicului şef de secţie, neefectuarea autopsiei dacã nu exista impedimente de ordin medico-legal.
ART. 186
Situaţiile şi condiţiile în care se acorda asistenta medico-legalã, actele ce se întocmesc sau se elibereazã, se stabilesc potrivit legii.
CAP. 10
Dispoziţii finale
ART. 187
Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage rãspunderea disciplinarã, contravenţionalã sau penalã, dupã caz, precum şi materialã sau civilã, a persoanei vinovate.
Practicarea profesiunii de medic, farmacist sau dentist de cãtre alte persoane decît cele autorizate de Ministerul Sãnãtãţii, recomandarea folosirii de medicamente, produse biologice, tehnico-medicale sau aparate medicale în alte condiţii decît cele stabilite potrivit legii, constituie infracţiune şi se sancţioneazã de legea penalã.
De asemenea, constituie infracţiune şi se sancţioneazã de legea penalã condiţionarea ingrijirilor medicale de primirea unor sume de bani sau de obţinerea altor avantaje materiale.
ART. 188
Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sãnãtãţii altei persoane rãspund potrivit legii şi sînt obligate sa suporte cheltuielile necesitate de asistenta medicalã acordatã acesteia.
ART. 189
Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la data publicãrii în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Pe aceeaşi data se abroga:
- Legea sanitarã şi de ocrotire nr. 236/1930 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 154 din 14 iulie 1930, cu modificãrile ulterioare;
- Legea nr. 508/1939 privind reglementarea practicii de cosmetician, publicatã în Monitorul Oficial nr. 130 din 9 iunie 1939;
- Legea nr. 189/1943 pentru organizarea sanitarã a statului, publicatã în Monitorul Oficial nr. 171 din 23 martie 1943, cu modificãrile ulterioare;
- <>Decretul nr. 141/1953 pentru prevenirea şi combaterea bolilor venerice, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 9 aprilie 1953;
- <>Decretul nr. 212/1953 privind reglementarea practicii profesiunii de medic, publicat în Buletinul Oficial nr. 16 din 16 mai 1953;
- <>Decretul nr. 974/1965 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Inspectoratului sanitar de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 24 din 30 decembrie 1965, cu modificãrile ulterioare;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 297/1952 privitoare la ocrotirea copilului, publicatã în Buletinul Oficial nr. 13 din 14 mai 1952;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 1830/1953 pentru reorganizarea asistenţei medico-sanitare a muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor din întreprinderile industriale, publicatã în Colecţia de hotãrîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 38 din 13 iunie 1953;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 190/1954 pentru crearea şi manipularea rezervelor antiepidemice în cadrul Ministerului Sãnãtãţii;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 1022/1954 privind acordarea de gratuitate la internarea şi transportul anumitor categorii de bolnavi şi insotitorilor lor, publicatã în Colecţia de hotãrîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 36 din 7 iulie 1954;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri 1302/1955 privind aprobarea regulamentului pentru paza sanitarã a frontierelor, publicatã în Colecţia de hotãrîri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 46 din 22 august 1955;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri şi a Uniunii Generale a Sindicatelor din România nr. 9/1960 cu privire la organizarea odihnei şi tratamentului oamenilor muncii în staţiunile climaterice şi balneoclimaterice;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 202/1970 privind trecerea unor unitãţi sanitare din subordinea Ministerului Sãnãtãţii în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 558/1970 privind îmbunãtãţirea activitãţii balneoclimatice şi modificarea unor dispoziţii din Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 405/1965, publicatã în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;
- <>Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 560/1970 privind reglementarea asistenţei medicale cu plata, publicatã în Buletinul Oficial nr. 51 din 22 mai 1970;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 1946/1970 privind trecerea unor unitãţi sanitare din subordinea Ministerului Sãnãtãţii în subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare,
- precum şi orice alte dispoziţii contrare.
---------------------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Lege, Alte Institutii, LEGEA Nr. 3 din 6 iulie 1978

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016