Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 86 din 22 mai 2025 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 483 din 23 mai 2025
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatele (3) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Oficiul este autoritatea competentă care coordonează realizarea evaluării riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului la nivel naţional, evaluare care se realizează în cadrul unui mecanism de cooperare cu autorităţile şi instituţiile prevăzute la alin. (1), precum şi cu organismele de autoreglementare, cu asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal şi a secretului profesional în condiţiile prevăzute de lege. Oficiul este autoritatea competentă care coordonează răspunsul naţional la riscurile evaluate, inclusiv procedura de lucru şi activitatea operaţională în cadrul mecanismului de cooperare, şi informează în acest sens Comisia Europeană, Autoritatea Bancară Europeană şi statele membre.
.............................................................................................
(7) Oficiul realizează diseminarea informaţiilor privind evaluarea naţională a riscurilor pentru entităţile raportoare care nu au organism de autoreglementare prin publicarea, pe pagina proprie de internet, a unei sinteze a evaluării naţionale a riscurilor şi prin transmiterea acesteia către autorităţile şi instituţiile prevăzute la alin. (1), precum şi către organismele de autoreglementare."
2. La articolul 1, partea introductivă a alineatului (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(9) Autorităţile şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), precum şi organismele de autoreglementare întocmesc statistici privind eficacitatea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, în domeniul specific de activitate, care includ:"
3. La articolul 1, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(10) Autorităţile şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), precum şi organismele de autoreglementare transmit Oficiului, în calitate de punct central la nivel naţional, în format electronic, statisticile prevăzute la alin. (9), în forma stabilită de acesta. Oficiul asigură publicarea anuală a unei versiuni consolidate a statisticilor, pe pagina proprie de internet."
4. La articolul 3, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(6) După împlinirea unui termen de un an de la data la care persoana a încetat să mai ocupe o funcţie publică importantă în sensul dispoziţiilor alin. (2), entităţile raportoare nu mai consideră persoana respectivă ca fiind expusă public, cu excepţia cazului în care persoana mai prezintă un risc asociat persoanelor expuse public din cauza influenţei pe care o poate exercita, ca urmare a funcţiei sale anterioare, situaţie în care perioada va fi extinsă cu încă un an."
5. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 10
(1) Instituţiile de credit şi instituţiile financiare nu vor furniza produse persoanelor cu nume fictive, conturi anonime, carnete de economii anonime sau casete de valori anonime şi nici servicii de acceptare la plată a cardurilor preplătite anonime."
6. La articolul 11, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (10) şi (11), cu următorul cuprins:
"(10) În cazul tranzacţiilor imobiliare, agentul imobiliar aplică măsurile de cunoaştere a clientelei atât pentru promitentul vânzător, cât şi pentru promitentul cumpărător al imobilului.
(11) Furnizorii de servicii de jocuri de noroc tip cazinou au obligaţia să identifice toate tranzacţiile desfăşurate de către clienţi în cazinou şi să facă asocierea între acestea şi profilul clientului stabilit în urma aplicării măsurilor de cunoaştere a clientelei."
7. La articolul 13, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
"(2^1) Casele de schimb valutar au obligaţia de a aplica măsurile standard de cunoaştere a clientelei atunci când se efectuează tranzacţii a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 2.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au o legătură între ele.
(2^2) Furnizorii de servicii de criptoactive au obligaţia de a aplica măsurile standard de cunoaştere a clientelei atunci când se efectuează tranzacţii a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a minimum 1.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au o legătură între ele."
8. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 14
Entităţile raportoare aplică măsurile de cunoaştere a clientelei tuturor clienţilor noi. Entităţile raportoare aplică măsurile de cunoaştere a clientelei şi clienţilor existenţi, în funcţie de risc şi materialitate, luând în considerare momentul în care au fost aplicate anterior măsurile de cunoaştere a clientelei şi relevanţa acestora, sau atunci când circumstanţele relevante privind clientul se schimbă sau în cazul în care entităţile raportoare au în cursul anului calendaristic relevant obligaţia legală de a contacta clientul pentru a examina toate informaţiile relevante referitoare la beneficiarul real sau în cazul în care entităţile raportoare au această obligaţie în temeiul dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare."
9. La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) În cazul persoanelor juridice, entităţile raportoare solicită informaţii despre sediul real dacă este diferit de sediul social."
10. La articolul 16, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Entităţile raportoare efectuează, în toate cazurile, identificarea şi verificarea identităţii clientului şi a beneficiarului real şi monitorizarea adecvată, documentată şi formalizată a tranzacţiilor şi relaţiilor de afaceri, pentru a permite depistarea tranzacţiilor neobişnuite sau suspecte."
11. La articolul 16, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Se interzice entităţilor raportoare să aplice măsuri simplificate de cunoaştere a clientelei ori de câte ori există suspiciuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului."
12. La articolul 17 alineatul (13), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) transmit un raport de tranzacţii suspecte ori de câte ori o persoană expusă public este beneficiarul unei poliţe de asigurare de viaţă şi sunt identificate motive de suspiciune."
13. La articolul 19 alineatul (8), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) oricărei persoane sau organizaţii care poate demonstra un interes legitim."
14. La articolul 19 alineatul (8^1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) oricărei persoane fizice sau juridice care poate demonstra un interes legitim de a accesa informaţiile privind beneficiarul real;"
15. La articolul 19 alineatul (8^1), litera d) se abrogă.
16. La articolul 19, alineatul (8^2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8^2) Accesul la registrele prevăzute la alin. (5) este asigurat, în conformitate cu normele privind protecţia datelor cu caracter personal, persoanelor fizice sau juridice îndreptăţite conform alin. (8) lit. c) şi alin. (8^1) lit. c), după caz, cu condiţia înregistrării online şi plăţii unei taxe/unui tarif administrativ(e) stabilit(e) de autorităţile prevăzute la alin. (5), care nu trebuie să depăşească costurile administrative asociate punerii la dispoziţie a informaţiilor, inclusiv costurile de întreţinere şi dezvoltare a registrului. Procedura privind înregistrarea online şi cuantumul taxei/tarifului se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei sau prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, după caz."
17. La articolul 19, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(9) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la alin. (8) lit. c) şi la alin. (8^1) lit. c) au drept de acces la numele şi prenumele, luna şi anul naşterii, cetăţenia şi ţara de reşedinţă ale beneficiarului real, precum şi la informaţiile privind natura şi amploarea interesului generator de beneficii deţinut."
18. La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Entităţile raportoare păstrează documente justificative şi evidenţe ale tranzacţiilor, constând în fişe de cont sau corespondenţă comercială, necesare pentru identificarea şi reconstituirea tranzacţiilor, inclusiv rezultatele oricărei analize efectuate în legătură cu clientul, de exemplu, solicitările pentru a stabili istoricul şi scopul tranzacţiilor complexe, neobişnuit de mari. Aceste documente pot fi originale sau copii admise în procedurile judiciare şi trebuie păstrate pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării relaţiei de afaceri cu clientul ori de la data efectuării tranzacţiei ocazionale."
19. La articolul 24, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Entităţile raportoare au obligaţia de a asigura periodic instruirea corespunzătoare a angajaţilor cu privire la dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu privire la cerinţele relevante privind protecţia datelor cu caracter personal şi de a realiza procesul de verificare la angajare pentru persoanele cu responsabilităţi în aplicarea legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, conform reglementărilor sau instrucţiunilor sectoriale emise de autorităţile competente în aplicarea prevederilor art. 1 alin. (4), precum şi de organismele de autoreglementare. Documentele întocmite în acest scop se pun la dispoziţia autorităţilor cu atribuţii de control şi a organismelor de autoreglementare, la cererea acestora."
20. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:
"ART. 25^1
Instituţiile de credit şi instituţiile financiare au obligaţia de a identifica şi evalua riscurile legate de produse şi tehnologii noi şi de a lua măsuri pentru gestionarea şi atenuarea riscurilor, înainte de lansarea sau utilizarea acestor produse şi tehnologii."
21. La articolul 26 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) Oficiul, pentru toate entităţile raportoare care nu sunt supuse supravegherii autorităţilor prevăzute la lit. a) şi c);"
22. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 26^1, cu următorul cuprins:
"ART. 26^1
(1) În cadrul atribuţiilor specifice, Oficiul supraveghează pe bază de risc activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi identifică tipurile de asociaţii şi fundaţii vulnerabile la utilizarea abuzivă în scopul finanţării terorismului, conform evaluării naţionale de risc prevăzute la art. 1 alin. (3) şi evaluării riscului de spălare a banilor şi finanţare a terorismului la nivel sectorial prevăzute la alin. (4) al aceluiaşi articol.
(2) Asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la alin. (1) pun la dispoziţia Oficiului, la cererea acestuia, datele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, în termenele prevăzute la art. 33 alin. (2).
(3) Asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la alin. (1) au obligaţia să implementeze, la nivel intern, controale adecvate pentru a asigura faptul că fondurile sunt contabilizate integral şi sunt cheltuite în conformitate cu scopul şi obiectivele activităţii declarate în statut şi să ia măsuri rezonabile pentru a confirma informaţiile despre beneficiari şi asociaţiile/fundaţiile asociate.
(4) Oficiul cooperează cu Ministerul Justiţiei şi cu autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), precum şi cu orice alte autorităţi sau instituţii publice sau private în ceea ce priveşte elaborarea de programe educaţionale şi de promovare pentru a creşte gradul de conştientizare în rândul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi al comunităţii de donatori cu privire la potenţialele vulnerabilităţi ale acestora la abuzurile în scopul finanţării terorismului, la riscurile de finanţare a terorismului, precum şi la măsurile pe care le pot adopta pentru a se proteja împotriva acestor abuzuri.
(5) Oficiul cooperează cu asociaţiile şi fundaţiile prevăzute la alin. (1) pentru a elabora şi a perfecţiona cele mai bune practici de abordare a vulnerabilităţilor şi riscurilor de finanţare a terorismului, având ca obiectiv protejarea acestora împotriva abuzurilor în scopul finanţării terorismului.
(6) Autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiţiei şi orice alte autorităţi sau instituţii publice sau private vor furniza Oficiului toate datele şi informaţiile solicitate, necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, în termenele prevăzute la art. 33 alin. (2).
(7) În urma supravegherii prevăzute la alin. (1), efectuate în baza informaţiilor obţinute conform prezentei legi, Oficiul informează autorităţile competente cu privire la riscurile şi vulnerabilităţile identificate.
(8) În situaţia în care din activitatea de supraveghere sunt identificate suspiciuni legate de finanţarea terorismului, dispoziţiile art. 34 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(9) Mecanismul de supraveghere prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Oficiului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."
23. La articolul 31, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Autorităţile cu atribuţii de autorizare sau înregistrare, precum şi organismele de autoreglementare au obligaţia de a adopta măsurile necesare, în ceea ce priveşte entităţile raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e)-k), pentru a împiedica persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunea de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului să deţină o funcţie de conducere în cadrul acestor entităţi sau să fie beneficiarii reali ai acestora."
24. La articolul 33, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Secretul profesional şi secretul bancar la care sunt ţinute entităţile raportoare, inclusiv cele prevăzute prin legi speciale, nu sunt opozabile Oficiului nici în ceea ce priveşte activitatea de analiză, nici în ceea ce priveşte schimbul de informaţii la nivel internaţional, cu excepţia entităţilor prevăzute la alin. (5)."
25. La articolul 34, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alineatele (8^1) şi (8^2), cu următorul cuprins:
"(8^1) Organele de urmărire penală care au primit informările prevăzute la alin. (1) transmit Oficiului, în timp util, informaţii cu privire la repartizarea informărilor, precum şi cu privire la declinările, disjungerile sau clasarea cauzelor ori transmiterea rechizitoriilor la instanţă.
(8^2) Organele de urmărire penală care au primit informările prevăzute la alin. (1) transmit Oficiului feedback cu privire la calitatea acestora."
26. La articolul 38, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Nu se consideră încălcare a cerinţelor privind secretul profesional şi bancar schimbul de informaţii între entităţile raportoare în scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin acestora, în contextul relaţiilor de corespondent şi în cazul în care sunt utilizate ca terţe părţi potrivit dispoziţiilor art. 18."
27. La articolul 43 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
"j) nerespectarea dispoziţiilor art. 26^1 alin. (2)."
28. La articolul 43, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. j) se sancţionează cu avertisment sau amendă de la 10.000 lei la 90.000 lei."
29. La articolul 44, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
"(8) Constatarea contravenţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. j) şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 43 alin. (2^1) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului."
ART. II
Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prevăzut la art. 26^1 alin. (9) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
ART. III
Prevederile art. I pct. 27-29 intră în vigoare la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prezenta lege transpune prevederile art. 74 din Directiva (UE) 2024/1.640 a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 mai 2024 privind mecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Directivei (UE) 2019/1.937 şi de modificare şi abrogare a Directivei (UE) 2015/849, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 19 iunie 2024.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 22 mai 2025.
Nr. 86.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: