Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 572 din 14 decembrie 2004  privind Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 572 din 14 decembrie 2004 privind Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1264 din 29 decembrie 2004
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. 1
    Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic, prevăzute la art. 7 lit. A şi B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările şi completările ulterioare, fac parte din categoria decoraţiilor civile pe domenii de activitate.

    ART. 2
    (1) Ordinul Meritul Diplomatic este o decoraţie care se poate acorda cetăţenilor români sau străini, care au activat ori activează în Ministerul Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice şi consulare din ţară şi din străinătate, cu merite deosebite în promovarea politicii externe româneşti şi în consolidarea relaţiilor dintre România şi alte state sau organisme internaţionale.
    (2) Medalia Meritul Diplomatic este o decoraţie care se poate acorda cetăţenilor români sau străini, cu rezultate meritorii, care au activat sau activează în Ministerul Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice şi consulare din ţară şi din străinătate.

    ART. 3
    (1) Ordinul Meritul Diplomatic se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul şi rozeta.
    (2) Însemnul Ordinului Meritul Diplomatic este o cruce cu braţe egale, confecţionată din argint, emailată negru, având între braţe câte o ramură de laur cu frunzele reliefate.

    ART. 4
    (1) Medalia Meritul Diplomatic se prezintă sub o singură formă: însemnul.
    (2) Însemnul Medaliei Meritul Diplomatic este o piesă de formă pătrată, cu colţurile rotunjite şi striaţiuni sub formă de raze, confecţionată din tombac, pe care este ştanţat însemnul ordinului, neemailat.

    ART. 5
    Regulamentele privind descrierea şi modul de acordare a Ordinului Meritul Diplomatic şi a Medaliei Meritul Diplomatic, pentru fiecare grad sau clasă, precum şi modelele desenate sunt prevăzute în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta lege.

    ART. 6
    (1) Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic se conferă de către Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale formulate, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 29/2000, de către ministrul de resort pentru persoanele din domeniul său de activitate.
    (2) Propunerile nominale pentru conferirea Ordinului Meritul Diplomatic şi a Medaliei Meritul Diplomatic sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 29/2000.
    (3) Preşedintele României poate să confere Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic şi din proprie iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradului de Mare Ofiţer, în conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 29/2000.

    ART. 7
    (1) Repartiţia numărului maxim de decoraţii privind Ordinul Meritul Diplomatic şi Medalia Meritul Diplomatic, care se acordă anual, se realizează de către Cancelaria Ordinelor, în limitele locurilor vacante.
    (2) Pentru primul an de la intrarea în vigoare a prezentei legi se pot conferi maximum 15% din numărul decoraţiilor prevăzute pentru fiecare grad şi clasă.

    ART. 8
    (1) Ordinul Meritul Diplomatic este limitat la maximum 500 de membri.
    (2) Cetăţenii străini cărora li s-a conferit Ordinul Meritul Diplomatic nu intră în numărul prevăzut la alin. (1).

    ART. 9
    Ordinul Meritul Diplomatic cuprinde 4 grade.
    Ierarhia în ordine descrescătoare, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) pct. II poz. 7 din Legea nr. 29/2000, este următoarea:
    a) Mare Ofiţer;
    b) Comandor;
    c) Ofiţer;
    d) Cavaler.

    ART. 10
    Medalia Meritul Diplomatic cuprinde 3 clase. Ierarhia în ordine descrescătoare, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) pct. VI poz. 7 din Legea nr. 29/2000, este următoarea:
    a) clasa I;
    b) clasa a II-a;
    c) clasa a III-a.

    ART. 11
    (1) Medalia Meritul Diplomatic se poate acorda nelimitat pentru clasele a III-a şi a II-a şi este limitată la un număr de 400 de membri pentru clasa I.
    (2) Medalia Meritul Diplomatic clasa I, conferită cetăţenilor străini, nu intră în numărul prevăzut la alin. (1).

    ART. 12
    (1) Atestarea Ordinului Meritul Diplomatic şi a Medaliei Meritul Diplomatic se face printr-un brevet, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 29/2000.
    (2) Brevetele pentru Ordinul Meritul Diplomatic sunt validate, pentru gradele de Cavaler şi Ofiţer, prin parafa Preşedintelui României, iar pentru gradele de Comandor şi Mare Ofiţer, prin semnătura autografă a Preşedintelui României. Brevetele pentru toate gradele sunt contrasemnate autograf de ministrul de resort şi de cancelarul ordinelor, în conformitate cu art. 26 lit. b) din Legea nr. 29/2000.
    (3) Brevetele pentru Medalia Meritul Diplomatic sunt validate, pentru clasa a III-a şi a II-a, prin parafa ministrului de resort şi semnătura cancelarului ordinelor, iar pentru clasa I, prin semnătura autografă a ministrului de resort şi a cancelarului ordinelor, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 29/2000.

    ART. 13
    Membrii Ordinului Meritul Diplomatic, indiferent de gradul pe care îl au, sunt numiţi Cavaleri ai Ordinului Meritul Diplomatic.

    ART. 14
    (1) Ziua Ordinului Meritul Diplomatic se sărbătoreşte anual, în luna septembrie, cu ocazia Zilei Diplomaţiei Române.
    (2) Cu prilejul Zilei Ordinului Meritul Diplomatic, ministerul de resort organizează, cu sprijinul Cancelariei Ordinelor, întrunirea Cavalerilor Ordinului Meritul Diplomatic.

    ART. 15
    Persoanele decorate cu Ordinul Meritul Diplomatic gradele de Comandor şi Mare Ofiţer, în cazul în care decernarea ordinului nu a fost făcută direct de şeful statului, pot solicita, prin Cancelaria Ordinelor, dreptul de a fi primite în audienţă la Preşedintele României, pentru a-i mulţumi personal. În funcţie de programul Preşedintelui României, Cancelaria Ordinelor va organiza audienţa, personală sau în grup, a celor decoraţi.

    ART. 16
    (1) Calitatea de membru al Ordinului Meritul Diplomatic se poate pierde în condiţiile prevăzute la art. 52 din Legea nr. 29/2000.
    (2) Pentru judecarea faptelor dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului Meritul Diplomatic, altele decât cele ce au dus la condamnarea membrilor ordinului la o pedeapsă privativă de libertate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, se constituie un consiliu de onoare, în conformitate cu art. 53 din Legea nr. 29/2000.

    ART. 17
    (1) Consiliul de onoare al Ordinului Meritul Diplomatic este compus din 5 membri, astfel: un membru din gradele de Cavaler, Ofiţer şi Comandor şi 2 membri din gradul de Mare Ofiţer. Preşedinte al Consiliului de onoare este, de regulă, cel mai în vârstă membru din gradul de Mare Ofiţer.
    (2) Consiliul de onoare se alege cu prilejul Zilei Ordinului Meritul Diplomatic, pe termen de 5 ani, de către cavalerii acestui ordin.
    (3) Pot fi realeşi, pentru o nouă perioadă de 5 ani, 3 dintre membrii Consiliului de onoare, dintre care cel puţin unul din gradele inferioare.
    (4) Ministerul de resort va pune la dispoziţie spaţii adecvate desfăşurării activităţii Consiliului de onoare.

    ART. 18
    (1) Cavalerii Ordinului Meritul Diplomatic pot semnala Consiliului de onoare fapte comise de alţi membri ai ordinului, considerate că aduc prejudicii morale acestora.
    (2) Ca urmare a semnalării, se convoacă Consiliul de onoare şi persoana în cauză, în termen de maximum 30 de zile de la sesizare.
    (3) Cavalerii Ordinului Meritul Diplomatic pot semnala şi direct Cancelariei Ordinelor fapte comise de alţi membri ai ordinului, considerate că aduc prejudicii morale acestora. Ca urmare a semnalării, Cancelaria Ordinelor convoacă Consiliul de onoare şi persoana în cauză, în termen de maximum 45 de zile de la semnalare.
    (4) În cazul în care persoana supusă judecăţii nu se prezintă la termenul fixat, Consiliul de onoare o convoacă la alt termen, iar în cazul neprezentării şi a doua oară, cazul va fi judecat în lipsă.
    (5) Consiliul de onoare deliberează şi decide, după cercetarea cazului, dar nu mai târziu de 60 de zile de la prima întrunire pentru cazul respectiv. Dacă faptele aduse la cunoştinţă sunt întemeiate, Consiliul de onoare poate propune Cancelariei Ordinelor retragerea decoraţiei.
    (6) Retragerea decoraţiilor se face prin decret semnat de Preşedintele României, la propunerea Cancelariei Ordinelor, cu aplicarea prevederilor art. 59 din Legea nr. 29/2000.

    ART. 19
    Consiliul de onoare al ordinului Meritul Diplomatic judecă şi faptele socotite dezonorante ale persoanelor decorate cu Medalia Meritul Diplomatic. În acest caz, în Consiliul de onoare sunt cooptaţi, pentru cauza în speţă, şi doi titulari ai Medaliei Meritul Diplomatic, care vor avea drept de vot deliberativ, conform prevederilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 29/2000.

    ART. 20
    Sumele necesare confecţionării însemnelor, rozetelor, etuiurilor, brevetelor şi cutiilor decoraţiilor Ordinului Meritul Diplomatic şi ale Medaliei Meritul Diplomatic se asigură anual de la bugetul de stat prin bugetul Administraţiei Prezidenţiale.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                    VALER DORNEANU
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    NICOLAE VĂCĂROIU

    Bucureşti, 14 decembrie 2004.
    Nr. 572.
    ANEXA 1

    REGULAMENT

    ANEXA 2

    REGULAMENT

    ANEXA 3

    Modelul desenat al Ordinului Meritul Diplomatic
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 4

    Modelul desenat al Medaliei Meritul Diplomatic
 (a se vedea imaginea asociată)

    -------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016