Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 55 din 8 mai 2025 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 436 din 12 mai 2025
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 31 ianuarie 2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 332/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 31 ianuarie 2025, cu următoarele modificări şi completări:
1. Titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ORDONANŢĂ
privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative"
2. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 1
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se aprobă includerea în Programul naţional de dezvoltare locală etapa a II-a, denumit în continuare program, a unor obiective de investiţii, la cererea Ministerului Apărării Naţionale, justificată de realizarea unor lucrări pentru buna desfăşurare a exerciţiilor multinaţionale/naţionale planificate a se desfăşura în zonele solicitate pentru realizarea/ modernizarea/reabilitarea căilor de comunicaţii, inclusiv pentru realizarea/modernizarea/reabilitarea căilor de comunicaţii care deservesc bazele militare folosite de Forţele Aliate din Europa în România, cerere care este depusă la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei."
3. După articolul 8 se introduc două noi articole, art. 9 şi 10, cu următorul cuprins:
"ART. 9
Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 14 iulie 2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 14, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Beneficiarii subprogramului proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică sunt autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, inclusiv unităţile aflate în subordinea, autoritatea sau coordonarea acestora, unităţile de cult ce aparţin cultelor recunoscute în conformitate cu prevederile Legii nr. 489/2006, republicată, precum şi organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile de utilitate publică recunoscute în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru clădirile definite la art. 2 lit. b), aflate în proprietatea sau în administrarea acestora.
2. La articolul 15 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
b) sunt situate în unităţi administrativ-teritoriale al căror teritoriu se află, parţial sau integral, în zone în care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g.
3. La articolul 15 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
b) sunt situate în unităţi administrativ-teritoriale al căror teritoriu se află, parţial sau integral, în zone în care valoarea de vârf a acceleraţiei terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărţii de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g;
4. La articolul 15, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
(3) Clădirile care fac obiectul celor două subprograme prevăzute la art. 12 lit. a) şi b) vor fi incluse în program numai dacă valoarea lucrărilor de intervenţii prevăzute la art. 7 alin. (4) reprezintă cel puţin 50% din valoarea totală a obiectivului de investiţii, iar pentru clădirile care fac obiectul subprogramului prevăzut la art. 12 lit. a), după efectuarea lucrărilor de intervenţii pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI, acestea să poată fi încadrate cel puţin în clasa de risc seismic RsIII, iar cele încadrate în clasa de risc seismic RsII în RsIV.
(4) Pot fi introduse în subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică şi clădirile care cuprind spaţii aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa desfăşurată a clădirii, dacă în aceste spaţii se desfăşoară activităţi în domenii de interes public general şi/sau comunitar şi social, care implică prezenţa publicului temporar sau permanent în aria totală expusă, prevăzute la art. 2 lit. b).
5. La articolul 16 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
a) sume din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anual cu această destinaţie, pentru lucrările necesare consolidării clădirilor cu destinaţia principală de locuinţă sau a clădirilor de interes şi utilitate publică aflate în proprietatea sau în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea acestora, unităţilor de cult recunoscute potrivit legii sau a organizaţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor de utilitate publică recunoscute potrivit legii, şi din bugetele locale sau fondurile proprii ale beneficiarilor, pentru cofinanţarea lucrărilor neeligibile în cadrul programului;
6. La articolul 16 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
e) clădiri cu destinaţia de lăcaşuri de cult, anexele acestora cu destinaţia de locuinţă, precum şi clădirile de interes şi utilitate publică aflate în proprietatea unităţilor de cult recunoscute potrivit legii, incluse în subprogramul prevăzut la art. 12 lit. b);
7. La articolul 16 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
f) clădiri de interes şi utilitate publică, precum şi anexele acestora cu destinaţia de locuinţă, aflate în proprietatea organizaţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor de utilitate publică recunoscute potrivit legii, incluse în subprogramul prevăzut la art. 12 lit. b).
8. La articolul 18, alineatele (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(6) Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei.
(7) Înstrăinarea, în decurs de 10 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, a spaţiilor cu altă destinaţie din clădirile incluse în program şi la care proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii au fost finanţate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiţionată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum şi a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiţiei.
9. La articolul 20, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) După includerea în lista-sinteză, pentru clădirile eligibile a intra în subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică, ordonatorii principali de credite, unităţile de cult recunoscute potrivit legii şi organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile de utilitate publică recunoscute potrivit legii vor lua măsurile necesare pentru:
10. La articolul 22, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 22
Pentru clădirile incluse în subprogramul proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, ordonatorii principali de credite, unităţile de cult recunoscute potrivit legii şi organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile de utilitate publică recunoscute potrivit legii vor lua măsurile necesare pentru:
11. După articolul 23 se introduce un nou articol, art. 23^1, cu următorul cuprins:
ART. 23^1
(1) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obiectivele de investiţii incluse în listele-sinteză prevăzute la art. 19 alin. (2), încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, termenul pentru eliberarea certificatului de urbanism de către autorităţile competente este de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
(2) Pentru obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, inclusiv avizul autorităţii administraţiei publice centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural sau al structurilor deconcentrate ale acesteia, împreună cu punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului, se emit de entităţile competente în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării acestora/depunerii documentaţiei specifice complete.
(3) Autorizaţiile de construire pentru obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1) se emit în regim de urgenţă, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1^6) din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările şi completările ulterioare, avizele prevăzute la alin. (2) se consideră acordate dacă acestea nu au fost emise în termenul prevăzut la acelaşi alineat sau nu au fost transmise observaţii sau un refuz motivat, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi de către solicitant. În cazul aprobării tacite a avizelor, entităţile competente sunt obligate să emită documentul oficial în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării tacite şi să îl comunice solicitantului în termen de 2 zile de la data emiterii.
12. La articolul 24, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alin. (2^2), cu următorul cuprins:
(2^2) În baza ordinului prevăzut la art. 19 alin. (2), în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 139/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 46 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se încheie contracte de finanţare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile de utilitate publică recunoscute potrivit legii, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani în cazuri justificate, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare.
13. La articolul 27, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 27
(1) În perioada de valabilitate a contractelor de finanţare multianuală, în situaţia în care beneficiarii, unităţile şi subdiviziunile administrativ-teritoriale, unităţile de cult recunoscute conform legii şi organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile de utilitate publică recunoscute potrivit legii decontează sumele aferente contribuţiei de la bugetul de stat din surse proprii sau alte surse legal constituite, au dreptul să solicite recuperarea acestora la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate în buget cu această destinaţie, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea serviciilor/lucrărilor executate depuse până în ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie a fiecărui an.
14. La articolul 28, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 28
(1) Pe perioada de derulare a contractelor de finanţare multianuală încheiate conform art. 24 alin. (2)-(2^2), în situaţia în care solicitările de transfer depuse depăşesc nivelul creditelor bugetare aprobat prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, sumele aferente acestora se transferă de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu prioritate, în anul bugetar următor, în ordinea cronologică de înregistrare în anul anterior a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea serviciilor/lucrărilor executate.
15. După articolul 31 se introduce un nou articol, art. 31^1, cu următorul cuprins:
ART. 31^1
(1) Beneficiarii subprogramului proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, prevăzut la art. 12 lit. b), au obligaţia ca pe o perioadă de 5 ani de la încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor pentru obiectivele de investiţii finanţate prin program să le menţină destinaţia şi să asigure întreţinerea acestora, sub sancţiunea restituirii sumelor transferate de la bugetul de stat prin program.
(2) În situaţia în care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei constată că nu au fost respectate obligaţiile prevăzute la alin. (1), acesta iniţiază procedurile de recuperare a sumelor transferate de la bugetul de stat, conform prevederilor art. 30, în termen de 30 de zile de la constatare.
ART. 10
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii «Anghel Saligny», publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 6 septembrie 2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 183/2022, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
- După articolul 6 se introduc patru noi articole, art. 6^1-6^4, cu următorul cuprins:
ART. 6^1
(1) Beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiţii cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, prevăzută la art. 6 alin. (3), în situaţii justificate, pot decide renunţarea la unul sau mai multe obiective de investiţii în vederea redistribuirii sumei aferente pentru alt/alte obiectiv/obiective de investiţii din cele prevăzute în lista aprobată, în limita sumei solicitate prin cererea/cererile depusă/depuse iniţial, în vederea asigurării resurselor financiare pentru finalizarea a cel puţin un obiectiv de investiţii.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1) se ia prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale beneficiarilor şi în baza acesteia se solicită Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei modificarea în mod corespunzător a listei aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), o unitate administrativ-teritorială nu poate renunţa la unul sau mai multe obiective de investiţii deţinute pentru redistribuirea sumelor către o altă unitate administrativ-teritorială.
(4) Redistribuirea fondurilor alocate prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea limitelor maxime prevăzute la art. 1 alin. (2), exclusiv între categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b), precum şi exclusiv între cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) şi d).
(5) Beneficiarii programului pot să renunţe la anumite obiective de investiţii doar în situaţia în care nu s-au decontat fonduri de la bugetul de stat şi nu au încheiate contracte de achiziţie publică de lucrări pentru realizarea acestora.
ART. 6^2
(1) Beneficiarii programului care au două sau mai multe obiective de investiţii cuprinse în lista aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, prevăzută la art. 6 alin. (3), pot solicita comasarea obiectivelor de investiţii într-un singur obiectiv de investiţii din cadrul aceleiaşi categorii de investiţii prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. a)-d), pentru a elabora o singură documentaţie tehnico-economică, anterior încheierii contractelor de finanţare, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici şi a valorii cumulate pentru toate obiectivele de investiţii alocate iniţial.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), solicitarea se poate depune şi de beneficiarii care au încheiate contracte de finanţare la data solicitării, în situaţia în care restricţii de ordin tehnic, cerinţe impuse de avizatori sau alte motive de aceeaşi natură impun modificarea soluţiilor tehnice şi realizarea unui singur obiectiv de investiţii, care integrează toate obiectivele de investiţii. În această situaţie, toate contractele de finanţare încetează prin acordul părţilor, urmând a se încheia un nou contract de finanţare pentru realizarea obiectivului de investiţii, cu respectarea indicatorilor tehnico-economici şi a valorii cumulate alocate iniţial pentru toate obiectivele de investiţii.
(3) În situaţia în care beneficiarii prevăzuţi la alin. (2) au încheiate contracte de achiziţie publică la data solicitării, aceştia trebuie să facă dovada că prin comasarea obiectivelor de investiţii într-unul singur nu se aduce atingere regulilor/condiţiilor iniţiale în baza cărora au fost atribuite respectivele contracte, respectiv faptul că modificarea nu vizează elemente care au stat la baza întocmirii propunerilor tehnice şi financiare prezentate în procedurile de atribuire a contractelor, în caz contrar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei având dreptul să refuze să dea curs solicitării.
ART. 6^3
(1) Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale care au aprobate individual obiective de investiţii în lista prevăzută la art. 6 alin. (3) pot decide constituirea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, potrivit art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul realizării în comun a obiectivelor de investiţii aprobate individual fiecăreia, şi pot solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei modificarea în acest sens a listei, în limita valorii aprobate cumulate a obiectivelor de investiţii.
(2) Solicitarea prevăzută la alin. (1) se poate depune numai dacă toate obiectivele de investiţii sunt la faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii sau proiect tehnic la data constituirii asociaţiei de dezvoltare intercomunitară şi numai dacă acestea sunt fie exclusiv din categoria de investiţii prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e), fie din categoria proiectelor de investiţii integrate eligibile, respectiv care fac parte din categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) sau cele care fac parte din categoriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) şi d).
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare beneficiar aprobă, prin hotărâre emisă de către autoritatea deliberativă, realizarea obiectivului de investiţii propriu ca parte a unui obiectiv de investiţii integrat, realizat prin asociaţia de dezvoltare intercomunitară.
(4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) se depune de către unitatea administrativ-teritorială desemnată lider, potrivit prevederilor art. 11 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny“, pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.333/2021, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 12 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny“, pentru categoria de investiţii prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei şi al ministrului energiei nr. 278/167/2022, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de o notă prin care se fundamentează temeinic beneficiile tehnice, economice şi de orice altă natură ale realizării obiectivelor de investiţii prin asociaţia de dezvoltare intercomunitară, ca obiectiv integrat.
(5) În situaţia în care, anterior transmiterii solicitării prevăzute la alin. (1), au fost încheiate contracte de finanţare între unul sau mai mulţi beneficiari, membri ai asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, acestea încetează prin acordul părţilor, urmând a se încheia un nou contract de finanţare cu liderul desemnat.
ART. 6^4
(1) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei centralizează propunerile transmise şi utilizează creditele de angajament dezangajate ca urmare a renunţării, în baza propunerilor primite de la beneficiari cu respectarea prevederilor art. 6^1-6^3, şi actualizează lista de obiective aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, prevăzută la art. 6 alin. (3), cu încadrarea în limitele creditelor de angajament aprobate anual în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu această destinaţie.
(2) În situaţia în care după realocarea prevăzută la alin. (1) rămân credite de angajament disponibile, acestea se utilizează în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (3), (6) şi (7) şi art. 6 alin. (8)."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
CIPRIAN-CONSTANTIN ŞERBAN
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 8 mai 2025.
Nr. 55.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: