Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 378 din 19 decembrie 2013  pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, precum şi a Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare    Twitter Facebook
Cautare document

 LEGE nr. 378 din 19 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, precum şi a Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 827 din 23 decembrie 2013
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ORDONANŢĂ
    privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive
    şi a combustibilului nuclear uzat"

    2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    (1) Prezenta ordonanţă reglementează cadrul naţional pentru gospodărirea responsabilă şi în condiţii de siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, pentru a evita impunerea de sarcini inutile generaţiilor viitoare.
    (2) Prezenta ordonanţă stabileşte responsabilităţile organismelor implicate în diferitele etape ale gospodăririi deşeurilor radioactive şi asigurarea resurselor financiare destinate realizării activităţilor de gospodărire a deşeurilor rezultate din funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice, precum şi a celor destinate dezafectării lor, în condiţii care să asigure securitatea nucleară şi protecţia împotriva radiaţiilor ionizante a personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii, fără a compromite nevoile şi aspiraţiile generaţiilor viitoare.
    (3) Gospodărirea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat se desfăşoară potrivit normelor şi reglementărilor naţionale, acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, legislaţiei Uniunii Europene aplicabile în materie de securitate nucleară, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante a personalului expus profesional, a populaţiei, a mediului şi a proprietăţii.
    (4) Prezenta ordonanţă asigură informarea şi participarea publică necesară, în condiţiile legii, cu privire la gospodărirea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat."

    3. Articolul 2 se abrogă.
    4. La articolul 3, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică tuturor etapelor privind gospodărirea în siguranţă atât a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive rezultate din ciclul combustibilului nuclear, cât şi a deşeurilor radioactive rezultate din aplicaţiile tehnicilor şi tehnologiilor nucleare în industrie, medicină, agricultură, cercetare şi în alte domenii de interes socioeconomic, inclusiv a celor rezultate din dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice.
    .....................................................................
    (3) Activităţile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile industriei extractive şi activităţilor miniere."

    5. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    (1) Statul garantează desfăşurarea în siguranţă a activităţilor de dezafectare a instalaţiilor nucleare şi radiologice şi a activităţilor de gospodărire a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat rezultate din activităţile de operare şi dezafectare a instalaţiilor nucleare şi radiologice.
    (2) Statului îi revine răspunderea finală pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice şi pentru gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat generate pe teritoriul României.
    (3) Statul român, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, denumită în continuare ANDR, are toate drepturile şi obligaţiile care îi revin conform legislaţiei naţionale aplicabile, precum şi în conformitate cu prevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte, asupra deşeurilor radioactive aflate în depozite definitive şi asupra combustibilului nuclear uzat aflat în depozite intermediare şi definitive, cu respectarea prevederilor art. 7."

    6. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    La baza gospodăririi deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, inclusiv a depozitării definitive a acestora, stau următoarele principii generale:
    a) principiul «generatorul de deşeuri radioactive plăteşte»;
    b) principiul responsabilităţii generatorului de deşeuri radioactive;
    c) principiul utilizării celor mai bune tehnici şi tehnologii existente fără antrenarea unor costuri nejustificate pentru generaţiile viitoare şi luându-se în considerare posibilele efecte transfrontaliere;
    d) principiul menţinerii generării deşeurilor radioactive la nivelul minim rezonabil din punct de vedere practic, conform normelor naţionale şi internaţionale aplicabile, atât în ceea ce priveşte activitatea, cât şi volumul, prin intermediul unor măsuri de proiectare şi practici de exploatare şi dezafectare adecvate, inclusiv reciclarea şi reutilizarea materialelor;
    e) principiul luării în considerare, în mod adecvat, a interdependenţelor dintre toate etapele generării şi gospodăririi deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;
    f) principiul abordării graduale a punerii în aplicare a unor măsuri, adică documentarea procesului decizional trebuie să fie proporţională cu nivelurile de risc asociate gospodăririi deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;
    g) principiul aplicării unui proces decizional bazat pe probe şi documentat cu privire la toate etapele gestionării combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;
    h) principiul gospodăririi combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive în condiţii de siguranţă, inclusiv pe termen lung, cu caracteristici de siguranţă pasivă, respectiv componente de siguranţă care nu necesită surse externe de acţiune mecanică, umană sau de energie electrică."

    7. Laarticolul 6, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
    ""b^1) analiză inter pares - evaluare a activităţilor din domeniul de competenţă, efectuată de experţi în domeniu din alte state membre, care vizează schimbul de experienţă, dezvoltarea şi asigurarea unor standarde ridicate în ceea ce priveşte gospodărirea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;"."

    8. La articolul 6, literele f), i) şi o) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "f) combustibil nuclear uzat - combustibil nuclear îndepărtat definitiv din reactor după iradiere; combustibilul nuclear uzat poate fi considerat o resursă utilizabilă care poate fi reprocesată sau poate fi depozitat definitiv ca deşeu radioactiv;
    ..................................................................
    i) deşeuri radioactive - materialele radioactive sub formă gazoasă, lichidă sau solidă, pentru care deţinătorul acestora nu poate demonstra Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, că se prevede sau se consideră o altă utilizare şi care conţin radionuclizi în concentraţii sau cu contaminări de suprafaţă superioare unor valori stabilite de CNCAN în conformitate cu reglementările specifice aplicabile emise de aceasta;
    ..................................................................
    o) gospodărirea deşeurilor radioactive - totalitatea activităţilor administrative şi operaţionale care sunt implicate în manipularea, transportul, pretratarea, tratarea, condiţionarea, depozitarea intermediară şi depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive;"

    9. La articolul 6, după litera o) se introduce o nouă literă, litera o^1), cu următorul cuprins:
    "o^1) gospodărirea combustibilului nuclear uzat - totalitatea activităţilor care au legătură cu manipularea, transportul, depozitarea intermediară sau depozitarea definitivă a combustibilului nuclear uzat;"

    10. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    Titularii de autorizaţie au obligaţia de a gospodări în siguranţă combustibilul nuclear uzat şi deşeurile radioactive rezultate prin funcţionarea instalaţiilor nucleare şi radiologice pe toată durata de exploatare utilă, precum şi din dezafectarea acestora, în vederea depozitării lor definitive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

    11. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Activităţile de gospodărire în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat se desfăşoară în baza Strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind gospodărirea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, document care se elaborează de către ANDR şi este aprobat prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gospodărirea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive conţine politica naţională şi programul naţional privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat şi este avizată de CNCAN.
    (3) Politica naţională privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat are la bază principiile prevăzute la art. 5.
    (4) Programul naţional privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, denumit în continuare programul naţional, include, cel puţin, următoarele elemente:
    a) obiectivele globale ale politicii naţionale cu privire la gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;
    b) cele mai importante etape şi termene clare pentru încheierea cu succes a acestor etape, având în vedere obiectivele globale ale programului naţional;
    c) un inventar al combustibilului nuclear uzat şi al deşeurilor radioactive, precum şi estimări privind cantităţile viitoare, inclusiv cele rezultate în urma activităţilor de dezafectare;
    d) inventarul prevăzut la lit. c) trebuie să indice în mod clar amplasamentul şi cantitatea deşeurilor radioactive şi ale combustibilului nuclear uzat, în conformitate cu o clasificare adecvată a deşeurilor radioactive;
    e) conceptele, planurile şi soluţiile tehnice pentru gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, de la generare la depozitarea definitivă;
    f) conceptele şi planurile pentru perioada ulterioară încheierii ciclului de viaţă a unei instalaţii de depozitare definitivă, inclusiv pentru perioada în care se menţin controale adecvate, precum şi mijloacele care urmează a fi utilizate pentru a stoca informaţiile despre instalaţia respectivă pe termen lung;
    g) activităţile de cercetare, dezvoltare şi demonstrare care sunt necesare pentru punerea în aplicare a soluţiilor de gospodărire a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;
    h) responsabilităţile pentru punerea în aplicare a programului naţional şi indicatorii-cheie de performanţă, utilizaţi pentru monitorizarea progreselor în punerea în aplicare;
    i) o evaluare a costurilor programului naţional, baza şi ipotezele acestei evaluări, care trebuie să includă un profil pentru întreaga perioadă;
    j) schema de finanţare în vigoare;
    k) o politică sau un proces de asigurare a transparenţei prin asigurarea de informaţii publice efective şi prin implicarea tuturor părţilor interesate în procesele decizionale, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu obligaţiile internaţionale;
    l) după caz, acordurile încheiate cu state membre ale Uniunii Europene sau ţări terţe, cu privire la gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, inclusiv cu privire la utilizarea instalaţiilor de depozitare permanentă.
    (5) În vederea gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, ANDR emite standarde privind limitele şi condiţiile tehnice de depozitare definitivă a deşeurilor radioactive şi norme privind cerinţe legate de domeniul său de competenţă, care sunt aprobate prin ordin al preşedintelui ANDR."

    12. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 8^1
    (1) ANDR prezintă notificări Comisiei Europene în ceea ce priveşte conţinutul programului naţional, precum şi modificările semnificative ulterioare.
    (2) ANDR furnizează clarificări şi informări solicitate de Comisia Europeană cu privire la programul naţional, la termenele şi cu frecvenţa prevăzute de acestea.
    (3) ANDR organizează periodic, cel puţin o dată la 10 ani, autoevaluări şi analize internaţionale inter pares ale cadrului naţional în ceea ce priveşte domeniul său de competenţă, inclusiv ale programului naţional şi ale punerii sale în aplicare; rezultatele acestor analize se raportează Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi pot fi puse la dispoziţia publicului, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind informaţiile clasificate şi principiul confidenţialităţii."

    13. Articolul 9 se abrogă.
    14. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 10
    (1) Autoritatea naţională competentă în domeniul coordonării la nivel naţional a activităţilor de gospodărire în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat este ANDR, fiind independentă, din punct de vedere funcţional, de autoritatea de reglementare în domeniu, respectiv CNCAN, şi de ceilalţi titulari de autorizaţie."

    15. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) ANDR are ca obiect de activitate depozitarea definitivă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat şi coordonarea implementării, la nivel naţional, a activităţilor de dezafectare a instalaţiilor nucleare şi radiologice şi de gospodărire în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat.
    (2) Atribuţiile de reglementare, autorizare şi control al activităţilor nucleare sunt exercitate de CNCAN şi sunt prevăzute în Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

    16. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13
    (1) Cheltuielile curente şi de capital ale ANDR se finanţează din venituri proprii şi, în completare, din subvenţii de la bugetul de stat.
    (2) Salarizarea personalului se face în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice."

    17. La articolul 14, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) elaborează şi revizuieşte, cel puţin o dată la 5 ani, ţinând cont de progresele tehnice şi ştiinţifice, precum şi de recomandările şi bunele practici desprinse din analizele inter pares, Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gospodărirea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;"

    18. La articolul 14, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
    "b^1) ia toate măsurile adecvate, în condiţiile legii, în vederea implementării de către titularii de autorizaţie a activităţilor de gospodărire în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;"

    19. La articolul 14, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
    "d^1) informează şi asigură participarea publică necesară, în condiţiile legii, cu privire la gospodărirea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, ţinând seama în mod corespunzător de prevederile legale privind informaţiile clasificate;"

    20. La articolul 14, după litera z) se introduce o nouă literă, litera z^1), cu următorul cuprins:
    "z^1) ia măsurile necesare pentru formarea profesională şi protecţia radiologică a personalului propriu; personalul propriu care desfăşoară activităţi ce presupun intrarea în zona radiologică a titularilor de autorizaţie este considerat personal expus profesional riscului radiologic şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege."

    21. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15
    (1) Bugetul de venituri şi cheltuieli al ANDR se aprobă ca anexă la bugetul Ministerului Economiei."

    22. La articolul 17, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 17
    (1) Din bugetul ANDR se finanţează următoarele activităţi:
    a) amplasarea, proiectarea, construirea, punerea în funcţiune, exploatarea şi întreţinerea, modernizarea, închiderea şi monitorizarea postînchidere a depozitelor definitive pentru combustibil nuclear uzat şi deşeuri radioactive realizate după adoptarea prezentei ordonanţe;
    b) asigurarea protecţiei radiologice a populaţiei şi mediului din zonele de risc ale depozitelor definitive;
    c) monitorizarea radioactivităţii mediului în zona depozitelor definitive;
    d) informarea şi pregătirea opiniei publice din zona învecinată depozitelor definitive pentru acceptarea amplasării şi funcţionării acestora;
    e) promovarea şi diseminarea activităţilor specifice în domeniul gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive, în ţară şi în străinătate;
    f) organizarea de conferinţe, grupuri de lucru, seminare şi alte activităţi similare;
    g) dezvoltarea şi implementarea programelor sociale pentru comunităţile locale învecinate depozitelor;
    h) alte activităţi necesare depozitării în siguranţă a deşeurilor radioactive rezultate din operarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi/sau radiologice deţinute de titularii de autorizaţie;
    i) informarea şi asigurarea participării publicului, în condiţiile legii, cu privire la gospodărirea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat;
    j) exploatarea şi întreţinerea, modernizarea, închiderea şi monitorizarea postînchidere a depozitelor definitive existente la data de 1 ianuarie 2007;
    k) tratarea, condiţionarea şi depozitarea definitivă a surselor de radiaţii nucleare şi a deşeurilor radioactive rezultate de la operatorii economici aflaţi în faliment sau în lichidare judiciară, inclusiv dezafectarea instalaţiilor nucleare şi/sau radiologice din proprietatea acestora, în cazul în care resursele financiare rezultate din lichidarea judiciară sunt insuficiente;
    l) recuperarea, tratarea, condiţionarea şi depozitarea definitivă a surselor orfane, deşeurilor istorice rezultate din practici trecute şi a deşeurilor rezultate din accidente şi/sau incidente nucleare;
    m) asigurarea protecţiei radiologice a populaţiei şi mediului din zonele de risc ale depozitelor definitive existente la data de 1 ianuarie 2007;
    n) dezvoltarea şi implementarea programelor sociale pentru comunităţile locale învecinate depozitelor definitive existente la data de 1 ianuarie 2007.
    (2) Activităţile prevăzute la lit. j)-n) ale alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

    23. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 32
    Titularii de autorizaţie care generează combustibil nuclear uzat sau deşeuri radioactive vor fi consultaţi şi implicaţi în derularea tuturor etapelor de dezbatere aferente procesului decizional privind stabilirea prevederilor Strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind gospodărirea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, care sunt relevante pentru propriile instalaţii nucleare, a limitelor şi condiţiilor tehnice pentru depozitarea definitivă, care sunt relevante pentru deşeurile nucleare şi combustibilul nuclear uzat generate în propriile instalaţii nucleare, şi/sau a contribuţiilor pentru constituirea resurselor financiare pentru dezafectare, depozitarea deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat prevăzute la art. 16 lit. a) şi la art. 19 alin. (1) lit. a)."

    24. Dispoziţiile art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 2 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 26/2007, se abrogă.

    ART. II
    Până la data de 23 august 2015 şi, ulterior, la fiecare 3 ani, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive va prezenta Comisiei Europene un raport cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2011/70/Euratom a Consiliului din 19 iulie 2011 de instituire a unui cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă şi în condiţii de siguranţă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, ţinând cont de revizuirea şi raportarea în temeiul Convenţiei comune asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului uzat şi asupra gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive, adoptată la Viena la 5 septembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 105/1999.

    ART. III
    La data intrării în vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "ANDRAD" se înlocuieşte în mod corespunzător cu sintagma "ANDR".

    ART. IV
    Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2007, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    ART. V
    Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2, literele a), c), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) cercetarea, proiectarea, deţinerea, amplasarea, construcţia, montajul, punerea în funcţiune, funcţionarea de probă, exploatarea, modificarea, conservarea, dezafectarea sau închiderea, importul, exportul şi transferul intracomunitar al instalaţiilor nucleare, inclusiv al celor de gospodărire a combustibilului nuclear uzat;
    ................................................................
    c) producerea, amplasarea şi construcţia, furnizarea, închirierea, transferul, manipularea, deţinerea, prelucrarea, utilizarea, tratarea, condiţionarea, depozitarea intermediară sau definitivă, dezafectarea sau închiderea, transportul, tranzitul, importul, exportul şi transferul intracomunitar al instalaţiilor radiologice, materialelor radioactive şi nucleare, inclusiv al deşeurilor radioactive;
    ................................................................
    e) producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deţinerea, exportul, importul şi transferul intracomunitar al materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1;
    f) deţinerea, transferul, importul, exportul şi transferul intracomunitar al informaţiilor nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor şi echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive, prevăzute în anexa nr. 1."

    2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Comisia beneficiază, în condiţiile legii, de resursele umane şi financiare necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile, prevăzute de prezenta lege, cu privire la cadrul naţional legislativ, de reglementare şi organizaţional.
(2^2) În vederea asigurării îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (2^1), Comisia va dezvolta şi va implementa programe de formare pentru personalul propriu, care vor include şi rezultatele activităţilor de cercetare şi dezvoltare, desfăşurate, în condiţiile legii, pe teritoriul României, referitoare la reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare."

    3. La articolul 5, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(6) Comisia va revizui reglementările ori de câte ori este necesar, pentru corelarea cu standardele internaţionale şi cu convenţiile internaţionale ratificate din domeniu la care România este parte, şi va dispune măsurile necesare pentru aplicarea acestora, ţinând cont de experienţa în activitate, de informaţiile obţinute în urma procesului decizional şi de evoluţiile tehnologice ale activităţilor de cercetare relevante."

    4. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) Importul, exportul şi transferul intracomunitar în/din România al deşeurilor radioactive şi al combustibilului nuclear uzat sunt interzise.
    (2) Prin excepţie de la alin. (1), în condiţiile prevăzute de prezenta lege, sunt permise:
    a) importul, exportul şi transferul intracomunitar al surselor închise scoase din utilizare, care trebuie repatriate furnizorului sau producătorului;
    b) exportul şi transferul intracomunitar din România de deşeuri radioactive sau combustibil nuclear uzat, în vederea prelucrării, cu returnarea ulterioară a deşeurilor radioactive rezultate în urma prelucrării;
    c) importul şi transferul intracomunitar în România al deşeurilor radioactive care decurg nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, de deşeuri radioactive sau combustibil nuclear uzat ca urmare a unui export sau a unui transfer intracomunitar din România, anterior autorizat, conform prevederilor lit. b);
    d) exportul şi transferul intracomunitar din România al deşeurilor radioactive şi al combustibilului nuclear uzat în vederea depozitării definitive, în situaţia în care, la momentul transportului, este în vigoare un acord între România şi statul de destinaţie, de utilizare a unei instalaţii de depozitare definitivă în statul de destinaţie, care trebuie să aibă capacitatea tehnică şi administrativă şi structura de reglementare care să permită gospodărirea, respectiv depozitarea definitivă, în condiţii corespunzătoare standardelor internaţionale;
    e) exportul şi transferul intracomunitar din România de combustibil nuclear uzat de la reactoare de cercetare către o ţară care furnizează sau produce combustibil destinat reactoarelor de cercetare, ţinând cont de acordurile internaţionale aplicabile.
    (3) Condiţiile şi criteriile de export şi transfer intracomunitar din România sunt detaliate în reglementări specifice elaborate de Comisie conform art. 5."

    5. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Activităţile şi sursele prevăzute la art. 2 necesită autorizaţie eliberată de Comisie, cu respectarea procedurii de autorizare specifice fiecărui gen de activitate sau surse, în conformitate cu reglementările emise de Comisie potrivit prevederilor art. 5."

    6. La articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
    a) activităţile de transport al dispozitivelor generatoare de radiaţii ionizante şi activităţile de utilizare a aparaturii de control dozimetric şi a sistemelor de detecţie a radiaţiilor ionizante;
    b) cele prevăzute la art. 2 lit. h);
    c) activităţile de transfer intracomunitar al instalaţiilor radiologice şi materialelor radioactive, altele decât activităţile de transfer intracomunitar al deşeurilor radioactive, al combustibilului nuclear proaspăt şi uzat şi al celorlalte tipuri de materiale nucleare."

    7. La articolul 8 alineatul (8), după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins:
    "l) închiderea."

    8. La articolul 18 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) este în măsură să demonstreze că dispune de resursele umane şi financiare, dotările tehnice, tehnologiile şi mijloacele materiale necesare desfăşurării activităţilor;"

    9. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 23
    (1) Producerea, furnizarea, importul sau transferul intracomunitar al celor prevăzute la art. 8 alin. (6) necesită obţinerea, în prealabil, a unei autorizaţii de produs, model sau tip, emisă de Comisie. Autorizaţia de produs, model sau tip, nu este obligatorie pentru cele prevăzute la art. 8 alin. (6), fabricate şi/sau comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, ori care sunt fabricate în mod legal într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European sau într-un stat cu care România a încheiat un acord de recunoaştere în acest sens, dacă cerinţele aplicabile acestora în statul respectiv prezintă garanţii echivalente celor pe baza cărora se acordă autorizaţie de produs în România."

    10. La articolul 25 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
    "e) asigurarea şi menţinerea resurselor umane şi financiare adecvate, pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de prezenta lege."

    11. La articolul 25, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
    "(3) Titularul de autorizaţie, eliberată potrivit art. 8, este pe deplin răspunzător pentru asigurarea securităţii instalaţiilor şi/sau pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor autorizate în condiţiile legii.
(4) Răspunderea pentru securitatea instalaţiilor şi/sau a activităţilor nu poate fi delegată."

    12. La articolul 35, după litera p) se introduc cinci noi litere, literele q) - t), cu următorul cuprins:
    "q) transmite notificări şi prezintă rapoarte Comisiei Europene cu privire la implementarea directivelor Consiliului şi a altor acte normative comunitare în domeniul propriu de competenţă, la termenele şi cu frecvenţa prevăzute de acestea;
r) avizează rapoartele privind implementarea directivelor Consiliului şi a altor acte normative din domeniul nuclear transmise Comisiei Europene de către alte organisme naţionale;
s) avizează Strategia naţională de dezvoltare a domeniului nuclear;
ş) avizează Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gospodărirea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;
t) organizează, periodic, cel puţin o dată la 10 ani, autoevaluări, precum şi analize internaţionale inter pares ale activităţii proprii, precum şi ale cadrului naţional de reglementare, autorizare şi control; rezultatele acestor analize se raportează Comisiei Europene şi celorlalte state membre şi pot fi puse la dispoziţia publicului, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind informaţiile clasificate şi principiul confidenţialităţii."

    13. La articolul 56, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Controlul de garanţii nucleare în România se realizează în conformitate cu prevederile Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi ale Regulamentului (Euratom) nr. 302/2005 al Comisiei din 8 februarie 2005 privind aplicarea garanţiilor nucleare Euratom."

    14. La anexa nr. 2, punctele 4, 6,7, 12 şi 14 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "4. autorizaţie - document legal, eliberat de Comisie, prin care se autorizează activităţile nucleare conform prezentei legi;
    .................................................................
6. combustibil nuclear - material sau un ansamblu mecanic care conţine material nuclear, special destinat folosirii într-un reactor nuclear, în scopul producerii energiei nucleare;
7. deşeuri radioactive - materiale radioactive în stare gazoasă, lichidă sau solidă, pentru care deţinătorul acestora nu poate demonstra Comisiei că se prevede sau se consideră o altă utilizare şi care conţin radionuclizi în concentraţii sau cu contaminări de suprafaţă superioare unor valori stabilite de Comisie, în conformitate cu reglementările specifice aplicabile emise de aceasta conform art. 5;
    .................................................................
12. materie primă nucleară - uraniu, care conţine amestecul de izotopi ce se găseşte în natură, uraniu al cărui conţinut în uraniu 235 este inferior cotelor normale, toriu, toate materiile menţionate mai sus sub formă de metal, aliaje, compuşi chimici sau concentraţi, orice altă materie care conţine una sau mai multe din materiile menţionate mai sus, la nivelele de concentraţie stabilite de Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile Tratatului EURATOM;
    .................................................................
14. material fisionabil special - plutoniu-239, uraniu-233, uraniu îmbogăţit cu uraniu 235 sau 233, precum şi orice produs care conţine unul sau mai mulţi izotopi din cei menţionaţi mai sus şi alte materiale fisionabile similare care vor fi stabilite de Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei Europene, în conformitate cu prevederile Tratatului EURATOM; termenul de «material fisionabil special» nu include materia primă nucleară;"

    15. La anexa nr. 2, după punctul 36 se introduc nouă noi puncte, punctele 37 - 45, cu următorul cuprins:
    "37. titular de autorizaţie - o persoană juridică sau altă entitate legal constituită, căreia îi revine răspunderea generală pentru orice activitate nucleară sau orice instalaţie autorizată conform prezentei legi;
38. import - activitatea de trimitere a oricărui produs radioactiv, instalaţie, material nuclear, precum şi a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, dintr-un stat terţ în România, ca stat de destinaţie;
39. export - activitatea de trimitere a oricărui produs radioactiv, instalaţie, material nuclear, precum şi a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, din România, ca stat de origine, într-un stat terţ;
40. transfer intracomunitar - activitatea de trimitere a oricărui produs radioactiv, instalaţie, material nuclear, precum şi a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, în cadrul căreia statul de origine şi statul de destinaţie sunt state membre ale Uniunii Europene;
41. stat terţ - oricare ţară care nu este stat membru al Uniunii Europene;
42. transfer - activitatea de trimitere pe teritoriul României a oricărui produs radioactiv, instalaţie, material nuclear, precum şi a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive prevăzute în anexa nr. 1, de la un titular de autorizaţie la altul, cu schimbarea corespunzătoare a proprietarului, inclusiv trimiterea materialelor nucleare dintr-o zonă de bilanţ material în altă zonă de bilanţ material ale aceluiaşi titular de autorizaţie;
43. uraniu îmbogăţit în izotopul 235 sau 233 - uraniu care conţine fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti 2 izotopi într-o asemenea cantitate, încât raportul dintre suma acestor 2 izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 în uraniul natural;
44. sursă închisă scoasă din utilizare - o sursă închisă care nu mai este folosită sau destinată a fi folosită în scopul pentru care a fost acordată autorizaţia;
45. combustibil nuclear uzat - combustibil nuclear îndepărtat definitiv din reactor după iradiere; combustibilul nuclear uzat poate fi considerat o resursă utilizabilă care poate fi reprocesată sau poate fi depozitat definitiv ca deşeu radioactiv."

    16. În tot cuprinsul legii, sintagmele "combustibil nuclear ars" şi "combustibil nuclear iradiat" se înlocuiesc cu sintagma "combustibil nuclear uzat", iar sintagma "depozitare finală" se înlocuieşte cu sintagma "depozitare definitivă".

    ART. VI
    (1) Autorizaţiile şi permisele de exercitare, emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, îşi menţin valabilitatea până la termenul prevăzut de acestea, cu excepţia cazului în care se încalcă prevederile art. 7 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum s-a modificat prin art. V pct. 4 din prezenta lege.
    (2) Prevederile prezentei legi se aplică şi cererilor de autorizare în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia.

    ART. VII
    Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    *
    Prezenta lege transpune art. 1 alin. (1), (2) şi (3), art. 2 alin. (1) şi (3), art. 3, art. 4 alin. (1), (3) şi (4), art. 5 alin. (1) lit. a), d), g) şi alin. (2), art. 6 alin. (2) şi (3), art. 7 alin. (1) şi (5), art. 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi 14 din Directiva 2011/70/Euratom a Consiliului din 19 iulie 2011 de instituire a unui cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă şi în condiţii de siguranţă a combustibilului uzat şi a deşeurilor radioactive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 199 din 2 august 2011.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

    Bucureşti, 19 decembrie 2013.
    Nr. 378.

    -------

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice