Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 36 din 25 martie 2026 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 232 din 25 martie 2026
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 15 octombrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:
"(2^1) În scopul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (2), autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a contacta victima, în termen de 3 zile de la emiterea ordinului de protecţie, precum şi la expirarea măsurilor de protecţie, în vederea asigurării exercitării dreptului la informare al victimelor violenţei domestice, inclusiv cu privire la posibilitatea prelungirii ordinului de protecţie, potrivit competenţelor ce le revin.
(2^2) Cu cel puţin 14 zile anterioare expirării duratei pentru care a fost emis ordinul de protecţie, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a contacta victima pentru a o informa cu privire la dreptul acesteia de a solicita prelungirea ordinului de protecţie, în cazul în care motivele emiterii acestuia subzistă sau în cazul în care au apărut motive noi."
2. La articolul 38, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa dispune şi obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, poate recomanda internarea voluntară sau poate solicita internarea nevoluntară, în condiţiile Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care agresorul este consumator de alcool şi/sau substanţe psihoactive, instanţa poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea agresorului întrun program de consiliere, tratament, dezintoxicare, dezalcoolizare sau asistenţă de specialitate, potrivit legii. În cazul consumului de substanţe psihoactive se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
3. La articolul 39, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) În cazul în care împotriva unui agresor a fost emis un ordin de protecţie care a expirat prin ajungere la termen, durata măsurilor dispuse printr-un ordin de protecţie emis în termen de 5 ani de la expirarea celui anterior se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 24 de luni de la data emiterii acestuia.
(4) Dispoziţiile de la alin. (3) se aplică indiferent de identitatea victimei."
4. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 40
(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima sau de pe raza teritorială a locului săvârşirii actelor de violenţă."
5. La articolul 46, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 46
(1) O copie a dispozitivului hotărârii prin care s-a dispus cererea de emitere a ordinului de protecţie se comunică, în maximum 5 ore de la momentul pronunţării hotărârii, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi/sau a agresorului, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi reprezentantului autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice."
ART. II
Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 4 martie 2024, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanţa dispune şi obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică şi/sau psihoterapie şi poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară, în condiţiile Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care agresorul este consumator de alcool şi/sau substanţe psihoactive, instanţa poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea agresorului întrun program de consiliere, tratament, dezintoxicare, dezalcoolizare sau asistenţă de specialitate, potrivit legii. În cazul consumului de substanţe psihoactive se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
2. La articolul 12, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Măsura privind obligarea agresorului să urmeze, pe întreaga durată a ordinului de protecţie, consiliere psihologică şi/sau psihoterapie se dispune cu o frecvenţă stabilită potrivit împrejurărilor, dar nu mai puţin de o şedinţă pe lună."
3. La articolul 12 alineatul (4), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Prin aceeaşi hotărâre, instanţa dispune luare uneia sau mai multor măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:"
4. La articolul 12 alineatul (4), după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:
"d) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie o dată pe lună cu privire la efectuarea fiecărei şedinţe de consiliere psihologică şi/sau psihoterapie dispusă potrivit alin. (3)."
5. La articolul 13, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4), cu următorul cuprins:
"(3) În cazul în care împotriva unui agresor a fost emis un ordin de protecţie care a expirat prin ajungere la termen, durata măsurilor dispuse printr-un ordin de protecţie emis în termen de 5 ani de la expirarea celui anterior se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 24 de luni de la data emiterii acestuia.
(4) Dispoziţiile de la alin. (3) se aplică indiferent de identitatea victimei."
6. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 14
(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima sau de pe raza teritorială a locului săvârşirii actelor de violenţă."
7. La articolul 18, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
"(4) Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a uneia dintre măsurile prevăzute la art. 12 alin. (3) şi (3^1) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei."
8. La articolul 23, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 23
(1) O copie a dispozitivului hotărârii prin care s-a dispus cererea de emitere a ordinului de protecţie se comunică, în maximum 5 ore de la momentul pronunţării hotărârii, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi/sau a agresorului, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi reprezentantului autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor."
9. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 24
(1) La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată sau reprezentantul legal poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea iar fi puse în pericol.
(2) La expirarea duratei măsurilor de protecţie, cererea de emitere a unui nou ordin de protecţie poate fi introdusă în numele victimei şi de către:
a) procuror;
b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
NATALIA-ELENA INTOTERO
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 25 martie 2026.
Nr. 36.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: