Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Declaraţia de avere şi declaraţia de interese se completează şi se depun în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare. După depunerea declaraţiilor, persoana desemnată de secretarul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului eliberează dovada de primire."
2. La articolul 4, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7) În condiţiile alin. (1) şi (2), deputaţii şi senatorii depun odată cu declaraţia de avere şi declaraţia de interese, la secretarul general al- Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, un curriculum vitae. Acesta se publică pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului."
3. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (2) şi (3)."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
LAURENŢIU PLĂEŞU
Bucureşti, 2 aprilie 2025.
Nr. 34.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: