Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 33 din 25 martie 2025 pentru modificarea art. 193 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC La articolul 193 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Pentru spitalele publice prevăzute la alin. (1) bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local, precum şi ale unităţilor sanitare publice de interes naţional, ale spitalelor clinice cu secţii universitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale spitalelor aflate în subordinea universităţilor publice acreditate în cazuri temeinic motivate, cu informarea ordonatorului principal de credite în termen de maximum 60 de zile de la executarea bugetului, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VASILE-DANIEL SUCIU p. PREŞEDINTELE SENATULUI, MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 25 martie 2025. Nr. 33.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email