Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 314 din 18 iunie 2001  pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 314 din 18 iunie 2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 338 din 26 iunie 2001
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. 1
    Societăţile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi nu îşi vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, sunt dizolvate de drept şi intră în lichidare pe această dată.

    ART. 2
    (1) Constatarea dizolvării de drept a societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 se face prin încheiere a judecătorului delegat la registrul comerţului, la sesizarea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale sau a statului, prin Ministerul Finanţelor Publice şi organele sale teritoriale, cu procedura necontencioasă.
    (2) Publicitatea legală a constatării dizolvării se face prin afişarea la oficiul registrului comerţului a încheierii judecătorului delegat, cuprinzând în anexa lista cu societăţile comerciale dizolvate, pe Internet, precum şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe tabel şi cu reducerea de 50% a tarifului aferent, costurile de publicitate fiind suportate de Ministerul Finanţelor Publice. O dată cu afişarea la oficiul registrului comerţului încheierea judecătorului delegat se comunică direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, unde îşi au sediul societăţile comerciale prevăzute la art. 1 şi 6.

    ART. 3
    (1) Încheierea judecătorului delegat este supusă numai recursului. Recursul poate fi declarat de societatea comercială în cauza, de creditorii săi sau de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la data afişării încheierii judecătorului delegat.
    (2) Dispoziţiile art. 60 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, şi ale art. VIII din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale rămân aplicabile.
    (3) Tribunalul poate admite recursul atunci când constata ca societatea comercială a fost în imposibilitate de a se conformă dispoziţiilor art. 1 şi îi poate acorda un termen de cel mult 3 luni pentru completarea capitalului social.
    (4) Societatea comercială care nu îşi va completa capitalul social în termenul acordat de tribunal se dizolva de drept şi se radiază, din oficiu, din registrul comerţului, pe data expirării acelui termen.
    (5) Dispoziţiile art. 2 se aplică în mod corespunzător.

    ART. 4
    (1) Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul împotriva încheierii judecătorului delegat a fost respins, societatea comercială dizolvată de drept se radiază din oficiu, fără nici o alta formalitate.
    (2) Dacă recursul a fost admis, se va proceda conform hotărârii instanţei judecătoreşti.
    (3) Publicitatea legală a radierii se considera efectuată prin afişarea încheierii judecătorului delegat, prevăzută la art. 2 alin. (2), la care se adauga o lista rectificativa cuprinzând societăţile comerciale cu privire la care s-a admis recursul, menţionându-se hotărârea tribunalului. Lista rectificativa va fi afişată cel puţin 30 de zile şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în condiţiile art. 2 alin. (2). Despre aceasta se înştiinţează şi Ministerul Finanţelor Publice prin organele sale teritoriale.

    ART. 5
    (1) Lichidarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 se face cel mai târziu în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (2) Pe data lichidării, dar nu mai târziu de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societăţile comerciale prevăzute la art. 1 se radiază, din oficiu, din registrul comerţului.

    ART. 6
    (1) Societăţile cu răspundere limitată cu asociat unic, constituite cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 31/1990, republicată, sunt dizolvate de drept şi se radiază, din oficiu, din registrul comerţului, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (2) Asociatul unic al societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) răspunde nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale ale societăţii comerciale dizolvate de drept.
    (3) Dispoziţiile art. 2, art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 4 se aplică în mod corespunzător.

    ART. 7
    În cazul în care bunurile imobile şi mobile din patrimoniul societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 6 nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, sunt aplicabile, după data radierii societăţilor comerciale, dispoziţiile art. 477 din Codul civil.

    ART. 8
    Dizolvarea de drept şi radierea efectuate în temeiul prezentei legi se înscriu, din oficiu, în registrul comerţului, fără plata de taxe.

    ART. 9
    Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică societăţilor comerciale aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi într-o procedură de lichidare ori de reorganizare judiciară sau de faliment, aceste societăţi urmând să fie lichidate şi radiate potrivit reglementărilor legale aplicabile acelei proceduri.

    ART. 10
    În vederea determinării capitalului social deţinut de societatea comercială, echivalentul în lei al valutei liber convertibile, vărsată drept capital social, se calculează la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua vărsământului.

    ART. 11
    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă alin. (5) şi (6) ale art. VI din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 27 iunie 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/1997.

    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    DORU IOAN TĂRĂCILĂ

    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.


                    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                    VALER DORNEANU


    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016