Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 309 din 6 decembrie 2024 pentru modificarea art. 224 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea art. 154 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1236 din 9 decembrie 2024
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
La articolul 224 alineatul (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, absolvenţii facultăţilor de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultăţii, studenţii-doctoranzi, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenţi, respectiv în cazul studenţilor-doctoranzi, înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ liceal/şcoală profesională sau instituţie de învăţământ superior, după caz, acreditată, din altă ţară;"
ART. II
La articolul 154 alineatul (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, absolvenţii facultăţilor de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultăţii, studenţii-doctoranzi, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenţi, respectiv în cazul studenţilor-doctoranzi, înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ liceal/şcoală profesională sau instituţie de învăţământ superior, după caz, acreditată, din altă ţară. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a), b) şi f), pentru aceste venituri datorează contribuţie, conform regulilor specifice prezentului titlu;"
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
ŞTEFAN-OVIDIU POPA
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Bucureşti, 6 decembrie 2024.
Nr. 309.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: