Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 297 din 27 noiembrie 2024 pentru completarea art. 144 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC La articolul 144 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (5^1) şi (5^2), cu următorul cuprins: "(5^1) Consiliul local/judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate asigura fonduri pentru premierea elevilor care au obţinut distincţii, medalii, premii şi la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educaţiei, precum şi celor care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională, la examenul de bacalaureat şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora. (5^2) Cuantumul stimulentelor financiare prevăzute la alin. (5^1) se acordă în baza unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului local/judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în limita bugetului aprobat."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, PETRE-FLORIN MANOLE PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Bucureşti, 27 noiembrie 2024. Nr. 297.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email