Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 277 din 3 octombrie 2022 pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. I După articolul 63 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 63^1, cu următorul cuprins: "ART. 63^1 (1) La cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învăţământ din România în ultimii doi ani, inspectoratul şcolar judeţean/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează în cadrul unităţilor de învăţământ grupe de acomodare în cadrul cărora sunt predate noţiuni de limbă şi cultură românească, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. (2) Pentru organizarea şi predarea noţiunilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cadrul grupelor de acomodare se pot organiza sesiuni de informare şi schimburi de bune practici cu persoanele implicate în predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 454/2008 pentru aprobarea Proiectului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene."
ART. II În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei elaborează normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 63^1 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ION-MARCEL CIOLACU p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU
Bucureşti, 3 octombrie 2022. Nr. 277. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email