Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 245 din 23 decembrie 2025  pentru modificarea art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 245 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1204 din 29 decembrie 2025
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    La articolul 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituţia publică şi instituţia publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, cu cel puţin o persoană care realizează venituri din salarii, are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a entităţii respective, ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde se desfăşoară efectiv activitatea acelei entităţi. Solicitarea se face în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, pentru entităţile nou-înfiinţate. Organul fiscal are obligaţia ca, în termen de 5 zile de la înregistrarea fiscală, să transmită o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală primarului unităţii administrativteritoriale/ sectorului municipiului Bucureşti în a cărei/cărui rază teritorială îşi desfăşoară efectiv activitatea entitatea respectivă. Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea astfel încât aceasta să reflecte impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat, reţinut şi virat, pe fiecare entitate care intră sub incidenţa prezentului alineat."


    ART. II
    Termenul de solicitare a înregistrării fiscale prevăzut la art. I pentru entităţile deja înfiinţate la data intrării în vigoare a prezentei legi este de 30 de zile.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    NATALIA-ELENA INTOTERO
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    MIRCEA ABRUDEAN

    Bucureşti, 23 decembrie 2025.
    Nr. 245.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016