Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 205 din 3 decembrie 2025 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2024 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1114 din 3 decembrie 2025
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 din 20 februarie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2024 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 20 februarie 2025, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul I, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, cu următorul cuprins:
" Titlul ordonanţei de urgenţă se modifică şi va avea următorul cuprins:
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative"
2. La articolul I, după punctul 1 se introduce un nou punct, pct. 1^1, cu următorul cuprins:
"1^1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
ART. 2
(1) Se organizează centre de sănătate mintală, pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor, denumite în continuare centre, prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală organizate în cadrul spitalelor publice, prin preluarea atribuţiilor aferente centrelor, personalului contractual, a posturilor aferente şi a patrimoniului centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, regionale şi judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog."
3. La articolul I punctul 2, alineatul (1^1) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1^1) Centrele de sănătate mintală organizate în cadrul spitalelor publice care nu preiau personalul contractual, posturile aferente şi patrimoniul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, regionale şi judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog se reorganizează în centre de sănătate mintală, pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor."
4. La articolul I, după punctul 5 se introduce un nou punct, pct. 5^1, cu următorul cuprins:
"5^1. La articolul 8, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
b) sintagmele „centre de sănătate mintală“, „laboratoare de sănătate mintală (LSM)“ şi „centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog“ se înlocuiesc cu sintagma „centre de sănătate mintală, pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor“."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
NATALIA-ELENA INTOTERO
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 3 decembrie 2025.
Nr. 205.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: