Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 193 din 21 octombrie 2008  pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 193 din 21 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 723 din 24 octombrie 2008
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu următoarele modificări şi completări:
    1. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 2^1
    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă este aplicabilă şi în cazul cererilor formulate de persoane fizice care nu au domiciliul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul României ori al altui stat membru al Uniunii Europene, în măsura în care între România şi statul al cărui cetăţean este solicitantul sau pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul există o legătură convenţională care conţine dispoziţii referitoare la accesul internaţional la justiţie.
    (2) Pentru statele cu care România nu are legături convenţionale, accesul internaţional la justiţie poate fi acordat în baza curtoaziei internaţionale, sub rezerva principiului reciprocităţii."

    2. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare."

    3. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 8^1
    Ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistenţă judiciară sau dreptul la asistenţă juridică gratuită, ca măsură de protecţie, în considerarea unor situaţii speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut şi altele asemenea. În acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoaşterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situaţia specială care a justificat recunoaşterea, prin lege, a dreptului la asistenţă judiciară sau la asistenţă juridică gratuită."

    4. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 10^1
    Prezentul capitol nu aduce atingere prevederilor instrumentelor comunitare sau tratatelor internaţionale încheiate cu statele nemembre ale Uniunii Europene, care conţin prevederi referitoare la angajamentele asumate de România privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă, obligatoriu, total şi gratuit."

    5. La articolul 22, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Sumele reprezentând onorariile avocatului, expertului, traducătorului, interpretului, executorului judecătoresc sau mediatorului se plătesc în cont bancar, prin virament sau în numerar, prin compartimentele economice ale tribunalelor."

    6. La articolul 27, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 27
    (1) După îndeplinirea atribuţiilor pe care legea şi statutul le prevăd în sarcina executorului judecătoresc, instanţa va stabili, la cererea executorului judecătoresc, onorariul definitiv, în funcţie de complexitatea cauzei şi de volumul activităţii desfăşurate, în limitele onorariilor stabilite potrivit legii."

    7. La articolul 38 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) stabileşte, prin protocol sau prin ordin, potrivit legii, valoarea sau, după caz, limitele onorariilor pentru acordarea asistenţei de către avocat şi, respectiv, pentru executorul judecătoresc;"

    8. La articolul 50 alineatul (1), partea introductivă şi litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 50
    (1) Pentru ducerea la îndeplinire, în calitate de autoritate centrală, a unor obligaţii rezultate din prezenta ordonanţă de urgenţă sau asumate în cadrul cooperării judiciare internaţionale, prin instrumentele internaţionale la care România este parte, Ministerul Justiţiei poate încheia, potrivit legii, convenţii de colaborare cu:
    a) avocaţi, pentru furnizarea unor servicii de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare, după caz;"

    9. După articolul 50 se introduc două noi articole, articolele 50^1 şi 50^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 50^1
    Sumele reprezentând limitele de venit prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2) se pot actualiza prin hotărâre a Guvernului.
    Art. 50^2. - În situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanţă de urgenţă."


    ART. II
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    EUGEN NICOLICEA
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    NICOLAE VĂCĂROIU

    Bucureşti, 21 octombrie 2008.
    Nr. 193.

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016