Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 166 din 31 mai 2023  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 166 din 31 mai 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi pentru completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 498 din 7 iunie 2023
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 31^1, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), dreptul de construire se acordă şi în lipsa documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate pentru lucrări de construire a capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor, inclusiv staţii de transformare, cabluri şi instalaţiile pentru racordarea acestora la reţeaua electrică de interes public.
(1^2) În situaţia în care pe acelaşi imobil reglementat de un certificat de urbanism se pot construi mai multe obiective de investiţii, sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1^7) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

    2. La articolul 65, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 65
    (1) În absenţa Planului de amenajare a teritoriului judeţean şi a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico-edilitare, precum şi orice alte investiţii urbane numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii şi cu respectarea Regulamentului general de urbanism, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare."



    ART. II
    Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (4), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
    "f) lucrări de construire a capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor, inclusiv staţii de transformare, cabluri şi instalaţiile pentru racordarea acestora la reţeaua electrică de interes public."

    2. La articolul 7, după alineatul (1^6) se introduce un nou alineat, alin. (1^7), cu următorul cuprins:
    "(1^7) În măsura în care lucrările de construcţii vizează realizarea mai multor obiective de investiţii pe acelaşi teren, la cererea expresă a solicitantului, se poate emite câte o autorizaţie de construire pentru fiecare obiectiv de investiţii, în baza aceluiaşi certificat de urbanism obţinut pentru terenul aferent, cu condiţia delimitării acestor obiective în documentaţia tehnică menţionată la alin. (1) lit. c)."

    3. La articolul 11^1, după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:
    "i) lucrări de construire a capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor, inclusiv staţii de transformare, cabluri şi instalaţiile pentru racordarea acestora la reţeaua electrică de interes public."



    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    CIPRIAN-CONSTANTIN ŞERBAN
                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU

    Bucureşti, 31 mai 2023.
    Nr. 166.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016