Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 162 din 6 iulie 2017  privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 162 din 6 iulie 2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 548 din 12 iulie 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    TITLUL I
    Auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
    CAP. I
    Obiect şi definiţii
    ART. 1
    Obiect
    (1) Prezentul titlu reglementează auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, întocmite potrivit legii contabilităţii şi reglementărilor contabile aplicabile.
    (2) Prevederile art. 35 alin. (1), (4), (6), (7) şi (10) nu se aplică pentru auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi consolidate ale entităţilor de interes public, cu excepţia cazului în care aplicarea este prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public şi de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 158 din 27 mai 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

    ART. 2
    Definiţii
    În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    1. audit statutar înseamnă un audit al situaţiilor financiare anuale individuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate efectuat în conformitate cu standardele internaţionale de audit, în sensul art. 32, în măsura în care:
    a) este obligatoriu în temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului intern;
    b) este efectuat în mod voluntar la entităţile mici, iar situaţiile financiare auditate sunt publicate, împreună cu raportul de audit statutar, potrivit legii;

    2. auditor al grupului înseamnă auditorul financiar sau firma de audit care efectuează auditul statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate;
    3. auditor dintr-o ţară terţă înseamnă o persoană fizică care nu este înregistrată ca auditor financiar în România ca urmare a autorizării în conformitate cu art. 3 şi 66 sau în alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European şi care efectuează auditul situaţiilor financiare anuale sau consolidate ale unei societăţi înregistrate într-o ţară terţă;
    4. auditor financiar este persoana fizică, autorizată în conformitate cu prevederile prezentei legi de către Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar să efectueze audit financiar;
    5. auditul financiar cuprinde auditul statutar aşa cum este definit la pct. 1, precum şi activitatea efectuată în vederea exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a unor componente ale acestora, dar şi exercitarea altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale potrivit standardelor internaţionale de audit şi altor reglementări în domeniu;
    6. autoritate competentă înseamnă Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, denumită în continuare ASPAAS, în calitate de autoritate de reglementare în domeniului auditului statutar şi de supraveghere a auditorilor financiari şi a firmelor de audit. Prin referinţa la „autoritate competentă“ din orice articol se înţelege o trimitere la ASPAAS sau la orice altă autoritate competentă dintr-un alt stat membru responsabilă pentru funcţiile, sarcinile sau atribuţiile prevăzute la articolul respectiv, după caz;
    7. COESA înseamnă Comitetul Organismelor Europene de Supraveghere a Auditului (Committee of European Auditing Oversight Bodies);
    8. conducere înseamnă conducerea executivă a unei entităţi, care reprezintă, de regulă, un organ de conducere diferit de consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere;
    9. cooperativă înseamnă o societate cooperativă europeană, astfel cum este definită la art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 207 din 18 august 2003, sau orice alte cooperative pentru care se impune un audit statutar în temeiul legislaţiei UE, cum ar fi instituţii de credit, astfel cum sunt definite de Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 177 din 30 iunie 2006, şi întreprinderi de asigurare în sensul art. 2 din Directiva 1991/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 374 din 31 decembrie 1991;
    10. entitate afiliată la o firmă de audit înseamnă orice entitate, indiferent de forma sa juridică, care are legătură cu firma de audit, având în comun acţionariatul, controlul sau conducerea;
    11. entitate de audit dintr-o ţară terţă înseamnă o entitate, indiferent de forma sa juridică, care nu este înregistrată ca firmă de audit în România ca urmare a autorizării în conformitate cu art. 3 sau în alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European şi care efectuează auditul situaţiilor financiare anuale sau consolidate ale unei societăţi înregistrate într-o ţară terţă;
    12. entităţi de interes public înseamnă:
    a) societăţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;
    b) instituţiile de credit;
    c) societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare;
    d) instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată; fondurile de pensii administrate privat, fondurile de pensii facultative şi administratorii acestora; societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, casele de compensare, contrapărţi centrale şi operatori de piaţă/sistem autorizaţi/avizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară; societăţile/companiile naţionale; societăţile cu capital integral sau majoritar de stat; regiile autonome;

    13. entităţi mici înseamnă entităţile astfel definite conform reglementărilor contabile prin care sunt transpuse prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 3 alin. (2) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 182 din 29 iunie 2013;
    14. firma de audit este persoana juridică sau orice altă entitate, indiferent de forma juridică a acesteia, care este autorizată în conformitate cu prevederile prezentei legi de către ASPAAS să efectueze audit financiar;
    15. membru neexecutiv reprezintă un membru al consiliului de administraţie sau de supraveghere al unei entităţi sau al unui comitet constituit de un astfel de consiliu şi care nu exercită o funcţie de conducere executivă în cadrul entităţii respective;
    16. nepractician înseamnă orice persoană fizică care, pe durata implicării sale în guvernanţa sistemului de supraveghere publică şi în perioada de 3 ani imediat precedentă implicării respective, nu a efectuat audit statutar, nu a deţinut drepturi de vot într-o firmă de audit, nu a fost membru al organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere ale unei firme de audit şi nu a fost angajată de o firmă de audit sau asociată într-un alt mod cu aceasta;
    17. partener-cheie de audit înseamnă:
    a) auditorul financiar desemnat de o firmă de audit pentru o anumită misiune de audit ca fiind responsabilul principal pentru efectuarea auditului statutar în numele firmei de audit; sau
    b) în cazul auditului unui grup, auditorul financiar care este desemnat de o firmă de audit ca fiind responsabilul principal pentru efectuarea auditului statutar la nivelul grupului şi auditorul financiar care este desemnat ca fiind responsabilul principal la nivelul filialelor sau altor structuri secundare semnificative; sau
    c) auditorul financiar care semnează raportul de audit;

    18. penalitatea administrativă este o sancţiune pecuniară şi constă în obligarea la plata unei sume de bani a unui auditor financiar sau a unei firme de audit care a săvârşit o abatere disciplinară privind încălcarea legislaţiei auditului statutar;
    19. penalitatea administrativ-disciplinară este o sancţiune pecuniară şi constă în obligarea membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România care au săvârşit o abatere administrativă în exercitarea atribuţiilor care le revin la plata unei sume de bani;
    20. raport de audit înseamnă documentul întocmit de către auditorul financiar, ce cuprinde elementele prevăzute la art. 34;
    21. reţea înseamnă o structură complexă:
    a) care are drept scop cooperarea şi din care face parte un auditor financiar sau o firmă de audit; şi
    b) care are drept scop în mod evident distribuţia profiturilor sau a costurilor sau are în comun acţionariatul, controlul sau conducerea, politici şi proceduri de control al calităţii, o strategie de afaceri, folosirea unei mărci sau a unei părţi însemnate a resurselor profesionale;

    22. scepticism profesional înseamnă o atitudine interogativă prin care se acordă atenţie condiţiilor care ar putea indica posibilitatea unei inexactităţi cauzate de eroare sau fraudă, dar şi o evaluare critică a probelor de audit;
    23. standarde internaţionale de contabilitate înseamnă Standardele internaţionale de contabilitate (IAS), Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) şi interpretări aferente (interpretări SIC-IFRIC), amendamente ulterioare la aceste standarde şi interpretări aferente şi standarde şi interpretări aferente viitoare emise sau adoptate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB);
    24. stat membru înseamnă un stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European;
    25. stat membru de origine înseamnă statul membru în care auditorul financiar sau firma de audit este autorizată în conformitate cu art. 3 alin. (1);
    26. stat membru gazdă înseamnă un stat membru în care un auditor financiar autorizat în statul său membru de origine urmăreşte să fie autorizat şi în conformitate cu art. 13 sau un stat membru în care o firmă de audit autorizată de către statul său membru de origine solicită să fie înregistrată sau este înregistrată în conformitate cu art. 4;
    27. ţară terţă înseamnă un stat care nu are calitatea de membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European.


    CAP. II
    Autorizare, formare continuă şi recunoaştere reciprocă
    ART. 3
    Autorizare
    (1) Auditul statutar se efectuează de către auditorii financiari sau de firmele de audit care sunt autorizaţi/autorizate în România în condiţiile prezentei legi, care se înscriu ca membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR, în condiţiile legii, şi care se înregistrează în Registrul public electronic prevăzut la art. 14 în condiţiile stabilite prin prezenta lege şi prin reglementările ASPAAS.

    (2) Autoritatea competentă responsabilă pentru autorizarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit este ASPAAS.
    (3) ASPAAS autorizează ca auditori financiari doar persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 şi art. 7-11.
    (4) Auditorii financiari pot efectua audit statutar în numele unei firme de audit sau în nume propriu, conform legii.
    (5) ASPAAS autorizează ca firme de audit doar entităţile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) persoanele fizice care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit trebuie să fie autorizate ca auditori financiari în România, potrivit prezentei legi;
    b) majoritatea drepturilor de vot în firma de audit trebuie să fie deţinută de firme de audit care sunt autorizate în orice stat membru sau de auditori financiari autorizaţi în România;
    c) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere a firmei de audit, dar nu mai mult de 75%, trebuie să fie reprezentată de firme de audit autorizate în România sau în oricare dintre statele membre sau de auditori financiari autorizaţi în România;
    d) în cazul în care un astfel de organ administrativ sau de conducere nu are mai mult de 2 membri, unul dintre aceştia trebuie să fie firmă de audit autorizată în oricare dintre statele membre sau auditor financiar autorizat în România;
    e) firma de audit trebuie să îndeplinească condiţiile referitoare la buna reputaţie aşa cum sunt stabilite de către ASPAAS în baza prevederilor art. 5.

    (6) Auditorii financiari pot cere retragerea autorizării şi o pot redobândi o singură dată, fără examen, pe baza unui interviu, dar nu mai târziu de 5 ani de la aprobarea cererii de retragere.
    (7) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă reglementări referitoare la autorizarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit.
    ART. 4
    Recunoaşterea firmelor de audit din alte state membre
    (1) Prin derogare de la dispoziţiile art. 3 alin. (1), o firmă de audit autorizată într-un stat membru are dreptul să efectueze audit statutar în România cu condiţia ca partenerul-cheie de audit care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit să fie autorizat ca auditor financiar în România.
    (2) O firmă de audit autorizată în alt stat membru de origine care doreşte să efectueze audit statutar în România se înregistrează în Registrul public electronic al auditorilor financiari şi firmelor de audit, în conformitate cu prevederile art. 14 şi 16.
    (3) ASPAAS înregistrează firma de audit dacă aceasta face dovada că este înregistrată la autoritatea competentă din statul membru de origine. ASPAAS solicită ca certificatul care atestă înregistrarea firmei de audit în statul membru de origine emis de autoritatea competentă din statul respectiv să nu fie mai vechi de 3 luni. ASPAAS informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la înregistrarea firmei de audit în România.

    ART. 5
    Buna reputaţie
    (1) ASPAAS autorizează numai persoanele fizice sau firmele cu o bună reputaţie.
    (2) Buna reputaţie trebuie să aibă în vedere un comportament adecvat, cu respectarea cerinţelor Codului etic emis de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) şi adoptat de ASPAAS, denumit în continuare Codul etic, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1). Criteriile privind buna reputaţie se stabilesc de ASPAAS.


    ART. 6
    Retragerea autorizării
    (1) ASPAAS retrage autorizarea unui auditor financiar sau a unei firme de audit în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
    (2) Autorizarea unui auditor financiar sau a unei firme de audit se retrage în cazul în care buna reputaţie a acestei persoane sau a firmei a fost serios compromisă.
    (3) În înţelesul alin. (2), buna reputaţie a unui auditor financiar sau a unei firme de audit a fost serios compromisă în situaţia în care persoana se află în una dintre următoarele situaţii:
    a) persoana respectivă a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie;
    b) faţă de persoana fizică a fost luată o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate în cadrul unui proces penal, în cazul în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni cu intenţie;
    c) persoanei fizice i-a fost aplicată pedeapsa complementară şi/sau pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării activităţii de audit financiar;
    d) persoanei fizice i-a fost aplicată măsura de siguranţă prin care i s-a interzis exercitarea profesiei de auditor financiar;
    e) persoana respectivă a fost sancţionată disciplinar sau administrativ de către alte autorităţi, instituţii sau organisme române ori străine din domeniul financiar-contabil, pentru aspecte de natură profesională. Sancţiunile disciplinare sau administrative aplicate auditorului financiar de către alte autorităţi, instituţii sau organisme române ori străine din domeniul financiar-contabil cuprind acele sancţiuni aplicate ca urmare a săvârşirii unor abateri/fapte de natură a aduce atingere exercitării unei activităţi din punct de vedere profesional;
    f) persoanei respective i-au fost aplicate restricţii pentru a desfăşura activităţi în domeniul financiar-contabil de către autorităţi, instituţii sau organisme române sau străine din domeniul financiar-contabil.

    (4) Autorizarea unei firme de audit se retrage în cazul în care oricare dintre condiţiile impuse la art. 3 alin. (5) lit. b) şi c) nu mai este îndeplinită şi trece un termen mai mare de 3 luni de la momentul în care oricare dintre condiţiile respective a încetat să mai fie îndeplinită.
    (5) În cazul în care autorizarea unui auditor financiar sau a unei firme de audit este retrasă din orice motiv, ASPAAS comunică acest fapt, precum şi motivele retragerii autorităţilor competente relevante ale statelor membre gazdă în care auditorul financiar sau firma de audit este, de asemenea, înregistrată, în conformitate cu art. 4, art. 15 alin. (1) lit. c) şi art. 16 alin. (1) lit. i).

    ART. 7
    Cerinţe educaţionale
    (1) În vederea autorizării, pe lângă condiţia de bună reputaţie prevăzută la art. 5, auditorii financiari trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele cerinţe:
    a) sunt licenţiaţi ai unei instituţii de învăţământ superior sau au un nivel echivalent;
    b) au urmat un curs de instruire teoretică organizat sau recunoscut de ASPAAS;
    c) au efectuat un stagiu de pregătire practică, în conformitate cu prevederile art. 11;
    d) au promovat examenul de competenţă profesională, organizat sau recunoscut de ASPAAS.

    (2) ASPAAS cooperează, pe bază de reciprocitate, în scopul obţinerii convergenţei cerinţelor prevăzute la prezentul articol, cu autorităţi competente din alte state membre. În situaţia în care se angajează într-o astfel de cooperare, se iau în considerare evoluţiile din domeniul auditului statutar şi al profesiei de auditor şi, în special, convergenţa deja realizată în cadrul acestei profesii. ASPAAS cooperează cu COESA şi cu autorităţile competente menţionate la art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, în măsura în care convergenţa are legătură cu auditul statutar al entităţilor de interes public.
    ART. 8
    Examenul de competenţă profesională
    (1) ASPAAS organizează examenul de competenţă profesională.
    (2) Examenul de competenţă profesională trebuie să asigure verificarea nivelului necesar de cunoştinţe teoretice în domeniile relevante pentru auditul statutar, precum şi a capacităţii de a aplica în practică cunoştinţele teoretice. Examenul se susţine sub formă scrisă.
    (3) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a examenului de competenţă profesională.

    ART. 9
    Testul de cunoştinţe teoretice
    (1) Testul privind cunoştinţele teoretice inclus în examenul de competenţă profesională acoperă următoarele domenii:
    a) teoria şi principiile contabilităţii generale;
    b) cerinţele legale şi standarde referitoare la întocmirea situaţiilor financiare anuale şi consolidate;
    c) standardele internaţionale de contabilitate;
    d) analiza financiară;
    e) contabilitatea costurilor şi managerială;
    f) managementul riscului şi controlul intern;
    g) audit şi aptitudinile profesionale;
    h) cerinţe legale şi profesionale referitoare la auditul statutar şi auditorii financiari;
    i) standardele internaţionale de audit, astfel cum sunt menţionate la art. 32;
    j) etică profesională şi independenţa.

    (2) Testul include, de asemenea, subiecte din următoarele domenii sau reglementări, în măsura în care sunt relevante pentru audit:
    a) legea societăţilor şi reglementările privind guvernanţa corporativă;
    b) legea insolvenţei şi alte proceduri similare;
    c) legislaţia fiscală;
    d) Codul civil;
    e) legislaţia privind asigurările sociale şi Codul muncii;
    f) tehnologia informaţiei şi sistemele computerizate;
    g) finanţe publice, economie generală şi de afaceri;
    h) matematică şi statistică;
    i) principiile de bază ale managementului financiar.


    ART. 10
    Exceptări
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 8 şi 9, titularul unei diplome de licenţă, al unei diplome universitare la nivel de master sau al unei calificări profesionale în unul ori mai multe dintre domeniile prevăzute la art. 9 este exceptat de la testul de cunoştinţe teoretice inclus în examenul de competenţă profesională, la disciplinele respective, în situaţia în care curricula universitară acoperă una sau mai multe dintre disciplinele prevăzute la art. 9.
    (2) ASPAAS stabileşte criteriile care stau la baza încheierii unor acorduri sau protocoale privind aplicarea excepţiilor prevăzute la alin. (1), cu instituţii de învăţământ superior naţionale sau internaţionale ori cu organisme profesionale naţionale sau internaţionale.
    ART. 11
    Pregătirea practică
    (1) Pentru a asigura capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele teoretice a căror testare este inclusă în examenul de competenţă profesională, un stagiar efectuează un stagiu de pregătire practică de cel puţin 3 ani care va cuprinde, printre altele, participarea la auditul situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate. Stagiul practic se efectuează la un auditor financiar autorizat în România sau în alt stat membru ori în cadrul unei firme de audit autorizate în orice stat membru.
    (2) Calitatea de angajat a unui stagiar în activitatea de audit financiar în cadrul unei firme de audit nu îl exonerează de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în calitate de stagiar.
    (3) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă reglementări privind condiţiile în care un auditor financiar sau o firmă de audit poate oferi îndrumare în activitatea de audit al situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate.
    (4) Stagiarii în activitatea de audit financiar pot efectua stagiul de pregătire practică prin participarea la activitatea de audit al situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate, pe lângă un auditor financiar care îşi exercită activitatea ca liber-profesionist sau în cadrul unei firme de audit. Auditorul financiar care îşi exercită activitatea ca liber-profesionist sau firma de audit, după caz, va elibera un document oficial care să ateste efectuarea stagiului.
    (5) ASPAAS elaborează normele pentru desfăşurarea stagiului de pregătire practică a stagiarilor.
    (6) Sunt stagiari în activitatea de audit financiar persoanele fizice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
    a) sunt licenţiate ale unei instituţii de învăţământ superior. Diploma obţinută la absolvirea instituţiei de învăţământ superior trebuie să fie recunoscută/echivalată de către Ministerul Educaţiei Naţionale;
    b) au promovat testul de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu;
    c) au o bună reputaţie conform art. 5.

    (7) Domeniile din care se susţine testul de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu se stabilesc de ASPAAS.
    ART. 12
    Formarea continuă
    (1) Auditorii financiari trebuie să participe la programe adecvate de formare continuă pentru a-şi menţine cunoştinţele teoretice, competenţele şi valorile profesionale la un nivel suficient de înalt.
    (2) ASPAAS organizează programele de formare continuă pentru auditorii financiari.
    (3) Nerespectarea cerinţelor privind formarea continuă constituie abatere administrativă şi se sancţionează conform prevederilor art. 40 alin. (4).
    (4) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă reglementări în aplicarea prezentului articol.
    ART. 13
    Autorizarea auditorilor financiari din alt stat membru
    (1) ASPAAS autorizează auditorii financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru, potrivit procedurii de autorizare aprobate prin ordin al preşedintelui ASPAAS.
    (2) Procedura prevăzută la alin. (1) nu depăşeşte cerinţa de a promova un test de aptitudini, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Testul de aptitudini se susţine în limba română şi se limitează la verificarea deţinerii unui nivel corespunzător de cunoştinţe din legislaţia românească, în măsura în care sunt relevante pentru auditul statutar.
    (4) ASPAAS cooperează cu celelalte organisme de supraveghere din statele membre, în cadrul COESA, în vederea obţinerii convergenţei cerinţelor privind stagiul de adaptare şi testul de aptitudini. ASPAAS, prin activităţile sale, se asigură că cerinţele sunt predictibile şi transparente.

    CAP. III
    Înregistrarea
    ART. 14
    Registrul public electronic al auditorilor financiari şi firmelor de audit
    (1) ASPAAS este responsabilă cu întocmirea, actualizarea şi publicarea Registrului public electronic al auditorilor financiari şi firmelor de audit, denumit în continuare Registrul public electronic.
    (2) ASPAAS înregistrează în Registrul public electronic, în conformitate cu prevederile art. 15 şi 16, auditorii financiari şi firmele de audit membri ai CAFR.
    (3) Auditorii financiari se înregistrează pe două categorii, activi şi nonactivi, în baza declaraţiei pe propria răspundere.
    (4) În cazul în care persoanele fizice îşi desfăşoară activitatea în calitate de liber-profesionist, ASPAAS stabileşte, prin reglementări proprii aprobate prin ordin al preşedintelui, condiţiile de înregistrare a acestora, cu respectarea prevederilor alin. (2).
    (5) În cazuri temeinic justificate, la solicitarea persoanelor interesate, anumite informaţii din Registrul public electronic nu sunt făcute publice. Prin cazuri temeinic justificate se înţelege acele situaţii în care nepublicarea informaţiilor în Registrul public electronic reduce o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii unei persoane.
    (6) Fiecare auditor financiar şi firmă de audit se identifică în Registrul public electronic printr-un număr individual.
    (7) Informaţiile înregistrate referitoare la auditorii financiari şi firmele de audit se păstrează în Registrul public electronic, care este accesibil publicului pe pagina de internet a ASPAAS, în conformitate cu art. 15 şi 16.
    (8) Registrul public electronic conţine, de asemenea, adresa şi datele de contact ale ASPAAS.
    (9) Informaţiile solicitate la art. 15 şi 16 se publică integral, în format electronic. Registrul public electronic se va actualiza lunar.
    (10) Sunt auditori financiari nonactivi persoanele care sunt incompatibile cu exercitarea activităţii de audit financiar, potrivit legii.
    (11) În cazuri temeinic justificate, un auditor financiar poate solicita suspendarea exercitării activităţii şi este scutit de plata cotizaţiilor pentru o perioadă de maximum 3 ani consecutivi, în condiţiile stabilite de ASPAAS. Cazurile temeinic justificate se stabilesc prin ordin al preşedintelui ASPAAS. Suspendarea se menţionează în Registrul public electronic.


    ART. 15
    Înregistrarea auditorilor financiari
    (1) În Registrul public electronic se menţionează cel puţin următoarele informaţii privind auditorii financiari:
    a) numele, adresa şi numărul individual de înregistrare;
    b) numele, adresa, adresa paginii de internet, dacă este cazul, şi numărul de înregistrare a firmelor de audit la care este angajat auditorul financiar sau cu care este asociat ca partener sau în vreun alt mod, dacă este cazul;
    c) informaţii cu privire la toate celelalte înregistrări ca auditor financiar la autorităţile competente ale altor state membre şi/sau ale altor ţări terţe, inclusiv numele autorităţilor de înregistrare şi, dacă este cazul, numerele de înregistrare la acestea.

    (2) Auditorii din ţări terţe, înregistraţi în conformitate cu art. 67, sunt indicaţi în mod clar în Registrul public electronic ca auditori din ţări terţe, într-o secţiune distinctă, şi nu ca auditori financiari.

    ART. 16
    Înregistrarea firmelor de audit
    (1) Pentru fiecare firmă de audit, Registrul public electronic conţine cel puţin următoarele informaţii:
    a) denumirea, adresa şi numărul individual de înregistrare;
    b) forma juridică;
    c) informaţii de contact, persoana principală de contact şi, acolo unde este cazul, adresa paginii de internet;
    d) adresa fiecărui birou deschis în România;
    e) numele şi numărul de înregistrare ale tuturor auditorilor financiari angajaţi, asociaţi ca parteneri sau în alt mod cu firma de audit;
    f) numele şi adresele profesionale ale tuturor acţionarilor sau asociaţilor;
    g) numele şi adresele profesionale ale tuturor membrilor organului administrativ sau de conducere;
    h) dacă este cazul, apartenenţa la o reţea şi o listă cu denumirea şi adresele firmelor membre şi afiliate sau o indicare a locului unde aceste informaţii sunt disponibile public;
    i) informaţii cu privire la toate celelalte înregistrări ca firmă de audit la autorităţile competente ale altor state membre şi ca entitate de audit pe lângă ţări terţe, inclusiv denumirea şi adresa autorităţii de înregistrare şi, după caz, numerele de înregistrare;
    j) dacă firma de audit este înregistrată în temeiul art. 4 alin. (3), după caz.

    (2) Entităţile de audit din ţări terţe, înregistrate în conformitate cu art. 67, sunt indicate în mod clar în Registrul public electronic ca atare, într-o secţiune distinctă, şi nu ca firme de audit.
    (3) În aplicarea prevederilor art. 14-16 se aprobă reglementări prin ordin al preşedintelui ASPAAS.

    ART. 17
    Actualizarea informaţiilor înregistrate
    (1) În cazul în care apar modificări ale informaţiilor cuprinse în Registrul public electronic, auditorii financiari şi firmele de audit au obligaţia notificării ASPAAS în termen de 30 de zile de la apariţia acestora.
    (2) Registrul public electronic este actualizat, fără nicio întârziere nejustificată, după primirea acestor notificări.
    (3) Necomunicarea modificărilor în termenul prevăzut la alin. (1) poate atrage declanşarea procedurii administrative, conform dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege. De la această prevedere fac excepţie cazurile de forţă majoră.

    ART. 18
    Responsabilitatea pentru înregistrarea informaţiilor
    (1) Informaţiile furnizate în legătură cu înregistrarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit, precum şi actualizarea informaţiilor în conformitate cu art. 15-17 sunt semnate de auditorul financiar sau de reprezentantul legal al firmei de audit.
    (2) În cazul în care informaţiile sunt furnizate în format electronic, acest lucru se realizează prin utilizarea semnăturii electronice, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată.

    ART. 19
    Limba oficială de prezentare
    (1) Informaţiile se introduc în Registrul public electronic în limba română.
    (2) Publicarea în limba engleză a informaţiilor cuprinse în Registrul public electronic se stabileşte prin ordin al preşedintelui ASPAAS.

    CAP. IV
    Etica profesională, independenţa, obiectivitatea, confidenţialitatea şi secretul profesional
    ART. 20
    Etica profesională şi scepticismul profesional
    (1) Toţi auditorii financiari şi toate firmele de audit respectă principiile de etică profesională, care se referă cel puţin la funcţia lor în interesul public, integritatea şi obiectivitatea lor, competenţa lor profesională şi atenţia cuvenită, astfel cum sunt stabilite prin Codul etic adoptat de către ASPAAS.
    (2) Codul etic este tradus în limba română şi publicat prin grija ASPAAS.
    (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), ASPAAS emite norme de inspecţie privind asigurarea calităţii.
    (4) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să îşi păstreze scepticismul profesional pe tot parcursul auditului, admiţând posibilitatea unor erori materiale ca urmare a faptelor sau a conduitei care indică nereguli, inclusiv fraude sau erori, indiferent de experienţa anterioară a auditorului sau a firmei de audit în ceea ce priveşte corectitudinea şi integritatea personalului de conducere şi a persoanelor responsabile cu administrarea entităţii auditate.
    (5) Auditorul financiar sau firma de audit îşi păstrează scepticismul profesional mai ales în situaţia în care evaluează estimările personalului de conducere al entităţii auditate privind determinarea valorii juste, deprecierea activelor, provizioanele şi fluxurile de trezorerie viitoare relevante pentru capacitatea entităţii de a-şi continua activitatea.

    ART. 21
    Independenţa şi obiectivitatea
    (1) În situaţia în care efectuează un audit statutar, auditorul financiar şi/sau firma de audit, precum şi orice persoană fizică aflată în poziţia de a influenţa în mod direct sau indirect rezultatul auditului statutar trebuie să fie independentă de entitatea auditată şi să nu fie implicată în procesul decizional al entităţii auditate, în înţelesul Codului etic.
    (2) Independenţa este necesară atât în perioada acoperită de situaţiile financiare care fac obiectul auditului, cât şi în perioada în care se efectuează auditul statutar.
    (3) Auditorul financiar sau firma de audit ia toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că, în situaţia în care efectuează auditul statutar, independenţa sa nu este influenţată de un conflict de interese existent sau potenţial ori de relaţii de afaceri sau de alte relaţii directe sau indirecte care implică auditorul financiar sau firma de audit care efectuează auditul şi, după caz, reţeaua din care face parte, personalul de conducere executivă, auditorii, salariaţii şi orice persoană fizică ale cărei servicii se află la dispoziţia sau sub controlul auditorului financiar sau al firmei de audit sau orice persoană legată direct sau indirect de auditorul financiar sau de firma de audit printr-o relaţie de control.
    (4) Auditorul financiar sau firma de audit nu trebuie să efectueze un audit statutar în cazul în care există vreun pericol de autoevaluare, interes propriu, de reprezentare, de familiaritate sau de intimidare ca urmare a relaţiilor financiare, personale, de afaceri, de muncă sau de altă natură între:
    a) auditorul financiar, firma de audit, reţeaua sa şi orice persoană fizică aflată în poziţia de a influenţa rezultatul auditului statutar; şi
    b) entitatea auditată, din care un terţ obiectiv, rezonabil şi informat, ţinând seama de măsurile de protecţie aplicate, ar concluziona că independenţa auditorului financiar sau a firmei de audit este compromisă.

    (5) Auditorul statutar, firma de audit, partenerii-cheie de audit ai acestora, angajaţii acestora şi orice persoane fizice ale căror servicii se află la dispoziţia sau sub controlul auditorului statutar sau al firmei de audit respective şi care sunt implicate direct în activităţi de audit statutar, precum şi persoanele care au legături strânse cu acestea în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piaţă (regulamentul privind abuzul de piaţă) şi de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE şi 2004/72/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 173 din 12 iunie 2014, nu trebuie să deţină niciun fel de instrumente financiare emise, garantate sau susţinute într-un alt fel de o entitate auditată în domeniul lor de activităţi de audit statutar ale acestora, altele decât participaţiile deţinute indirect prin organisme de plasament colectiv diversificat, inclusiv fonduri gestionate, cum ar fi fondurile de pensii sau asigurările de viaţă, nu au un beneficiu material şi direct din acestea şi nu efectuează nicio tranzacţie cu acestea.

    ART. 22
    Documentarea cu privire la ameninţările la adresa independenţei
    (1) Auditorul financiar sau firma de audit documentează în dosarele de audit toate ameninţările semnificative la adresa independenţei sale, precum şi măsurile de protecţie aplicate pentru a reduce acele ameninţări.
    (2) În înţelesul alin. (1), ameninţările semnificative, fără a fi limitative, se pot referi la aspecte precum:
    a) interese financiare;
    b) împrumuturi şi garanţii;
    c) relaţii de afaceri;
    d) relaţii familiale şi personale;
    e) angajarea la un client de audit;
    f) alocarea temporară de personal;
    g) servicii recente furnizate clienţilor de audit;
    h) deţinerea unei funcţii de conducere sau de director în cadrul clientului de audit;
    i) furnizarea de servicii de non-asigurare unui client de audit;
    j) politici de recompensare şi evaluare;
    k) cadouri şi ospitalitate;
    l) litigii în curs sau iminente.


    ART. 23
    Măsuri privind păstrarea independenţei şi obiectivităţii
    (1) Persoanele sau firmele menţionate la art. 21 alin. (5) nu trebuie să participe la auditul statutar al unei entităţi auditate şi nici nu trebuie să influenţeze într-un alt mod rezultatele unui astfel de audit, în cazul în care:
    a) deţin instrumente financiare ale entităţii auditate, altele decât participaţii deţinute indirect prin organisme de plasament colectiv diversificat;
    b) deţin instrumente financiare ale oricărei entităţi legate de entitatea auditată, altele decât participaţii deţinute indirect prin organisme de plasament colectiv diversificat, fapt care poate constitui un conflict de interese sau care poate fi perceput în acest fel;
    c) au deţinut o funcţie în cadrul entităţii auditate sau au avut relaţii de afaceri sau de altă natură cu entitatea auditată în perioada menţionată la art. 21 alin. (2), fapt care poate constitui un conflict de interese sau poate fi perceput în acest fel.

    (2) Persoanele sau firmele menţionate la art. 21 alin. (5) nu solicită şi nu acceptă daruri sau favoruri pecuniare sau nepecuniare de la entitatea auditată sau de la orice entitate legată de entitatea auditată, cu excepţia cazului în care un terţ obiectiv, rezonabil şi informat, ar considera valoarea acestora neimportantă sau nesemnificativă.
    (3) Dacă, în cursul perioadei acoperite de situaţiile financiare, o entitate auditată este achiziţionată de/fuzionează cu/achiziţionează o altă entitate, auditorul financiar sau firma de audit identifică şi evaluează toate interesele sau relaţiile curente sau recente, inclusiv orice alte servicii decât cele de audit prestate celeilalte entităţii care, ţinând seama de măsurile de protecţie disponibile, ar putea compromite independenţa auditorului şi capacitatea sa de a continua auditul statutar după data efectivă a fuziunii sau a achiziţiei.
    (4) Cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 luni de la data luării la cunoştinţă a fuziunii sau achiziţiei, auditorul financiar sau firma de audit adoptă toate măsurile necesare pentru a pune capăt tuturor intereselor sau relaţiilor curente care i-ar compromite independenţa şi, dacă este posibil, adoptă măsurile de protecţie necesare pentru a reduce la minimum toate ameninţările la adresa independenţei sale legate de interesele şi relaţiile anterioare şi curente faţă de entitatea auditată sau o altă entitate legată de aceasta.

    ART. 24
    Angajarea de către entităţile auditate a unor foşti auditori financiari sau a unor angajaţi ai unor auditori financiari sau ai unor firme de audit
    (1) Înainte de expirarea unei perioade de cel puţin un an sau, în cazul auditului statutar al unor entităţi de interes public, a unei perioade de cel puţin 2 ani de la încetarea activităţii sale în calitate de auditor financiar sau de partener-cheie de audit în cadrul misiunii de audit, auditorul financiar sau partenerul-cheie de audit care efectuează un audit statutar în numele unei firme de audit:
    a) nu preia o funcţie-cheie în conducerea entităţii auditate;
    b) nu devine, după caz, membru al comitetului de audit al entităţii auditate sau al unui organism cu atribuţii echivalente cu cele ale unui comitet de audit;
    c) nu devine membru neexecutiv al organismului administrativ sau al organismului de supraveghere al entităţii auditate.

    (2) Angajaţii şi partenerii, alţii decât partenerii-cheie de audit, ai unui auditor financiar sau ai unei firme de audit care efectuează un audit statutar, precum şi orice alte persoane fizice ale căror servicii se află la dispoziţia sau sub controlul auditorului financiar sau al firmei de audit respective, în situaţia în care astfel de angajaţi, parteneri sau alte persoane fizice sunt autorizate ca auditori financiari, nu pot ocupa niciuna dintre poziţiile menţionate la alin. (1) înainte de expirarea unei perioade de minimum un an de când aceştia au fost implicaţi în mod direct în misiunea de audit statutar.

    ART. 25
    Pregătirea auditului statutar şi evaluarea aspectelor care ameninţă independenţa
    Înainte de a accepta sau de a continua o misiune de audit statutar, auditorul financiar sau firma de audit evaluează şi documentează următoarele:
    a) îndeplinirea dispoziţiilor prevăzute la art. 21;
    b) existenţa ameninţărilor la adresa independenţei sale şi măsurile de protecţie aplicate pentru a atenua ameninţările respective;
    c) dacă are la dispoziţie personalul calificat şi timpul necesar, precum şi celelalte resurse necesare efectuării auditului statutar într-o manieră adecvată;
    d) autorizarea ca auditor financiar a partenerului-cheie de audit în România, în cazul firmelor de audit.


    ART. 26
    Confidenţialitatea şi secretul profesional
    (1) Toate informaţiile şi documentele la care are acces auditorul financiar sau firma de audit în situaţia în care efectuează un audit statutar trebuie să fie protejate potrivit politicilor şi procedurilor emise de auditorul financiar sau firma de audit în conformitate cu reglementările naţionale specifice şi cu prevederile Codului etic privind confidenţialitatea şi secretul profesional.
    (2) Normele privind confidenţialitatea şi secretul profesional aplicabile auditorilor financiari sau firmelor de audit nu împiedică aplicarea dispoziţiilor prezentei legi sau ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014.
    (3) În cazul în care auditorul financiar sau firma de audit este înlocuită cu un alt auditor financiar sau o altă firmă de audit, fostul auditor financiar sau fosta firmă de audit asigură accesul noului auditor financiar sau al noii firme de audit la toate informaţiile relevante cu privire la entitatea auditată şi la cel mai recent audit al acesteia.
    (4) Un auditor financiar sau o firmă de audit care a încetat să mai fie angajată într-o anumită misiune de audit, precum şi fostul auditor financiar sau fosta firmă de audit fac în continuare obiectul dispoziţiilor alin. (1) şi (2) cu privire la acea misiune de audit.
    (5) În cazul în care auditorul financiar sau firma de audit efectuează audit statutar la o entitate care face parte dintr-un grup a cărui entitate-mamă se situează într-o ţară terţă, regulile de confidenţialitate şi de păstrare a secretului profesional prevăzute la alin. (1) nu împiedică auditorul financiar sau firma de audit să transmită auditorului grupului situat într-o ţară terţă documentaţia relevantă privind serviciile de audit prestate, dacă este necesară pentru efectuarea auditului situaţiilor financiare consolidate ale entităţii-mamă.
    (6) Auditorul financiar sau firma de audit care efectuează auditul statutar al unei entităţi care a emis titluri de valoare întro ţară terţă sau care face parte dintr-un grup care prezintă situaţii financiare statutare consolidate într-o ţară terţă poate transfera documentele de lucru sau alte documente privind auditul acelei entităţi pe care le deţine numai autorităţilor competente din ţări terţe relevante, în condiţiile prevăzute la art. 70.
    (7) Transferul informaţiilor către auditorul grupului dintr-o ţară terţă are loc în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 27
    Independenţa şi obiectivitatea auditorilor financiari care efectuează auditul statutar în numele firmelor de audit
    ASPAAS se asigură că la nivelul firmei de audit trebuie să existe politici şi proceduri care interzic acţionarilor sau asociaţilor firmei de audit, precum şi membrilor organelor administrative, de conducere executivă sau de supraveghere ale unei astfel de firme sau ale unei firme afiliate să intervină în efectuarea unui audit statutar în vreun mod care să pericliteze independenţa şi obiectivitatea auditorului financiar care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit.

    ART. 28
    Cerinţe de organizare internă
    (1) Un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să respecte următoarele cerinţe de organizare:
    a) o firmă de audit trebuie să stabilească politici şi proceduri corespunzătoare prin care se asigură că asociaţii sau acţionarii, precum şi membrii organelor administrative, de conducere şi de supraveghere ale firmei sau ale unei entităţi afiliate nu intervin în efectuarea auditului statutar în niciun fel prin care să pericliteze independenţa şi obiectivitatea auditorului financiar şi ale vreunui membru din echipa de audit care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit;
    b) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să pună în aplicare proceduri administrative şi contabile adecvate, mecanisme interne de control de asigurare a calităţii, proceduri eficace de evaluare a riscurilor, măsuri de protecţie pentru sistemele de prelucrare a informaţiilor, precum şi un control eficace. Mecanismele interne de control al asigurării calităţii sunt elaborate astfel încât să asigure respectarea deciziilor şi procedurilor atât de auditorul financiar, cât şi în cadrul firmei de audit;
    c) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să instituie politici şi proceduri corespunzătoare pentru a se asigura că salariaţii săi şi orice alte persoane fizice ale căror servicii se află la dispoziţia sa ori sub controlul său şi care sunt implicate direct în activităţile de audit statutar deţin cunoştinţele şi experienţa corespunzătoare pentru a îndeplini sarcinile atribuite;
    d) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să instituie politici şi proceduri adecvate pentru a se asigura că externalizarea activităţilor importante de audit nu afectează calitatea controlului intern de calitate aplicat de auditorul financiar sau de firma de audit şi nici capacitatea ASPAAS de a supraveghea modul în care auditorul financiar sau firma de audit respectă obligaţiile prevăzute de prezenta lege şi, după caz, de Regulamentul (UE) nr. 537/2014;
    e) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să instituie mecanisme administrative şi organizatorice adecvate şi eficace pentru a preveni, identifica, elimina sau gestiona, precum şi pentru a comunica orice aspecte care îi ameninţă independenţa, potrivit prevederilor art. 21, 24 şi 25;
    f) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să instituie politici şi proceduri adecvate privind efectuarea auditului statutar, îndrumarea, supravegherea şi revizuirea activităţii angajaţilor, precum şi organizarea structurii dosarului de audit potrivit prevederilor art. 29 alin. (9)-(12);
    g) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să instituie un sistem intern de control de calitate în scopul asigurării calităţii auditului statutar. Sistemul de control de calitate trebuie să acopere cel puţin politicile şi procedurile menţionate la lit. f). În cazul unei firme de audit, responsabilitatea sistemului intern de control de calitate revine unui auditor financiar din cadrul acesteia autorizat în România;
    h) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să utilizeze sisteme, proceduri şi resurse adecvate pentru asigurarea continuităţii şi consecvenţei desfăşurării activităţii sale de audit statutar;
    i) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să instituie mecanisme organizatorice şi administrative adecvate şi eficace pentru a gestiona şi a ţine evidenţa incidentelor care au sau care pot avea consecinţe grave asupra activităţii sale de audit statutar;
    j) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să adopte politici de remunerare adecvate, inclusiv politici pentru participarea la profit, prin care să ofere stimulente corespunzătoare pentru asigurarea calităţii auditului. Veniturile obţinute de auditorul financiar sau firma de audit din furnizarea unor servicii nonaudit entităţii auditate nu se iau în considerare în evaluarea performanţei şi nici în remunerarea persoanelor implicate în audit sau capabile să influenţeze desfăşurarea acestuia;
    k) un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să monitorizeze şi să evalueze adecvarea şi eficacitatea sistemelor sale, a politicilor şi a procedurilor de control intern de calitate stabilite în conformitate cu prezenta lege şi, după caz, cu Regulamentul (UE) nr. 537/2014 şi să ia măsurile necesare pentru remedierea eventualelor deficienţe. Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să evalueze anual sistemul intern de control de calitate menţionat la lit. g). Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să ţină evidenţa rezultatelor evaluării respective şi a eventualelor măsuri propuse pentru modificarea sistemului intern de control de calitate. Politicile şi procedurile menţionate la prezenta literă trebuie să fie documentate şi comunicate salariaţilor auditorului financiar sau ai firmei de audit. Eventuala externalizare a activităţii de audit, astfel cum se menţionează la lit. d), nu afectează responsabilitatea auditorului financiar sau a firmei de audit faţă de entitatea auditată.

    (2) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să ia în considerare amploarea şi complexitatea activităţilor sale în situaţia în care aplică prevederile alin. (1).
    (3) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să fie în măsură să demonstreze ASPAAS faptul că politicile şi procedurile destinate conformării sunt adecvate, având în vedere amploarea şi complexitatea activităţilor auditorului financiar sau ale firmei de audit.

    ART. 29
    Organizarea activităţii de audit
    (1) În cazul efectuării auditului statutar de către o firmă de audit, aceasta desemnează cel puţin un partener-cheie de audit. Firma de audit pune la dispoziţia partenerului sau partenerilor-cheie de audit resurse suficiente şi personal care are competenţa şi capacităţile necesare pentru a-şi îndeplini îndatoririle în mod adecvat.
    (2) Principalele criterii care determină selectarea partenerului sau partenerilor-cheie de audit de către firma de audit trebuie să fie independenţa, competenţa şi capacitatea de asigurare a calităţii auditului.
    (3) Partenerul sau partenerii-cheie de audit trebuie să se implice activ în efectuarea auditului statutar.
    (4) Auditorul financiar trebuie să aloce suficient timp pentru misiune şi să atribuie resurse suficiente pentru a-şi îndeplini în mod adecvat sarcinile.
    (5) Auditorul financiar sau firma de audit ţine evidenţa oricăror încălcări ale dispoziţiilor prezentei legi şi, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014.
    (6) Atât auditorul financiar, cât şi firma de audit ţin evidenţa tuturor încălcărilor şi consecinţelor acestora, inclusiv a măsurilor adoptate pentru remedierea acestor încălcări şi pentru modificarea sistemului lor intern de control de calitate. Aceştia întocmesc un raport anual care cuprinde o sinteză a eventualelor măsuri aplicate şi îl comunică la nivel intern.
    (7) În situaţia în care un auditor financiar sau o firmă de audit apelează la consiliere în cadrul desfăşurării unei misiuni de audit din partea unor experţi externi, acesta sau aceasta păstrează documentele prin care transmite solicitarea, precum şi rezultatele consilierii.
    (8) Un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să păstreze o evidenţă a clienţilor. Pentru fiecare client auditat, această evidenţă trebuie să conţină următoarele informaţii:
    a) denumirea, adresa şi sediul social;
    b) în cazul firmelor de audit, numele partenerului sau ale partenerilor-cheie de audit;
    c) onorariile percepute pentru auditul statutar şi onorariile percepute pentru alte servicii, pentru fiecare exerciţiu financiar.

    (9) Un auditor financiar sau o firmă de audit trebuie să întocmească un dosar de audit pentru fiecare audit statutar.
    (10) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să documenteze cel puţin informaţiile înregistrate în conformitate cuart. 25 din prezenta lege şi, după caz, cu art. 6-8 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.
    (11) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să păstreze orice alte informaţii şi documente care prezintă importanţă pentru că stau la baza raportului prevăzut la art. 34 din prezenta lege şi, după caz, la art. 10 şi 11 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, precum şi pentru monitorizarea conformităţii cu prezenta lege şi cu alte cerinţe legale aplicabile.
    (12) Dosarul de audit se închide în termen de cel mult 60 de zile de la data semnării raportului de audit menţionat la art. 34 din prezenta lege şi, după caz, la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.
    (13) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să păstreze evidenţa eventualelor reclamaţii scrise cu privire la efectuarea auditului statutar.
    (14) Auditorii financiari şi firmele de audit care desfăşoară activităţi de audit statutar trebuie să furnizeze anual sau ori de câte ori este cazul către ASPAAS un raport privind activitatea de audit statutar, care conţine cel puţin informaţii similare cu cele prevăzute la art. 13 şi 14 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, conform reglementărilor specifice ale ASPAAS.
    (15) ASPAAS are dreptul de a solicita auditorilor financiari şi firmelor de audit orice informaţii referitoare la modul de îndeplinire a obligaţiilor şi atribuţiilor legale ale acestora în desfăşurarea activităţii de audit statutar, conform legii.
    (16) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (14) şi (15) de către auditorii financiari şi firmele de audit constituie abatere administrativă şi se sancţionează conform prevederilor art. 40 alin. (4) lit. a)-d).
    (17) Repetarea abaterii administrative prevăzute la alin. (14) şi (15) constituie abatere administrativă gravă şi se sancţionează conform art. 40 alin. (4) lit. d).

    ART. 30
    Onorariile de audit
    Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă reglementări care prevăd că onorariile pentru auditul statutar:
    a) nu sunt influenţate sau determinate de prestarea de servicii suplimentare entităţii auditate;
    b) nu se pot baza pe niciun fel de condiţionări, aşa cum prevede Codul etic.


    ART. 31
    Aria de aplicare a auditului statutar
    Fără a aduce atingere dispoziţiilor de raportare, aşa cum sunt prevăzute la art. 34 din prezenta lege şi, după caz, la art. 10 şi 11 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, aria de aplicare a auditului statutar nu include garantarea viabilităţii în viitor a entităţii auditate sau a eficienţei sau eficacităţii cu care organul de conducere executivă sau administrativ a condus sau va conduce activităţile entităţii.

    CAP. V
    Standardele internaţionale de audit şi raportul de audit
    ART. 32
    Standardele internaţionale de audit
    (1) Auditorii financiari şi firmele de audit trebuie să efectueze auditul statutar în conformitate cu standardele internaţionale de audit adoptate de Comisia Europeană potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Standardele internaţionale de audit se traduc în limba română şi se publică prin grija ASPAAS.
    (3) ASPAAS poate decide aplicarea unui standard de audit, a unor proceduri sau cerinţe atât timp cât Comisia Europeană nu adoptă un standard internaţional de audit care se referă la aceeaşi chestiune.
    (4) În sensul alin. (1), standarde internaţionale de audit înseamnă Standardele internaţionale de audit (ISA), Standardul internaţional privind controlul calităţii 1 (ISQC 1) şi alte standarde emise de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) prin intermediul Consiliului pentru Standarde Internaţionale de Audit şi Asigurare (IAASB), în măsura în care acestea sunt relevante pentru auditul statutar.

    ART. 33
    Auditul statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate
    (1) În cazul unui audit statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate ale unui grup de entităţi:
    a) auditorul grupului poartă deplina responsabilitate atât pentru raportul de audit menţionat la art. 34 din prezenta lege şi, după caz, la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, cât şi pentru raportul suplimentar adresat comitetului de audit, astfel cum se menţionează la art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, dacă este cazul;
    b) auditorul grupului evaluează activitatea de audit efectuată de orice auditor dintr-o ţară terţă sau de auditorul financiar, precum şi de entitatea de audit dintr-o ţară terţă sau de firma de audit, în scopul derulării auditului grupului, şi documentează natura, momentul şi dimensiunea activităţii desfăşurate de aceşti auditori, inclusiv, dacă este cazul, revizuirea efectuată de auditorul grupului cu privire la părţile relevante ale documentaţiei de audit a auditorilor respectivi;
    c) auditorul grupului revizuieşte activitatea de audit desfăşurată de auditorul/auditorii sau de auditorul financiar dintro ţară terţă, precum şi de entitatea de audit din ţara terţă sau firma de audit dintr-o ţară terţă, în scopul derulării auditului grupului, şi o documentează.

    (2) Documentaţia este păstrată de auditorul grupului astfel încât să permită ASPAAS să revizuiască activitatea de audit a auditorului grupului.
    (3) Auditorul grupului se poate sprijini pe rezultatele activităţii auditorului din ţara terţă, a auditorului financiar, a entităţii de audit dintr-o ţară terţă sau a firmei de audit în cauză, cu condiţia obţinerii acordului acestuia pentru transferul documentaţiei relevante în timpul efectuării auditului situaţiilor financiare anuale consolidate.
    (4) În cazul în care nu poate îndeplini condiţia prevăzută la alin. (1) lit. c), auditorul grupului ia măsurile adecvate şi înştiinţează ASPAAS. Aceste măsuri includ, după caz, efectuarea unor activităţi suplimentare de audit statutar la filiala sau structura secundară în cauză, fie direct, fie prin externalizarea acestora.
    (5) În situaţia în care este supus unei inspecţii de asigurare a calităţii sau unei investigaţii privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate ale unui grup de entităţi, auditorul grupului pune la dispoziţia ASPAAS, la cerere, documentaţia relevantă pe care o deţine cu privire la activitatea de audit desfăşurată de auditorii, entităţile de audit, auditorii financiari sau firmele de audit dintr-o ţară terţă în scopul derulării auditului grupului, inclusiv toate documentele de lucru relevante pentru auditul grupului.
    (6) ASPAAS poate cere documente suplimentare privind activitatea de audit efectuată de auditorul financiar sau de firma de audit în scopul derulării auditului grupului de la autorităţile competente relevante, în temeiul art. 58.
    (7) În situaţia în care o entitate-mamă sau o entitate afiliată care face parte dintr-un grup este auditată de unul sau mai mulţi auditori sau de una sau mai multe entităţi de audit dintr-o ţară terţă, ASPAAS poate cere documente suplimentare privind activitatea de audit a auditorilor sau a entităţilor de audit din ţară terţă de la autorităţile competente relevante din ţările terţe pe baza acordurilor de cooperare menţionate la art. 70.
    (8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în cazul în care o entitate-mamă sau o entitate afiliată care face parte dintr-un grup este auditată de unul sau mai mulţi auditori sau de una sau mai multe entităţi de audit dintr-o ţară terţă cu care ASPAAS nu a încheiat un acord de cooperare, astfel cum se menţionează la art. 70, auditorul grupului este responsabil de transmiterea corespunzătoare, la cerere, a documentaţiei suplimentare aferente activităţii de audit desfăşurate de auditorii sau entităţile de audit din ţara terţă, inclusiv a foilor de lucru relevante pentru auditul grupului. Pentru a asigura transmiterea corespunzătoare, auditorul grupului păstrează o copie a documentaţiei respective sau convine cu auditorii din ţara terţă sau cu entităţile de audit din ţara terţă să i se permită accesul nerestricţionat la această documentaţie, la cerere, sau aplică alte măsuri adecvate. În cazul în care, din motive legale sau de altă natură, foile de lucru ale auditului nu pot fi transferate dintr-o ţară terţă auditorului grupului, auditorul grupului include în documentaţia păstrată dovada că a urmat procedurile corespunzătoare pentru a obţine accesul la documentele auditului. În cazul în care restricţiile nu au fost impuse de legislaţia ţării terţe în cauză, auditorul grupului include dovezi care arată existenţa şi natura impedimentului respectiv.

    ART. 34
    Raportul de audit statutar
    (1) Auditorul financiar sau firma de audit trebuie să prezinte rezultatele auditului statutar într-un raport de audit. Raportul se elaborează în conformitate cu cerinţele standardelor de audit adoptate de Uniunea Europeană sau de ASPAAS, după caz, conform art. 32.
    (2) Raportul de audit se întocmeşte în scris şi trebuie să cuprindă:
    a) identificarea entităţii ale cărei situaţii financiare anuale sau consolidate fac obiectul auditului statutar prin denumirea, sediul social şi codul unic de identificare; identificarea situaţiilor financiare anuale sau consolidate şi data sau perioada pentru care au fost întocmite şi identificarea cadrului de raportare financiară aplicat la întocmirea acestora;
    b) descrierea ariei de aplicare a auditului statutar care identifică cel puţin standardele de audit în conformitate cu care a fost efectuat auditul statutar;
    c) opinia auditorului, care este fie fără rezerve, fie cu rezerve, fie contrară şi exprimă clar punctul de vedere al auditorului sau al firmei de audit cu privire la următoarele: dacă situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă, în conformitate cu cadrul relevant de raportare financiară; şi, după caz, dacă situaţiile financiare anuale sunt conforme cerinţelor legale aplicabile. Dacă auditorul sau firma de audit nu este în măsură să emită o opinie de audit, raportul menţionează imposibilitatea emiterii acestei opinii;
    d) orice alt aspect asupra căruia auditorul financiar sau firma de audit atrage atenţia în mod special, fără ca opinia de audit să fie modificată;
    e) opinia auditorului referitoare la: coerenţa raportului administratorilor cu situaţiile financiare pentru acelaşi exerciţiu financiar; şi pregătirea raportului administratorilor în conformitate cu prevederile legale aplicabile;
    f) o declaraţie privind identificarea de informaţii eronate semnificative prezentate în raportul administratorilor, indicând natura acestor informaţii eronate;
    g) o declaraţie privind orice incertitudine semnificativă asociată evenimentelor sau condiţiilor care pot pune în mod semnificativ la îndoială capacitatea entităţii de a-şi continua activitatea;
    h) o menţiune privind sediul auditorului financiar sau al firmei de audit.

    (3) În cazul în care auditul statutar a fost efectuat de mai mulţi auditori financiari sau mai multe firme de audit, aceştia convin asupra rezultatelor auditului statutar şi transmit un raport şi o opinie comune. În caz de dezacord, fiecare auditor financiar sau firmă de audit îşi transmite opinia într-un paragraf separat al raportului de audit şi indică motivul dezacordului.
    (4) Raportul de audit se semnează şi se datează de către auditorul financiar. În cazul în care auditul statutar este derulat de o firmă de audit, raportul de audit este semnat cel puţin de auditorul financiar care a efectuat auditul statutar în numele firmei de audit. În cazul în care mai mulţi auditori financiari sau mai multe firme de audit au executat în comun auditul unei entităţi, raportul de audit se semnează de către toţi auditorii financiari sau cel puţin de către auditorii financiari care efectuează auditul statutar în numele fiecărei firme de audit.
    (5) Auditorul financiar care semnează raportul de audit statutar în nume propriu sau în numele unei firme de audit trebuie să aibă statutul de auditor financiar activ.
    (6) În împrejurări excepţionale, prin reglementări emise de ASPAAS, aprobate prin ordin al preşedintelui, se stabilesc condiţiile în care semnătura să nu fie divulgată publicului, în cazul în care această divulgare ar putea duce la o ameninţare iminentă şi semnificativă la adresa securităţii personale a oricărui individ. În orice caz, numele persoanei implicate este adus la cunoştinţa autorităţii de supraveghere sau judiciare competente.
    (7) Raportul auditorului financiar sau al firmei de audit privind situaţiile financiare anuale consolidate trebuie să respecte cerinţele prevăzute la alin. (1)-(6). În situaţia în care raportează asupra coerenţei raportului administratorilor cu situaţiile financiare, potrivit prevederilor alin. (2) lit. e), auditorul financiar sau firma de audit trebuie să aibă în vedere situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul consolidat al administratorilor. Se poate prezenta un singur raport de audit dacă situaţiile financiare anuale ale entităţii-mamă sunt anexate la situaţiile financiare anuale consolidate.

    CAP. VI
    Asigurarea calităţii
    ART. 35
    Sistemele de asigurare a calităţii
    (1) Toţi auditorii financiari şi firmele de audit fac obiectul unui sistem de asigurare a calităţii care respectă cel puţin criteriile prevăzute la alin. (4).
    (2) ASPAAS efectuează inspecţiile pentru asigurarea calităţii la auditorii financiari şi firmele de audit în legătură cu activitatea de audit statutar, în aplicarea prevederilor prezentei legi.
    (3) În vederea evaluării sistemului de control al calităţii la nivelul auditorului financiar sau firmei de audit, precum şi a respectării cerinţelor de etică profesională, inspecţiile pentru asigurarea calităţii se pot desfăşura şi asupra altor misiuni de audit financiar efectuate de auditorul financiar sau firma de audit la clientul de audit statutar în cadrul perioadei auditate, altele decât cele de audit statutar.
    (4) Criteriile ce trebuie îndeplinite de sistemul de asigurare a calităţii sunt următoarele:
    a) sistemul de asigurare a calităţii trebuie să fie organizat astfel încât să fie independent de auditorii financiari şi de firmele de audit inspectate şi să facă obiectul supravegherii publice;
    b) finanţarea sistemului de asigurare a calităţii trebuie să fie sigură şi fără eventuale influenţe necorespunzătoare din partea auditorilor financiari sau a firmelor de audit;
    c) sistemul de asigurare a calităţii trebuie să dispună de resurse corespunzătoare;
    d) persoanele care efectuează inspecţii pentru asigurarea calităţii au vechime de cel puţin 7 ani ca auditor activ în domeniul auditului statutar, din care cel puţin 3 ani la entităţi de interes public;
    e) selectarea celor care fac inspecţii pentru asigurarea calităţii se face în baza unor proceduri obiective, concepute astfel încât să se evite orice conflict de interese între cei care fac inspecţiile pentru asigurarea calităţii şi auditorul financiar sau firma de audit care face obiectul inspecţiei de asigurare a calităţii;
    f) aria de aplicabilitate a inspecţiilor pentru asigurarea calităţii trebuie să fie susţinută de testarea adecvată a dosarelor de audit selectate şi să includă o evaluare a conformităţii cu standardele de audit aplicabile, cu cerinţele de independenţă, precum şi o evaluare a cantităţii şi calităţii resurselor cheltuite, a onorariilor de audit percepute şi a sistemului intern de control al calităţii din cadrul firmei de audit;
    g) inspecţiile pentru asigurarea calităţii se finalizează printrun raport scris, care trebuie să conţină principalele concluzii ale inspecţiilor pentru asigurarea calităţii;
    h) inspecţiile pentru asigurarea calităţii trebuie să aibă loc pe baza unei analize a riscului şi se desfăşoară cel puţin o dată la 6 ani în cazul auditorilor financiari şi al firmelor de audit care efectuează audit statutar, astfel cum este definit la art. 2 pct. 1;
    i) pe pagina de internet a ASPAAS se publică anual o sinteză a rezultatelor inspecţiilor. Nu fac obiectul publicării onorariile de audit percepute;
    j) auditorul financiar sau firma de audit dă curs recomandărilor formulate la încheierea inspecţiilor pentru asigurarea calităţii în termenul stabilit de către inspectorii ASPAAS, dar care nu poate depăşi 12 luni;
    k) inspecţiile pentru asigurarea calităţii trebuie să fie adecvate şi proporţionale cu amploarea şi complexitatea activităţii auditorului financiar sau a firmei de audit care face obiectul verificării.

    (5) În cazul în care nu se dă curs recomandărilor menţionate la alin. (4) lit. j) sau la art. 26 alin. (8) paragraful 2 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, auditorul statuar sau firma de audit, după caz, face obiectul măsurilor menţionate la art. 39 alin. (1) din prezenta lege sau sancţiunilor administrative menţionate la art. 40 alin. (4) din prezenta lege.
    (6) În sensul alin. (4) lit. e), în vederea selectării inspectorilor se aplică cel puţin următoarele criterii:
    a) inspectorii au vechime de cel puţin 7 ani ca auditor activ în domeniul auditului statutar, din care cel puţin 3 ani la entităţi de interes public;
    b) nu poate deţine calitatea de inspector în cadrul unei inspecţii pentru asigurarea calităţii care vizează un auditor financiar sau o firmă de audit o persoană care a avut calitatea de partener, angajat sau asociat în alt fel cu auditorul financiar sau cu firma de audit în cauză, decât după un termen de cel puţin 3 ani;
    c) inspectorii trebuie să declare că nu există conflicte de interese între ei şi auditorul financiar sau firma de audit care urmează să fie inspectată.

    (7) În sensul alin. (4) lit. k), inspectorii, în situaţia în care efectuează inspecţii pentru asigurarea calităţii auditului statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate ale entităţilor mici, ţin cont de faptul că standardele de audit adoptate în conformitate cu art. 32 se aplică în funcţie de complexitatea activităţii entităţii auditate.
    (8) În vederea inspecţiei privind asigurarea calităţii sau a unei eventuale investigaţii, dosarul de audit poate fi solicitat la sediul auditorului financiar, al firmei de audit sau la sediul ASPAAS.
    (9) ASPAAS emite norme şi proceduri de inspecţie privind asigurarea calităţii activităţii de audit statutar în vederea aplicării prevederilor prezentei legi.

    (10) În aplicarea prevederilor alin. (6), ASPAAS stabileşte, prin regulamentul său de organizare şi funcţionare, condiţiile specifice pentru angajarea inspectorilor.
    (11) Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a ASPAAS se stabilesc criteriile de selecţie a auditorilor financiari şi a firmelor de audit care efectuează audit statutar, la care vor fi efectuate inspecţii pentru asigurarea calităţii.

    CAP. VII
    Investigaţii şi sancţiuni
    ART. 36
    Sistemele de investigaţii şi sancţiuni
    (1) ASPAAS este responsabilă pentru instituirea şi implementarea unui sistem eficace de investigaţii şi sancţiuni pentru a detecta, a corecta şi a preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar.
    (2) ASPAAS îşi exercită competenţele de investigare sau sancţionare în conformitate cu prezenta lege şi dreptul intern, în oricare dintre următoarele moduri:
    a) direct;
    b) în colaborare cu alte autorităţi;
    c) prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.


    ART. 37
    Sancţionarea auditorilor financiari şi firmelor de audit
    (1) Sancţiunile aplicate auditorilor financiari şi firmelor de audit, în cazul în care auditul statutar nu este efectuat în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, ale altor reglementări din domeniul auditului statutar şi, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, trebuie să fie eficace, proporţionale şi descurajante.
    (2) Sancţiunile aplicate nu trebuie să aducă atingere regimului de răspundere civilă.
    (3) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ASPAAS emite norme şi proceduri de investigaţie aprobate prin ordin al preşedintelui ASPAAS. ASPAAS notifică Comisiei Europene normele menţionate la alin. (3). ASPAAS notifică fără întârziere Comisiei Europene orice modificare ulterioară a acestor norme.

    ART. 38
    Răspunderea civilă
    Răspunderea civilă a auditorilor financiari sau a firmelor de audit poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor profesionale.

    ART. 39
    Măsuri de prevenţie
    (1) În cazul în care se constată nerespectarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor din domeniul auditului statutar aprobate în condiţiile legii sau, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, ASPAAS poate emite, anterior iniţierii procedurii administrative, o recomandare scrisă către auditorii financiari sau firmele de audit, prin care se solicită acestora să pună capăt comportamentului respectiv şi să se abţină de la orice repetare a acestuia.
    (2) ASPAAS poate emite o declaraţie conform căreia raportul de audit statutar nu respectă cerinţele art. 34 alin. (2) din prezenta lege sau, după caz, ale art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, care se publică pe pagina de internet a ASPAAS.
    (3) Situaţiile în care se aplică măsurile prevăzute de prezentul articol se stabilesc prin ordin al preşedintelui ASPAAS.

    ART. 40
    Răspunderea administrativă
    (1) Auditorul financiar şi firmele de audit răspund administrativ în cazul săvârşirii unor abateri de la îndatoririle profesionale.
    (2) Abaterea administrativă constă într-o acţiune sau inacţiune prin care sunt încălcate dispoziţiile prezentei legi, ale reglementărilor din domeniul auditului statutar aprobate în condiţiile legii sau, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014.
    (3) Procedura de constatare a abaterilor administrative, precum şi modul de desfăşurare a procedurii administrative sunt prevăzute în regulamentul Comisiei de disciplină a ASPAAS.
    (4) În urma derulării procedurii administrative, ASPAAS aplică auditorilor financiari şi firmelor de audit una sau mai multe dintre următoarele sancţiuni:
    a) avertisment public, în care sunt identificate persoana sancţionată şi natura încălcării, publicată pe pagina de internet a ASPAAS;
    b) penalitate administrativă, cuprinsă între 2 şi 6 salarii minime brute pe economie, pentru auditorii financiari;
    c) penalitate administrativă, cuprinsă între 0,5% şi 2,5% din cifra de afaceri anuală aferentă activităţii de audit statutar, pentru firmele de audit;
    d) interdicţie temporară, cuprinsă între 1 şi 3 ani, pentru auditorul financiar, firma de audit sau partenerul-cheie de audit să efectueze audituri financiare şi/sau să semneze rapoarte de audit statutar;
    e) retragerea autorizării, însoţită, în cazul persoanelor fizice, de pierderea calităţii de auditor financiar;
    f) o interdicţie temporară, de până la 3 ani, pentru un membru al firmei de audit sau un membru al organismului administrativ sau de conducere al unei entităţi de interes public să exercite funcţii la firme de audit sau la entităţi de interes public.

    (5) În cazul în care auditorul financiar este condamnat printro hotărâre definitivă pentru fapte penale legate de exercitarea activităţii de audit financiar sau acestuia i se aplică pedeapsa complementară a interzicerii de a desfăşura o asemenea activitate ori se ia măsura de siguranţă a exercitării acestei activităţi, se va comunica o copie a hotărârii judecătoreşti ASPAAS, pentru a opera retragerea autorizării şi radierea acestuia din Registrul public electronic. ASPAAS urmăreşte stadiul derulării acţiunilor penale îndreptate împotriva auditorilor statutari.
    (6) Sunt considerate abateri grave şi sunt sancţionate conform prevederilor alin. (4) lit. d) sau e) următoarele fapte săvârşite de auditorii financiari sau firmele de audit:
    a) nepunerea în aplicare sau aplicarea neadecvată a prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a)-g) şi k);
    b) încălcarea principiilor de etică profesională;
    c) lipsa probelor de audit care să poată susţine concluziile în baza cărora a fost emisă opinia de audit.


    ART. 41
    Aplicarea sancţiunilor
    (1) În aplicarea măsurilor de prevenţie prevăzute la art. 39 sau a sancţiunilor administrative menţionate la art. 40 alin. (4) se ţine cont de circumstanţele relevante, inclusiv, după caz, de:
    a) gravitatea şi perioada încălcării;
    b) gradul de răspundere a persoanei responsabile, raportat la atribuţiile acesteia;
    c) cuantumul profitului obţinut sau al pierderilor evitate de către persoana responsabilă, în măsura în care acestea se pot stabili, în legătură cu angajamentul care conduce la aplicarea sancţiunii respective;
    d) măsura în care persoana responsabilă cooperează cu ASPAAS;
    e) abateri anterioare de la legislaţia în domeniul auditului statutar de care se face vinovat auditorul financiar sau firma de audit responsabilă.

    (2) ASPAAS poate ţine cont şi de alţi factori, dacă aceşti factori sunt prevăzuţi de dreptul intern.

    ART. 42
    Publicarea sancţiunilor şi a măsurilor de prevenţie
    (1) ASPAAS publică pe pagina sa de internet, după epuizarea căilor de atac sau expirarea termenului de exercitare a acestora, informaţii privind tipul şi natura încălcării şi identitatea persoanei fizice sau juridice căreia i s-a aplicat sancţiunea rămasă definitivă.
    (2) Decizia de sancţionare va conţine şi prevederi privind modalitatea în care aceasta va fi făcută publică.
    (3) Prin excepţie de la alin. (1), ASPAAS publică o sancţiune rămasă definitivă, fără a indica identitatea persoanei sancţionate, într-o manieră conformă cu dreptul intern, în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) în cazul în care sancţiunea este impusă unei persoane fizice şi în urma unei evaluări anterioare obligatorii a proporţionalităţii publicării datelor cu caracter personal se dovedeşte că aceasta este disproporţionată;
    b) publicarea ar pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o anchetă penală în curs de desfăşurare;
    c) publicarea ar produce prejudicii disproporţionate instituţiilor şi persoanelor implicate.

    (4) ASPAAS se asigură că informaţiile publicate în conformitate cu alin. (1) rămân pe pagina sa de internet pentru o perioadă de 5 ani după ce căile de atac au fost epuizate sau a expirat termenul de exercitare a acestora.
    (5) Publicarea sancţiunilor şi a măsurilor, precum şi a oricărei declaraţii publice trebuie să respecte drepturile fundamentale, astfel cum sunt stabilite în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal. ASPAAS poate decide ca această comunicare sau orice declaraţie publică să nu conţină date cu caracter personal în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 43
    Răspunderea administrativ-disciplinară a structurilor de conducere ale CAFR
    (1) Membrii Consiliului CAFR şi alţi membri aleşi sau care ocupă o funcţie în structurile de conducere ale CAFR răspund pentru abaterile administrativ-disciplinare săvârşite în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor pe care le deţin.
    (2) ASPAAS aplică persoanelor prevăzute la alin. (1) următoarele sancţiuni administrativ-disciplinare:
    a) avertisment scris;
    b) penalitate administrativ-disciplinară, cuprinsă între unu şi 12 salarii minime brute pe economie;
    c) suspendarea din funcţie pe o perioadă de la 6 luni la un an.

    (3) În situaţia suspendării preşedintelui CAFR, preşedinţia interimară este asigurată conform reglementărilor specifice ale CAFR.
    (4) Abaterile administrativ-disciplinare pentru care se aplică sancţiunile administrativ-disciplinare prevăzute la alin. (2) sunt următoarele:
    a) încălcarea atribuţiilor şi a sarcinilor stabilite conform art. 52;
    b) nerespectarea legislaţiei aplicabile pentru oricare dintre activităţile delegate conform art. 52.

    (5) ASPAAS publică pe pagina sa de internet sancţiunile administrativ-disciplinare aplicate conform prezentului articol, rămase definitive după epuizarea căilor de atac sau expirarea termenului de exercitare a acestora.
    (6) Sancţiunile publicate conform alin. (5) se menţin pe pagina de internet a ASPAAS pe o perioadă de un an de la data publicării.
    (7) Sancţiunile administrativ-disciplinare prevăzute la alin. (2) se aplică în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
    (8) ASPAAS elaborează procedura de constatare a abaterilor, precum şi norme de aplicare a sancţiunilor administrativ-disciplinare.
    (9) Sumele aferente sancţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la art. 40 alin. (4) lit. b) şi c) se fac venit la bugetul de stat.

    ART. 44
    Răspunderea contravenţională
    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) încălcarea de către orice persoană prevăzută la art. 21 alin. (5), art. 23, 24 şi art. 40 alin. (6) a interdicţiilor menţionate la aceste articole;
    b) încălcarea de către entităţile auditate a prevederilor art. 62 alin. (2) şi art. 65 alin. (1) şi (7);
    c) exercitarea activităţii de audit financiar fără viza anuală emisă de autoritatea competentă;

    d) exercitarea activităţii de audit financiar de către persoane care au promovat examenul de competenţă profesională şi nu sunt înregistrate în Registrul public electronic prevăzut la art. 14;
    e) încălcarea de către entitatea auditată sau de către auditorul financiar sau firma de audit, după caz, a prevederilor art. 63 alin. (3).

    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
    a) cele prevăzute la lit. a), c), d) şi e), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
    b) cele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.

    (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele stabilite prin ordin al preşedintelui ASPAAS.
    (4) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Sumele provenite din amenzile aplicate se fac venit la bugetul de stat.
    (6) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

    ART. 45
    Răspunderea penală
    Exercitarea fără drept a activităţii de audit financiar constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

    ART. 46
    Căi de atac
    (1) Ordinele preşedintelui ASPAAS, precum şi orice alt act administrativ emis de ASPAAS pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ competentă, cu condiţia formulării unei plângeri prealabile şi cu respectarea celorlalte prevederi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Procesele-verbale de contravenţie întocmite de personalul împuternicit din cadrul ASPAAS pot fi atacate conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 47
    Raportarea încălcărilor
    (1) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă reglementări prin care se instituie mecanisme eficace pentru a încuraja raportarea către ASPAAS a încălcărilor prezentei legi, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014 sau ale oricăror altor reglementări aplicabile în domeniul auditului statutar aprobate în condiţiile legii.
    (2) Mecanismele menţionate la alin. (1) includ cel puţin:
    a) proceduri specifice de primire a sesizărilor cu privire la încălcări ale oricăror reglementări aplicabile în domeniul auditului statutar, aprobate în condiţiile legii, precum şi acţiunile de monitorizare ulterioare în vederea soluţionării sesizării respective;
    b) protecţia datelor cu caracter personal, atât ale persoanei care raportează încălcarea suspectată sau efectivă, cât şi ale persoanei suspectate sau incriminate de comiterea acelei încălcări, în conformitate cu principiile stabilite în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 281 din 23 noiembrie 1995;
    c) proceduri adecvate de garantare a dreptului persoanei incriminate la apărare şi de a fi audiată înainte de adoptarea unei decizii care o priveşte.

    (3) ASPAAS efectuează verificări privind adoptarea de către firmele de audit a unor proceduri adecvate care să le permită angajaţilor acestora să raporteze intern încălcările potenţiale sau efective ale prevederilor prezentei legi şi ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014.

    ART. 48
    Schimbul de informaţii
    (1) ASPAAS furnizează anual către COESA o sinteză cu privire la toate măsurile şi sancţiunile aplicate în temeiul prezentului capitol.
    (2) ASPAAS comunică către COESA toate interdicţiile temporare menţionate la art. 40 alin. (4) lit. d) şi f) după epuizarea sau expirarea termenului de exercitare a căilor de atac al actului administrativ de sancţionare, potrivit legislaţiei naţionale.

    CAP. VIII
    Supravegherea publică şi acordurile de reglementare dintre statele membre
    ART. 49
    Principiile supravegherii publice
    (1) ASPAAS este responsabilă cu supravegherea publică a auditorilor financiari şi a firmelor de audit şi organizarea unui sistem eficace de supraveghere publică pe baza principiilor prevăzute la alin. (2)-(4) şi art. 50-55.
    (2) Toţi auditorii financiari şi toate firmele de audit fac obiectul supravegherii publice.
    (3) Preşedintele ASPAAS, precum şi membrii Consiliului superior al ASPAAS sunt nepracticieni care posedă cunoştinţe în domenii relevante pentru auditul statutar. Membrii Consiliului superior al ASPAAS sunt selectaţi în urma unei proceduri de numire independente şi transparente.
    (4) ASPAAS poate angaja practicieni pentru a îndeplini sarcini specifice şi, de asemenea, poate fi asistată de experţi în situaţia în care prezenţa acestora este importantă pentru îndeplinirea adecvată a sarcinilor sale. În astfel de cazuri, nici practicienii, nici experţii nu trebuie să se implice în niciun proces decizional al ASPAAS.

    ART. 50
    Responsabilitatea finală
    În condiţiile în care se deleagă atribuţii potrivit prevederilor art. 52, ASPAAS deţine responsabilitatea finală pentru îndeplinirea atribuţiilor delegate, respectiv:
    a) autorizarea şi înregistrarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit;
    b) adoptarea standardelor de audit, de etică profesională şi de control intern de asigurare a calităţii, în cazul auditorilor financiari şi al firmelor de audit;
    c) formarea profesională continuă;
    d) sistemele de asigurare a calităţii;
    e) sistemele de investigaţie şi disciplină.


    ART. 51
    Autoritatea competentă
    (1) ASPAAS este autoritatea competentă pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege. Ministerul Finanţelor Publice informează Comisia Europeană în legătură cu desemnarea ASPAAS ca autoritate competentă.
    (2) ASPAAS este învestită cu competenţele necesare pentru a-i permite să îşi îndeplinească atribuţiile şi responsabilităţile care îi revin în temeiul prezentei legi.
    (3) ASPAAS îşi exercită competenţele în conformitate cu reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.

    ART. 52
    Delegarea atribuţiilor şi condiţii de delegare a atribuţiilor
    (1) Prin ordin al preşedintelui, ASPAAS poate delega către CAFR, integral sau parţial, îndeplinirea următoarelor atribuţii, în condiţiile prezentei legi:
    a) autorizarea ca auditori financiari a persoanelor fizice, potrivit prevederilor art. 3 alin. (3);
    b) autorizarea ca firme de audit a entităţilor, potrivit prevederilor art. 3 alin. (5);
    c) înregistrarea firmelor de audit autorizate în alt stat membru, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3);
    d) retragerea autorizării unui auditor financiar sau a unei firme de audit, potrivit prevederilor art. 3 alin. (6) şi art. 6 alin. (4);
    e) organizarea examenului de competenţă profesională, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1);
    f) organizarea testului de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu, precum şi verificarea desfăşurării stagiului de pregătire practică, potrivit prevederilor art. 11;
    g) organizarea programelor de formare continuă, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2);
    h) autorizarea auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1);
    i) înregistrarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit în Registrul public electronic, potrivit prevederilor art. 14 alin. (2), (5) şi (7);
    j) actualizarea informaţiilor cuprinse în Registrul public electronic, potrivit prevederilor art. 17 alin. (2);
    k) traducerea şi publicarea Codului etic, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2);
    l) traducerea şi publicarea Standardelor internaţionale de audit, potrivit prevederilor art. 32 alin. (2);
    m) asigurarea respectării principiilor de etică profesională de către auditorii financiari şi firmele de audit, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1);
    n) efectuarea inspecţiilor pentru asigurarea calităţii la auditorii financiari şi firmele de audit, care efectuează audit statutar la alte entităţi decât cele de interes public.

    (2) Delegarea prevăzută la alin. (1) se face cu respectarea prevederilor art. 24 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.
    (3) Ordinul preşedintelui ASPAAS privind reînnoirea delegării oricărei atribuţii către CAFR trebuie să aibă la bază o evaluare privind capacitatea operaţională a CAFR şi modul de îndeplinire a atribuţiilor delegate în perioada anterioară.
    (4) Delegarea oricăreia dintre atribuţiile menţionate la alin. (1) se face pentru o perioadă de cel mult 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acesteia conform alin. (3).
    (5) ASPAAS supraveghează îndeplinirea atribuţiilor delegate conform prevederilor alin. (1) printr-un control eficace şi permanent.
    (6) În exercitarea atribuţiilor sale, ASPAAS are dreptul de a solicita CAFR orice informaţii necesare pentru atingerea obiectivelor urmărite referitoare la activităţile delegate sau supravegheate.
    (7) În ordinul preşedintelui ASPAAS de delegare sunt specificate atribuţiile delegate, precum şi condiţiile în care acestea trebuie executate.
    (8) Delegarea uneia sau mai multor atribuţii prevăzute la alin. (1) se face cu respectarea de către CAFR cel puţin a următoarelor condiţii:
    a) raportarea anuală sau ori de câte ori ASPAAS consideră necesar asupra modului de exercitare a atribuţiei sau a atribuţiilor delegate;
    b) asigurarea condiţiilor de lucru pentru personalul ASPAAS care supraveghează şi controlează exercitarea atribuţiei sau atribuţiilor delegate, inclusiv a accesului la informaţii şi comunicării cu angajaţii CAFR;
    c) aplicarea reglementărilor din domeniul delegat;
    d) cooperarea permanentă cu ASPAAS;
    e) punerea în aplicare a recomandărilor ASPAAS;
    f) îndeplinirea condiţiilor specifice de delegare stabilite prin ordinul de delegare emis de ASPAAS, în funcţie de atribuţiile delegate.

    (9) În cazul redobândirii de către ASPAAS a uneia sau mai multor atribuţii delegate către CAFR, referitoare la organizarea examenului de competenţă profesională, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1), sau la verificarea desfăşurării stagiului de pregătire practică, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1), stagiarilor în activitatea de audit statutar li se recunosc, după caz, probele examenului de competenţă profesională promovate până la momentul redobândirii respectivei atribuţii, precum şi anii de stagiu efectuaţi în perioada de delegare.
    (10) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă reglementări privind supravegherea şi controlul îndeplinirii atribuţiilor delegate.

    ART. 53
    Retragerea delegării
    (1) ASPAAS retrage delegarea uneia sau mai multor atribuţii prevăzute la art. 52 alin. (1), în oricare dintre următoarele cazuri:
    a) încălcarea condiţiilor delegării;
    b) neîndeplinirea, îndeplinirea cu întârziere sau defectuoasă de către CAFR a oricăreia dintre atribuţiile delegate;
    c) în alte situaţii prevăzute de lege.

    (2) Prin ordin al preşedintelui ASPAAS se aprobă procedura privind retragerea atribuţiilor delegate.
    (3) Anterior retragerii delegării, ASPAAS acordă o perioadă de remediere a deficienţelor constatate, cuprinsă între 30 şi 120 de zile de la data comunicării constatării către CAFR. În situaţia în care se constată că deficienţele nu sunt remediate în termenul stabilit, se aplică prevederile alin. (1) referitoare la retragerea delegării.

    ART. 54
    Competenţa de investigaţii
    (1) ASPAAS are dreptul să iniţieze şi să desfăşoare investigaţii privind auditorii financiari sau firmele de audit şi să ia măsurile corespunzătoare, după caz.
    (2) În cazul în care ASPAAS contractează experţi pentru a efectua servicii specifice în cadrul investigaţiilor, trebuie să se asigure că nu există conflicte de interese între aceştia şi auditorul financiar sau firma de audit investigată, precum şi între aceştia şi ASPAAS sau CAFR. Criteriile de selecţie pentru experţi trebuie să fie aceleaşi cu cele prevăzute la art. 35 alin. (6) lit. a) şi c).

    ART. 55
    Principiile de finanţare şi asigurarea transparenţei
    (1) ASPAAS trebuie să fie finanţată în mod corespunzător şi să dispună de resurse adecvate pentru îndeplinirea atribuţiilor, inclusiv pentru a iniţia şi a desfăşura investigaţii, astfel cum este menţionat la art. 51 alin. (2) şi art. 54.
    (2) Finanţarea ASPAAS trebuie să fie sigură şi fără influenţe inadecvate din partea auditorilor financiari sau a firmelor de audit.
    (3) Pentru a asigura transparenţa activităţii desfăşurate, planul anual de activitate şi raportul anual de activitate ale ASPAAS se publică pe pagina sa de internet.

    ART. 56
    Cooperarea dintre sistemele de supraveghere publică la nivelul Uniunii Europene
    (1) Acordurile de reglementare încheiate de ASPAAS cu organisme de supraveghere publică din celelalte state membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European permit cooperarea eficace în ceea ce priveşte activităţile de supraveghere publică a auditului statutar.
    (2) ASPAAS este autoritatea responsabilă pentru asigurarea cooperării eficace la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere publică a auditului statutar.

    ART. 57
    Recunoaşterea reciprocă a acordurilor de reglementare dintre statele membre
    (1) Acordurile încheiate de România cu celelalte state membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European, privind reglementarea şi supravegherea publică, respectă principiul jurisdicţiei statului membru de origine în care este autorizat auditorul financiar sau firma de audit şi în care îşi are sediul social entitatea auditată.
    (2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), firmele de audit autorizate într-un stat membru care efectuează servicii de audit în România, în temeiul art. 4, fac obiectul inspecţiilor de asigurare a calităţii în statul membru de origine şi al supravegherii ASPAAS pentru misiunile de audit statutar efectuate pe teritoriul României.
    (3) Misiunile de audit desfăşurate de către firmele de audit din România în alt stat membru fac obiectul supravegherii organismului competent din statul membru respectiv.
    (4) În cazul auditului statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate, autorităţile din România care solicită auditul statutar al situaţiilor financiare anuale consolidate nu pot să impună auditorului financiar sau firmei de audit care efectuează auditul statutar al unei filiale stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European cerinţe suplimentare faţă de statul membru respectiv cu privire la înregistrarea, verificarea pentru asigurarea calităţii, standardele de audit, etică şi independenţă.
    (5) În cazul entităţilor care îşi au sediul social într-un alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European, iar valorile mobiliare ale acestora sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România, autorităţile române nu pot impune auditorului financiar sau firmei de audit care efectuează auditul situaţiilor financiare anuale sau al situaţiilor financiare anuale consolidate ale entităţilor respective cerinţe suplimentare cu privire la înregistrare, inspecţii pentru asigurarea calităţii, standarde de audit, etică şi independenţă.
    (6) Un auditor financiar sau o firmă de audit face obiectul sistemelor de supraveghere, de asigurare a calităţii şi de investigaţii şi sancţiuni din România dacă:
    a) auditorul financiar sau firma de audit este înregistrată în România, ca urmare a autorizării în conformitate cu art. 3 sau 66; şi
    b) auditorul financiar sau firma de audit respectivă emite rapoarte de audit privind situaţiile financiare anuale sau situaţiile financiare anuale consolidate pe o piaţă reglementată din România, astfel cum este menţionat la art. 67 alin. (1).


    ART. 58
    Secretul profesional şi cooperarea dintre statele membre în domeniul reglementării
    (1) ASPAAS cooperează cu:
    a) autorităţile competente ale statelor membre responsabile pentru autorizare, înregistrare, asigurarea calităţii, inspecţie şi disciplină;
    b) autorităţile competente desemnate în conformitate cu art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014; şi
    c) autorităţile de supraveghere europene relevante, ori de câte ori este necesar, în scopul îndeplinirii responsabilităţilor şi atribuţiilor care le revin, prevăzute în prezenta lege şi în Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

    (2) ASPAAS acordă asistenţă autorităţilor competente din alte state membre şi autorităţilor europene de supraveghere relevante. În mod special, ASPAAS face schimb de informaţii şi cooperează în investigaţiile referitoare la efectuarea auditului statutar.
    (3) Obligaţia secretului profesional se aplică tuturor persoanelor care sunt sau au fost angajate sau desemnate de ASPAAS, precum şi colaboratorilor. Informaţiile care fac obiectul secretului profesional nu pot fi dezvăluite niciunei alte persoane sau autorităţi, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
    (4) Prevederile alin. (3) nu împiedică ASPAAS şi CAFR să facă schimb de informaţii confidenţiale. În această situaţie, prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi CAFR.

    ART. 59
    Schimbul de informaţii
    (1) Prevederile art. 58 alin. (3) nu împiedică autorităţile competente menţionate la art. 58 alin. (1) să facă schimb de informaţii confidenţiale. Informaţiile schimbate astfel fac obiectul secretului profesional, la care sunt obligate persoanele angajate sau angajate anterior de autorităţile competente. Obligaţia păstrării secretului profesional se aplică, de asemenea, oricărei persoane angajate sau foste angajate a CAFR, în măsura în care ASPAAS îi deleagă atribuţii în sensul prevederilor prezentei legi.
    (2) ASPAAS furnizează, la cerere şi fără o întârziere nejustificată, orice informaţii solicitate în sensul dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (2). În cazul în care ASPAAS primeşte o astfel de cerere ia, fără nicio întârziere nejustificată, măsurile necesare pentru a colecta informaţiile solicitate. Informaţiile astfel furnizate fac obiectul secretului profesional care obligă persoanele angajate sau angajate anterior de autorităţile competente care primesc informaţiile respective.
    (3) În cazul în care ASPAAS nu poate furniza fără întârziere informaţiile cerute în conformitate cu prevederile alin. (2), aceasta notifică autorităţii competente care a adresat cererea motivele întârzierii.
    (4) ASPAAS poate refuza să dea curs unei solicitări de informaţii, în situaţia în care:
    a) furnizarea de informaţii poate aduce atingere securităţii naţionale, apărării ţării şi ordinii publice; sau
    b) au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori financiari sau firme de audit, pe lângă autorităţile române cărora le-a fost adresată cererea; sau
    c) a fost adoptată deja o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori financiari sau firme de audit de către autorităţile competente române cărora le-a fost adresată cererea.


    ART. 60
    Utilizarea informaţiilor
    (1) Fără a aduce atingere obligaţiilor care le revin în cadrul procedurilor judiciare, autorităţile competente din România care primesc informaţii în temeiul art. 58 alin. (1) şi (2) le pot utiliza numai pentru exercitarea funcţiilor lor în sensul prezentei legi şi al Regulamentului (UE) nr. 537/2014 şi în cadrul procedurilor administrative sau judiciare legate în mod specific de exercitarea funcţiilor respective.
    (2) La solicitarea acestora, ASPAAS transmite către Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară sau către alte autorităţi publice responsabile cu supravegherea entităţilor de interes public sau Sistemului European al Băncilor Centrale şi Băncii Centrale Europene, în calitatea lor de autorităţi de supraveghere, precum şi Comitetului european pentru risc sistemic informaţii confidenţiale necesare exercitării atribuţiilor acestora.
    (3) Pentru a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 537/2014, exercitarea dreptului de transmitere a informaţiilor între autorităţile menţionate la alin. (1) şi (2) nu poate fi interzisă.

    ART. 61
    Cooperarea în cazul încălcării dispoziţiilor legale pe teritoriul unui alt stat membru
    (1) În situaţia în care ASPAAS constată că se comit sau au fost comise acte contrare dispoziţiilor Directivei 2006/43/CE, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2014/56/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare consolidate, pe teritoriul unui alt stat membru, notifică aspectele constatate autorităţii competente a celuilalt stat membru, cât mai specific posibil.
    (2) În cazul în care autoritatea competentă a unui alt stat membru informează ASPAAS cu privire la comiterea pe teritoriul României de către auditorii financiari sau firmele de audit autorizate în România de acte contrare legislaţiei referitoare la auditul statutar, ASPAAS acţionează în mod corespunzător, conform legii.
    (3) ASPAAS informează autoritatea competentă care a emis notificarea cu privire la rezultatul acţiunilor întreprinse şi, dacă este posibil, cu privire la evoluţiile semnificative.
    (4) ASPAAS poate solicita efectuarea unei investigaţii de către autoritatea competentă a unui alt stat membru pe teritoriul acestuia din urmă, în baza protocolului încheiat cu acesta.
    (5) La solicitarea autorităţilor competente în domeniul auditului statutar dintr-un alt stat membru, ASPAAS efectuează investigaţii pe teritoriul României.
    (6) ASPAAS poate solicita ca unora dintre angajaţii săi să li se permită să însoţească personalul autorităţii competente a celuilalt stat membru pe durata investigaţiei.
    (7) La solicitarea autorităţilor competente în domeniul auditului statutar dintr-un alt stat membru, ASPAAS poate permite ca angajaţi ai acestora să însoţească personalul ASPAAS pe durata investigaţiei.
    (8) Investigaţia prevăzută la alin. (5) face obiectul unui control general din partea autorităţii competente din România.
    (9) ASPAAS poate refuza să dea curs unei cereri de efectuare a unei investigaţii, astfel cum se prevede la alin. (5), sau unei cereri ca personalul său să fie însoţit de personalul autorităţilor din alte state membre, astfel cum se prevede la alin. (6), în situaţia în care:
    a) furnizarea de informaţii poate aduce atingere securităţii naţionale, apărării ţării şi ordinii publice; sau
    b) au fost deja iniţiate procedurile judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane pe lângă autorităţile din România; sau
    c) a fost deja adoptată o hotărâre judecătorească definitivă împotriva unor persoane pentru aceleaşi acţiuni de către autorităţile competente din România.


    CAP. IX
    Contractele de audit statutar şi comitetul de audit
    ART. 62
    Numirea auditorilor financiari sau a firmelor de audit
    (1) Auditorul financiar sau firma de audit este numită de adunarea generală a acţionarilor sau a asociaţilor entităţii auditate. Auditul statutar se efectuează în temeiul contractului de audit statutar care se încheie în formă scrisă, după data numirii auditorului financiar sau firmei de audit de adunarea generală a acţionarilor sau a asociaţilor entităţii auditate.
    (2) Se interzice orice clauză contractuală prin care se restricţionează, la anumite categorii sau liste de auditori financiari sau firme de audit, posibilitatea adunării generale a acţionarilor sau a asociaţilor entităţii auditate de a desemna în temeiul alin. (1) un anumit auditor financiar sau firmă de audit pentru a efectua auditul statutar al entităţii respective. Orice astfel de clauze existente sunt nule.

    ART. 63
    Rezilierea contractelor de audit statutar
    (1) Contractul de audit statutar încheiat cu un auditor financiar sau cu o firmă de audit poate fi reziliat în condiţiile legii.
    (2) Divergenţa de opinii cu privire la tratamentele contabile sau procedurile de audit nu reprezintă un motiv temeinic pentru rezilierea contractului.
    (3) Entitatea auditată şi auditorul financiar sau firma de audit informează în scris ASPAAS în legătură cu rezilierea contractului intervenită pe durata mandatului sau a contractului de audit statutar şi dau o explicaţie scrisă adecvată pentru motivele acestora.

    ART. 64
    Plângerea privind revocarea auditorului financiar sau a firmei de audit
    (1) În cazul unui audit statutar la o entitate de interes public, este permisă înaintarea unei plângeri către o instanţă judecătorească competentă prin care se solicită revocarea auditorului financiar sau rezilierea contractului de audit statutar cu firma de audit.
    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se poate solicita instanţei obligarea firmei de audit la revocarea auditorului financiar desemnat de firma de audit pentru a efectua o anumită misiune de audit statutar.
    (3) ASPAAS poate cere revocarea auditorului financiar sau rezilierea contractului de audit statutar, după caz, dacă auditorului financiar sau firmei de audit i s-a aplicat o sancţiune, rămasă definitivă, potrivit prevederilor art. 40 alin. (4) lit. d) şi e).

    ART. 65
    Comitetul de audit
    (1) Entităţile de interes public trebuie să aibă un comitet de audit, potrivit legii.
    (2) Comitetul de audit trebuie să fie un comitet independent sau un comitet al consiliului de administraţie sau de supraveghere al entităţii auditate. Acesta este alcătuit din membri neexecutivi ai consiliului de administraţie sau de supraveghere al entităţii auditate şi/sau din membrii desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor entităţii auditate sau, pentru entităţile care nu au acţionari sau asociaţi, de un organism echivalent.
    (3) Cel puţin un membru al comitetului de audit trebuie să deţină competenţe în domeniul contabilităţii şi auditului statutar, dovedite prin documente de calificare pentru domeniile respective.
    (4) Comitetul de audit trebuie să aibă calificările prevăzute de lege în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea entitatea auditată.
    (5) Majoritatea membrilor comitetului de audit trebuie să fie independenţi de entitatea auditată. Preşedintele comitetului de audit este numit de membrii acestuia sau de către consiliul de supraveghere al entităţii auditate şi este independent de entitatea auditată.
    (6) Fără a aduce atingere responsabilităţii administratorului entităţii, membrilor consiliului de administraţie/supraveghere, de conducere ori a altor membri care sunt numiţi de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor din cadrul entităţii auditate, comitetul de audit are, printre altele, următoarele atribuţii:
    a) informează administratorul entităţii sau membrii consiliului de administraţie/supraveghere ai entităţii auditate, după caz, cu privire la rezultatele auditului statutar şi explică în ce mod a contribuit auditul statutar la integritatea raportării financiare şi care a fost rolul comitetului de audit în acest proces;
    b) monitorizează procesul de raportare financiară şi transmite recomandări sau propuneri pentru a asigura integritatea acestuia;
    c) monitorizează eficacitatea sistemelor controlului intern de calitate şi a sistemelor de management al riscului entităţii şi, după caz, a auditului intern în ceea ce priveşte raportarea financiară a entităţii auditate, fără a încălca independenţa acestuia;
    d) monitorizează auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, în special efectuarea acestuia, ţinând cont de constatările şi concluziile autorităţii competente, în conformitate cu art. 26 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014;
    e) evaluează şi monitorizează independenţa auditorilor financiari sau a firmelor de audit în conformitate cu art. 21-25, 28 şi 29 din prezenta lege şi cu art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 şi, în special, oportunitatea prestării unor servicii care nu sunt de audit către entitatea auditată în conformitate cu art. 5 din respectivul regulament;
    f) răspunde de procedura de selecţie a auditorului financiar sau a firmei de audit şi recomandă adunării generale a acţionarilor/membrilor organului de administraţie sau supraveghere auditorul financiar sau firma/firmele de audit care urmează a fi desemnată/desemnate în conformitate cu art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, cu excepţia cazului în care se aplică art. 16 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

    (7) Entităţile ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sunt obligate să organizeze şi să asigure exercitarea activităţii de audit intern, potrivit cadrului legal.

    CAP. X
    Aspecte internaţionale şi aplicarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 537/2014 privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public şi de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei Europene
    ART. 66
    Autorizarea auditorilor din ţări terţe
    (1) Sub rezerva reciprocităţii, ASPAAS poate autoriza un auditor dintr-o ţară terţă ca auditor financiar în cazul în care persoana respectivă a furnizat dovada că respectă cerinţe echivalente cu cele prevăzute la art. 5 şi art. 7-12.
    (2) ASPAAS aplică cerinţele prevăzute la art. 13 înainte de autorizarea unui auditor dintr-o ţară terţă care îndeplineşte cerinţele de la alin. (1).

    ART. 67
    Înregistrarea şi supravegherea auditorilor şi a entităţilor de audit din ţări terţe
    (1) ASPAAS, în conformitate cu art. 14-16, trebuie să înregistreze fiecare auditor dintr-o tară terţă sau entitate de audit dintr-o tară terţă în situaţia în care auditorul sau entitatea de audit respectivă transmite un raport de audit privind situaţiile financiare anuale sau consolidate ale unei entităţi înregistrate în afara Uniunii Europene, ale cărei valori mobiliare transferabile sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din România în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 145 din 30 aprilie 2004, cu excepţia cazului în care entitatea în cauză este un emitent exclusiv de titluri de creanţă în curs, pentru care se aplică una dintre următoarele condiţii:
    a) au fost admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a unui stat membru, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 390 din 31 decembrie 2004, înainte de 31 decembrie 2010 şi având o valoare nominală unitară la data emiterii de minimum 50.000 euro ori, în cazul titlurilor de creanţă exprimate în altă monedă, o valoare la data emiterii echivalentă cu minimum 50.000 euro;
    b) sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a unui stat membru, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Directiva 2004/109/CE, începând cu 31 decembrie 2010 şi având o valoare nominală unitară la data emiterii de minimum 100.000 euro ori, în cazul titlurilor de creanţă exprimate în altă monedă, o valoare la data emiterii echivalentă cu minimum 100.000 euro.

    (2) Înregistrarea auditorilor şi a entităţilor de audit din ţări terţe se efectuează cu respectarea prevederilor art. 17 şi 18 referitoare la informaţiile cuprinse în Registrul public electronic.
    (3) Auditorii şi entităţile de audit din ţări terţe care sunt înregistraţi, dar nu şi autorizaţi în România nu au dreptul de a desfăşura în România activităţi de audit financiar în conformitate cu prezenta lege.
    (4) Auditorii şi entităţile de audit din ţări terţe înregistraţi, dar nu şi autorizaţi în România se supun sistemelor de supraveghere a calităţii, de asigurare a calităţii şi de investigaţii şi sancţiuni prevăzute de prezenta lege.
    (5) ASPAAS poate excepta un auditor sau o entitate de audit dintr-o ţară terţă, înregistrată, dar nu şi autorizată în România, de la obligaţia de a face obiectul sistemului de asigurare a calităţii, în cazul în care sistemul de asigurare a calităţii dintr-un stat membru sau dintr-o ţară terţă, considerat echivalent în conformitate cu art. 69, a efectuat o verificare a calităţii activităţii auditorului sau a entităţii de audit din ţara terţă în ultimii 3 ani.
    (6) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 69, rapoartele de audit asupra situaţiilor financiare anuale sau situaţiilor financiare consolidate menţionate la alin. (1), emise de auditori sau de entităţi de audit din ţări terţe care nu sunt înregistrate în România, nu au efect juridic pe teritoriul ţării noastre.

    ART. 68
    Condiţiile înregistrării entităţilor de audit din ţări terţe
    (1) În aplicarea art. 67, ASPAAS poate înregistra entităţi de audit din ţări terţe numai în condiţiile în care:
    a) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al entităţii de audit dintr-o ţară terţă îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele prevăzute la art. 5-11;
    b) auditorul dintr-o ţară terţă, care efectuează auditul în numele entităţii de audit dintr-o ţară terţă, îndeplineşte cerinţe echivalente cu cele prevăzute la art. 5-11;
    c) auditul situaţiilor financiare anuale sau consolidate menţionate la art. 67 alin. (1) se efectuează în conformitate cu standardele internaţionale de audit, astfel cum se prevede la art. 32, precum şi cu cerinţele menţionate la art. 21-23, 25 şi 30 sau cu standarde şi cerinţe echivalente;
    d) publică pe pagina sa de internet un raport anual de transparenţă care cuprinde informaţiile menţionate la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 sau respectă cerinţe echivalente privind furnizarea de informaţii.

    (2) ASPAAS poate înregistra un auditor dintr-o ţară terţă numai dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d).
    (3) ASPAAS poate evalua echivalenţa prevăzută la alin. (1) lit. c), în lipsa unei decizii în acest sens a Comisiei Europene.

    ART. 69
    Derogarea în caz de echivalenţă
    (1) Cerinţele enunţate la art. 67 alin. (1), (4) şi (5), pe bază de reciprocitate între ASPAAS şi autoritatea competentă din ţara respectivă, pot să nu fie aplicate sau să fie aplicate cu modificări numai în cazul în care auditorii sau entităţile de audit din ţări terţe fac obiectul unor sisteme de supraveghere publică, de asigurare a calităţii şi de investigaţie şi sancţiuni în ţara terţă, sisteme care îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele enunţate la art. 29, 30 şi 32 din Directiva 2006/43/CE, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) După ce Comisia Europeană a recunoscut echivalenţa menţionată la alin. (1), ASPAAS se poate baza pe această echivalenţă.
    (3) ASPAAS transmite Comisiei Europene:
    a) evaluările sale privind echivalenţa;
    b) principalele elemente ale acordurilor de cooperare cu sistemele de supraveghere publică, sistemele de asigurare a calităţii şi sistemele de investigaţii şi penalizări din ţări terţe, în baza alin. (1).


    ART. 70
    Cooperarea cu autorităţile competente din ţări terţe
    (1) ASPAAS poate permite transferul către autorităţile competente dintr-o ţară terţă al dosarelor de audit sau al altor documente deţinute de auditorii financiari sau firmele de audit autorizate în România, precum şi al rapoartelor de inspecţie sau de investigaţii referitoare la auditul în cauză, cu condiţia ca:
    a) aceste documente de audit sau alte documente să aibă legătură cu auditul societăţilor care au emis valori mobiliare în acea ţară terţă sau care fac parte dintr-un grup care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidate în acea ţară terţă;
    b) transferul să aibă loc prin intermediul autorităţilor competente din România către autorităţile competente din ţara terţă, la cererea acestora;
    c) autorităţile competente din ţara terţă în cauză să îndeplinească cerinţele care au fost considerate adecvate în conformitate cu alin. (3);
    d) să existe un acord de colaborare pe bază de reciprocitate între autoritatea competentă din România şi autorităţile competente din ţara terţă;
    e) transferul de date personale către ţara terţă să aibă loc în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Acordurile de colaborare prevăzute la alin. (1) lit. d) trebuie să asigure că:
    a) autorităţile competente justifică motivele cererii pentru obţinerea dosarelor de audit sau a altor documente;
    b) persoanele angajate sau angajate anterior de către autorităţile competente ale ţării terţe care primeşte informaţiile fac obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional;
    c) să nu fie compromisă protecţia intereselor comerciale ale entităţii auditate, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală şi industrială;
    d) autorităţile competente ale unei ţări terţe pot folosi dosarele de audit şi alte documente doar pentru exercitarea funcţiilor lor de supraveghere publică, de asigurare a calităţii şi de investigaţii, funcţii care îndeplinesc cerinţe echivalente cu cele de la art. 29, 30 şi 32 din Directiva 2006/43/CE, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) ASPAAS poate refuza cererea unei autorităţi competente dintr-o ţară terţă privind dosarele de audit sau alte documente deţinute de un auditor financiar sau de o firmă, în situaţia în care: furnizarea dosarelor de audit sau a documentelor poate aduce atingere suveranităţii, securităţii sau ordinii publice a Uniunii Europene sau a României; au fost deja iniţiate proceduri judiciare cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi persoane pe lângă autorităţile din România cărora le este adresată solicitarea; a fost deja adoptată o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la aceleaşi acţiuni şi împotriva aceloraşi auditori financiari sau firme de audit de către autorităţile competente din România.

    (3) ASPAAS adoptă măsurile necesare pentru a se conforma deciziei Comisiei Europene cu privire la gradul de adecvare menţionat la alin. (1) lit. c).
    (4) În cazuri excepţionale şi prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), ASPAAS poate permite auditorilor financiari sau firmelor de audit autorizate în România să transfere dosare de audit şi alte documente de audit direct către autorităţile competente ale unei ţări terţe, cu condiţia ca:
    a) autorităţile competente din acea ţară terţă să fi iniţiat investigaţii referitoare la respectivul auditor financiar sau firma de audit;
    b) transferul să nu contravină obligaţiilor pe care trebuie să le respecte auditorii financiari şi firmele de audit în legătură cu transferul dosarelor de audit sau al altor documente către ASPAAS;
    c) să existe un acord de colaborare între autoritatea competentă română şi autorităţile competente ale acelei ţări terţe care să permită ASPAAS acces direct reciproc la dosarele de audit şi la alte documente ale entităţilor de audit din respectiva ţară terţă;
    d) autoritatea competentă care face solicitarea din ţara terţă în cauză informează în prealabil ASPAAS cu privire la fiecare cerere directă de informaţii, indicând motivele acesteia;
    e) să fie respectate condiţiile menţionate la alin. (2).

    (5) ASPAAS aduce la cunoştinţa Comisiei Europene acordurile de colaborare prevăzute la alin. (1) şi (4) la care este parte.

    ART. 71
    Aplicarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 537/2014
    (1) Auditorii financiari şi firmele de audit pot presta serviciile menţionate la art. 5 alin. (1) paragraful 2 lit. a) pct. (i) şi pct. (iv)-(vii) şi la lit. f) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, cu respectarea cerinţelor prevăzute la art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.
    (2) Conform prevederilor art. 17 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, durata maximă menţionată la art. 17 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 poate fi prelungită până la o durată maximă de 20 de ani, în cazul în care o procedură publică de atribuire pentru auditul statutar se desfăşoară în conformitate cu art. 16 alin. (2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 şi produce efecte după expirarea duratei maxime menţionate la art. 17 alin. (1) paragraful 2.
    (3) În aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, ASPAAS este autoritatea competentă responsabilă cu îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 537/2014 şi cu verificarea punerii în aplicare a prevederilor acestuia.
    (4) În aplicarea alin. (3), procedura de desemnare de către ASPAAS a auditorilor financiari se completează cu dispoziţiile în materie cuprinse în legislaţia specifică emisă de autorităţile cu atribuţii de reglementare.

    TITLUL II
    Autoritatea pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar
    ART. 72
    Obiect
    Prezentul titlu reglementează înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS), precum şi supravegherea activităţii auditorilor financiari, a firmelor de audit şi a CAFR.

    ART. 73
    Statutul juridic şi rolul ASPAAS
    (1) ASPAAS se înfiinţează prin reorganizarea Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, înfiinţat conform art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) ASPAAS este autoritatea competentă în domeniul supravegherii în interes public a auditului statutar şi îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi.
    (3) ASPAAS este instituţie publică, cu personalitate juridică, având rolul de a asigura supravegherea în interes public, potrivit principiilor cuprinse în Directiva 2006/43/CE, cu modificările şi completările ulterioare, asigurând aplicarea, implementarea şi urmărirea respectării actelor normative emise la nivelul Uniunii Europene, transpuse în legislaţia naţională sau care se aplică direct, în domeniile prevăzute de prezenta lege.
    (4) ASPAAS funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
    (5) ASPAAS are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Sediul ASPAAS se poate modifica, în condiţiile legii, prin ordin al preşedintelui ASPAAS, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (6) ASPAAS îşi desfăşoară activitatea potrivit prezentei legi, hotărârii Guvernului prevăzute la art. 81 alin. (1) şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a ASPAAS, aprobat de ministrul finanţelor publice.
    (7) În vederea asigurării aplicării în condiţii de continuitate a prevederilor Directivei 2006/43/CE, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea prevederilor art. 81, ASPAAS preia personalul, precum şi patrimoniul de la entitatea care se reorganizează, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (8) Încadrarea personalului preluat de la Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal.

    ART. 74
    Obiectivele ASPAAS
    În vederea creşterii încrederii publice în situaţiile financiare anuale şi în situaţiile financiare anuale consolidate auditate, ASPAAS are, în principal, următoarele obiective:
    a) creşterea calităţii auditului statutar;
    b) creşterea profesionalismului auditorilor financiari şi firmelor de audit;
    c) supravegherea în interes public a activităţii de audit statutar, potrivit cerinţelor reglementărilor Uniunii Europene şi ale altor reglementări în domeniu;
    d) asigurarea eficacităţii propriei activităţi desfăşurate în domeniul auditului statutar.


    ART. 75
    Atribuţiile ASPAAS
    (1) Atribuţiile principale ale ASPAAS în calitate de autoritate competentă potrivit Directivei 2006/43/CE, cu modificările şi completările ulterioare, şi prezentei legi sunt următoarele:
    a) autorizarea şi retragerea autorizării auditorilor financiari şi a firmelor de audit;
    b) înregistrarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit în Registrul public electronic;
    c) formarea continuă a auditorilor financiari şi formarea stagiarilor în activitatea de audit statutar;
    d) efectuarea inspecţiilor pentru asigurarea calităţii auditului statutar;
    e) efectuarea inspecţiilor referitoare la auditorii financiari şi firmele de audit în exercitarea activităţii de audit statutar;
    f) adoptarea măsurilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege;
    g) supravegherea şi controlul modului în care CAFR îşi exercită atribuţiile delegate conform art. 52;
    h) cooperarea cu alte autorităţi competente din România şi din alte state membre, precum şi cu alte organisme naţionale şi internaţionale de profil implicate în procesul de elaborare şi implementare a reglementărilor specifice domeniului auditului statutar;
    i) transmiterea de informări şi răspunsuri, la solicitările Comisiei Europene, în ceea ce priveşte profesia de audit statutar şi supravegherea în interes public la nivel naţional a activităţii de audit statutar;
    j) emiterea reglementărilor proprii în baza şi în aplicarea prevederilor prezentei legi.

    (2) ASPAAS îndeplineşte şi următoarele atribuţii necesare exercitării competenţelor sale:
    a) implementarea strategiei cu privire la activitatea de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar;
    b) adoptarea Codului etic emis de IFAC;
    c) supravegherea traducerii şi a revizuirii traducerii standardelor internaţionale de audit şi a Codului etic emis de IFAC;
    d) orice alte atribuţii specifice domeniului său de activitate, stabilite prin prezenta lege sau prin alte reglementări naţionale şi ale Uniunii Europene.


    ART. 76
    Dreptul ASPAAS de a solicita informaţii
    (1) ASPAAS, în exercitarea dreptului său de a solicita informaţii de la auditorii financiari, firmele de audit sau CAFR, utilizează instrumente precum raportări, chestionare, intervievări sau alte modalităţi, în funcţie de obiectivul avut în vedere.
    (2) ASPAAS are dreptul de a efectua verificări cu privire la informaţiile primite de la auditorii financiari, firmele de audit sau CAFR pentru a constata dacă acestea corespund realităţii şi legalităţii.
    (3) ASPAAS are dreptul de a solicita oricărei instituţii şi/sau autorităţi cu atribuţii de reglementare/supraveghere a entităţilor de interes public informaţiile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. Instituţiile în cauză trebuie să răspundă cu celeritate solicitărilor ASPAAS.

    ART. 77
    Preşedintele ASPAAS
    (1) ASPAAS este condusă de un preşedinte cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice.
    (2) În exercitarea atribuţiilor, preşedintele ASPAAS emite ordine şi decizii.
    (3) Ordinele preşedintelui ASPAAS cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Preşedintele ASPAAS are calitatea de ordonator terţiar de credite şi poate delega această calitate către funcţionari publici de conducere, în condiţiile legii. Prin ordinul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.
    (5) Preşedintele reprezintă ASPAAS în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, precum şi cu organisme din ţară şi din străinătate.
    (6) Preşedintele ASPAAS poate delega, în condiţiile legii, unele atribuţii către funcţionari publici de conducere din cadrul ASPAAS. Prin ordinul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării.
    (7) În cazul în care preşedintele ASPAAS, din motive întemeiate, nu îşi poate exercita atribuţiile, îl deleagă prin ordin pe unul dintre funcţionarii publici de conducere să exercite aceste atribuţii.
    (8) Preşedintele ASPAAS răspunde în faţa ministrului finanţelor publice pentru întreaga activitate a ASPAAS.

    ART. 78
    Consiliul superior al ASPAAS
    (1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, preşedintele ASPAAS este sprijinit de membrii Consiliului superior al ASPAAS.
    (2) Membrii Consiliului superior reprezintă instituţiile care i-au desemnat şi sunt consultaţi cu privire la desfăşurarea activităţii de supraveghere în interes public a activităţii de audit statutar, potrivit prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a ASPAAS.
    (3) Consiliul superior este format din 6 membri şi are următoarea componenţă:
    a) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, care să nu fie salariat al ASPAAS;
    b) un reprezentant al Ministerului Justiţiei;
    c) un reprezentant al Băncii Naţionale a României;
    d) un reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară;
    e) un reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie a României;
    f) un reprezentant al Camerei Auditorilor Financiari din România.

    (4) Consiliul superior alege un preşedinte dintre membrii săi. Durata mandatului preşedintelui Consiliului superior este de un an, cu drept de reînnoire a mandatului o singură dată.
    (5) Membrii Consiliului superior trebuie să se afle în raporturi juridice cu instituţia care i-a desemnat. Încetarea raporturilor juridice cu instituţia pe care o reprezintă are ca efect încetarea mandatului persoanei respective în Consiliul superior.
    (6) Preşedintele ASPAAS participă la şedinţele Consiliului superior.
    (7) Toţi membrii Consiliului superior trebuie să fie nepracticieni în domeniul auditului financiar.
    (8) Consiliul superior se întruneşte trimestrial, precum şi la convocarea preşedintelui ASPAAS.
    (9) Şedinţele Consiliului superior sunt statutare, cu condiţia participării a cel puţin 3 membri ai acestuia.
    (10) Membrii Consiliului superior primesc o indemnizaţie trimestrială de participare la şedinţe. Nivelul indemnizaţiei este de 25% din indemnizaţia preşedintelui ASPAAS din luna ultimei şedinţe din trimestru.
    (11) Durata mandatului membrilor Consiliului superior este de 3 ani, cu drept de reînnoire a mandatului o singură dată, la propunerea instituţiei care i-a numit.
    (12) Preşedintele ASPAAS poate invita la şedinţele Consiliului superior şi alte persoane, în funcţie de ordinea de zi a şedinţelor.

    ART. 79
    Atribuţiile şi responsabilitatea membrilor Consiliului superior al ASPAAS
    (1) Membrii Consiliului superior, prin experienţa specifică în domeniile de activitate pe care le reprezintă, asigură suportul tehnic şi expertiza necesare preşedintelui pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii ASPAAS.
    (2) Consiliul superior are următoarele atribuţii:
    a) propune planurile anuale de activitate şi orientările strategice ale ASPAAS;
    b) propune măsuri de îmbunătăţire a monitorizării şi supravegherii în interes public, în scopul îmbunătăţirii activităţii de audit;
    c) îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniu, stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a ASPAAS.

    (3) Membrii Consiliului superior emit opinii şi puncte de vedere, în condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare a ASPAAS.

    ART. 80
    Planul anual de activitate şi raportul anual ale ASPAAS
    (1) Planul anual de activitate şi raportul anual de activitate ale ASPAAS se supun aprobării ministrului finanţelor publice şi se publică pe site-ul ASPAAS.
    (2) Neaprobarea raportului anual de activitate conduce la revocarea preşedintelui ASPAAS.

    ART. 81
    Personalul ASPAAS
    (1) Structura organizatorică şi numărul de posturi ale ASPAAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (2) Numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) este 25.
    (3) Salarizarea personalului ASPAAS se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice sau din instituţiile subordonate acestuia, în cazul în care nu există funcţie similară.

    ART. 82
    Conflictul de interese
    Membrii Consiliului superior şi ai Comisiei de disciplină, precum şi personalul ASPAAS îşi desfăşoară activitatea astfel încât să se evite conflictul de interese.

    ART. 83
    Comisia de disciplină a ASPAAS
    (1) În cadrul ASPAAS se constituie şi funcţionează Comisia de disciplină.
    (2) Comisia de disciplină este formată din 4 membri cu pregătire juridică sau economică şi are următoarea componenţă:
    a) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
    b) un reprezentant al Băncii Naţionale a României;
    c) un reprezentant al Autorităţii de Supraveghere Financiară;
    d) un reprezentant al ASPAAS.

    (3) Comisia de disciplină alege un preşedinte dintre membrii săi.
    (4) Punerea în practică a procedurii administrative referitoare la abaterile de la legislaţia auditului statutar se realizează prin Comisia de disciplină.
    (5) Durata mandatului membrilor Comisiei de disciplină este de 3 ani, cu drept de reînnoire a mandatului o singură dată, la propunerea instituţiei care i-a numit.
    (6) Organizarea şi funcţionarea Comisiei de disciplină sunt prevăzute de regulamentul acesteia.
    (7) Comisia de disciplină se întruneşte trimestrial, precum şi la convocarea preşedintelui acesteia.
    (8) Şedinţele Comisiei de disciplină sunt statutare cu condiţia participării a cel puţin 3 membri ai acesteia.
    (9) Comisia de disciplină întocmeşte un raport prin care propune sancţiunile prevăzute la art. 40 alin. (4), respectiv la art. 43 alin. (2) sau un raport de clasare a sesizării, după caz.
    (10) Comisia de disciplină este competentă cu privire la sesizările administrative referitoare la auditorii financiari şi firmele de audit din România în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) dacă faptele au legătură cu efectuarea activităţii de audit statutar;
    b) dacă sunt încălcate prevederile Codului etic menţionat la art. 20 alin. (1), în efectuarea activităţii de audit statutar;
    c) dacă faptele sunt săvârşite de către membrii Consiliului CAFR sau de alţi membri aleşi sau care ocupă o funcţie în structurile de conducere ale CAFR, în legătură cu atribuţiile prevăzute de prezenta lege;
    d) în orice alte situaţii prevăzute de lege.

    (11) În baza raportului prevăzut la alin. (9), preşedintele ASPAAS emite ordin de soluţionare a sesizărilor, care se comunică părţilor.
    (12) Membrii Comisiei de disciplină primesc o indemnizaţie trimestrială de participare la şedinţe. Nivelul indemnizaţiei este de 25% din indemnizaţia preşedintelui ASPAAS din luna ultimei şedinţe din trimestru.

    ART. 84
    Procedura disciplinară
    (1) ASPAAS poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, în legătură cu abaterile administrative săvârşite de auditorii financiari şi firmele de audit din România în situaţiile prevăzute la art. 83 alin. (10). De asemenea, ASPAAS se poate autosesiza în legătură cu astfel de abateri.
    (2) Derularea procedurii disciplinare, precum şi orice alte aspecte legate de soluţionarea cauzei disciplinare se reglementează prin Regulamentul Comisiei de disciplină.
    (3) ASPAAS solicită informaţii CAFR sau oricărui altui organism profesional la care auditorul financiar sau firma de audit împotriva căruia/căreia este formulată sesizarea este membru, ori de câte ori este necesar.
    (4) În cazul abaterilor administrative săvârşite de persoanele enumerate la art. 83 alin. (10) lit. c), calitatea de membru al Consiliului CAFR sau de alţi membri aleşi sau care ocupă o funcţie în structurile de conducere ale CAFR trebuie să fie deţinută ori la momentul săvârşirii faptei, ori la momentul sesizării abaterii. Pierderea calităţii de membru după săvârşirea faptei sau după sesizarea abaterii nu atrage schimbarea competenţei de soluţionare a sesizării.
    (5) În cazul dobândirii calităţii de membru al Consiliului CAFR sau de alţi membri aleşi sau care ocupă o funcţie în structurile de conducere ale CAFR după sesizarea abaterii, competenţa de soluţionare a sesizării este a ASPAAS. Pierderea calităţii înainte de soluţionarea sesizării de către ASPAAS nu atrage schimbarea competenţei stabilite conform prezentului alineat.
    (6) Sesizarea disciplinară se soluţionează în termen de un an de la data înregistrării sesizării, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii abaterii administrative.
    (7) Ordinele de soluţionare a sesizărilor disciplinare ale preşedintelui ASPAAS se pot contesta la instanţa de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
    (8) Contestaţia formulată potrivit alin. (7) şi comunicată potrivit prevederilor art. 201 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, suspendă executarea sancţiunii administrative.
    ART. 85
    Finanţarea ASPAAS
    (1) Finanţarea ASPAAS se asigură din venituri proprii şi, în completare, subvenţii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
    (2) Veniturile proprii ale ASPAAS reprezintă contribuţii ale CAFR, în procent de 30% din cheltuielile curente şi de capital ale ASPAAS.
    (3) Plata contribuţiei prevăzute la alin. (2) se efectuează în două tranşe, în baza înştiinţării de plată emise de ASPAAS. Procedura de administrare a contribuţiei CAFR şi termenele de plată se stabilesc prin ordin al preşedintelui ASPAAS.
    (4) Înştiinţarea de plată prevăzută la alin. (3) se supune dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.

    TITLUL III
    Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar
    ART. 86
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează auditul financiar şi exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar de către persoanele care au dobândit această calitate în condiţiile prevăzute de lege."

    2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Auditul financiar reprezintă activitatea efectuată de auditorii financiari în vederea exprimării unei opinii asupra situaţiilor financiare sau a unor componente ale acestora, exercitarea altor misiuni de asigurare şi servicii profesionale, potrivit reglementărilor legale în domeniu."

    3. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Auditorul financiar este persoana fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile legii.
    (2) Firma de audit este persoana juridică ce se autorizează în condiţiile legii.
    (3) Auditul financiar se efectuează de către auditorii financiari sau de firmele de audit care sunt autorizaţi/autorizate în condiţiile legii şi care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare Camera, şi constă, în principal, din următoarele activităţi:
    a) auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, în condiţiile legii;
    b) auditul situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, în măsura în care acesta nu constituie un audit statutar, conform legii;
    c) misiuni de revizuire a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare consolidate, precum şi a situaţiilor financiare interimare;
    d) misiuni de asigurare şi alte misiuni şi servicii profesionale, în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu şi cu alte reglementări adoptate de Cameră;
    e) audit intern, altul decât auditul public intern.
    (4) Auditorii financiari şi firmele de audit pot desfăşura şi alte activităţi, precum:
    a) consultanţă financiar-contabilă;
    b) management financiar-contabil;
    c) pregătire profesională de specialitate în domeniu;
    d) expertiză contabilă, evaluare, reorganizare judiciară şi lichidare, precum şi consultanţă fiscală. Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de auditor financiar pot efectua activităţile de expertiză contabilă, evaluare, reorganizare judiciară şi lichidare, precum şi consultanţă fiscală, numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de expert contabil, evaluator, practician în insolvenţă sau consultant fiscal, după caz, şi înscrierea ca membri în organizaţiile care coordonează profesiile liberale respective."

    4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    Auditorii financiari şi firmele de audit, în exercitarea independentă a profesiei, trebuie să fie liberi şi percepuţi a fi liberi de orice constrângere care ar putea aduce atingere principiilor de independenţă, obiectivitate şi integritate profesională."

    5. La articolul 5, alineatele (2), (3), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Camera este autoritatea competentă care reglementează şi monitorizează desfăşurarea activităţilor de audit financiar în România, altele decât auditul statutar.
(3) Camera are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) reglementarea şi monitorizarea activităţilor desfăşurate de către membrii săi, prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b)-e);
    b) atribuţiile delegate de către Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, denumită în continuare ASPAAS, sub supravegherea şi controlul acesteia;
    c) reprezentarea intereselor membrilor săi.
(4) Camera elaborează:
    a) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei, care se aprobă prin hotărâre a Conferinţei membrilor Camerei, cu avizul prealabil al ASPAAS;
    b) normele de audit intern, altele decât cele de audit public intern;
    c) reglementările necesare efectuării activităţilor prevăzute la alin. (6);
    d) alte reglementări necesare ducerii la îndeplinire a atribuţiilor Camerei.
(5) Reglementările prevăzute la alin. (4) lit. b)-d) se aprobă prin hotărâri ale Consiliului Camerei."

    6. La articolul 5, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
    "(6) Camera, în exercitarea atribuţiilor sale, desfăşoară următoarele activităţi:
    a) organizează şi urmăreşte programul de formare continuă a membrilor săi, pentru activităţile prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b)-e);
    b) controlează calitatea activităţii membrilor săi, pentru activităţile prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b)-e);
    c) înaintează propuneri privind actualizarea legislaţiei prin ASPAAS şi Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a normelor de audit financiar şi audit intern, în concordanţă cu prevederile legii şi cu reglementările instituţiilor profesionale europene şi internaţionale în domeniu;
    d) poate radia sau retrage, la cerere, autorizarea de auditor financiar sau firmă de audit, după caz, în condiţiile legii;
    e) poate aplica sancţiunile administrative prevăzute la art. 32^1 alin. (4);
    f) poate propune sancţionarea administrativă de retragere a autorizării unui auditor financiar sau firme de audit, după caz, în condiţiile legii;
    g) asigură reprezentarea profesiei de auditor financiar din România la nivel internaţional;
    h) adoptă Codul etic şi standardele internaţionale de audit, revizuire, alte misiuni de asigurare şi servicii conexe, pentru alte misiuni decât cele de audit statutar;
    i) emite, cu aprobarea ASPAAS, ghiduri şi îndrumări în domeniul auditului statutar cu privire la standardele internaţionale de audit şi în aplicarea Codului etic adoptat de ASPAAS;
    j) orice alte activităţi necesare pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(7) Camera desfăşoară şi activităţi delegate de ASPAAS care privesc auditorii statutari, în condiţiile legii."

    7. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    (1) Camera are sediul în municipiul Bucureşti, Str. Sirenelor nr. 67-69, sectorul 5.
    (2) Camera poate înfiinţa reprezentanţe în ţară şi în străinătate, fără personalitate juridică.
    (3) Organele de conducere ale Camerei sunt: Conferinţa, Consiliul şi Biroul permanent al Consiliului Camerei.
    (4) Membrii şi preşedintele Consiliului Camerei sunt aleşi în cadrul Conferinţei, dintre auditorii financiari, pentru un mandat de 3 ani, putând îndeplini cel mult două mandate.
    (5) Consiliul Camerei este format din 11 membri, inclusiv preşedintele acestuia.
    (6) Alegerea membrilor şi a preşedintelui Consiliului Camerei se desfăşoară în conformitate cu procedura de alegeri aprobată de către Consiliul Camerei, cu avizul prealabil al ASPAAS.
    (7) În cadrul Conferinţei, preşedintele Consiliului Camerei se alege separat de alegerea membrilor Consiliului Camerei.
    (8) Membrii Consiliului aleg, dintre aceştia, pentru aceeaşi perioadă, membrii Biroului permanent, cu excepţia persoanei prevăzute la alin. (7).
    (9) Conferinţa este formată din membrii Camerei care au calitatea de auditor financiar şi au îndeplinite obligaţiile către Cameră, în anul anterior desfăşurării Conferinţei, la termenele stabilite prin reglementările Camerei.
    (10) Membrii Consiliului Camerei, membrii structurilor de disciplină ale acesteia, precum şi angajaţii Camerei au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese."

    8. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    (1) Camera are ca membri auditori financiari care, din punctul de vedere al dreptului de exercitare a profesiei, pot fi activi sau nonactivi şi firme de audit, conform legii.
    (2) Auditorul sau auditorii financiari care semnează raportul de audit sau alte rapoarte prevăzute de standardele internaţionale de audit, în nume propriu sau în numele unei persoane juridice, trebuie să aibă statutul de auditor financiar activ.
    (3) Nu pot fi auditori financiari activi într-o entitate economică sau, dacă au fost desemnaţi de adunarea generală a entităţii economice respective, decad din această calitate:
    a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii administratorilor;
    b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de auditor financiar activ, un salariu sau o remuneraţie de la administratori ori de la entitatea economică auditată;
    c) persoanele cărora le este interzisă ocuparea funcţiei de administrator;
    d) persoanele care pe durata exercitării profesiei de auditor financiar au atribuţii de control financiar în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
    (4) Auditorii financiari care coordonează activitatea de audit intern conform art. 23 trebuie să aibă statutul de auditor financiar activ."

    9. Articolele 10, 11, 12 şi 13 se abrogă.
    10. Articolul 13^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13^1
    (1) Auditorii financiari trebuie să urmeze programe adecvate de formare profesională continuă, pentru aşi menţine cunoştinţele teoretice şi competenţele profesionale la un nivel înalt.
    (2) Nerespectarea cerinţelor privind formarea profesională continuă se sancţionează potrivit reglementărilor emise în acest sens, conform legii."

    11. Articolul 13^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13^2
    Camera este autoritatea competentă pentru efectuarea de revizuiri în vederea asigurării calităţii serviciilor prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b)-e), prestate de auditorii financiari şi firmele de audit."

    12. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 20
    (1) Entităţile ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sunt obligate să organizeze şi să asigure exercitarea activităţii de audit intern, potrivit legii.
    (2) Standardele de audit intern aplicabile entităţilor prevăzute la alin. (1) sunt standardele internaţionale de audit intern emise de Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii şi adoptate de Cameră.
    (3) La regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, precum şi la celelalte entităţi economice cu capital majoritar de stat, activitatea de audit intern se organizează şi funcţionează potrivit cadrului legal privind auditul public intern din entităţile publice."

    13. Articolele 21 şi 22 se abrogă.
    14. Articolele 24, 25 şi 26 se abrogă.
    15. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 29
    La entităţile care optează pentru auditarea situaţiilor financiare, auditul se efectuează potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, în măsura în care nu constituie un audit statutar, potrivit legii."

    16. Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 30
    Ministerul Finanţelor Publice elaborează şi promovează spre adoptare proiecte de acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Camerei, cu consultarea acesteia şi a ASPAAS."

    17. Capitolul VIII se abrogă.
    18. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 32
    (1) Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi a reglementărilor emise de Cameră atrage, după caz, răspunderea administrativă, disciplinară, civilă sau penală, după caz.
    (2) Abaterile disciplinare săvârşite de auditorii financiari şi firmele de audit pentru care se aplică sancţiuni disciplinare de către Comisia de disciplină a Camerei se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei.
    (3) Procedura de constatare a abaterilor disciplinare şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare, precum şi modul de desfăşurare a procedurii disciplinare sunt cuprinse în Regulamentul Comisiei de disciplină a Camerei."

    19. Articolul 32^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 32^1
    (1) În cadrul Camerei se constituie şi funcţionează Comisia de disciplină.
    (2) Comisia de disciplină a Camerei este competentă cu soluţionarea sesizărilor disciplinare referitoare la abaterile disciplinare săvârşite de auditorii financiari şi firmele de audit, dacă faptele acestora au legătură cu efectuarea activităţilor prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b)-e) şi alin. (4) lit. a)-c).
    (3) Organizarea şi funcţionarea Comisiei de disciplină a Camerei sunt prevăzute de Regulamentul Comisiei de disciplină, elaborat de Cameră.
    (4) Comisia de disciplină din cadrul Camerei aplică auditorilor financiari şi firmelor de audit următoarele sancţiuni disciplinare:
    a) avertisment public în care sunt identificate persoana responsabilă şi natura încălcării, publicată pe pagina de internet proprie a Camerei;
    b) penalitate disciplinară cuprinsă între 2 şi 6 salarii minime brute pe economie, pentru auditorii financiari;
    c) penalitate disciplinară cuprinsă între 0,5% şi 2,5% din cifra de afaceri anuală aferentă activităţii de audit statutar, pentru firmele de audit;
    d) suspendarea activităţii cuprinsă între un an şi 3 ani, conform căreia îi este interzis auditorului financiar sau firmei de audit să efectueze una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b)-e) şi alin. (4) lit. a)-c).
    (5) Comisia de disciplină din cadrul Camerei înaintează propunerea de retragere a autorizării unui auditor financiar sau unei firme de audit, pentru abateri grave, către ASPAAS, spre competentă soluţionare, conform legii.
    (6) Procedura disciplinară se suspendă în situaţia în care împotriva auditorului financiar cercetat disciplinar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă.
    (7) Persoana cercetată disciplinar este obligată să aducă la cunoştinţa Camerei faptul că s-a dispus împotriva sa punerea în mişcare a acţiunii penale.
    (8) Hotărârile Comisiei de disciplină a Camerei Auditorilor Financiari din România se pot contesta la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
    (9) Contestaţia formulată potrivit alin. (8) şi comunicată potrivit prevederilor art. 201 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, suspendă executarea hotărârii Comisiei de disciplină a Camerei."

    20. După articolul 32^1 se introduce un nou capitol, capitolul IX^1, „Veniturile Camerei“, cuprinzând articolele 32^2 şi 32^3, cu următorul cuprins:
    "    CAP. IX^1
    Veniturile Camerei
    ART. 32^2
    Camera îşi asigură veniturile necesare pentru efectuarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare din următoarele surse:
    a) cotizaţii anuale fixe şi variabile de la membrii săi;
    b) cotizaţii de la auditorii financiari stagiari;
    c) taxe în vederea desfăşurării activităţii în conformitate cu prevederile legale;
    d) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
    e) sancţiuni pecuniare aplicate conform art. 32^1 alin. (4) lit. b) şi c);
    f) donaţii, sponsorizări şi alte venituri, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
    ART. 32^3
    (1) Cuantumul cotizaţiilor, taxelor şi al altor venituri ale Camerei, precum şi modalitatea de încasare se aprobă de Consiliului Camerei.
    (2) Membrii Camerei datorează acesteia cotizaţii anuale fixe şi variabile.
    (3) Cotizaţiile variabile sunt stabilite ca procent aplicat la cifra de afaceri realizată din activităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă."



    TITLUL IV
    Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi
    ART. 87
    Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Accesul la profesia de expert contabil şi de contabil autorizat se face pe bază de examen de admitere, la care să se obţină cel puţin media 7 şi minimum nota 6 la fiecare disciplină, efectuarea unui stagiu de la unu la 3 ani şi susţinerea unui examen de aptitudini la terminarea stagiului, conform reglementărilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România."

    2. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    Expertul contabil poate executa, ca profesionist individual sau ca societate, pentru persoanele fizice şi juridice, următoarele lucrări:
    a) organizează, conduce, ţine, verifică şi supraveghează contabilitatea, întocmeşte şi semnează situaţiile financiare şi execută lucrări cu caracter fiscal, respectiv calculul de impozite, taxe şi contribuţii, întocmirea şi depunerea de declaraţii fiscale şi asigurarea reprezentării clientului în relaţia cu autorităţile fiscale, ca parte a unui contract de prestări de servicii în domeniul contabilităţii.
    Prin ţinerea contabilităţii se înţelege înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare cu respectarea legii contabilităţii şi a reglementărilor contabile aplicabile, precum şi refacerea sau revizuirea contabilităţii. Rezultatul lucrărilor de verificare sau revizuire poate consta în semnătura de certificare acordată de expertul contabil. Prin lucrări cu caracter fiscal se înţelege calculul de impozite, taxe şi contribuţii, întocmirea şi depunerea de declaraţii fiscale şi asigurarea reprezentării clientului în relaţia cu autorităţile fiscale;
    b) acordă asistenţă de specialitate privind organizarea şi ţinerea contabilităţii;
    c) efectuează analize şi evaluări economico-financiare în scop financiar-contabil, altele decât cele definite prin Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu se concretizează într-un raport de evaluare întocmit potrivit standardelor de evaluare adoptate de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR). Astfel de evaluări se pot referi la estimări ale fluxurilor de trezorerie şi ale stării financiare a entităţii, evaluarea veniturilor şi a cheltuielilor, estimarea nivelului provizioanelor şi a ajustărilor de valoare, precum şi alte evaluări executate de experţii contabili în activitatea lor curentă, fără a se limita la acestea;
    d) efectuează expertize financiar-contabile, inclusiv expertize financiar-contabile cu componentă fiscală, dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoanele fizice ori juridice în condiţiile prevăzute de lege şi de reglementările CECCAR;
    e) execută alte lucrări cu caracter financiar-contabil, inclusiv activităţi de evidenţă electronică a personalului, de salarizare, de organizare administrativă şi informatică, certificare de informaţii, date şi documente;
    f) îndeplineşte, potrivit dispoziţiilor legale, atribuţiile prevăzute în mandatul de cenzor şi de mandatar financiar;
    g) acordă asistenţa de specialitate necesară pentru înfiinţarea şi reorganizarea societăţilor;
    h) asigură managementul financiar-contabil şi al performanţei economice;
    i) asigură controlul intern de gestiune şi managementul riscurilor persoanelor juridice;
    j) acordă consultanţă în gestiune financiară şi în contabilitate, prestează servicii specifice contabilităţii manageriale şi raportării integrate;
    k) efectuează pentru persoanele fizice şi juridice servicii profesionale care presupun cunoştinţe privind activităţile prevăzute la prezentul articol."

    3. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 7
    Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua şi alte activităţi în afara celor prevăzute la art. 6, care sunt specifice activităţilor de audit financiar, consultanţă fiscală şi evaluare, numai după dobândirea, în condiţiile legii, a calităţii de auditor financiar, consultant fiscal sau evaluator autorizat, după caz, şi înscrierea ca membri în organizaţiile care coordonează profesiile liberale respective."

    4. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 8
    Experţii contabili pot să îşi exercite profesia individual ori se pot constitui în societăţi de contabilitate şi/sau de expertiză contabilă, potrivit legii."

    5. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    (1) Societăţile comerciale de expertiză contabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să aibă ca obiect de activitate principal exercitarea profesiei de expert contabil, iar activităţile secundare să fie conforme prevederilor prezentei ordonanţe şi reglementărilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
    b) majoritatea acţiunilor sau a părţilor sociale să fie deţinută de experţi contabili;
    c) structura de administrare a societăţii, conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să fie aleasă în majoritate dintre acţionarii sau asociaţii experţi contabili;
    d) acţiunile să fie nominative şi orice nou asociat sau acţionar să fie admis de adunarea generală;
    e) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor să se facă potrivit ponderilor acţiunilor sau ale părţilor sociale deţinute de acţionari sau asociaţi.
    (2) În vederea înregistrării societăţii la oficiul registrului comerţului, structura de administrare a societăţii solicită avizul de principiu al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
    (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi pentru orice modificare a condiţiilor de la alin. (1).
    (4) Avizul de principiu prevăzut la alin. (2) şi (3) atestă faptul că asociaţii/administratorii şi personalul de conducere îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi conferă dreptul acestora de a constitui societatea, de a efectua modificări în actul constitutiv şi de a înregistra aceste operaţiuni la oficiul registrului comerţului.
    (5) Radierea sau suspendarea dreptului de exercitare a profesiei se dispune de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi se comunică, în termen de 30 de zile, de către structura de administrare a societăţii la oficiul registrului comerţului pe raza căruia este înregistrată societatea membră a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România."

    6. La articolul 10, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
    "c) efectuează activităţi de evidenţă electronică a personalului şi de salarizare."

    7. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 11
    (1) Contabilii autorizaţi pot să îşi exercite profesia individual ori se pot constitui în societăţi de contabilitate, înfiinţate potrivit legii.
    (2) Prevederile art. 9 se aplică şi în cazul societăţilor de contabilitate, în mod corespunzător calităţii şi activităţii de contabil autorizat."

    8. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) Experţilor contabili şi contabililor autorizaţi le este interzis să efectueze lucrări pentru operatorii economici sau pentru instituţiile la care sunt salariaţi şi pentru cei cu care angajatorii lor sunt în raporturi contractuale ori se află în concurenţă.
    (2) Experţii contabili şi contabilii autorizaţi nu pot efectua pentru terţi lucrările prevăzute la art. 6 şi 10, în situaţia în care există elemente care atestă starea de incompatibilitate.
    (3) Activitatea de cenzor poate fi desfăşurată, potrivit legii, de către experţii contabili, persoanele cu studii economice superioare cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale şi experienţă în activitatea financiar-contabilă de cel puţin 5 ani, precum şi de către societăţile membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în care aceştia sunt acţionari/asociaţi şi administratori.
    (4) Radierea sau suspendarea dreptului de exercitare a profesiei individual se dispune de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi se comunică, în termen de 30 de zile, de către expertul contabil/contabilul autorizat organului fiscal la care este înregistrat.
    (5) Experţii contabili, pentru expertizele judiciare, pot conveni cu clienţii onorarii având în vedere tabloul onorariilor de referinţă adoptat de Conferinţa naţională."

    9. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13
    Experţii contabili şi contabilii autorizaţi garantează răspunderea civilă privind activitatea desfăşurată, prin subscrierea unei poliţe de asigurare."

    10. La articolul 18, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:
    "(2) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România este organizaţie profesională fără scop patrimonial.
(3) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România este singura autoritate competentă care organizează şi monitorizează activitatea experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, precum şi a societăţilor de contabilitate şi expertiză contabilă, respectiv a societăţilor de contabilitate."

    11. La articolul 20, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) asigură buna desfăşurare a activităţii experţilor contabili, a contabililor autorizaţi şi a societăţilor de contabilitate şi/sau de expertiză contabilă;"

    12. La articolul 26, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 26
    (1) Persoanele fizice sau juridice străine care nu au domiciliul ori, după caz, sediul în România pot exercita activitatea de expert contabil sau de contabil autorizat, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, dacă în ţările lor au această calitate, respectiv exercită în mod legal aceste activităţi şi dacă au susţinut, potrivit normelor elaborate în acest sens de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, interviul vizând cunoaşterea legislaţiei naţionale în domeniul organizării şi funcţionării societăţilor, precum şi a celei fiscale şi contabile."

    13. La articolul 30, alineatul (1^1) se abrogă.
    14. La articolul 30, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul necesar, este convocată din nou Conferinţa naţională. La a doua convocare aceasta este legal constituită indiferent de numărul membrilor prezenţi."

    15. La articolul 31, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, precum şi modificările şi completările propuse la acesta. Regulamentul de organizare şi funcţionare, astfel aprobat, se transmite spre avizare Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice;"

    16. La articolul 31, după litera i) se introduc două noi litere, literele i^1) şi i^2), cu următorul cuprins:
    "i^1) hotărăşte sancţionarea disciplinară a membrilor Consiliului superior, la propunerea Comisiei superioare de disciplină;
i^2) hotărăşte sancţionarea disciplinară a membrilor şi preşedintelui Comisiei superioare de disciplină, la propunerea Consiliului superior;"

    17. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 32
    (1) Consiliul superior reprezintă profesia în faţa autorităţilor publice prin preşedintele său, conform statutului Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, şi coordonează activitatea filialelor judeţene.
    (2) Consiliul superior are următoarele atribuţii:
    a) alege dintre membrii săi 5 vicepreşedinţi ai Consiliului superior;
    b) asigură elaborarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, solicitând avizele Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor Publice;
    c) asigură elaborarea şi completarea Codului etic naţional al profesioniştilor contabili pe baza Codului etic IFAC;
    d) deliberează asupra tuturor problemelor privind profesia de expert contabil şi de contabil autorizat;
    e) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi de hotărârile Conferinţei naţionale.
    (3) Biroul permanent al Consiliului superior numeşte şi revocă directorul general executiv, activitatea acestuia desfăşurându-se în baza unui contract de mandat; îndeplineşte atribuţiile prevăzute la alin. (2) lit. e), inclusiv hotărârile Consiliului superior.
    (4) Preşedintele Consiliului superior este ales de Conferinţa naţională dintre membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
    (5) Preşedintele Consiliului superior este membru activ al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi are o bună reputaţie profesională şi morală. Acesta poate cumula această funcţie doar cu activităţi în domeniul cercetării sau în învăţământul universitar de profil.
    (6) Preşedintele Consiliului superior este ales prin vot secret pentru un mandat de 4 ani. Preşedintele Consiliului superior poate cumula cel mult două mandate consecutive. Preşedintele, după încetarea mandatului, cu respectarea prevederilor prezentului alineat, poate fi reales după cel puţin o perioadă egală cu cea a unui mandat, în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (7) Membrii titulari şi membrii supleanţi sunt aleşi prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani. Membrii cărora le încetează mandatul pot fi realeşi după cel puţin o perioadă egală cu cea a unui mandat, în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (8) Prevederile alin. (5)-(7) referitoare la alegeri sunt aplicabile şi filialelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
    (9) Preşedintele Consiliului superior reprezintă Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România în faţa autorităţilor publice, precum şi în raporturile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate."

    18. La articolul 33, alineatul (4) se abrogă.
    19. La articolul 33, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Comisia superioară de disciplină are următoarele competenţe:
    a) analizează plângerile referitoare la abateri de la conduita etică şi profesională ale membrilor Consiliului superior, făcând, dacă este cazul, propunere de sancţionare Conferinţei naţionale, care hotărăşte;
    b) soluţionează plângerile referitoare la abaterile de la conduita etică şi profesională ale preşedinţilor şi membrilor consiliilor filialelor, ale preşedinţilor şi membrilor comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor, precum şi ale persoanelor fizice străine cărora le-a fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat în România şi aplică, după caz, sancţiunile prevăzute la art. 17 alin. (1);
    c) soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor disciplinare pronunţate de comisiile de disciplină ale filialelor;
    d) aplică sancţiunea interzicerii dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau contabil autorizat membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România care au săvârşit abateri grave, prevăzute de regulament."

    20. La articolul 33, alineatul (6) se abrogă.
    21. La articolul 34, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul necesar, se convoacă din nou adunarea generală. La a doua convocare aceasta este legal constituită indiferent de numărul membrilor prezenţi."

    22. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 37
    (1) Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi filialele sale îşi acoperă cheltuielile din venituri, care se constituie din:
    a) taxa de înscriere la examenul de expert contabil, respectiv de contabil autorizat;
    b) taxa de înscriere în evidenţa Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
    c) cotizaţiile membrilor, fixe şi variabile;
    d) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
    e) donaţii, sponsorizări;
    f) alte venituri din activitatea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi a filialelor sale, stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (2) Taxele de înscriere în evidenţă şi cotizaţiile membrilor se stabilesc anual de Conferinţa naţională a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi."

    23. Articolele 38 şi 40 se abrogă.
    24. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 44
    (1) Hotărârile şi deciziile de interes general adoptate de Consiliul superior, Biroul permanent şi Conferinţa naţională se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la adoptare.
    (2) Nepublicarea hotărârilor şi deciziilor în condiţiile prevăzute la alin. (1) face ca acestea să nu fie opozabile membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România sau altor persoane fizice şi juridice.
    (3) Prin Regulamentul de organizare şi funcţionare se stabileşte care sunt hotărârile şi deciziile de interes general."

    25. După articolul 44^1 se introduc treinoiarticole, art. 44^2-44^4, cu următorul cuprins:
    "ART. 44^2
    Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România elaborează propuneri de modificare şi completare a actelor normative care reglementează activitatea experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi şi le înaintează Ministerului Finanţelor Publice, în vederea analizării şi promovării.
    ART. 44^3

    Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Ministerul Finanţelor Publice şi/sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pot realiza, pe bază de protocol, schimbul de informaţii necesare în vederea aplicării Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prezentei ordonanţe.
    ART. 44^4
    Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului asigură gratuit schimbul de informaţii necesare în vederea aplicării prezentei ordonanţe."



    TITLUL V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 88
    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. 44, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 30 iunie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 22 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
    (4) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România se adoptă în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    (5) Hotărârea Guvernului nr. 433/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, se abrogă la data intrării în vigoare a regulamentului de organizare şi funcţionare a CAFR, în condiţiile prevăzute la alin. (4). Până la aprobarea unui nou regulament de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, Camera Auditorilor Financiari din România funcţionează în baza regulamentului în vigoare.

    ART. 89
    (1) Mandatul membrilor Consiliului superior, ai Comisiei tehnice, ai Comisiei de disciplină ale Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, încetează la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (2) ASPAAS se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile şi altele asemenea, precum şi în toate litigiile organismului de supraveghere înfiinţat conform art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în care acesta este parte.

    ART. 90
    (1) Până la intrarea în vigoare a reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi, normele emise de Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile şi de CAFR îşi păstrează valabilitatea.
    (2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se actualizează protocoalele sau acordurile încheiate de către CAFR cu alte entităţi şi care privesc domenii în care ASPAAS este autoritate competentă, conform prezentei legi.
    (3) Actualizarea protocoalelor sau acordurilor se realizează fie prin includerea ASPAAS ca parte a acestora, fie prin încheierea unor noi acorduri, după caz.

    ART. 91
    În aplicarea directă a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 537/2014, orice referire la auditul legal sau la auditorul legal se consideră a fi o referire la auditul statutar sau la auditorul financiar.

    ART. 92
    Persoanele fizice care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au dobândit calitatea de auditor financiar, respectiv firmele de audit aprobate/autorizate, în condiţiile legii, pot desfăşura activităţile prevăzute de prezenta lege, inclusiv audit statutar.

    ART. 93
    Prevederile art. 62 alin. (2) şi ale art. 63 alin. (2) se aplică pentru contractele încheiate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi.

    ART. 94
    Sesizările înregistrate la Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile în aplicarea prevederilor art. 81^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nesoluţionate la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează de ASPAAS.

    ART. 95
    (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi atribuţiile care pot fi delegate de către ASPAAS către CAFR conform prevederilor art. 52 sunt delegate de drept, sub supravegherea şi controlul ASPAAS, pentru o perioadă de un an.
    (2) În vederea exercitării atribuţiilor delegate potrivit alin. (1), CAFR va aplica reglementările existente la momentul intrării în vigoare a prezentei legi până la momentul în care ASPAAS va elabora reglementări specifice proprii pentru activităţile delegate.
    (3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1), delegarea atribuţiilor încetează de drept şi devin aplicabile prevederile art. 52.

    Prezenta lege transpune prevederile Directivei 2014/56/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare consolidate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 158 din 27 mai 2014.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    PETRU-GABRIEL VLASE
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 6 iulie 2017.
    Nr. 162.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016