Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 18^1 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă, inclusiv cluburilor sportive de drept privat constituite din una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale ori instituţii de învăţământ superior, cluburi sportive la care unul dintre membrii asociaţi poate fi chiar unitatea administrativ-teritorială finanţatoare;"
2. La articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Asociaţi în cadrul structurilor sportive asociaţii de drept privat pot fi şi unităţile administrativ-teritoriale, prin hotărârea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, precum şi instituţii de învăţământ superior."
3. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 27
Cluburile sportive de drept privat, fără scop lucrativ, sunt persoane juridice nonprofit, constituite, în condiţiile legii, ca structuri mono- sau polisportive. Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau instituţii de învăţământ superior au dreptul să se asocieze conform art. 21 alin. (2^1), formând un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică."
4. La articolul 67 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) sume de la bugetul de stat sau bugetele locale acordate de organele administraţiei publice centrale sau locale pentru finanţarea programelor sportive realizate de structuri sportive de drept privat, fără scop lucrativ, inclusiv cum sunt ele prevăzute la art. 18^1 alin. (2);"
5. La articolul 69, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 69
(1) Structurile sportive fără scop patrimonial şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, în condiţiile prezentei legi, pot beneficia de sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale pentru finanţarea de programe sportive, inclusiv cluburile sportive de drept privat constituite şi finanţate potrivit art. 18^1 alin. (2). Aceste sume se asigură pe bază de contracte încheiate între structurile sportive respective şi organele administraţiei publice centrale sau locale, după caz."
6. La articolul 69, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Cluburile sportive de drept privat constituite şi finanţate potrivit art. 18^1 alin. (2) trebuie să respecte condiţiile prevăzute la art. XXVIII din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
RALUCA TURCAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 22 octombrie 2025.
Nr. 162.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: