Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 157 din 2 iulie 2018  privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 561 din 4 iulie 2018
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. 1
    Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.

    ART. 2
    În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de cult;
    b) prin organizaţie cu caracter antisemit se înţelege orice grup format din 3 sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care intră sub incidenţa prezentei legi;
    c) prin simboluri antisemite se înţeleg: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul;
    d) prin materiale antisemite se înţeleg: imagini, mesaje text, conţinut audiovideo, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul.


    ART. 3
    Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

    ART. 4
    Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

    ART. 5
    (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite.
    (3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.

    ART. 6
    (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
    (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
    (3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunţă autorităţilor existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.
    (4) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

    ART. 7
    La articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă;"


    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    FLORIN IORDACHE
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 2 iulie 2018.
    Nr. 157.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016