Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ARTICOL UNIC Anexele nr. 3 şi 4 la Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 6 mai 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 3 secţiunea A „Secţiune generală“, denumirea marginală a punctului 2.3 se modifică şi va avea următorul cuprins: "2.3. Zgomotul şi vibraţiile" 2. La anexa nr. 3 secţiunea A „Secţiune generală“, la punctul 2.3, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins: "d) Pentru animalele acvatice, echipamentele care provoacă zgomot sau vibraţii, cum ar fi generatoarele de energie electrică sau sistemele de filtrare, nu trebuie să afecteze în mod negativ bunăstarea animalelor." 3. La anexa nr. 3 secţiunea A „Secţiune generală“, la punctul 2.4, denumirea marginală se modifică şi va avea următorul cuprins: "2.4. Sistemele de alarmă şi planurile de urgenţă" 4. La anexa nr. 3 secţiunea A „Secţiune generală“, la punctul 2.4, după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins: "d) Trebuie instituite planuri de urgenţă eficace pentru a asigura sănătatea şi bunăstarea animalelor în cazul unei disfuncţionalităţi a unor elemente esenţiale ale sistemului de creştere." 5. La anexa nr. 3 secţiunea B „Specii - secţiune specifică“, la punctul 8 „Păsări“, după primul paragraf se introduce un nou paragraf, cu următorul cuprins: "La adăpostirea păsărilor capturate din sălbăticie se aplică standardele de spaţiu prevăzute în tabelele 8.1-8.10 ori de câte ori păsările sunt ţinute în spaţiile respective timp de mai mult de 24 de ore. În cazul în care păsările sunt ţinute pentru perioade mai scurte de timp, trebuie luate măsuri pentru a se reduce la minimum riscurile pentru bunăstarea animalelor." 6. La anexa nr. 3 secţiunea B „Specii - secţiune specifică“, la punctul 8 „Păsări“, după tabelul 8.7 se introduc trei noi tabele, tabelele 8.8-8.10, cu următorul cuprins: " Tabelul 8.8 Grauri
┌────────────┬─────────┬─────────┬──────────┬─────────┐
│ │ │ │Lungimea │Lungimea │
│ │Suprafaţa│ │minimă a │minimă a │
│Mărimea │minimă a │Înălţimea│jgheabului│stinghiei│
│grupului │incintei │minimă │de │per │
│ │(mp) │(cm) │alimentare│pasăre │
│ │ │ │per pasăre│(cm) │
│ │ │ │(cm) │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│până la 6 │2,0 │200 │5 │30 │
│inclusiv │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│7 până la 12│4,0 │200 │5 │30 │
├────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│13 până la │6,0 │200 │5 │30 │
│20 │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│pentru │ │ │ │ │
│fiecare │ │ │ │ │
│pasăre │0,25 │ │5 │30 │
│suplimentară│ │ │ │ │
│între 21 şi │ │ │ │ │
│50 │ │ │ │ │
├────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│pentru │ │ │ │ │
│fiecare │ │ │ │ │
│pasăre │0,15 │ │5 │30 │
│suplimentară│ │ │ │ │
│peste 50 │ │ │ │ │
└────────────┴─────────┴─────────┴──────────┴─────────┘
Tabelul 8.9 Vrăbii de casă
┌────────────┬────────────┬─────────┬─────────┐
│Mărimea │Mărimea │Suprafaţa│ │
│grupului în │grupului în │minimă a │Înălţimea│
│absenţa │prezenţa │incintei │minimă │
│barierelor │barierelor │(mp) │(cm) │
│vizuale │vizuale │ │ │
├────────────┼────────────┼─────────┼─────────┤
│până la 10 │până la 15 │2,4 │180 │
│inclusiv │inclusiv │ │ │
├────────────┼────────────┼─────────┼─────────┤
│11 până la │16 până la │4,8 │180 │
│20 │35 │ │ │
├────────────┼────────────┼─────────┼─────────┤
│21 până la │36 până la │7,3 │180 │
│30 │60 │ │ │
├────────────┼────────────┼─────────┼─────────┤
│pentru │pentru │ │ │
│fiecare │fiecare │ │ │
│pasăre │pasăre │0,11 │ │
│suplimentară│suplimentară│ │ │
│peste 30 │peste 60 │ │ │
└────────────┴────────────┴─────────┴─────────┘
Tabelul 8.10 Piţigoi mari şi piţigoi albaştri
┌────────┬─────────┬─────────┬─────────────┬─────────┐
│ │Suprafaţa│ │ │Lungimea │
│ │minimă a │Înălţimea│Numărul minim│minimă a │
│Mărimea │incintei │minimă │de │stinghiei│
│grupului│per │(cm) │alimentatoare│per │
│ │pasăre │ │ │pasăre │
│ │(mp) │ │ │(cm) │
├────────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┤
│1 │3 │180 │1 │100 │
├────────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┤
│între 2 │ │ │ │ │
│şi 10*) │ │ │ │ │
│(un │1 │180 │2 │40 │
│singur │ │ │ │ │
│sex) │ │ │ │ │
├────────┼─────────┼─────────┼─────────────┼─────────┤
│1 femelă│ │ │ │ │
│+ 1 │2 │180 │2 │100 │
│mascul │ │ │ │ │
└────────┴─────────┴─────────┴─────────────┴─────────┘
*) Nu se permit grupuri cu mai mult de 10 indivizi fără un program de monitorizare definit, cu o frecvenţă suficientă pentru a detecta şi a atenua agresiunile." 7. La anexa nr. 3 secţiunea B „Specii - secţiune specifică“, punctele 11.1-11.3 şi punctul 11.5 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "11.1. Debitul de apă şi calitatea apei Trebuie să se asigure în permanenţă un debit adecvat de apă de calitate corespunzătoare. Debitul de apă din sistemele de recirculare sau filtrarea la nivelul bazinelor trebuie să fie suficientă şi să asigure menţinerea la niveluri acceptabile a parametrilor de calitate a apei, în concordanţă cu caracteristicile sistemului de creştere şi cu cerinţele aplicabile fiecărei specii şi fiecărui stadiu de viaţă. Apa trebuie filtrată sau tratată pentru a se îndepărta substanţele dăunătoare pentru peşti, în cazul în care acest lucru este necesar. Parametrii de calitate a apei trebuie să se încadreze în orice moment în intervalul acceptabil care corespunde menţinerii activităţii şi fiziologiei normale pentru o specie şi un stadiu de dezvoltare date. Debitul de apă trebuie să fie adecvat pentru a permite peştilor să înoate corect şi să îşi menţină un comportament normal. Peştilor trebuie să li se acorde o perioadă adecvată pentru aclimatizarea şi adaptarea la schimbările legate de condiţiile de calitate a apei. Trebuie luate măsuri adecvate pentru a reduce la minimum modificările bruşte ale diferiţilor parametri care afectează calitatea apei. Trebuie să se asigure şi să se monitorizeze debitul de apă şi nivelul adecvat al apei.11.2. Oxigen, compuşi ai azotului, dioxid de carbon, pH şi salinitate Concentraţia de oxigen trebuie să fie adecvată speciilor şi contextului în care sunt adăpostiţi peştii. În cazul în care este necesar, trebuie să se asigure aerarea suplimentară a bazinului cu apă, în funcţie de sistemul de creştere. Concentraţia dioxidului de carbon şi a compuşilor azotului, şi anume amoniacul, nitritul şi nitratul, trebuie menţinută sub nivelurile dăunătoare. Calitatea apei trebuie monitorizată utilizând un program de testare definit, cu o frecvenţă suficientă pentru a detecta modificările acestor parametri critici, şi trebuie luate măsuri pentru a atenua astfel de modificări. Nivelul pH-ului trebuie adaptat speciilor şi monitorizat astfel încât să fie menţinut cât de stabil posibil. Salinitatea trebuie adaptată cerinţelor speciilor de peşti şi stadiului de viaţă al peştilor. Modificările de salinitate trebuie să se facă gradual.11.3. Temperatura şi iluminatul Temperatura trebuie să fie menţinută în intervalul optim pentru speciile de peşti implicate şi stadiile de dezvoltare ale acestora şi trebuie menţinută la o valoare cât de stabilă posibil. Modificările de temperatură trebuie să se facă gradual. Peştii trebuie expuşi la o perioadă de lumină adecvată. ................................................................................................11.5. Hrănirea şi manipularea Peştii trebuie să beneficieze de un regim alimentar corespunzător, hrănirea făcându-se într-un ritm adecvat. Trebuie acordată o atenţie deosebită hrănirii peştilor larvari pe durata oricărei tranziţii de la hrana naturală la cea artificială. În cazul în care este necesar ca animalele să nu fie hrănite din motive neprocedurale, de exemplu, în vederea transportului, durata acestei privări de hrană trebuie să fie cât mai scurtă posibil şi să ţină seama de mărimea peştilor şi de temperatura apei. În măsura posibilului, manipularea peştilor trebuie să se facă fără ca aceştia să fie scoşi din apă. Manipularea peştilor atât în apă, cât şi în afara apei trebuie redusă la minimum, iar echipamentele care intră în contact direct cu peştii trebuie umezite. Peştii nu trebuie manipulaţi dacă s-au atins valorile-limită ale intervalelor de temperatură pe care le pot tolera." 8. La anexa nr. 3 secţiunea B „Specii - secţiune specifică“, după punctul 11.5 se introduce un nou punct, pct. 11.6, cu următorul cuprins: "11.6. Peşti zebră 11.6.1. Calitatea apei Tabelul 11.1 Cerinţe privind parametri de calitate a apei în sistemele de adăpostire a peştilor zebră
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Parametri de │ │
│calitate a │Cerinţe minime/maxime │
│apei │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Temperatură │24-29°C │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Conductivitate│150-1.700 μS/cmp │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Duritate │40-250 mg/L CaCO_3 │
│totală │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│pH │6,5-8 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Compuşi ai │NH_3/NH_4^+ < 0,1*) mg/│
│azotului │L, NO_2 ^- < 0,3 mg/L, │
│ │NO_3^- < 25 mg/L │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Oxigen │> 5 mg/L │
│dizolvat │ │
└──────────────┴───────────────────────┘
*) Sau sub limita de detecţie. 0,1 mg/L indică cantitatea totală de amoniac, NH_3/NH_4^+. Aceasta corespunde unei cantităţi de NH_3 de 0,002 mg/L la 28°C şi la un pH de 7,5. 11.6.2. Iluminatul În timpul fazei de zi, nivelurile de lumină trebuie să fie constante, mai puţin în timpul tranziţiilor scurte corespunzătoare răsăritului/apusului soarelui, după caz. Faza de noapte trebuie să presupună un întuneric complet. 11.6.3. Densitatea de populare şi complexitatea mediului Nu trebuie utilizate volume de apă mai mici de 1 litru pentru peştii zebră adulţi. Densităţile de populare nu trebuie să depăşească 10 peşti adulţi/litru. Dimensiunea şi forma bazinului trebuie să permită peştilor să se comporte şi să înoate în mod normal. Trebuie evitată adăpostirea individuală prelungită." 9. La anexa nr. 3 secţiunea B „Specii - secţiune specifică“, după punctul 11 se introduce un nou punct, pct. 12, cu următorul cuprins: "12. Cefalopode 12.1. Debitul de apă şi calitatea apei Trebuie să se asigure în permanenţă un debit adecvat de apă de calitate corespunzătoare. Proiectarea bazinului şi debitul apei trebuie să fie adaptate nevoilor animalului, inclusiv să se asigure o oxigenare corespunzătoare în raport cu mărimea sa, cu stadiul său de viaţă şi cu nevoile sale comportamentale. Temperatura apei, salinitatea, pH-ul şi compuşii azotului trebuie să corespundă nevoilor speciilor şi formelor de viaţă. Evadările şi introducerea accidentală de elemente străine trebuie împiedicate prin utilizarea de capace, dacă este necesar. Cefalopodelor trebuie să li se acorde o perioadă adecvată pentru aclimatizarea şi adaptarea la schimbările legate de condiţiile de calitate a apei. 12.2. Iluminatul Intensitatea luminii şi perioada de lumină trebuie să răspundă cerinţelor speciei. 12.3. Regimul alimentar Cefalopodele trebuie să beneficieze de un regim de hrănire adecvat speciei, stadiilor lor de dezvoltare şi nevoilor lor comportamentale. 12.4. Îmbogăţirea şi manipularea Cefalopodele trebuie să primească o cantitate adecvată şi suficientă de stimuli fizici, cognitivi şi senzoriali pentru a face posibilă o gamă largă de comportamente specifice speciei. Condiţiile de adăpostire trebuie să ţină seama de nevoile sociale specifice speciei, şi anume dacă specia obişnuieşte să trăiască în grup sau solitar. Trebuie asigurate adăposturi sau vizuini ori de câte ori acest lucru este adecvat pentru specia respectivă. Dacă este posibil, manipularea cefalopodelor trebuie să se facă fără ca acestea să fie scoase din apă. Manipularea cefalopodelor în afara apei trebuie redusă la minimum, iar echipamentele care intră în contact direct cu animalele trebuie umezite. Tabelul 12.1 Cefalopode
┌───────────┬───────────────┬──────────┬─────────┬───────────┬─────────┐
│ │ │ │ │Suprafaţa │ │
│ │ │ │ │minimă a │ │
│ │ │ │ │zonei cu │ │
│ │ │ │Suprafaţa│apă pentru │ │
│ │ │Lungimea │minimă a │fiecare │Adâncimea│
│Familie │Grup │corpului*)│zonei cu │animal │minimă │
│ │ │(cm) │apă (cmp)│suplimentar│(cm) │
│ │ │ │ │în cazul │ │
│ │ │ │ │adăpostirii│ │
│ │ │ │ │în grup │ │
│ │ │ │ │(cmp) │ │
├───────────┼───────────────┼──────────┼─────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │până la 2 │ │ │ │
│ │ │inclusiv >│100 │40 │7 │
│ │ │2 până la │600 │200 │15 │
│Sepiidae │Sepii │6 │1.200 │400 │20 │
│ │ │> 6 până │2.500 │1.000 │25 │
│ │ │la 12 │ │ │ │
│ │ │> 12 │ │ │ │
├───────────┼───────────────┼──────────┼─────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │până la 1 │ │ │ │
│ │ │inclusiv │50 │5 │5 │
│Sepiolidae │Sepiolide**) │> 1 până │120 │50 │8 │
│ │ │la 3 │150 │100 │12 │
│ │ │> 3 │ │ │ │
├───────────┼───────────────┼──────────┼─────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │până la 15│ │ │ │
│ │Calmari***) │inclusiv │2.000 │400 │60 │
│Loliginidae│****) │> 15 până │4.500 │900 │90 │
│ │ │la 25 │6.000 │1.200 │90 │
│ │ │> 25 │ │ │ │
├───────────┼───────────────┼──────────┼─────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │până la 10│ │ │ │
│ │ │inclusiv │2.000 │600 │40 │
│Octopodidae│Caracatiţe****)│> 10 până │2.600 │700 │50 │
│ │ │la 20 │4.000 │1.200 │50 │
│ │ │> 20 │ │ │ │
└───────────┴───────────────┴──────────┴─────────┴───────────┴─────────┘
*) Lungimea dorsală a mantalei. **) Grup de până la 40 de indivizi. ***) Se preferă utilizarea bazinelor de formă cilindrică. Valorile minime trebuie mărite cu 5% în cazul în care se utilizează bazine care nu au formă cilindrică. ****) În timpul stadiului juvenil şi paralarvar, calmarii şi caracatiţele trebuie adăpostite în bazine de formă cilindrică, cu maximum 20 de pui pe litru, şi trebuie să se adopte metode de limitare a interacţiunii vizuale." 10. La anexa nr. 4, punctele 2 şi 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "2. Uciderea animalelor se finalizează utilizând una dintre următoarele metode: a) confirmarea încetării permanente a circulaţiei; b) distrugerea creierului; c) dislocarea gâtului; d) exsanguinarea; sau e) confirmarea instalării rigor mortis. Metodele de confirmare a decesului trebuie să fie adecvate pentru speciile care urmează să fie ucise.3. Tabel
┌───────────┬─────┬─────────┬───────┬──────┬─────────┬──────┬───────┬────────┬────────┬──────────┐
│ │ │ │ │ │ │ │Câini, │ │ │ │
│Animale - │ │ │ │ │ │ │pisici,│Mamifere│Primate │ │
│observaţii/│Peşti│Amfibieni│Reptile│Păsări│Rozătoare│Iepuri│dihori │mari │nonumane│Cefalopode│
│metode │ │ │ │ │ │ │şi │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │vulpi │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Supradoză │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│de │(1) │(1) │(1) │(1) │(1) │(1) │(1) │(1) │(1) │ │
│anestezic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Tijă │X │X │(2) │X │X │ │X │ │X │X │
│perforantă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Dioxid de │X │X │X │ │(3) │X │X │X │X │X │
│carbon │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Dislocare │X │X │X │(4) │(5) │(6) │X │X │X │X │
│cervicală │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Lovire/ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Lovitură │ │ │ │(7) │(8) │(9) │(10) │X │X │X │
│penetrativă│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│în cap │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Decapitare │X │X │X │(11) │(12) │X │X │X │X │X │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Asomare │(13) │(13) │X │(13) │X │(13) │(13) │(13) │X │X │
│electrică │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Gaze inerte│X │X │X │ │X │X │X │(14) │X │X │
│(Ar, N_2) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Împuşcarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│cu glonţ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│liber cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ajutorul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│unor │X │X │(15) │X │X │X │(16) │(15) │X │X │
│carabine, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pistoale şi│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│muniţie │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│adecvate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼──────┼───────┼────────┼────────┼──────────┤
│Şoc │(17) │X │X │X │X │X │X │X │X │X │
│hipotermic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴─────┴─────────┴───────┴──────┴─────────┴──────┴───────┴────────┴────────┴──────────┘
" 11. La anexa nr. 4 secţiunea „Cerinţe“, după punctul 16 se introduce un nou punct, pct. 17, cu următorul cuprins: "17. Se utilizează numai pentru peştii zebră (Danio rerio) ≥ 16 zile după fertilizare (zdf) şi pentru indivizii cu o lungime maximă a corpului de 5 cm. Temperatura şocului hipotermic trebuie să fie ≤ 4°C, iar diferenţa de temperatură faţă de temperatura din spaţiile de adăpostire trebuie să fie ≥ 20°C. Peştii nu trebuie să intre în contact direct cu gheaţa. Timpul minim de expunere trebuie să fie de 5 minute." 12. Menţiunea privind transpunerea unor directive se modifică şi va avea următorul cuprins: "Prezenta lege transpune Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 septembrie 2010 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 276 din 20 octombrie 2010, precum şi Directiva delegată (UE) 2024/1.262 a Comisiei din 13 martie 2024 de modificare a Directivei 2010/63/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la unităţi şi la îngrijirea şi adăpostirea animalelor, precum şi în ceea ce priveşte metodele de ucidere a animalelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, din 15 mai 2024." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, NATALIA-ELENA INTOTERO PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN Bucureşti, 9 octombrie 2025. Nr. 147. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.