Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 136 din 18 iulie 2012  privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 136 din 18 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 505 din 23 iulie 2012
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84 din 20 septembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 septembrie 2010, cu următoarele modificări şi completări:
    1. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Pe perioada absenţei temporare a asistentului personal, angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un înlocuitor al asistentului personal."

    2. La articolul I, punctul 3 se abrogă.
    3. La articolul I punctul 6, alineatele (7) şi (9) ale articolului 85 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(7) Membrii comisiilor de evaluare, inclusiv preşedintele, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, echivalentă cu 1% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti. Plata indemnizaţiei se suportă din bugetele consiliilor judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
    .........................................................................
(9) Activitatea de secretariat a comisiilor de evaluare este asigurată de personal care face parte din structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliilor judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti."

    4. La articolul I punctul 7, litera a) a alineatului (1) al articolului 87 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap şi perioada de valabilitate a certificatului, după caz, data ivirii handicapului, orientarea profesională a adultului cu handicap, pe baza raportului de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă;"

    5. La articolul I punctul 7, litera c) a alineatului (1) al articolului 87 se abrogă.
    6. La articolul I, după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 7^1, cu următorul cuprins:
    "7^1. La articolul 87, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    (1^1) Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice."

    7. La articolul I punctul 10, articolul 90^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 90^1
    (1) În structura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale funcţionează Comisia superioară, cu activitate decizională în soluţionarea contestaţiilor la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, emise de comisiile de evaluare judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
    (2) Comisia superioară are următoarea componenţă:
    a) preşedinte, medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă sau medicină internă;
    b) un membru, medic de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă sau un medic de medicină generală;
    c) un membru cu pregătire în asistenţă socială;
    d) un membru cu pregătire în psihologie;
    e) un membru cu pregătire în domeniul juridic.
    (3) Componenţa nominală a Comisiei superioare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (4) La şedinţele Comisiei superioare participă, cu statut de observator, un reprezentant al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.
    (5) În funcţie de volumul activităţii, numărul membrilor Comisiei superioare poate fi suplimentat, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (6) Activitatea de secretariat a Comisiei superioare este asigurată de personal din structura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
    (7) Membrii Comisiei superioare, inclusiv preşedintele, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă, echivalentă cu 1% din indemnizaţia secretarului de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale."

    8. La articolul I punctul 10, articolul 90^2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 90^2
    (1) Principalele atribuţii ale Comisiei superioare sunt:
    a) asigură coordonarea metodologică şi monitorizarea activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap;
    b) soluţionează contestaţiile, formulate în condiţiile prevăzute la art. 87 alin. (5), la certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, eliberate de comisiile de evaluare, prin admitere sau respingere, şi transmite comisiei judeţene sau locale a sectoarelor municipiului Bucureşti soluţia, pentru punerea ei în aplicare;
    c) stabileşte prin decizie reevaluarea persoanelor adulte cu handicap, în următoarele situaţii:
    1. ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control dispuse prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale;
    2. ca urmare a autosesizării;
    d) stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap, ca urmare a reevaluării dispuse în condiţiile lit. c);
    e) participă, la solicitare, în acţiuni de verificare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap.
    (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Comisia superioară emite decizii după cum urmează:
    a) de admitere/respingere a contestaţiei;
    b) de reevaluare, în condiţiile alin. (1) lit. c);
    c) de încadrare/neîncadrare în grad şi tip de handicap, în urma reevaluării dispuse în condiţiile alin. (1) lit. c).
    (3) Modelul deciziilor prevăzute la alin. (2) se aprobă prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei superioare, aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (4) Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererile adresate instanţei fiind scutite de taxa judiciară de timbru."

    9. La articolul I punctul 10, articolul 90^3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 90^3
    (1) Decizia de reevaluare emisă de Comisia superioară în condiţiile art. 90^2 alin. (1) lit. c) cuprinde recomandări cu privire la conţinutul dosarului de evaluare complexă şi va fi transmisă direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din raza de domiciliu a persoanei, în vederea efectuării reevaluării de către serviciul de evaluare complexă.
    (2) Reevaluarea persoanei se va realiza în termen de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării deciziei de reevaluare la direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
    (3) În cazul în care persoana supusă reevaluării nu se prezintă la a doua convocare a serviciului de evaluare complexă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului dispune, prin act administrativ, suspendarea dreptului de asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale.
    (4) Procesul de reevaluare prevăzut la alin. (2) se desfăşoară în prezenţa unui reprezentant din structura de specialitate a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care va elabora un referat ce va fi înaintat Comisiei superioare împreună cu dosarul completat şi raportul de reevaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă.
    (5) În cazul în care persoana nu se prezintă la reevaluare în termenul prevăzut la alin. (2), în baza raportului de reevaluare al serviciului de evaluare complexă însoţit de referatul reprezentantului structurii de specialitate a ministerului, Comisia superioară emite decizie de neîncadrare în grad şi tip de handicap.
    (6) În baza raportului şi a referatului prevăzute la alin. (4), Comisia superioară emite decizia de încadrare/neîncadrare în grad şi tip de handicap.
    (7) Punerea în executare a deciziilor emise de Comisia superioară se face de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului."

    10. La articolul I punctul 10, articolele 90^4 şi 90^5 se abrogă.
    11. La articolul I punctul 11, litera g) a alineatului (1) şi alineatul (2) ale articolului 100 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "g) propunerea de încadrare, încadrarea în grad şi tip de handicap a unei persoane, cu încălcarea criteriilor medicopsihosociale aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
    ..........................................................................
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e) şi g) se fac de către inspectorii sociali."



    ART. II
    Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, prevăzut la art. 90^2 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, precum şi procedura de evaluare se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    ART. III
    (1) Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap va reevalua dosarele rezultate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în urma misiunilor de control efectuate în temeiul ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (2) Deciziile de anulare a certificatelor de încadrare în grad de handicap emise de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în baza Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în urma misiunilor de control efectuate în temeiul ordinului ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, produc efecte numai pentru viitor.
    (3) Debitele stabilite în baza deciziilor de anulare prevăzute la alin. (2) se constituie numai pentru perioada ulterioară emiterii deciziilor de anulare.
    (4) Până la data reevaluării efectuate de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap potrivit alin. (1), executarea debitelor se suspendă.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.





                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    IOAN OLTEAN
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    VASILE BLAGA

    Bucureşti, 18 iulie 2012.
    Nr. 136.
    --------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016