Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 117 din 26 mai 2017  privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 117 din 26 mai 2017 privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 404 din 30 mai 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. 1
    (1) Se înfiinţează Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, denumit în continuare Institut, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică.
    (2) Institutul funcţionează ca centru de excelenţă recunoscut de World Academy of Art and Science.
    (3) Sediul Institutului este în Bucureşti.

    ART. 2
    (1) Institutul are ca obiect de activitate extinderea cercetărilor ştiinţifice asupra culturilor şi civilizaţiilor din spaţiul istoric al Levantului - Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Balcani, Caucaz - leagănul religiilor abrahamice, al ştiinţelor, artei, culturii şi democraţiei; protejarea arealelor geologice, biologice, geografice şi arheologice reprezentative pentru patrimoniul cultural universal, de către comunităţile universitare în colaborare cu comunităţile locale, prin extinderea în această regiune a reţelelor de geoparcuri recunoscute de UNESCO; promovarea dialogului dintre popoarele din spaţiul istoric al Levantului în vederea creării unei culturi a păcii prin dialog între mediul academic, liderii religioşi şi tânăra generaţie.
    (2) Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, Institutul colaborează cu Academia Română, cu organizaţii interguvernamentale, instituţii guvernamentale, instituţii de învăţământ superior, uniuni de creaţie, precum şi cu asociaţii şi organizaţii ale societăţii civile care au preocupări în domeniul culturii şi civilizaţiei Levantului.

    ART. 3
    Pentru realizarea obiectului de activitate Institutul are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) efectuează studii şi cercetări, în ţară şi în străinătate, pentru aprofundarea premiselor obiectului de activitate;
    b) dezvoltă relaţii de colaborare şi de comunicare cu persoane şi instituţii din ţară şi din străinătate;
    c) finanţează editarea, reeditarea şi publicarea, pe orice tip de suport, de cărţi, studii, articole, colecţii de documente scrise, fotografice şi audiovizuale;
    d) organizează reuniuni şi colocvii naţionale şi internaţionale;
    e) activează ca membru în organizaţii internaţionale;
    f) încheie acorduri de parteneriat cu alte instituţii din ţară şi străinătate;
    g) prezintă poziţii, studii, puncte de vedere în cadrul forurilor internaţionale sau regionale.


    ART. 4
    (1) Conducerea Institutului este asigurată de un Consiliu ştiinţific, format din maximum 25 de membri, după cum urmează: membri români ai Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă; 5 personalităţi academice străine din rândul membrilor World Academy of Art and Science, desemnate de Board of Trustee al World Academy of Arts and Science; preşedintele Academiei Române; rectorul Universităţii din Bucureşti; rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca; rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, ca membri de drept, precum şi alte personalităţi academice desemnate de preşedintele Consiliului ştiinţific.
    (2) Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte aleşi dintre membrii acestuia.
    (3) Consiliul ştiinţific are următoarele atribuţii:
    a) aprobă structura organizatorică, atribuţiile personalului şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului, la propunerea preşedintelui;
    b) validează concursul pentru ocuparea funcţiei de director general;
    c) încheie, cu directorul general, contractul de management;
    d) decide cu privire la realizarea sau participarea la realizarea unor programe şi proiecte cu finanţare internă sau internaţională, precum şi cu privire la participarea la activităţi de evaluare executate la cererea unor instituţii din România sau din străinătate; decide cu privire la organizarea unor activităţi finanţate integral din venituri proprii;
    e) poate aproba un număr suplimentar numărului de posturi, pentru o perioadă determinată, pe proiecte/programe derulate de Institut conform legislaţiei în vigoare. În acest caz, finanţarea posturilor suplimentare se face din proiectul sau programul pentru care se face angajarea;
    f) aprobă execuţia bugetară, la propunerea Colegiului director.

    (4) Activitatea Consiliului ştiinţific este organizată de secretariatul acestuia.

    ART. 5
    (1) Conducerea executivă a Institutului este asigurată de Colegiul director şi de directorul general.
    (2) Din Colegiul director fac parte preşedintele Consiliului ştiinţific, vicepreşedintele Consiliului ştiinţific, directorul general, directorul ştiinţific şi secretarul general.
    (3) Directorul general al Institutului este încadrat şi salarizat conform legii.
    (4) Colegiul director are următoarele atribuţii:
    a) propune spre aprobare Consiliului ştiinţific organigrama Institutului;
    b) întocmeşte şi propune spre aprobare Consiliului ştiinţific proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară;
    c) avizează bilanţul anual;
    d) avizează numirea/eliberarea în/din funcţie a personalului Institutului;
    e) orice alte atribuţii date în sarcina acestuia de către Consiliul ştiinţific.

    (5) Directorul general are următoarele atribuţii:
    a) organizează şi conduce întreaga activitate a Institutului, potrivit deciziilor Colegiului director şi ale Consiliului ştiinţific;
    b) este ordonator de credite, în condiţiile legii;
    c) asigură gestionarea fondurilor băneşti şi a patrimoniului Institutului, potrivit legii şi deciziilor Colegiului director şi ale Consiliului ştiinţific;
    d) aprobă bilanţul anual, ulterior avizării de către Colegiul director;
    e) numeşte şi destituie, potrivit legii, personalul Institutului, cu avizul Colegiului director;
    f) orice alte atribuţii date în sarcina acestuia de către Consiliul ştiinţific şi Colegiul director.


    ART. 6
    (1) Numărul maxim de posturi salarizate ale Institutului este 36.
    (2) Personalul Institutului este salarizat conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar, în sistem contractual.

    ART. 7
    (1) Cheltuielile curente şi de capital ale Institutului se finanţează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului României.
    (2) Veniturile proprii se obţin din activităţi realizate direct de Institut, după cum urmează:
    a) proiecte de studii şi cercetări, finanţate sau cofinanţate, în condiţiile legii, inclusiv din fonduri europene;
    b) editarea şi vânzarea de cărţi, publicaţii, lucrări şi studii de specialitate;
    c) studii, proiecte, prestări de servicii, consultanţă etc.;
    d) exploatarea bunurilor pe care le are în proprietate sau în administrare, în condiţiile legii;
    e) alte activităţi specifice realizate de Institut, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane fizice sau juridice.

    (3) Veniturile proprii se pot obţine şi din sponsorizări şi/sau donaţii, în condiţiile legii.

    ART. 8
    Institutul se înfiinţează la data intrării în vigoare a legii, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmând ca finanţarea cheltuielilor să se asigure de la bugetul de stat.

    ART. 9
    Se autorizează Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ să asigure spaţiul şi mijloacele necesare organizării şi funcţionării Institutului, în condiţiile legii.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    PETRU-GABRIEL VLASE
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 26 mai 2017.
    Nr. 117.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016