Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 1.430 din 22 aprilie 1940 asupra colonizarilor
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţionalã, Rege al României, La toţi de faţã şi viitori, sãnãtate: Adunãrile Legiuitoare au votat şi adoptat, iar Noi sancţionãm ce urmeazã:
CAP. I Operaţiunile de colonizare
ART. 1 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin Serviciul Comercial al Colonizãrii, va face operaţiuni de colonizare în condiţiunile legii de faţã. Prin operaţiuni de colonizare se înţelege: aşezarea coloniştilor pe terenurile destinate colonizãrii, buna lor instalare în centrele de colonizare cât şi organizarea lor economicã, socialã şi culturalã. Prin centrul de colonizare se înţelege o grupã de gospodãrii de colonişti, aşezaţi într-un sat vechiu sau formând o aşezare nouã, împreunã cu terenurile aferente acestei grupe. Colonizarea se va face în satele existente sau în sate noi, ce se vor înfiinţa numai dacã întinderea terenului permite aşezarea într-un centru a cel puţin 30 familii de colonişti. Coloniştii pe cât posibil vor fi grupaţi astfel ca în acelaşi centru sã fie adusã populaţie provenind din aceeaşi regiune şi având aceeaşi confesiune. ART. 2 Serviciul Colonizãrii are caracter comercial, aplicându-i-se dispoziţiunile prevãzute de art. 20 din legea pentru organizarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 82 din 6 Aprilie 1939. În ce priveşte controlul preventiv, se va proceda conform normelor generale stabilite prin art. 43-48 din legea contabilitãţii publice. Serviciul Colonizãrii este condus de un Comitet de direcţie, format din trei membri numiţi de Ministrul Agriculturii şi Domeniilor şi de un Director. Atribuţiunile Comitetului de direcţie şi ale Directorului, precum şi remuneraţia membrilor din comitet, se stabilesc prin regulamentul de aplicare al legii de faţã. ART. 3 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor este autorizat sã acorde coloniştilor înlesniri, prin construiri de locuinţe, distribuire de materiale de construcţie, unelte agricole, seminţe şi altele, a cãror valoare va fi rambursabilã de cãtre colonişti în condiţiunile stabilite prin prezenta lege. De asemenea va putea înzestra, în limita mijloacelor Serviciului colonizãrilor, centrele de colonizare cu centre agricole, cu localuri de interes obştesc: şcoli, biserici, cãminuri culturale, cu lucrãri pentru aprovizionare cu apã etc. De asemenea se vor lua mãsuri pentru delimitarea terenurilor necesare perdelelor de protecţie. Aceste plantaţiuni devin proprietatea comunelor şi se vor administra ca pãduri comunale. Aceste lucrãri se vor executa în total sau în parte în contul Statului, fie în regie, fie prin antreprizã.
CAP. II Fondul imobiliar al colonizãrii
ART. 4 Terenurile rãmase disponibile prin aplicarea legilor de reformã agrarã, a legii pentru organizarea Dobrogei Noui şi a operaţiunilor de comasare din acea regiune, precum şi terenurile aparţinând Statului sau dobândite prin exercitarea drepturilor de preemţiune, prin aplicarea convenţiunii cu Statul Turc privitoare la terenurile emigranţilor, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, sau prin alt mod vor fi destinate operaţiunilor de colonizare, alcãtuind "Fondul imobiliar al colonizãrii". Ministerul va putea destina din acest fond suprafeţele necesare instituţiilor de interes obştesc. Ministerul va prevedea în bugetul sãu ordinar o subvenţie de cel puţin 40.000.000 lei anual necesarã: construirii de locuinţe, înfiinţãrii aşezãmintelor şi executãrii lucrãrilor de interes obştesc, precum şi pentru asigurarea funcţionãrii Serviciului comercial al colonizãrii.
CAP. III Alegerea coloniştilor şi atribuirea loturilor
ART. 5 Pe terenurile care alcãtuesc fondul imobiliar al colonizãrii, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor va putea coloniza, dupã alegere, dintre locuitorii români care îndeplinesc urmãtoarele condiţiuni: a) Sã aibã vârsta de cel mult 50 ani şi sã fi satisfãcut legea recrutãrii; b) Sã nu fie puşi sub curatelã sau sub interdicţiune; c) Sã nu fi suferit pedepse pentru dezertare, pentru crime de drept comun, fals, delapidare de bani publici, escrocherii sau atentat la bunele moravuri; d) Sã fie cãsãtorit sau cu copii; e) Sã aibã îndeletnicire de cãpetenie agricultura; f) Sã aibã inventarul agricol necesar cultivãrii lotului; g) Sã dovedeascã prin certificate medicale cã nici el, nici vreunul din membrii familiei care locueşte împreunã cu el, nu este bolnav de tuberculozã sau sifilis. ART. 6 Românii veniţi de peste hotare pentru a fi colonizaţi pot fi admişi provizoriu la colonizare, înainte de a fi obţinut cetãţenia românã, de a fi satisfãcut legea recrutãrii şi de a-şi fi procurat inventarul agricol; proprietatea lotului nu li se poate însã transmite înainte de a fi satisfãcut şi aceste condiţiuni. ART. 7 Sunt preferaţi la colonizare: a) Acei care, în afarã de condiţiunile prevãzute de art. 5, vor face dovada cã au un inventar mai important pentru exploatarea lotului şi mijloace suficiente pentru a-şi întocmi gospodãria; b) Absolvenţii oricãrei instituţiuni recunoscute de pregãtire tehnicã agricolã, care nu ocupã funcţiuni publice; c) Acei din regiuni mai îndepãrtate de centrul de colonizare; d) Acei care s-au distins în rãzboiul pentru întregirea neamului prin acte de bravurã şi în special cei decoraţi cu Virtutea Militarã care îndeplinesc condiţiunile prevãzute de art. 5; e) Voluntarii de rãzboiu înscrişi în registrul special dela M.A.N., potrivit I.D.R. Nr. 64 din 8 Februarie 1940; f) Acei care s-au eliberat din armatã cu gradul de sergent. ART. 8 Preoţii, învãţãtorii, agronomii comunali, administratorii de pãşuni comunale, agenţii veterinari, brigadierii silvici, pãdurarii, precum şi micii funcţionari rurali (plãtiţi din bugetele comunelor), pot fi colonizaţi în centrele unde funcţioneazã, dacã Serviciul Colonizãrii apreciazã cã aceasta este în interesul centrului şi dacã îndeplinesc condiţiunile prevãzute la art. 5, cu excepţia celei dela alin. e şi f. Pentru fiecare din aceste categorii se va face câte un singur lot. Totalul lor în aceeaşi colonie va fi de maximum 5 loturi şi nu va depãşi 10 la sutã din întinderea terenului atribuit coloniei. ART. 9 Parcelarea terenurilor destinate colonizãrii se va face în baza unui plan de colonizare întocmit de Comitetul de Direcţie şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, prin care se va determina modul de întrebuinţare a terenului, întinderea loturilor şi planul edilitar al coloniei. Lucrãrile tehnice de parcelare se vor face fie prin antreprizã, fie în regie de cãtre biroul tehnic al Serviciului de Colonizare, dupã normele tehnice din caietul de sarcini al Direcţiei Cãrţilor Funciare şi Cadastrului Funciar. ART. 10 Lotul de colonizare va fi de 10 ha teren de culturã şi un loc de casã şi grãdinã în vatra satului. Pe terenurile speciale de culturã intensã sau de valoare mare: grãdinãrii irigate, vii, livezi de pomi, locuri din marginea oraşelor etc., sau în vederea colonizãrii unor categorii de locuitori rurali cu îndeletniciri speciale (forestiere, miniere, pescari etc.), în cazurile când asemenea colonizãri ar fi socotite necesare în raport cu caracterul economic al regiunii, se pot constitui şi loturi mai mici de 10 ha. Pentru meseriaşii rurali: fierari, rotari, lemnari, mecanici, se vor face loturi de 3 ha. Se pot atribui loturi mai mari de 10 ha pânã la maximum 50 de ha, iar în jurul conacelor mai importante ale moşiilor destinate colonizãrii chiar pânã la 100 ha, coloniştilor care îşi iau obligaţia ca, în termen de 3 ani, dupã un plan determinat de mai înainte şi eşalonat pe aceastã perioadã, sã facã pe lotul atribuit investiţiuni de minimum 5.000 lei la hectar peste preţul de cumpãrare al lotului în: inventar viu şi mort, construcţii, îmbunãtãţiri funciare etc. Neexecutarea programului în termenul fixat atrage dupã sine deposedarea colonistului, cu dreptul la despãgubiri pentru valoarea investiţiilor fãcute şi care nu ar putea fi ridicate. ART. 11 Cei admişi la colonizare vor fi puşi în posesia loturilor cu titlul provizoriu de arendaş, fiind obligaţi a plãti arenda fixatã de Comitetul de Direcţie. Arenzile se vor debita pe baza procesului-verbal de punere în posesie, care constitue şi titlul de urmãrire şi se vor urmãri prin organele fiscale ale Statului. Aceste venituri sunt afectate Serviciului Comercial al Colonizãrii. Niciun colonist nu poate rãmâne în situaţia de arendaş mai mult de 2 ani. Dacã în acest timp el nu va fi îndeplinit condiţiunile cerute de art. 12, pentru a i se putea transmite proprietatea lotului, va fi deposedat pe cale administrativã. Se excepteazã românii veniţi de peste frontiere, care pot rãmâne arendaşi pânã la expirarea termenelor prevãzute de legi pentru îndeplinirea formelor de obţinere a cetãţeniei române şi satisfacerea obligaţiunilor militare, dacã dovedesc cã au fãcut demersurile legale în acest scop şi cã s-au conformat obligaţiunilor fixate prin art. 12. În timpul cât coloniştii vor sta ca arendaşi pe lot, vor fi îndrumaţi de un şef al coloniei şi vor primi o instrucţie tehnicã specialã. ART. 12 Trecerea lotului în proprietatea colonistului se face prin act de vânzare-cumpãrare încheiat între colonist şi Stat, reprezentat prin Serviciul Comercial al Colonizãrii; în regiunile supuse regimului de cãrţi funciare, prin intabularea dreptului de proprietate în cartea funciarã în temeiul acestui contract. Intabularea dreptului de proprietate asupra acestor loturi nu se va face decât cu notarea caracterului de "bun atribuit prin colonizare". Actul de vânzare nu se poate întocmi decât dupã ce colonistul respectiv se va fi stabilit definitiv în centrul de colonizare şi se va constata cã a îndeplinit condiţiunile urmãtoare: Sã-şi fi fãcut o gospodãrie în colonie. Sã cultive lotul direct, cu inventar propriu. Sã fi executat programul de investiţiuni şi de culturã stabilit, în cazul prevãzut de art. 10. Sã fi plãtit toate arenzile datorate Serviciului Comercial al Colonizãrii. Actele de arendare cum şi cele de vânzare-cumpãrare sunt scutite de orice taxe de timbru şi înregistrare şi de impozite proporţionale; coloniştii vor suporta însã cheltuielile administrative pentru întocmirea şi transcrierea ori intabularea actului. Preţul de cumpãrare neachitat, împreunã cu sumele avansate pentru construcţii de case, vor greva lotul şi se vor înscrie în cartea funciarã ca sarcinã.
CAP. IV Fixarea şi plata preţului loturilor de colonizare
ART. 13 Preţul loturilor de colonizare se fixeazã pe hectar, dupã normele de mai jos. Pentru terenurile provenite din expropriere sau rezultate din aplicarea legii pentru organizarea Dobrogei-Noui, se va lua ca bazã normele stabilite prin legile de reformã agrarã respective; pentru terenurile cumpãrate sau provenite din schimb sau comasare sau din convenţia cu Statul Turc din 1936, privitoare la proprietatea imobilã a turcilor emigranţi, se va lua ca bazã preţul rezultat din actul de vânzare, de schimb, cel avut în vedere la comasare sau cel rezultat din convenţia cu Statul Turc. La preţul astfel calculat se va adãuga: a) Cota proporţionalã din cheltuielile fãcute de Stat cu eventualele lucrãri de îmbunãtãţire; b) Un spor de 5 la sutã la preţul total al loturilor reprezentând cota proporţionalã cu întinderea lotului, din valoarea suprafeţelor destinate ca rezerve de interes obştesc local în vatra satului pentru: drumuri, pieţe, fântâni, instituţii publice etc.; c) Cheltuielile de mãsurãtoare şi parcelare aferente. Pentru loturile formate din terenuri cumpãrate, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor este împuternicit, în cazul când preţul de cumpãrare este prea mare, sã ia asupra sa o parte din acest preţ, pânã la maximum 50 la sutã, cu autorizaţia Consiliului de Miniştri. Fixarea preţului pãşunilor comunale, constituite din fondul imobiliar al colonizãrilor, se va face conform normelor din legile pentru reforma agrarã respective, iar plata se va face de cãtre comunã în 30 ani, fãrã dobândã. Pentru Dobrogea Nouã, pãşunile comunale destinate coloniştilor se cedeazã gratuit comunelor de care ţin centrele respective. Proprietatea lor se transmite comunelor. ART. 14 Întreaga valoare a loturilor de colonizare calculatã dupã normele din art. precedent, se va plãti de cãtre colonişti în termen de 25 ani, fãrã dobândã, cu rata anualã la 1 Noemvrie al fiecãrui an. Ratele vor fi exigibile dupã dobândirea proprietãţii lotului conform art. 12. Debitele întocmite de Serviciul Comercial al Colonizãrii pentru plata loturilor de colonizare şi a pãşunilor comunale, se vor înscrie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ca venituri ale Statului sau pentru acoperirea creditelor care au servit pentru cumpãrarea terenurilor. ART. 15 Contractele de vânzare-cumpãrare, întocmite pânã la publicarea prezentei legi, vor putea fi modificate la cererea coloniştilor, prin acte autentice adiţionale, pentru a fi puse de acord cu condiţiunile prevãzute prin prezenta lege, privitoare la preţul loturilor şi la modalitãţile de platã. ART. 16 Valoarea construcţiunilor şi înlesnirilor acordate coloniştilor se restitue în 30 rate anuale, plãtibile la 1 Noemvrie al fiecãrui an, fãrã nicio dobândã. Procesele-verbale de predarea locuinţelor, materialelor de construcţie şi a altor înlesniri sub orice formã, sau chitanţele semnate de colonişti, cum şi extrasul de cont, eliberat de Serviciul Comercial al Colonizãrii, constituesc titluri pe baza cãrora debitãrile sunt şi rãmân definitive, putând fi urmãrite conform legii pentru unificarea procedurii fiscale. Coloniştii care au obţinut material de construcţii dela Stat sunt obligaţi sã-şi asigure locuinţa şi gospodãria. ART. 17 Neplata a douã rate consecutive din preţul loturilor de colonizare şi a celorlalte debite prevãzute la art. 16 atrage rezilierea de plin drept a contractului de vânzare şi deposedarea colonistului, fãrã somaţiune sau punere în întârziere, Statul reţinând ratele plãtite în contul preţului, drept echivalent de folosinţã a lotului. Organele Ministerului de Finanţe delegate cu încasarea debitelor sunt obligate, sub sancţiunea prevãzutã de art. 24 din legea asupra contabilitãţii publice, sã comunice Serviciului Comercial al Colonizãrii numele coloniştilor rãmaşi în întârziere cu plata a douã rate.
CAP. V Regimul juridic al loturilor de colonizare şi îndatoririle coloniştilor
ART. 18 Loturile de colonizare, în întinderea în care au fost constituite ca atare, sunt unitãţi economice şi sunt indivizibile şi ca proprietate şi ca exploatare. Ele nu pot fi împãrţite nici prin înstrãinare prin acte între vii, nici prin succesiune. Orice fel de acte, sub orice denumire şi sub orice formã, care ar conduce în practicã la împãrţirea proprietãţii sau exploatãrii loturilor, se considerã nule şi orice divizare de fapt se considerã fãrã efect, iar eventualii deţinãtori vor fi evacuaţi. ART. 19 Înstrãinãrile voluntare, atât cele oneroase cât şi cele gratuite, ale loturilor de colonizare se pot face numai cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, numai cãtre alţi colonişti sau persoane care îndeplinesc condiţiunile prevãzute de art. 5 pentru admiterea la colonizare şi cu respectarea condiţiunilor prevãzute în art. precedent, şi numai dupã trecerea a 5 ani dela data când coloniştii au devenit proprietari. Sunt scutite de îndeplinirea condiţiunilor arãtate la alineatul 1, înstrãinãrile pentru înzestrãri sau donaţiuni cãtre copii şi a celor pentru ieşirea din indiviziune. În cazurile de înstrãinãri prin acte între vii, afarã de cele fãcute cãtre copii, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor îşi rezervã dreptul de rãscumpãrarea loturilor, restituind colonistului ratele plãtite şi plus-valoarea datoratã investiţiunilor şi muncii sale. Plus-valoarea se va stabili în termen de 30 zile dela înregistrarea cererii pentru autorizarea vânzãrii, de cãtre un delegat al Ministerului de Agriculturã, asistat de cãtre primarul comunei respective sau de locţiitorul sãu şi de cãtre doi colonişti fruntaşi din centrul de colonizare, în prezenţa colonistului, care va fi citat în acest scop. În caz de nemulţumire, colonistul are dreptul sã cearã fixarea plus-valorii pe calea justiţiei, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (Serviciul comercial al colonizãrii), în termen de 30 zile dela data când a luat cunoştinţã de estimaţia fãcutã. Acest drept îl are şi Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, când evaluarea fãcutã nu pare a fi conformã cu realitatea. În aceste cazuri se va aplica procedura prevãzutã de art. 31 din lege. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor se va pronunţa asupra cererii de înstrãinare, avizând la rãscumpãrare sau la acordarea autorizaţiei de vânzare, în termen de 30 zile dela data când colonistul a dat mulţumire de estimaţie sau dela rãmânerea definitivã a hotãrîrii judecãtoreşti. Dacã Ministerul nu s-a pronunţat în acest termen, aceasta echivaleazã cu aprobarea tacitã, colonistul putând cere Ministerului dovada expirãrii termenului. Plata pentru rãscumpãrarea loturilor de colonizare se va face de cãtre Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, din fondurile ce se vor prevede în acest scop şi va deveni exigibilã din momentul când s-a comunicat colonistului rãscumpãrarea. Înstrãinãrile de orice fel, fãcute pe orice cale şi sub orice formã, cu nerespectarea dispoziţiunilor de mai sus, sunt şi rãmân nule de drept, iar lotul, inclusiv investiţiunile fãcute pe el, intrã în patrimoniul Statului din orice mânã s-ar afla, fãrã niciun drept de despãgubire. Nulitatea e de ordine publicã şi poate fi invocatã şi de Ministerul public, în timp de 10 ani dela data înstrãinãrii. ART. 20 Loturile de colonizare nu pot fi ipotecate decât la: Casa Ruralã, Creditul Funciar Rural, Banca Ipotecarã Ruralã, Banca pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole, Creditul Agricol Ipotecar, Societãţile de Credit Agricol împuternicite de lege, cooperativele de credit de orice grad şi orice fel, împuternicite de Ministerul sub al cãrui control se aflã sã facã asemenea operaţiuni, precum şi instituţiunile bancare, împuternicite, anume de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, pe baza recomandãrilor fãcute de Banca Naţionalã a României. Aceste instituţiuni, prin derogare dela art. 21, alin. 3, pot cumpãra la licitaţie publicã loturile asupra cãrora au ipotecã, cu obligaţia însã de a le vinde în termen de 3 ani dela transcrierea ordonanţei de adjudecare, tot cãtre un colonist. ART. 21 În caz de execuţie silitã a averii imobiliare a unui colonist de cãtre creditor, toate datoriile de orice naturã ale colonistului cãtre Stat devin în întregime exigibile. Creditorul urmãritor este obligat, sub sancţiunea prevãzutã în ultimul alineat al art. 22, sã notifice comandamentul sau încheierea de ordonare a executãrii, Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Serviciul Comercial al Colonizãrii, care va comunica instanţei de urmãrire datoriile cãtre Stat, ce greveazã lotul colonialului. Loturile de colonizare nu vor putea fi adjudecate decât asupra altor colonişti, sau acelor persoane care îndeplinesc condiţiunile de admisibilitate la colonizare prevãzute de art. 5. Licitatorii vor prezenta instanţei de executare certificat dela Serviciul Comercial al Colonizãrii, cã îndeplinesc condiţiunile de admisibilitate la colonizare. ART. 22 Din preţul adjudecãrii se vor îndestula mai întâiu Statul, Ţinutul şi comuna, pentru datorii de impozite, apoi Statul (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor), pentru sumele ce îi sunt datorate ca rate din preţul lotului, arenzi şi orice ajutoare acordate, precum: ajutoare pentru construcţii de locuinţe, inventar agricol, seminţe etc. şi numai dupã aceea celelalte creanţe ce pot face obiectul unei urmãriri imobiliare pe baza prezentei legi. În cazul când colonistul adjudecatar nu va putea depune preţul adjudecãrii în întregime, el va putea prelua asupra sa datoriile debitorului cãtre Stat, reprezentat prin Ministerul Agriculturii, în total sau în parte, dând în acest scop o declaraţie autenticã de preluarea acestor datorii în aceleaşi condiţiuni de platã şi cu obligaţia de a se supune regimului de colonizare. Ordonanţa de adjudecare definitivã, care va cuprinde şi menţiunea eventualei preluãri a datoriilor, se va comunica, în mod obligatoriu, de cãtre instanţa care a pronunţat-o, Serviciului Comercial al Colonizãrii, care va înscrie pe adjudecatar în registrul de colonişti. Orice execuţie silitã, fãcutã contra acestor dispoziţiuni şi a celor din art. 21, este nulã de drept şi nu poate fi opozabilã Statului. ART. 23 Urmãrirea imobiliarã asupra lotului de colonizare nu se poate face decât în temeiul creanţelor ipotecare contractate cu creditorii enumeraţi la art. 20 sau în temeiul creanţelor Statului, Ţinutului şi comunelor pentru impozite şi condamnaţiuni penale. În temeiul celorlalte creanţe, sunt îngãduite fie urmãriri asupra averii mobiliare, fie asupra veniturilor nemişcãtorului; în acest din urmã caz se va urma potrivit art. 211 şi 212 al legii LX/1881, în regiunile unde aceastã lege este în vigoare. În cazul urmãririi veniturilor numai debitorii vor putea fi numiţi administratori sau secheştri asupra propriilor lor bunuri. ART. 24 Un colonist nu poate dobândi, fie prin cumpãrãri aprobate, fie prin adjudecãri, terenuri de colonizare mai mult de 50 ha, inclusiv lotul cu care a fost colonizat. Fiecare din loturile dobândite îşi pãstreazã caracterul de unitate economicã în sensul art. 18. ART. 25 Schimburile de loturi între colonişti sunt îngãduite cu aprobarea Serviciului Comercial al Colonizãrii, dar numai între coloniştii proprietari şi cu condiţia de a se fi plãtit integral datoriile exigibile faţã de Stat, inclusiv impozitele cãtre Stat, Ţinut şi comunã. ART. 26 Orice colonist poate desemna prin testament pe moştenitorul cãruia i se va atribui proprietatea lotului de colonizare şi care va avea sã despãgubeascã pe copãrtaşi, conform dispoziţiunilor Codului Civ. Carol II. Când moştenitorul n-a fost desemnat, lotul poate fi atribuit prin bunã învoialã unuia dintre moştenitorii legali. În caz de neînţelegere între comoştenitori, judecãtorul de pace competinte va proceda la atribuirea lotului în întregime aceluia dintre comoştenitori care pare a fi mai capabil pentru luarea sarcinilor de exploatare şi de despãgubire şi care îşi ia obligaţiunea de a se stabili în centrul de colonizare. Judecarea se va face de urgenţã şi cu citarea pãrţilor. În toate aceste cazuri, judecãtorul este obligat a încheia un jurnal de constatare care va constitui titlul de proprietate. Un exemplar din acest jurnal de constatare se va înainta din oficiu, sub sancţiuni disciplinare, Serviciului Comercial al Colonizãrii, pentru a se ţine evidenţa mutaţiunii de proprietate. Dacã moştenitorul asupra cãruia a rãmas lotul nu-şi executã obligaţiunea de despãgubire faţã de ceilalţi comoştenitori în termenul fixat, lotul reintrã în patrimoniul indiviz al comoştenitorilor şi oricare din ei poate cere instanţei scoaterea lui în vânzare prin licitaţie publicã, pentru ieşirea din indiviziune, cu respectarea dispoziţiunilor art. 21 din prezenta lege. ART. 27 Coloniştii fãrã moştenitori rezervatari pot testa lotul de colonizare şi persoanelor care nu sunt rude cu defunctul în grad succesibil, care însã, sã întruneascã condiţiunile cerute de art. 5 al legii. ART. 28 Proprietãţile provenind din fondul imobiliar al colonizãrii ale coloniştilor decedaţi fãrã rude în grad succesibil şi moştenitori testamentari, reintrã în patrimoniul Statului (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, fondul imobiliar al colonizãrii), împreunã cu toate clãdirile şi investiţiunile aflate pe ele. ART. 29 Coloniştii, indiferent de regimul legal sub care au fost colonizaţi sau de modul cum au dobândit lotul, sunt obligaţi: a) Sã se stabileascã cu familia în centrul de colonizare unde li s-a atribuit lotul şi sã aibã acolo domiciliul real; b) Sã-şi întocmeascã gospodãrie în centrul de colonizare; c) Sã aibã inventar agricol pentru cultivarea lotului în bune condiţiuni; d) Sã exploateze direct lotul atribuit; e) Sã se supunã obligaţiunilor impuse de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, privitoare la planul de culturã, la organizarea mijloacelor de culturã şi tovãrãşii care sã îndrumeze pe colonişti spre o culturã raţionalã şi intensivã, la desfacerea produselor lor şi îmbunãtãţirea rasei vitelor. Loturile incapabililor vor putea fi administrate prin arendare de reprezentanţii lor legali pe tot timpul incapacitãţii. ART. 30 În afarã de cazurile de deposedare prevãzute la art. 11, 17, 18 şi 19, vor fi îndepãrtaţi dela colonizare şi deposedaţi toţi coloniştii care se vor constata ca nu îndeplinesc condiţiunile art. 29. În toate cazurile de deposedare, constatarea se va face de cãtre organul delegat al Ministerului Agriculturii în asistenţa primarului comunei respective sau locţiitorului sãu şi a doi martori colonişti din localitate, prin procese-verbale individuale care au puterea probantã pânã la proba contrarie. ART. 31 Pentru cazurile de deposedare prevãzute de prezenta lege, coloniştii care nu sunt încã proprietari şi deţin loturile în calitate de arendaşi, vor fi excluşi şi deposedaţi pe cale administrativã. Excluderea şi deposedarea se hotãrãşte de Serviciul Comercial al Colonizãrii şi se va executa prin Serviciile agricole judeţene. Deposedarea coloniştilor cu titluri de proprietate şi a celor definitivaţi pe baza dispoziţiunilor art. 54 din legea asupra colonizãrii din 17 Iulie 1930, se pronunţã de judecãtoria de pace din oraşul de reşedinţã a judeţului, printr-o hotãrîre datã la cererea Serviciului Comercial al Colonizãrii. Hotãrîrea se va da cu drept de apel la tribunal în termen de 15 zile libere dela pronunţare, dacã partea a fost faţã şi dela comunicare dacã a fost lipsã. Apelantul este obligat sã facã alegere de domiciliu prin petiţia de apel şi sã motiveze apelul, depunând şi actele de care se serveşte, pânã la prima zi de înfãţişare. Prezenţa în instanţã acoperã lipsa de procedurã. Instanţa, pentru motive temeinice, va putea acorda un singur termen pentru întregirea motivelor de apel şi depunerea actelor. Tribunalul va judeca de urgenţã şi cu precãdere. Procedura va fi gratuitã şi pãrţile se vor cita din oficiu. ART. 32 În cazurile de deposedare a coloniştilor cu titluri de proprietate şi ale cãror loturi vor fi ipotecate la una din instituţiunile prevãzute de art. 20 din prezenta lege, Serviciul Comercial al Colonizãrii va încunoştiinţa, cu douã luni înainte de începerea formalitãţilor, instituţia de credit respectivã, dacã aceasta a comunicat anterior Serviciului Comercial al Colonizãrii existenţa creanţei sale ipotecare. Urmãrirea începutã de instituţiunea creditoare suspendã procedura de deposedare. ART. 33 În cazul de deposedare, lotul întreg al colonistului, inclusiv locul de casã şi clãdirile existente, intrã în patrimoniul Statului, fondul imobiliar al colonizãrii. Coloniştii deposedaţi vor avea dreptul la despãgubiri pentru valoarea învestiţiunilor fãcute şi care nu ar putea fi ridicate, în afarã de cazurile prevãzute la art. 18 şi 19, al. penultim. ART. 34 Pe loturile rezultate din deposedãri sau prin exercitarea dreptului de rãscumpãrare prevãzut la art. 19, se vor face noi colonizãri având precãdere la colonizare descendenţii colonistului deposedat, dacã îndeplinesc condiţiunile legii de faţã. Preţul acestor loturi se va calcula şi plãti dupã regulele stabilite de art. 13, adãugându-se şi valoarea despãgubirilor acordate colonistului deposedat.
CAP. VI Dispoziţiuni finale şi transitorii
ART. 35 Locurile de casã din vetrele satelor, rãmase disponibile dupã satisfacerea coloniştilor, se pot vinde de cãtre Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (Serviciul Colonizãrilor) prin bunã învoialã cu platã imediatã: a) Meseriaşilor care sunt necesari coloniei; b) Funcţionarilor comunali stabiliţi în localitate; c) Lucrãtorilor agricoli manuali; d) Tinerilor însurãţei fii de colonişti. Asemenea locuri se pot atribui gratuit instituţiunilor publice locale, în vederea construirii de localuri publice. ART. 36 Loturile de case vândute în oraşe pe baza diferitelor legi de împroprietãrire dupã 1918, nu se pot înstrãina decât cu aprobarea Ministerului de Agriculturã şi Domenii. Orice vânzare fãrã aceastã aprobare este nulã. Aceastã dispoziţie se va înscrie din oficiu în cartea funciarã şi în registrele de transcripţiuni. ART. 37 Terenurile formând fondul imobiliar al colonizãrii, care nu sunt încã atribuite coloniştilor, se vor administra de Serviciul Comercial al Colonizãrii, arendându-se la licitaţie sau prin învoialã. ART. 38 Dupã ce nevoile coloniştilor au fost satisfãcute, materialul clãdirilor care au intrat în patrimoniul Statului Român, prin convenţia cu Statul Turc, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, va putea fi vândut prin bunã învoialã şi altor locuitori din comunele respective. ART. 39 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor Serviciul Comercial al Colonizãrii, este autorizat sã vândã prin bunã învoialã porţiunile de terenuri care, din cauza întinderii lor reduse sau a calitãţii lor slabe, nu pot forma loturi de colonizare, însã numai coloniştilor, dându-se preferinţã vecinilor şi numai la preţul zilei şi cu plata integralã. ART. 40 Prin derogare dela art. 14, ratele din preţul loturilor de colonizare vândute coloniştilor din judeţele cu cãrţi funciare prin actele încheiate anterior prezentei legi, devin exigibile dela data semnãrii de cãtre pãrţi a actelor de vânzare-cumpãrare, indiferent dacã aceste acte au fost depuse sau nu la instanţele de carte funciarã pentru intabulare. Coloniştii care au fost debitaţi cu preţul dela data intabulãrii actelor de vânzare, deşi aceste acte au fost semnate cu cel puţin un an înainte de aceastã datã, vor putea cere refacerea acestor debite, cu începere dela data semnãrii, reducându-li-se debitele de arenzi pe acest interval de timp. ART. 41 Autorizaţiunile de vânzare cu divizarea loturilor date de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor coloniştilor, dacã pânã la publicarea legii de faţã nu s-a încheiat contractul de vânzare, sunt şi rãmân nule. Clauzele relative la divizibilitatea loturilor, prevãzute în contractele de vânzare încheiate între Stat şi colonist, nu vor mai produce niciun efect dela data intrãrii în vigoare a legii de faţã, coloniştii neputând invoca drepturi câştigate pe baza lor. Actele juridice prin care, în temeiul unor asemenea clauze, s-a dispus pânã la intrarea în vigoare a prezentei legi de o parte a lotului, sunt şi rãmân valabile. ART. 42 Toate acţiunile de deposedare introduse pe baza legii asupra colonizãrii din 17 Iulie 1930 şi a legii privitoare la regimul colonizãrii din 7 Aprilie 1936 şi care sunt încã pendinte la data publicãrii prezentei legi, îşi vor continua cursul dacã temeiurile de drept sunt menţinute şi prin prezenta lege. În caz contrar, acţiunile îşi vor continua cursul numai dupã ce vor fi modificate în sensul noilor dispoziţiuni. ART. 43 Toţi coloniştii se vor bucura pe timp de 10 ani de scutire de orice impozite cãtre Stat şi Ţinut. Termenul de scutire începe dela punerea în posesie, iar pentru coloniştii care dupã punerea în posesie totuşi au plãtit impozite, scutirea lor începe dela ultima platã fãcutã. ART. 44 Toate sumele datorate de colonişti Statului (Serviciul Comercial al Colonizãrii, fost Oficiul Naţional al Colonizãrii), pânã la 1 Octomvrie 1938, drept arenzi pentru loturile atribuite, dar neachitate pânã în prezent, se reduc cu 50%. ART. 45 Toate debitele iniţiale pentru rambursarea ajutoarelor acordate coloniştilor, anterior legii colonizãrii din 17 Iulie 1930, pentru locuinţe, se reduc cu 25%, plata fãcându-se în 30 ani, fãrã dobândã. ART. 46 Debitele din arenzi înfiinţate pentru folosinţa pãşunilor comunale atribuite din fondul imobiliar al colonizãrii în Dobrogea-Nouã şi neachitate pânã la publicarea prezentei legi, se desfiinţeazã. ART. 47 Dispoziţiunile cuprinse în aceastã lege în art. 5, 6, 7, 8, 10, 18, 23, 24, 26, 27, 29 şi 43 sunt obligatorii şi pentru operaţiunile de colonizare fãcute de Banca pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole - BINAG - în baza legii pentru finanţarea preemţiunii, publicatã în Monitorul Oficial Nr. 268, partea I, din 18 Noemvrie 1939. ART. 48 Coloniştii care deţin loturi dela BINAG în baza legii pentru finanţarea preemţiunii din 18 Noemvrie 1939, dupã achitarea integralã a preţului loturilor, rãmân supuşi tuturor obligaţiunilor impuse coloniştilor prin prezenta lege şi pasibili de aceleaşi sancţiuni. Controlul îndeplinirii acestor obligaţiuni se exercitã de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Serviciul Comercial al Colonizãrii. În caz de deposedare a lor pentru vreuna din cauzele prevãzute de lege, loturile lor trec în patrimoniul Statului, fondul imobiliar al colonizãrii. ART. 49 Centrele de colonizare vor putea fi patronate cu aprobarea Ministerului de Agriculturã şi Domenii de cãtre Municipii, comune urbane şi rurale, instituţii publice şi particulare, asociaţii profesionale şi culturale, care se obligã a contribui alãturi de Stat la propãşirea spiritualã şi materialã a lor. ART. 50 Legea privitoare la regimul colonizãrii din 7 Aprilie 1936, se abrogã. De asemenea se abrogã toate dispoziţiunile din legi şi regulamente contrarii dispoziţiunilor prezentei legi. ART. 51 Un regulament de aplicare va desvolta dispoziţiunile prezentei legi. Acelaşi regulament va prevede şi organizarea Serviciului Comercial al Colonizãrii. Aceastã lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 17 Aprilie, anul 1940, şi s-a adoptat cu unanimitate de una sutã douãzeci voturi.
Preşedinte, AL. VAIDA VOEVOD (L.S.A.D.).
Secretar, Onufrei Lunguleac
Aceastã lege s-a votat de Senat în şedinţa dela 19 Aprilie anul 1940 şi s-a adoptat cu majoritate de una sutã douãzeci şi cinci voturi, contra douã.
Preşedinte, G. ARGETOIANU (L.S.S.).
Secretar, Al. Samoil
Promulgãm aceastã lege şi ordonãm ca ea sã fie învestitã cu sigiliul Statului şi publicatã în Monitorul Oficial. Dat în Bucureşti la 22 Aprilie 1940.
CAROL (L.S.St.).
Ministrul justiţiei, Istrate N. Micescu
Nr. 1.430
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
