Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 49 din 16 aprilie 2020  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 49 din 16 aprilie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 323 din 17 aprilie 2020
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    (1) Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.
    (2) Prin excepţie de la alin. (1), stimulentul educaţional se acordă şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei.
    (3) Stimulentul educaţional se acordă numai pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare."

    2. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    (1) Stimulentul educaţional se acordă:
    a) din oficiu, pentru situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1), după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocaţie pentru susţinerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este şi titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei;
    b) pe bază de cerere, pentru situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2)."

    3. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) În vederea asigurării accesului cât mai multor copii defavorizaţi la stimulentul educaţional, primarul şi managerii unităţilor de învăţământ preşcolar dispun efectuarea, la un interval de cel mult 6 luni, de campanii de informare şi consiliere a familiilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, cu privire la importanţa înscrierii copiilor la grădiniţă şi la metodologia de funcţionare a legii."

    4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educaţional se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,2 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniţă, beneficiar al stimulentului educaţional."



    ART. II
    Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

    ART. III
    (1) Pentru copiii care au drepturi stabilite la data intrării în vigoare a prezentei legi, stimulentul educaţional, aprobat în baza prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, se acordă până la finalizarea anului şcolar în curs.
    (2) După data prevăzută la alin. (1), dreptul la stimulentul educaţional încetează de drept, cu excepţia situaţiei în care familia se află în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.

    ART. IV
    În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi se modifică în mod corespunzător:
    a) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 15/2016, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. V
    Până la data prevăzută la art. IV, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi celelalte instituţii cu responsabilităţi în domeniu au obligaţia de a lua măsurile administrative necesare aplicării prezentei legi.

    ART. VI
    Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    TITUS CORLĂŢEAN

    Bucureşti, 16 aprilie 2020.
    Nr. 49.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016