Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 217 din 29 octombrie 2020  pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 217 din 29 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1012 din 30 octombrie 2020
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    ART. I
    Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 153 alineatul (2), după litera b) se introduce o literă nouă, litera c), cu următorul cuprins:
    "c) infracţiunilor prevăzute de art. 218 şi 220."

    2. La articolul 154, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 218 şi 220, în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului."

    3. La articolul 211, alineatul (1) şi partea introductivă şi literele d) şi e) ale alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 211
    (1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (2) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    ................................................................................................
    d) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
    e) fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze."

    4. La articolul 213, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Dacă fapta prevăzută la alin. (3) a fost săvârşită în una dintre următoarele împrejurări:
    a) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
    b) minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;
    c) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei prevăzute la alin. (3) se majorează cu încă o pătrime."

    5. La articolul 218, alineatul (1) şi partea introductivă şi literele b) şi e) ale alineatului (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 218
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    ................................................................................................
    (3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    ................................................................................................
    b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
    ................................................................................................
    e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;"

    6. La articolul 218, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost comise faţă de un minor în circumstanţele prevăzute la alin. (3) lit. a), b) şi d)-f) sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor."

    7. La articolul 218, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

    8. La articolul 219 alineatul (2), literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
    ................................................................................................
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;"

    9. La articolul 219, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele prevăzute la alin. (1) au fost comise faţă de un minor în circumstanţele prevăzute la alin. (2) lit. a), b) şi d)-f) sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor."

    10. Articolul 220 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 220
    Actul sexual cu un minor
    (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
    (3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
    a) minorul este membru de familie al majorului;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
    (4) Fapta prevăzută la alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
    (5) Fapta prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
    a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
    e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
    (6) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la alin. (4) lit. e) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
    (7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(5) se pedepseşte."

    11. La articolul 221, alineatul (1) şi partea introductivă şi literele a) şi b) ale alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 221
    (1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
    a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;"

    12. La articolul 221, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 14 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la două luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
    a) minorul este membru de familie al majorului;
    b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
    c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
    d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice."

    13. La articolul 221, alineatele (3)-(6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5) Faptele prevăzute la alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1), (2) şi (2^1) se pedepseşte."

    14. Articolul 222 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 222
    Racolarea minorilor în scopuri sexuale
    (1) Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
    (2) Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

    15. După articolul 222 se introduce un nou articol, articolul 222^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 222^1
    Fapte comise în circumstanţe agravante
    Dacă faptele prevăzute la art. 220-222 sunt săvârşite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

    16. La articolul 374 alineatul (3^1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;"

    17. La articolul 374 alineatul (3^1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor."



    ART. II
    Prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(2^1), art. 222^1, art. 216^1 şi art. 374 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării unde aceasta a fost săvârşită.

    ART. III
    La articolul 223 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, ultrajul contra bunelor moravuri, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică."


    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    FLORIN IORDACHE
                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ROBERT-MARIUS CAZANCIUC

    Bucureşti, 29 octombrie 2020.
    Nr. 217.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016