Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. I (1) Se aprobă aderarea Secretariatului General al Guvernului, ca membru cu drepturi depline, la Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă (EEAC). (2) Se aprobă plata cotizaţiei anuale de participare a Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru dezvoltare durabilă, în calitate de membru cu drepturi depline, la Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă (EEAC), în limita echivalentului în lei al sumei de 6.500 euro/an. Cuantumul cotizaţiei anuale poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului în situaţia în care Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă (EEAC) decide actualizarea acestuia la un alt nivel. (3) Echivalentul în lei al sumei prevăzute la alin. (2) se va calcula pe baza cursului oficial de schimb leu/euro în vigoare la data efectuării plăţii. (4) Cotizaţia anuală prevăzută la alin. (2) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Departamentul pentru dezvoltare durabilă. ART. II Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1 punctul II „Organizaţiile internaţionale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor şi a altor instituţii centrale“, după numărul curent 91 se introduce un nou număr curent, numărul curent 92, cu următorul cuprins: "
┌────┬────────────┬──────┬───────────┬────────┬──────────────┬──────────┐
│ │ │ │ │ │Instituţia │ │
│ │ │ │ │ │română care │ │
│Nr. │Denumirea │ │Anul │Anul │coordonează │ │
│crt.│organizaţiei│Sediul│înfiinţării│aderării│relaţiile cu │Explicaţii│
│ │ │ │ │României│organizaţia │ │
│ │ │ │ │ │internaţională│ │
│ │ │ │ │ │respectivă │ │
├────┼────────────┼──────┼───────────┼────────┼──────────────┼──────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │5 │6 │
├────┼────────────┼──────┼───────────┼────────┼──────────────┼──────────┤
│ │Reţeaua │ │ │ │ │ │
│ │Europeană a │ │ │ │ │ │
│ │Consiliilor │ │ │ │Secretariatul │ │
│92. │Europene de │Haga │1993 │2020 │General al │ │
│ │Mediu şi │ │ │ │Guvernului │ │
│ │Dezvoltare │ │ │ │ │ │
│ │Durabilă │ │ │ │ │ │
│ │(EEAC) │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴──────┴───────────┴────────┴──────────────┴──────────┘
" 2. La anexa nr. 2.2, subcapitolul „Secretariatul General al Guvernului“, după numărul curent 2 se introduce un nou număr curent, numărul curent 3, cu următorul cuprins: "
┌─┬─────────────────────────┬────┬─────┐
│ │Reţeaua Europeană a │ │ │
│3│Consiliilor Europene de │euro│6.500│
│ │Mediu şi Dezvoltare │ │ │
│ │Durabilă (EEAC) │ │ │
└─┴─────────────────────────┴────┴─────┘
" Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, CRISTINA-MĂDĂLINA PRUNĂ PREŞEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU Bucureşti, 20 mai 2021. Nr. 148. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.