Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   INSTRUCTIUNI nr. 12.242 din 5 iunie 1995  cu privire la modul de incasare a veniturilor si de alocare a sumelor pentru finantarea cheltuielilor aprobate prin bugetul Fondului special pentru dezvoltarea si modernizarea drumurilor publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

INSTRUCTIUNI nr. 12.242 din 5 iunie 1995 cu privire la modul de incasare a veniturilor si de alocare a sumelor pentru finantarea cheltuielilor aprobate prin bugetul Fondului special pentru dezvoltarea si modernizarea drumurilor publice

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR Nr. 2.056/A.N./1995 MINISTERUL FINANTELOR Nr. 12.242/5.VI.1995
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 117 din 9 iunie 1995

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    1. Potrivit prevederilor Legii nr. 13/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, veniturile acestui fond se calculează prin aplicarea cotei de 5% asupra:
    a) preţului cu ridicată negociat, exclusiv accizele, pentru cantităţile de carburanţi auto livrati de producătorii din ţara şi destinaţi consumului intern;
    b) valorii în vamă, stabilită potrivit legii, pentru carburanţii auto importaţi.
    2. Din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice 60% se va folosi pentru finanţarea drumurilor naţionale, iar 40% pentru finanţarea drumurilor locale.
    3. Studiile, proiectele, cercetările şi lucrările care, potrivit legii, se pot efectua din încasările la Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice sunt menţionate în anexa nr. 1.
    4. Lucrările finanţate din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice se executa pe baza unui program anual care sta la baza elaborării bugetului acestui fond de către Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România". Capitolul privind drumurile locale din acest program se întocmeşte pe baza propunerilor primite de la consiliile judeţene şi locale.
    Bugetul Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice (anexa nr. 2) şi programul defalcat pe trimestre se avizează de Consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", de organele de specialitate din Ministerul Transporturilor şi se aproba de ministrul transporturilor, în calitate de ordonator principal de credite.
    In cazuri bine justificate, pe parcursul execuţiei anuale a bugetului Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, Consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" poate propune modificări ale repartizării sumelor pe categorii de lucrări şi pe trimestre, cu condiţia încadrării în bugetul aprobat.
    Modificările se aproba de către Ministerul Transporturilor, la propunerea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România".
    Defalcarea pe luni a programelor trimestriale şi modificările ulterioare ale acestora se aproba de către Consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România".

    CAP. II
    Încasarea veniturilor Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice

    5. Obligaţia calculării şi varsarii cotei de 5% revine producătorilor, indiferent de forma de organizare şi de titularul dreptului de proprietate, pentru produsele destinate consumului intern, şi importatorilor pentru produsele importate.
    6. Sumele datorate se virează până la data de 25 a lunii următoare, pentru luna precedentă, în contul 64294069 "Disponibil din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice" deschis pe seama Ministerului Transporturilor la centrala Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A.
    Extrasul de cont şi documentele justificative se transmit Ministerului Transporturilor pentru înregistrarea lor în contabilitatea proprie.
    7. Pentru neplata în termen a sumelor datorate de agenţii economici, producători şi importatori de carburanţi auto, se aplica o majorare pentru fiecare zi de intirziere conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 13/1994. Majorările de intirziere se aplica din ziua calendaristică următoare termenului de plata.
    Controlul asupra calculului sumelor datorate şi a respectării termenului de plata şi aplicarea penalizărilor de intirziere se realizează de organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor.

    CAP. III
    Alocarea sumelor pentru finanţarea cheltuielilor aprobate din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice

    8. Pentru utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, Ministerul Transporturilor îndeplineşte aceleaşi atribuţii de ordonator principal de credite ca şi în cazul sumelor alocate de la bugetul de stat.
    9. Sumele colectate în Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice se utilizează de către Ministerul Transporturilor pentru finanţarea cheltuielilor, astfel:
    - Unităţile teritoriale de administrare a drumurilor publice naţionale, consiliile judeţene şi locale transmit la Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", până la data de 12 a fiecărei luni, cereri justificative pentru cheltuieli materiale şi de capital necesare în luna următoare, conform modelelor prezentate în anexele nr. 3a) şi nr. 3b).
    - Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" prezintă Ministerului Transporturilor, până la data de 15 a fiecărei luni, cererile justificative pentru necesarul de cheltuieli materiale şi de capital ce urmează a se efectua în luna următoare, conform modelelor prezentate în anexele nr. 4a) şi nr. 4b).
    Datele se fundamentează cu încadrarea în prevederile programelor aprobate şi în limita disponibilităţilor din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice.
    10. După verificare şi aprobare, Ministerul Transporturilor virează, în limita disponibilităţilor existente în contul sau deschis la banca Romana pentru Dezvoltare - S.A., sumele fundamentate conform pct. 9 de mai sus. Viramentele se efectuează în contul Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", cod 6429... "Disponibil din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice", deschis la Sucursala municipiului Bucureşti a Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A.
    Sucursalele teritoriale ale Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A. deschid conturi speciale cod 6429..., cu avizul Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", consiliilor judeţene şi locale, la solicitarea acestora.
    11. Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", în baza aprobării cererilor justificative, efectuează alimentarea conturilor simbol 6429... deschise la unităţile teritoriale ale Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A. pe seama consiliilor judeţene şi locale.
    12. Răspunderea pentru modul de utilizare a sumelor din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice revine Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi unităţilor din subordine, beneficiare, precum şi consiliilor judeţene şi locale.
    13. Pentru cheltuielile efectuate din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, sucursalele teritoriale ale Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A. executa controlul în limitele stabilite prin convenţia încheiată anual în acest scop cu Ministerul Finanţelor.
    14. Fondurile rămase disponibile la sfârşitul anului în conturile deschise pe seama Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", a consiliilor judeţene şi locale sau, după caz, direcţiilor regionale de drumuri şi poduri se virează de către sucursalele Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A. în contul 64294069 "Disponibil din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice" al Ministerului Transporturilor, deschis la centrala Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A., fără a se solicita acceptul titularului de cont.

    CAP. IV
    Raportarea utilizării sumelor din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice

    15. Până la data de 15 a lunii, Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" va depune la Ministerul Transporturilor decontul justificativ privind utilizarea sumelor primite din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice aferente cheltuielilor materiale şi de capital efectuate în luna anterioară, atât de Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", cât şi de consiliile judeţene şi locale, în mod separat.
    Deconturile justificative se vor întocmi conform modelelor prezentate în anexele nr. 5a) şi nr. 5b).
    16. Cu sumele primite în plus faţă de cheltuielile prezentate, prin decontul justificativ întocmit de Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" de consiliile judeţene şi locale, acestea îşi vor diminua sumele rezultate din cererile justificative ale lunii următoare.
    17. Ministerul Transporturilor va raporta trimestrial, o data cu darea de seama contabila privind execuţia bugetară, şi lunar până la data de 18 a fiecărei luni, la Ministerul Finanţelor, contul de execuţie privind Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice pentru sumele alocate Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", consiliilor judeţene şi locale, pe structura prevăzută în anexa la darea de seama contabila şi în anexa nr. 6 la prezentele instrucţiuni.

    CAP. V
    Contabilitatea execuţiei Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice

    18. La nivelul Ministerului Transporturilor
    a) Conturi contabile utilizate
    Ministerul Transporturilor asigura contabilitatea veniturilor încasate şi a cheltuielilor efectuate cu ajutorul conturilor:
    - 148 "Disponibil din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice"
    - 348 "Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice"
    - 220 "Debitori din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice"
    - 448 "Cheltuieli din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice".
    b) Înregistrări contabile:
    - primirea sumelor virate de agenţii economici la Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice
               148 = 348
    - virarea sumelor către Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" reprezentând Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice
      220 = 148
    - la prezentarea deconturilor justificative de cheltuieli
               448 = 220
    - la sfârşitul anului închiderea contului de cheltuieli
               348 = 448
    Evidenţierea analitica a plăţilor de casa se conduce în cadrul contului de disponibil şi cheltuieli efective în cadrul contului 448, distinct pe subdiviziunile clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, aprobate prin legea anuala a bugetului de stat.
    19. La nivelul consiliilor judeţene şi locale
    Consiliile judeţene şi locale înregistrează încasările, plăţile şi disponibilităţile privind Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice cu ajutorul conturilor:
    - 119 "Disponibil din fonduri cu destinaţie specială" (analitic "Disponibil din sume primite pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice" cont 119.31)
    - 337 "Fondul cu destinaţie specială" (analitic "Sume primite din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice") pentru cota de 40%
    - 421 "Cheltuieli din fondul cu destinaţie specială".
    Conţinutul şi funcţionarea conturilor de mai sus sunt prevăzute în planul de conturi şi în instrucţiunile de aplicare a acestora aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 348/1994, cu completările ulterioare.
    Evidenta analitica a plăţilor de casa şi a cheltuielilor efective în cadrul conturilor de disponibil şi cheltuieli se organizează distinct pe subdiviziunile clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 691/1990, cu completările ulterioare.
    Sumele cheltuite din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice se raportează trimestrial de către consiliile judeţene şi locale pe formularul-model prezentat în anexa nr. 6 la prezentele instrucţiuni, o data cu darea de seama contabila privind execuţia bugetului, la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti. Un exemplar din contul de execuţie se transmite lunar la Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" până la data de 12 a fiecărei luni.
    20. La nivelul Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi a regiilor judeţene de drumuri şi poduri
    a) Gestionarea fondurilor primite de Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" va fi reflectată în contabilitatea proprie, potrivit metodologiei stabilite pentru agenţii economici.
    b) Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi unităţile sale teritoriale de administrare a drumurilor naţionale, precum şi regiile judeţene de drumuri şi poduri evidenţiază sumele primite şi folosirea acestora prin conturile contabile:
    - 118 "Alte fonduri"
    - 5121 "Conturi la banca în lei" cu analitic
    - 708 "Venituri din activităţi diverse" (analitic distinct)
    - 481 "Decontări între unităţi şi subunitati"
    - 462 "Creditori diversi".
    Pentru execuţia în antrepriza:
    - 231 "Imobilizari corporale în curs" pentru investiţii
    - 300 "Materii prime"
    - 301 "Materiale consumabile"
    - 421 "Personal - remuneraţii datorate"
    - 121 "Profit şi pierderi"
    - 212 "Mijloace fixe"
    - 404 "Furnizori de imobilizari"
    - 1015.01 "Patrimoniu propriu "
    - 611 "Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii"
    - 614 "Cheltuieli cu studiile şi cercetările"
    - 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi".
    Pentru execuţia în regie:
    - se utilizează conturile din grupele de cheltuieli 60, 61, 62, 64, 68.
    La nivelul Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
    a) Primirea sumelor de la Ministerul Transporturilor

       5121 = %
         481 - cota de 60% cuvenită Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a
               Drumurilor din România" şi direcţiilor regionale de drumuri şi
               poduri
         462 - cota de 40% cuvenită consiliilor judeţene sau locale

    b) Virarea sumelor de către Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
    - la direcţiile regionale de drumuri şi poduri
         481 = 5121
    - La consiliile judeţene şi locale
         462 = 5121
    La nivelul direcţiilor regionale de drumuri şi poduri şi al direcţiilor judeţene de drumuri şi poduri
    a) Primirea sumelor de la Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România" şi de consiliile judeţene sau locale conform extrasului de cont
       5121 = 118 analitic distinct
    Fond special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor naţionale sau locale, după caz
    b) Efectuarea cheltuielilor în regie proprie

       ct. clasa 6 = %
           300 )
           301 ) cu cheltuieli efectuate pe baza de documente justificative
           421 )

    c) Înregistrarea veniturilor aferente cheltuielilor efectuate la finele lunii
           118 = 708 Venituri din activităţi diverse analitic distinct
    d) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli pe baza decontului justificativ [anexa nr. 5b)]

           708 = 121
           121 = clasa 6

    e) Efectuarea cheltuielilor pentru lucrări executate de terţi

           611
           614
           628 = 401 Pe baza facturilor sau a situaţiilor de lucrări

    f) Înregistrarea veniturilor aferente cheltuielilor
           118 = 708
    g) Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli pe baza deconturilor justificative

           121 = 611
                 614
                 628
           708 = 121

    h) Înregistrarea mijloacelor fixe procurate

           212 = 404 cu valoare de facturare
           404 = 5121 plata factura
           118 = 1015.01 cu valoarea mijloacelor fixe achiziţionate pentru
                          majorarea patrimoniului, înregistrare ce se efectuează
                          la finele anului

    i) Mijloacele fixe rezultate în urma executării în regie sau prin terţi a lucrărilor de dezvoltare şi modernizare a drumurilor publice
           212 = 1015.01
    21. Execuţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice se raportează de către Regia Autonomă "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România", lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, pe formularul prezentat în anexa nr. 6 la prezentele instrucţiuni, la Ministerul Transporturilor.
    22. Agenţii economici producători şi importatori care datorează cota de 5% din încasările realizate din vânzarea carburanţilor auto livraţi la intern, indiferent de forma de plată, înregistrează sumele destinate Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice în creditul contului 447 "Fonduri speciale, taxe", analitic "Sume datorate Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice" prin debitul contului 635 "Cheltuieli privind impozite, taxe şi vărsăminte asimilate", analitic distinct.
    Urmărirea modului de vărsare de către agenţii economici a sumelor datorate la Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice se realizează pe baza datelor din formularul trimestrial "Date informative", cod 03, pe rindul 75, referitoare la:
    - venituri la care se datorează suma de contribuţie pentru Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice potrivit Legii nr. 13/1994;
    - sumele calculate şi datorate;
    - vărsămintele efectuate până la finele perioadei de raportare.
    23. Sumele necheltuite din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice se raportează de către Ministerul Transporturilor, cu aceeaşi destinaţie, în anul următor.
    24. Recepţia lucrărilor de dezvoltare şi modernizare a drumurilor publice, executate prin regie sau terţi, se face în conformitate cu instrucţiunile specifice în vigoare.
    25. Controlul executării lucrărilor şi folosirii corecte a Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice revine organelor de specialitate ale Ministerului Transporturilor prin Regia Autonomă "Administraţia Naţionala Drumurilor din România", consiliilor judeţene şi locale şi Băncii Romane pentru Dezvoltare - S.A.
    26. Prezentele instrucţiuni înlocuiesc instrucţiunile nr. 1719/4775/1994 ale Ministerului Transporturilor şi ale Ministerului Finanţelor, date în aplicarea Legii nr. 13/1994.

         Ministrul transporturilor, Ministru de stat,
                                                ministrul finanţelor,
               Aurel Novac Florin Georgescu

    ANEXA 1


                            LISTA
        cu lucrările de dezvoltare şi modernizare a drumurilor publice

    - pietruiri drumuri de pământ;
    - sporiri de capacităţi portante şi de circulaţie la drumuri şi poduri;
    - ramforsarea drumurilor publice cu îmbrăcăminţi bituminoase sau cu îmbrăcăminţi din beton de ciment;
    - sporirea capacităţii de circulaţie prin executarea de benzi suplimentare;
    - banda a treia pentru traficul lent;
    - benzi de circulaţie pentru drumuri expres şi străzi;
    - drumuri expres şi autostrăzi;
    - amenajarea intersecţiilor de drumuri pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei;
    - executarea de variante pentru îmbunătăţirea elementelor geometrice ale drumurilor publice, inclusiv variante ocolitoare;
    - modernizarea modelelor pentru asigurarea capacităţilor de transport, inclusiv definitivarea podurilor;
    - lărgirea podurilor şi a pasajelor existente;
    - executarea de pasaje denivelate;
    - modernizarea lucrărilor de siguranţă a circulaţiei rutiere;
    - executarea de parapete pentru siguranţa circulaţiei;
    - realizarea de consolidări, terasamente şi ziduri de sprijin;
    - rampe şi bretele la noduri rutiere;
    - locuri de parcare şi staţionare, inclusiv dotări;
    - cai de acces la staţii de verificare a tonajului vehiculului la punctele de vama şi la posturile de recenzare a traficului;
    - baze de deszăpezire, ateliere de întreţinere şi reparaţii utilaje, clădiri;
    - reţele de drumuri, apărări de maluri şi corecţii de torenţi;
    - sporire de gabarite la tuneluri sau refacerea parţială a acestora;
    - dotări pentru executarea lucrărilor de dezvoltare şi modernizare a drumurilor publice;
    - studii, proiectări şi cercetări tehnologice privind modernizarea de drumuri şi poduri.


    ANEXA 2

                            BUGETUL
      Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice
                           Anul ..........

                                                            - mii lei -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     Explicaţii Prevederi Repartizarea pe trimestre
                                             ---------------------------------
                                             Tr. I Tr. II Tr. III Tr. IV
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VENITURI - TOTAL
 VENITURI CURENTE
 A. VENITURI FISCALE
 A.1. Impozite directe
 Alte impozite directe
Cota de 5% din încasările realizate
de producători şi importatori din
vânzarea carburanţilor auto livrati la
intern, indiferent de forma de plata
(conform Legii nr. 13/1994)
 CHELTUIELI - TOTAL
 CHELTUIELI CURENTE
  CHELTUIELI MATERIALE
 CHELTUIELI DE CAPITAL
 TRANSPORTURI SI COMUNICAŢII
CHELTUIELI CURENTE
  CHELTUIELI MATERIALE
   - reparaţii curente
CHELTUIELI DE CAPITAL
   - cheltuieli de capital
     efectuate în condiţiile Legii
     nr. 13/1994
  DIN TOTAL CAPITAL:
  Drumuri şi poduri
  EXCEDENT (+) DEFICIT (-)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    NOTA:
    Din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice 60%
    se alocă pentru drumurile naţionale şi 40% pentru drumurile locale.


    ANEXA 3a)

    MINISTERUL TRANSPORTURILOR
    D.R.D.P.
    CONSILIUL LOCAL
    CONSILIUL JUDEŢEAN

                        CERERE JUSTIFICATIVĂ
    privind sumele necesare pentru lucrări de dezvoltare şi modernizare a
    drumurilor (cheltuieli materiale) care se aloca din Fondul special pentru
               dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice
                    pentru luna.................199.....

                                                          - mii lei -
    1. Valoarea lucrărilor (valoarea conform
       programului aprobat) ..............
    2. Valoarea lucrărilor cumulate de la ince-
       putul anului până la finele lunii......... ..............
    3. Sumele alocate până la finele lunii.......
       în baza cererilor justificative ..............
    4. Sumele de alocat (2-3) ..............

    Datele se confirma pe răspunderea noastră. ...........

              Preşedinte, Director economic,
               (Primar) (Contabil şef)



    ANEXA 3b)

    MINISTERUL TRANSPORTURILOR
    D.R.D.P.
    CONSILIUL LOCAL
    CONSILIUL JUDEŢEAN

                            CERERE JUSTIFICATIVĂ
    privind sumele necesare pentru cheltuieli de capital care se alocă din
    Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice
              pentru luna..................199......

                                                           - mii lei -
    1. Valoarea cheltuielilor de capital conform
       listei aprobate .............
    2. Valoarea cheltuielilor de capital executate
       şi cumulate de la începutul anului până la
       finele lunii............ .............
    3. Sumele alocate până la finele lunii.......
       în baza cererilor justificative .............
    4. Sumele de alocat (2-3) .............

    Datele se confirma pe răspunderea noastră.

                Preşedinte, Director economic,
                 (Primar) (Contabil şef)



    ANEXA 4a)

    MINISTERUL TRANSPORTURILOR
    ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A
    DRUMURILOR DIN ROMÂNIA - R.A.

                                                       De acord,
                                                       ---------
                                                       MINISTRU

                           CERERE JUSTIFICATIVĂ
    privind sumele necesare pentru lucrări de dezvoltare şi modernizare a
    drumurilor (cheltuieli materiale) care se alocă din Fondul special
      pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice pentru
                         luna.................199......

                                                             - mii lei -
    1. Valoarea lucrărilor (valoarea conform
       programului aprobat) ..............
    2. Valoarea lucrărilor cumulate de la
       începutul anului până la finele lunii...... ..............
    3. Sumele alocate până la finele lunii.......
       în baza cererilor justificative ..............
    4. Sumele de alocat (2-3) ..............

    Datele se confirma pe răspunderea noastră.

                   Director, Director economic,
                                                     (Contabil şef)



    ANEXA 4b)

    MINISTERUL TRANSPORTURILOR
    ADMINISTRAŢIA NAŢIONALA A
    DRUMURILOR DIN ROMÂNIA - R.A.
                                                    De acord,
                                                    ---------
                                                    MINISTRU

                        CERERE JUSTIFICATIVĂ
    privind sumele necesare pentru cheltuieli de capital care se alocă din
    Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice pentru
                         luna..................199.....

                                                        - mii lei -
    1. Valoarea cheltuielilor de capital
       conform listei aprobate ..............
    2. Valoarea cheltuielilor de capital
       executată şi cumulată de la începutul
       anului până la finele lunii......... ..............
    3. Sumele alocate până la finele
       lunii.......în baza cererilor justificative ..............
    4. Sumele de alocat (2-3) ..............

    Datele se confirma pe răspunderea noastră.

                 Director, Director economic,
                                                 (Contabil şef)



    ANEXA 5a)

    CONSILIUL JUDEŢEAN
    CONSILIUL LOCAL

                         DECONT JUSTIFICATIV
  privind sumele primite din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea
                          drumurilor publice

                                                              - mii lei -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     Explicaţii Suma pentru care Cumulat de la
                                       se justifică începutul anului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 1. Venituri din sume primite din
    Fondul special pentru dezvol-
    tarea şi modernizarea drumurilor
    publice
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 2. Cheltuieli totale, din care:
    A. Cheltuieli materiale pentru
       dezvoltarea şi modernizarea
       drumurilor publice
    B. Cheltuieli de capital
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 3. Diferenţa de regularizat (1-2)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

           Preşedinte, Director economic,
            (Primar) (Contabil şef)


    ANEXA 5b)

    MINISTERUL TRANSPORTURILOR
    ADMINISTRAŢIA NAŢIONALA A
    DRUMURILOR DIN ROMÂNIA - R.A.
    DIRECŢIILE REGIONALE
    DE DRUMURI SI PODURI

                          DECONT JUSTIFICATIV
  privind sumele primite din Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea
                           drumurilor publice

                                                           - mii lei -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
     Explicaţii Suma pentru care Cumulat de la
                                       se justifică începutul anului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 1. Venituri din sumele primite din
    Fondul special pentru dezvolta-
    rea şi modernizarea drumurilor
    publice
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 2. Cheltuieli totale, din care:
    A. Cheltuieli materiale pentru
       dezvoltarea şi modernizarea
       drumurilor publice
    B. Cheltuieli de capital
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
 3. Diferenţa de regularizat (1-2)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

     Director general A.N.D. - R.A., Director economic,
          (Director D.R.D.P.) (Contabil şef)


    ANEXA 6

                           CONT DE EXECUŢIE
    privind Fondul special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor
                publice la data de ....................

                                                        - mii lei -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
      Explicaţii Prevederi Realizări
                                           (perioada) (perioada)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  I. SOLD LA ÎNCEPUTUL ANULUI
 II. VENITURI - TOTAL
     VENITURI CURENTE
  A. VENITURI FISCALE
  A.1. Impozite directe
       Alte impozite directe
       Cota de 5% din încasările realizate
       de producători şi importatori din
       vânzarea carburanţilor auto livraţi
       la intern, indiferent de forma de
       plată (conform Legii nr. 13/1994)
III. CHELTUIELI - TOTAL
   CHELTUIELI CURENTE
   CHELTUIELI MATERIALE
   CHELTUIELI DE CAPITAL
   TRANSPORTURI SI COMUNICAŢII
   CHELTUIELI CURENTE
   CHELTUIELI MATERIALE
    - Reparaţii curente
   CHELTUIELI DE CAPITAL
    - Cheltuieli de capital efectuate în
      condiţiile Legii nr. 13/1994
   DIN TOTAL CAPITAL:
   Drumuri şi poduri
 IV. EXCEDENT (+) DEFICIT (-)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

     Ordonator principal de credite, Director general A.N.D.- R.A.,



                                   ----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016