Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   INSTRUCTIUNI din 6 aprilie 1976  privind gospodarirea produselor petroliere in unitatile furnizoare si consumatoare de astfel de produse    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

INSTRUCTIUNI din 6 aprilie 1976 privind gospodarirea produselor petroliere in unitatile furnizoare si consumatoare de astfel de produse

EMITENT: MINISTERUL APROVIZIONARII TEHNICO-MATERIALE SI CONTROLULUI GOSPODARIRII FONDURILOR FIXE
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 33 din 19 aprilie 1976
CAP. I
Dispozitii generale

1. Utilizarea produselor petroliere se face in limita cantitatilor stabilite prin repartitii, aprobate conform normelor legale. Consumarea produselor petroliere in scopuri energetice este permisa numai in baza avizelor legale de consum obtinute de la organele in drept, cu respectarea stricta a prevederilor din procesele tehnologice si incadrarea in normele de consum.
2. Livrarea produselor petroliere se efectueaza numai de catre unitatile "PECO" din subordinea Ministerului Industriei Chimice, pe baza contractelor incheiate cu unitatile socialiste.
Se interzice revanzarea produselor petroliere intre unitatile socialiste.
3. Se interzice utilizarea produselor petroliere de calitate superioara in instalatii, utilaje si procese tehnologice, unde, prin prescriptiile tehnice, sunt stabilite produse de o calitate inferioara.
4. Stocurile de produse petroliere lichide se determina zilnic si se tine o evidenta a acestora. Pentru determinarea corecta a stocurilor, depozitele vor fi dotate cu rulete, rigle gradate, termodensimetre si tabele de calibrare a rezervoarelor si autocisternelor, verificate de organele de metrologie, precum si tabele de corectie a densitatii in functie de temperatura.

CAP. II
Receptia, depozitarea si manipularea produselor petroliere

Receptia produselor petroliere comporta doua faze:
5. Receptia cantitativa se face pe baza documentelor de insotire si consta din receptia starii mijloacelor de transport si receptia cantitativa propriu-zisa, care se efectueaza la fiecare vas in parte (vagon-cisterna, autocisterna, butoi) prin cantarire, masuratori volumetrice sau numaratoare, conform reglementarilor in vigoare.
6. Receptia calitativa se face pe baza documentelor eliberate de furnizor, prin care se atesta natura produsului si caracteristicile privind calitatea acestuia. In cazul depozitelor dotate cu laborator, identificarea produsului si verificarea proprietatilor fizico-chimice se vor efectua conform normelor STAS.
Produsele petroliere expediate trebuie sa fie in mod obligatoriu insotite de documentele de identificare a acestora.
7. Inainte de a descarca produsele petroliere lichide din cazane-cisterna sau autocisterne in rezervoare, se verifica si se pregateste linia de descarcare, se executa racordarea si etansarea furtunurilor de legatura, in vederea eliminarii scurgerilor si pierderilor, se asigura verificarea si inchiderea tuturor ventilelor de pe liniile de derivatie a conductelor; se va acorda atentie deosebita capacitatii disponibile din rezervoare pentru a evita pierderile de produse petroliere prin deversare.
8. Dupa efectuarea descarcarii se vor lua masuri de inchidere a ventilelor si a gaurilor de descarcare si se va verifica daca cazanele-cisterna si autocisternele au fost complet golite.
9. La descarcarea produselor petroliere in butoaie se va verifica daca acestea sunt curate si daca au inscrise toate mentiunile pentru produsul respectiv; dupa descarcare se vor inchide ermetic busoanele butoaielor.
10. La descarcarea produselor petroliere ambalate si a celor in vrac (solide) se va acorda o atentie deosebita evitarii degradarii produselor si ambalajelor.
11. Depozitarea produselor petroliere trebuie sa asigure conservarea calitatii acestora, inlaturarea posibilitatilor de impurificare si contaminare, inlaturarea pierderilor prin scurgeri si spargeri, precum si diminuarea pierderilor prin evaporare.
12. In cazul depozitarii produselor petroliere in rezervoare se vor respecta urmatoarele reguli:
- pe fiecare rezervor se va inscrie denumirea produsului petrolier sau norma interna de calitate, numarul rezervorului si agentul prevazut pentru stingere in caz de incendiu;
- gurile de acces si stuturile existente pe capacul rezervorului vor fi protejate impotriva patrunderii apei si impuritatilor;
- pe conducta de descarcare se va inscrie vizibil numarul rezervorului si sortimentul ce se depoziteaza; conducta se inchide in mod obligatoriu cu capac;
- se interzice utilizarea rezervoarelor necalibrate de organele de metrologie;
- apa si impuritatile din rezervoare se vor evacua in momentul cand nivelul apei atinge 5 cm de la fundul rezervorului.
13. In cazul depozitarii produselor petroliere in butoaie se vor respecta urmatoarele reguli:
- butoaiele trebuie sa fie curate, nedeteriorate, sa aiba inscrise greutatea bruta, neta, tara si sortimentul si sa fie prevazute cu busoane de inchidere si garnituri de carton;
- butoaiele pline se vor aseza pe rampe amenajate, aranjate pe grupe si sorturi de produse, cu tablite indicatoare pentru fiecare grupa de produse petroliere;
- butoaiele cu benzina se vor pastra in locuri ferite de actiunea caldurii si inchise ermetic;
- pentru depozitarea uleiului de transformatoare electrice se utilizeaza butoaie confectionate din tabla zincata, prevazute cu busoane inchise ermetic si ferite de umezeala;
- butoaiele cu unsori consistente se depoziteaza in magazii sau locuri ferite de intemperii si razele solare si nu se asaza direct pe pamant; butoaiele cu unsori, incepute, vor fi in permanenta inchise cu capace pentru a evita patrunderea prafului sau a altor impuritati.
14. Parafina, cerezina si vaselina vor fi depozitate numai in magazii ferite de umezeala si surse de caldura.
15. Bitumul se depoziteaza in locuri special amenajate (rampe betonate, magazii sau locuri acoperite).
16. Manipularea produselor petroliere lichide va fi efectuata numai de persoane desemnate si special instruite, care sa cunoasca principalele caracteristici ale produselor.
17. In vederea preintampinarii pierderilor, degradarilor si contaminarii produselor petroliere in timpul operatiilor de manipulare, se vor respecta urmatoarele reguli:
- eliberarea produselor petroliere din depozite este permisa numai pe baza de documente legale;
- distribuirea produselor petroliere din depozite se va efectua folosind obligatoriu aparate de masura verificate de organele de metrologie, in prezenta gestionarului, iar vasele de receptie vor fi in perfecta stare de curatenie;
- inainte de inceperea incarcarii produselor in vasele de receptie se va verifica existenta produsului respectiv in rezervor, precum si executarea corecta a legaturilor (conducte, furtunuri) intre rezervor si vase de receptie, pentru evitarea pierderilor si contaminarilor;
- in cazul incarcarii produselor in autocisterne, umplerea se va face pana la semnele indicate de organele de metrologie;
- pe toata durata incarcarii produselor petroliere se va supraveghea in permanenta nivelul lichidului, pentru a se evita deversarea produsului;
- pentru a se evita contaminari intre produse, pe conductele de legatura, pe robineti si pe pompe trebuie prevazute tablite cu inscriptii referitoare la denumirea produsului;
- pentru a evita impurificarea produselor petroliere depozitate in butoaie, manipularea acestora se va efectua cu atentie, evitandu-se pe cat posibil contactul direct cu pamantul;
- in cazul golirii butoaielor in care au fost depozitate uleiuri minerale, se vor lua masuri pentru recuperarea integrala a resturilor ramase pe peretii acestora, prin rasturnare si colectare in vase curate;
- se interzice incarcarea benzinelor, white-spiritului, petrolului si motorinelor in autocisterne, butoaie, rezervoare etc., in care anterior au existat produse negre (pacura, combustibil lichid usor, bitum), uleiuri si acizi naftenici.
18. La pomparea produselor petroliere catre beneficiarii care se aprovizioneaza prin conducte si la receptionarea acestora se vor lua urmatoarele masuri:
- pomparea si receptia produselor petroliere se efectueaza in prezenta delegatilor Intreprinderii de transport si livrari de produse petroliere Ploiesti si ai beneficiarilor;
- rezervoarele beneficiarilor trebuie sa fie calibrate si sa aiba tabelele de calibrare elaborate de organele de metrologie;
- inainte de inceperea pomparii, beneficiarul preda furnizorului rezervorul pentru umplere si se sigileaza ventilul de pe conducta de tragere a produsului din rezervor;
- cu ocazia predarii rezervorului se determina obligatoriu stocul existent inainte de pompare (masurarea volumului lichidului, densitatii si temperaturii se executa dupa STAS 1165-59);
- dupa terminarea pomparii se sigileaza ventilul de umplere si se blindeaza rezervorul;
- se determina din nou stocul din rezervor dupa pompare.
Diferenta dintre cele doua stocuri reprezinta cantitatea de produs petrolier ce a fost pompat in rezervor.

CAP. III
Dispozitii finale

19. Toate echipamentele si utilajele din dotarea depozitelor de produse petroliere vor fi mentinute in perfecta stare tehnica de functionare.
20. Exploatarea instalatiilor si utilajelor din depozite se executa pe baza instructiunilor si schemelor tehnologice de lucru, afisate la loc vizibil, si numai de personalul imputernicit.

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016