Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   INSTRUCŢIUNI din 23 noiembrie 2016  privind circuitul documentelor între compartimentele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi instituţiile aflate în subordinea sa    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 INSTRUCŢIUNI din 23 noiembrie 2016 privind circuitul documentelor între compartimentele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi instituţiile aflate în subordinea sa

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.020 din 19 decembrie 2016
──────────
    Aprobate de Ordinul nr. 2196/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 19 decembrie 2016
──────────

    ART. 1
    (1) Dosarul de acreditare al furnizorului de servicii sociale, format din cerere de acreditare a furnizorului de servicii sociale şi documente justificative conform prevederilor legale, poate fi transmis astfel:
    a) electronic, în format needitabil, la adresa de e-mail a compartimentului de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: acreditare@mmuncii.gov.ro;
    b) în plic închis, format A4, pe care sunt înscrise numele şi adresa destinatarului şi ale expeditorului, cu menţiunea "Solicitare de acreditare furnizor de servicii sociale", depus direct sau trimis prin poştă la Registratura generală a instituţiei, pe adresa de corespondenţă: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1, Bucureşti, cod poştal 010026.
    (2) Dosarul de acreditare al furnizorului de servicii sociale se înregistrează la registratura Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi în Registrul special de evidenţă a solicitărilor de acreditare ale furnizorilor de servicii sociale, de către persoana desemnată cu această atribuţie şi se repartizează compartimentului de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
    ART. 2
    (1) Dosarul de acreditare al serviciului social, format din cererea de acreditare a serviciului social, fişa de autoevaluare şi documente justificative conform prevederilor legale, indiferent de categoria persoanelor beneficiare cărora li se adresează serviciul social, se transmite astfel:
    a) electronic, în format needitabil, la adresa de e-mail a compartimentului de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: acreditare@mmuncii.gov.ro;
    b) în plic închis, format A4, pe care sunt înscrise numele şi adresa destinatarului şi ale expeditorului, cu menţiunea "Solicitare de acreditare serviciu social", depus direct sau trimis prin poştă la registratura generală a instituţiei, pe adresa de corespondenţă: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1, Bucureşti, cod poştal 010026.
    (2) În cazul dosarului de acreditare al serviciului social depus electronic, se va printa doar cererea pe care va fi înscris numărul de la registratura generală a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, de către persoana desemnată cu această atribuţie.
    (3) În funcţie de categoria de beneficiari, cererea va fi direcţionată pentru soluţionare către instituţiile subordonate/direcţia de specialitate a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
    (4) Dosarul de acreditare al serviciului social transmis electronic va fi redirecţionat de pe adresa acreditare@mmuncii.gov.ro către evaluatorii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau pe adresele de e-mail ale compartimentelor de acreditare din cadrul instituţiilor subordonate, în funcţie de categoria de beneficiari.
    (5) În cazul dosarului de acreditare al serviciului social depus la registratura generală a ministerului sau transmis prin poştă, după înregistrare de către persoana desemnată cu această atribuţie, acesta este înaintat persoanei desemnate din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice care, în funcţie de categoria de beneficiari, îl distribuie compartimentului de acreditare din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sau instituţiilor subordonate.
    ART. 3
    (1) În data de 5 a fiecărei luni calendaristice, instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice transmit prin e-mail compartimentului de acreditare din cadrul ministerului, în format Excel, cu respectarea machetei incluse în anexa care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni, lista nominală cu serviciile sociale acreditate în domeniile de activitate pe care le coordonează, împreună cu copia licenţelor de funcţionare/licenţelor de funcţionare provizorie eliberate în luna anterioară, în vederea înregistrării serviciului social acreditat în Registrul electronic unic al serviciilor sociale.
    (2) În termen de 10 zile lucrătoare de la data eliberării licenţei de funcţionare sau, după caz, de la primirea copiei conform prevederilor alin. (1), Direcţia politici servicii sociale din cadrul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are responsabilitatea de a centraliza şi publica pe siteul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice datele prezentate la alin. (1), în format Excel şi PDF. Direcţia politici servicii sociale este responsabilă de verificarea acurateţei datelor de contact din Registrul electronic unic al serviciilor sociale.
    (3) În termenul prevăzut la alin. (2), în scopul realizării evidenţierii şi vizibilităţii furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor acordate de aceştia, Direcţia politici servicii sociale transmite datele din Registrul electronic unic al serviciilor sociale către Unitatea pentru Tehnologia Informaţiei în vederea actualizării aplicaţiei informatice ce poate fi accesată direct de pe pagina de internet a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

    ANEXĂ
    la instrucţiuni

    [IMAGINE*)]
──────────
    *) Notă CTCE:
    Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 19 decembrie 2016 la pagina 5 (a se vedea imaginea asociată).
──────────

                                    --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016