Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 411 din 21 mai 2020  privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei  afectate de fenomene naturale de risc produse în localitatea Azuga din judeţul Prahova    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 411 din 21 mai 2020 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomene naturale de risc produse în localitatea Azuga din judeţul Prahova

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 464 din 2 iunie 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi alin. 3 şi al art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în valoare de 442.500 lei, exclusiv transportul, pentru populaţia afectată de fenomenele naturale de risc produse în localitatea Azuga, judeţul Prahova.
    (2) Transportul produselor până la locul de destinaţie indicat de Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

    ART. 2
    Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţul de înregistrare, prin debitarea contului 689 01 00 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantităţile de produse aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, cu datele din avizele de expediţie şi procesele-verbale de predare-primire semnate de persoanele împuternicite desemnate de Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova.

    ART. 3
    Cheltuielile pentru intervenţia operativă privind transportul prevăzut la art. 1 alin. (2) se suportă din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 4
    (1) Distribuirea construcţiilor uşoare din elemente modulate către populaţia afectată se va face de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, prin grija Instituţiei Prefectului - Judeţul Prahova.
    (2) Preluarea locuinţelor de către persoanele sinistrate se face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu precizarea obligaţiilor şi îndatoririlor primitorului, întocmit după modelul contractului-cadru de locaţiune pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă prevăzut în anexa nr. 8 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pe termen de un an calendaristic, dar nu mai puţin decât perioada necesară rezolvării situaţiei locative definitive a sinistratului beneficiar de locuinţă provizorie.
    (3) Pe măsura finalizării reconstrucţiei locuinţelor, Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova urmează a prelua de la populaţie construcţiile uşoare din elemente modulate acordate în condiţiile prezentei hotărâri.
    (4) Preluarea prevăzută la alin. (3) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu constatarea stării constructiv-funcţionale şi aplicarea măsurilor, după caz.
    (5) Construcţiile uşoare din elemente modulate preluate potrivit alin. (3) şi (4) se transmit, în condiţiile legii, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care va asigura gestionarea şi conservarea acestora.

    ART. 5
    Documentele justificative privind distribuirea produselor se păstrează la Instituţia Prefectului - Judeţul Prahova, în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate.

    ART. 6
    Finanţarea reîntregirii stocului rezervă de stat se efectuează în limita sumei de 442.500 lei din veniturile proprii ale Activităţii pentru intervenţii operative şi reîntregirea stocurilor diminuate, înfiinţată pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    Ministrul afacerilor interne,
                    Marcel Ion Vela
                    Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,
                    Gheorghe Alecsei
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 21 mai 2020.
    Nr. 411.
    ANEXA 1

    LISTA
    produselor scoase din rezervele de stat şi acordate ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit,
    pentru protecţia populaţiei afectate de fenomene naturale de risc produse în localitatea Azuga din judeţul Prahova

┌────┬───────────┬────┬──────────┬──────────┬────────┐
│Nr. │ │ │ │Valoarea │Valoarea│
│crt.│Produs │U.M.│Cantitatea│fără TVA -│cu TVA -│
│ │ │ │ │lei - │lei - │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│ │Construcţii│ │ │ │ │
│1. │uşoare din │buc.│20 │322.403,36│383.660 │
│ │elemente │ │ │ │ │
│ │modulate │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│2. │Paturi │buc.│80 │20.033,61 │23.840 │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│3. │Pături │buc.│80 │4.840,34 │5.760 │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│4. │Saltele de │buc.│80 │12.033,61 │14.320 │
│ │pat │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│5. │Cearşafuri │buc.│160 │7.260,5 │8.640 │
│ │de pat │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│6. │Feţe de │buc.│80 │470,59 │560 │
│ │pernă │ │ │ │ │
├────┼───────────┼────┼──────────┼──────────┼────────┤
│7. │Aragaze cu │cpl.│20 │4.806,72 │5.720 │
│ │butelii │ │ │ │ │
├────┴───────────┴────┴──────────┼──────────┼────────┤
│Total │371.848,74│442.500 │
└────────────────────────────────┴──────────┴────────┘



    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016