Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 4 din 19 februarie 2020  referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 4 din 19 februarie 2020 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu "Pregătirea Conferinţei privind Viitorul Europei"

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 146 din 24 februarie 2020
    COM (2020) 27 final
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi al art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului (nr. 1) privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/45 din 14.02.2020,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României:
    1. salută iniţiativa organizării Conferinţei, ca exerciţiu democratic de cooperare în efortul de a soluţiona provocările cu care Uniunea Europeană se confruntă;
    2. consideră că obiectivele Conferinţei trebuie definite încă de la începutul acesteia;
    3. subliniază necesitatea clarificării caracterului juridic al Conferinţei şi al documentelor adoptate în cadrul acesteia, inclusiv dacă va avea forţa juridică să propună modificări ale Tratatelor;
    4. susţine participarea parlamentelor naţionale ca membri cu drepturi egale ai Conferinţei şi organismelor de conducere, precum şi o reprezentare egală ca număr cu cea a Parlamentului European;
    5. exprimă acordul pentru participarea organismelor consultative - Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - la lucrările conferinţei, conform propunerii;
    6. salută implicarea cetăţenilor prin organizarea unor consultări şi dezbateri dedicate, dar exprimă rezerve privind mecanismul de selectare a participanţilor şi rolul acestor agora. Modalitatea de selecţie prin intermediul unor experţi poate periclita legitimitatea sistemului de reprezentare democratică. Dialogul structurat presupune ca membrii Conferinţei să testeze în cadrul discuţiilor cu cetăţenii formularea problemelor şi modalităţile de soluţionare deja discutate în cadrul reuniunilor comisiilor şi reuniunilor plenare ale Conferinţei;
    7. susţine propunerea ca la acordul interinstituţional - Declaraţia comună a Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei Europene - să poată subscrie şi alţi semnatari, între care şi parlamentele naţionale;
    8. subliniază importanţa respectării principiilor reprezentativităţii şi legitimităţii democratice a membrilor Conferinţei şi evitarea abordărilor populiste care constituie deja o provocare la adresa democraţiei europene; partidele politice europene au responsabilitatea coagulării voinţei politice a cetăţenilor, elaborării şi promovării proiectelor privind societatea europeană a viitorului;
    9. transmite decizia de a participa la efortul comun de redefinire şi avansare a agendei Uniunii Europene, o agendă ambiţioasă şi mai incluzivă, drept condiţie pentru un nou contract social cu cetăţenii europeni.


    ART. 2
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituţiilor europene.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 februarie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    TITUS CORLĂŢEAN

    Bucureşti, 19 februarie 2020.
    Nr. 4.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016