Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 329 din 23 aprilie 2020  privind suplimentarea bugetelor locale pentru acoperirea unor cheltuieli pentru personalul din servicii sociale aflat în izolare preventivă la locul de muncă, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, precum şi pentru completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 201/2020 privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 329 din 23 aprilie 2020 privind suplimentarea bugetelor locale pentru acoperirea unor cheltuieli pentru personalul din servicii sociale aflat în izolare preventivă la locul de muncă, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, precum şi pentru completarea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 201/2020 privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 343 din 28 aprilie 2020
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2020 privind instituirea unor măsuri de protecţie socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    (1) Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 15.638 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, şi alocarea acesteia bugetelor judeţelor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (2) Sumele alocate potrivit alin. (1) sunt destinate finanţării cheltuielilor cu alocaţia de hrană şi cu indemnizaţia de cazare pentru personalul din serviciile sociale publice şi private de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile aflat în izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior.

    ART. II
    (1) Pentru personalul angajat al centrelor prevăzute la art. I alin. (2) măsura de izolare preventivă se instituie la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior în spaţii de cazare situate în proximitatea centrelor sau în localităţile limitrofe, puse la dispoziţie gratuit sau închiriate.
    (2) Valoarea alocaţiei de hrană pentru personalul prevăzut la art. I alin. (2) este în cuantum egal cu cea stabilită pentru beneficiarii serviciilor sociale conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 903/2014 privind stabilirea nivelului minim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile şi unităţile publice şi private de asistenţă socială destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice. Alocaţia de hrană se acordă tuturor furnizorilor de servicii sociale care aplică măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în spaţii de cazare situate în proximitatea centrelor sau în localităţile limitrofe, inclusiv celor organizaţi la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor.
    (3) Valoarea indemnizaţiei de cazare este de maximum 90 lei/zi pentru fiecare persoană şi se acordă unităţilor administrativ-teritoriale care au pus la dispoziţia furnizorului de servicii sociale spaţii de cazare. Spaţiile de cazare se stabilesc prin dispoziţia primarului, respectiv prin dispoziţia preşedintelui consiliului judeţean.

    ART. III
    (1) Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale prevăzute la art. I alin. (1) decontează cheltuielile cu alocaţia de hrană şi cu indemnizaţia de cazare pentru personalul aflat în izolare preventivă la locul de muncă din serviciile sociale publice şi private, licenţiate sau care au aviz de înfiinţare sau reorganizare sau plan de restructurare avizat.
    (2) Decontarea cheltuielilor cu alocaţia de hrană se realizează în baza solicitării furnizorului public sau privat de servicii sociale sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale care a asigurat hrana personalului izolat preventiv şi a listelor nominale cu persoanele aflate în izolare preventivă, stabilite prin decizia conducătorului furnizorului de servicii sociale.
    (3) Decontarea cheltuielilor cu indemnizaţia de cazare se realizează în baza solicitării unităţii administrativ-teritoriale, care a pus la dispoziţia furnizorului public sau privat de servicii sociale spaţii de cazare în proximitatea acestuia, pe raza localităţii în care îşi desfăşoară activitatea serviciul social sau în localităţile limitrofe şi a listelor nominale cu persoanele aflate în izolare preventivă, stabilite prin decizia conducătorului furnizorului de servicii sociale, care au beneficiat de cazare.
    (4) Furnizorii de servicii sociale sau, după caz, unităţile administrativ-teritoriale transmit consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti documentele prevăzute la alin. (2) şi (3) în vederea decontării.
    (5) Sumele aferente cheltuielilor cu alocaţia de hrană şi indemnizaţia de cazare se decontează de către consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la solicitare.
    (6) Unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale prevăzute la art. I alin. (1) transferă sumele aferente:
    a) cheltuielilor cu alocaţia de hrană şi indemnizaţia de cazare prevăzute la alin. (5) unităţilor administrativ-teritoriale care au pus la dispoziţie spaţii de cazare sau pe raza cărora sunt organizate servicii sociale de tipul celor prevăzute la art. I alin. (2);
    b) cheltuielilor cu alocaţia de hrană furnizorilor privaţi de servicii sociale, de tipul celor prevăzute la art. I alin. (2).

    (7) Sumele prevăzute la alin. (6) se evidenţiază distinct atât la partea de cheltuieli a bugetelor locale ale unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale prevăzute la art. I alin. (1), cât şi la partea de venituri a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale care solicită decontarea.
    (8) Răspunderea asupra cheltuirii sumelor, a întocmirii listelor prevăzute la alin. (2) şi (3) şi a justificării imposibilităţii de cazare la sediul serviciului social revine furnizorului de servicii sociale, respectiv ordonatorului principal de credite, după caz.

    ART. IV
    Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2020.

    ART. V
    Eventualele sume rămase neutilizate până la sfârşitul anului se vor restitui la bugetul de stat, conform legii.

    ART. VI
    După alineatul (1) al articolului 2 din Hotărârea Guvernului nr. 201/2020 privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Alocaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) este aferentă camerei de locuit, indiferent de numărul persoanelor cazate în aceasta."




                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    p. Viceprim-ministru,
                    Răzvan-Codruţ Pop,
                    consilier de stat
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Victoria Violeta Alexandru
                    Ministrul sănătăţii,
                    Nelu Tătaru
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu
                    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării
                    şi administraţiei,
                    Ion Ştefan

    Bucureşti, 23 aprilie 2020.
    Nr. 329.
    ANEXA 1

    SUME
    destinate plăţii cheltuielilor cu alocaţia de hrană şi indemnizaţia de cazare pentru
    personalul aflat în izolare preventivă la locul de muncă din serviciile sociale publice şi
    private de tipul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice,
    centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile
    - mii lei -

┌──────────────────────────────┬───────┐
│Judeţul │Total │
│ │sume │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Alba │271 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Arad │150 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Argeş │413 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Bacău │430 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Bihor │327 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Bistriţa-Năsăud │267 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Botoşani │200 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Brăila │343 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Braşov │393 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Buzău │484 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Călăraşi │153 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Caraş-Severin │238 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Cluj │558 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Constanţa │406 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Covasna │79 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Dâmboviţa │184 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Dolj │326 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Galaţi │228 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Giurgiu │136 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Gorj │209 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Harghita │416 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Hunedoara │654 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Ialomiţa │85 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Iaşi │519 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Ilfov │228 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Maramureş │370 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Mehedinţi │372 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Mureş │1.360 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Neamţ │284 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Olt │256 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Prahova │449 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sălaj │163 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Satu Mare │653 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sibiu │965 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Suceava │315 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Teleorman │191 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Timiş │440 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Tulcea │161 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Vâlcea │544 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Vaslui │156 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Vrancea │416 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sectorul 1 │165 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sectorul 2 │54 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sectorul 3 │66 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sectorul 4 │159 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sectorul 5 │54 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Sectorul 6 │51 │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Consiliul General al │297 │
│Municipiului Bucureşti │ │
├──────────────────────────────┼───────┤
│TOTAL │15.638 │
└──────────────────────────────┴───────┘


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016