Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 16 din 26 martie 2020  pentru completarea Regulamentului Senatului     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 16 din 26 martie 2020 pentru completarea Regulamentului Senatului

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 252 din 26 martie 2020
    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:
    1. După articolul 110 se introduce un nou articol, articolul 110^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 110^1
    În situaţii excepţionale prevăzute la art. 133^1, procedura legislativă aplicabilă proiectelor de legi sau propunerilor legislative înscrise pe ordinea de zi este următoarea:
    a) preşedintele de şedinţă anunţă titlul iniţiativei legislative supuse dezbaterii;
    b) în cadrul dezbaterilor generale poate lua cuvântul câte un singur reprezentant al fiecărui grup parlamentar pentru maximum două minute; reprezentatul senatorilor neafiliaţi poate interveni pentru maximum un minut;
    c) după încheierea dezbaterilor generale asupra fiecărei iniţiative legislative înscrisă pe ordinea de zi urmează votul final. Se vor supune unui singur vot raportul, în întregime, şi iniţiativa legislativă. Această procedură de desfăşurare a votului final poate fi modificată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare."

    2. După articolul 133 se introduce un nou articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 133^1
    (1) În situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, acte de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa parlamentarilor la sediul Senatului, şedinţele biroului permanent al Senatului, şedinţele comitetului liderilor grupurilor parlamentare, şedinţele comisiilor permanente, precum şi şedinţele plenului Senatului se vor desfăşura prin mijloace electronice, printr-o procedură care va fi stabilită prin hotărâre a Biroului permanent al Senatului. Rezultatul votului va fi consemnat de către secretarul general al Senatului şi transmis, de îndată, senatorilor care au participat la vot şi mass-mediei.
    (2) Decizia declarării unei asemenea situaţii excepţionale îi revine Biroului permanent al Senatului, după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare."



    ART. II
    Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, cu modificările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 martie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    TITUS CORLĂŢEAN

    Bucureşti, 26 martie 2020.
    Nr. 16.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016