Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE din 2 noiembrie 2010  in Cauza S.C. Apron Dynamics - S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE din 2 noiembrie 2010 in Cauza S.C. Apron Dynamics - S.R.L. Baia Mare impotriva Romaniei

EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 10 august 2011

                       (Cererea nr. 21.199/03)

    Hotãrârea a devenit definitivã în condiţiile prevãzute la art. 44 § 2 (c) din Convenţie. Aceasta poate suferi modificãri de formã.
    În Cauza S.C. Apron Dynamics - S.R.L. Baia Mare împotriva României,
    Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
    dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 12 octombrie 2010,
    pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã.

                           PROCEDURA

    1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 21.199/03 îndreptatã împotriva României, prin care o societate româneascã, S.C. Apron Dynamics - S.R.L. Baia Mare (reclamanta), a sesizat Curtea la 16 mai 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
    2. Societatea reclamantã a fost reprezentatã de Georg Valentin Coza, în calitate de administrator. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. La 2 aprilie 2009, preşedintele Secţiei a treia a decis sã comunice Guvernului capetele de cerere privind pretinsa lipsã de acces la justiţie şi durata procedurii civile, precum şi capãtul de cerere în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cu privire la procedura menţionatã anterior. În conformitate cu dispoziţiile art. 29 § 1 din Convenţie, acesta a hotãrât, de asemenea, cã admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreunã.

                             ÎN FAPT

    I. Circumstanţele cauzei
    4. Societatea reclamantã a fost înfiinţatã în anul 1992 şi are sediul în Baia Mare.
    A. Acţiunea de recuperare a datoriei
    5. La 14 martie 1996, societatea reclamantã a introdus o acţiune prin care încerca sã constrângã societatea A. (o societate comercialã cu capital de stat) sã returneze suma de 2.934.854.487 lei (ROL), reprezentând preţul mãrfurilor furnizate de reclamant şi neplãtite de A. plus dobândã. Societatea pârâtã a contestat susţinerile reclamantei, pretinzând cã datoria fusese achitatã.
    6. Reclamanta a plãtit taxa judiciarã de timbru în valoare de 10.000 ROL, însã instanţa i-a solicitat sã efectueze o platã suplimentarã pentru a acoperi un anumit procent din suma totalã pretinsã. La 31 mai 1996, instanţa a calculat taxa la 270.162.136 ROL.
    La 28 iunie 1996, societatea a contestat noul cuantum al taxei judiciare de timbru şi a susţinut cã, în conformitate cu legea, astfel cum a fost interpretatã de instanţele superioare, ar trebui sã plãteascã numai 10.000 ROL.
    La 4 octombrie 1996, aceasta şi-a reiterat poziţia cu privire la cuantumul taxei de timbru.
    7. La aceeaşi datã, instanţa a constatat cauza în stare de judecatã.
    8. La 11 octombrie 1996, instanţa a repus din nou cauza pe rol şi a citat pãrţile pentru data de 29 noiembrie 1996, pentru a pune în discuţie dacã se impune efectuarea unei expertize pentru calcularea pretenţiilor.
    9. La 20 ianuarie 1997, societatea A. a acceptat calcularea datoriei.
    10. A fost dispusã o evaluare a datoriei, iar raportul de expertizã a fost prezentat instanţei la 11 decembrie 1997.
    11. În repetate rânduri în timpul procedurii pârâta a solicitat ca societatea reclamantã sã fie obligatã sã plãteascã taxa judiciarã de timbru. În acest sens au fost acordate mai multe amânãri.
    12. La 26 septembrie 1997, pârâta a informat instanţa cã fusese deschisã procedura de insolvenţã împotriva sa (a se vedea infra, pct. 19).
    13. La 5 februarie 1998, Tribunalul Maramureş a anulat acţiunea pentru neplata taxei judiciare de timbru. De asemenea, instanţa a luat act de faptul cã societatea reclamantã nu contestase niciodatã cuantumul taxei judiciare de timbru.
    14. Societatea reclamantã a introdus apel, susţinând cã, în conformitate cu legislaţia pe care se întemeiazã acţiunea ei iniţialã, taxa judiciarã de timbru era stabilitã la o sumã forfetarã de 10.000 ROL, necalculatã în funcţie de suma pretinsã, sumã pe care aceasta o plãtise oricum la începutul procedurii. Reclamanta a plãtit taxa judiciarã de timbru în apel, în valoare de 10.000 ROL, şi timbrul judiciar în valoare de 3.000 ROL.
    15. La 27 mai 1998, Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins apelul ca nefondat. Hotãrârea a rãmas definitivã.
    16. La 24 iunie 1998, societatea reclamantã a declarat recurs.
    17. La 9 mai 2006, societatea reclamantã a solicitat Tribunalului Maramureş informaţii cu privire la stadiul procedurii. La 12 mai 2006, tribunalul a informat societatea reclamantã cã din cauza unei erori administrative recursul fusese înaintat Curţii Supreme de Justiţie la 12 mai 2006.
    18. Prin Hotãrârea irevocabilã din 15 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat. Aceasta a luat act de faptul cã, în mãsura în care debitorul a contestat pretenţiile, prima instanţã a procedat corect, încercând sã stabileascã taxa judiciarã de timbru direct proporţional cu valoarea sumei pretinse.
    B. Lichidarea societãţii A.
    19. La 5 aprilie 1995, unul dintre creditorii societãţii A. a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţã împotriva societãţii A., în temeiul articolelor relevante din Codul comercial.
    20. Între 10 mai 1995 şi 25 iunie 1997, procedura a fost suspendatã la cererea societãţii A., întrucât Guvernul adoptase programe de restructurare a societãţii (Ordonanţa Guvernului nr. 13/1995 privind unele mãsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome şi a societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, de întãrire a disciplinei financiare şi de îmbunãtãţire a decontãrilor în economie).
    21. La 18 martie 1998, Tribunalul Maramureş a declarat insolvenţa societãţii A. Conform rapoartelor privind situaţia financiarã a societãţii, la 9 iulie 1998 a fost deschisã procedura de lichidare.
    22. La 11 iunie 1998, societatea reclamantã a solicitat includerea în tabloul creditorilor a pretenţiei sale, în valoare de 1.474.012,64 dolari americani (USD). Plângerea a fost contestatã de "debitoare", societatea A.
    La 9 februarie 1999, reclamanta şi-a reiterat plângerea, care a fost inclusã provizoriu în tabloul creditorilor, care urma sã fie examinat ca urmare a obiecţiilor ridicate.
    23. La 16 februarie 2000, tribunalul a respins plângerea societãţii reclamante pe motiv cã era prescrisã. Acesta a considerat cã perioada de aplicare nu fusese întreruptã de acţiunea de recuperare a datoriei, în mãsura în care acţiunea respectivã fusese anulatã pe motiv de neplatã a taxei judiciare de timbru.
    24. La 22 noiembrie 2000, Curtea de Apel Cluj-Napoca a menţinut Hotãrârea din data de 16 februarie 2000, potrivit cãreia acţiunea era prescrisã. De asemenea, a considerat cã datoria, care fusese contestatã de debitor, nu fusese certificatã şi evaluatã cantitativ în timpul procedurii de recuperare a datoriei, deoarece acţiunea reclamantei fusese anulatã.
    25. La 20 noiembrie 2002, Curtea Supremã de Justiţie a confirmat hotãrârea, care a rãmas irevocabilã.
    C. Procedura de insolvenţã împotriva societãţii reclamante
    26. La 30 mai 2000, Direcţia Generalã Vamalã Oradea a solicitat lichidarea societãţii reclamante pentru o datorie neplãtitã, în valoare de 458.121.902 ROL.
    27. La 26 iunie 2000, procedura a fost suspendatã pe motivul cã societatea reclamantã a contestat datoria (societatea reclamantã a câştigat acţiunea respectivã la 18 septembrie 2002).
    28. La 3 noiembrie 2003, Tribunalul Maramureş a deschis procedura de lichidare. La 21 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj-Napoca a casat hotãrârea şi a respins cererea din 30 mai 2000.
    II. Dreptul intern relevant
    29. Legislaţia relevantã privind taxa judiciarã de timbru este descrisã în Iorga împotriva României, nr. 4.227/02, pct. 22-25, 25 ianuarie 2007.
    30. Articolele relevante din Codul comercial, astfel cum erau în vigoare înaintea modificãrilor aduse în 1995 (a se vedea infra, pct. 31), prevãd:
    ARTICOLUL 717
    "Din ziua declaraţiunii falimentului, nicio acţiune în contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, şi niciun act de executare asupra aceloraşi bunuri nu va putea fi intentat sau îndreptat decât în contra judecãtorului sindic. Acţiunile şi executãrile deja începute în persoana falitului se vor continua, însã în persoana judelui sindic."
    ARTICOLUL 780
    "Chiar dupã expirarea termenelor [...], creditorii cunoscuţi sau necunoscuţi, care nu şi-au declarat încã creanţele, pot sã cearã de la judecãtorul sindic sã fie verificaţi la masa falimentului [...]"
    31. Procedura de insolvenţã reglementatã de Codul comercial a fost înlocuitã prin Legea privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului (Legea nr. 64/1995), publicatã în anul 1995, modificatã şi republicatã în anul 1999. Dupã republicare, articolele relevante ale acestuia prevãd:
    ARTICOLUL 42
    "De la data deschiderii procedurii se suspendã toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale."
    ARTICOLUL 131
    "Procedurile falimentare deschise pânã la data punerii în aplicare a prezentei legi vor continua sã fie administrate şi lichidate potrivit dispoziţiilor Codului comercial român."
    Prevederile art. 131 se regãseau şi în versiunea iniţialã a legii, la art. 130.
    32. Legea nr. 64/1995 a fost abrogatã prin Legea nr. 85/2006 din 20 iulie 2006.

                             ÎN DREPT

    I. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 6 § 1 din Convenţie
    33. Societatea reclamantã s-a plâns în principal de modul în care instanţele interne au stabilit taxa judiciarã de timbru în procedura deschisã de aceasta împotriva societãţii A., de durata acestei proceduri şi de respingerea capetelor sale de cerere îndreptate împotriva societãţii A. în cadrul procedurii de insolvenţã.
    Aceasta a invocat art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede:
    "Orice persoanã are dreptul la judecarea cauzei sale [...] în termen rezonabil, de cãtre o instanţã [...], care va hotãrî [...] asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]"
    A. Cu privire la admisibilitate
    34. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea constatã cã acesta nu prezintã niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sã fie declarat admisibil.
    B. Cu privire la fond
    1. Argumentele pãrţilor
    35. Guvernul a susţinut cã instanţele interne au examinat în fond capetele de cerere ale reclamantei şi cã faptul cã reclamanta nu a fost satisfãcutã de rezultatul procedurii nu constituie o încãlcare a dreptului de acces la instanţã.
    36. Guvernul a subliniat cã societatea reclamantã nu a contestat niciodatã cuantumul taxei judiciare de timbru şi cã impunerea unor asemenea taxe reprezenta o limitare acceptatã a dreptului de acces la instanţã.
    37. În continuare, Guvernul a susţinut cã acţiunea de restituire a datoriei avea un caracter complex şi cã, în afarã de singura eroare administrativã fãcutã de curtea de apel, care a amânat trimiterea recursului la Înalta Curte, autoritãţile nu au avut perioade lungi de inactivitate. De asemenea, Guvernul a considerat cã societatea reclamantã a solicitat mai multe amânãri pe parcursul procedurii; în special, acesta a susţinut cã societatea avea cunoştinţã de mult timp de faptul cã recursul nu fusese trimis în faţa Înaltei Curţi, dar, din rea-credinţã, a preferat sã aştepte 8 ani pânã sã solicite continuarea procedurii.
    38. Reclamanta a susţinut cã faptul cã instanţa nu a informat cu privire la deschiderea procedurii de lichidare a echivalat cu lipsa accesului la instanţã al societãţii reclamante.
    39. Aceasta a susţinut cã taxa judiciarã de timbru calculatã de instanţã, în valoare de 270.162.136 ROL, era exageratã şi a constituit o restricţie disproporţionatã privind dreptul sãu de acces la instanţã. De asemenea, a considerat cã instanţa învestitã cu cererea de insolvenţã a procedat greşit când a respins acţiunea din raţiuni de prescripţie, deoarece termenul nu se încheiase atât timp cât societatea A. acceptase efectuarea unei expertize la 20 ianuarie 1997.
    Reclamanta a susţinut cã nu a fost examinat pe fond niciunul dintre capetele sale de cerere.
    40. În cele din urmã, reclamanta a respins argumentele Guvernului privind durata procedurii şi a subliniat cã autoritãţile nu examinaserã cu promptitudine capetele sale de cerere.
    2. Motivarea Curţii
    a) Principii generale
    41. Curtea reitereazã cã art. 6 § 1 din Convenţie garanteazã tuturor dreptul de a supune analizei unei instanţe orice cerere cu privire la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Acesta ia forma "dreptului la instanţã", iar unul dintre aspectele sale este dreptul de acces, adicã dreptul de a iniţia proceduri în faţa instanţelor privind drepturi şi obligaţii de naturã civilã (a se vedea Golder împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1975, pct. 35-36, seria A, nr. 18).
    42. Cu toate acestea, "dreptul la instanţã" nu este absolut. Acesta este supus unor limitãri ce decurg din marja de apreciere a statului, în special atunci când este vorba de condiţiile de admisibilitate a unui recurs, condiţii reglementate la nivelul legislaţiei unui stat (a se vedea Ashingdane împotriva Regatului Unit, 28 mai 1985, pct. 57, seria A, nr. 93). Totuşi, aceste limitãri nu trebuie sã restricţioneze sau sã reducã accesul persoanei la instanţã astfel încât dreptul, în esenţa sa, sã devinã inefectiv (a se vedea Levages Prestations Services împotriva Franţei, 23 octombrie 1996, pct. 40, Culegere de hotãrâri şi decizii 1996-V).
    Curtea a recunoscut atât impunerea taxelor judiciare de timbru cât şi instituirea regulilor prescripţiei ca limite acceptabile ale dreptului de acces la instanţã [a se vedea Weissman şi alţii împotriva României, nr. 63.945/00, pct. 35, CEDO 2006-VII (extrase), şi Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, nr. 41.727/98, pct. 23-24, CEDO 2001-XII].
    De asemenea, Curtea a stabilit cã, în temeiul art. 6 din Convenţie, orice persoanã are dreptul la o hotãrâre definitivã pronunţatã, într-un termen rezonabil, în litigii privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil. În consecinţã, statele semnatare ale Convenţiei au obligaţia de a-şi organiza sistemele juridice astfel încât sã permitã instanţelor sã respecte aceastã cerinţã. În special, Curtea a considerat cã era de competenţa instanţelor interne sã identifice proceduri similare şi, dupã caz, sã le conexeze, sã le suspende sau sã respingã instituirea suplimentarã de noi proceduri pe acelaşi fond (a se vedea Gjonbocari şi alţii împotriva Albaniei, nr. 10.508/02, pct. 67, 23 octombrie 2007).
    b) Aplicarea principiilor în prezenta cauzã
    43. Curtea ia act mai întâi de faptul cã ambele proceduri, cea de recuperare a datoriei şi cererea de participare la procedura de insolvenţã, aveau în vedere acelaşi obiectiv, şi anume ca societatea reclamantã sã îşi recupereze pretinsa datorie de la societatea A. Prin urmare, pentru a evalua accesul efectiv al reclamantei la instanţã, cele douã seturi de proceduri ar trebui analizate global, în lumina principiilor enunţate mai sus (a se vedea S.C. Concept Ltd - S.R.L. şi Manole împotriva României, nr. 42.907/02, pct. 47, 22 noiembrie 2007).
    44. Curtea ia act de faptul cã reclamanta a depus plângerea sa iniţialã la 14 martie 1996, iar procedura de insolvenţã împotriva societãţii A. a fost deschisã (dupã suspendare) la 25 iunie 1997. De la 26 septembrie 1997, tribunalul a fost informat cu privire la procedura de insolvenţã. Astfel, reclamanta trebuie sã fi luat cunoştinţã de aceastã procedurã cel mai târziu la data de 26 septembrie 1997.
    Reclamanta a solicitat sã i se permitã sã participe la ambele proceduri, fapt ce poate fi considerat drept o abordare promptã din partea sa, având în vedere importanţa promptitudinii în acţiunile comerciale.
    45. Curtea va considera cã prima instanţã era competentã sã decidã în privinţa plângerii reclamantei cel puţin pânã la 18 martie 1998, când societatea A. a fost declaratã în stare de insolvenţã. Prin urmare, va examina, din perspectiva drepturilor garantate de art. 6 din Convenţie, procedurile iniţiale desfãşurate pânã la data respectivã. Astfel, aceasta ia act de faptul cã, pe parcursul perioadei respective, tribunalul nu a fãcut decât sã anuleze acţiunea, fãrã sã examineze fondul sau sã rãspundã obiecţiei reclamantei cu privire la impunerea noii taxe judiciare de timbru.
    Curtea considerã cã nivelul taxelor judiciare de timbru, stabilite de instanţã la 31 mai 1996, era semnificativ chiar şi pentru o societate comercialã (a se vedea S.C. Marolux şi Jacobs împotriva României, nr. 29.419/02, pct. 33-34, 21 februarie 2008).
    46. Guvernul subliniazã cã reclamanta nu a contestat cuantumul taxei judiciare de timbru. Cu toate acestea, Curtea a stabilit deja cã, la momentul respectiv, nu existau mijloace eficiente de a contesta taxa judiciarã de timbru sau de a solicita reexaminarea acesteia şi, prin urmare, a constatat o încãlcare a art. 6 § 1 din Convenţie în mai multe cauze îndreptate împotriva României [a se vedea Weissman şi alţii împotriva României (dec.), nr. 63.945/00, 28 septembrie 2004; Iorga, citatã anterior, pct. 47; şi Rusen împotriva României, nr. 38.151/05, pct. 23-24, 8 ianuarie 2009]. Rezultã cã, probabil, orice încercare a societãţii reclamante de a acţiona în acest sens ar fi eşuat.
    47. De fapt, o asemenea cale de atac a fost disponibilã reclamantei doar la 29 mai 2004 (a se vedea Iorga, citatã anterior, pct. 22-25). Pânã la momentul respectiv, hotãrârea pronunţatã în recurs, care era executorie, fusese deja pronunţatã în cadrul primei proceduri, iar participarea reclamantei la procedura de lichidare fusese deja încheiatã printr-o hotãrâre definitivã.
    48. În continuare, Curtea ia act de faptul cã, în momentul în care a apãrut posibilitatea atacãrii stabilirii taxei judiciare de timbru, acţiunea iniţialã a reclamantei era deja pe rolul instanţelor interne de 10 ani, din care o întârziere de 6 ani se datora exclusiv erorilor de ordin administrativ de care reclamanta nu era responsabilã, dar pentru care nu primise niciodatã despãgubiri. La momentul la care aceastã cale de atac a devenit disponibilã, cauza era pe rolul acestei instanţe de un an.
    În plus, pânã în 2006, când recursul formulat de reclamantã a fost înaintat Înaltei Curţi spre examinare, societatea nu dispunea de mijloacele necesare pentru a face uz de aceastã nouã cale de atac.
    49. Curtea nu a fost informatã de cãtre pãrţi cu privire la stadiul la care ajunsese procedura de lichidare în 2008. Prin urmare, chiar şi presupunând cã reclamanta utilizase cu succes calea de atac menţionatã anterior, iar plângerea îi fusese soluţionatã, Curtea nu poate face speculaţii cu privire la oportunitatea efectivã pe care ar fi avut-o reclamanta în 2008 de a solicita reincluderea sa pe lista de creditori în cadrul procedurii de lichidare.
    Cu toate acestea, la momentul respectiv, trecuserã deja 12 ani de când societatea reclamantã încerca sã îşi recupereze datoria.
    50. Curtea a constatat deja cã nici mãcar în cazul procedurilor complexe de lichidare nu se justificã o asemenea întârziere (a se vedea S.C. Concept Ltd - S.R.L. şi Manole, citatã anterior, pct. 51).
    51. Acest lucru este suficient Curţii pentru a concluziona cã reclamanta a fost privatã de acces efectiv la instanţã atât în timpul primei acţiuni de recuperare a datoriei, cât şi în timpul procedurii de lichidare, precum şi cã durata procedurii instituite de reclamantã a fost nerezonabilã.
    Prin urmare, a fost încãlcat art. 6 § 1 din Convenţie.
    II. Cu privire la pretinsa încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
    52. Reclamanta s-a plâns cã i-au fost încãlcate drepturile garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în privinţa celor douã proceduri care vizau recuperarea datoriei de la societatea A.
    53. Ambele pãrţi au prezentat observaţii cu privire la acest capãt de cerere.
    54. Având în vedere constatarea legatã de art. 6 § 1 (a se vedea supra, pct. 51), Curtea considerã cã acest capãt de cerere este admisibil, dar cã nu se mai impune examinarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea, printre altele, S.C. Marolux - S.R.L. şi Jacobs, citatã anterior, pct. 43).
    III. Cu privire la celelalte pretinse încãlcãri ale Convenţiei
    55. Societatea reclamantã s-a mai plâns cã procedura de reorganizare judiciarã deschisã împotriva sa a fost ilegalã şi a adus atingere drepturilor sale garantate de art. 6 din Convenţie şi de art. 1 din Protocolul nr. 1.
    56. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi limitele competenţei sale, Curtea considerã cã acestea nu indicã nicio pretinsã încãlcare a drepturilor şi a libertãţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta.
    Rezultã cã aceste capete de cerere sunt în mod vãdit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
    IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
    57. Art. 41 din Convenţie prevede:
    "Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
    A. Prejudiciu
    58. În ceea ce priveşte prejudiciul material, societatea reclamantã pretinde:
    - 984.881,39 euro (EUR), reprezentând datoria societãţii A.;
    - 369.325,57 EUR, reprezentând pierderea pe care a suferit-o la cursul de schimb USD-EUR;
    - 505.000 EUR, reprezentând foloasele nerealizate.
    De asemenea, aceasta a solicitat 15.000 EUR pentru prejudiciul moral.
    59. Guvernul a contestat aceste pretenţii, considerându-le excesive şi fãrã legãturã de cauzalitate cu pretinsele încãlcãri.
    60. Curtea nu a identificat nicio legãturã de cauzalitate între încãlcarea constatatã şi prejudiciul material pretins şi, prin urmare, respinge cererea. Pe de altã parte, Curtea considerã cã reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu prin modul în care au fost conduse diversele proceduri şi, pronunţându-se în echitate, îi acordã acesteia 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
    B. Cheltuieli de judecatã
    61. De asemenea, reclamanta a solicitat 45.652,37 EUR pentru cheltuielile de judecatã suportate în faţa instanţelor interne, şi anume taxe judiciare de timbru, asistenţã judiciarã, cheltuieli de transport şi de secretariat, şi 676,16 EUR pentru cheltuielile suportate în faţa Curţii, în special timbre şi cheltuieli de secretariat.
    62. Guvernul a contestat aceastã pretenţie, considerând-o speculativã, exageratã şi nejustificatã.
    63. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecatã numai în mãsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţã, ţinând seama de elementele pe care le deţine şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea considerã rezonabil sã acorde suma de 2.000 EUR pentru toate cheltuielile.
    C. Dobânzi moratorii
    64. Curtea considerã cã este necesar sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.

                    PENTRU ACESTE MOTIVE,
                       În unanimitate,
                           CURTEA

    1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie privind accesul la instanţã şi durata procedurii şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cu privire la acţiunea de recuperare a pretenţiilor materiale şi lichidarea societãţii A. şi inadmisibilã pentru rest;
    2. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 6 § 1 din Convenţie;
    3. hotãrãşte cã nu este necesar sã se examineze capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
    4. hotãrãşte:
    a) cã statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantei, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie:
    (i) 5.000 EUR (cinci mii de euro) pentru prejudiciul moral, la care se va adãuga orice sumã cu titlu de impozit; şi
    (ii) 2.000 EUR (douã mii de euro) pentru cheltuieli de judecatã, la care se va adãuga orice sumã cu titlu de impozit;
    b) cã sumele de mai sus trebuie convertite în moneda naţionalã a statului pârât la rata de schimb aplicabilã la data plãţii;
    c) cã, de la expirarea termenului menţionat şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã trebuie majoratã cu o dobândã simplã, la o ratã egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale;
    5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru rest.

    Redactatã în limba englezã, apoi comunicatã în scris la 2 noiembrie 2010, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.

                       Josep Casadevall,
                          preşedinte

                       Santiago Quesada,
                           grefier

                          -----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016